Connect with us

Actualitate

Primele 36 de diplome digitale, pe blockchain, din România, pentru elevii de 10 din Sectorul 3

Publicat

pe

Pentru prima dată ȋn România, 36 de elevi din Sectorul 3, care au obținut nota maximă la examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională ȋn sesiunea 2020, au primit diplome digitale nominale, pe sistemul blockchain. Festivitatea de premiere a avut loc online și a fost organizată de Asociația INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, în parteneriat cu Inspectoratul școlar al Sectorului 3 și cu Primăria Sectorului 3. 

„Acum câteva luni mă gândeam că abia dacă voi obține 9,50 la Evaluarea Națională. M-am bucurat enorm că am luat 10, am fost trei elevi din aceeași clasă cu această notă și șase elevi în tot liceul. Am avut surpriza să îi descopăr la această festivitate de premiere online. Toată ceremonia a fost o imensă bucurie pentru mine. M-am simțit apreciată cu adevărat. Nu doar de prieteni și de familie, ci de societate. Contează imens pentru mine, pentru colegii mei. În școală nu suntem prea obișnuiți cu aprecierea, cu lauda. Iar ideea diplomelor blockchain mi se pare genială și foarte utilă în același timp. O încarci pe telefon, nu mai trebuie să o validezi, o arăți direct cui vrea să o vadă, mai ales atunci când mergi în străinătate”, a mărturisit Marina Alexandra Vîlcescu, elevă la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București. 

Gestionarea diplomelor prin tehnologia blockchain este o practică inovatoare, folosită de universități de prestigiu, precum MIT, care permite absolvenților să aibă control asupra documentelor lor și care asigură securitate și portabilitate. De asemenea, le oferă instituțiilor și potențialilor angajatori posibilitatea de a ȋi verifica rapid și sigur, fără să mai aștepte emiterea diplomelor fizice, pe hârtie și transmiterea copiilor.

,,Copiii aceștia formidabili ne fac să privim cu ȋncredere către viitor și am vrut să ȋi felicităm și să le arătăm că sunt apreciați. Ȋn același timp, am vrut să le spunem profesorilor și directorilor de școli că eforturile lor nu trec neobservate și că le suntem recunoscători pentru miile de ore de muncă și seriozitatea cu care au contribuit la reușitele elevilor. 

Știți deja că INACO promovează digitalizarea ȋnvățământului și tehnologiile inovatoare, prin urmare, cadoul nostru pentru elevi nu putea să fie decât unul care să aibă legătură cu aceste domenii. Diplomele pe blockchain vor deveni, ȋntr-un viitor cât mai apropiat, o necesitate ȋn sistemul românesc de educație”, a spus Andreea Paul, fondatoarea INACO. 

În cadrul întâlnirii, tinerii de 10 au fost invitați să se alăture comunității INACO și să ȋmpărtășească, prin intermediul platformei ICOTI – Inițiativa pentru Competitivitatea Tinerilor, poveștile lor, pasiunile și planurile lor pentru viitor. 

,,Am vrut să-i cunoaștem pe tinerii de 10, să aflăm care le sunt convingerile, care le sunt valorile, care le sunt aspirațiile! Și toate acestea, pentru că ei sunt dovada clară că se poate, că în societate și în educație e nevoie de performanță, de adaptare, de implicare!

Avem încredere că, dincolo de faptul că sunt „de nota 10″, sunt niște tineri de valoare, care-i vor inspira pe colegii lor mai mici sau mai mari! Felicitări tuturor pentru ceea ce sunt, felicitări deopotrivă familiilor, școlilor și comunității locale care i-au susținut! Și, nu în ultimul rând, mulțumiri partenerilor, INACO, ISMB,  Primăria Sector 3, Direcția Cultură, pentru răspunsul prompt la invitația noastră de a face posibilă această întâlnire în cadrul căreia tinerii noștri să se simtă apreciați! Educație nu se poate face decât în echipă! Mulțumim tuturor!”, a declarat Mihaela Ștefan, inspector școlar. 

Ȋn același timp, tinerilor le-a fost oferită posibilitatea de a se ȋnscrie ȋntr-un program de mentorat, unde ȋși pot alege un mentor din rândurile membrilor INACO sau din afară. Asociația s-a angajat să le faciliteze ȋntâlnirea cu oameni pe care absolvenții ȋi consideră modele sau surse de inspirație.  

,,Avem convingerea că în echipă valoarea unei persoane crește, așa că am venit cu ideea să ȋi unim pe toți cei 36 de absolvenți în cadrul grupului TINERII INACO, pentru început o comunitate on-line, unde sperăm că vor genera idei, propuneri și soluții pentru lucrurile pe care le doresc schimbate ȋn România. Iar noi vom face tot posibilul să le promovăm inițiativele și proiectele. Le-am propus tinerilor să devină ambasadori ai meseriilor viitorului și să ȋi ȋncurajeze pe cei de vârsta lor să fie deschiși, să se ȋmprietenească cu noile tehnologii, care le vor asigura un start și un parcurs mai ușor ȋn carieră”, a adăugat Andreea Paul. 

Un moment emoționant al evenimentului a avut loc la inițiativa Adelei Hanafi, președintele Asociației Conil. 

,,Copiii cu nevoi speciale, de care Asociația Conil are grijă, au pregătit și ei câteva cadouri pentru tinerii premiați astăzi. Este vorba despre o serie de picturi pe sticlă, realizate manual ȋn centrul nostru, și ȋi așteptăm pe beneficiari să vină să le ridice și să le mulțumească, personal, micilor pictori talentați. Ȋmpreună cu INACO ne dorim să fim un pod de legătură ȋntre acești copii diferiți, dar la fel de extraordinari”, a declarat Irina Ismail, reprezentantul Asociației Conil. 

Diplomele digitale nominale sunt realizate de către designerul Dan Gherman, pe baza datelor oferite de către ISMB – Sector 3, completate de către dr. Anca Tamaș și urcate în Blockchain de prof. univ. dr. Carmen Holotescu. Victor Holotescu, doctorand, a fost cel care a generat aplicația pe blockchain. Cei patru sunt membri ai comunității de profesioniști voluntari ai INACO. 

Imagini și informații, ȋn link: https://drive.google.com/drive/u/0/folders/1gnIPOV5NY9cqqaPkOWUgCcuGxBdp8ZIi

 

Actualitate

Fortăreața Australiană: Noua strategie industrială care rescrie regulile apărării la Antipozi

Publicat

pe

De

Australia a lansat o strategie revoluționară, marcând cel mai recent efort de a-și consolida baza industrială de apărare suverană. Documentul, intitulat Strategia de Dezvoltare a Industriei de Apărare (DIDS), declanșează o reformă profundă a modului în care statul va dezvolta și achiziționa platforme militare în anii următori, adaptându-se unui context global tot mai volatil.

Infuzie de capital pentru inovație: Miza pe sectorul IMM-urilor

Un pilon central al noii strategii este investiția direcționată către sectorul privat. Guvernul a anunțat suplimentarea cu 80 de milioane de dolari australieni a programului de granturi pentru dezvoltarea industriei de apărare, ridicând plafonul total la 250 de milioane de dolari până în 2030. Această mișcare este concepută pentru a permite companiilor mici și mijlocii să inoveze, să extindă producția și să creeze locuri de muncă, oferind în același timp capacitatea de a scala soluțiile tehnologice conform cerințelor armatei.

„Cazul pentru o bază industrială suverană puternică nu a fost niciodată mai clar”, au subliniat oficialii guvernamentali, punctând necesitatea ca Australia să poată fabrica și susține echipamentele esențiale exact acolo unde și când este nevoie de ele.

Ghost Shark și ofensiva exporturilor: De la subutilizare la lider global

Strategia vizează, de asemenea, revitalizarea unui fond de 3 miliarde de dolari destinat sprijinirii exporturilor, un instrument considerat „subutilizat” de la înființarea sa în 2018. În centrul acestei noi ofensive comerciale se află vehiculul subacvatic autonom Ghost Shark, construit de Anduril, care a fost desemnat drept o capacitate de export prioritară.

Pe lângă promovarea tehnologiei pe piețele externe, marile companii contractante vor fi acum obligate prin lege să se implice activ în creșterea forței de muncă specializate din Australia, punând un accent deosebit pe programele de ucenicie și formare profesională.

Reforma structurală: Adio întârzierilor și depășirilor bugetare

Poate cea mai radicală schimbare este înființarea Grupului de Livrare a Apărării, o entitate care, în decurs de un an, se va transforma într-o agenție mamut. Aceasta va fuziona grupurile existente pentru achiziții, armament și construcții navale, într-o încercare de a corecta deficiențele sistemice care au dus, în trecut, la proiecte livrate cu întârziere și costuri mult peste așteptări.

Obiectivul final este construirea unei organizații de apărare mai agile și disciplinate, capabile să răspundă provocărilor strategice ale viitorului. Prin această resetare, Australia își propune să treacă de la un sistem birocratic greoi la unul bazat pe rezultate și responsabilitate, așa cum o cere actualul mediu de securitate.

Citeste in continuare

Actualitate

Miza avioanelor F-35: De ce apropierea dintre Donald Trump și Recep Tayyip Erdogan alarmează experții în securitate

Publicat

pe

De

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pare hotărât să folosească viitorul summit NATO din Turcia pentru a impresiona Washingtonul și Bruxelles-ul. Pregătirile sunt în plină desfășurare, iar oficialii de la Ankara mizează tot mai mult pe relația personală dintre Erdogan și președintele Donald Trump. Obiectivul principal este clar: reintegrarea Turciei în programul avioanelor de luptă F-35, o mișcare ce ar marca o victorie majoră pentru industria de apărare turcă.

Semnale ambigue de la Casa Albă: Donald Trump promite să îl facă „fericit” pe liderul turc

Campania de lobby a Ankarei pare să dea deja roade. Recent, în Biroul Oval, Donald Trump a sugerat că ar putea „face ceva” pentru a-l mulțumi pe Erdogan în privința avioanelor F-35, în timp ce vicepreședintele J.D. Vance a confirmat că Pentagonul analizează căile legale pentru a debloca această situație. Totuși, această deschidere bruscă stârnește controverse aprinse în rândul analiștilor care consideră că o astfel de decizie ar fi o eroare strategică majoră.

Motivul de îngrijorare este simplu: sub conducerea lui Erdogan, Turcia a cultivat relații strânse cu adversarii tradiționali ai Americii, precum Rusia, Hamas și China. Un stat care oscilează între tabere nu poate fi considerat un custode de încredere pentru cea mai avansată tehnologie aviatică a Statelor Unite.

Pericolul tehnologic: Umbra sistemului rusesc S-400 planează asupra securității NATO

Excluderea Turciei din programul F-35 în 2019 nu a fost o decizie arbitrară, ci o necesitate după achiziționarea sistemului rusesc de rachete S-400. Riscurile rămân aceleași și astăzi. Operarea simultană a avioanelor F-35 și a sistemelor S-400 pe teritoriul turc ar putea permite Moscovei să colecteze date critice despre vulnerabilitățile aeronavelor americane. Într-o eră a cooperării militare strânse între Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, orice detaliu tehnologic compromis ar putea pune în pericol nu doar piloții americani, ci și întreaga rețea de parteneri NATO.

Legăturile cu Hamas și China: O agendă divergentă față de interesele occidentale

Dincolo de disputa militară cu Rusia, comportamentul politic al Ankarei ridică semne de întrebare serioase. Susținerea declarată a lui Erdogan pentru gruparea Hamas, în special după atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, contravine flagrant poziției aliaților occidentali. Mai mult, expansiunea influenței chineze în infrastructura digitală a Turciei și participarea acesteia ca partener de dialog în Organizația de Cooperare de la Shanghai demonstrează o dorință de „autonomie strategică” care subminează coeziunea alianței.

Barierele legale: Congresul american ar putea bloca planurile administrației

Chiar dacă Donald Trump dorește să prioritizeze relația personală cu „respectatul” lider turc, legea americană impune obstacole stricte. Reglementările CAATSA și normele bugetare pentru apărare interzic transferul tehnologiei F-35 atâta timp cât Turcia deține sistemul S-400. În acest context, este de așteptat ca membrii Congresului, din ambele partide, să se opună oricărei tentative de a ignora aceste prevederi legale, cerând în schimb o monitorizare riguroasă a cooperării Turciei cu axa Moscova-Beijing.

Citeste in continuare

Actualitate

Rocket Lab achiziționează Iridium: O mișcare decisivă pentru a deveni liderul integrat al apărării spațiale

Publicat

pe

De

Într-o tranzacție care marchează apogeul unei strategii de expansiune de cinci ani, Rocket Lab a anunțat achiziționarea furnizorului de comunicații prin satelit Iridium. Această fuziune transformă compania dintr-un simplu furnizor de servicii de lansare într-un gigant tehnologic integrat pe verticală, capabil să ofere soluții complete pentru piața de apărare și servicii spațiale.

O strategie de cinci ani care culminează cu o achiziție istorică

Tranzacția oferă Rocket Lab o prezență imediată în domeniul aplicațiilor bazate pe sateliți, realizând viziunea pe termen lung a fondatorului său, Sir Peter Beck. Prin această mutare, compania nu mai depinde doar de fabricarea și lansarea rachetelor, ci trece către un model de business bazat pe venituri recurente din servicii de date. Integrarea patrimoniului tehnologic al Iridium cu capacitățile de producție ale Rocket Lab promite să deblocheze piețe complet noi, sub conceptul de „spațiul ca serviciu” (space as a service).

Tehnologii critice pentru viitorul apărării și comunicațiilor

Dincolo de conectivitatea globală, această achiziție vizează dezvoltarea unor capacități esențiale pentru securitatea națională. Printre aplicațiile vizate se numără accesul la internet din spațiu, conexiunea directă către dispozitive mobile (direct-to-device) și sisteme avansate de poziționare, navigație și cronometrare (PNT). Acestea din urmă sunt de un interes vital pentru Space Force, oferind alternative la sistemele GPS tradiționale, care sunt vulnerabile la bruiaj în zonele de conflict.

Neutron și Electron: Pilonii infrastructurii orbitale

Pentru a susține această nouă rețea, Rocket Lab mizează pe flota sa de rachete. Vehiculul de transport greu Neutron, programat pentru lansare la finalul acestui an, este considerat soluția ideală pentru reaprovizionarea și desfășurarea noilor constelații de sateliți. În paralel, racheta Electron va continua să fie utilizată pentru lansarea rapidă a demonstratoarelor tehnologice, permițând o inovare accelerată.

Un arsenal de achiziții pentru dominația digitală a spațiului

Succesul de astăzi este rezultatul unei campanii agresive de achiziții începute în 2020. De la specialiști în hardware precum Sinclair Interplanetary, până la experți în robotică (Motiv Space Systems) sau sisteme laser de comunicare (Mynaric), Rocket Lab și-a construit metodic capacitatea de a construi, lansa și opera propriile vehicule spațiale. Această independență tehnologică îi permite să concureze direct cu jucători majori precum SpaceX sau Blue Origin pentru contracte militare de miliarde de dolari, consolidându-și poziția ca partener strategic de elită pentru Departamentul Apărării.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

Republica „butoiului roșu”: Mafia deșeurilor de la Coca‑Cola Ploiești își face legea pe OLX

Din fabrica de suc, direct la tarabă În urma declanșării investigației privind deșeurile din cadrul fabricii Coca‑Cola din Ploiești și...

Exclusiv16 ore ago

Republica Fiduciei S.A. (Bin Go Solutions SRL) – Gunoaiele, miliardele și acționarii invizibili. Cum se spală bani la umbra legii împotriva spălării banilor

Trei firme și-un singur mare paravan: „Nu se vede beneficiarul, deci nu există” În România, țară cu peste 900.000 de...

Exclusiv17 ore ago

Nu mai sunt oameni pentru funcții de conducere? Ba sunt! Nu mai sunt proști motivați! ANP, cu frânele rupte, dar cu Facebook-ul la maximum

Mitul oficial: „Nu mai avem oameni pentru șefii de mâine” De la un simplu anunț al Penitenciarului Slobozia pentru ocuparea...

Exclusiv17 ore ago

Condiții grele și toxicitate birocratică: Sindicatul ‘Diamantul’ dă MAI în judecată pentru răspunsuri fantomă

Sindicatul vs. Ministerul: fluturașul de salariu, noul document secret de stat Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a decis să scoată...

Exclusiv2 zile ago

Alarmă la IPJ Prahova: dosarele penale ascunse prin sertare cer aer și cătușe– «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVII)

„S-a stins lumina la clanuri”. Dosarele cu miros de grajd, coca-cola toxică și doctori de vite cu costume de firmă...

Exclusiv2 zile ago

„Abonamentul la șmecherie”. Cum își făceau plinul la buget familia comisarului‑șef Popescu – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVI)

După ce în episodul XV am arătat cum IPJ Prahova plătește micii de pe DN1 și folia neagră de la...

Exclusiv2 zile ago

Cursa rușinii la Penitenciarul Tulcea: doi deținuți la atac, trei ofițeri la fugă, o singură poartă cu coloană vertebrală (Documente)

Doi deținuți, trei ofițeri și o demonstrație practică: „Cum să faci praf autoritatea uniformei în câteva secunde” Scena de la...

Exclusiv2 zile ago

Smiorcăială „de excelentă” la instanță: jandarmii plâng de mila bugetului, dar ascund propriile prostii și abuzuri (Document)

Lacrimi pentru buget, tăcere pentru pagubiți Într-un dosar pe majorarea de „excelență”, argumentele depuse de jandarmi la instanță sunt croite...

Exclusiv2 zile ago

Republica Foișoarelor Unite: ANP regionalizează hărți, dar nu vede gardul din fața nasului

Regionalizare pe hârtie, garduri în realitate În timp ce alte instituții intră în era digitală, Administrația Națională a Penitenciarelor se...

Exclusiv3 zile ago

Ordinul Secret S/7/2018: Cum își ascunde M.A.I. „misiunile speciale” de împărțit bani între șefi

Sindicat vs. Minister: începe războiul pe bani publici și secrete de carton Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” (CIF 19544011, cu...

Exclusiv3 zile ago

Statul radioactiveșuat: cum a aruncat Guvernul 1.060 de tone de deșeuri nucleare în curtea românilor și a plecat acasă

Statul eșuat? Nu, statul radioactiv. România, țara în care guvernanții lasă uraniul la soare România nu mai este doar „stat...

Exclusiv4 zile ago

Mafia de la Volan”: Cum ar fi fost jefuit IGPR la carburant și piese, sub semnătura Prim‑ministrului și sub nasul “șefilor cu ochii închiși”

Băieții cu girofar și rezervor fără fund În mijlocul Poliției Române, acolo unde ar trebui să miroasă a lege și...

Exclusiv4 zile ago

Polițist la 40 de grade: dacă nu te omoară infractorul, te topește statul la serviciu

Caniculă cu 40+ grade, polițist în stradă: statul la umbră, cu OUG-ul în buzunar În timp ce în foarte multe...

Exclusiv4 zile ago

Promovări la Poliție, după un an de pauză: se mișcă melcul bugetar prin MAI

“Veste mare” în MAI: după un an de amorțeală, s-au găsit vorbele, nu și fondurile După aproape un an în...

Exclusiv5 zile ago

Când poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan

„Poliție aservită” și poliție iritată: Recorder aprinde fitilul, Drăgan detonează conferința Un reportaj Recorder – „Poliție aservită” – publicat în...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv