Connect with us

Actualitate

American Independent Film Festival continuă cu un weekend intens cu filme pentru toate gusturile

Publicat

pe

Miercuri seara în cadrul American Independent Film Festival a avut loc discuţia cu Ryan Werner, expert în promovarea filmelor în campaniile pentru premiile Golden Globes şi Oscar. Ryan Werner a lucrat, printre altele, la Parasite, filmul premiat cu Oscarul pentru cel mai bun film anul acesta dar şi la Atlantics, Honey Boy, Invisible Life, The King, The Lighthouse, Marriage Story, Martin Eden, Portretul unei femei în flăcări, Vitalena ori Waves, dar şi la filme româneşti precum 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi Bacalaureat ale lui Cristian Mungiu, La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu iar pentru ediţia 2021 a premiilor Academiei Americane de Film lucrează pentru promovarea filmului românesc Colectiv, regizat de Alexander Nanau.

„Anul acesta s-au făcut unele dintre cele mai radicale schimbări la categoria Cel mai bun film internaţional / într-o limbă străină – întreaga Academie putând să voteze filmele ce vor intra pe lista scurtă de 10 titluri. Acestea sunt alese din circa 80 de filme selecţionate de comitete naţionale şi trimise să reprezinte cinematografia ţării respective. Tot pentru prima dată, toţi membrii Academiei vor putea să vadă filmele prin streaming online, de acasă, însă votul membrilor va fi condiţionat de vizionarea unui anumit număr minim de filme. Sunt nişte schimbări bine venite şi pentru că în ultimii ani, Academia Americană de Film a invitat în sânul ei mulţi cineaşti non-americani. O parte din aceste schimbări s-au produs în urma celui mai mare scandal la categoria filmelor într-o limbă străină care a avut loc în ultimii ani, atunci când, în 2008, 4 luni, 3 săptamâni şi 2 zile nu a ajuns pe lista scurtă pentru Oscar, după ce câştigase aproape toate premiile posibile în acel an. A fost un semnal de alarmă în ceea ce priveşte procesul de votare, şi de aici, încet, au început schimbările în selecţia filmelor. Ca rezultat, multe filme străine puternice, persoanale, de artă, care înainte ar fi avut şanse mici să ajungă pe lista finală, cum a fost şi cazul cu Bacalaureat, au ajuns graţie acestor modificări pe lista scurtă iar Parasite a şi câştigat Oscarul pentru cel mai bun film deşi nu este vorbit în engleză.” […]

Un buget de promovare adecvat, un distribuitor american puternic, o strategie si o echipă inovativă, implicată şi capabilă să facă un lobby eficient constituie alţi factori fără de care şansele pentru un Oscar rămân reduse, indiferent de calitatea filmului. „Cred că acum există o deschidere mai mare şi sunt optimist în privinţa şanselor pentru un Oscar pentru România” – a concluzionat Ryan Werner.

Pentru ediţia 2021 a Premiilor Oscar, România are şanse să fie reprezentată de cel puţin două filme documentare: Colectiv, în regia lui Alexander Nanu şi Acasă, în regia lui Radu Ciorniciuc. Filmul de ficţiune care va reprezenta România la Premiile Oscar anul acesta va fi anunţat în jurul datei de 2 noiembrie 2020.

Weekend-ul continuă la AIFF cu alte conferinţe, sesiuni de întrebări şi răspunsuri, master-class-uri şi filme care mai de care mai interesante. Cinefilii amatori de revelaţii şi de filme de autor sunt invitaţi să descopere unul dintre cei mai originali şi mai creativi tineri cineaşti ai momentului – Benth Zeitlin – graţie unui Double Bill unic. Debutul său ameţitor, Beasts of the Southern Wild, a devenit povestea cinematografică a anului şi i-a adus Marele Premiu al Juriului la Sundance, Camera d’Or, pentru cel mai bun debut la Cannes şi o nominalizare la Oscar. Un succes cu atât mai surprinzător, cu cât a fost făcut cu un buget minimal şi cu actori neprofesionişti, în cea mai mare parte copii. Wendy, cel de-al doilea film al său, e o reinterpretare liberă, fantezistă, a basmului Peter Pan. „Amplasată la poalele unui vulcan caraibian activ, pelicula combină din nou ritmuri obsedante şi copleşitoare ca să transpună perspectiva despre viaţă a unui copil.

Ultimul film al lui Kelly Reichardt (prezent în selecţia festivalurilor de la Telluride şi Berlin) e şi cel mai recent triumf de critică al acesteia. First Cow, o adaptare liberă după romanul The Half-Life scris de Jon Roymond, îi dă din nou ocazia să-şi îndrepte privirea răbdătoare asupra regiunii Pacific Northwest, de data aceasta evocând viaţa din secolul XIX. De la o premiză simplă, regizoarea construieşte o interogare tulburătoare asupra felului de viaţă american şi descrie ca nimeni alta ritmurile stranii ale vieţii cotidiene şi acalmia neliniştitoare a Americii rurale. Filmul va putea fi văzut la Cinema Muzeul Ţăranului, pe 20 septembrie.

Refuzul de-a juca după regulile establisment-ului cultural l-a transformat pe recluzivul scriitor J.D Salinger, autorul lui The Cather in the Rye, în mit literar şi în cel mai influent autor din istoria cinematografiei americane, deşi (sau tocmai pentru că) a respins mereu rugăminţile Hollywood-ului de a-i ecraniza operele. Iar legenda continuă să crească: numai în ultimii 7 ani s-au făcut un documentar (Salinger) şi două ficţiuni: Rebel in the Rye (2017) şi My Salinger Year (2020). Pe cel din urmă (prezentat în deschiderea Festivalului de la Berlin din acest an) despre o tînără angajată în anii ’50 de un teribil agent literar (Sigourney Weaver) ca să răspundă scrisorilor primite de la fanii scriitorului, îl puteţi viziona duminică, 20 septembrie, de la ora 20.00, la Muzeul Naţional de Artă – Curtea de Onoare.

În The Last Vermeer (regia, Dan Friedkin, 2019, proiectat la festivalurile de la Toronto şi Telluride, şi în care îl regăsim pe Claes Bang (The Square), un soldat investighează un renumit artist olandez acuzat că ar fi colaborat cu naziştii. „Povestea odinioară faimoasă, acum aproape uitată, te captează imediat şi-ţi ţine interesul viu, iar regia subtilă şi inspirată a lui Friedkin nu face decât s-o ajute.” Variety.

Atunci când legendarul compozitor de muzică de film, Ennio Morricone a murit, Quentin Tarantino a scris pe Twitter: „Regele e mort. Trăiască Regele”, adăugând şi o fotografie cu amândoi pe platourile lui The Hateful Eight, peliculă care i-a adus lui Morricone Oscarul pentru cea mai bună coloană sonoră. Binemeritata distincţie a venit la nouă ani după Oscarul pentru întreaga activitate acordat pentru „contribuţia sa magnifică şi complexă la arta muzicii de film.” La rândul său, AIFF omagiază un geniu cum puţini au fost, proiectând această legendară colaborare într-un loc ce predispune la nostalgii după vechiul cinema: Cinema Drive-in din Militari Shopping.

Sofia Coppola este, de asemenea, o regizoare faimoasă pentru coloanele sale sonore, dar şi pentru felul în care foloseşte tăcerea, prin alegerea conştientă de-a lucra cu absenţa interacţiunii, a zgomotului sau a dialogului. Lost In Translation, un portret profund personal despre dragoste, relaţii şi izolare amplasat pe canavaua incredibilă a oraşului Tokyo, merită văzut şi revăzut şi vă îndemnăm să nu pierdeţi proiecţia de dumincă, ora 22:30, de la Cinema Muzeul Ţăranului în aer liber.

Duminică, de la ora, 21:00, la Drive In Militari Shoping, puteţi urmări un excelent film de gangsteri care-i prilejuieşte lui Robert Pattison un rol de zile mari: Good Times, prezent în competiţia Festivalului de la Cannes. Un spărgător de bănci încearcă tot posibilul să-şi scoată fratele din închisoare, lansându-se într-o odisee de o noapte prin lumea subterană, sumbră şi periculoasă, a New York-ului. „Un omagiu la genul de thrillere tenebroase, cu personaje memorabile, aşa cum azi nu se mai fac.” Empire. „Un film pe cât de răvăşitor, pe atât de exaltant.” Wall Street Journal

Programul proiecţiilor şi noutăţile despre filmele şi evenimentele din festival vor fi actualizate pe filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival şi Instagram (@AmericanIndependentFilmFest).

Biletele pentru proiecţiile de la Muzeul Naţional de Artă al României – Curtea de Onoare, Cinema Muzeul Ţăranului în aer liber şi Mercato Kultur sunt disponibile online pe Eventbook.ro şi în reţeaua Eventbook. Festivalul prin Asociaţia Cinemacop donează toate încasările care îi revin din bilete la proiecţiile de la Muzeul Naţional de Artă al României – Curtea de Onoare, Cinema Muzeul Ţăranului în aer liber şi Mercato Kultur, către programele de lectură pentru copii defavorizaţi organizate de Asociaţia OvidiuRO. Accesul la Cinema drive-in Militari Shopping este liber pe baza unei rezervări în prealabil. Informaţii detaliate pe: filmedefestival.ro/american-independent-ff/bilete

Detaliile privind accesul şi măsurile de siguranţă igienico-sanitare ce trebuie respectate pe întreaga durată a proiecţiilor şi evenimentelor din cadrul festivalului pot fi consultate din timp pe: https://filmedefestival.ro/american-independent-ff/masuri-de-siguranta

American Independent Film Festival este organizat de Asociaţia Cinemascop, susţinut de Catena, cu sprijinul Banca Transilvania.

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România.

Actualitate

Pentagonul ridică spațiul cislunar la rang de prioritate militară

Publicat

pe

De

După ani de experimente fragmentare, Statele Unite își intensifică eforturile pentru a-și dezvolta capacitățile militare în spațiul dintre Pământ și Lună. Forța Spațială americană pregătește achiziția rapidă de tehnologii comerciale și sisteme autonome, cu obiectivul de a pune la dispoziție capabilități operaționale până la sfârșitul anului fiscal 2029.

De la subiect marginal la domeniu de luptă

La începutul anului, discuțiile despre spațiul cislunar erau descurajate în interiorul instituției, a declarat generalul-maior Stephen Purdy, responsabilul Forței Spațiale pentru achizițiile de programe avansate. Între timp, tema a ajuns în prim-planul dezbaterilor publice, iar conducerea militară americană o tratează tot mai clar ca pe un posibil domeniu de confruntare.

Pe 20 octombrie, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a avertizat că statele care vor controla zonele submarine și spațiul cislunar vor putea influența decisiv conflictele viitoare. Purdy a explicat că accelerarea eforturilor americane are o motivație directă: China avansează în acest domeniu, în timp ce Statele Unite au acordat până acum mai puțină atenție regiunii.

Progresele Chinei alimentează îngrijorările

Un proiect chinez recent a atras atenția specialiștilor: lansarea a 30 de nanosateliți CubeSat pe o orbită foarte eliptică, în apropierea unuia dintre punctele Lagrange ale sistemului Pământ–Lună, precum și pe o orbită circulară în jurul Lunii. Beijingul a prezentat inițiativa drept un experiment științific, însă experți în domeniu consideră că sistemul ar putea contribui la supravegherea spațiului cislunar.

În Statele Unite, instituții de cercetare precum Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene, SpaceWERX și DARPA au experimentat deja cu tehnologii destinate acestei regiuni. Până de curând, însă, activitatea lor s-a desfășurat fără un sprijin consistent din partea întregului aparat de apărare, concentrat în principal asupra operațiunilor militare din apropierea Pământului.

Două solicitări către industrie, cu accent pe soluții gata de utilizare

Forța Spațială intenționează să publice în curând două cereri de informații adresate companiilor. Prima va viza tehnologii comerciale utilizabile în misiuni cislunare de bază, inclusiv pentru supravegherea și monitorizarea activităților spațiale, precum și pentru poziționare, navigație și sincronizare.

Mesajul transmis industriei este că armata nu caută proiecte de cercetare îndelungate și nici nu intenționează să aloce sume mari pentru dezvoltarea unor sisteme de la zero. Prioritatea o reprezintă echipamentele comerciale deja disponibile sau aproape de comercializare, susținute de rezultate concrete și însoțite de software care necesită intervenții limitate. Sistemele de la sol trebuie incluse de la început într-o rețea integrată, nu tratate ca o componentă secundară.

A doua solicitare va căuta soluții de inteligență artificială și operare autonomă pentru navele spațiale care vor funcționa între Pământ și Lună. Obiectivul este ca acestea să poată detecta și gestiona defecțiuni, să proceseze datele colectate de senzori și să-și adapteze misiunile pe măsură ce se schimbă condițiile.

Autonomia, o necesitate într-un mediu dificil

Operațiunile cislunare sunt deosebit de complexe, a explicat Purdy. Distanțele și condițiile din regiune fac dificilă supravegherea permanentă de la sol, astfel că navele spațiale trebuie să poată lua decizii și să gestioneze probleme fără intervenția constantă a operatorilor.

Forța Spațială urmărește să introducă aceste capabilități până în trimestrul al patrulea al anului fiscal 2029, mizând pe tehnologii care pot fi livrate rapid, nu pe sisteme aflate la începutul unui ciclu amplu de dezvoltare.

Plan comun cu NASA, nu infrastructuri paralele

Pentru coordonarea efortului, Departamentul Apărării pregătește grupuri de lucru interinstituționale dedicate politicilor privind spațiul cislunar. Forța Spațială colaborează, totodată, cu NASA pentru armonizarea planurilor de infrastructură și evitarea construirii unor sisteme separate care să îndeplinească aceleași funcții.

Biroul de Coordonare Cislunară, înființat în luna mai, contribuie la definirea nevoilor și la transmiterea unor semnale mai clare către industrie. Rolul său nu este să conducă toate operațiunile din regiune, ci să sprijine efortul mai amplu al Forței Spațiale. Stabilirea cerințelor și achiziția capabilităților rămân în responsabilitatea structurilor specializate ale serviciului.

Planul cislunar aflat în pregătire va include strategii pentru domenii precum măsurarea timpului lunar, supravegherea spațiului și comunicațiile.

Finanțare limitată pentru nevoi urgente

Biroul a întocmit și o listă de cerințe urgente, dar nefinanțate, pentru operațiunile cislunare. Unele dintre probleme ar putea fi rezolvate cu sume relativ mici, inclusiv prin conectarea antenelor existente și îmbunătățirea fluxului de date către operatorii de la sol.

Chiar dacă, raportate la bugetele spațiale, aceste cheltuieli ar fi modeste, lipsa finanțării a întârziat soluționarea unor nevoi elementare. Noua listă stabilește prioritățile și urmărește să transforme planurile în sprijin concret pentru echipele care încearcă să construiască infrastructura necesară.

Citeste in continuare

Actualitate

Schimbare strategică la vârful GDIT: Amy Johnson preia conducerea gigantului tehnologic

Publicat

pe

De

Gigantul din sectorul tehnologiei federale, General Dynamics Information Technology (GDIT), traversează o etapă de transformare majoră, anunțând numirea unei veterane a companiei în funcția de președinte. Începând cu data de 3 noiembrie, Amy Johnson va prelua frâiele organizației, marcând un nou capitol în strategia de dezvoltare a acestei entități esențiale pentru infrastructura digitală a statului.

O tranziție orchestrată la nivel înalt

Această schimbare vine pe fondul plecării lui Amy Gilliland, care a ocupat poziția de președinte timp de aproape un deceniu. În perioada de tranziție, rolul a fost exercitat interimar de către Paul Nedzbala. Conducerea grupului General Dynamics și-a exprimat încrederea deplină în noua numire, subliniind capacitatea demonstrată a lui Johnson de a gestiona echipe în contexte extrem de complexe și de a oferi soluții tehnice sofisticate pentru clienții din sectorul public și militar. Se mizează pe leadership-ul său dinamic, rigoarea operațională și alinierea profundă la cultura organizațională a companiei pentru a genera valoare sustenabilă pe termen lung.

O carieră construită pe expertiză tehnică solidă

Amy Johnson nu este o figură nouă în cadrul grupului, având un parcurs remarcabil de 27 de ani în cadrul General Dynamics Mission Systems. Ultima sa funcție, cea de vicepreședinte și manager general pentru divizia de Spațiu, Cibernetică și Inteligență, i-a oferit o perspectivă vastă asupra provocărilor tehnologice actuale. Experiența sa extinsă acoperă domenii critice precum securitatea cibernetică, electronica de apărare și sistemele complexe de spionaj și supraveghere, pregătind-o temeinic pentru responsabilitățile noului rol de la vârful GDIT.

Un pilon al securității și eficienței federale

Poziționată ca unul dintre cei mai importanți jucători pe piața IT-ului federal, GDIT constituie un partener strategic pentru agențiile guvernamentale și pentru sectorul militar. Compania livrează instrumente critice de software, rețelistică și securitate cibernetică, facilitând comunicații securizate și operațiuni complexe de monitorizare a amenințărilor. În noul său mandat, Amy Johnson va coordona eforturile companiei de a rămâne în avangarda inovației tehnologice, într-un mediu geopolitic și tehnologic marcat de o complexitate tot mai mare și de necesitatea unei reacții rapide la riscurile emergente.

Citeste in continuare

Actualitate

HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA

Publicat

pe

De

Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.

Construcția ar putea începe în 2027

Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.

Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.

Automatizare și tehnologii digitale

Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.

HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.

Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene

Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.

Parteneriate în industria de apărare

HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.

Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusiv21 de ore ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusiv21 de ore ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Exclusiv21 de ore ago

I.P.J. Prahova  – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi

IPJ Prahova își lovește singur parcul auto și anchetează, tot singur, „victimele în uniformă” De la BMW-ul de aur la...

Exclusiv21 de ore ago

Rambo de România la Filiala – ‘Structuri SRL’: cum se împart gradele, șpaga și curajul la pahar

Justiție cu epolet, amenințări la băutură, „diavoli” deveniți Dumnezei peste noapte și România transformată în platoul unui film prost de...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv3 zile ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv4 zile ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv4 zile ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv4 zile ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv5 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv