Connect with us

Aveti un Pont

Alt scandal la mapa lui Vela: Doi șefi pe aceeași funcție!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Nou subiect de ”râcă” între Vela și Despescu…

Uite că ministrul Marcel Vela aproape că nici nu mai are răgazul necesat de a sta cu ochii pe clanurile interlope, la câte scandaluri ”bubuie” deja ”sincron” în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Astfel că aproape că nu mai este zi în care la mapa ministrului să nu ajungă noi și noi sesizări.

Bogdan Despescu

Culmea este însă că, deși nici până acum, ce-i drept, ministrul nu s-a omorât cu firea pentru clarificarea plângerilor cu subiecte cu adevărat sensibile, de această dată chiar că Marcel Vela este prins între ”ciocanul” liderilor sindicatelor din Poliție și secretarul de stat Bogdan Despescu. Cel acuzat mai nou nu doar că a continuat promovarea pe funcții de conducere a unor apropiați strict pe ”filiera buzoiană”, dar și că a inventat o nouă organigramă, doar pentru a împăca atsfel ”și capra și varza”… Și astfel s-a ajuns la situații absolut halucinante precum cea de la SRPT Galați, acolo unde aceeași funcție de conducere este împărțită simultan de către doi ofițeri! Dintre care unul acuzat de către sindicate că ar fi ”omul lui Despescu”…

Colegul din Buzău

Se strâng petițiile la cabinetul ministrului Marcel Vela cu privire la susținerea de către secretarul de stat Bogdan Despescu a unui fost coleg de la Buzău, ajuns între timp șef al SRPT Galați. După ce până acum trei ani a fost șef al Biroului Județean de Poliție Transporturi Buzău.

Doi polițiști ocupă în același timp aceeași funcție!

Dar iată sesizarea la care ministrul Marcel Vela trebuie să caute acum răspuns, chiar dacă astfel ar trebui să-și bage nasul ”în oala” secretarului de stat Bogdan Despescu : ” în luna octombrie 2019, cms. șef de poliție Bărbulescu Marcel – șeful SRPT Galați, prin dispoziție a împuternicit a doua oară, pe o perioadă de 6 luni să ocupe funcția de adjunct șef SRTP Galați pe cms. șef de poliție Macovei Cristian. Acesta din urmă a ocupat până în momentul celor două împuterniciri funcția de șef serviciu la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Vrancea, funcție ocupată prin concurs.

Întrucât funcția de șef serviciu din cadrul SJPT Vrancea nu era ocupată, fiindcă șeful SJPT Vrancea (cms. Macovei C.) era împuternicit adjunct șef secție la SRPT Galați, pe funcția de șef serviciu SJPT Vrancea a fost împuternicit cms. șef Tărlungeanu Petrea. La începutul lunii martie 2020, acesta și-a încetat raporturile de serviciu prin pensionare. Însă deoarece șeful SJPT Vrancea încă mai era împuternicit adjunct SRPT Galați, șeful SRPT Galați a delegat ca șef SJPT Vrancea pe scms. Dobrișan Bogdan – ofițerul din cadrul SJPT până la sfârșitul lunii martie, respectiv 30.03.2020. La începuttul lunii aprilie 2020, împuternicirea cms. Macovei Cristian a expirat și de către șeful SRPT Galați a fost delegat pe aceeași funcție de adjunct SRPT Galați, prin Dispoziția șefului SRPT Galați nr. 98/08.04.2020, pentru o perioadă cuprinsă între 03.04 – 02.10.2020 (6luni).

Tot de la începutul lunii aprilie 2020, scms. Dobrișan Bogdan a fost împuternicit șef SJPT Vrancea de către cms. șef Bărbulescu Marcel. Din același timp, pe aceeași funcție s-a aflat și cms. șef Macovei Cristian, căruia doar ce i se terminase împuternicirea de adjunct șef SRTP Galați. Acesta din urmă a fost delegat adjunct șef SRPT Galați până pe data de 05.08.2020, când a fost împuternicit șef SRTP Galați, ca urmare a vacantării temporare a funcției. În conformitate cu prevederile art. 27, alin. 1 și 2 din Legea 360/2002 un polițist poate fi delegat cel mult pe aceeași funcție pe care o ocupa anterior delegării, cu îndeplinirea unor sarcini cu acordul scris al său altor activități în plus față de cele ale postului ocupat și nicidecum o funcție superioară celei ocupate. Ori cms. Macovei Cristian de pe funcția de șef serviciu SJPT Vrancea a fost ”promovat” pe funcția de adjunct șef SRPT Galați. Drept urmare rugăm să verificați următoarele aspecte:

  1. Care este funcția ocupată de către cms. Macovei Cristian după terminarea ultimei împuterniciri din cele două ale aceleiași funcții, având în vedere faptul că funcția de șef SJPT Vrancea a ocupat-o prin concurs?
  2. Conform cărei funcții a fost remunerat cms. Macovei Cristian după expirarea ultimei împuterniciri din cele 2 ale aceleiași funcții, respectiv pe perioada delegării?
  3. Care este temeiul legal și dacă pot 2 polițiști ocupa în același timp aceeași funcție de conducere și pot în același timp să primească indemnizația de comandă (unul este împuternicit șef serviciu iar celălalt este titular pe funcția de șef serviciu, dar este și delegat pe o altă funcție).
  4. Care este temeiul legal și dacă scms. Dobrișan Bogdan putea fi împuternicit pe o funcție de conducere, atât timp cât titularul funcției era ”Delegat”?”

 

Administratie

Contractele și facturile nu trebuie să aștepte și de ce formalizarea contează

Publicat

pe

Prima comandă serioasă poate veni mai repede decât se așteaptă fondatorul. Clientul cere ofertă, contract și factură, iar proiectul care părea încă în test trebuie să răspundă ca o afacere organizată. Formalizarea făcută în grabă poate duce la documente incomplete și termene ratate.

Contractul nu este rezervat proiectelor mari. Chiar și pentru un serviciu de câteva ore, el poate stabili ce se livrează, până când, la ce preț și ce se întâmplă dacă una dintre părți întârzie. Mesajele schimbate informal sunt utile, dar rareori acoperă toate aceste puncte.

Pentru un profesionist care lucrează singur, infiintare pfa ploiesti poate fi pregătită înainte de acceptarea proiectelor recurente. Activitatea autorizată trebuie să corespundă serviciului oferit, iar sistemul de facturare și evidență trebuie stabilit împreună cu un contabil.

Dacă sunt implicați asociați, angajați sau livrări care presupun investiții, infiintare firma ploiesti poate construi un cadru mai potrivit. Persoana care semnează în numele societății trebuie să aibă dreptul de reprezentare, iar obligațiile asumate trebuie urmărite în interiorul echipei.

Și avansul are nevoie de reguli. Clientul trebuie să știe ce rezervă plata, când începe lucrarea și în ce condiții suma poate fi restituită. Pentru furnizor, avansul nu ar trebui cheltuit fără legătură cu obligația pentru care a fost încasat.

O afacere pregătită poate răspunde rapid fără să improvizeze. Are datele corecte, un model de contract adaptabil și un proces pentru emiterea și arhivarea facturilor. Aceste lucruri nu garantează plata la timp, dar reduc neînțelegerile și arată clientului că proiectul este administrat serios. Când apare o modificare, părțile au un punct de plecare clar pentru renegocierea termenului, prețului sau conținutului livrării.

Citeste in continuare

Actualitate

Greșelile administrative care pot întârzia lansarea unei afaceri

Publicat

pe

O afacere poate avea clienți interesați și un buget pregătit, dar lansarea se poate bloca într-un detaliu administrativ. Cele mai neplăcute întârzieri apar când documentele sunt completate separat, fără o verificare finală a numelor, adreselor, activităților și semnăturilor.

Rezervarea denumirii este un exemplu. Pentru PFA, firma profesionistului include numele și prenumele titularului, împreună cu forma de exercitare. Pentru o societate, denumirea urmează propria procedură de verificare și rezervare. Folosirea aceleiași logici pentru ambele dosare poate produce confuzie.

Într-un dosar de infiintare pfa craiova, apar frecvent întrebări despre sediul profesional, desfășurarea activității la terți și documentele de calificare. Nu toate profesiile au aceleași cerințe. Tocmai de aceea, lista generală de acte trebuie adaptată la activitatea declarată.

La infiintare firma craiova, necorelările pot apărea între actul constitutiv, cererea de înregistrare și declarațiile privind funcționarea. Dacă obiectul principal și activitățile secundare nu sunt alese corect, antreprenorul poate descoperi după lansare că serviciul pe care vrea să îl factureze nu este acoperit de structura pregătită.

O altă sursă de probleme este utilizarea unor modele vechi. Formularele și procedurile se actualizează, iar CAEN Rev.3 se aplică documentelor depuse pentru noile înregistrări. Un fișier păstrat de la un proiect anterior poate conține rubrici sau clasificări care nu mai corespund situației curente.

Verificarea finală trebuie făcută înainte de depunere, nu după primirea unei cereri de completare. Numele, datele de identificare, dovada sediului, codurile CAEN și semnăturile merită controlate în aceeași ordine în care apar în dosar. Este o etapă scurtă, dar poate proteja data planificată pentru începerea activității.

Citeste in continuare

Aveti un Pont

Condițiile minime pentru înscrierea la cursurile de conducere în 2025

Publicat

pe

cazier_judiciar_scoala_de_soferi

Înscrierea la o școală de șoferi presupune îndeplinirea unor condiții legale clare, stabilite prin legislația rutieră în vigoare. Fie că te pregătești pentru categoria B sau pentru o categorie superioară (C, D, E), trebuie să știi exact ce documente sunt necesare și ce cerințe minime trebuie îndeplinite pentru a fi acceptat la cursuri.


✅ Condițiile minime generale pentru înscriere

Pentru a te putea înscrie la cursurile unei școli de conducere auto trebuie să îndeplinești următoarele criterii:

  1. Vârsta minimă legală

    • 16 ani împliniți pentru categoria AM, A1

    • 18 ani pentru categoria B, BE, C1

    • 21 de ani pentru categoria C, D, Tr

  2. Domiciliul sau reședința în România
    Este obligatoriu să ai un act de identitate valabil emis pe teritoriul României.

  3. Apt medical și psihologic
    Trebuie să efectuezi un examen medical auto și o evaluare psihologică la o clinică autorizată.

  4. Cazier judiciar școală de șoferi
    Documentul care atestă lipsa condamnărilor penale pentru infracțiuni rutiere este obligatoriu pentru toți cursanții.


🧾 Cazierul judiciar pentru înscriere la școala de șoferi

Autoritățile solicită prezentarea unui cazier judiciar curat, fără mențiuni privind:

  • conducerea unui vehicul fără permis,

  • conducerea sub influența alcoolului sau substanțelor interzise,

  • uciderea sau vătămarea corporală din culpă în context rutier,

  • părăsirea locului accidentului.

Fără un cazier judiciar favorabil, școala de șoferi nu poate accepta înscrierea.


🌐 Cum obții rapid cazierul judiciar pentru școala de șoferi

Dacă nu vrei să pierzi timp la ghișee, poți solicita documentul complet online, legal, prin intermediul unei platforme autorizate.
Pe site-ul cazierul-judiciar-online.ro poți obține cazierul judiciar pentru școala de șoferi în doar 24–48 de ore, fără deplasare.

Avantajele obținerii online:

✅ Fără cozi la Poliție
✅ Proces 100% digital
✅ Valabilitate oficială pentru înscriere
✅ Livrare prin e-mail sau curier


📋 Alte documente necesare pentru dosarul de școală de șoferi

Pe lângă cazierul judiciar, vei avea nevoie de:

  • actul de identitate (copie și original),

  • fișa medicală auto,

  • aviz psihologic,

  • cererea tip a școlii,

  • dovada plății taxelor aferente cursurilor.


⏱️ Valabilitate și momentul prezentării

Cazierul judiciar are o valabilitate de 6 luni, însă este recomandat să-l prezinți cel mult la 30 de zile de la eliberare, pentru a evita eventuale actualizări în bazele de date.


🚦 Concluzie

Cazierul judiciar pentru școala de șoferi este un document obligatoriu, menit să garanteze că viitorii conducători auto nu au fost condamnați pentru fapte rutiere grave.
Alege varianta modernă și sigură – comandă-l online de pe cazierul-judiciar-online.ro și finalizează rapid dosarul pentru înscriere la cursurile de conducere.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv16 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv16 ore ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv16 ore ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv16 ore ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv16 ore ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusiv2 zile ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Exclusiv3 zile ago

Batman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)

Investigatie propie Incisiv de Prahova –  bazată pe documente judiciare.  Un dosar cu patru expertize și nicio probă “întreagă” În...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi

IPJ Prahova, campion la procese pierdute: cum a aflat Poliția că și polițiștii au drepturi în concediu IPJ Prahova, din...

Exclusiv3 zile ago

Republica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”

Poliția Penitenciară, de la gardieni ai legii la subiect de bârfă online Poliția Penitenciară nu mai e de mult o...

Exclusiv3 zile ago

ANI le dă voie „combatanților în concediu”: polițiștii pot dispărea în misiuni externe, dar cu Statutul la purtător

Legea 180/2026, bau-baul inventat de birocrați speriați de Europa În timp ce unii visează să blocheze polițiștii în birouri prăfuite...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer

Există un moment, în orice anchetă serioasă, când îți dai seama că nu grindina e problema, ci „apărătorii mediului” care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv