Connect with us

Actualitate

EXCLUSIV. Interlopul asasinat la barbut se afla sub supraveghere până în ianuarie 2021! Emi Pian fusese un deținut ”exemplar” la Rahova: a lucrat la ”Protecția Animalelor” și a avut activități educative (MOTIVARE)

Publicat

pe

Asasinarea interlopului Emi Pian, lider al clanului Duduianu, scoate la suprafață nu doar slăbiciunile Poliției Române, care avea informații despre activitățile infracționale ale celor implicați în scenele violente din Giulești (DETALII AICI!), ci și carențele sistemului de Justiție din România.

Potrivit unor surse judiciare, Emi Pian, care fusese eliberat condiționat în toamna lui 2019, se afla sub supraveghere până în ianuarie 2021. Acest fapt nu l-a împiedicat însă să coordoneze în libertate activitățile clanului Duduianu. GÂNDUL.RO a intrat în posesia unor informații exclusive din dosarul de deținut al lui Emi Pian și vi le dezvăluie azi în premieră absolută. Interlopul fusese condamnat în aprilie 2017, la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru șantaj și instigare la influențarea declarațiilor.

În toamna anului trecut, judecătorii aveau însă să considere că deținutul a avut un comportament ireproșabil în penitenciar, așa încât au decis eliberarea lui. În caracterizarea pe care comisia de la Rahova i-a făcut-o lui Florin Mototolea (numele real al lui Emi Pian) se arată că acesta a participat la cursuri, a muncit, are un domiciliu stabil, a înțeles că a greșit și nu va mai comite alte fapte penale.

”Petentul a câștigat 78 zile ca urmare a muncii prestate și a înțeles să nu fie remunerat pentru activitatea sa. Mai mult, solicită instanței să aibă în vedere caracterizarea petentului, realizată de administrația loculului de deținere, din care rezultă că acesta a avut un comportament adecvat pe toată perioada executării pedepsei și nu a intrat în conflict cu alți deținuți, chiar a și primit șapte recompense, dintre care două au fost permisii de a părăsi penitenciarul.

În ceea ce privește latura civilă, arată că petentul a încheiat contract de mediere cu persoana vătămată și a achitat tot prejudiciul. În plus, acesta este la prima abatere, neavând antecedente penale. În ceea ce privește situația familială, solicită instanței să aibă în vedere că acesta are un copil minor, iar soția sa are probleme de sănătate.

Fragment din motivarea instanței

Pe cale de consecință, apreciază că s-a îndeplinit scopul prevăzut de lege la stabilirea pedepsei, petentul s-a reeducat, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de liberare condiționată”, se mai menționează în motivarea deciziei prin care Emi Pian a fost eliberat condiționat.

Acestuia i se stabilise și un termen de supraveghere până în ianuarie 2021, data până la care, cel puțin teoretic, ar fi trebuit să aibă un comportament ”imaculat” în libertate. În ciuda acestor caracterizări, liderul clanului Duduianu coordona din umbră activitățile infracționale ale grupării, iar Poliția deținea informații în acest sens. Nimeni însă nu a dispus vreo măsură pentru a-l împiedica. De altfel, și în penitenciar, Emi Pian a avut un tratament preferențial. El a beneficiat de ”permisii” în virtutea faptului că ”nu a fost niciodată sancționat disciplinar și și-ar fi îndeplinit sarcinile”.

„Am participat la diferite cursuri și activități psihosociale și am depus toate eforturile necesare pentru a mă putea reintegra în societate. Mai mult, în prezent, desfășor activități lucrative în folosul penitenciarului, în afara acestuia, la un punct de lucru exterior, fiind în regim de executare deschis”, a scris interlopul în cererea înaintată instanței.

Emi Pian, elogiat în raportul Comisiei de liberare

Și membrii Comisiei de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Rahova au propus, de altfel, în unanimitate, ca solicitarea lui Emi Pian să fie admisă. ”Persoana privată de libertate a participat la activități socio-educative și lucrative, a fost recompensată de șapte ori, inclusiv cu două permisii de ieșire din penitenciar, puse în aplicare la 06.06.2019 și 06.07.2019, fără a exista incidente, persoana condamnată respectând măsurile și obligațiile impuse. Petentul nu a fost niciodată sancționat disciplinar pe parcursul detenției, adoptând o conduită decentă față de personalul locului de deținere și celelalte persoane private de libertate . De asemenea, apreciem concludent sub aspectul conduitei petentului faptul că acesta execută pedeapsa la regim deschis și nu au existat incidente, în pofida măsurilor reduse de supraveghere și a interacțiunii sporite dintre deținuți.

Din data de 22.03.2018, când a fost selecționat pentru muncă, a obținut 78 zile câștig din munca prestată, fiind încadrat în activități lucrative la un punct de lucru exterior și la data analizei comisiei (Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor), de unde a obținut o caracterizare favorabilă.  Totodată, petentul a depus diligențe în vederea identificării unui loc de muncă în ipoteza punerii în libertate, având o ofertă de angajare.

A manifestat interes și receptivitate față de demersurile instructiv-educative, prin implicarea în activități și programe educaționale. A fost inclus într-o activitate socială semistructurată și în Programul de pregătire pentru liberare. Evaluările psihologice inițială și periodice nu au relevat elemente care să indice prezența riscurilor investigate. Nu este cunoscut cu antecedente penale”, mai nota raportul Comisiei din Penitenciarul Rahova.

Astfel, Pian s-a putut întoarce în libertate cu 1 an și 4 luni mai devreme față de ispășirea integrală a pedepsei. El s-a întors, totodată, și la șefia clanului Duduianu și la ”afacerile” cu iz infracțional pe care membrii acestuia le-au desfășurat de-a lungul timpului. Dacă Poliția și sistemul de Justiție ar fi funcționat, probabil, azi n-am mai fi vorbit despre crima din Giulești, iar multe dintre infracțiunile comise de rețelele de interlopi n-ar mai fi avut loc.

Actualitate

Israelul participă pentru prima dată cu un pavilion național la salonul aeronautic de la Marrakech

Publicat

pe

De

Ministerul Apărării din Israel a trimis, pentru prima dată, o delegație oficială și a deschis un pavilion național la Salonul Aeronautic de la Marrakech, eveniment inaugurat astăzi în Maroc. Participarea marchează o premieră pentru industria israeliană de apărare de la normalizarea relațiilor dintre cele două state, în cadrul Acordurilor Abraham.

Un pas vizibil în cooperarea bilaterală

Yair Kulas, șeful direcției SIBAT din cadrul ministerului israelian, a descris prezența la expoziție drept un moment important pentru industria de apărare a țării. Ministerul a precizat că pavilionul face parte dintr-o strategie de extindere a exporturilor militare și a cooperării cu state din întreaga lume.

În timpul evenimentului au avut loc întâlniri cu delegații și reprezentanți guvernamentali din mai multe țări. Potrivit ministerului, promovarea industriei de apărare urmărește atât consolidarea capacităților Forțelor de Apărare ale Israelului, cât și susținerea obiectivelor de politică externă.

Marocul a aderat la Acordurile Abraham în decembrie 2020, la trei luni după Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Deși cele două țări mențin relații oficiale de aproape șase ani, cooperarea lor în domeniul apărării este rareori discutată public, din motive de securitate și sensibilitate politică.

Tehnologii testate în luptă și sisteme autonome

Opt companii israeliene sunt prezente la salon. Pavilionul național reunește ASIO Technologies, Orbit Communication Systems, Shilat Optronics, Uvision Air și Xtend Systems, iar Rafael Advanced Defense Systems, Elbit Systems și Israel Aerospace Industries au standuri proprii.

Printre echipamentele prezentate se numără muniții rătăcitoare, sisteme robotizate bazate pe inteligență artificială, tehnologii de navigație autonomă pentru drone, soluții de ghidare laser pentru drone FPV și comunicații prin satelit. O parte dintre companii promovează drone de mici dimensiuni și muniții rătăcitoare — categorii devenite tot mai vizibile pe câmpurile de luptă din Ucraina și Gaza.

Rafael expune sisteme de apărare aeriană, inclusiv Spyder, precum și tehnologii pentru combaterea dronelor de mici dimensiuni. Compania prezintă și interceptorul fără pilot Hunter Eagle. Directorul său executiv, Yoav Tourgeman, a afirmat că soluțiile aduse la Marrakech reflectă experiența operațională și pot deschide calea unor colaborări viitoare.

Elbit Systems prezintă drona Hermes și gama de sisteme autonome compacte FUSE, alături de Mini-MUSIC, un sistem aeropurtat de autoprotecție bazat pe contramăsuri cu energie dirijată. Oferta companiei include și capabilități pentru lovituri de precizie, război electronic, informații și supraveghere, comunicații și instruire.

Interes strategic într-o piață importantă

Relațiile de apărare dintre Israel și Maroc s-au reflectat anterior în participarea unor militari israelieni la exercițiul african African Lion, condus de Statele Unite, în 2023. În ultimul an au apărut, de asemenea, relatări despre posibila achiziție de către Maroc a sistemului israelian de apărare aeriană Barak MX și despre alte colaborări cu industria israeliană de apărare.

Prezența Israelului la salonul din Marrakech capătă vizibilitate într-un context în care exporturile sale de apărare au atins niveluri istorice ridicate, dar participarea companiilor israeliene la expoziții internaționale a stârnit și controverse. Franța, de exemplu, a interzis participarea Israelului la Eurosatory în februarie.

Salonul Aeronautic de la Marrakech se organizează o dată la doi ani, din 2008, și reunește peste 200 de expozanți din aproximativ două duzini de țări. Marocul este al doilea cel mai mare investitor în apărare din Africa, cu cheltuieli de peste 6 miliarde de dolari anul trecut, potrivit datelor SIPRI.

Citeste in continuare

Actualitate

Paza de la mări și combaterea traficului de droguri: Paza de Coastă a SUA cumpără patru drone MQ-9B

Publicat

pe

De

Paza de Coastă a Statelor Unite va achiziționa pentru prima dată drone MQ-9B. Contractul, în valoare de 247,8 milioane de dolari, acoperă patru aeronave, stații de control la sol și echipamente de sprijin.

Supraveghere maritimă pe distanțe mari

Dronele vor fi folosite pentru monitorizarea apelor din larg, misiuni de căutare și salvare și sprijinirea operațiunilor împotriva traficului de droguri. Aeronavele nu sunt proiectate să transporte armament, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.

Potrivit conducerii Pazei de Coastă, noile aparate vor extinde raza de observare maritimă și vor permite detectarea mai timpurie a amenințărilor, decizii mai bine fundamentate și intervenții mai rapide.

Finanțare federală pentru patru aeronave

Planurile de achiziție au fost anunțate inițial anul trecut, după ce Paza de Coastă a primit fonduri prin pachetul bugetar de reconciliere pentru anul fiscal 2025 și alocările pentru anul fiscal 2026. Pachetul din 2025 a inclus aproape 25 de miliarde de dolari pentru serviciu.

Experiență operațională cu drone similare

Paza de Coastă a mai colaborat cu Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor (CBP), utilizând drone MQ-9A ale acestuia în operațiuni desfășurate din Texas. În anul fiscal 2026, aeronavele au sprijinit CBP în capturarea a 60.700 de livre de droguri ilegale și arestarea a aproximativ 20 de persoane implicate în contrabandă.

Peste 30 de ore în misiune

MQ-9B SeaGuardian este concepută pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere maritimă care pot depăși 30 de ore. Raza sa operațională este de aproximativ 1.200 de mile marine, potrivit producătorului, General Atomics.

Citeste in continuare

Actualitate

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate Bucuresti

Publicat

pe

De

Intr-un mediu economic in continua schimbare, gestionarea corecta a activitatilor financiare reprezinta o conditie esentiala pentru functionarea si dezvoltarea unei companii. In Bucuresti, unde activeaza numeroase intreprinderi din domenii diverse, serviciile contabile au un rol important in organizarea documentelor, respectarea legislatiei fiscale si fundamentarea deciziilor de business. O firma de contabilitate Bucuresti nu se ocupa doar de inregistrarea facturilor, ci poate deveni un partener strategic pentru antreprenorii care urmaresc stabilitate si performanta pe termen lung.

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate

Gestionarea documentelor si evidenta contabila

Una dintre principalele responsabilitati ale unei firme de contabilitate consta in organizarea si inregistrarea operatiunilor economice ale clientilor. Acest proces presupune verificarea documentelor justificative, evidentierea veniturilor si cheltuielilor, urmarirea creantelor si datoriilor, precum si gestionarea informatiilor referitoare la activele companiei.

O evidenta contabila bine structurata ofera o imagine realista asupra situatiei financiare si permite identificarea eventualelor neconcordante. Totodata, documentele organizate corespunzator faciliteaza pregatirea raportarilor si verificarea tranzactiilor atunci cand este necesar.

Declaratii fiscale si respectarea obligatiilor legale

Un alt domeniu important il reprezinta calcularea obligatiilor fiscale si pregatirea declaratiilor corespunzatoare. In functie de activitatea si regimul fiscal al companiei, acestea pot include obligatii privind impozitele, TVA-ul, contributiile salariale si alte raportari prevazute de legislatia aplicabila.

O firma de contabilitate urmareste termenele relevante si modificarile legislative care pot influenta activitatea clientului. Printr-o colaborare eficienta, antreprenorii pot reduce riscul intarzierilor si al erorilor declarative.

Salarizare si administrarea personalului

Companiile care au angajati trebuie sa gestioneze lunar numeroase operatiuni administrative. Serviciile de salarizare pot include calcularea drepturilor salariale, pregatirea statelor de plata, gestionarea concediilor si intocmirea declaratiilor aferente veniturilor salariale.

Analiza financiara si consultanta pentru dezvoltare

Dincolo de operatiunile curente, o firma de contabilitate Bucuresti poate sprijini procesul decizional prin rapoarte financiare si interpretarea indicatorilor economici. Informatiile despre profitabilitate, lichiditati, costuri si datorii ii ajuta pe antreprenori sa evalueze performanta companiei.

In functie de serviciile contractate, consultanta poate include analiza costurilor, planificarea fluxului de numerar si evaluarea implicatiilor fiscale ale anumitor decizii comerciale. Aceste informatii sunt utile atunci cand o companie doreste sa investeasca, sa isi extinda activitatea sau sa isi reorganizeze cheltuielile.

Tehnologie, comunicare si confidentialitate

Digitalizarea a schimbat modul in care sunt furnizate serviciile contabile. Transmiterea electronica a documentelor, utilizarea programelor specializate si comunicarea online pot simplifica procesele si accelera schimbul de informatii.

In acelasi timp, protejarea datelor financiare si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale. Alegerea unui partener care utilizeaza proceduri adecvate de securitate si stabileste clar responsabilitatile contractuale contribuie la o colaborare sigura.

Cum alegi firma de contabilitate potrivita?

Experienta profesionala, transparenta tarifelor, disponibilitatea comunicarii si adaptarea serviciilor la specificul companiei sunt criterii importante de selectie. De asemenea, trebuie clarificate serviciile incluse, responsabilitatile fiecarei parti si modul de transmitere a documentelor.

 

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XI‑a –„ANTI-GRINDINĂ” CU DOSAR PENAL. Când norii sunt proști, îi păcălește… SNACP-ul. Când sunt deștepți, se duce DNA-ul peste ei.

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova:  De ani de zile scriem că Sistemul Național...

Exclusiv8 ore ago

Stat de drept cu strămutare: când Guvernul își caută instanță de casă (DOCUMENTE)

Guvernul supărat pe judecător: Când nu-ți iese HG-ul, dai vina pe instanță! Reforma administrativă pe genunchi, cu 109 posturi șterse...

Exclusiv8 ore ago

„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”

De la BMW-ul de aur la Renaultul „kamikaze”: IPJ Prahova lovește din nou După BMW-ul transformat în fier vechi și...

Exclusiv8 ore ago

IPJ Sibiu, spălat pe mâini cu dezinfectant imaginar: 5 sedii „curate” pe hârtie, restul la mila epidemiilor

Când poliția îți cere buletinul într-o clădire fără autorizație sanitară, dar cu „temei legal” din manualul de scos basma curată....

Exclusiv8 ore ago

Droguri la promoție, pedepse la reducere.  România între „consum propriu” și haos organizat

Trei senatori, o lege și o întrebare: ce-ar fi să dăm doar amendă la droguri? La 5 octombrie 2026, trei...

Exclusivo zi ago

Guvern demis, USR decis: austeritate la MEDAT, lux la IAR Brașov

Austeritate la minister, șampanie la consiliu – „Strângem cureaua la ghișeu, lărgim cureaua la consiliu” Pe 24 septembrie, Guvernul demis...

Exclusiv2 zile ago

Polițist cu cântarul, la datorie: cât lemn bagi în sobă, atâta „ordine publică” ai!

Mintea odihnită produce hârtii obosite Acolo unde ar trebui să fie strategie, analiză de risc și planuri de combatere a...

Exclusiv2 zile ago

Antena bate până în concediu: IGPR pierde recursul, nota de plată prinde dobândă

În administrația românească, drumul dintre un drept salarial și plata lui poate avea mai multe opriri decât un personal de...

Exclusiv2 zile ago

La MAI, familia se întemeiază cu acordul șefului. Pentru reîntregire, aduceți un „indicator la schimb”!

În Poliția Română, infractorul poate traversa mai multe județe într-o singură noapte. Polițistul care vrea să se mute în județul...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Operațiunea Iodura: cum a transformat Statul Român Prahova...

Exclusiv3 zile ago

Republica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT

Când un secretar general adjunct își face lege proprie, iar ministrul Irineu Darău transformă statul român în firmă de partid...

Exclusiv3 zile ago

Nu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!

Nu, nu este o toaletă dintr-o clădire părăsită, nici decor de film horror și nici vreun experiment vizual generat de...

Exclusiv3 zile ago

Planul la amenzi: cum s-a transformat polițistul în vaca de muls a șefilor cu pix și Excel

Normă la amenzi, nu atribuții: polițist cu șapcă, șef cu abac Mesajul transmis de adjunctul IPJ Bacău, comisar-șef Giugariu Constantin,...

Exclusiv3 zile ago

„BAYRAKTAR” LA SECRET.  Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul

Ministrul Predoiu n-a fost cercetat nici măcar o zi. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a stat șapte luni cu dosar...

Exclusiv3 zile ago

TASER PENTRU TOȚI, DAR NU CHIAR ACUM. Cronica unui șoc anunțat în Poliția Română

Polițiștii români ar putea, într-o bună zi, să vadă altceva la brâu în afară de un pix, un baston și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv