Actualitate
De Ziua Mondiala impotriva risipei alimentare se infiinteaza Federatia Bancilor pentru Alimente din Romania
Lidl este una dintre companiile care, împreună cu Rețeaua Băncilor pentru Alimente, sprijină combaterea risipei alimentare prin acțiuni de amploare la nivel național
29 septembrie a fost declarată Ziua Mondială împotriva risipei alimentare de către Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO – Food and Agriculture Organization of the United Nations), o decizie pe care Lidl, rețeaua Băncilor pentru Alimente din România și ceilalți parteneri ai acesteia o salută și o sărbătoresc prin înființarea la începutul lunii septembrie a Federației Băncilor pentru Alimente din România – FBAR. Lidl, alături de celelalte companii care susțin rețeaua de Bănci pentru Alimente, sprijină această inițiativă, care atrage atenția populației asupra problemei risipei alimentare și invită și ceilalți actori din mediul privat să se alăture.
De la înființarea primei astfel de Bănci, în 2016 în București, și până în prezent, Lidl a investit peste 2.000.000 lei pentru deschiderea și funcționarea rețelei de Bănci pentru Alimente din România. În plus, compania a dezvoltat constant inițiative pentru a oferi un sprijin suplimentar Băncilor pentru Alimente, prin acțiuni precum colectele de alimente realizate cu ajutorul clienților desfășurate în perioada sărbătorilor.
„Business-ul nostru este, într-o măsură foarte mare, despre alimente. Avem peste 275 de magazine, situate în toate județele țării, ceea ce înseamnă că zi de zi, punem în circulație o cantitate semnificativă de produse alimentare pe întreg lanțul de aprovizionare și până la consumatorul final. De aceea, suntem conștienți că este de datoria noastră să luăm o poziție fermă împotriva risipei alimentare, prin acțiuni concrete, atât la nivelul operațiunilor noastre, cât și prin parteneriate relevante cu societatea civilă. Suntem parteneri ai rețelei de Bănci pentru Alimente încă de la înființarea primei Bănci, iar rezultatele înregistrate până acum de acest program dovedesc că este o soluție eficientă, cu viziune, la problema risipei alimentare în România,” a declarat Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.
Combaterea risipei alimentare cu ajutorul partenerului Lidl – apel la implicare comună
Încă de la înființarea primei Bănci pentru Alimente din România, în 2016, Lidl s-a implicat activ în lupta contra risipei alimentare, sprijinind organizația atât financiar, cât și cu donații de produse. Până în prezent, pe lângă sprijinul de peste 2.000.000 lei pentru deschiderea și funcționarea rețelei de Bănci pentru Alimente din România, Lidl a donat aproximativ 170 de tone de produse alimentare care au ajuns mai departe către persoanele aflate în dificultate, beneficiari ai organizației.
Pentru a veni în sprijinul rețelei de Bănci pentru Alimente pe toată perioada anului, în special în perioadele când este o mai mare nevoie în comunitățile defavorizate, Lidl a realizat o serie de acțiuni suplimentare de colectare și donare de produse. O astfel de inițiativă este colecta de alimente, prin care își propune să îi implice pe clienții săi în sprijinirea persoanelor defavorizate și să îi ajute să conștientizeze problema risipei alimentare și efectele pe care le are aceasta. Ediția-pilot a colectei a avut loc în 2019, în perioada sărbătorilor de iarnă, timp de 2 săptămâni, în 12 magazine din țară. Cu ajutorul clienților săi, Lidl România a colectat 16,7 tone de alimente, care au fost distribuite mai departe către aproximativ 7.000 de beneficiari ai rețelei Băncilor pentru Alimente. Totodată, anul acesta, cu ocazia Sărbătorilor de Paște, compania a donat peste 2.500 de pachete cu alimente și produse de igienă, în valoare totală de 120.000 lei, pentru persoanele vulnerabile.
În perioada ianuarie – august 2020, activitatea Băncilor pentru Alimente din Romania a fost mai intensă față de anul trecut. Cu efort și dedicație s-au colectat la nivel național mai mult de 1600 de tone de alimente, chiar și în noul context al pandemiei de COVID-19. În plus, la începutul pandemiei, în perioada martie – aprilie 2020, Lidl a sprijinit organizația donând peste 4 tone de produse alimentare, care au ajuns la persoane aflate în dificultate. Chiar dacă riscurile pandemiei nu au trecut, echipele Băncilor pentru Alimente încearcă să lupte în continuare împotriva risipei alimentare și să fie alături de persoanele defavorizate care au nevoie de sprijin acum mai mult ca oricând.
Ce sunt Băncile pentru Alimente?
Băncile pentru Alimente sunt organizații non-profit care colectează și distribuie ONG-urilor partenere produsele pe care producătorii, importatorii, distribuitorii sau retailerii le donează. Obiectivul asumat al Băncilor este acela ca alimentele și produsele nealimentare considerate surplusuri, în care au fost investite resurse materiale și muncă, să nu ajungă pierderi sau risipă, ci să fie consumate de către cei aflați în dificultate și care nu au putere de cumpărare. În această categorie de surplus intră produsele:
- care prezintă erori de ambalare, etichetare și gramaj;
- provenite în urma activităților promoționale încheiate;
- care sunt consumate doar într-o anumită perioadă a anului;
- rămase în urma schimbării strategiei de marketing;
- aflate în apropierea datei de scadență;
- alte produse de care proprietarii nu mai au nevoie din diverse motive, dar sunt bune pentru consum/utilizare.
Dincolo de colectare, sortare și redistribuire a produselor primite, echipele Băncilor încearcă să identifice noi oportunități de colaborare, atât pentru a asigura o varietate de produse colectate (pentru a oferi beneficiarilor alimente care să le asigure o dietă echilibrată), cât și pentru a promova ideea donării surplusului.
„Zilnic întâlnim provocări logistice, de finanțare sau de organizare a distribuirii optime a produselor, însă aspectele pe care activitatea noastră le implică ne motivează să continuăm: atât protecția mediului și sprijinul în tranziția către o economie circulară, respectiv un mediu sustenabil, cât și aspectul social întrucât persoanele defavorizate primesc ajutor alimentar, dar și o șansă în plus pentru integrare socială. De asemenea, există un impact pozitiv și la nivelul mediului privat, deoarece companiile care donează își reduc pe de o parte costurile de distrugere a alimentelor care ajung la data scadență și pe de altă parte pot beneficia de anumite facilități fiscale conform Legii nr. 227/2015 și Codului fiscal, în funcție de regimul de transfer al alimentelor: donație sau sponsorizare“, a declarat Gabriel Sescu, președintele Federației Băncilor pentru Alimente din România.
Prima Bancă pentru Alimente a fost înființată în București, în 2016. Aceasta este în același timp prima organizație din România care funcționează conform principiilor FEBA – European Food Banks Federation, iar din anul 2019, în urma unei perioade de monitorizare și training, este Proiect asociat al FEBA. Banca pentru Alimente București a fost urmată de alte patru astfel de organizații în orașele: Cluj, Roman, Brașov și Oradea.
La începutul acestui an, cele cinci bănci s-au afiliat într-o rețea informală a Băncilor pentru Alimente pentru a se putea sprijini reciproc în activitate și pentru a face schimb de produse atunci când există stocuri mai mari într-o anumită regiune, pregătind astfel înființarea unei Federații naționale. În plus, la începutul lunii septembrie 2020, cele cinci Bănci Regionale funcționale au pus bazele Federației Băncilor pentru Alimente din România – FBAR. „Am fi încântați ca această Federație să devină în cel mai scurt timp membră deplină a FEBA. Pe viitor, ne dorim ca activitatea să se extindă și să existe câte o Bancă Regională în fiecare euro-regiune care apoi să se alăture acestei structuri naționale”, a adăugat Gabriel Sescu.
În ultimii ani, activitatea Băncii pentru Alimente București și, ulterior, și a celorlalte Bănci Regionale din țară a fost sprijinită constant de un grup de companii: Lidl România, Metro România, Kaufland România, PENNY, CHEP Romania, Kellogg’s, IWA, Unilever, Nestlé, Danone, Heidi Chocolat, Tymbark, Orbico România, Albalact, Covalact, LaDorna, Rarăul etc. care au înțeles să se implice mai mult în lupta împotriva risipei alimentare, sprijinind Băncile pentru Alimente.
Actualitate
Israelul participă pentru prima dată cu un pavilion național la salonul aeronautic de la Marrakech
Ministerul Apărării din Israel a trimis, pentru prima dată, o delegație oficială și a deschis un pavilion național la Salonul Aeronautic de la Marrakech, eveniment inaugurat astăzi în Maroc. Participarea marchează o premieră pentru industria israeliană de apărare de la normalizarea relațiilor dintre cele două state, în cadrul Acordurilor Abraham.
Un pas vizibil în cooperarea bilaterală
Yair Kulas, șeful direcției SIBAT din cadrul ministerului israelian, a descris prezența la expoziție drept un moment important pentru industria de apărare a țării. Ministerul a precizat că pavilionul face parte dintr-o strategie de extindere a exporturilor militare și a cooperării cu state din întreaga lume.
În timpul evenimentului au avut loc întâlniri cu delegații și reprezentanți guvernamentali din mai multe țări. Potrivit ministerului, promovarea industriei de apărare urmărește atât consolidarea capacităților Forțelor de Apărare ale Israelului, cât și susținerea obiectivelor de politică externă.
Marocul a aderat la Acordurile Abraham în decembrie 2020, la trei luni după Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Deși cele două țări mențin relații oficiale de aproape șase ani, cooperarea lor în domeniul apărării este rareori discutată public, din motive de securitate și sensibilitate politică.
Tehnologii testate în luptă și sisteme autonome
Opt companii israeliene sunt prezente la salon. Pavilionul național reunește ASIO Technologies, Orbit Communication Systems, Shilat Optronics, Uvision Air și Xtend Systems, iar Rafael Advanced Defense Systems, Elbit Systems și Israel Aerospace Industries au standuri proprii.
Printre echipamentele prezentate se numără muniții rătăcitoare, sisteme robotizate bazate pe inteligență artificială, tehnologii de navigație autonomă pentru drone, soluții de ghidare laser pentru drone FPV și comunicații prin satelit. O parte dintre companii promovează drone de mici dimensiuni și muniții rătăcitoare — categorii devenite tot mai vizibile pe câmpurile de luptă din Ucraina și Gaza.
Rafael expune sisteme de apărare aeriană, inclusiv Spyder, precum și tehnologii pentru combaterea dronelor de mici dimensiuni. Compania prezintă și interceptorul fără pilot Hunter Eagle. Directorul său executiv, Yoav Tourgeman, a afirmat că soluțiile aduse la Marrakech reflectă experiența operațională și pot deschide calea unor colaborări viitoare.
Elbit Systems prezintă drona Hermes și gama de sisteme autonome compacte FUSE, alături de Mini-MUSIC, un sistem aeropurtat de autoprotecție bazat pe contramăsuri cu energie dirijată. Oferta companiei include și capabilități pentru lovituri de precizie, război electronic, informații și supraveghere, comunicații și instruire.
Interes strategic într-o piață importantă
Relațiile de apărare dintre Israel și Maroc s-au reflectat anterior în participarea unor militari israelieni la exercițiul african African Lion, condus de Statele Unite, în 2023. În ultimul an au apărut, de asemenea, relatări despre posibila achiziție de către Maroc a sistemului israelian de apărare aeriană Barak MX și despre alte colaborări cu industria israeliană de apărare.
Prezența Israelului la salonul din Marrakech capătă vizibilitate într-un context în care exporturile sale de apărare au atins niveluri istorice ridicate, dar participarea companiilor israeliene la expoziții internaționale a stârnit și controverse. Franța, de exemplu, a interzis participarea Israelului la Eurosatory în februarie.
Salonul Aeronautic de la Marrakech se organizează o dată la doi ani, din 2008, și reunește peste 200 de expozanți din aproximativ două duzini de țări. Marocul este al doilea cel mai mare investitor în apărare din Africa, cu cheltuieli de peste 6 miliarde de dolari anul trecut, potrivit datelor SIPRI.
Actualitate
Paza de la mări și combaterea traficului de droguri: Paza de Coastă a SUA cumpără patru drone MQ-9B
Paza de Coastă a Statelor Unite va achiziționa pentru prima dată drone MQ-9B. Contractul, în valoare de 247,8 milioane de dolari, acoperă patru aeronave, stații de control la sol și echipamente de sprijin.
Supraveghere maritimă pe distanțe mari
Dronele vor fi folosite pentru monitorizarea apelor din larg, misiuni de căutare și salvare și sprijinirea operațiunilor împotriva traficului de droguri. Aeronavele nu sunt proiectate să transporte armament, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.
Potrivit conducerii Pazei de Coastă, noile aparate vor extinde raza de observare maritimă și vor permite detectarea mai timpurie a amenințărilor, decizii mai bine fundamentate și intervenții mai rapide.
Finanțare federală pentru patru aeronave
Planurile de achiziție au fost anunțate inițial anul trecut, după ce Paza de Coastă a primit fonduri prin pachetul bugetar de reconciliere pentru anul fiscal 2025 și alocările pentru anul fiscal 2026. Pachetul din 2025 a inclus aproape 25 de miliarde de dolari pentru serviciu.
Experiență operațională cu drone similare
Paza de Coastă a mai colaborat cu Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor (CBP), utilizând drone MQ-9A ale acestuia în operațiuni desfășurate din Texas. În anul fiscal 2026, aeronavele au sprijinit CBP în capturarea a 60.700 de livre de droguri ilegale și arestarea a aproximativ 20 de persoane implicate în contrabandă.
Peste 30 de ore în misiune
MQ-9B SeaGuardian este concepută pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere maritimă care pot depăși 30 de ore. Raza sa operațională este de aproximativ 1.200 de mile marine, potrivit producătorului, General Atomics.
Actualitate
Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate Bucuresti
Intr-un mediu economic in continua schimbare, gestionarea corecta a activitatilor financiare reprezinta o conditie esentiala pentru functionarea si dezvoltarea unei companii. In Bucuresti, unde activeaza numeroase intreprinderi din domenii diverse, serviciile contabile au un rol important in organizarea documentelor, respectarea legislatiei fiscale si fundamentarea deciziilor de business. O firma de contabilitate Bucuresti nu se ocupa doar de inregistrarea facturilor, ci poate deveni un partener strategic pentru antreprenorii care urmaresc stabilitate si performanta pe termen lung.
Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate
Gestionarea documentelor si evidenta contabila
Una dintre principalele responsabilitati ale unei firme de contabilitate consta in organizarea si inregistrarea operatiunilor economice ale clientilor. Acest proces presupune verificarea documentelor justificative, evidentierea veniturilor si cheltuielilor, urmarirea creantelor si datoriilor, precum si gestionarea informatiilor referitoare la activele companiei.
O evidenta contabila bine structurata ofera o imagine realista asupra situatiei financiare si permite identificarea eventualelor neconcordante. Totodata, documentele organizate corespunzator faciliteaza pregatirea raportarilor si verificarea tranzactiilor atunci cand este necesar.
Declaratii fiscale si respectarea obligatiilor legale
Un alt domeniu important il reprezinta calcularea obligatiilor fiscale si pregatirea declaratiilor corespunzatoare. In functie de activitatea si regimul fiscal al companiei, acestea pot include obligatii privind impozitele, TVA-ul, contributiile salariale si alte raportari prevazute de legislatia aplicabila.
O firma de contabilitate urmareste termenele relevante si modificarile legislative care pot influenta activitatea clientului. Printr-o colaborare eficienta, antreprenorii pot reduce riscul intarzierilor si al erorilor declarative.
Salarizare si administrarea personalului
Companiile care au angajati trebuie sa gestioneze lunar numeroase operatiuni administrative. Serviciile de salarizare pot include calcularea drepturilor salariale, pregatirea statelor de plata, gestionarea concediilor si intocmirea declaratiilor aferente veniturilor salariale.
Analiza financiara si consultanta pentru dezvoltare
Dincolo de operatiunile curente, o firma de contabilitate Bucuresti poate sprijini procesul decizional prin rapoarte financiare si interpretarea indicatorilor economici. Informatiile despre profitabilitate, lichiditati, costuri si datorii ii ajuta pe antreprenori sa evalueze performanta companiei.
In functie de serviciile contractate, consultanta poate include analiza costurilor, planificarea fluxului de numerar si evaluarea implicatiilor fiscale ale anumitor decizii comerciale. Aceste informatii sunt utile atunci cand o companie doreste sa investeasca, sa isi extinda activitatea sau sa isi reorganizeze cheltuielile.
Tehnologie, comunicare si confidentialitate
Digitalizarea a schimbat modul in care sunt furnizate serviciile contabile. Transmiterea electronica a documentelor, utilizarea programelor specializate si comunicarea online pot simplifica procesele si accelera schimbul de informatii.
In acelasi timp, protejarea datelor financiare si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale. Alegerea unui partener care utilizeaza proceduri adecvate de securitate si stabileste clar responsabilitatile contractuale contribuie la o colaborare sigura.
Cum alegi firma de contabilitate potrivita?
Experienta profesionala, transparenta tarifelor, disponibilitatea comunicarii si adaptarea serviciilor la specificul companiei sunt criterii importante de selectie. De asemenea, trebuie clarificate serviciile incluse, responsabilitatile fiecarei parti si modul de transmitere a documentelor.
-
Exclusivacum 4 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 4 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri
-
Exclusivacum 3 zileRepublica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină
-
Featuredacum 5 zilePULS își alege conducerea și își stabilește direcțiile politice la Alba Iulia – „România are PULS – în țară și în Diaspora”
-
Exclusivacum 3 zile„BAYRAKTAR” LA SECRET. Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul
-
Exclusivacum 3 zileNu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!
-
Featuredacum o ziPrimele mega-secrete ale României: M.A.I. – cine ia sporuri de 50% și de ce e atât de grav să afle prostimea




