Actualitate
Finanțele vor să garanteze creditul comercial printr-o schemă de ajutor de stat
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) vrea să lanseze programul IMM Factor – produs de garantare a creditului comercial, conform unui proiect de Ordonanță de urgență. Acesta ar urma să se adreseze IMM-urilor.
Proiect IMM Factor – garantare credit comercial
*Operaţiune de Factoring cu Regres – operațiunea prin care beneficiarul programului transferă proprietatea creanțelor sale izvorâte din facturile comerciale către finanțator (factor) în vederea obținerii unei finanțări. În caz de neplată factorul își va recupera sumele neîncasate de la acesta prin exercitarea dreptului de regres, respectiv prin debitarea contului curent al acestuia sau prin valorificarea garanțiilor;
Programul constă în acordarea de garanţii de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program pentru finanțările de tip factoring cu regres, acordate de finanțator, pe baza facturilor, în cadrul unui plafon de finanțare cu caracter revolving, garantat de către stat, în procent de maximum 50% din valoarea finanțării de tip factoring acordată de finanțator beneficiarului eligibil (fără dobânzile, comisioanele şi alte cheltuieli aferente finantării garantate) cu posibilitatea prelungirii finanțării de maximum 3 ori, pe perioade de până la 12 luni.
Valoarea plafonului de garantare este de maximum 5 milioane lei/ beneficiar, iar valoarea maximă a unei garanții pentru o facilitate de factoring, acordată beneficiarului pentru un debitor cedat este de maximum 750.000 lei.
Suplimentarea plafoanelor de garantare se poate realiza, după consumarea a cel puțin 80% din plafonul alocat inițial beneficiarului, la solicitarea finanțatorului și după obținerea acordului FNGCIMM, fără depășirea limitei maxime de 5 milioane lei/beneficiar.
Pentru facilitățile de factoring, Ministerul Finanţelor Publice acordă un grant care acoperă costurile de garantare (comisionul de risc și comisionul de gestiune) în procent de 100% din bugetul Ministerul Finanţelor Publice – Acţiuni Generale.
Ministerul Finanțelor Publice acordă un grant care acoperă și costurile de finanțare aferente facilităților de factoring în procent de 50% din bugetul de stat.
Costurile aferente finanțărilor de tip factoring, care pot fi acoperite prin grant în procent de 50% din bugetul Ministerului Finantelor Publice sunt: dobanda aferenta sumelor avansate si comisionul de factoring aferent serviciilor de colectare si administrare creante.
Data pana la care se pot acorda garanții este până la 31 decembrie 2020, iar perioada de efectuare a plăților aferente granturilor care acoperă costurile de garantare și de finanțare este până la 31 octombrie 2021.
Actualitate
Lockheed Martin dezvăluie un simulator F-35 mai compact la I/ITSEC
Actualitate
Rolul unui designer de interior pentru optimizarea spațiului din casă. Alege Studio West Concept
Atunci când te muți într-o locuință nouă sau poate că vrei să o renovezi pe cea actuală, îți vin în minte tot felul de designuri, însă de multe ori finalul parcă nu este așa cum l-ai dorit. Perdelele nu se potrivesc cu lustrele, covorul cu mobila, canapelele cu pereții și așa mai departe.
Poate că ar fi fost mai bine să apelezi la un designer însă primul lucru care îți vine în minte este faptul că te va costa o avere. Majoritatea oamenilor cred că a apela la un designer de interior este foarte scump și preferă să își decoreze ei casa. De multe ori însă anumite greșeli pot costa mult mai mult, decât dacă ai apela la un profesionist. Studio West Concept vine cu idei inedite și inspirație pentru tine și casa ta.
Iată câteva motive pentru care să apelezi la un designer de interior
- fructificarea fiecărui colț din casa ta. Ce înseamnă asta? Ei bine un designer îți poate identifica potențialul maxim al fiecărui colț al casei tale. Vine cu soluții creative și inteligente în așa fel încât, chiar și o cameră mică să arate mult mai spațioasă. Asta înseamnă că îți va maximiza inclusiv spațiile de depozitare pentru ca locuința să arate și să fie una cât mai ordonată.
- vei evita greșeli costisitoare. Dacă vei colabora cu un profesionist vei fi sigur că nu vor exista greșeli în alegerea materialelor, mobilei, cromaticei și așa mai departe. Practic, totul este ales după un plan bine structurat, astfel încât orice spațiu să fie decorat cât mai bine. Acest lucru te va ajuta totodată să economisești timp prețios pentru că tu nu te vei ocupa de nimic.
- valoarea locuinței va crește. Dacă vrei să îți vinzi locuința la un moment dat, valoarea ei va crește substanțial. Este și normal deoarece locuința va arăta unic, decorată cu bun gust, iar oamenii caută în general aceste lucruri.
- personalizare unică după gustul tău. Designerii vor ține cont de personalitatea ta, de cum dorești tu să arate locuința, ce culori îți plac sau ce stil dorești adoptat. Este foarte important ca spațiul unde locuiești să fie în armonie cu tine, să fie oaza de liniște și relax, locul unde abia aștepți să ajungi după o zi terifiantă.
- alegând un designer de interior vei economisi bani. Da, ai citit bine. Cei care au experiență în domeniu, au acces la furnizori exclusivi, de unde pot achiziționa materiale la prețuri foarte bune. Nu întotdeauna ceea ce este la un preț mai mic are și o calitate proastă. Designerii știu să aleagă materialele potrivite și de calitate astfel încât să fie în armonie și cu portofelul tău.
Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile de care poți avea parte, alegând o echipă cu experiență în acest domeniu.
Studio West Concept reprezintă o echipă de designeri cu experiență pe care te poți baza atunci când ai nevoie.
Descoperă pagina oficială și vezi tot ce poate să îți ofere această echipă.
Date de contact:
0 784 404 940
hello[@]studiowestconcept.com
Sursă foto: studiowestconcept.com
Actualitate
Anduril colaborează cu OpenAI pentru soluții AI în securitate națională
-
Exclusivacum 4 zile
Corupția și abuzurile de putere în Vălenii de Munte: Amenințări și afaceri obscure
-
Exclusivacum 4 zile
Lipsă de transparență în concursuri: Dan Halchin sub presiune
-
Exclusivacum 5 zile
Corupție și ilegalități în gestionarea deșeurilor în Prahova. Studiu de caz – ECOPARK ENERGY din Valea Calugareasca
-
Exclusivacum 4 zile
Planurile lui Călin Georgescu pentru România: „Voi pune poporul și țara pe primul loc”
-
Exclusivacum 23 de ore
Afaceri intunecate. Un studiu de caz în Securitatea Națională: legături infracționale în Sistemul Național Antigrindină
-
Exclusivacum 5 zile
Securitatea în politică: Marian Rizea, fost ofițer de securitate, candidat pe lista Partidului Oamenilor Tineri
-
Exclusivacum 23 de ore
S.R.I.: Geniul nevăzut al Securității Naționale
-
Ancheteacum 4 zile
Andrei Enescu de la Înalta Curte de Casație și Justiție se pregătește să iasă la pensie