Connect with us

Actualitate

Transilvania Rally: o cursă cu incidente nedorite pentru DTO Rally Team

Publicat

pe

Campionatul Naţional de Raliuri Betano a revenit pe asfalt pentru Transilvania Rally, a cincea etapă din sezonul 2020. Parte a două campionate europene, Tour European Rally şi European Rally Trophy, competiţia din judeţul Cluj a programat peste 130 de kilometri cronometraţi, incidentele de cursă, schimbările de vreme şi ploile abundente caracterizând desfăşurarea cursei.

DTO Rally Team s-a aliniat la startul Transilvania Rally în formulă completă, cu cinci echipaje: Cristi Dolofan şi Petre Tobă au participat cu Citroen-ul C3R5, Eugen Cărăgui şi Robert Fus la bordul Peugeot-ului 208 R2, în timp ce Bogdan şi Delia Năstase au revenit în cadrul clasei 11, pe un Mitsubishi Lancer EVO. Raul Badiu şi Rareş Fetean au continuat campania în cadrul Cupei Dacia, în timp ce Dorin Banciu şi Ioana Stan s-au aliniat la start cu superba Toyota Corolla GT3.

Motorsportul este deseori periculos, evoluţiile la limită fiind recompensate cu timpi extraordinari sau taxate cu ieşiri în decor. De acest lucru a avut parte şi echipajul format din Eugen Cărăgui şi Robert Fus, implicat într-un incident în prima parte a zilei de sâmbătă. Pe o secţiune rapidă, cei doi au ieşit în decor, lovind un copac şi aducând daune serioase maşinii de concurs. Deoarece pilotul DTO Rally Team s-a resimţit după şoc, a fost necesară intervenţia ambulanţei pentru acordarea primului ajutor.

Eugen a fost transportat la spital, unde a avut parte de controale amănunţite prin care s-a determinat faptul că este în afara oricărui pericol. Deşi a suferit lovituri la genunchi şi are parte de o vertebră tasată, Cărăgui urmează în aceste zile un proces de refacere completă, care va fi urmat de o perioadă de repaus. în paralel, Robert Fus, copilotul echipajului, nu a suferit lovituri şi este într-o stare foarte bună după incident.

‘Intensitatea sentimentelor trăite în momentul în care CRO (Responsabilul Relaţii cu Concurenţii) m-a anunţat că echipajul 13 a suferit un accident şi este necesară intervenţia ambulanţei, fără a avea iniţial alte detalii, nu poate fi descrisă în cuvinte. Doar când am ajuns la spital şi uşile ambulanţei SMURD au fost deschise, iar Eugen a zâmbit (deşi vizibil afectat de durere), abia atunci am înţeles că lucrurile sunt cât se poate de bine în contextul dat. Mulţumirile noastre merg către personalul medical care a intervenit cu mult profesionalism la faţa locului, dar şi către medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. Gestionarea evenimentului a fost făcută foarte bine de oficialii FRAS, iar suportul şi interesul arătat de majoritatea celor implicaţi în acest sport ne onorează’ a spus la finalul cursei Traian Pavel, team manager-ul DTO Rally Team.

Cu un început bun de cursă, Cristi Dolofan şi Petre Tobă au avut parte de timpi competitivi în prima zi a competiţiei, clasându-se pe locul 5 în cadrul clasei RC2, una foarte populată la Cluj. Schimbarea de vreme de sâmbătă şi incidentul suferit de Eugen şi Robert i-au făcut pe cei doi să reducă ritmul în timpul ploilor de sâmbătă, astfel încât echipajul a încheiat Transilvania Rally pe locul şase în clasa RC2 în Campionatul Naţional de Raliuri Betano.

Reveniţi pe probele speciale după o pauză de trei curse, Bogdan şi Delia Năstase au avut un raliu excelent la Cluj. Echipajul a dominat competiţia şi s-a impus pe aproape toate probele speciale, reuşind o victorie categorică în cadrul clasei 11 şi aducând puncte maxime pentru DTO Rally Team. ‘Transilvania Rally a avut o configuraţie nu tocmai pe placul nostru, fiind peste 80% ‘la vale’. Prima zi am simţit că mergem la curse şi am avut un ritm foarte bun, însă sâmbătă, ploaia, vestea despre colegii noştri şi alegerea greşită a cauciucurilor au fost factori care ne-au impus un ritm safe! Cu toate acestea, ne-am adaptat şi am reuşit o clasare bună, chiar dacă am mers la distracţie! Ne era dor! Ne pare rău pentru Eugen şi Robert şi le dorim recuperare uşoară, moralul ridicat şi să revină şi mai puternici pe probe!’ a spus Bogdan Năstase.

Pentru Raul Badiu şi Rareş Fetean, revenirea în Campionatul Naţional de Raliuri Betano a fost una de succes. Echipajul a continuat campania din Cupa Dacia şi a pornit cu un obiectiv clar: victoria în cadrul clasei RC5 şi în cupa monomarcă. Având un ritm constant şi rapid de-a lungul probelor speciale, cu victorii în cadrul categoriei pe aproape toate specialele şi cu o evoluţie matură, Raul şi Rareş au reuşit maximul la Cluj. Victoria în Cupa Dacia i-a readus în fruntea clasamentului, în timp ce lupta pentru titlul clasei RC5 se va da la Bacău, unde are loc Raliul Moldovei, în luna octombrie. ‘A fost o victorie tristă pentru mine, din cauza incidentelor, unele dintre ele chiar grave. Sper ca cei implicaţi să îşi revină cât mai repede, atât fizic, cât şi psihic, şi să îşi păstreze pofta de competiţii şi raliuri.’ a spus Raul Badiu la finalul cursei.

Problemele tehnice întâmpinate în prima zi de concurs au adus abandonul pentru Dorin Banciu şi Ioana Stan. Concurând cu un model Toyota Celica GT3, echipajul a fost nevoit să spună stop evoluţiei în Transilvania Rally după prima zi de concurs.

Prin prisma rezultatelor obţinute de către echipaje, DTO Rally Team a ocupat locul al treilea în clasamentul echipelor la Transilvania Rally, sezonul de raliuri continuând în luna octombrie cu macadamul din judeţul Bacău. Deşi calendarul programa Raliul Aradului în aceeaşi perioadă, anularea competiţiei din vestul ţării a forţat Federaţia Română de Automobilism Sportiv să introducă o nouă cursă în calendar: Raliul Moldovei.

În sezonul 2020, echipajele DTO Rally Team au alături o serie de parteneri puternici: Dolo Trans Olimp, Trust Motors – Importator Peugeot, Citroen si DS Automobile, Vilma, Catena, Tellur, Total, Oscar Downstream şi HidroGaz.
 

Actualitate

Israelul participă pentru prima dată cu un pavilion național la salonul aeronautic de la Marrakech

Publicat

pe

De

Ministerul Apărării din Israel a trimis, pentru prima dată, o delegație oficială și a deschis un pavilion național la Salonul Aeronautic de la Marrakech, eveniment inaugurat astăzi în Maroc. Participarea marchează o premieră pentru industria israeliană de apărare de la normalizarea relațiilor dintre cele două state, în cadrul Acordurilor Abraham.

Un pas vizibil în cooperarea bilaterală

Yair Kulas, șeful direcției SIBAT din cadrul ministerului israelian, a descris prezența la expoziție drept un moment important pentru industria de apărare a țării. Ministerul a precizat că pavilionul face parte dintr-o strategie de extindere a exporturilor militare și a cooperării cu state din întreaga lume.

În timpul evenimentului au avut loc întâlniri cu delegații și reprezentanți guvernamentali din mai multe țări. Potrivit ministerului, promovarea industriei de apărare urmărește atât consolidarea capacităților Forțelor de Apărare ale Israelului, cât și susținerea obiectivelor de politică externă.

Marocul a aderat la Acordurile Abraham în decembrie 2020, la trei luni după Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Deși cele două țări mențin relații oficiale de aproape șase ani, cooperarea lor în domeniul apărării este rareori discutată public, din motive de securitate și sensibilitate politică.

Tehnologii testate în luptă și sisteme autonome

Opt companii israeliene sunt prezente la salon. Pavilionul național reunește ASIO Technologies, Orbit Communication Systems, Shilat Optronics, Uvision Air și Xtend Systems, iar Rafael Advanced Defense Systems, Elbit Systems și Israel Aerospace Industries au standuri proprii.

Printre echipamentele prezentate se numără muniții rătăcitoare, sisteme robotizate bazate pe inteligență artificială, tehnologii de navigație autonomă pentru drone, soluții de ghidare laser pentru drone FPV și comunicații prin satelit. O parte dintre companii promovează drone de mici dimensiuni și muniții rătăcitoare — categorii devenite tot mai vizibile pe câmpurile de luptă din Ucraina și Gaza.

Rafael expune sisteme de apărare aeriană, inclusiv Spyder, precum și tehnologii pentru combaterea dronelor de mici dimensiuni. Compania prezintă și interceptorul fără pilot Hunter Eagle. Directorul său executiv, Yoav Tourgeman, a afirmat că soluțiile aduse la Marrakech reflectă experiența operațională și pot deschide calea unor colaborări viitoare.

Elbit Systems prezintă drona Hermes și gama de sisteme autonome compacte FUSE, alături de Mini-MUSIC, un sistem aeropurtat de autoprotecție bazat pe contramăsuri cu energie dirijată. Oferta companiei include și capabilități pentru lovituri de precizie, război electronic, informații și supraveghere, comunicații și instruire.

Interes strategic într-o piață importantă

Relațiile de apărare dintre Israel și Maroc s-au reflectat anterior în participarea unor militari israelieni la exercițiul african African Lion, condus de Statele Unite, în 2023. În ultimul an au apărut, de asemenea, relatări despre posibila achiziție de către Maroc a sistemului israelian de apărare aeriană Barak MX și despre alte colaborări cu industria israeliană de apărare.

Prezența Israelului la salonul din Marrakech capătă vizibilitate într-un context în care exporturile sale de apărare au atins niveluri istorice ridicate, dar participarea companiilor israeliene la expoziții internaționale a stârnit și controverse. Franța, de exemplu, a interzis participarea Israelului la Eurosatory în februarie.

Salonul Aeronautic de la Marrakech se organizează o dată la doi ani, din 2008, și reunește peste 200 de expozanți din aproximativ două duzini de țări. Marocul este al doilea cel mai mare investitor în apărare din Africa, cu cheltuieli de peste 6 miliarde de dolari anul trecut, potrivit datelor SIPRI.

Citeste in continuare

Actualitate

Paza de la mări și combaterea traficului de droguri: Paza de Coastă a SUA cumpără patru drone MQ-9B

Publicat

pe

De

Paza de Coastă a Statelor Unite va achiziționa pentru prima dată drone MQ-9B. Contractul, în valoare de 247,8 milioane de dolari, acoperă patru aeronave, stații de control la sol și echipamente de sprijin.

Supraveghere maritimă pe distanțe mari

Dronele vor fi folosite pentru monitorizarea apelor din larg, misiuni de căutare și salvare și sprijinirea operațiunilor împotriva traficului de droguri. Aeronavele nu sunt proiectate să transporte armament, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.

Potrivit conducerii Pazei de Coastă, noile aparate vor extinde raza de observare maritimă și vor permite detectarea mai timpurie a amenințărilor, decizii mai bine fundamentate și intervenții mai rapide.

Finanțare federală pentru patru aeronave

Planurile de achiziție au fost anunțate inițial anul trecut, după ce Paza de Coastă a primit fonduri prin pachetul bugetar de reconciliere pentru anul fiscal 2025 și alocările pentru anul fiscal 2026. Pachetul din 2025 a inclus aproape 25 de miliarde de dolari pentru serviciu.

Experiență operațională cu drone similare

Paza de Coastă a mai colaborat cu Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor (CBP), utilizând drone MQ-9A ale acestuia în operațiuni desfășurate din Texas. În anul fiscal 2026, aeronavele au sprijinit CBP în capturarea a 60.700 de livre de droguri ilegale și arestarea a aproximativ 20 de persoane implicate în contrabandă.

Peste 30 de ore în misiune

MQ-9B SeaGuardian este concepută pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere maritimă care pot depăși 30 de ore. Raza sa operațională este de aproximativ 1.200 de mile marine, potrivit producătorului, General Atomics.

Citeste in continuare

Actualitate

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate Bucuresti

Publicat

pe

De

Intr-un mediu economic in continua schimbare, gestionarea corecta a activitatilor financiare reprezinta o conditie esentiala pentru functionarea si dezvoltarea unei companii. In Bucuresti, unde activeaza numeroase intreprinderi din domenii diverse, serviciile contabile au un rol important in organizarea documentelor, respectarea legislatiei fiscale si fundamentarea deciziilor de business. O firma de contabilitate Bucuresti nu se ocupa doar de inregistrarea facturilor, ci poate deveni un partener strategic pentru antreprenorii care urmaresc stabilitate si performanta pe termen lung.

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate

Gestionarea documentelor si evidenta contabila

Una dintre principalele responsabilitati ale unei firme de contabilitate consta in organizarea si inregistrarea operatiunilor economice ale clientilor. Acest proces presupune verificarea documentelor justificative, evidentierea veniturilor si cheltuielilor, urmarirea creantelor si datoriilor, precum si gestionarea informatiilor referitoare la activele companiei.

O evidenta contabila bine structurata ofera o imagine realista asupra situatiei financiare si permite identificarea eventualelor neconcordante. Totodata, documentele organizate corespunzator faciliteaza pregatirea raportarilor si verificarea tranzactiilor atunci cand este necesar.

Declaratii fiscale si respectarea obligatiilor legale

Un alt domeniu important il reprezinta calcularea obligatiilor fiscale si pregatirea declaratiilor corespunzatoare. In functie de activitatea si regimul fiscal al companiei, acestea pot include obligatii privind impozitele, TVA-ul, contributiile salariale si alte raportari prevazute de legislatia aplicabila.

O firma de contabilitate urmareste termenele relevante si modificarile legislative care pot influenta activitatea clientului. Printr-o colaborare eficienta, antreprenorii pot reduce riscul intarzierilor si al erorilor declarative.

Salarizare si administrarea personalului

Companiile care au angajati trebuie sa gestioneze lunar numeroase operatiuni administrative. Serviciile de salarizare pot include calcularea drepturilor salariale, pregatirea statelor de plata, gestionarea concediilor si intocmirea declaratiilor aferente veniturilor salariale.

Analiza financiara si consultanta pentru dezvoltare

Dincolo de operatiunile curente, o firma de contabilitate Bucuresti poate sprijini procesul decizional prin rapoarte financiare si interpretarea indicatorilor economici. Informatiile despre profitabilitate, lichiditati, costuri si datorii ii ajuta pe antreprenori sa evalueze performanta companiei.

In functie de serviciile contractate, consultanta poate include analiza costurilor, planificarea fluxului de numerar si evaluarea implicatiilor fiscale ale anumitor decizii comerciale. Aceste informatii sunt utile atunci cand o companie doreste sa investeasca, sa isi extinda activitatea sau sa isi reorganizeze cheltuielile.

Tehnologie, comunicare si confidentialitate

Digitalizarea a schimbat modul in care sunt furnizate serviciile contabile. Transmiterea electronica a documentelor, utilizarea programelor specializate si comunicarea online pot simplifica procesele si accelera schimbul de informatii.

In acelasi timp, protejarea datelor financiare si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale. Alegerea unui partener care utilizeaza proceduri adecvate de securitate si stabileste clar responsabilitatile contractuale contribuie la o colaborare sigura.

Cum alegi firma de contabilitate potrivita?

Experienta profesionala, transparenta tarifelor, disponibilitatea comunicarii si adaptarea serviciilor la specificul companiei sunt criterii importante de selectie. De asemenea, trebuie clarificate serviciile incluse, responsabilitatile fiecarei parti si modul de transmitere a documentelor.

 

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XI‑a –„ANTI-GRINDINĂ” CU DOSAR PENAL. Când norii sunt proști, îi păcălește… SNACP-ul. Când sunt deștepți, se duce DNA-ul peste ei.

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova:  De ani de zile scriem că Sistemul Național...

Exclusiv2 ore ago

Stat de drept cu strămutare: când Guvernul își caută instanță de casă (DOCUMENTE)

Guvernul supărat pe judecător: Când nu-ți iese HG-ul, dai vina pe instanță! Reforma administrativă pe genunchi, cu 109 posturi șterse...

Exclusiv2 ore ago

„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”

De la BMW-ul de aur la Renaultul „kamikaze”: IPJ Prahova lovește din nou După BMW-ul transformat în fier vechi și...

Exclusiv2 ore ago

IPJ Sibiu, spălat pe mâini cu dezinfectant imaginar: 5 sedii „curate” pe hârtie, restul la mila epidemiilor

Când poliția îți cere buletinul într-o clădire fără autorizație sanitară, dar cu „temei legal” din manualul de scos basma curată....

Exclusiv2 ore ago

Droguri la promoție, pedepse la reducere.  România între „consum propriu” și haos organizat

Trei senatori, o lege și o întrebare: ce-ar fi să dăm doar amendă la droguri? La 5 octombrie 2026, trei...

Exclusivo zi ago

Guvern demis, USR decis: austeritate la MEDAT, lux la IAR Brașov

Austeritate la minister, șampanie la consiliu – „Strângem cureaua la ghișeu, lărgim cureaua la consiliu” Pe 24 septembrie, Guvernul demis...

Exclusiv2 zile ago

Polițist cu cântarul, la datorie: cât lemn bagi în sobă, atâta „ordine publică” ai!

Mintea odihnită produce hârtii obosite Acolo unde ar trebui să fie strategie, analiză de risc și planuri de combatere a...

Exclusiv2 zile ago

Antena bate până în concediu: IGPR pierde recursul, nota de plată prinde dobândă

În administrația românească, drumul dintre un drept salarial și plata lui poate avea mai multe opriri decât un personal de...

Exclusiv2 zile ago

La MAI, familia se întemeiază cu acordul șefului. Pentru reîntregire, aduceți un „indicator la schimb”!

În Poliția Română, infractorul poate traversa mai multe județe într-o singură noapte. Polițistul care vrea să se mute în județul...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Operațiunea Iodura: cum a transformat Statul Român Prahova...

Exclusiv3 zile ago

Republica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT

Când un secretar general adjunct își face lege proprie, iar ministrul Irineu Darău transformă statul român în firmă de partid...

Exclusiv3 zile ago

Nu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!

Nu, nu este o toaletă dintr-o clădire părăsită, nici decor de film horror și nici vreun experiment vizual generat de...

Exclusiv3 zile ago

Planul la amenzi: cum s-a transformat polițistul în vaca de muls a șefilor cu pix și Excel

Normă la amenzi, nu atribuții: polițist cu șapcă, șef cu abac Mesajul transmis de adjunctul IPJ Bacău, comisar-șef Giugariu Constantin,...

Exclusiv3 zile ago

„BAYRAKTAR” LA SECRET.  Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul

Ministrul Predoiu n-a fost cercetat nici măcar o zi. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a stat șapte luni cu dosar...

Exclusiv3 zile ago

TASER PENTRU TOȚI, DAR NU CHIAR ACUM. Cronica unui șoc anunțat în Poliția Română

Polițiștii români ar putea, într-o bună zi, să vadă altceva la brâu în afară de un pix, un baston și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv