Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.
Calendar ortodox: † Aducerea moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor şi Agatonica
Calendar Catolic:  † DUMINICA a 28-a de peste an Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina

În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Carp si Papil, Agatodor si Agatonica.

Acesti sfinti mucenici ai lui Hristos au fost pe vremea împaratului Deciu si a lui Valerian proconsulul Asiei, cu mestesugul doctori. Sfântul Carp era episcop Tiatirilor, iar Papil era hirotonit diacon de acest Carp. Deci, prinzându-se de catre domnitor si întrebati fiind, au marturisit înaintea tuturor numele Domnului Hristos si silindu-i sa faca Jertfa la idoli si neînduplecându-se, ei au fost legati pe lânga cai si târâti de la Tiatira pâna la Sardia si acolo spânzurându-i de un lemn i-au strujit. Atunci si Sf. Agathodor sluga fiind sfintilor si urmând lor s-a întarit de dumnezeiescul înger si a marturisit pe Hristos. Deci spânzurându-l si pe el l-au batut cumplit cu toiege. Si asa fiind batut si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Iar Sf. Carp fiind spânzurat a râs; si fiind întrebat de catre domnitor, pentru ce ai râs Carp a zis: „Am vazut slava Domnului meu si m-am bucurat”. Iar pe Papil l-au legat de patru pari, si l-au ridicat sus, apoi l-au împroscat cu pietre de care a ramas nevatamat. Dupa aceea fiind adusi de fata sfintii împreuna i-au tavalit peste spini în sus si în jos, si batându-i deasupra pe pântece. Dupa aceea i-au dat ca sa-i manânce fiarele. Atunci un leu, o minune!, racnind oprea pe chinuitori de la atâta nemilostivire. Si batându-le cu piroane încaltaminte de fier în picioare, i-au aruncat în cuptor; atunci si Agathonica, sora Sfântului Papil, facând rugaciune, a intrat si ea cu dânsii. Si ramânând sfintii nearsi si nevatamati, li s-au taiat capetele cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Florentie.

Sfântul Mucenic Florentie, a fost din cetatea Tesalonicului. Si fiind crestin si râvnitor binelui, ocara si defaima înaintea tuturor, pe dumnezeii elinilor, întarea pe crestini în credinta cea în Hristos si-i îndemna în tot chipul spre lucrarea dumnezeiestilor porunci. Deci facând el asa a fost prins de guvernatorul cetatii si fiind întrebat, a marturisit pe Hristos cu îndrazneala fara frica înaintea tuturor, ca este Dumnezeu mai înainte de veci si Facatorul tuturor; si ca zeii pagânilor, sunt lemne, pietre, aur, argint, arama, fier, idoli fara suflet si fara simtire. Acestea zicând, l-au batut cumplit, l-au spânzurat de un lemn si l-au strujit; si aprinzând foc mare l-au aruncat în mijlocul focului; iar el bucurându-se si rugându-se în taina si multumind lui Dumnezeu, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dioscor.

Acesta a marturisit pe vremea împaratiei lui Diocletian. Se tragea cu neamul din schinopoliti si cu vrednicia era sfetnic. Deci socotind toate lucrurile lumii acesteia ca pe niste gunoaie, numai ca sa dobândeasca pe Hristos, a luat îndrazneala si stând înaintea guvernatorului Luchian, înfruntându-l si mai vârtos batjocorindu-l, întru nimic îi socotea înfricosarile si amagirile; mai ales când acela arata sfântului foc si organele vârtejelor, si alte multe feluri de chinuri. Însa toate acestea au ramas nelucratoare si s-au aratat ca o nimica înaintea barbatiei si a marimii de suflet a mucenicului. Pentru aceasta în cele din urma, cu sabia i-a taiat sfântul lui cap.

Tot în aceasta zi, Sfântul Parintele nostru Nichita Patriciu Marturisitorul.

Acesta s-a nascut în Paflagonia din parinti crestini si iubitori de Dumnezeu; se zice ca era rudenie cu împarateasa Teodora. Deci dându-se la învatatura si la Sfintele Scripturi a mers în Constantinopol, fiind de saptesprezece ani. Si tinând atunci Irina sceptrurile împaratiei si aflând ca copilul era facut famen de parintii sai l-a luat în casa si peste putina vreme a ajuns mai mare peste toti ai casei. Si ajungând la vrednicia patriciilor, a fost pus guvernator al Siciliei. De atunci traind bine, precum iubeste Dumnezeu si vrând sa se calugaresca, nu l-au lasat împaratii Nichifor si fiul sau Stavrachie. Iar apoi împaratind Mihail (adica Rangave, care si Curopalat se zicea), abia dupa multe rugaciuni, i-au dat voie sa se faca monah, însa din cetate sa nu iasa; ci dându-i Mânastirea Hrisonichi la poarta de aur i-au poruncit sa petreaca acolo. Si era de cincizeci de ani când s-a calugarit; si la aceasta mânastire s-a aflat, pâna în zilele împaratiei lui Leon Armeanul luptatorul împo-triva icoanelor.

Daca a vazut necinstea ce se facea icoanelor, a iesit din cetate si a mers la un metoc pe care îl daruise el mânastirii si s-a amestecat cu fratii cei de rând, mâncând cu ei si lucrând împreuna cu ei. Iar unii din clevetitori facând voia luptatorului împotriva lui Dumnezeu, i-a spus ca acesta avea o icoana a Mântuitorului, pe care din credinta o luase de la Roma. Deci a fost trimis unul din rânduiala sa înfricosându-l cu cuvinte aspre si cu îngroziri, si cerându-i sa-i dea cinstita icoana; iar el nevrând a raspuns: „Nu este a mea aceasta cinstita icoana, ci este a lui Dumnezeu si a fost daruita în sfintele odoare ale bisericii”. Deci apucând pe alt frate, ca sa-i arate ceea ce cauta, a intrat în biserica si aflând-o a luat-o ca si cum ar fi fost lucru de nimic si a aruncat-o fara de cinste la asternutul picioarelor lui. Sfântul vazând aceasta a suspinat din adâncul inimii, socotind ca aceasta era sa fie începatura chinurilor lui. Deci, vrând sa plece trimisul împaratesc, a închis pe sfântul sa nu iasa nici de acum de acolo.

Dupa acestea luând împaratia Teofil luptatorul împotriva lui Dumnezeu si acesta purtând si el razboi împotriva sfintelor icoane, a trimis si catre sfântul pe oarecare Teodosie sa-i spuna înaintea celor ce se aflau acolo ca, sau sa se împartaseasca cu patriarhul Antonie, si sa nu se închine icoanelor, sau în acel ceas sa fie izgonit. Iar sfântul zise: „Nu voi înceta niciodata a ma închina icoanei lui Hristos si Dumnezeului meu, macar ca aceasta nu va place”. Iar pe Antonie, avându-mi mintea întreaga, nu-l voi numi Patriarh, ci desfrânat. Deci izgoneste, taie, fa ce-ti este voia; si îndata l-a izgonit de acolo. Iar sfântul multumind lui Dumnezeu si luând cu dânsul trei frati a mers la alt metoc ce era acolo aproape si petrecând acolo sfânta patruzecime, pâna la Pogorârea Sfântului Duh, s-a dus la Pantihia. Dar iesise porunca sa nu fie primiti crestinii care fug. Atunci sfântul s-a întors la Erivol, si acolo a venit catre dânsul un oarecare Nicolae, rudenie a sa, si i-a spus ca ar gasi mare odihna, daca ar vrea sa mearga la metocul lui, ce se cheama Zulupas si s-a dus acolo.

Apoi peste putina vreme a venit porunca de la luptatorii împotriva icoanelor ca sau sa se împartaseasca cu ei, sau sa fuga de acolo. Deci iesind si de acolo, s-a dus la Catisia si aflând un loc mic l-a cumparat si a zidit o biserica în numele Sfintilor Arhangheli si petrecând în aceea câtiva ani, bine si cu placere dumnezeiasca, împreuna cu fratii ce erau cu el, în cele din urma s-a dus la mânastirea cea de lânga mare; unde învatând pe monahi si rugându-se pentru dânsii si cunoscându-si mai înainte mutarea catre Domnul, a raposat la saptezeci si cinci de ani ai vietii sale.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Veniamin Diaconul.

Acest fericit Veniamin era în zilele lui Isdigherd împaratul Persiei; fiind diacon la Biserica lui Dumnezeu, a adus pe multi pagâni la dumnezeiasca cunostinta. Atunci a fost pârât ca un facator de rele; pentru aceasta a fost batut si bagat în temnita unde a zacut doi ani. Deci venind un sol de la împaratul romanilor, la împaratul persilor, si aflând de aceasta, a rugat pe împaratul, ca sa slobozeasca pe Veniamin; iar împaratul l-a întrebat daca va înceta sa mai învete pe magi crestinismul? Si solul a raspuns: „Asa este împarate, sa pazeasca în tot chipul poruncile tale precum trebuie”. Iar Veniamin daca a auzit cuvintele solului, a zis: „Este peste putinta sa nu împart eu lumina care am primit-o, caci de câta certare este vrednic, cel ce va ascunde talantul, ne arata aievea învatatura sfintelor Evanghelii”. Împaratul nepricepând nimic din toate acestea, a poruncit sa-i dea drumul din legaturi; iar el iarasi s-a dus de facea cele obisnuite. Pentru care mâniindu-se împaratul, a facut douazeci de tepusi de trestii ascutite si i le-au bagat pe sub unghiile mâinilor si ale picioarelor. Si vazându-l ca socotea chinurile ca niste jucarii, a facut alta tepusa de trestie ascutita, si i-a pus-o în madularul udului, pe care punând-o si scotând-o adesea, facea dureri nesuferite sfântului. Apoi dupa chinul acesta, acea fiara fara de omenie a poruncit sa-i îndese prin sezut un lemn gros care avea de toate partile noduri; si asa si-a dat duhul catre Domnul.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Antigon care s-a savârsit prin foc.

Tot în aceasta zi, Sfânta noua Mucenita Hrisi (Zlata), care s-a nevoit în oarecare loc al eparhiei Moglenilor ce se numeste Slatina (Slatena), la anul 1795, în bucati taindu-se s-a savârsit.

Noua Muceniţă Zlata (Hrisi), acest „vas de aur al fecioriei şi mireasă neprihănită a lui Hristos”, s-a născut în satul Slatena, eparhia moglenilor aflată la graniţa dintre Bulgaria şi Serbia, vreme în care Bulgaria era sub jugul turcesc.

Încă din tinereţe Zlata a dezvăluit un caracter puternic, credinţă nestrămutată în Hristos, frumuseţe şi neprihănire. Însă unul din turci şi-a rănit inima cu frumuseţea ei şi a răpit-o la casa lui pe când ea aduna lemne, încercînd de mai multe ori să o seducă şi să o convingă să treacă la Islamism. Nereuşind cu vorba, turcul a trecut la ameninţări cu tortura.

Sfânta muceniţă nu s-a înfricoşat de aceste ameninţări, mărturisind cu tărie că nu va renunţa la Hristos, indiferent de chinurile ce i se pregăteau. Timp de şase luni păgânii agareni au încercat să o facă pe Zlata să le accepte religia, dar în zadar, ea a rămas neclintită în credinţa sa. După aceste încercări, ei au încercat să o forţeze folosindu-i pe părinţii şi surorile ei, ameninţînd că dacă nu o vor convinge ei să renunţe la Hristos, o vor omorî şi pe ei îi vor chinui.

Părinţii şi surorile sale au început a plînge amar şi a o ruga să se lepede de Hristos „măcar de formă” ca să scape de chinuri şi moarte. „Dacă mă ispitiţi să mă lepăd de Hristos, nu mai sunteţi familia mea. În schimb am pe Domnul Iisus Hristos ca tată şi pe Maica Domnului ca mamă, iar sfinţii îmi sunt fraţi şi surori!”

Văzînd musulmanii că nu îi pot slăbi credinţa, au chinuit-o timp de trei luni, bătînd-o cu bâtele. Apoi, au jupuit fâşii de piele de pe trupul ei, înroşind pământul cu sângele său şi mai pe urmă au înroşit un fier în foc şi i l-au băgat prin urechi.

În apropiere de locul unde suferea ea se afla părintele ei duhovnicesc, ieromonahul Timotei de la Mănăstirea Stavronikita din Muntele Athos. Ea i-a trimis vorbă să se roage pentru ea ca să aibă putere să îndure mucenicia până la capăt. Duhovnicul ei a fost cel care a păstrat însemnări despre suferinţele sfintei.

În cele din urmă, musulmanii furioşi că au fost învinşi de o femeie, au legat-o de un copac şi au tăiat-o în bucăţi cu cuţitele. Sufletul ei curat a fost luat la Domnul, Care a răsplătit-o cu două cununi: una a fecioriei şi cealaltă a muceniciei. Nişte creştini au adunat sfintele moaşte şi le-au îngropat în secret, cu mare evlavie. Sf. Zlata a suferit pentru Hristos în anul 1795.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox