Aveti un Pont
Iohannis, ”paradit” de Hăpău! Scandal HUMINT la DGIA!
(Preluat National – Catalin Tache):
Generalul Hăpău, prins din nou pe picior greșit

Răbdarea lui Klaus Iohannis începe să își arate limitele, șeful statului fiind tot mai deranjat de posturile penibile în care au ajuns să îl pună chiar unii dintre ”oamenii președintelui”. Ce-i drept, transmiterea greșită a unor date cu care apoi Iohannis a ieșit public a fost catalogată în cele din urmă de către Administrația Prezidențială drept o regretabilă, dar pe deplin de înțeles în aceste vremuri ”eroare umană”. În schimb cu totul altfel stau lucrurile cu un adevărat ”scenariu negru” tot mai serios luat în calcul la Palatul Cotroceni.
Acolo unde consilierii și ceilalți experți pe securitate națională ai președintelui au luat urma unei informații care poate arunca în aer o bună parte a sistemului. Totul după ce, după cum susțin sursele noastre, unii atașați militari aflați la post departe de țară s-au arătat cel puțin intrigați de faptul că la vârful statului român nu ar fi fost exploatat informativ așa cum se cuvenea avertismentul unei influente agenții guvernamentale americane cu privire la gravitatea răspândirii SARS – CoV-2, încă dinainte ca Organizația Mondială a Sănătății să declare oficial starea de pandemie. Iar nervozitatea la Cotroceni atinge deja cote fără precedent, mai ales că respectivii atașați militari sunt gata să jure că unitatea de elită cu specific HUMINT din cadrul Direcției Generale de Informații a Armatei nu numai că a preluat și prelucrat informația primită de la omologii americani, dar au și transmis-o în timp real superiorilor ierarhici. Numai că avertismentul nu ar mai fi ajuns și la șeful statului, cel care a fost astfel lăsat să iasă cu inițiala nefericită declarație publică despre ”simpla răceală” care ar fi COVID-ul… Iar suspectul de serviciu este acum nimeni altul decât generalul Marian Hăpău, cel oricum aflat într-un război de gherilă informativă cu restul structurilor din sistem și mai ales cu oamenii președintelui din servicii. Și care se pare că fără a conștientiza că astfel îl ”paradește” practic pe Iohannis, cel puțin ca și imagine publică a încercat să împuște doi ”iepuri” dintr-o lovitură cu informația primită de la americani nu de el, ci de ofițerii HUMINT. Și să își plătească polițele față de rivalii personali de la Cotroceni, dar mai ales să devină un personaj indispensabil pe noua tablă de șah a sistemului… Acolo unde de altfel oricum a ajuns un simplu ”pion” după plecarea lângă Victor Ponta a ”cumătrului” Silviu Predoiu!
”Cine își varsă sângele alături de mine este fratele meu pentru totdeauna”!
Șeful DGIA, între ”ciocanul” Iohannis și ”nicovala” Ciucă

Cu ani în urmă, la înființarea primei unități operaționale HUMINT din cadrul DGIA, ambasadorul american de atunci garanta în fața puținilor aleși prezenți la eveniment : ”Cine își varsă sângele alături de mine este fratele meu pentru totdeauna”! Acesta fiind crezul atât de performantelor structuri de informații militare ale US Army. Deviză preluată între timp și de adevărații ofițeri români de informații militare. Și care sunt cu totul alții decât ”șoarecii de bibliotecă” care zac prin birourile spațioase din sediul Ministerului Apărării Naționale și se împăunează aiurea pe la recepții că ei sunt ofițeri de informații. În timp ce adevărații ofițeri români de informații militare fie că și-au vărsat cu prisosință sângele alături de trupele americane! Astfel reușind, în ani de zile și zeci de misiuni ”sinucigașe” în spatele teatrelor de operațiuni din Irak sau Afganistan să câștige respectul structurilor de elită ale US Army. Mai ales că, în zonele în care militarii americani nu mai sunt de mult bineveniți, ofițerii HUMINT români nu au ezitat să le spele acestora ”rufele murdare” în misiuni acoperite. Astfel că ar fi fost greu de crezut că această camaraderie creată în ani de zile ar fi una doar de fațadă. Cel mai bun exemplu fiind că, atunci când și-au alertat propriile trupe aflate peste tot în lume cu privire la faptul că pericolul COVID este mai mare decât se crede, americanii le-au întins o mână de ajutor informativă și ofițerilor de legătură ai structurii HUMINT din cadrul DGIA. Gest pe care l-au mai făcut se pare doar pentru polonezi. Era ianuarie 2020…
Hăpău, ai uitat de ce te-au chemat americanii ultima oară la raport?
Trupele speciale, alături de americani în Irak

Ca și veteranul Lucian Pahonțu de altfel, generalul Marian Hăpău nu pierde nicio ocazie de a se autolegenda drept ”ultimul om al americanilor” din întreg sistemul! Și în care agențiile guvernamentale de peste Ocean ar avea o încredere oarbă. Numai că una atât de mare, încât ultima oară când a fost convocat de urgență la Washington a fost strict pentru a fi chestionat cu privire la dezvăluirea ”Național” despre o veche vizită neraportată a acestuia la Moscova! Astfel că Hăpău nu este omul americanilor! Iar drept urmare aceștia nu i-au dat informația care putea salva poate multe vieți… În schimb au dat-o camarazilor din structurile DGIA alături de care au fost alături în misiuni, pentru ”diseminare și aplicare”. Însă informat la rândul său strict pe această filieră, generalul Hăpău nu a transmis-o mai departe în timp util ”beneficiarului legal final”. Cu toate că este foarte posibil ca același ”plângăcios” Hăpău să pună din nou placa deja ”obosită” cu ”băieții răi” din jurul președintelui, cei care nu ar deschide plicurile galbene venite de la DGIA. Cert fiind doar că structurile statului român nu au fost în stare să exploateze o asemenea informație vitală. Mai ales într-o perioadă ca aceea în care toată lumea era încă buimacă. Dar în care în schimb agenții MOSAD, beneficiind strict de aceeași informație, au făcut rost într-o singură noapte de mai multe ventilatoare medicale decât toate statele Uniunii Europene la un loc !!!
”Neamțul” nu uită! Și nu iartă!

Câte se puteau face dacă informația era ”diseminată” la timp…
Deja procurorii DNA au dat iama prin sediul MApN fără ca să se mai sinchisească să îl informeze și pe generalul Hăpău. Considerând de fapt că este suficient că au anunțat Cotroceniul… Iar ministrul Ciucă îl așteaptă deja la cotitură, acesta având propriile frustrări după ce a pierdut șansa de a fi noul premier, așa cum visa cu ochii deschiși la un moment dat. Însă acestea ar trebui să fie chiar ultimele griji pentru generalul Hăpău. Cel care știe foarte bine că dacă președintelui îi intră o idee în cap, atunci greu i-o mai poate scoate cineva… Și șeful statului este tot mai convins că Hăpău a știut de la americani ce risc major reprezintă ”răceala COVID”, dar șeful DGIA nu l-a informat și pe el. Iar dacă informația va fi și probată, atunci se poate spune că, poate fie și fără să vrea, prin acapararea informației de la americani strict ”pe persoană fizică”, generalul Hăpău nu a făcut decât să ”paradească” cariera politică a unui Klaus Iohannis care nu și-a ascuns ambițiile de a fi singurul mascul alfa nu doar din clasa politică românească, dar și din întreg sistemul. Iar ”neamțul” nu uită… Și mai ales nu iartă…
Administratie
Contractele și facturile nu trebuie să aștepte și de ce formalizarea contează
Prima comandă serioasă poate veni mai repede decât se așteaptă fondatorul. Clientul cere ofertă, contract și factură, iar proiectul care părea încă în test trebuie să răspundă ca o afacere organizată. Formalizarea făcută în grabă poate duce la documente incomplete și termene ratate.
Contractul nu este rezervat proiectelor mari. Chiar și pentru un serviciu de câteva ore, el poate stabili ce se livrează, până când, la ce preț și ce se întâmplă dacă una dintre părți întârzie. Mesajele schimbate informal sunt utile, dar rareori acoperă toate aceste puncte.
Pentru un profesionist care lucrează singur, infiintare pfa ploiesti poate fi pregătită înainte de acceptarea proiectelor recurente. Activitatea autorizată trebuie să corespundă serviciului oferit, iar sistemul de facturare și evidență trebuie stabilit împreună cu un contabil.
Dacă sunt implicați asociați, angajați sau livrări care presupun investiții, infiintare firma ploiesti poate construi un cadru mai potrivit. Persoana care semnează în numele societății trebuie să aibă dreptul de reprezentare, iar obligațiile asumate trebuie urmărite în interiorul echipei.
Și avansul are nevoie de reguli. Clientul trebuie să știe ce rezervă plata, când începe lucrarea și în ce condiții suma poate fi restituită. Pentru furnizor, avansul nu ar trebui cheltuit fără legătură cu obligația pentru care a fost încasat.
O afacere pregătită poate răspunde rapid fără să improvizeze. Are datele corecte, un model de contract adaptabil și un proces pentru emiterea și arhivarea facturilor. Aceste lucruri nu garantează plata la timp, dar reduc neînțelegerile și arată clientului că proiectul este administrat serios. Când apare o modificare, părțile au un punct de plecare clar pentru renegocierea termenului, prețului sau conținutului livrării.
Actualitate
Greșelile administrative care pot întârzia lansarea unei afaceri
O afacere poate avea clienți interesați și un buget pregătit, dar lansarea se poate bloca într-un detaliu administrativ. Cele mai neplăcute întârzieri apar când documentele sunt completate separat, fără o verificare finală a numelor, adreselor, activităților și semnăturilor.
Rezervarea denumirii este un exemplu. Pentru PFA, firma profesionistului include numele și prenumele titularului, împreună cu forma de exercitare. Pentru o societate, denumirea urmează propria procedură de verificare și rezervare. Folosirea aceleiași logici pentru ambele dosare poate produce confuzie.
Într-un dosar de infiintare pfa craiova, apar frecvent întrebări despre sediul profesional, desfășurarea activității la terți și documentele de calificare. Nu toate profesiile au aceleași cerințe. Tocmai de aceea, lista generală de acte trebuie adaptată la activitatea declarată.
La infiintare firma craiova, necorelările pot apărea între actul constitutiv, cererea de înregistrare și declarațiile privind funcționarea. Dacă obiectul principal și activitățile secundare nu sunt alese corect, antreprenorul poate descoperi după lansare că serviciul pe care vrea să îl factureze nu este acoperit de structura pregătită.
O altă sursă de probleme este utilizarea unor modele vechi. Formularele și procedurile se actualizează, iar CAEN Rev.3 se aplică documentelor depuse pentru noile înregistrări. Un fișier păstrat de la un proiect anterior poate conține rubrici sau clasificări care nu mai corespund situației curente.
Verificarea finală trebuie făcută înainte de depunere, nu după primirea unei cereri de completare. Numele, datele de identificare, dovada sediului, codurile CAEN și semnăturile merită controlate în aceeași ordine în care apar în dosar. Este o etapă scurtă, dar poate proteja data planificată pentru începerea activității.
Aveti un Pont
Condițiile minime pentru înscrierea la cursurile de conducere în 2025
Înscrierea la o școală de șoferi presupune îndeplinirea unor condiții legale clare, stabilite prin legislația rutieră în vigoare. Fie că te pregătești pentru categoria B sau pentru o categorie superioară (C, D, E), trebuie să știi exact ce documente sunt necesare și ce cerințe minime trebuie îndeplinite pentru a fi acceptat la cursuri.
✅ Condițiile minime generale pentru înscriere
Pentru a te putea înscrie la cursurile unei școli de conducere auto trebuie să îndeplinești următoarele criterii:
-
Vârsta minimă legală
-
16 ani împliniți pentru categoria AM, A1
-
18 ani pentru categoria B, BE, C1
-
21 de ani pentru categoria C, D, Tr
-
-
Domiciliul sau reședința în România
Este obligatoriu să ai un act de identitate valabil emis pe teritoriul României. -
Apt medical și psihologic
Trebuie să efectuezi un examen medical auto și o evaluare psihologică la o clinică autorizată. -
Cazier judiciar școală de șoferi
Documentul care atestă lipsa condamnărilor penale pentru infracțiuni rutiere este obligatoriu pentru toți cursanții.
🧾 Cazierul judiciar pentru înscriere la școala de șoferi
Autoritățile solicită prezentarea unui cazier judiciar curat, fără mențiuni privind:
-
conducerea unui vehicul fără permis,
-
conducerea sub influența alcoolului sau substanțelor interzise,
-
uciderea sau vătămarea corporală din culpă în context rutier,
-
părăsirea locului accidentului.
Fără un cazier judiciar favorabil, școala de șoferi nu poate accepta înscrierea.
🌐 Cum obții rapid cazierul judiciar pentru școala de șoferi
Dacă nu vrei să pierzi timp la ghișee, poți solicita documentul complet online, legal, prin intermediul unei platforme autorizate.
Pe site-ul cazierul-judiciar-online.ro poți obține cazierul judiciar pentru școala de șoferi în doar 24–48 de ore, fără deplasare.
Avantajele obținerii online:
✅ Fără cozi la Poliție
✅ Proces 100% digital
✅ Valabilitate oficială pentru înscriere
✅ Livrare prin e-mail sau curier
📋 Alte documente necesare pentru dosarul de școală de șoferi
Pe lângă cazierul judiciar, vei avea nevoie de:
-
actul de identitate (copie și original),
-
fișa medicală auto,
-
aviz psihologic,
-
cererea tip a școlii,
-
dovada plății taxelor aferente cursurilor.
⏱️ Valabilitate și momentul prezentării
Cazierul judiciar are o valabilitate de 6 luni, însă este recomandat să-l prezinți cel mult la 30 de zile de la eliberare, pentru a evita eventuale actualizări în bazele de date.
🚦 Concluzie
Cazierul judiciar pentru școala de șoferi este un document obligatoriu, menit să garanteze că viitorii conducători auto nu au fost condamnați pentru fapte rutiere grave.
Alege varianta modernă și sigură – comandă-l online de pe cazierul-judiciar-online.ro și finalizează rapid dosarul pentru înscriere la cursurile de conducere.
-
Exclusivacum 4 zile„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”
-
Exclusivacum 3 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 3 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi
-
Exclusivacum 14 oreI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta




