DE SÎMBĂTĂ PÎNĂ LUNI

• O VICTORIE ROMÂNEASCĂ… La „Goodwill Games” de la Seattle, boxerul român Francisc Vaştag a obţinut o frumoasă medalie de aur. Aceasta străluceşte la fel de tare şi în ungureşte şi în româneşte! • …ŞI UNA LIBERALĂ! Eliberarea lui Marian Munteanu a fost înregistrată ca o mare victorie liberală, liderul studenţilor fiind membru activ, cu acte în regulă, la fel ca şi părinţii şi o parte dintre fraţii săi — al P.N.L. Nu ştim încă pentru care dintre aripile partidului va opta apoliticul M.M. • MANIFESTAŢIE ÎN GHENCEA. Sîmbătă seara, cîteva zeci de manifestanţi s-au îndreptat spre unităţile militare din Ghencea, îndemnîndu-i cu sîrg pe ostaşi să se libereze singuri înainte de termen. Ideea asta că n-am prea mai avea nevoie de armată am mai auzit-o, în diverse limbi. O auzim acum şi pe româneşte! • RUBRICA ZILEI. Ieri, la TV, a debutat o nouă rubrică: „Decesul zilei”. Se practică, de Ia o vreme, umorul negru pe micul ecran • LA OTOPENI — CA-N CODRU? Ştiţi de ce sosesc atît de tîrziu bagajele de la avion în sala de sosiri de la Otopeni, după cel puţin o oră? Dacă nu ştiţi, vă spunem noi: pentru ca bagajiştii să aibă timp să le „vămuiască” în lege! Se fură, la Otopeni, pe filiera bagajelor, ca-n codru, şi nimeni nu ia măsuri. Mai nou, aflăm, bagajele dispar de tot — ca în cazul marinarilor din Brăila • DRUMUL SPRE EUROPA TRECE PRIN CIŞMIGIU! EI ne este larg deschis odată  cu reînfiinţarea restaurantului „Monte Carlo” • MAREA PROBLEMĂ. Aflăm, tot de pe micul ecran, că una dintre marile probleme ale zilei este că nu arde lumina pe crucea de pe Caraiman. Mai bine ne-am gîndi că, aşa cum merg treburile, la iarnă s-ar putea să nu ne ardă lumina în case! • CRIZA ENERGETICĂ? Nu ştim precis dacă este o consecinţă a războiului din Golf, dar ştim sigur că traversăm o gravă criză a chibriturilor. Comerţul dispune, în stoc, de cantităţi infime la această oră • IEFTINIRE! Cine zicea că se scumpesc toate? Iată, „Adidaşii” s-au ieftinit! De la 18 la 6 lei! Este vorbă despre celebrele picioare de porc, nu despre ceea ce credeaţi dumneavoastră. • MĂCELARII — PE CALE DE DISPARIŢIE? Aşa se pare. Oricum, după un deceniu de alimentaţie ştiinţifică, măcelarii români (cîţi au mai rămas) nu prea mai ştiu să tranşeze carnea! • UN PREFECT… IMPERFECT! Prefectul numit la Covasna a dat bir cu fugiţii numai după două zile (de ce — credem că bănuiţi şi dumneavoasră). A fost nevoie să fie numit un altul, despre care nu se ştie cît va rezista, într-o zonă renumită pentru metodele de îndepărtare a „indezirabililor” • RAŢIONALIZARE. Ajungem deci, la vorba cui ştim noi: ca să putem avea zahăr cu toţii, a fost nevoie de reintroducerea cartelelor. Şi cînd ne gîndim că doar în sectorul 6 au fost păstrate celebrele liste, ne cuprinde mila faţă de volumul suplimentar de muncă de birou al comercianţilor noştri • ATENŢIE, PRIVATIZAŢI: autorizaţiile de funcţionare vor fi dublate, în scurt timp, de licenţe, ce prevăd condiţii stricte de desfăşurare a liberei iniţiative. Aşadar, nu vă bucuraţi înainte de vreme!

Rubrică redactată de: Octavian ANDRONIC

​Ziarul Libertatea din 6 august 1990 pag. 1-a

Cauză-efect!
​Caricatură de ANDO

EVRIKA !

Întrebat de un reporter radio, dacă ştie cît costă postul TV pe care-l tot reclamă, domnul Ion Raţiu a dat, ca de obicei cînd e vorba de bani, un răspuns sibilinic: „Cu mare plăcere, vom produce suma de bani de care este nevoie”. Curat beneficiar – producător – proprietar, domnul Raţiu!

AZI

Astăzi după-amiază, dragi telespectatori, aveţi prilejul să urmăriţi cea mal stupefiantă emisiune a televiziunii române: emisiunea in limba
maghiară! Realizată, probabil, la Budapesta, şi difuzată graţie tradiţionalei ospitalităţi româneşti, emisiunea abundă în „înjurături” (unele subtitrate, altele nu) la adresa „minorităţii” româneşti sistem practicat cu consecvenţă fară ca cineva să îndrăznească să-i tulbure „buna” desfăşurare.

Negocieri pentru concesiunea unor restaurante

Activitatea turistică în România a trezit real interes în rîndul unui mare număr de firme şi persoane străine. Dintre ofertele primite pînă acum de Departamentul de turism, cele mai multe vizează renovarea, modernizarea şi exploatarea în comun a unor hoteluri existente, precum şi construirea de hoteluri noi în cadrul unor societăţi mixte. Astfel, o serie de firme din Franţa de pildă, sînt interesate în acţiuni de cooperare pentru modernizarea şi exploatarea în comun a hotelurilor Bucureşti, Flora, Parc, Naţional, Continental, Bulevard si Lido. O altă firmă din Elveţia doreşte să renoveze hotelurile Athenee Palace şi Modern. De asemenea, sînt în curs de negociere oferte similare primite de la firme importante din Spania, Elveţia, R.F.G., Anglia, S.U.A, Austria, Grecia, Finlanda.

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• INTERNAŢIONALA A IV-a

Din iniţiativa maiestăţii sale imperiale Otto von Habsburg a luat fiinţă Internaţionala Uniunilor Democrate Apolitice — IUDA, avînd ca membre fondatoare cele două uniuni înfrăţite U.D.M.R. şi U.M.R.L. IUDA îşi propune realizarea ‘Casei Europa fără frontiere”, în etape. În prima etapă se va constitui prima „Casă”, „Casa de Habsburgia“, care va reuni teritoriile cu popoarele frăţeşti despărţite vremelnic şi despotic prin tratatul fascist de la Trianon. Pînă la proclamarea formei de guvernămînt tradiţională şi dorită de naţiile asuprite, monarhia bicefală, „Casa de Habsburgia” va fi administrată de Consiliul de Coroană al IUDA. În C.C. al IUDA au fost cooptaţi, la propunerea şi stăruinţa copreşedinţilor Domocoş Gheza şi Racz Ianoş, d-na Kociş-Komea, Chirali Caroli, Pall Oktav şi Lykeanu Gabor, luptători ilegalişti, fără de care, ne asigură şi ne confirmă din Braşov dl. prof. Z. Antal, ţara ar mai geme încă sub clanul Ceau. După depunerea jurămîntului, de  credinţă, în faţa maiestăţii sale, noii cooptaţi au fost îmbrăţişaţi de cuvioşenia S. A., păstorul turmei imperiale, Teocheş Ladislau.

• ASISTENTĂ PE VIAŢĂ!

Opoziţia faţă de dictatură a disidentei de renume mondial Doina Cornea-Juhasz-Kocsis s-a manifestat şi într-o manieră pe care observatorii fenomenului au trecut-o cu vederea. Şi anume incepîndu-şi cariera ca asistentă de catedră de limbă franceză a Universităţii din Cluj, prima gospodină a ţării a sfidat autorităţile rămînînd asistentă pînă la ieşirea la pensie!
Opoziţia sa s-a manifestat şi prin refuzul ferm de a elabora vreo lucrare de specialitate sau de a face comunicări — altele în afara celor destinate „Europei Libere”. În felul acesta, doamna Cornea a ilustrat noţiunea de disidenţă prin originala formulă a „asistentei pe viaţă” — caz, cu siguranţă unic în analele universitarilor români.

• PROTEST

Protestăm cu vehemenţă împotriva praticilor de tristă aducere aminte pe care le folosesc confraţii de la ziarul „AZI“. Am constatat cu stupoare şi cu îndreptăţită mîhnire că în numărul de ieri, dînşii şi-au permis să reproducă — fără a avea autorizaţia necesară — prima pagină a suplimentului nostru de sîmbătă, care-l înfăţişa pe domnul Ion Raţiu pe scările parlamentului. ‘Respectiva fotografie a fost executată cu autorizaţia expresă a domnului deputat, în exclusivitate pentru ziarul nostru. Aşadar dacă ziarul „AZI”, doreşte să-şi sporească indicele do popularitate, nu are decît să solicite direct domnului Raţiu fotografiile necesare — în cazul că domnia-sa va fi de acord, lucru de care ne îndoim. Oricum, ne rezervăm dreptul de a acţiona în justiţie ziarul „AZI“ pentru furtul calificat de idei la care s-a dedat cu acest prilej. Ne vom ţine cititorii la curent cu mersul afacerii.

• INVITAŢIE

Vă aşteptăm, din nou, în  „Balconul luminii” care, după cum s-a afirmat la Conferinţa de presă a lui M.M., se va redeschide publicului începînd cu septembrie a.c. Cei din Valea Jiului sînt invitaţi să asiste la inaugurare în cămăşi albe şi cu o floare în mînă. (Tradiţionalele lămpaşe vor fi lăsate la intrarea metroului). Participanţii au ovaţionat în picioare, în repetate rînduri pe orator, ca pe vremea odiosului!

AMBIDEXTRU

​​Ziarul Libertatea din 6 august 1990 pag. a 2-a

Ziarul Libertatea din 6 august 1990 pag. a 3-a

Ziarul Libertatea din 6 august 1990 pag. a 4-a

(Articol publicat în Săptămînalul Sovietic „Sovetskaia kultura” nr. 28/1990 sub semnătura Iui Boris Erşov şi Andrei Stahov)

Vizele sau paşapoartele la această graniţă nu se controlau. Se interzicea numai circulaţia automobilelor. Vînzătorii de ziare vă propuneau ziarul „Golanul” publicaţia centrală a acestei mici şi ciudate republici, apărută la sfîrşitul lui aprilie chiar în centrul Bucureştiului — în Piaţa Universităţii.
Aici, la 21 decembrie 1989 au avut loc demonstraţiile de masă ale tineretului împotriva dictaturii. În piaţă se scandau cuvinte nemaiauzite pînă atunci: „Jos tiranul!”
În seara aceleiaşi zile, maşinile militare au strivit sub roţile lor oameni, iar la miezul nopţii s-a organizat măcelul — semnele gloanţelor pe pereţii Universităţii se văd şi astăzi.
Cîteva zeci de tineri au apărut în piaţă la 22 aprilie şi au rămas acolo — au făcut pichete, au blocat circulaţia automobilelor. Doreau, în şfîrşit, să afle cine a tras în oameni, cine a dezlănţuit teroarea în masă în oraşele şi satele româneşti în ultimele zile ale anului trecut.
Cuvîntul „golan” aruncat imprudent de şeful puterii provizorii la adresa demonstranţilor — a devenit o scînteie aruncată în nişte vreascuri uscate. Denumirea de „golan” a devenit simbolul, disidenţei, iar piaţa din faţa Universităţii a fost declarată „zonă liberă de neocomunism”. Tribună pentru oratori a devenit balconul de la etajul doi al clădirii Universităţii. De aici, noii disidenţi români, liderii organizaţiilor de tineret nou create, trimişii de peste hotare şi din alte părţi ale ţării chemu Ia luptă împotriva comunismului, afirmînd că conducerea Frontului Salvării Naţionale este în întregime formată din fosta „nomenclatură” de partid, că ea s-a compromis prin colaborarea cu Ceauşescu şi de aceea trebuie să se retragă, să lase locul altor forţe politice.
În piaţă existau suficient de multe păreri categorice: vina nemijlocită pentru fărădelegile dictaturii o aruncau pe seama celor patru milioane de membri ai PCR şi pe „oamenii de încredere” ai lui Ceauşescu — funcţionarii serviciilor secrete ale Securităţii. „Golanii” susţineau Proclamaţia de la Timişoara — care conţinea cererea de a îndepărta pentru un timp îndelungat pe foştii activişti al PCR şi pe lucrătorii Securităţii de la participarea la viaţa socială a ţării. Cum era şi de aşteptat, FSN a apreciat aceste declaraţii drept încercări de încălcare a principiilor democraţiei, proclamate de revoluţie. Logică a fost şi reacţia: Piaţa Universităţii a clocotit. Revoluţia română „a copiilor” ar fi fost imposibilă fară participarea tineretului la evenimentele din decembrie — a studenţilor şi elevilor din Capitală, din Timişoara, a soldaţilor care abia scăpaseră de accentul provincial, a muncitorilor a căror biografie de muncă se numără în luni, nu în ani. Ei au plătit cu sîngele şi cu viaţa lor pentru dreptul întregului popor de a trăi aşa cum se cuvine. Apoi, la conducerea ţării au venit alţii domni cu cravată, autori de platforme politice şi programe economice, iar concetăţenilor lor tineri, a căror vitejie pînă mai ieri o admirau, le-au lăsat, după cum consideră studenţii în piaţă, numai dreptul electoral, preferind să nu-şi mai amintească de la ce a început revoluţia.
Dictatura lui Ceauşescu a inoculat întregii populaţii a ţării imunitatea la socialism, precum o injecţie care apără pe micuţi de boală.
…Noi n-am întîlnit răufăcători notorii în „Golania”. Demonstranţii, care iniţial an iritat doar conducerea Frontului, s-au transformat treptat într-un obstacol politic. Tineretul a început să se autoorganizeze în piaţă au apărut firme ca: „Asociaţia 16—22 decembrie”, „Liga independentă a studenţilor”, „Asociaţia 21 decembrie”.
În cele din urmă, Frontul a fost de acord să treacă la dialog, dar era prea tîrziu: ambele părţi prezentau condiţii care se excludeau reciproc, iar acţiunea politică se transformase într-un carnaval politic. Nu s-a putut ajunge la o înţelegere, iar Golania a rămas cîteva săptămîni într-o situaţie statică din punct de vedere politic. În acest timp, în ţară se desfăşura lupta pentru putere, „golanii” devenind o piesă de schimb în această partidă de şah. Opoziţiei îi convenea cum nu se poate mai bine starea de spirit anti-front şi anticomunistă a „parlamentului huliganilor”. Astfel, demonstraţiile au continuat zi de zi, săptămînă de săptămînă. Nu au adus schimbări nici alegerile parlamentare.
Golania începuse să semene cu o tabără temporar-permanentă, au început să strîngă gunoiul, au creat servicii de menţinere a ordinii, au organizat o expoziţie „monumentală” de satiră politică. Mitingul continua non-stop, aproape toată ziua, lozincile se repetau ca un cîntec pe o placă preferată: vrem libertate, democraţie, nu vrem socialism, nu vrem molima roşie, Front şi lliescu.
Frontul nu dorea demonstraţii. Procuratura a dat aprobare pentru „luarea măsurilor necesare de instaurare a ordinii sociale”, remarcînd că în „zona liberă de neo-comunism” au loc acte infracţionale, speculă, prostituţie, jocuri ‘de noroc, furturi, violenţă. Într-o dimineaţă de iunie în Piaţa Universităţii au intrat forţele de ordine. Piaţa a fost spălată şi curăţată, dar spre seară Golania s-a populat din nou: lăsînd în urma lor automobilele arzînde ale poliţiei, golanii au cucerit de la poliţie din nou dreptul la samavolnicie.
Cîţiva morţi, sute de răniţi, incendierea clădirilor Poliţiei Capitalei şi a Ministerului de Interne, cu furt de arme, muniţii, uniforme militare, distrugerea magazinelor, a numeroase automobile… Ne aflăm în faţa unei tentative organizate din timp de a înlătura cu forţa conducerea ţării, aleasă în mod liber şi democratic — a declarat preşedintele ţării Ion .lliescu, adresînd populaţiei apelul de a sprijini acţiunile de înăbuşire a acestei rebeliuni legionare.
Acuzîndu-se reciproc pentru presiunea de forţă, ambele părţi au ales ca argument decisiv violenţa. „Fără violenţă !” — strigau demonstranţii către poliţişti aruncînd în ei cu bolovani enormi. „Noi am venit să restabilim liniştea”, afirmau ofiţerii care stăteau în spatele soldaţilor, gata în orice moment să deschidă focul.
Ordinea a fost stabilită, însă nu de poliţişti. Spre dimineaţă, în Bucureşti, s-au adunat 10 000 de mineri sosiţi din multe regiuni ale ţării. Au fost supuşi violenţei sute de oameni, bănuiţi de participare la actele de vandalism şi de simpatie cu rebelii. Au fost bătuţi fără alegere tineri, bătrîni, femei şi copii. Minerii au creat o atmosferă de „ordine revoluţionară”, care din păcate, în multe privinţe, părea înrudită cu teroarea.
Din „Golania”, care tulburase oficialităţile şi împiedicase somnul locuitorilor oraşului, n-a mai rămas nici urmă. „Criza de încredere în societate creşte”, scria curînd după încheierea „dramei bucureştene” publicistul M. Coman. „Sîngele vărsat deschide porţile instabilităţii, cînd este greu să începi a căuta adevărul, cînd fiecare este vinovat şi în acelaşi timp are dreptate, cînd bănuielile reciproce îndepărtează tot mai mult societatea de adevărata democraţie”.
Desigur, libertatea, nu se instaurează prin teroare şi violenţă. Dar o putere fermă şi stabilă este puternică tocmai prin capacitatea ei de a căuta argumente „paşnice” în disputa cu oponenţii.

(Extrase din articolul semnat de Jean Rolin în cotidianul francez „Le Figaro” nr. 14263/1990)

„Nicăieri peisajul nu a fost devastat, constrîns, remodelat de ideologie, pe punctul de a atinge uneori abstracţia pură a conceptului ca în România. Aici satele, sînt absolut fără relief, fără limite perceptibile, cu ochiul liber, fără un arbore pentru a face un pic de umbră sau a reprezenta un obstacol în calea secerătoarelor, ce staţionează asemenea unui escadron de T-34 în timpul bătăliei de la Kursk. Nu este vorba de sate, ci de o simplă anticipare a viitoarelor statistici asupra producţiei de cereale.
În altă parte, cutii titanice, palate de cultură cavernoase, monumente eroice, magazine goale — nu oraşe, ci unităţii industriale cu infrastructura lor logistică.
Se pune întrebarea de ce nimic nu funcţionează, de ce o ţară ale cărei cele mai mici oraşe sînt asfixiate de o jumătate de duzină de fabrici, ale cărei sate nu formează decît o singură parcelă, este în ultimă instanţă, incapabilă nu numai să asigure populaţiei un nivel de viaţă decent, ci şi să o hrănească.
Sîmbătă seara, la Tulcea* tineretul se plimbă pe artera principală de-a lungul Dunării. Deşi de cealaltă parte a fluviului se află URSS, clientela demimondenă a celui mai mare hotel, „Dunărea“, genul de tipi care după o scurtă conversaţie vă oferă vecina de la masă, pentru un preţ rezonabil — nu are ochi decît pentru Turcia, mai îndepărtată, dar care fabrică acei „blugi” ieftini de calitate inferioară cu care micii traficanţi români inundă Europa orientală pînă la Poarta Brandenburg”.

Autorul prezintă în continuare imagini din mai multe localităţi dobrogene, remarcînd numărul mare de copii neîngrijiţi: „Din vremea lui Ceauşescu şi pînă în prezent, căci nici în acest domeniu succesorii nu par grăbiţi să inoveze, nenumăraţi copii, victimele politicii demografice a regimului şi închişi în orfelinate, trec la vîrsta de trei ani prin faţa unei comisii de triere, comisie care, în funcţie de sufletul şi conştiinţa ei, decide să acorde unora şansa de a duce într-o zi o viaţă normală, şi de a lipsi pe alţii de această şansă, declarîndu-i nerecuperarbili.
Numărul estimativ al copiilor aflaţi în centrele „pentru irecuperabili — a căror administraţie după o logică tipic românească revine Ministerului Muncii — variază tor tre 4 800 şi 40 000. Toate aceste centre au ca numitor comun neacordarea nici unei îngrijiri copiilor aflaţi acolo.”
„La marginea oraşului Negru Vodă, în apropierea graniţei cu Bulgaria, centrul de „irecuperabili“ găzduieşte 220 de copii de la trei la optsprezece ani, înghesuiţi în trei clădiri care nu au lumină electrică, nu au duşuri, nici măcar toaletă, în interior domneşte un miros greu de urină, care te face să crezi că te afli în menajeria unui laborator”. Se relatează detaliat condiţiile total insalubre, în care trăiesc aceşti copii.
Referindu-se la Constanţa, unde se găsesc cei mai mulţi copii bolnavi de SIDA, autorul scrie: „Cum vizita noastră la Constanţa are loc la cîteva zile după intervenţia „minerilor” la Bucureşti şi după cele 24 de ore de barbarie pură provocată de această intervenţie, ne-am permis să întrebăm un cadru medical cum priveşte evenimentele.
Fără cea mai mică ezitare ne debitează teza oficială a „complotului” instigat de fasciştii refugiaţi în SUA , precizind că aceşti „fascişti au omorît numeroşi intelectuali înainte de război”.
Se vede deci că fascismul românesc reprezintă un produs care se conservă foarte bine, deoarece, dacă este să dăm crezare purtătorului de cuvînt guvernamental, oameni care asasinau intelectualii în anii 30 mai sînt capabili după 60 de ani să bată străzile Bucureştiului şi să incendieze clădirile poliţiei. În concluzie tulburările din 13 iulie reprezintă noaptea morţilor vii.
Dacă am redat aceste cuvinte, n-am făcut-o cu intenţia de a strica reputaţia respectivului cadru medical, ci pentru a ilustra climatul care domneşte din nou în această ţară şi care, păstrînd toate proporţiile, aminteşte mai degrabă de China lui Li Peng decît de Cehoslovacia lui Vaclav Havel!“