Este ușor să fii reales. Și, prin completare, e greu să câștigi alegeri împotriva primarului în funcție. O explicație falsă ar avea de-a face cu imobilismul mental atribuit de vorbitor societății românești sau unei mari părți a acesteia. În mod uzual această explicație falsă vine la pachet cu referințe la mămăligă (în sens figurat) sau la Miorița (în sens propriu). În practică, românii sunt cei mai nărăvași votanți din Europa de Est. Nu prea găsești în istoria electorală a României post-decembriste un partid care a guvernat în țara noastră două mandate consecutive – iar puținele cazuri conțin de fiecare dată ghilimele sau nuanțe atipice. De fapt, în România, dacă ai câștigat un scrutin parlamentar poți să fii sigur că-l vei pierde pe următorul. Toți președinții aleși de la Revoluție și până acum – cu excepția celui în funcție – au o credibilitate sub nivelul mării: nici măcar respectul sau adulația nu supraviețuiesc în țara noastră la cote memorabile. România nu este deci stabilă și predictibilă, ci într-un veșnic cutremur politic. Ca exemplu, este foarte posibil ca în doar cinci ani (2016-2020) PSD să înregistreze la alegerile care au în vizor partide (deci nu cele prezidențiale) scoruri începând cu trei cifre diferite: în ordine cronologică 4, 2 și 3.

Sugerez că la baza rezilienței primarilor în funcție se găsește alt fenomen, și anume faptul că cine nu este de acord cu starea de fapt nu mai așteaptă momentul scrutinului, ci „votează cu picioarele”. Adică persoana nemulțumită de oportunitățile economice din localitate, de poluare, praf, lipsa vieții sociale sau culturale se mută, temporar sau cu totul, în alt loc. Migrația susținută din ultimii ani a accentuat fenomenul. Și mă refer în special la migrația internă. Au plecat și vor pleca spre metropole sute de mii de oameni din orașe și orășele mărunte, semi-ruralizate, triste și sărace. De obicei e vorba de oamenii dispuși să-și asume un risc, îndrăzneți și dinamici – vectorii potențialelor schimbări ce nu vor mai avea loc niciodată în localitățile lor de obârșie. Facultățile din orașele mari „răpesc” de asemenea tinerii care găsesc confortabil și plăcut să gândească abstract, măcar o parte din timp. Iar fără gândire abstractă nu există nici orizont. Astfel, masa critică a schimbării, a visului la mai bine, a nemulțumirii se auto-elimină din scrutinul local care ar putea schimba lucrurile în localitate. Fenomenul are loc de asemenea în rural, pe coordonate ușor diferite. Și se întâmplă și în orașele mari, care cad pradă unor exoduri necontenite și slab măsurate: elitele profesionale care abandonează România pentru străinătate, orașul aglomerat pentru suburbia apropiată și verde, marele municipiu X pentru marele municipiu Y.

Desigur că în fiecare comunitate din România rămân oameni care speră la mai bine și care și acționează – sau pot să acționeze – în acest sens. Ei își pot atinge obiectivul prin hazardul jocului politic – de exemplu, PSD va pierde semnificativ de multe primării datorită existenței candidaților Pro România, existență ce fragmentează letal un electorat care de zeci de ani era majoritar în localitate. Un primar banal, pentru care secolul 20 de fapt nu a sosit iar planul de viitor pentru comunitate constă în așteptarea unui inevitabil deces demografic, poate gafa monstruos, poate părăsi scena politică dintr-un motiv sau altul, sau chiar lumea noastră cu totul dintr-un motiv sau altul, eliberând funcția pentru un edil conștient de viitor. Cu cât localitatea este mai mică, cu atât probabilitatea ca un asemenea eveniment să poată fi speculat este, de asemenea, mai mică. Bătălia de acum s-a pierdut cu cinci sau zece ani în urmă, când locuitori își băgau hainele în valize, pornind spre altă parte. Cei care azi fac acest lucru înăspresc rezultatul alegerilor de peste patru și opt ani.

Bătăliile electorale interesante sunt cele din unitățile administrativ teritoriale în care povestea necesită cuvinte multe. Nemulțumiri există, dar migrația spre Vest ori alte orașe nu are loc întrucât, din punct de vedere economic, traiul este satisfăcător. Masa critică pentru schimbare nu se auto-elimină din electorat ci există, se înfurie, votează. Însă ecuația demografică, în fiecare din orașele mari ale țării, este complicată. Generația cea mai vârstnică și disciplinată în ceea ce privește votul este relativ mai fericită, întrucât compară tot ce se întâmplă cu ruralul din care au sosit, pentru a munci la fabrică, acum zeci și zeci de ani. Generațiile mai tinere au o prismă de lectură a situației foarte pragmatică, orientată în jurul mașinii și/sau copilului. Există o grădiniță în apropiere? Dar loc de parcare? Cât de poluat este aerul? Cât de neplăcut este traficul? În afara acestor două profile generice există și alte generații extrem de semnificative dar cu doleanțe complexe, nuanțe și elemente specifice, variabile culturale locale, bucurii și traume colective din trecutul comunității ce pictează peisajul electoral.

Intuiesc că foarte mulți candidați cu un suflet generos și cu un interes autentic față de binele urbei în care locuiesc vor pierde peste două săptămâni, la primul scrutin important din viața lor. Victoria „din prima” este de obicei o iluzie hrănită de filme sau seriale nu foarte serioase. Cei deștepți și maturi se vor întoarce peste patru ani, mai atenți la management-ul resurselor și la strategie. Sper ca mulți să-și dea seama că acum patru luni sau șase erau absolut necunoscuți tuturor concitadinilor (cu excepția familiei și câtorva prieteni apropiați) și că prudența va fi înclinat multe mâini în cabina de vot. Cu fiecare an România se potrivește mai mult profilului lor ambițios. 2020 va fi probabil ultimul an „liniștit” al alegerilor locale românești.