Connect with us

Actualitate

S-a lansat proiectul EU DECID.NU DEPIND, o șansă în plus pentru copiii și tinerii consumatori de droguri

Publicat

pe

Începând cu 1 octombrie,  Asociația BENEVA derulează  în școlile gimnaziale și liceele bucureștene proiectul „EU DECID. NU DEPIND” – proiect finanțat de Ministerul Administrației și Internelor, prin Agenția Națională Antidrog –  Programul de interes național în domeniul prevenirii și asistenței medicale, psihologice și sociale a consumatorilor de droguri pentru perioada 2015-2018 cu aplicabilitate până în 2020 (PIN).

 

Proiectul face parte din Subprogramul I al Programului de interes național în domeniul prevenirii și asistenței medicale, psihologice și sociale a consumatorilor de droguri pentru perioada 2015-2018 cu aplicabilitate până în 2020 (PIN): ”Educaţie nonformală şi programe de petrecere a timpului liber adresate populaţiei şcolare, ca alternativă la consumul de droguri”, perioada de implementare 15 mai 2020-15 noiembrie 2020.

 

Plecând de la o problemă majoră cu care se confruntă în prezent România, anume creșterea alarmantă a prevalenței consumului de droguri de-a lungul vieții în rândul populației și mai ales în rândul tinerilor, precum și cu apariția noilor substanțe psihoactive (NSP), denumite generic „etnobotanice”, proiectul  „EU DECID. NU DEPIND” își propune să contribuie la informarea, educarea și conștientizarea privind riscurile și efectele consumului de droguri în rândul copiilor de vârstă școlară din Municipiul București.

 

Astfel, în cadrul Proiectului „EU DECID. NU DEPIND” se vor realiza și implementa intervenții specifice de prevenire a consumului de droguri, respectiv o componentă adresată elevilor din ciclul gimnazial și o componentă adresată elevilor din ciclul liceal, utilizându-se metode de educație alternativă și programe de petrecere a timpului liber, prin folosirea a diferite genuri de producție artistică.

Asociația BENEVA își propune ca, prin intermediul unor producții culturale să comunice mult mai ușor cu tinerii și copiii de gimnaziu și liceu și să transmită într-un mod atractiv mesaje cu o încărcătură emoțională puternică. Limbajul artistic este ușor înțeles și perceput, arta emoționează și vindecă. 

 

 

 

Astfel, prin intermediul a două producții culturale, una cinematografică și una muzicală, adresate copiilor de gimnaziu, urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri, proiectul își propune să contribuie la creșterea nivelului de educație civică și educație pentru sănătate a elevilor implicați, prin dezvoltarea abilităților de viață sănătoasă și de petrecere a timpului liber, ca alternative la consumul de droguri. Totodată, pentru că muzica este limbajul universal, iar adolescenții reacționează cel mai bine la această formă de artă, pentru liceeni va fi compus un cântec ce va purta mesajul proiectului.

 

Mesajele și acțiunile proiectului se vor comunica permanent  pe pagina  https://www.facebook.com/Eu-Decid-Nu-Depind. 

 

Proiectul „EU DECID. NU DEPIND” își propune să abordeze în mod direct minim 2000 de elevi de gimnaziu și liceeni.

 

Valoarea proiectului „EU DECID.NU DEPIND”: 227.900 lei, din care contributia Asociației Beneva se ridica la 27.900 lei

 

Despre Asociația BENEVA

 

Asociația BENEVA este o organizație non-guvernamentală fondată în 2009, al cărei scop se axează pe dezvoltarea de proiecte cultural-social-educaționale care să genereze un efect pozitiv în comunitate și schimbare socială.  Cu peste 300 de voluntari și artiști, Asociația BENEVA a derulat până în prezent peste 50 de proiecte culturale, sociale și educaționale în București și în țară, proiecte ce au rămas în memoria colectivă datorită impactului pozitiv pe care l-au avut și datorită originalității lor. Printre proiectele Asociației BENEVA se numără: festivalurile urbane Femei pe Mătăsari, Bărbați pe Mătăsari și Opera Fringe Festival, proiectele și campanii sociale Aleg să Aleg – proiect școlar antidrog, Corul inocenților, Violența domestică, Exodul mamelor, Muzică pentru viață și Basme Nerostite. Mai multe informații despre Asociația BENEVA se găsesc pe www.beneva.ro.

 

Despre Autoritatea Națională Antidrog și Programul de interes național

 

Agenția Națională Antidrog este o insituție ce are ca scop elaborarea, coordonarea, evaluarea și monitorizarea, la nivel național, a politicilor în domeniul prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, precum și al asistenței integrate a consumatorilor, aplicate de către instituțiile cu atribuții în domeniu.

Agenția Națională Antidrog, în calitate de coordonator național al politicilor în domeniul reducerii cererii și ofertei de droguri a fost desemnată de către Guvern în anul 2015 să coordoneze cele două programe naționale ce au ca scop prevenirea consumului de droguri și oferirea de asistență medicală, psihologică și socială consumatorilor de droguri.

 

Pentru alte informații despre Autoritatea Națională Antidrog și Programul de interes național, accesați www.ana.gov.ro .

Actualitate

Talon Blue: Northrop Grumman inaugurează viitorul aviației autonome cu un nou „coechipier” aerian

Publicat

pe

De

Într-un test recent desfășurat deasupra deșertului Mojave din California, platforma autonomă Talon Blue a marcat cu succes primul său zbor. Această reușită tehnică a inclus secvențe complete de rulare, decolare, manevre complexe în zbor și aterizare, validând progresele semnificative în tehnologia de pilotaj automat și consolidând poziția companiei în dezvoltarea sistemelor de luptă de ultimă generație.

Un pariu tehnologic asumat

Dezvoltat printr-o finanțare internă, proiectul Talon Blue reprezintă o mișcare strategică pentru a menține relevanța într-un domeniu intens competitiv, după ce au fost adjudecate contracte anterioare pentru „coechipieri” aerieni (drone de tip wingman) în cadrul programelor guvernamentale. Această investiție proprie subliniază determinarea de a continua inovația independent de ciclurile tradiționale de achiziție, având deja desemnarea oficială YFQ-48A din partea forțelor aeriene, ceea ce indică un interes continuu din partea autorităților.

Modularitate și flexibilitate tactică

Talon Blue se distinge printr-un design modular, conceput pentru versatilitate pe câmpul de luptă. Compartimentul său de armament este proiectat să susțină o gamă variată de misiuni, permițând adaptarea rapidă în funcție de cerințele operaționale. Această flexibilitate este esențială pentru viitoarele iterații ale programelor de drone de luptă, unde capacitatea de adaptare la nevoi tactice diverse este crucială.

Integrarea software-ului de ultimă generație

Dincolo de structura fizică a dronei, un pilon central al acestui avans tehnologic îl reprezintă suita de autonomie software, denumită Prism. Testele pentru acest ecosistem software au fost extinse și pe alte platforme, precum drona Model 437, demonstrând un efort concertat de a alinia capabilitățile software avansate cu platformele hardware noi. Această abordare integrată este menită să accelereze dezvoltarea și să creeze un fundament solid pentru generațiile viitoare de sisteme aeriene autonome.

Citeste in continuare

Actualitate

BAE Systems lansează Shadow EW, o familie de sisteme de război electronic pentru platforme aeriene mici

Publicat

pe

De

Soluțiile sunt concepute pentru a spori protecția și eficiența misiunilor în medii contestate, mizând pe producție în volum, costuri reduse și integrare flexibilă.

Capabilități adaptate amenințărilor în schimbare

BAE Systems a prezentat Shadow EW, o familie de încărcături utile de război electronic destinată platformelor aeriene de dimensiuni mici. Potrivit companiei, sistemele oferă capabilități de cunoaștere a situației și autoapărare, menite să susțină misiunile în zone în care adversarul poate perturba sau ataca platformele.

Gama este proiectată pentru o serie de roluri: identificarea amenințărilor, sprijinirea țintirii, inducerea în eroare a adversarului, creșterea șanselor de supraviețuire și coordonarea efectelor între mai multe platforme.

Rebecca Cruz, directoarea produselor Shadow EW în cadrul BAE Systems, a declarat că toate platformele — indiferent de dimensiune — au nevoie de capacități adaptabile pentru a opera pe un câmp de luptă aflat într-o schimbare rapidă. Sistemele combină hardware configurabil cu actualizări software succesive, pentru a răspunde evoluției amenințărilor.

Experiența din Ucraina schimbă prioritățile

Războiul din Ucraina a evidențiat rolul tot mai important al platformelor aeriene mici, inclusiv al dronelor produse rapid, alături de sistemele militare tradiționale și de trupele terestre. Conflictul a arătat, de asemenea, cât de mult depind operațiunile de războiul electronic și cât de repede se schimbă această componentă.

În acest context, capacitatea de a produce un număr mare de sisteme a devenit o prioritate. BAE afirmă că Shadow EW poate fi fabricat în volume ridicate și la costuri reduse, folosind cipuri comerciale pentru procesare de înaltă performanță și pentru eficientizarea lanțului de aprovizionare.

Proiectare pentru viteză și integrare

Josh Niedzwiecki, vicepreședinte și director general al diviziei Electronic Combat Solutions din cadrul BAE, a spus că familia Shadow a fost dezvoltată înaintea unei cerințe operaționale specifice. Compania a investit milioane de dolari, bazându-se pe lecțiile desprinse din conflictele recente și pe apelurile administrației americane pentru accelerarea ritmului de achiziții militare.

În locul abordării tradiționale — dezvoltarea unei soluții personalizate împreună cu producătorul platformei și autoritățile, pentru un set restrâns de cerințe — BAE a ales să pună accentul pe livrarea rapidă și pe disponibilitatea sistemelor în număr mare.

Spre deosebire de echipamentele de război electronic realizate de companie pentru avioane precum F-22, F-15 și F-35, Shadow EW se bazează pe componente comerciale și standarde deschise. BAE urmărește astfel să faciliteze integrarea pe platforme aeriene diferite și să reducă dependența de soluții construite pentru un singur tip de aeronavă.

Citeste in continuare

Actualitate

Revoluție tehnologică în Armata Statelor Unite: Înființarea unei comenzi dedicate sistemelor autonome

Publicat

pe

De

Armata Statelor Unite marchează o schimbare majoră în structura și prioritățile sale operaționale, prin înființarea unei noi comenzi și a unui birou de achiziții dedicate exclusiv tehnologiilor autonome. Această inițiativă strategică vizează accelerarea procesului de modernizare și integrarea rapidă a sistemelor avansate în dotarea trupelor, transformând fundamental modul în care forțele americane se pregătesc pentru viitoarele scenarii de conflict.

O mișcare decisivă împotriva birocrației

Decizia, care vine în completarea eforturilor la nivelul Pentagonului, vizează crearea Comandamentului pentru Viitor și Sisteme Autonome (FASCOM). Scopul principal al acestei noi structuri este eliminarea inerției birocratice care a frânat până acum adoptarea tehnologiilor de ultimă oră. Această inițiativă este menită să mențină avantajul tactic al forțelor americane, punând un accent major pe autonomie în formarea, achiziția și antrenarea militarilor, cu scopul declarat de a domina viitorul teatrului de război.

Obiective concrete pentru 2028

În cadrul acestui plan de acțiune, a fost instituit un nou Executiv pentru Achiziții de Programe dedicat autonomiei. Acesta are sarcina clară de a prioritiza achiziția și utilizarea unor capabilități avansate, precum sisteme de foc autonome, vehicule de luptă, tehnologii pentru realimentare și parteneriate între platforme pilotate și cele autonome. Termenul limită pentru implementarea acestor tehnologii la nivelul forțelor operaționale este anul fiscal 2028.

Extinderea resurselor umane specializate

Paralel cu dezvoltarea tehnologică, Armata SUA va extinde autorizațiile pentru unitățile de specialiști în sisteme aeriene tactice fără pilot și tehnicieni în robotică. Această măsură, aplicabilă tuturor unităților armatei, vine în completarea altor programe de anvergură menite să scaleze producția de drone și să integreze eficient aceste arme în cadrul forțelor terestre, consolidând capacitatea de răspuns a armatei în fața noilor provocări tehnologice.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv14 ore ago

M.A.I. – „Telex pentru favoriți”: Cum a inventat IGPR promovarea la șansa și relația cu șeful

Promovări pe șest, printr-un Telex fantomă În plină criză de personal, Inspectoratul General al Poliției Române a descoperit că, de...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VIII‑a –  Ploaie pe hartă, secetă în brazdă: Epilogul unui experiment național eșuat pe banii agriculturii românești

(Investigație Incisiv de Prahova):  După ani de „lansări controlate”, grafice colorate, conferințe cu generali în uniformă și promisiuni despre „protejarea...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova – Biroul Rutier Ploiești.  Polițist la pândă pe banda 1: operațiunea „Doamna pe bicicletă, pericol public”

Sfârșit de septembrie, seară, Ploiești, centru. Bulevardul Republicii, ora de vârf: mașini, nervi, claxoane. Și, peste toate, apoteoza inteligenței rutiere:...

Exclusiv2 zile ago

Valiza cu 500.000 de euro de la UM Plopeni nu este un accident: este finalul previzibil al unui sistem în care APM Prahova, sub Diaconu, a devenit paznicul care ține poarta deschisă. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 3

Florin Diaconu (APM Prahova)  și Uzina Mecanică Plopeni: de la cubitainere toxice la valiza cu 500.000 de euro „Directorul penal”:...

Exclusiv2 zile ago

Polițist la sapă de… mop: cum a ajuns Codul muncii să stea la coadă la mătura Ministerului de Interne (M.A.I.).

„Serviți patria! Și dacă mai rămâne timp, dați și cu mopul” În România, fiecare om e angajat – cel puțin...

Exclusiv2 zile ago

Guvernul numără hârtii, victimele numără zile: femicidul, parcat la „ședința viitoare”

„Viața victimelor depinde de o hotărâre de Guvern”, avertizează Sindicatul Europol. Sună a titlu de film prost, dar este, din...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I.  – Șeful care voia să confiște biciclete: cum se face „analiză strategică” din prostie ambalată instituțional

Dacă te-ai întrebat vreodată cum arată, în practică, „managementul strategic, coordonarea și controlul” în Poliția Română, povestea comisarului-șef Constantin Giugariu,...

Exclusiv4 zile ago

„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai...

Exclusiv4 zile ago

Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții Când nu mai ai încredere nici în...

Exclusiv5 zile ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusiv5 zile ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Exclusiv5 zile ago

Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...

Exclusiv6 zile ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv6 zile ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv6 zile ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv