Actualitate
Alegeri locale Craiova. Lia Olguta Vasilescu, favorită după primul Exit Poll
A început numărătoarea inversă pentru mult așteptatele alegeri locale din Craiova. Pe primul loc, conform primului Exit Poll, este Lia Olguța Vasilescu. Este, clar, favorită. Votarea va avea loc duminică, 27 septembrie, între orele 07.00-21.00.
UPDATE, ORA 17:00
Reprezentanții PSD Dolj au depus sesizări la birourile a două secții de votare din județ, după ce au constatat nereguli în desfășurarea corectă a procesului electoral. Cererile au fost depuse în Negoi și Grecești.
Social-democrații doljeni susțin că, în comuna Negoi, reprezentanți ai PNL au realizat filmări cu ajutorul unei drone ridicate deasupra Secției de votare nr. 423. Pe de altă parte, mai spun aceștia, în comuna Grecești au fost împărțite flyere cu mesaje denigratoare la adresa candidatului PSD, Corîci Marcel.
”Pentru ambele probleme au fost întocmite întâmpinări care au transmise Biroului Secției de Votare nr. 423 Negoi și Biroului Electoral de Circumscripție Grecești”, au precizat reprezentanții PSD Dolj, potrivit ziaruldecraiova.ro.
UPDATE, ORA 16:00
Alexandru Gîdăr, candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, a declarat la ieşirea de la urne, că a votat în primul rând pentru educația copiilor, pentru tineri.
“Am votat în primul rând pentru copiii, pentru tinerii acestui judeţ. Îmi doresc foarte mult să dezvoltăm Doljul, să-l transformăm într-o zonă de atracţie pentru oameni, într-o zonă de atracţie pentru tineri. Îmi doresc să trăim într-un judeţ în care toţi copiii să aibă şanse egale la educaţie, la dezvoltare, atât cei din mediul rural, cât şi cei din Craiova, Calafat, Băileşti, Filiaşi, Dăbuleni, Bechet, Segarcea, Poiana Mare, din toate comunele şi satele din Dolj. Îmi doresc ca în Dolj să punem capăt suferinţei a mii de copii rămaşi singuri acasă, pentru că părinţii lor sunt plecaţi la muncă în străinătate, a mii de persoane vârstnice lăsate singure de copiii lor care au plecat în alte oraşe din ţară sau din străinătate. Este normal să votăm şi să avem orice acţiune şi orice gând la ei, la copii, la tineri, pentru că ei sunt cei mai importanţi, atât pentru noi ca părinţi, cât şi pentru ţara noastră.
Am votat cu gândul la schimbarea în bine a Doljului şi a Craiovei, care trebuie scoase din izolarea în care se află de 30 de ani. Alegerile acestea sunt foarte importante pentru că avem şansa să punem capăt unui mod păgubos de a face administraţie în Dolj, un judeţ care a ajuns pe mâna câtorva familii din cauza cărora pleacă tinerii valoroşi în alte oraşe.
Îi chem pe toţi doljenii să vină astăzi să voteze! Sunt convins că printr-un vot masiv dat astăzi, vom reuşi să le oferim copiilor noştri un viitor la noi în judeţ, iar părinţilor noştri mai multă grijă şi mai mult sprijin. E timpul să schimbăm în bine judeţul Dolj. Totul începe cu votul de astăzi! Vă rog să veniţi la vot cu încredere, pentru că se poate!”, a declarat Alexandru Gîdăr.
UPDATE, ORA 15:00
Cosmin Vasile, candidatul alianței electorale PSD-ALDE la funcția de președinte al Consiliului Județean, a votat în cadrul secției nr. 398, amenajată în incita Școlii gimnaziale Preajba.
“Am votat cu încredere și optimism, am votat pentru a fi în continuare județul numărul 1 în atragerea de fonduri europene. Am votat pentru continuarea proiectelor de dezvoltare, dar și pentru noi proiecte, noi orizonturi, noi investiții pentru comunitățile locale din județul Dolj. Am votat, iar de mâine ne apucăm de treabă!“, a declarat Cosmin Vasile.
UPDATE, ORA 14:00
Mihail Ghenoiu nu a mai putut candida pentru încă un mandat de primar al Craiovei, astfel că i-a lăsat locul Olguței Vasilescu. La ieșirea de la urne, încă edilul orașului din Bănie a declarat: “Am votat pentru continuarea modernizării orașului, pentru continuarea proiectelor care sunt începute și derulate în ultimii 8 ani. Am votat pentru menținerea aceleiași atmosfere impecabile de colaborare între Consiliul Local și Consiliul Județean. Vreau să vă spun că, în atletism, una dintre cele mai grele probe este cea de ștafetă, iar unul dintre cele mai dificile momente este schimbul numărul 2, când trebuie să preiei cu o mână ștafeta și apoi să o predai. Avem cea mai performantă «echipă de ștafetă», echipa care a dus și va duce Craiova acolo unde îi este locul: pe primul loc în țară!“.
UPDATE, ORA 13:00
În Craiova, cele mai multe voturi exercitate până la 13:00 le aparţin cetățenilor cu vârste cuprinse între 45 şi 64 ani, potrivit gds.ro, după care alegătorii cu vârste de peste 65 de ani. Tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani nu prea s-au înghesuit să meargă la urne.
Conform statisticilor puse la dispoziţie în timp real, femeile au un uşor avantaj faţă de bărbaţi: 21.957 de femei au votat în Craiova şi 21.593 de bărbaţi.
UPDATE, ORA 12:00
Lia Olguța Vasilescu, candidatul PSD la Primăria Craiovei, a declarat că a votat pentru cea mai bună echipă a unui partid politic.
”Am votat pentru echipa care va conduce Craiova în următorii patru ani! Echipă care de-a lungul acestor ani a dovedit că știe să facă administrație performantă, că știe, că poate, că vrea. Care în acești ultimi ani a reușit să absoarbă peste un miliard de euro din fonduri europene. O echipă care este formată din profesori universitari, oameni din mediul academic și bineînteles din oameni care și-au asumat niște proiecte realiste”, a declarat Olguța Vasilescu, la ieșirea de la urne.
UPDATE, ORA 11:00
Nicolae Giugea, candidatul PNL la Primăria Craiova, a votat duminică dimineaţă la o secţie din cartierul Craiovița Nouă. La ieșirea de la urne, a făcut și o scurtă declarație.
“Am votat în Craiovița Nouă, cartierul în care am crescut și în care locuiesc.Am votat cu încredere într-un viitor mai bun pentru Craiova și pentru Craiovița Nouă. Vă îndemn pe toți să mergeți la vot și să nu îi lăsați pe alții să decidă pentru voi”, a declarat Nicolae Giugea.
UPDATE, ORA 10:00
Lucian Săuleanu, candidatul USR PLUS la Primăria Craiova, a votat la o secţie din cartierul Brestei, duminică dimineață.
“Am votat pentru schimbare, pentru dezvoltarea Craiovei. De asemenea, am votat pentru o noua clasă politică, onestă, orientată către craioveni. Votăm pentru familie, pentru copiii noştri. Membrii secţiei sunt bine pregătiţi. Regulile sunt respectate, astfel ca îi îndemn pe toţi craiovenii să vină astăzi la vot“, a spus candidatul USR PLUS la ieşirea la urne.
————————————————————–
Lia Olguța Vasilescu, candidatul PSD, ar urma să obțină 49% din voturile cetățenilor din Craiova. Antonie Solomon, fost primar care face parte din PER, ar urma să obțină doar 22% din voturi. Pe podium mai intră Nicolae Giugea (PNL), cu 11%.
Alegeri locale Craiova. Cine este favorit potrivit Exit Poll
La aceste alegeri locale care vor avea loc în Craiova, cetățeanul trebuie să se prezinte, ca întotdeauna, cu actul de identitate sau, după caz, cu documentul care dovedește reședința. Dacă această condiție este îndeplinită, alegătorul va semna lista electorală permanentă, după care va primi buletinul de vot și clasica ștampilă cu mențiunea “VOTAT”.
Nu mai puțin de 10 contracandidați va avea Lia Olguța Vasilescu în lupta pentru fotoliul de primar. Aceștia sunt: Nicolae Giugea (candidat la primăria Craiova din partea PNL), Anişoara Stănculescu (candidat la primăria Craiova din partea PMP), Marian-Daniel Păloiu (candidat la primăria Craiova din partea ALDE), Eduard-Ionuţ Ciceu (candidat la primăria Craiova din partea Pro România), Marin Costache (candidat la primăria Craiova din partea PPU) Janina-Mariana Micu (candidat la primăria Craiova din partea ADN), Antonie Solomon (candidat la primăria Craiova din partea PER), Lucian-Bernd Săuleanu (candidat la primăria Craiova din partea USR-PLUS), Emil-Iulian Mladin (candidat la primăria Craiova din partea Alternativa Dreaptă), Adimaria-Claudia-Luminiţa Simoiu (candidat independent la primăria Craiova din partea PRR)
Alegeri locale 2020. Potrivit Exit Poll, Lia Olguța Vasilescu este favorită
În acest an, la aceste alegeri locale din Craiova, pe primul loc conform primului Exit Poll este Lia Olguța Vasilescu. Lupta cu Antonie Solomin pare, cel puțin potrivit sondajelor, de departe câștigată. De precizat că alegătorii vor vota separat, în cabine închise. După ce a votat, cetățeanul urmează să îndoaie buletinele de vot și să le introducă în urna corespunzătoare. Trebuie neapărat ca pagina albă cu ștampila să rămână în afară. În caz contrat, votul va fi nul.
Ulterior, votantul restituie ștampila președintelui, iar pe buletinul alegătorului se aplică “VOTAT”, ocazie cu care se menționează și data scrutinului. Secțiile din Craiova se vor închide la ora 21:00, iar rezultatele urmează să fie publicate pe parcurs, după cum decurge numărătoarea.
Actualitate
Israelul participă pentru prima dată cu un pavilion național la salonul aeronautic de la Marrakech
Ministerul Apărării din Israel a trimis, pentru prima dată, o delegație oficială și a deschis un pavilion național la Salonul Aeronautic de la Marrakech, eveniment inaugurat astăzi în Maroc. Participarea marchează o premieră pentru industria israeliană de apărare de la normalizarea relațiilor dintre cele două state, în cadrul Acordurilor Abraham.
Un pas vizibil în cooperarea bilaterală
Yair Kulas, șeful direcției SIBAT din cadrul ministerului israelian, a descris prezența la expoziție drept un moment important pentru industria de apărare a țării. Ministerul a precizat că pavilionul face parte dintr-o strategie de extindere a exporturilor militare și a cooperării cu state din întreaga lume.
În timpul evenimentului au avut loc întâlniri cu delegații și reprezentanți guvernamentali din mai multe țări. Potrivit ministerului, promovarea industriei de apărare urmărește atât consolidarea capacităților Forțelor de Apărare ale Israelului, cât și susținerea obiectivelor de politică externă.
Marocul a aderat la Acordurile Abraham în decembrie 2020, la trei luni după Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Deși cele două țări mențin relații oficiale de aproape șase ani, cooperarea lor în domeniul apărării este rareori discutată public, din motive de securitate și sensibilitate politică.
Tehnologii testate în luptă și sisteme autonome
Opt companii israeliene sunt prezente la salon. Pavilionul național reunește ASIO Technologies, Orbit Communication Systems, Shilat Optronics, Uvision Air și Xtend Systems, iar Rafael Advanced Defense Systems, Elbit Systems și Israel Aerospace Industries au standuri proprii.
Printre echipamentele prezentate se numără muniții rătăcitoare, sisteme robotizate bazate pe inteligență artificială, tehnologii de navigație autonomă pentru drone, soluții de ghidare laser pentru drone FPV și comunicații prin satelit. O parte dintre companii promovează drone de mici dimensiuni și muniții rătăcitoare — categorii devenite tot mai vizibile pe câmpurile de luptă din Ucraina și Gaza.
Rafael expune sisteme de apărare aeriană, inclusiv Spyder, precum și tehnologii pentru combaterea dronelor de mici dimensiuni. Compania prezintă și interceptorul fără pilot Hunter Eagle. Directorul său executiv, Yoav Tourgeman, a afirmat că soluțiile aduse la Marrakech reflectă experiența operațională și pot deschide calea unor colaborări viitoare.
Elbit Systems prezintă drona Hermes și gama de sisteme autonome compacte FUSE, alături de Mini-MUSIC, un sistem aeropurtat de autoprotecție bazat pe contramăsuri cu energie dirijată. Oferta companiei include și capabilități pentru lovituri de precizie, război electronic, informații și supraveghere, comunicații și instruire.
Interes strategic într-o piață importantă
Relațiile de apărare dintre Israel și Maroc s-au reflectat anterior în participarea unor militari israelieni la exercițiul african African Lion, condus de Statele Unite, în 2023. În ultimul an au apărut, de asemenea, relatări despre posibila achiziție de către Maroc a sistemului israelian de apărare aeriană Barak MX și despre alte colaborări cu industria israeliană de apărare.
Prezența Israelului la salonul din Marrakech capătă vizibilitate într-un context în care exporturile sale de apărare au atins niveluri istorice ridicate, dar participarea companiilor israeliene la expoziții internaționale a stârnit și controverse. Franța, de exemplu, a interzis participarea Israelului la Eurosatory în februarie.
Salonul Aeronautic de la Marrakech se organizează o dată la doi ani, din 2008, și reunește peste 200 de expozanți din aproximativ două duzini de țări. Marocul este al doilea cel mai mare investitor în apărare din Africa, cu cheltuieli de peste 6 miliarde de dolari anul trecut, potrivit datelor SIPRI.
Actualitate
Paza de la mări și combaterea traficului de droguri: Paza de Coastă a SUA cumpără patru drone MQ-9B
Paza de Coastă a Statelor Unite va achiziționa pentru prima dată drone MQ-9B. Contractul, în valoare de 247,8 milioane de dolari, acoperă patru aeronave, stații de control la sol și echipamente de sprijin.
Supraveghere maritimă pe distanțe mari
Dronele vor fi folosite pentru monitorizarea apelor din larg, misiuni de căutare și salvare și sprijinirea operațiunilor împotriva traficului de droguri. Aeronavele nu sunt proiectate să transporte armament, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.
Potrivit conducerii Pazei de Coastă, noile aparate vor extinde raza de observare maritimă și vor permite detectarea mai timpurie a amenințărilor, decizii mai bine fundamentate și intervenții mai rapide.
Finanțare federală pentru patru aeronave
Planurile de achiziție au fost anunțate inițial anul trecut, după ce Paza de Coastă a primit fonduri prin pachetul bugetar de reconciliere pentru anul fiscal 2025 și alocările pentru anul fiscal 2026. Pachetul din 2025 a inclus aproape 25 de miliarde de dolari pentru serviciu.
Experiență operațională cu drone similare
Paza de Coastă a mai colaborat cu Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor (CBP), utilizând drone MQ-9A ale acestuia în operațiuni desfășurate din Texas. În anul fiscal 2026, aeronavele au sprijinit CBP în capturarea a 60.700 de livre de droguri ilegale și arestarea a aproximativ 20 de persoane implicate în contrabandă.
Peste 30 de ore în misiune
MQ-9B SeaGuardian este concepută pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere maritimă care pot depăși 30 de ore. Raza sa operațională este de aproximativ 1.200 de mile marine, potrivit producătorului, General Atomics.
Actualitate
Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate Bucuresti
Intr-un mediu economic in continua schimbare, gestionarea corecta a activitatilor financiare reprezinta o conditie esentiala pentru functionarea si dezvoltarea unei companii. In Bucuresti, unde activeaza numeroase intreprinderi din domenii diverse, serviciile contabile au un rol important in organizarea documentelor, respectarea legislatiei fiscale si fundamentarea deciziilor de business. O firma de contabilitate Bucuresti nu se ocupa doar de inregistrarea facturilor, ci poate deveni un partener strategic pentru antreprenorii care urmaresc stabilitate si performanta pe termen lung.
Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate
Gestionarea documentelor si evidenta contabila
Una dintre principalele responsabilitati ale unei firme de contabilitate consta in organizarea si inregistrarea operatiunilor economice ale clientilor. Acest proces presupune verificarea documentelor justificative, evidentierea veniturilor si cheltuielilor, urmarirea creantelor si datoriilor, precum si gestionarea informatiilor referitoare la activele companiei.
O evidenta contabila bine structurata ofera o imagine realista asupra situatiei financiare si permite identificarea eventualelor neconcordante. Totodata, documentele organizate corespunzator faciliteaza pregatirea raportarilor si verificarea tranzactiilor atunci cand este necesar.
Declaratii fiscale si respectarea obligatiilor legale
Un alt domeniu important il reprezinta calcularea obligatiilor fiscale si pregatirea declaratiilor corespunzatoare. In functie de activitatea si regimul fiscal al companiei, acestea pot include obligatii privind impozitele, TVA-ul, contributiile salariale si alte raportari prevazute de legislatia aplicabila.
O firma de contabilitate urmareste termenele relevante si modificarile legislative care pot influenta activitatea clientului. Printr-o colaborare eficienta, antreprenorii pot reduce riscul intarzierilor si al erorilor declarative.
Salarizare si administrarea personalului
Companiile care au angajati trebuie sa gestioneze lunar numeroase operatiuni administrative. Serviciile de salarizare pot include calcularea drepturilor salariale, pregatirea statelor de plata, gestionarea concediilor si intocmirea declaratiilor aferente veniturilor salariale.
Analiza financiara si consultanta pentru dezvoltare
Dincolo de operatiunile curente, o firma de contabilitate Bucuresti poate sprijini procesul decizional prin rapoarte financiare si interpretarea indicatorilor economici. Informatiile despre profitabilitate, lichiditati, costuri si datorii ii ajuta pe antreprenori sa evalueze performanta companiei.
In functie de serviciile contractate, consultanta poate include analiza costurilor, planificarea fluxului de numerar si evaluarea implicatiilor fiscale ale anumitor decizii comerciale. Aceste informatii sunt utile atunci cand o companie doreste sa investeasca, sa isi extinda activitatea sau sa isi reorganizeze cheltuielile.
Tehnologie, comunicare si confidentialitate
Digitalizarea a schimbat modul in care sunt furnizate serviciile contabile. Transmiterea electronica a documentelor, utilizarea programelor specializate si comunicarea online pot simplifica procesele si accelera schimbul de informatii.
In acelasi timp, protejarea datelor financiare si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale. Alegerea unui partener care utilizeaza proceduri adecvate de securitate si stabileste clar responsabilitatile contractuale contribuie la o colaborare sigura.
Cum alegi firma de contabilitate potrivita?
Experienta profesionala, transparenta tarifelor, disponibilitatea comunicarii si adaptarea serviciilor la specificul companiei sunt criterii importante de selectie. De asemenea, trebuie clarificate serviciile incluse, responsabilitatile fiecarei parti si modul de transmitere a documentelor.
-
Exclusivacum 4 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 3 zileRepublica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT
-
Exclusivacum 4 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină
-
Featuredacum 5 zilePULS își alege conducerea și își stabilește direcțiile politice la Alba Iulia – „România are PULS – în țară și în Diaspora”
-
Exclusivacum 3 zile„BAYRAKTAR” LA SECRET. Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul
-
Exclusivacum 3 zileNu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!
-
Featuredacum o ziPrimele mega-secrete ale României: M.A.I. – cine ia sporuri de 50% și de ce e atât de grav să afle prostimea




