• Omul nostru din Mamaia

Festivalul muzical de la malul mării a avut, după mulţi ani, strălucirea dată de prezenţa vedetelor. Organizatorii şi-au luat măsuri de prevedere aducînd cîteva stele pe valută. Dar, spre bucuria noastră, marele star al Mamaiei ’90 a fost Gabriel Cotabiţă, dezinvolt în apariţia scenică şi impresionant în prestaţia muzicală life, altfel spus – o personalitate liber convertibilă. Dramatic cu măsură, eliberat de complexul provincialismului artistic, Gabriel Cotabiţă umple scena şi trece dincolo de graniţa ecranului, ca un ambasador care a primit cea mâi înaltă acreditare – extraordinar şi plenipotenţiar. Urmează, conform uzanţelor, confirmarea pe post.

Ziarul Libertatea din 1 septembrie 1990 pag. 1-a ►

•​ RUŞINEA FĂRĂ GRANIŢE

Astăzi, după 50 de ani, alternativa constă în înţelegere, reconciliere, libertate şi toleranţă, dar de toleranţa structurală românească nu trebuie să se profite, nici să se facă abstracţie. în numele ei, de principiile democraţiei, aşa cum aceasta s-a stabilizat în statele pe care, şi pentru această lecţie de democraţie, la admirăm”. Un pasaj întreg dintr-un document oficial al Parlamentului României, cel subliniat mai sus, este ignorat pur şi simplu de redactorii ziarului independent „România Liberă ” în comunicatul prezentat în ediţia din 30 august.

Ziarul Libertatea din 1 septembrie 1990 pag. a 2-a ►

Ziarul Libertatea din 1 septembrie 1990 pag. a 3-a ►

– Corespondentă din Venus – 

Odată cu stingerea ultimelor acorduri ale Festivalului de la Mamaia, încheiat într-o notă, s-ar putea spune creştină şi… democrată („Ave Maria” va face cu siguranţă succes în topul autohton) atenţia gazdelor, cel puţin; a fost captată aproape total de hotărîrea guvernului referitoare la transformarea întreprinderilor de stat în regii autonome şi societăţi comerciale. Turismul – pe care primul ministru îl includea prematur în „pariul cîştigat” al guvernării provizorii – stă mai prost decît şi-ar fi închipuit în cele mai optimiste momente cei care lucrează în branşă. Pe litoral, cel puţin, sezonul ’90 este apreciat ca unul dintre cele mai slabe, mai dezorganizate şi mai dezorientate de cînd există un minister al odihnei. Singurul „succes” îl reprezintă faptul că un număr corespunzător de turişti români au beneficiat de locurile pe care Ie-ar fi ocupat turiştii străini care n-au mai sosit. Aşa că tradiţionalele urări de bun venit afişate la intrare în staţiuni în citeva limbi de circulaţie, au sunat aproape ca o ironie. O ironie ce ne costă, valuta forte, fiind binecunoscut faptul că turismul asigură, în general, unul dintre cele mai avantajoase cursuri de revenire. Decepţiilor provocate de o aprovizionare dificilă şi haotică (in multe locuri şi de multe ori in restaurante nu se ştia ce vor mînca turiştii a doua zi!) de lipsă de atenţie acordată acestui element de protecţie socială, cum era (teoretic, cel puţin) consi-derat turismul, le-a pus în mod cert capac hotărirea guvernului. „Vom pune altă firmă!” – a calificat, plastic; documentul directorul general al I.H.R. Mangalia, Dragoş Cosmulescu, vrînd să spună că aceasta nu aduce nici una dintre noutăţile atît de mult aşteptate. Şi mai categoric a fost, în acest sens, directorul hotelului „Dana”, una dintre dotările de excepţie ale reţelei celei mai mari întreprinderi turistice din ţară (I.H.R. Mangalia dispune de 30 000 de locuri de cazare), Mircea Georgescu: „Ce-am avut şi ce-am pierdut!”. Sînt doi dintre cei care au traversat actualul sezon cu speranţa că imobilismul dirijat de la minister ascundea, de fapt, dorinţa unei temeinice pregătiri a necesarelor transformări. Căci dacă iniţiativa particulară şi-a mai făcut loc pe ici pe colo, în alte forme, pe litoral n-ai s-o găseşti nici dacă dai cu tunul. A fost ordin, iar ordinul s-a respectat cu o stricteţe ce nu e străină de o anumită stare de nepăsare, vizibilă cu ochiul liber: hotelurile au intrat in sezon mai nepregătite ca oricînd; restaurantele n-au veselă şi tacîmuri şi spaţiile verzi mai există doar cu numele.

Interlocutorii noştri sint tentaţi să pună aceste stări de lucruri în primul rînd pe seama crizei de autoritate pe care au generat-o schimbările mai mult sau mai puţin democratice din structurile turistice, şi in al doilea, pe dezinteresul manifestat de personal în condiţiile în care posibilităţile de cîştig au fost diminuate de aprovizionarea defectuoasă şi de structura categoriei de turişti. In aceste condiţii a rămas, evident, pentru cei cu adevărat interesaţi de a-şi exercita în mod corect meseria – speranţa unei orientări concrete spre formule eficiente şi realiste de privatizare. Lucru care nu s-a întîmplat şi – conform prevederilor documentului amintit – nici nu sînt semne că se vor întimpla.

Bine, veţi zice, acestea sînt problemele celor care lucrează, nu ale celor care se odihnesc. Ce-i preocupă pe aceştia din urmă? Nu prea multe lucruri. Găsirea unei sticle de bere, a uneia de apă minerală rămîne o activitate de top. Din fericire, vremea e frumoasă, soarele străluceşte puternic, deşi vara calendaristică s-a terminat, iar apa uneori e caldă.
Suficiente motive pentru ca o bună parte dintre defecţiuni şi nereguli să sară mai puţin în ochi. Totuşi, lumea e interesată de ce se întîmplă în Piaţa Universităţii, dar puţinătatea televizoarelor din staţiuni nu prea le oferă şansa de a afla (penuria aceasta fiind şi unul dintre motivele neocupării unor importante capacităţi de cazare pe perioada C.M. de fotbal), ca să nu mai vorbim de numărul mic de ziare centrale ce sosesc pe aici din cauză că difuzarea presei afirmă că nu se cer. Se discută intens, totuşi, pe marginea farsei de la Costineşti cu „manipularea” cîştigătoarei titlului de „Miss” furat la potou, şi cu transformarea miraculoasă a premiului promis de revista „Cuvintul” şi CATT, – un autoturism – într-o… motoretă! (Cam asta fiind valoarea premiului acordat în final). Un adevărat val de indignare – pe plajă avînd loc manifestări de protest ad-hoc – a stîrnit şi lipsa de probitate a B.B.C.-ului care a difuzat imaginile despre incendierea P. S. Bulgar ca pe-trecîndu-se la Bucureşti – ştire care s-a răspîndit cu viteza… incendiului! Şi, în fine, unul dintre elementele de marcă ale interesului general rămîne bursa neagră a bişniţei, desfăşurată în stil mare la solare şi la băile mezotermale cu produse turceşti, în absenţa tradiţionalei oferte poloneze din alţi ani.

Cu excepţia acestor elemente, pe litoral, sau cel puţin în zona sa sudică, de unde vă transmit aceste impresii, totul e bine şi frumos şi la vară cald.

Octavian ANDRONIC

Ziarul Libertatea din 1 septembrie 1990 pag. a 4-a ►

Ziarul Libertatea din 1 septembrie 1990 pag. a 5-a ►

Ziarul Libertatea din 1 septembrie 1990 pag. a 7-a ►

Ziarul Libertatea din 1 septembrie 1990 pag. a 8-a ►