Actualitate
Donald și Melania Trump, diagnosticați cu COVID-19. Care este starea de sănătate a președintelui american și cum afectează diagnosticul liderului de la Casa Albă campania electorală
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat vineri pe Twitter că el și soția sa Melania au fost diagnosticați cu COVID-19 și că cei doi vor intra în carantină imediat.
Diagnosticul președintelui vine după luni de zile în care acesta a minimalizat gravitatea pandemiei care a dus la moartea a peste 200.000 de oameni doar în Statele Unite și la doar câteva ore după ce acesta a declarat că „finalul pandemiei este aproape”, potrivit New York Times.
„În această seară, prima doamnă și cu mine am fost diagnosticați cu COVID-19. Vom intra în carantină și vom începe procesul de recuperare imediat. Vom trece prin asta împreună”, a scris Trump pe Twitter.
Tonight, @FLOTUS and I tested positive for COVID-19. We will begin our quarantine and recovery process immediately. We will get through this TOGETHER!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) October 2, 2020
Medicul personal al liderului de la Casa Albă, Sean P. Conley, a declarat că Trump este „bine”, fără a da detalii despre eventuale simptome și a adăugat că președintele va rămâne în izolare la Casa Albă momentan.
„Președintele și prima doamnă se simt bine în acest moment și plănuiesc să rămână la Casa Albă pe perioada convalescenței. Vă asigur că președintele va continua să își îndeplinească îndatoririle fără întrerupere în timpul recuperării și vă voi ține la curent cu evoluția stării sale de sănătate”, a spus Conley.
Potrivit unor surse de la Casa Albă, unii dintre angajați ar fi observat încă de joi că Trump ar fi fost puțin răgușit dar nu s-au gândit că ar fi o problemă serioasă, dat fiind numărul mare de mitinguri la care a participat în ultimele zile.
Reuters notează că Trump, în vârstă de 74 de ani, se află în grupa de risc, dat fiind faptul că are peste 65 de ani și este supraponderal. Starea de sănătate a președintelui american a fost bună de la începutul mandatului său și până în prezent, dar acesta este cunoscut pentru faptul că evită să facă mișcare și nu este adeptul unei alimentații sănătoase.
Donald Trump, criticat de-a lungul timpului pentru atitudinea sa față de pandemie
Președintele american a fost criticat în repetate rânduri, atât pentru declarațiile sale referitoare la COVID-19, cât și pentru refuzul său de a purta mască.
Trump a declarat de mai multe ori că specialiștii și presa exagerează în legătură cu pandemia și a dat asigurări că virusul ar urma să dispară curând.
Totodată, el a purtat extrem de rar mască de protecție și i-a luat în râs pe cei care o poartă, inclusiv pe Joe Biden, rivalul său democrat în cadrul alegerilor prezidențiale de luna viitoare.
Atitudinea lui Trump a fost criticată de specialiști, care au avertizat în mod repetat că purtarea măștilor de protecție este esențială pentru limitarea răspândirii virusului.
Trump, care este testat în mod periodic pentru COVID-19, a participat la mitinguri electorale la care au participat mii de persoane în ultimele săptămâni, în pofida avertismentelor specialiștilor în sănătate publică referitoare la evenimentele cu mulți participanți.
Primul mesaj al Melaniei Trump după diagnosticare
La scurt timp după anunțul de pe Twitter al soțului său, Melania Trump a anunțat și ea prin intermediul unui mesaj că se află în izolare și le-a cerut americanilor să rămână în siguranță în următoarea perioadă.
„Așa cum au făcut prea mulți americani anul acesta, eu și Donald Trump suntem în carantină acasă după ce am fost testați pozitiv pentru COVID-19. Ne simțim bine și ne-am amânat toate angajamentele viitoare. Vă rugăm să vă asigurați că rămâneți în siguranță și vom trece peste asta împreună”, a scris prima doamnă a Statelor Unite.
Cum va afecta îmbolnăvirea lui Trump campania electorală?
The New York Times susține că diagnosticarea lui Trump ar putea reprezenta o lovitură pentru echipa sa de campanie, în contextul în care mai sunt doar 33 de zile până la alegeri.
Chiar dacă rămâne asimptomatic, Trump va trebui să se retragă pentru un timp din campanie și să rămână în izolare pentru o perioadă încă nedeterminată. În cazul în care acesta va avea simptome sau starea sa se va agrava, ar putea să apară dubii în legătură cu întreaga candidatură a actualului lider de la Washington.
Totodată, chiar dacă starea sa de sănătate va rămâne bună, testul pozitiv s-ar putea dovedi devastator pentru cariera sa politică, date fiind declarațiile sale anterioare în care a minimalizat gravitatea pandemiei, cu toate că o mie de americani mor zilnic din cauza COVID-19. Trump a spus în repetate rânduri că virusul „va dispărea”, că pandemia este sub control și că oamenii de știință exagerează atunci când vorbesc depre această boală.
Casa Albă a prezentat vineri un nou program al președintelui Trump, astfel că deplasarea în Florida a acestuia, planificată deja, a fost anulată. Între timp, contracandidatul său democrat, Joe Biden, participă vineri la un miting în Michigan. Atât Florida, cât și Michigan, sunt state cheie în cadrul alegerilor și ar putea decide rezultatul final al scrutinului.
Donald Trump anunțase de joi seara că el și soția sa au decis să se autoizoleze după ce Hope Hicks, una dintre cele mai apropiate consiliere ale președintelui, a fost testată pozitiv. Hicks l-a însoțit marți pe Trump, la bordul Air Force One, la dezbaterea electorală dintre acesta și Joe Biden.
Actualitate
Israelul participă pentru prima dată cu un pavilion național la salonul aeronautic de la Marrakech
Ministerul Apărării din Israel a trimis, pentru prima dată, o delegație oficială și a deschis un pavilion național la Salonul Aeronautic de la Marrakech, eveniment inaugurat astăzi în Maroc. Participarea marchează o premieră pentru industria israeliană de apărare de la normalizarea relațiilor dintre cele două state, în cadrul Acordurilor Abraham.
Un pas vizibil în cooperarea bilaterală
Yair Kulas, șeful direcției SIBAT din cadrul ministerului israelian, a descris prezența la expoziție drept un moment important pentru industria de apărare a țării. Ministerul a precizat că pavilionul face parte dintr-o strategie de extindere a exporturilor militare și a cooperării cu state din întreaga lume.
În timpul evenimentului au avut loc întâlniri cu delegații și reprezentanți guvernamentali din mai multe țări. Potrivit ministerului, promovarea industriei de apărare urmărește atât consolidarea capacităților Forțelor de Apărare ale Israelului, cât și susținerea obiectivelor de politică externă.
Marocul a aderat la Acordurile Abraham în decembrie 2020, la trei luni după Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Deși cele două țări mențin relații oficiale de aproape șase ani, cooperarea lor în domeniul apărării este rareori discutată public, din motive de securitate și sensibilitate politică.
Tehnologii testate în luptă și sisteme autonome
Opt companii israeliene sunt prezente la salon. Pavilionul național reunește ASIO Technologies, Orbit Communication Systems, Shilat Optronics, Uvision Air și Xtend Systems, iar Rafael Advanced Defense Systems, Elbit Systems și Israel Aerospace Industries au standuri proprii.
Printre echipamentele prezentate se numără muniții rătăcitoare, sisteme robotizate bazate pe inteligență artificială, tehnologii de navigație autonomă pentru drone, soluții de ghidare laser pentru drone FPV și comunicații prin satelit. O parte dintre companii promovează drone de mici dimensiuni și muniții rătăcitoare — categorii devenite tot mai vizibile pe câmpurile de luptă din Ucraina și Gaza.
Rafael expune sisteme de apărare aeriană, inclusiv Spyder, precum și tehnologii pentru combaterea dronelor de mici dimensiuni. Compania prezintă și interceptorul fără pilot Hunter Eagle. Directorul său executiv, Yoav Tourgeman, a afirmat că soluțiile aduse la Marrakech reflectă experiența operațională și pot deschide calea unor colaborări viitoare.
Elbit Systems prezintă drona Hermes și gama de sisteme autonome compacte FUSE, alături de Mini-MUSIC, un sistem aeropurtat de autoprotecție bazat pe contramăsuri cu energie dirijată. Oferta companiei include și capabilități pentru lovituri de precizie, război electronic, informații și supraveghere, comunicații și instruire.
Interes strategic într-o piață importantă
Relațiile de apărare dintre Israel și Maroc s-au reflectat anterior în participarea unor militari israelieni la exercițiul african African Lion, condus de Statele Unite, în 2023. În ultimul an au apărut, de asemenea, relatări despre posibila achiziție de către Maroc a sistemului israelian de apărare aeriană Barak MX și despre alte colaborări cu industria israeliană de apărare.
Prezența Israelului la salonul din Marrakech capătă vizibilitate într-un context în care exporturile sale de apărare au atins niveluri istorice ridicate, dar participarea companiilor israeliene la expoziții internaționale a stârnit și controverse. Franța, de exemplu, a interzis participarea Israelului la Eurosatory în februarie.
Salonul Aeronautic de la Marrakech se organizează o dată la doi ani, din 2008, și reunește peste 200 de expozanți din aproximativ două duzini de țări. Marocul este al doilea cel mai mare investitor în apărare din Africa, cu cheltuieli de peste 6 miliarde de dolari anul trecut, potrivit datelor SIPRI.
Actualitate
Paza de la mări și combaterea traficului de droguri: Paza de Coastă a SUA cumpără patru drone MQ-9B
Paza de Coastă a Statelor Unite va achiziționa pentru prima dată drone MQ-9B. Contractul, în valoare de 247,8 milioane de dolari, acoperă patru aeronave, stații de control la sol și echipamente de sprijin.
Supraveghere maritimă pe distanțe mari
Dronele vor fi folosite pentru monitorizarea apelor din larg, misiuni de căutare și salvare și sprijinirea operațiunilor împotriva traficului de droguri. Aeronavele nu sunt proiectate să transporte armament, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.
Potrivit conducerii Pazei de Coastă, noile aparate vor extinde raza de observare maritimă și vor permite detectarea mai timpurie a amenințărilor, decizii mai bine fundamentate și intervenții mai rapide.
Finanțare federală pentru patru aeronave
Planurile de achiziție au fost anunțate inițial anul trecut, după ce Paza de Coastă a primit fonduri prin pachetul bugetar de reconciliere pentru anul fiscal 2025 și alocările pentru anul fiscal 2026. Pachetul din 2025 a inclus aproape 25 de miliarde de dolari pentru serviciu.
Experiență operațională cu drone similare
Paza de Coastă a mai colaborat cu Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor (CBP), utilizând drone MQ-9A ale acestuia în operațiuni desfășurate din Texas. În anul fiscal 2026, aeronavele au sprijinit CBP în capturarea a 60.700 de livre de droguri ilegale și arestarea a aproximativ 20 de persoane implicate în contrabandă.
Peste 30 de ore în misiune
MQ-9B SeaGuardian este concepută pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere maritimă care pot depăși 30 de ore. Raza sa operațională este de aproximativ 1.200 de mile marine, potrivit producătorului, General Atomics.
Actualitate
Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate Bucuresti
Intr-un mediu economic in continua schimbare, gestionarea corecta a activitatilor financiare reprezinta o conditie esentiala pentru functionarea si dezvoltarea unei companii. In Bucuresti, unde activeaza numeroase intreprinderi din domenii diverse, serviciile contabile au un rol important in organizarea documentelor, respectarea legislatiei fiscale si fundamentarea deciziilor de business. O firma de contabilitate Bucuresti nu se ocupa doar de inregistrarea facturilor, ci poate deveni un partener strategic pentru antreprenorii care urmaresc stabilitate si performanta pe termen lung.
Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate
Gestionarea documentelor si evidenta contabila
Una dintre principalele responsabilitati ale unei firme de contabilitate consta in organizarea si inregistrarea operatiunilor economice ale clientilor. Acest proces presupune verificarea documentelor justificative, evidentierea veniturilor si cheltuielilor, urmarirea creantelor si datoriilor, precum si gestionarea informatiilor referitoare la activele companiei.
O evidenta contabila bine structurata ofera o imagine realista asupra situatiei financiare si permite identificarea eventualelor neconcordante. Totodata, documentele organizate corespunzator faciliteaza pregatirea raportarilor si verificarea tranzactiilor atunci cand este necesar.
Declaratii fiscale si respectarea obligatiilor legale
Un alt domeniu important il reprezinta calcularea obligatiilor fiscale si pregatirea declaratiilor corespunzatoare. In functie de activitatea si regimul fiscal al companiei, acestea pot include obligatii privind impozitele, TVA-ul, contributiile salariale si alte raportari prevazute de legislatia aplicabila.
O firma de contabilitate urmareste termenele relevante si modificarile legislative care pot influenta activitatea clientului. Printr-o colaborare eficienta, antreprenorii pot reduce riscul intarzierilor si al erorilor declarative.
Salarizare si administrarea personalului
Companiile care au angajati trebuie sa gestioneze lunar numeroase operatiuni administrative. Serviciile de salarizare pot include calcularea drepturilor salariale, pregatirea statelor de plata, gestionarea concediilor si intocmirea declaratiilor aferente veniturilor salariale.
Analiza financiara si consultanta pentru dezvoltare
Dincolo de operatiunile curente, o firma de contabilitate Bucuresti poate sprijini procesul decizional prin rapoarte financiare si interpretarea indicatorilor economici. Informatiile despre profitabilitate, lichiditati, costuri si datorii ii ajuta pe antreprenori sa evalueze performanta companiei.
In functie de serviciile contractate, consultanta poate include analiza costurilor, planificarea fluxului de numerar si evaluarea implicatiilor fiscale ale anumitor decizii comerciale. Aceste informatii sunt utile atunci cand o companie doreste sa investeasca, sa isi extinda activitatea sau sa isi reorganizeze cheltuielile.
Tehnologie, comunicare si confidentialitate
Digitalizarea a schimbat modul in care sunt furnizate serviciile contabile. Transmiterea electronica a documentelor, utilizarea programelor specializate si comunicarea online pot simplifica procesele si accelera schimbul de informatii.
In acelasi timp, protejarea datelor financiare si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale. Alegerea unui partener care utilizeaza proceduri adecvate de securitate si stabileste clar responsabilitatile contractuale contribuie la o colaborare sigura.
Cum alegi firma de contabilitate potrivita?
Experienta profesionala, transparenta tarifelor, disponibilitatea comunicarii si adaptarea serviciilor la specificul companiei sunt criterii importante de selectie. De asemenea, trebuie clarificate serviciile incluse, responsabilitatile fiecarei parti si modul de transmitere a documentelor.
-
Exclusivacum 5 zileStația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4
-
Exclusivacum 4 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 4 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri
-
Exclusivacum 3 zileRepublica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină
-
Featuredacum 5 zilePULS își alege conducerea și își stabilește direcțiile politice la Alba Iulia – „România are PULS – în țară și în Diaspora”
-
Exclusivacum 3 zile„BAYRAKTAR” LA SECRET. Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul
-
Exclusivacum 3 zileNu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!




