O.K.

După „Medicii fără frontiere”, „Farmaciştii fără frontiere”, „Ziariştii fără frontiere”, în România îşi face simţită tot mai mult prezenţa Organizaţia (ne) guvernamentală şi (a) politică, total (dez)informată şi (ne)interesată „Spionii tot fără frontiere”. Cunoscut pentru ospitalitatea sa poporul român aşteaptă cu interes noi şi caritabile organizaţii. (Pentru completa dvs. documentare adresaţi-vă cu încredere domnului Pierre Marion – fostul şef al D.G.S.T. – Paris).

AZI

Este necesar (? !) şi chiar la modă ca zilnic între orele 11-19, în Piaţa Universităţii şi a Institutul de Arhitectură din Bucureşti, sau la Institutul de Medicină şi Farmacie din Cluj să discuţi, să taci să afirmi, să infirmi, să aprobi, să protestezi, să faci greva foamei, să… fără folos. Ah I  Şi cît de mult se simte, în aceste momente de restrişte pentru „mitingişti” profesionişti, lipsa marilor maeştri („şah”) a domnilor D.D., M.M., N.L., C.T. şi o maestrelor (de „dame”) D.C. sau A.B.

EVRIKA

Ştiri provenite din surse, nu prea demne de încredere, de la Budapesta, par să indice că accidentul suferit de părintele Tokes în Ungaria n-ar fi chiar întîmplător, deoarece biciclistul pe care I-a evitat şoferul autoturismului este suspectat a fi simpatizant al „Vetrei Româneşti”.

Ziarul Libertatea din 10 august 1990 pag. 1-a

Caricatură de ANDO

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

CONFERINŢA DE PRESA A DOMNULUI M. M.
– Ultima partea –

Întrebare: (nu este consemnată în manuscris)
Răspuns: Aceste forţe nu sînt atît de obscure. M-ar deranja însă să fiu membru al unui partid care sa aibă un ziar ca „Azi”. Acesta îşi bate joc de propriul partid şi compromite prin limbajul folosit. 
Întrebare: Credeţi că Securitatea mai există? Care este atitudinea ligii?
Răspuns:  S-a bătut multă monedă pe Securitate. Unii au susţinut că aceasta nu a făcut nimic rău, alţii le cer capul securiştilor. Trebuie dat dovadă de raţiune şi bun simţ. Noi nu am cerut capul nimănui la grămadă. Este firesc, ca în orice stat, să existe contraspionaj. În afara compartimentelor de siguranţă naţională, la noi au existat forţe care s-au ocupat cu altceva — cu persoanele care aveau alte opinii politice. Dacă aceste forţe mai există, societatea va cerne. Pentru ca nu poate exista competentă profesionala fără conduită morală.
Să sperăm că răul pe care I-au făcut şi poate îl mai fac, va dispărea cît mai repede. 

În încheierea Conferinţei de presa, Mihai Gheorghiu a dat citire unui comunicat din care au rezultat:
— eliberarea lui Marian Munteanu este un prim pas spre conciliere
— trebuie eliberaţi minorii şi toţi nevinovaţii;
— preluarea cazului de Procuratura militară a avut un efect benefic;
— prezinţa publică a Ligii va fi redusă în viitorul apropiat pentru a nu se da curs la interpretări;    *
— să fim alături de ligă în toamnă, cînd se prevăd mari convulsii sociale, mari tensiuni iar studenţii trebuie să fie un element de coeziune naţională şi morala.
În continuare s-a anunţat că publicaţia „Astra” din Braşov — a iniţiat premiul „Liviu Brateş“ destinat luptătorilor pentru democraţie. Primul laureat pe 1990 este Marian Munteanu. 
Notă: Conferinţa de presă s-a desfăşurat într-o atmosferă entuziastă — s-a aplaudat, s-au ridicat în picioare. Tonul ziarişilor a fost uneori deosebit de agresiv la adresa autorităţilor (tov. lliescu)  incitant („va aşteptăm în balconul luminii”) şi chiar obraznic.
Răspunsurile au fost calme, conciliante, – fără a da curs provocărilor.
Înainte de Conferinţă, în sală, cu voce tare se discuta despre faptul că în Bulgaria a fost ales preşedinte un scriitor — reprezentant al opoziţiei, în Ungaria —la fel, Havel, Cehoslovacia este scriitor, deci… ce facem în România?

• DOMNUL AGAMEMNON K.

După o impresionantă, carieră politică, în cursul căreia s-a ocupat cu rîvnă de colectivizarea tuturor ţăranilor individuali, fie ei de origine maghiară sau română, după ca a păşit cu glorie treptele administrative pînă la funcţia de prim-secretar de judeţ, pe timpul sinistrei dictaturi şi a odioasei sale soţii, domnul K. K. era să se pomenească, tocmai acu’, după revoluţie, precum onorabilul Agamemnon Dandanache, într-o situaţie nefirească. Adică să n-aibă omul o funcţie, o preşedinţie, o vicepreşedinţie, ceva. Las că nu mai vorbim de ingratitudinea U.D.M.R.-iştilor, care l-au lăsat pe dinafară, dar nici chiar aşa, dumnealui care de la ’48, în toate „camerele”… Aşa că, graţie spiritului întreprinzător, pe care şi I-a perfecţionat pe timpul fructuoasei conlucrări cu domnul Mitică Mazilu, i-a venit o idee genială:întocmirea unei Ligi a Organizaţiilor Minorităţilor Naţionale, în fruntea căreia să se aşeze, bineînţeles, primul minoritar al tării — domnul Karol Kiraly! Zis şi făcut! A pus mîna pe creion, şi pe hîrtie şi fară a se mai obosi să întrebe pe cineva, i-a strîns sub cuprinzătoarea sa pulpană pe unguri, nemţi, sîrbi, bulgari, slovaci, ucrainieni, ţigani şi cîţi or mai fi şi, imediat, pac cu depeşa la „Războiul”. Adică la Rompres. De unde cei direct interesaţi au luat cunoştinţă cu vie surprindere că, în sfirşit au un şef suprem: pe domnul K. K.! Pe domnul Agamemnon K., dacă ne putem-permite să adăugăm, menţionînd că, din motive de grabă, domnul A. K. K. a uitat o minoritate: pe cea română!    

AMBIDEXTRU 

Ziarul Libertatea din 10 august 1990 pag. a 2-a

Sub semnul sincerităţii

Interviu al preşedintelui Ion lliescu acordat directorului ziarului „UNIVERSUL”, Aristide Buhoiu
(Selecţiuni)

— Domnule Preşedinte, deoarece aţi fost declarat „Preşedinte al tuturor românilor”, am fi încîntaţi dacă ne veţi răspunde unor întrebări puse adeseori de pe poziţia imigranţilor şi a refugiaţilor politici din străinătate. Veţi avea amabilitatea să clarificaţi un lucru care a început să ne obsedeze? Respectiv, care este poziţia dumneavoastră faţă de doctrina comunistă? Mai credeţi — dacă aţi crezut vreodată — într-o doctrină camunistă de tip umanist? Sau sinteţi convins, ca şi noi, că epoca comunistă este în amurg?
— Aş putea, la rîndul meu, să vă întreb — de ce vă obsedează’ aceiastă întrebare? Nu cred că există, în România actuală, vreun simptom care să legitimeze o atare îngrijorare.
Dar, fiindcă îmi puneţi, totuşi, această întrebate voi reafirma ceea ce am spus şi altar interlocutori, după Revoluţia din decembrie.  Noi, nu numai declarativ, ci, în fapte, am realizat o ruptură radicală cu practica totalitară şi cu ideologia comunistă. Aş putea apune că însăşi experienţa dezvoltării sociale din ultimele decenii a impus şi ne-a condus la o atare atitudine faţă de sistemul anterior. Fapte lesne de constatat. Toate ideologiile care au generat practici totalitare, bazîndu-se pe anumite modele abstracte, prefabricate, de ipotetică, fericire’ a omului, în absenţa democraţiei şi a libertăţii individuale, au fost sortite eşecului. Nu cred că mai este posibilă nici reformarea comunismului, bazată pe credinţa într-un „comunism de tip umanist” cum îi spuneţi dv. sau „comunism cu faţa umană“, după formula încetăţenită. În ce mă priveşte disocierea este categorică, iar începutul ei se plasează încă în 1971 cînd —datorită şi experienţelor cunoscute, conflictului deschis cu regimul totalitar — mi s-a relevat eşecul comunismului, ca ideologie. Aşadar, în măsura în care există,

(Continuare în pag. a ll-a)

„Problema teroriştilor continuă să rămînă obscură”
(Urmare din pag. 1)
„obsesia” la care vă referiţi este lipsită de o bază reală. Nu am urmărit şi nu pot urmări, cum mă acuză unii „binevoitori”, crearea unui „neocomunism în România.

Ceea ce dorim noi cu adevărat — mă refer la autorităţile legitimate prin alegerile de la 20 mai — este să scoatem ţara din profunda criză în care se află, să o orientăm ferm pe calea progresului, a democraţiei. Dar dacă, în legătură cu aceasta, se poate vorbi de o ideologie, atunci ideologia noastră este, una a „realismului politic”. Pornim, cu alte cuvinte, nu de la modele abstracte, prefabricate, falimentare, ci de la realităţile si problemele complexe ale ţării, în strînsă legătură, cu tendinţele dezvoltării contemporane, căutînd să ţinem seama de ele şi să le valorificăm cit mai bine. Aceasta ni se pare singura ideologie eficientă şi valabilă în momentul de faţă. Numai aşa consider că vom putea realiza ceea ce ne dorim: o dezvoltare normală, democratică a ţării, progresul economic real nu propagandistic, bazat pe revoluţia tehnologică din zilele noastre, care conferă pretutindeni în Iume — nota caracteristică, distinctivă, întregii dezvoltări sociale contemporane. În acest sens aş dori să amintesc că ne preocupă în mod special conjugarea progresului economic cu un amplu program social, de apărare a intereselor păturilor celor mai largi ale populaţiei. Aceasta înseamnă că urmărim, simultan, două lucruri foarte importante, adevărate elemente fundamentale de concept şi strategie a dezvoltării contemporane: pe de o parte, crearea unor pîrghii  cît mai eficiente ale dezvoltării economice speaifice economiei de piaţă, care să asigure dinamism şi o bază sănătoasă economiei naţionale în perspectivă; pe de altă parte, protecţia socială necesară. cetăţenilor. Desigur, aceste obiective depăşesc ideologia unui partid sau a altuia: sînt elemente strategice de însemnătate naţională. De aceea, ca „preşedinte al tuturor românilor” consider ce, ele sînt capabile să stimuleze, să dinamizeze fondul creator al poporului, sub toate aspectele. sale, să asigure o conlucrare şi un echilibru necesar întregii vieţi sociale.

— S-a scris mult în străinătate despre un posibil protector pe, care l-aţi avea în persoana lui Gorbaciov, cu care s-a zis că aţi fi fost coleg în studenţie. Într-o emisiune difuzată de Europa Liberă mi-am exprimat unele îndoieli în convorbirea cu Nestor Rateş, afimînd că s-ar putea să fie opera serviciilor de dezinformare ale Securităţii. Care este adevărul ?
— Pe Gorbaciov l-am întîlnit pentru prima dată abia în luna iunie a.c. cu ocazia ultimei reuniuni la nivel înalt a Tratatului de la Varşovia. În rest, nu a fost vorba decît despre fabulări fără temei. Zvonurile despre studenţia noastră comună au ajuns şi la urechea mea încă în vremea cînd eram foarte atent supravegheat (mai e nevoie să spun de cine ?). Nu pot spune cine anume le difuza şi de ce.

— Am aflat, din surse demne de încredere, că în faimoasa stenogramă a şedinţei Biroului Comitetului Politic Executiv din 17 decembrie 1989, a existat o propoziţie — care nu a apărut niciodată in presă — în care Ceauşescu ar fi spus că „atunci să rămîneţi cu lliescu al vostru, că tot îl vreţi toţi”. De ce s-a cenzurat acest pasaj?
— Ştiu şi eu că „sursele demne de încredere” sînt deseori folosite, în unele  ştiri şi materiale, vehiculate de mass-media. În acest caz însă, se pare că sînt din nou, alături de realitate. Nu am auzit să ii existat o asemenea afirmaţie, care să fi fost cenzurată.

— Ce s-a întîmplat cu aşa numiţii terorişti, pe care i-am văzut legaţi cu cătuşe de paturile spitalelor, dar care nu au apărut încă în faţa tribunalelor?
— Problema teroriştilor continuă, într-adevăr, să rămână foarte obscură. Dar, desigur, nu din rea credinţă sau din alte motive; ci pentru că nu dispunem încă de informaţiile care să ne permită o elucidăm. Şi eu aş vrea să ştiu, de pildă, cine a tras, cînd, în primele zile ale Revoluţiei, noi ne aflam la Televiziune, Este clar că s-a tras spre şi în biroul în care eram la etajul 11. Urmele gloanţelor care au perforat pervazul metalic al ferestrei se păstrează şi acum. Deci existenţa teroriştilor, a persoanelor numite ca atare, n-a fost invenţie, o născocire. De regulă, ei sînt identificaţi cu oameni ai Securităţii. Probabil că au fost şi din oamenii Securităţii, poate că nu numai. Chiar această formulare ipotetică arate că nici acun nu sîntem în stare să putem spune, cine au fost aceştia, în orice caz, şi la Televiziune, şi la Ministerul Apărării Naţionale, unde m-am aflat timp de cinici zile, s-a tras în permanenţă din clădirile învecinate. Şi aceasta pentru a nu mai vorbi de alte zone. Unii s-au strecurat chiar în interiorul instituţiilor amintitei producînd mari dificultăţi. Cine erau aceştia, cui aparţineau? Sînt cîteva chestiuni neclare şi cu unii care au fost prinşi, după aceea, eliberaţi. Cum? Pe vremea, aceea, Procuratura încă nu intrase în acţiune, Poliţia era în stare de dezagregare, armata nu era pregătită pentru asemenea activităţi la o analiză sumară, cei, care i-au reţinut au considerat că nu se confirmă că ar fi terorişti şi i-au eliberat. Au făcut-o din complicitate, sau chiar datorită lipsei probelor doveditoare?  Cine ar putea, azi, oferi un răspuns valabil?

MIRCEA SANDU – noul preşedinte al F.R.F.

Domnii Mircea Angelescu şi Mircea Pascu au candidat pentru a deveni preşedinte de onoare. Cele mai multe opţiuni (64) le-a avut MIRCEA ANGELESCU, faţă de numai 60 ale lui Mircea Pascu.
În continuare, fără nici un vot contra, MIRCEA SANDU a fost ales preşedinte executiv al federaţiei de fotbal.
Discuţii mai multe au existat pentru cele trei posturi de vicepreşediniţi. Tot prin vot, s-a stabilit să se aleagă doi vicepreşedinţi, al treilea fiind reprezentantul noii Ligi a cluburilor divizionare care va activa atîta timp cît va dura mandatul său de preşedinte al Ligii (în prezent, preşedintele Ligii este arh. BARBU EMIL POPESCU).

Deci, au mai rămas de ales doi vicepreşedinţi. Au fost propuşi Mugurel Florescu, adjunct al procurorului general al republicii, Alexandru Valentin, (din conducrea clubului, Petrom), Ion Motroc, Dan Matei şi Bella Cassai şi s-au auto-propus. Cornel Simionescu şi Nicolae Rainea. Iată rezultatul: MUGUREL FLORESCU a primit 87 de voturi pentru. ALEXANDRU VALENTIN — 55, Ion Motroc — 37, Bella Cassai — 21, Dan Matei — 10, Cornel Simionescu — 9 şi Nicolae Rainea — 5.    
Ce putem spune în încheiere, noii conduceri ?? SUCCES!

– d.p. –

Ziarul Libertatea din 10 august 1990 pag. a 3-a

Ziarul Libertatea din 10 august 1990 pag. a 4-a

Incredibil, dar adevărat!

Cît este de greu să fii maghiar în România !

— Reprezentantului, UDMR nu i s-a dat clopoţel! — 
(Articol de Krajczar Imre în ziarul ungar „Nepszava” nr. 174 din 26 iulie 1990)

Mai mult ca oricînd, azi în România este poate cel mai greu lucru să fii maghiar. Dar este extrem de dificil să fii şi român, avînd în vedere că membrii naţiunii majoritare au o dorinţă deosebită dar foarte firească: ei ar vrea să poată fi mîndri că sînt români. Dar în condiţiile actuale au foarte puţine prilejuri în acest sens, au afirmat doi colegi din Bucureşti, un român şi un maghiar într-un cerc de prieteni din Budapesta. Ei argumentau cu pasiune că acasă la ei nimic nu s-a schimbat, pentru ca apoi să încerce, tot cu pasiune să adune pînă şi cele mai mici indicii ca să demonstreze că „totuşi evoluăm”, de parcă ar fi dorit să dovedască şi faţă de ei înşişi că în ciuda tuturor faptelor, ei vor reveni în patria lor.

Schimbările se amînă tot mai mult iar dacă totuşi au loc, nu de puţine ori situaţia devine mai proastă decît era înainte. 

Lunga vară fierbinte din România

(Corespondenţă din Washington apărută în cotidianul ungar „Nepsazqbadsag” nr. 177, din 30 iulie 1990)

În timp ce guvernul de la Bucureşti se găseşte faţă-n faţă cu o lungă vară fierbinte a izbucnirilor de nemulţumire în capitalele latine din Europa — Paris, Roma şi Madrid — se lucrează asiduu în vederea deschiderii canalelor ajutoarelor occidentale îngheţate în urma evenimentelor care au avut loc în România în luna iunie — scria duminică publicaţia, americană „The New York Times”.
În acelaşi timp ampla analiză apărută în publicaţia americană arată că guvernul de la Bucureşti ar avea nevoie de o vară liniştită pentru că în cazul unor manifestaţii acest guvern ar aplica forţa, provocînd din nou supărarea Occidentului,  deşi la începutul lunii iulie „cei 24” au exclus România din programul de Ajutor economic destinat ţărilor est-europene, din cauza reprimării brutale a demonstraţiilor din luna iunie. 
Aşa, cum subliniază „The New York Times”, prin decizia din iulie Ocidentul a oferit un fel de perioadă de încercare Bucureştiului, avînd în vedere că „cei 24“ se vor întruni din nou în septembrie. Deşi cu excepţia. Albaniei, nivelul de trăi cel mai scăzut este cel din România si — după părerea publicaţiei dintre toate ţările est-europene ea ar avea cea mai mare nevoie de ajutorul exterior, multe din cercurile oficiala ale democraţiilor industriale ar dori din partea guvernului din Bucureşti, măsuri concrete, care să ateste o angajare fată de democraţie şi faţă de economia de piaţă înainte de a declara încheiată perioada de încercare.
Avînd însă în vedere că pînă în septembrie „cei 24“ nu se mai întrunesc în  această vară mai mult ca sigur România va rămîne oricum fără ajutor, după părerea publicaţiei americane care chiar în titlul articolului, constată că România suferă de lipsă de încredere atît pe plan intern, cît şi pe plan extern. Dar — scrie corespondentul ziarului „The New York Times” — absen’a ajutorului extern ar putea contribui la tensiuni şi mai mari în cazul în care Bucureştiul doreşte cu adevărat să instaureze în ţară economia de piaţă. Potrivit  programului guvernului — aminteşte ziarul — se doreşte reducerea subvenţionării preţurilor, renunţarea la controlul acestora; acolo unde este necesar s-ar face concedieri în vederea eficientizării economiei. „Acest lucru — scrie autorul în analiza sa din Bucureşti — ar putea reprezenta factorul care să ducă la izbucnirea în România a unor evnimente  năpraznice: sărăcia este aproape generalizată, iar avantajele economiei de piaţă sînt înţelese doar de puţini oameni”.

Lucrările Comisiei Parlamentare de anchetă

• Comisia parlamentară de anchetă pentru evenimentele din 13—15 iunie a  trimis Agenţiei de presă „Rompres” următorul Comunicat :
Subcomisia de anchetă nr. 1 din cadrul Comisiei parlamentare de anchetă a evenimentelor din 13—15 iunie 1990 s-a deplasat în judeţul Harghita în perioada 22 iulie — 1 august a.c.
Subcomisia formată din domnii deputaţi: Ioan Moldovan — Frontul Salvării Naţionale, Valeriu Pescaru — Partidul Democrat Agrar, Petre Burcă — Partidul de Uniune Naţională a Românilor din Transilvania şi Zsigmund  Laszlo — Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a anchetat evenimentele desfăşurate la Miercurea Ciuc în 13 iunie, respectiv atacarea şi devastarea Sediului Poliţiei municipale.
Subcomisia, constatînd că există în judeţ o tensiune interetnică puternică şi că această tensiune a generat şi evenimentul din 13 iunie a.c. a extins cercetările, analizînd cauzele generatoare şi condiţiile favorizatoare ale acestui fenomen.
Raportul şi concluziile subcomisiei vor fi elaborate pînă la reluarea sesiunii parlamentare.

Cu privire la problemele răniţilor in revoluţie

În urma analizei activităţii Comisiei de Relaţii cu publicul şi mijloace de informare în masă a C.P.U.N.-ului, condusă de domnul Dide Nicolae, care s-a ocupat de problemele răniţilor Revoluţiei şi ale familiilor acestora, domnii senatori Verestoy Attila, Jerbas Paul, Dan losif şi Jurcan Petre secretari ai Senatului, membri ai Biroului Permanent —, au constatat necesitatea conti-
nuării acestei activităţi în cadrul Comisiei pentru muncă, probleme sociale şi de sănătate a Senatului. În acest scop, răniţii Revoluţiei şi familiile lor sînt rugaţi să se adreseze la telefonul 15 02 00, interior 245, pentru rezolvarea cît mai urgentă a tuturor problemelor cu care sînt confruntaţi.