Connect with us

Actualitate

Fost angajat al Academiei Române, trimis în judecată de către DNA

Publicat

pe

Biroul de Informare şi Relaţii Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în luna iulie 2020, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

SIMON SIMION IOAN ALEXANDRU, la data faptelor angajat al Academiei Române – Filiala Cluj în calitate de cercetător ştiinţific şi asistent manager în cadrul a două proiecte europene, pentru săvârşirea a câte două infracţiuni de:

– participaţie improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

– fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cadrul a două proiecte finanţate din fonduri nerambursabile („Ştiinţele socio-umaniste în contextul evoluţiei globalizate – dezvoltarea şi implementarea programului de studii şi cercetare postdoctorale” şi „Programe postdoctorale pentru dezvoltarea durabilă într-o societate bazată pe cunoaştere”), derulate în perioada 21 februarie 2012 – 23 februarie 2016, inculpatul Simon Simion Ioan Alexandru ar fi coordonat o activitate infracţională care a avut drept scop obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi din bugetul naţional.

În contextul menţionat mai sus, în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetele alocate proiectelor, inculpatul Simon Simion Ioan Alexandru, în calitate de asistent manager în ambele proiecte, ar fi dezvoltat un mecanism prin care au fost decontate în mod nelegal deplasări fără o justificare reală.

În acest sens, inculpatul ar fi menţionat în rapoartele întocmite activităţi care nu erau prestate, deplasări care nu aveau legătură cu proiectul, respectiv deplasări neefectuate în realitate.

Rambursarea cheltuielilor aferente acestor „deplasări” ar fi fost efectuată în baza unor documente justificative (deconturi de cheltuieli, cereri de aprobare a mobilităţii în state membre ale UE, declaraţii pe proprie răspundere, facturi etc.), ce ar fi fost falsificate de inculpatul Simon Simion Ioan Alexandru în complicitate cu alte trei persoane, reprezentanţi ai unei societăţi comerciale ce avea ca domeniu principal de activitate „activităţi ale agenţiilor turistice”.

Ulterior, aceste documente ar fi fost înaintate managerului de proiect care, fără vinovăţie, le-ar fi dat mai departe spre decontare.

Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri nerambursabile de 342.240 lei, sumă cu care Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză a fost dispusă măsura asiguratorie a popririi asupra sumelor de bani prezente şi viitoare din conturile deschise la o unitate bancară pe numele inculpatului Simon Simion Ioan Alexandru.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu doi dintre reprezentanţii societăţii comerciale, cu activitate în turism, pentru săvârşirea unor infracţiuni de complicitate la participaţie improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În prezenţa apărătorilor aleşi, cele două persoane au declarat expres că recunosc comiterea faptelor, acceptă încadrarea juridică şi sunt de acord cu pedepsele aplicate şi cu forma de executare, respectiv:

– 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat,

– 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Dosarele de urmărire penală privindu-le pe cele două persoane, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Cluj.

2. În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 422/VIII/3 din 11 iulie 2020, referitor la reţinerea unor inculpaţi, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv (patru inculpaţi) şi sub control judiciar (un inculpat), a cinci persoane fizice, dintre care trei pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, iar alte două pentru instigare la trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La începutul lunii iulie 2020, trei dintre inculpaţi, determinaţi de ceilalţi doi, i-ar fi pretins unei persoane (martor) suma de 50.000 de euro, promiţându-i că ar avea acordul procurorului care instrumenta un presupus dosar în care persoana respectivă ar fi fost vizată şi că, în schimbul banilor, l-ar putea determina pe magistrat să conducă ancheta în aşa fel încât persoana vizată să scape de răspunderea penală.

La data de 10 iulie 2020, patru dintre inculpaţi ar fi primit suma de 100.000 lei de la persoana căreia anterior îi pretinseseră bani, împrejurare în care procurorii au constatat infracţiunea flagrantă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiş cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

3. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei inculpate persoană fizică, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

– folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (două infracţiuni),

– participaţie improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpata ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), în perioada 2012-2013, mai multe documente false (contract arendă, adeverinţe, etc.) în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate.

Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 158.133 lei.

Într-un context asemănător, inculpata a pus la dispoziţia fiicei sale două documente false, pe care aceasta, fără vinovăţie, le-a depus ulterior la A.P.I.A., obţinând în această manieră suma de 20.624 lei.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 163.417 lei.

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor terenuri ce aparţin inculpatei.

De asemenea, s-au mai dispus măsura sechestrului asupra sumelor de bani deţinute de către inculpată în mai multe conturi şi poprirea asupra sumelor de bani cu care vor fi alimentate acestea.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Satu Mare cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

4. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a unei persoane fizice, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpatul ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), în cursul anului 2013, un contract falsificat prin aplicarea unui număr de înregistrare al Primăriei Sudiţi, judeţul Ialomiţa, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, pentru o suprafaţă de teren de 37,66 ha, pe care nu o deţinea în realitate.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 35.180 euro.
În cauză, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma de 94.970 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate de la data fiecărei tranşe de plată şi până la data efectuării plăţii integrale a debitului principal.

În prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică şi este de acord cu pedeapsa aplicată şi cu forma de executare, respectiv:

– 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea pe o perioadă de 1 an şi 6 luni, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Ialomiţa.

5. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului, Persoană fizică, la data faptelor administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

– înşelăciune,

– şantaj.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2017-2018, în contextul executării unui proiect imobiliar pe raza municipiului Constanţa, inculpatul, reprezentant al unei societăţi ce avea ca obiect comercializarea materialelor de construcţie, l-ar fi indus în eroare pe beneficiarul contractului cu privire la calitatea şi implicit, preţul unei cantităţi de beton livrat, net inferioare celor convenite prin contract.
Ulterior, în condiţiile în care beneficiarul proiectului i-ar fi solicitat omului de afaceri o sumă de bani cu titlu de daune, inculpatul ar fi început să ameninţe cu represalii prin intermediul organelor judiciare.

Concret, inculpatul a afirmat că, uzând de prietenia şi influenţa pe care ar avea-o asupra a doi magistraţi din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, va constitui dosare penale vizând persoana vătămată şi va obţine încarcerarea acesteia.

Prin aceste demersuri a fost provocată o pagubă societăţii cumpărătoare în valoare de 183.096 lei (reprezentând valoarea betonului achitat) concomitent cu obţinerea unui folos patrimonial injust, pentru societatea inculpatului.

În cauză a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului mai multor bunuri mobile ce aparţin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

6. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a unei persoane fizice, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri, inculpata ar fi depus, în perioada 2012 – 2014, la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe documente false prin care atesta că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile.

Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în cuantum de 108.082 lei, debit care a fost restituit integral de către inculpată.

În prezenţa avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică şi este de acord cu pedeapsa aplicată, precum şi cu forma de executare, respectiv:

– 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 1 an şi 4 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Teleorman.

7. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei a inculpaţilor:

– persoană fizică, la data faptei administrator al SC Agro Heleşteni SRL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

– AXINIA LIVIU VASILE, la data faptei inspector în cadrul compartimentului agricol al Primăriei Heleşteni, judeţul Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,

– SC AGRO HELEŞTENI SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene
În acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpatul, administrator al SC Agro Heleşteni SRL, ar fi depus cu rea-credinţă, în perioada 2013-2014, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente care conţin informaţii necorespunzătoare adevărului (tabelul centralizator al contractelor de arendă, diverse adeverinţe, etc.) în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin, pentru o suprafaţă de teren pe care nu o deţinea în realitate.

În campania din anul 2013, inculpatul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatului Axinia Liviu Vasile care, în calitatea menţionată mai sus, a înregistrat în evidenţele Primăriei Heleşteni un contract de arendare având ca părţi pe S.C Agro Heleşteni SRL şi o persoană fizică, deşi documentul nu purta semnătura proprietarului.

Prin aceste demersuri, s-a produs un prejudiciu de 8.790 lei, debit care a fost achitat în totalitate de către administratorul SC Agro Heleşteni SRL.

În prezenţa avocaţilor, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor, acceptă încadrarea juridică şi sunt de acord cu pedepsele şi cu forma de executare a acestora, respectiv:

– 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat,

– amendă de 13.500 lei şi pedeapsa complementară constând în afişarea hotărârii de condamnare la sediul Consiliului Local al comunei Heleşteni, judeţul Iaşi, cu executare de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (în cazul S.C Agro Heleşteni SRL).

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei trei inculpaţi, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Iaşi.

Cu referire la toate dosarele anterior menţionate, facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului, respectiv a acordului de recunoaştere a vinovăţiei la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Comunicat de presă – Direcţia Naţională Anticorupţie

Actualitate

Ambiții submerse: Programul de submarine AUKUS în fața unei crize de credibilitate și infrastructură

Publicat

pe

De

Parteneriatul strategic trilateral AUKUS, menit să redefinească echilibrul de forțe în regiunea Indo-Pacifică prin livrarea de submarine cu propulsie nucleară, traversează un moment critic. O serie de „deficiențe și eșecuri” sistemice amenință acum să deraieze unul dintre cele mai ambițioase proiecte de apărare din istoria recentă, punând sub semnul întrebării nu doar securitatea națională, ci și soliditatea alianței dintre Regatul Unit, SUA și Australia.

Șantiere în derivă: Veriga slabă a producției de elită

Punctul focal al îngrijorărilor se află la Barrow-in-Furness, unde șantierul naval BAE Systems, destinat construcției viitoarelor nave SSN-AUKUS, se confruntă cu întârzieri majore de investiții. Modernizarea infrastructurii este considerată vitală, însă orice amânare suplimentară ar putea genera un efect de domino asupra întregului calendar de livrare.

Fără o intervenție imediată în capacitățile de producție, promisiunea tehnologică a programului riscă să rămână un simplu proiect pe hârtie. Consecințele nu sunt doar logistice, ci și diplomatice, afectând direct încrederea partenerilor internaționali în capacitatea de execuție a Londrei.

Deriva politică și ceața financiară: Lipsa unei direcții clare

Pe lângă problemele tehnice, programul suferă din cauza unei aparente pierderi de entuziasm la nivelul conducerii politice britanice. Observatorii avertizează că „vizibilitatea” scăzută a guvernului central în promovarea acestui parteneriat a lăsat loc unei derive politice periculoase. Este necesară o asumare mai fermă a rolului de lider pentru a contracara incertitudinea care planează asupra proiectului.

Această incertitudine este amplificată de amânarea Planului de Investiții în Apărare (DIP), documentul strategic care ar fi trebuit să clarifice prioritățile de achiziție pentru următorul deceniu. Retragerea calendarului de publicare a acestui plan lasă semne de întrebare majore asupra finanțării pe termen lung, într-un context în care costul estimat al fiecărui submarin viitor se ridică la aproximativ 3,4 miliarde de dolari.

Flota actuală la limita rezistenței: Prețul mare al credibilității

Efortul de a menține aparențele unei prezențe globale constante exercită o presiune imensă asupra resurselor actuale. Submarinele din clasa Astute ale Marinei Regale sunt împinse dincolo de limitele lor operaționale pentru a onora angajamentele de rotație și vizite în porturile australiene.

Exemplul recent al unei nave forțate să își scurteze misiunea în Australia pentru a fi redeployată urgent în contextul conflictelor din Orientul Mijlociu subliniază o realitate crudă: disponibilitatea flotei este la un nivel critic de scăzut. Dacă infrastructura de mentenanță și suport nu va fi îmbunătățită într-un ritm accelerat, capacitatea de a asigura securitatea în zona Euro-Atlantică, respectând în același timp obligațiile AUKUS, va deveni o misiune imposibilă.

Citeste in continuare

Actualitate

Viteza, noua armă strategică: Generalul Saltzman impune „soluția de 80%” în Space Force

Publicat

pe

De

Într-o mișcare ce semnalează o ruptură radicală de birocrația tradițională a achizițiilor militare, Generalul Chance Saltzman, șeful Operațiunilor Spațiale, a lansat un apel ferm către forțele sale pentru adoptarea unei dezvoltări incrementale. Mesajul este clar: Space Force trebuie să prioritizeze livrarea rapidă a „capabilităților minime viabile”, abandonând căutarea utopică a sistemului perfect în favoarea unor soluții imediate și funcționale. Deși autoritatea formală asupra bugetelor rezidă în ramura civilă a Departamentului Forțelor Aeriene, influența lui Saltzman ca lider de serviciu trasează noua direcție strategică pentru „Guardians”.

Imperfecțiunea calculată: Mai bine azi decât prea târziu

În cea mai recentă notă de comandă, datată 24 aprilie 2026, Generalul Saltzman a subliniat că întreaga arhitectură de apărare a SUA trece la un „regim de război”. În acest nou context, perfecționismul devine un inamic al eficienței. „O soluție de 80% aflată astăzi în mâinile luptătorilor este infinit mai valoroasă decât o soluție de 100% care sosește prea târziu”, a declarat Saltzman. Această filosofie transformă eșecurile tehnologice controlate din „erori” în „lecții necesare”, argumentând că asumarea unor riscuri calculate în faza de producție reduce, în final, riscul operațional pe câmpul de luptă.

Războiul împotriva „derapajului cerințelor”

Esența noii strategii constă într-o colaborare strânsă între cei care proiectează sistemele și cei care le operează. Saltzman cere eliminarea fenomenului de „requirements creep” – adăugarea continuă de noi cerințe tehnice care amână lansarea unui produs. În loc să aștepte îndeplinirea tuturor specificațiilor ideale, unitățile operaționale trebuie să accepte produse parțiale, dar utile, care vor fi îmbunătățite ulterior prin iterații succesive. Este o schimbare de mentalitate care impune un sentiment de urgență absolută în fața amenințărilor în continuă evoluție.

O forță de achiziții record pentru un buget de 33 de miliarde

Space Force deține în prezent cea mai mare concentrație de specialiști în achiziții dintre toate ramurile armatei americane, raportat la numărul total de personal. Cu un buget de aproape 33 de miliarde de dolari planificat pentru acest an, serviciul este poziționat să devină un motor al inovației rapide. Totuși, Saltzman avertizează că procesele care au funcționat în trecut nu mai sunt adecvate pentru viitor. Trecerea de la vechea paradigmă, unde operatorii refuzau orice sistem care nu era „perfect” de teamă că nu vor mai primi actualizări, la un model de dezvoltare continuă, este esențială pentru a menține supremația în spațiul cosmic.

Citeste in continuare

Actualitate

Avanpostul Lunii: Space Force lansează „Garda de Coastă” a spațiului cislunar

Publicat

pe

De

Pe măsură ce ambițiile omenirii se extind dincolo de orbita terestră, Space Force își redefinește misiunea. Statele Unite fac un pas decisiv către securizarea coridorului dintre Pământ și Lună, înființând o structură dedicată care să pregătească terenul pentru viitoarea bază lunară permanentă.

Într-o mișcare strategică menită să consolideze dominația spațială americană, Space Force anunță crearea unui grup de lucru specializat în achiziții și coordonare pentru spațiul cislunar. Noua structură, denumită Biroul de Coordonare Cislunară, va reuni ingineri și manageri de program pentru a trasa „foile de parcurs” necesare tehnologiilor de mâine. Obiectivul este clar: susținerea logistică și defensivă a planului NASA de a stabili o prezență umană constantă pe Lună până în 2030.

Obiectivul 2030: O prezență americană permanentă dincolo de orbita terestră

Decizia de a extinde aria de operare a Space Force vine ca un răspuns direct la directivele strategice care vizează supremația spațială. Generalul Chance Saltzman, șeful operațiunilor spațiale, a subliniat că forțele americane vor urma interesele naționale oriunde se vor extinde acestea. „Dacă interesele noastre ajung la o bază lunară, Space Force trebuie să se asigure că drumul până acolo este sigur, că baza este protejată odată stabilită și că întreaga operațiune este sustenabilă”, a declarat acesta.

Noua unitate va fi condusă de Jamie Stearns, un expert provenit din cadrul Laboratorului de Cercetare al Forțelor Aeriene (AFRL). Prima misiune a acestui birou va fi cartografierea tuturor entităților guvernamentale implicate — de la DARPA și serviciile de informații, până la partenerul principal, NASA — pentru a crea un front unit în cucerirea noii frontiere.

Provocările „matematicii diferite”: Securitate și comunicații în vidul dintre lumi

Navigarea și supravegherea în spațiul cislunar (zona imensă dintre orbita Pământului și cea a Lunii) nu sunt doar o extensie a activităților actuale, ci reprezintă o provocare fizică și tehnologică complet nouă. Generalul Saltzman a avertizat că „matematica este diferită” la aceste distanțe, fiind necesare instrumente noi pentru monitorizarea domeniului spațial.

Comunicațiile reprezintă un alt punct critic: acestea trebuie să fie continue, să aibă o latență scăzută și să fie securizate pentru a proteja echipajele umane. Dincolo de tehnologie, logistica de la sol va trebui să sufere transformări radicale. Menținerea unei baze lunare va forța infrastructura de lansare actuală să funcționeze la un „ritm operațional” fără precedent, necesitând o gestionare mult mai riguroasă a consumabilelor și a siguranței publice la Cape Canaveral și Kennedy Space Center.

„Oracle Prime”: Prima santinelă americană plasată în punct strategic

În timp ce structurile birocratice se organizează, Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene (AFRL) pregătește deja „mușchiul” tehnologic. Anul viitor va fi lansat Oracle Prime, un satelit experimental revoluționar, conceput special pentru a opera în punctul Lagrange L1 — o zonă de echilibru gravitațional situată la aproximativ 326.000 de kilometri altitudine, direct între Pământ și Lună.

Misiunea este una de pionierat: Oracle va încerca să detecteze, fără ajutor de la sol, resturi orbitale și sateliți activi care sunt aproape invizibili din cauza distanțelor enorme. În prezent, în acea regiune funcționează deja aproximativ 10 sateliți, inclusiv releul de comunicații chinezesc Queqiao-2, care susține propriile ambiții lunare ale Beijingului. Oracle va funcționa ca un avanpost de monitorizare, învățând forțele americane cum să „supravegheze cartierul” din jurul Lunii.

Parteneriatul public-privat și drumul spre Artemis

Efortul militar nu este unul izolat. Space Force mizează masiv pe colaborarea cu sectorul privat pentru a dezvolta rapid noi capacități. Companii precum Advanced Space, care operează deja pentru NASA microsatelitul CAPSTONE, sunt implicate direct în construcția și operarea noilor platforme de supraveghere.

Această mobilizare generală vine într-un moment de succes pentru programul Artemis. Recent, misiunea Artemis II a finalizat cu succes un zbor cu echipaj uman în jurul Lunii, marcând prima etapă a revenirii americanilor pe suprafața lunară, programată pentru anul 2028. Prin crearea acestui nou grup de lucru, Space Force se asigură că, odată ce astronauții vor păși din nou pe solul lunar, vor avea deasupra lor o „umbrelă” de securitate și suport logistic gata să susțină o prezență umană permanentă.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

Orizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău

În timp ce industria de apărare a României își dă ultima suflare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și – mai ales...

Exclusiv4 ore ago

Operațiunea „Cățeluș cu păru’ creț”: Festivalul „ghiocelul de la Interne (M.A.I.).”

Într-un Minister de Interne unde profesionalismul a fost pensionat forțat și înlocuit cu arta de a sta în genunchi, spectacolul...

Exclusiv4 ore ago

APOCALIPSA INTEGRITĂȚII LA ARAD: AGENTUL CARE A REFUZAT SĂ FIE „BĂIAT DEȘTEPT” ȘI A LĂSAT UN ȘOFER CU BANII ÎN AER

Într-o societate obișnuită ca „mica înțelegere” să fie unsul care degripează rotițele legii, un agent de poliție din Arad a...

Exclusivo zi ago

EVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!

Într-o Românie în care miniștrii Agriculturii trec prin funcții ca gâsca prin apă, lăsând în urmă doar praf și strategii...

Exclusivo zi ago

OPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora

În timp ce ministrul Ambrozie-Irineu Darău exersa privirea de diplomat prin tranșeele de la Kiev, acasă, la București, „marea curățenie”...

Exclusivo zi ago

Marea „Spartaniadă” de la TCE Ploiești: Cum să păzești praful de pe tobă cu agenți „invizibili” și binecuvântarea binomului Nae-Zaharia

De opt ani, liniștea și patrimoniul Transport Călători Express (TCE) SA Ploiești sunt „garante” de o firmă care pare specializată...

Exclusivo zi ago

VÂNĂTOAREA DE „IVANI” ÎN CURTEA MAI: Cum să fabrici un spion dintr-un polițist care știe să citească și nu are stăpân

În laboratoarele prăfuite ale Ministerului de Interne, unde gândirea critică este considerată „abatere disciplinară”, s-a inventat un nou sport național:...

Exclusiv2 zile ago

MIORIȚA DUPĂ GRATII ȘI DRAMA „OII HĂRȚUITE”: CUM SE JOACĂ DE-A VICTIMA O „VEDETĂ” DIN CURTEA PENITENCIARULUI PLOIEȘTI

Alchimia puterii în varianta ovină: De la brațul ocrotitor al ciobanului, la isteria halucinațiilor cu „lupi” În peisajul mioriticei instituții...

Exclusiv2 zile ago

SLATINA, ORAȘUL UNDE POLIȚIA SE JOACĂ DE-A PUZLE-UL: CUM SĂ FACI VARZĂ SIGURANȚA CETĂȚEANULUI SUB COMANDA LUI „SHERIFF” DE MEZZO

Alchimia incompetenței: Când șeful Murguleț amestecă patrulele ca pe cărțile de joc La Slatina, siguranța publică a devenit un fel...

Exclusiv2 zile ago

CIRCUL „DOCTORILOR” ÎN DEZINFORMARE: Cum au vânat „vitele incălțate” un spion rus și au nimerit un oficial moldovean

Într-o țară unde Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pare să funcționeze pe bază de curent de la Moscova atunci când vine...

Exclusiv3 zile ago

Marele „Kompromat” s-a fâsâit: Cum a reușit tripleta Dabija-Despescu-Dorobanțu să facă reclamă gratuită Sindicatului Diamantul

Există o artă fină în a orchestra o campanie de denigrare, dar ce s-a întâmplat recent în laboratoarele prăfuite ale...

Exclusiv3 zile ago

Sprint spre zăbrele: Cum a eșuat „Marele Plan” al unui fugar de carton în fața unui polițist „Strongman”

Există momente în care realitatea de la sate bate orice scenariu de film de acțiune de categoria B, transformându-se într-o...

Exclusiv4 zile ago

Orchestra de lătrăi a Internelor: Cum se „fabrică” un spion rus când se clatină fotoliile din MAI

Într-o democrație care pute a epoleti nespălați, coincidențele nu sunt niciodată întâmplătoare, ci programate prin ordin de serviciu. Imediat ce...

Exclusiv5 zile ago

De la revoluția opaițului la „Patinoarul privat”: aceeași mână, aceeași schemă, alt tun pregătit în Ploiești

Schema „soacra fericită” – manual de îmbogățire la umbra Consiliului Local În timp ce ploieșteanul de rând sare gropile și...

Exclusiv5 zile ago

Prezidențiabilul pe trecerea de pietoni: când Fota parchează, legea trebuie să se dea la o parte

Baronul bordurii: fost consilier prezidențial, surprins în flagrant de… Codul Rutier Dacă ai fost consilier al președintelui României și secretar...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv