Actualitate
EXCLUSIV. Ion Cristoiu, pronostic surprinzător în pragul alegerilor: Cine sunt candidații cu șanse la primăriile de sector/ Votul „pentru persoană”, diferit de votul politic
Publicistul Ion Cristoiu spune că, în contextul pandemiei, alegerile locale din 27 septembrie vor fi atipice față de cele din anii precedenți. Astfel, în mod tradițional, răsturnările de situație din ultima săptămână erau generate de oamenii care nu erau deciși cu cine să voteze până în ultima zi, explică Ion Cristoiu. Acum oamenii sunt hotărâți cu cine să voteze, dar nu și dacă vor ieși sau nu la vot. Jurnalistul a detaliat pentru GÂNDUL.RO mecanismele politice și socio-psihologice care se activează, de la intenția de vot și până la urne și a precizat că, în acest context, primarii în exercițiu au cele mai mari șanse să obțină un nou mandat.
Jurnalistul și analistul politic Ion Cristoiu vorbește și despre tipologia electoratului, despre ritualul local de „negociere” a reglementărilor inflexibile cu autoritatea locală și despre teama alegătorului că atunci când va avea nevoie de o concesie din partea administrației se va lovi de un zid de netrecut. „La sectoare, primarii în exercițiu au o clientelă uriașă”, spune Cristoiu.
Cristoiu: Candidații propuși de USR, poate mai puțin cei de la PNL, nu lasă impresia de persoane cu care ai putea face o șmecherie
„Spre exemplu, Daniel Tudorache, primarul de la Sectorul 1, are, față de candidata USR-PLUS, Clotilde Armand, un avantaj uriaș: oamenii îl știu ca pe cel care a rezolvat nu știu ce situație, o problemă pe domeniul public și așa mai departe. Și mai e ceva: candidații propuși de USR, poate mai puțin cei de la PNL, nu lasă impresia de persoane cu care ai putea face o șmecherie”, spune Cristoiu.
„Spre exemplu, să ne referim la cineva care vrea să adauge un etaj ilegal”, explică Cristoiu. „Acesta nu va vota un candidat care îi pare total inflexibil la acest tip de negociere”. Însă dacă a găsit anterior înțelegere la primarul în exercițiu, va spune, spre exemplu: „Tudorache e băiat bun. De Clotilde Armand nu știu dacă se poate discuta cu ea”.
Ion Cristoiu: De obicei, când sunt aceste mecanisme de activ și de rutină câștigă, de regulă, autoritatea locală în exercițiu
La București, în acest tipar de circumstanțe, în care prezența la vot se anunță a fi redusă (estimările sociologilor indică o prezență de sub 40%), nu a pierdut niciodată primarul în exercițiu, mai explică Ion Cristoiu.
Publicistul crede că cel care câștigă teren în fața electoratului, în cazul alegerilor locale, e acela care e integrat în sistemul de cutume al comunității, care a participat activ la „rezolvarea” unor situații cu care s-au confruntat oamenii care au găsit înțelegere atunci când au „apelat”. „Primarii în funcție și-au făcut de regulă o clientelă: unuia i-a rezolvat cu casa, pentru cutare a botezat un copil, pentru cutare a pus o vorbă. Și atunci oamenii se duc la vot”, spune jurnalistul.
„Pe când Armand le spune oamenilor: veniți la vot că eu o să lupt împotriva corupției. Și atunci oamenii se gândesc că în timp ce primarul luptă împotriva corupției ei o să moară de foame”, explică Ion Cristoiu.
Ultimele sondaje indică o prezență de sub 40% la alegerile din București
Ultimele sondaje indică o prezență de sub 40% la alegerile din București, cel mai probabil va fi undeva între 37 și 39%. În contextul epidemiei, cei care sunt mai dispuși să absenteze vor fi părinții din clasa de mijloc, dar și persoane din categoria de vârstă 40-55 de ani, nemulțumite de oferta politică din aceste alegeri.
Câștigători siguri, în acest moment, confom sondajelor, sunt candidații Robert Negoiță, actualul primar Sector 3, București, și Daniel Băluță, actualul primar Sector 4, București. Ambii au câștigat în urmă cu patru ani alegerile fiind propuși și susținuți de PSD.
Tot din sondaje rezultă că la sectoarele 1, 2, 5 și 6 competiția electorală este foarte strânsă, candidații alianței PNL-USR-PLUS au șanse în toate aceste circumscripții, dacă reușesc să mobilizeze alegătorii.
Votul politic și votul „pentru persoană”: Ion Cristoiu explică de ce procentele din sondajele privind opțiunile de vot pentru partide nu se vor suprapune cu „scorurile” obținute de candidații acelorași partide la primărie
Publicistul Ion Cristoiu a comentat recent, într-un editorial publicat pe cristoiublog.ro, semnificația celor două sondaje – CURS şi AVANGARDE – amîndouă vizând votul politic la alegerile locale din 27 septembrie 2020. Conform sondajelor, distribuția intenției de vot, pe criteriu politic este următoarea: PNL – 33%, PSD – 26%, USR–PLUS – 16%, Pro România – 7%, PMP – 5%, ALDE – 4%, UDMR – 4%, PPU-SL – 4% (sondaj CURS) și PNL – 34%, PSD – 27%, USR–PLUS – 17%, Pro Romania – 5%, UDMR -5%, PMP – 4%, PPU-SL – 4%, ALDE – 3% (AVANGARDE).
Însă votul politic va fi diferit față de votul „pentru persoană”, spune Cristoiu.
Jurnalistul explică diferența dintre votul politic și votul „pentru persoană”, respectiv votul pentru primar și pentru președinții de Consilii Județene. Vot politic, spune Ion Cristoiu, înseamnă votul dat listelor de consilieri de la diferite nivele (Consiliu Județean și Consiliu Local), iar cel pentru persoană vizează primarii şi preşedinţii de consiliu judeţean.
„La Bucureşti, votul pe nume e la primăria generală şi la primarii de sector. Votul pe listă e la consilierii de sector şi la consilierii generali. La votul pe nume, contează mai puţin partidul şi mai mult persoana. Fireşte, are importanţă, mai ales în situaţii emoţionale, şi partidul. Dar e greu de presupus că, excepţie făcînd electoratul captiv al unui partid, alegătorii să aleagă împotriva inimii cînd vine vorba de un nume. La votul pe listă contează doar partidul. Votul pentru consilii e considerat vot politic. Votul pentru primari exprimă într-o mai mică măsură opţiunea politică a momentului. Sînt şi situaţii ca în 2016, cînd votul politic a funcţionat nu numai la consiliul pe Bucureşti, dar şi la primăria pe Bucureşti. Cînd primarul e în exerciţiu, votul pe persoană capătă o importanţă covîrşitoare”, a explicat, la acel moment, Cristoiu.
Alegerile din 2020, atipice: „Emoția, ca factor de opțiune politică, a dispărut”
„Procentajele date de cele două sondaje nu sînt decisive pentru votul la primari. Am spus-o: la votul pe nume contează persoana şi nu partidul. Mai ales acum, cînd emoţia ca factor de opţiune politică a dispărut. În noiembrie 2019 sau chiar în aprilie 2020, ura faţă de PSD şi iluzia unui PNL care face un altfel de politică şi-ar fi spus cuvîntul şi la primării. Acum însă, după 10 luni de dezastru PSD-ist al Guvernării liberale, e greu de crezut că emoţia va mai funcţiona”, scria publicistul Ion Cristoiu într-un editorial publicat pe blogul său în urmă cu două săptămâni.
Actualitate
Proiectul Golden Dome prinde contur: O unitate de elită a Armatei SUA începe pregătirile pentru noul scut antirachetă
Armata Statelor Unite a desemnat oficial prima unitate de mărimea unui batalion care va începe antrenamentele și testarea planurilor pentru misiunea de apărare aeriană Golden Dome. Această formațiune reprezintă contribuția inițială a forțelor terestre la un proiect vast, menit să securizeze teritoriul național împotriva amenințărilor aeriene tot mai complexe. Deși identitatea specifică a unității selectate rămâne confidențială, oficialii militari confirmă că alegerea a fost făcută din structura de forțe existentă, având în vedere calendarul extrem de strâns pentru implementare.
Pregătiri intense pentru termenul limită din 2028
Obiectivul strategic este ca sistemul Golden Dome să devină pe deplin operațional până la jumătatea anului 2028. Până la acel moment, unitatea desemnată va trece printr-o serie riguroasă de experimente și exerciții de teren pentru a asigura integrarea perfectă cu noile soluții tehnice aflate în curs de finalizare. Arhitectura acestui sistem de apărare, concepută ca o structură stratificată, va include atât sisteme radar și de interceptare terestre, cât și componente spațiale, toate fiind coordonate de un sistem centralizat de comandă și control.
Gestionarea presiunii asupra trupelor în contextul crizelor globale
Implementarea proiectului Golden Dome survine într-un moment în care forțele de apărare aeriană sunt deja solicitate la maximum de misiunile curente din Orientul Mijlociu. Menținerea echilibrului între cerințele operaționale imediate, pregătirea soldaților și planurile de modernizare reprezintă o provocare logistică majoră. Pentru a atenua această presiune, liderii militari au decis să trimită actualizările tehnologice și noile echipamente direct trupelor aflate în teatrele de operații, fără a mai aștepta revenirea acestora la bazele de origine.
Extinderea capacităților Patriot pentru a răspunde noilor cerințe de securitate
Pe lângă dezvoltarea noului scut, planurile prevăd o creștere semnificativă a forței de rachete Patriot, care va trece de la 16 la 18 batalioane. Această extindere este esențială pentru a face față cererii globale și pentru a asigura succesul misiunii Golden Dome. Experiența acumulată în protejarea zonelor strategice, cum este regiunea capitalei federale, oferă baza necesară pentru optimizarea structurilor de personal și a abordărilor de comandă, în vederea consolidării apărării teritoriului național împotriva oricărei amenințări.
Actualitate
Revoluția armamentului accesibil: Boeing și Northrop Grumman rescriu regulile războiului modern
Într-o cursă contra cronometru pentru a echilibra balanța costurilor pe câmpul de luptă, giganții industriei de apărare fac pași decisivi către producția în masă a tehnologiilor de înaltă precizie. În contextul în care conflictele actuale epuizează stocurile de muniții sofisticate și extrem de scumpe, noile soluții propuse promit să ofere performanță de elită la o fracțiune din prețul actual, eliminând totodată blocajele critice din lanțurile de aprovizionare.
Tehnologia care sparge blocajele: Boeing lansează căutătorul radar ultra-ieftin
Boeing a finalizat dezvoltarea unei noi generații de senzori radar, sub denumirea de Ultra Low-Cost Seeker (ULCS), o tehnologie vitală care ghidează rachetele către țintă în momentele finale ale impactului. Această componentă, care a reprezentat istoric un punct critic ce a încetinit producția de interceptori precum cei folosiți de sistemele Patriot, a demonstrat deja că poate rezista condițiilor extreme de zbor pe rachete operaționale. Utilizând componente comerciale adaptate pentru uz militar, noul sistem promite o reducere drastică a costului per unitate, permițând dotarea arsenalelor ofensive și defensive cu o precizie chirurgicală, fără presiunea financiară a tehnologiilor de lux. Testele complexe, programate pentru anul viitor, vor valida capacitatea acestui senzor de a schimba fundamental modul în care este percepută sustenabilitatea programelor de rachete.
Raid Hunter: Precizie letală la preț de chilipir împotriva roiurilor de drone
În paralel, Northrop Grumman a dezvăluit sistemul Raid Hunter, o soluție de apărare aeriană bazată pe un tun de 50 mm, proiectată special pentru a contracara amenințările emergente, cum sunt roiurile de drone și rachetele de croazieră. Inovația majoră constă în muniția manevrabilă care, fiind conectată la un sistem avansat de senzori, se ghidează activ spre țintă și explodează prin proximitate. Spre deosebire de sistemele clasice care creează un „perete de plumb” irosind cantități uriașe de proiectile, Raid Hunter mizează pe economie și eficiență: un singur foc poate neutraliza o țintă, la un cost estimat de doar câteva mii de dolari.
Economia de scară în apărare: Trecerea de la muniții de elită la masa critică
Aceste avansuri tehnologice marchează o schimbare de paradigmă în strategia Pentagonului, care solicită industriei un volum mai mare de armament la prețuri sustenabile. Sistemul Raid Hunter utilizează tehnologia tunului XM913, deja selectat pentru noile transportoare blindate ale armatei, asigurând o integrare rapidă și o logistică simplificată. Cu prototipuri operaționale așteptate la orizontul anului 2027, industria apărării se pregătește să livreze „masă accesibilă” – capacitatea de a copleși inamicul nu doar prin tehnologie superioară, ci și prin volumul și frecvența atacurilor, transformând radical logica economică a confruntărilor militare viitoare.
Actualitate
Reconfigurare majoră în industria aerospațială: Boeing devine partener strategic al Archer Aviation printr-o tranzacție istorică
Într-o mișcare strategică menită să redefinească viitorul aviației electrice și autonome, Boeing a anunțat cedarea a trei dintre subsidiarele sale către startup-ul Archer Aviation. Această tranzacție, realizată integral prin schimb de acțiuni, transformă gigantul aeronautic într-un partener cheie al Archer, marcând o etapă decisivă în consolidarea pieței aeronavelor cu decolare și aterizare verticală (eVTOL).
De la rivalitate la sinergie: Integrarea Wisk Aero și consolidarea expertizei tehnologice
Conform acordurilor semnate de cele două companii, Boeing va transfera dreptul de proprietate asupra subsidiarei de drone Insitu, a companiei de gestionare a traficului aerian SkyGrid și a producătorului de aeronave electrice Wisk Aero. Aceasta din urmă, o fostă rivală acerbă a Archer, va deveni acum un pilon central în dezvoltarea noilor tehnologii de zbor autonom. În schimbul acestor active, Boeing va prelua o participație de aproximativ 16,5% în cadrul Archer Aviation.
Conducerea Boeing a descris tranzacția ca fiind un scenariu de tip „câștig-câștig”, subliniind că acest pas permite subsidiarelor transferate să accelereze dezvoltarea capacităților și intrarea pe piață. În același timp, Boeing își securizează randamentul investițiilor realizate în ultimele două decenii prin menținerea unei legături strategice cu aceste tehnologii de vârf.
Ofensiva în sectorul apărării: Dronele Insitu și platforma de inteligență artificială ZEE
Tranzacția, care se estimează că va fi finalizată până la sfârșitul acestui an, sub rezerva aprobărilor reglementare, promite să zguduie piața sistemelor autonome și să extindă semnificativ prezența Archer în sectorul apărării. Prin achiziția Insitu, Archer integrează în portofoliul său tehnologii testate în luptă, precum drona Scan Eagle, utilizată deja de forțele armate din 35 de țări.
Expertiza combinată a celor trei noi entități va fi utilizată pentru a fortifica ZEE, platforma de inteligență artificială a Archer. Această consolidare vine la scurt timp după ce Archer a anunțat un parteneriat cu Anduril, lider în tehnologie militară, pentru dezvoltarea dronei hibrid-electrice Thunder, un sistem de tip „loyal wingman” destinat escortării elicopterelor.
Strategia de redresare a gigantului Boeing: Dezinvestiri pentru stabilitate financiară
Sub conducerea noului CEO Kelly Ortberg, Boeing a prioritizat dezinvestirea activelor care nu fac parte din nucleul dur al afacerii, într-un efort de a reechilibra compania și de a atrage lichidități. Pe lângă pachetul de acțiuni, Boeing s-a angajat să investească până la 55 de milioane de dolari într-o rundă viitoare de finanțare a Archer și deține opțiunea de a achiziționa acțiuni suplimentare în valoare de 200 de milioane de dolari.
Un element crucial al acordului este „aranjamentul de partajare a tehnologiei”. Boeing va păstra accesul la tehnologia de zbor autonom dezvoltată de Wisk pentru generațiile actuale și viitoare de aeronave comerciale și militare. În timp ce industria eVTOL s-a confruntat recent cu bariere de reglementare, pivotarea către aplicații de apărare și utilizarea propulsiilor hibrid-electrice par să fie soluția pentru performanțe superioare și viabilitate pe termen lung.
-
Exclusivacum 5 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVII: RALIUL PROSTIEI PE DRUMURILE NAȚIONALE. VISE UMEDE DE ȘEFIE CU 2,66 LA CONCURS
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J Prahova – „GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XL (40)” – SIPI PRAHOVA SAU „VOLGA NEAGRĂ” CU OCHI AZURII: CÂND PASAGERUL BEAT VREA SĂ DEA ORDINE LA BODICAM
-
Exclusivacum 4 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXIX. „De la SC Wetterbest la pîră profesionistă”: nașterea unui polițist de ultim loc
-
Exclusivacum 4 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXVIII. De la „Academia de cămătărie” la „măcelul CAR-ului”: când și victimele se cumințesc brusc
-
Exclusivacum o ziTriatlonul lui Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”: Dopaj la trap, jaf la TCE și amenințări la poartă. Hărțuirea în direct la TCE. DEMISIA!
-
Exclusivacum 5 zileRecord mondial la Ministerul Afacerilor Interne: Împuternicirea de șase luni care a durat nouă ani și „amnezia” Guvernului în fața legii
-
Exclusivacum 4 zileCCR, gardianul plafonului: pensiile militare rămân la „capace”, militarii la coadă. Diamantul sună stingerea iluziilor
-
Exclusivacum 2 zileAlexandri Nicolae – Nae Comisionarul care a încercat să rescrie legea trapului. ANZ îl contrazice: decizie ilegală, cal descalificat, scandal cu tentă penală (DOCUMENTE)



