Actualitate
Klaus Iohannis a promulgat trei legi mult așteptate de milioane de români. Cum ne vor ușura viața noile modificări
Klaus Iohannis a promulgat trei decrete la Palatul Cotroceni, importante pentru milioane de români. Șeful statului a promulgat legea care prevede extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare și introducerea sistemului de carte de identitate electronică, precum şi semnătura electronică. Legile urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 6 alin. (4) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (PL-x 312/27.05.2020)
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi, 3 august, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 6 alin. (4) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (PL-x 312/27.05.2020)
Potrivit legii, la articolul 6 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Documentele de călătorie prevăzute la alin. (1) sunt proprietatea statului român şi fac dovada identităţii, cetăţeniei, calităţii, precum şi a dreptului titularului de a călători în străinătate.”
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români (PL-x 575/11.12.2017)
Sistemul de carte de identitate electronică şi semnătura electronică
Prin promulgarea legii este introdus sistemul de carte de identitate electronică, precum şi semnătura electronică. De asemenea, poate fi eliberată o carte de identitate simplă sau electronică pentru copiii sub vârsta de 14 ani.
„Opţional, se poate elibera carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi, a reprezentatului legal, a persoanei desemnate din cadrul serviciului social, public sau al unui organism privat acreditat, destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul”, arată actul normativ promulgat de şeful statului.
Actul normativ prevede schimbarea conceptului anterior al colectării și afișării datelor prin eliminarea din cip a informaţiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât în viitorul buletin electronic de să fie înscrise numai datele de identificare ale titularului, certificatul emis de MAI, înscris într-un singur cip, va asigura „funcţionalitatea” de card de sănătate.
Valabilitatea noilor cărți de identitate electronică
De la data emiterii, noile cărți electronice vor avea următoarea valabilitate:
- cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani;
- cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
- cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
- cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat în luna ianuarie a acestui an că actualele cărți de identitate vor fi modificate, pentru a fi în conformitate cu reglementările dispuse de Uniunea Europeană.
Legea a fost elaborată în 2017 de Guvernul condus de Mihai Tudose și prevede modificarea mai multor acte normative referitoare la evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Acestea asigură condiţiile necesare pentru ca titularul unui document electronic să se autentifice online, pentru a beneficia de diverse servicii electronice – bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc.
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 31/17.02.2020).
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat azi legea care prevede extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea cu 2 ani a vârstei standard de pensionare, fără penalizare, la cele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluare din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.
Actul normativ modifică art. 65 alin.(5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a fost iniţiat de senatorul PSD Cornel Resmeriţă.
Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare
Potrivit legii, „persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu sau de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv localităţile Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Drobeta-Turnu-Severin, Târnăveni, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroşani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani, Hunedoara, Călan, Brad, Criscior, Veţel, Şoimuş, Baia de Criş, Ghelari, Teliuc, Certej, Băiţa, Orăştie, Deva din judeţul Hunedoara, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare”.
Actualitate
Greșelile ce afectează un montaj DIY: unghiuri moarte și alarme false, explicate de echipa Spy Shop
Ai montat camera, ai conectat-o la aplicație și imaginea arată bine. Câteva zile mai târziu descoperi însă că poarta laterală nu intră complet în cadru sau că telefonul primește notificări de fiecare dată când bate vântul. Sunt probleme frecvente în montajele DIY și, de multe ori, nu echipamentul este de vină.
Poziționarea camerelor, sensibilitatea detecției și lipsa testelor în condiții reale pot transforma un sistem bun într-unul frustrant. Echipa tehnică Spy Shop întâlnește astfel de situații în discuțiile cu utilizatorii, iar multe pot fi corectate prin câteva verificări simple.
Unghiul mort nu este întotdeauna acolo unde te aștepți
Una dintre greșelile clasice este montarea camerei în punctul din care pare că „se vede cel mai mult”. Acoperirea unei suprafețe mari nu garantează însă că sunt vizibile și detaliile importante. Dacă o cameră este montată prea sus, poți vedea foarte bine curtea, dar prea puțin din trăsăturile unei persoane care se apropie de casă. Dacă este prea jos, câmpul vizual poate deveni insuficient, iar camera este și mai ușor accesibilă.
Cum verifici? Mergi efectiv pe traseul pe care l-ar putea urma cineva spre proprietate și apoi urmărește înregistrarea. Dacă ieși din cadru înainte să ajungi la ușă, poartă sau alt punct sensibil, trebuie schimbat unghiul ori locul camerei. La fel de important este să nu gândești securitatea numai din perspectiva intrării principale. Garajul, terasa, poarta secundară sau accesul din spatele casei sunt exact zonele care pot rămâne nesupravegheate.
Pentru cei care preferă sistemele de securitate DIY, Spy Shop oferă atât echipamente care pot fi configurate fără o infrastructură complicată, cât și suport tehnic gratuit pe durata utilizării produselor. Practic, montajul poate rămâne DIY fără ca utilizatorul să fie nevoit să rezolve singur fiecare problemă de configurare.
Camera trebuie testată și când condițiile nu sunt ideale
O altă greșeală este verificarea imaginii imediat după montaj și atât. O cameră care oferă un cadru excelent după-amiaza poate avea rezultate foarte diferite noaptea. Soarele din spatele persoanei, un bec exterior, farurile unei mașini sau reflexiile pot afecta imaginea tocmai în zona importantă. De aceea, testarea trebuie repetată atât ziua, cât și după lăsarea întunericului.
Dacă o persoană devine o simplă siluetă sau anumite porțiuni sunt supraexpuse, începe prin schimbarea ușoară a orientării camerei. Apoi verifică funcțiile disponibile pentru gestionarea diferențelor puternice de lumină și setările pentru filmarea nocturnă.
De ce dă alarma alarme false?
La camere și senzori, „mai sensibil” nu înseamnă neapărat „mai sigur”. Setarea sensibilității la maximum este una dintre cauzele notificărilor continue. Crengile mișcate de vânt, umbrele, insectele care trec aproape de obiectiv sau animalele pot fi interpretate drept evenimente. Soluția este să pornești de la o sensibilitate moderată și să ajustezi setările după câteva teste reale.
Dacă dispozitivul permite diferențierea persoanelor de alte tipuri de mișcare, activează această funcție și configurează zonele de interes. În felul acesta, sistemul urmărește mai precis evenimentele relevante, în loc să transforme fiecare schimbare din cadru într-o alertă.
În cazul unei alarme, verifică și partea fizică a montajului. Un contact magnetic montat pe o ușă care vibrează sau ale cărui componente sunt prea depărtate poate genera declanșări nedorite. Primul pas este verificarea fixării și alinierii. Al doilea este testarea repetată prin deschiderea și închiderea normală a ușii sau ferestrei. La sistemele wireless, pune pe listă și bateriile. Avertizările provocate de un nivel redus al bateriei pot crea impresia că sistemul are o problemă mai serioasă.
Verifică periodic dacă sistemul își face treaba
Montarea echipamentelor este doar începutul. În timp, vegetația poate ajunge în câmpul vizual al camerelor, obiectele din curte își pot schimba poziția, bateriile se pot descărca, iar setările care funcționau bine la început pot avea nevoie de ajustări.
De aceea, este important să verifici periodic întregul sistem. Parcurge zonele supravegheate, verifică imaginile atât ziua, cât și noaptea, testează senzorii și confirmă că primești alertele relevante. Un test făcut la timp îți poate arăta că o cameră nu mai acoperă zona pe care te bazai sau că un senzor nu mai reacționează corect.
Dacă întâmpini probleme de configurare, avantajul unui sistem DIY cumpărat de la un furnizor specializat este că nu trebuie să găsești singur toate soluțiile. Spy Shop activează în domeniul securității din 2009 și oferă clienților suport tehnic gratuit pentru problemele de configurare. Iar atunci când este nevoie de intervenție la fața locului, instalarea poate fi realizată prin rețeaua națională de instalatori parteneri.
În final, un sistem DIY eficient nu este doar unul pe care ai reușit să îl montezi și să îl pornești. Este unul pe care îl verifici, îl ajustezi și îl menții funcțional pe termen lung. Testează periodic camerele și senzorii, urmărește modul în care reacționează sistemul în condiții reale și corectează din timp orice problemă. Iar dacă nu obții rezultatul dorit, suportul tehnic te poate ajuta să identifici cauza și să stabilești ce trebuie schimbat.
Actualitate
SUA accelerează ofensiva dronelor: Casa Albă vrea producție internă și supremație tehnologică
Aproape 100 de reprezentanți ai industriei și administrației, reuniți la Washington
Administrația Trump a făcut un nou pas pentru dezvoltarea producției interne de drone. Aproape 100 de reprezentanți ai companiilor și ai instituțiilor guvernamentale s-au reunit la Washington, în clădirea Eisenhower Executive Office Building, în cadrul primei ediții a evenimentului „Drone Dominance”, organizat la Casa Albă.
La reuniune au participat reprezentanți ai aproximativ 40 de companii, care au primit informații despre direcțiile strategice ale administrației americane în domeniul dronelor. Printre oficialii prezenți s-au numărat Sebastian Gorka, director principal pentru combaterea terorismului în cadrul Consiliului Național de Securitate, Emil Michael, subsecretar al Apărării pentru cercetare și inginerie, și Kelly Loeffler, administratorul Small Business Administration.
„Cavaleria guvernamentală a venit să se întâlnească cu propria dumneavoastră cavalerie din sectorul privat, pentru a ne asigura că Statele Unite nu vor avea doar suficiente drone sau o poziție de paritate, ci vor domina acest domeniu”, le-a transmis Emil Michael participanților.
Washingtonul vrea să rupă dependența de furnizorii străini
Evenimentul face parte dintr-un plan mai amplu al administrației americane, menit să consolideze producția națională de drone într-un moment în care industria trebuie să respecte simultan cerințele Departamentului Apărării, reglementările Administrației Federale a Aviației și noile restricții privind materiile prime strategice.
O ordonanță executivă acordă companiilor termen până la începutul anului 2027 pentru a elimina din lanțurile de aprovizionare materialele și mineralele critice provenite din Rusia, Iran, Coreea de Nord și, în special, China.
Pentru sectorul apărării, Emil Michael a anunțat noi investiții guvernamentale, după modelul unui împrumut condiționat în valoare de 820 de milioane de dolari acordat recent companiei Performance Drone Works prin intermediul Office of Strategic Capital.
„În următoarele două săptămâni veți vedea mai multe astfel de acorduri. Construim capacitatea industrială în Statele Unite pentru a garanta reziliența lanțului de aprovizionare și pentru a răspunde nevoilor industriei”, a declarat oficialul.
Un „târg” guvernamental pentru companiile din domeniu
După discursurile susținute în prima parte a zilei, participanții au putut vizita o expoziție organizată sub forma unui târg. Mai multe instituții americane au amenajat standuri unde reprezentanții companiilor puteau discuta direct despre finanțare, reglementări, achiziții publice și oportunități de colaborare.
Printre instituțiile prezente s-au aflat Departamentul Apărării, Departamentul Comerțului, Small Business Administration, Export-Import Bank of the United States, Departamentul pentru Securitate Internă și Administrația Federală a Aviației.
Un oficial al Casei Albe a precizat ulterior că evenimentul a fost conceput pentru a sprijini toate componentele producției interne de drone, nu doar fabricarea aparatelor propriu-zise. La reuniune au participat și producători de baterii, camere video, senzori termici și motoare.
De la ordinul prezidențial la reorganizarea Pentagonului
Reuniunea de la Washington a avut loc la peste un an de la semnarea, în iunie 2025, a ordinului executiv intitulat „Unleashing American Drone Dominance”, prin care administrația Trump a stabilit obiectivul extinderii rapide a capacităților americane în domeniul dronelor.
O lună mai târziu, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a emis o directivă menită să reducă procedurile birocratice și să accelereze dezvoltarea, achiziția și introducerea dronelor în dotarea forțelor armate.
În lunile care au urmat, Pentagonul a lansat mai multe inițiative pentru punerea în aplicare a programului. Printre acestea se numără înființarea funcției de manager al portofoliului pentru autonomia militară, prezentarea unui plan de aproape 55 de miliarde de dolari pentru înlocuirea inițiativei „Replicator”, creată în timpul administrației Biden, precum și dezvoltarea programului Defense Autonomous Warfare Group, cunoscut sub acronimul DAWG.
Un miliard de dolari pentru drone de atac de mici dimensiuni
Programul „Drone Dominance” este prezentat drept principalul mecanism prin care Pentagonul intenționează să aloce un miliard de dolari în următorii doi ani pentru drone de atac de mici dimensiuni.
Pentru selectarea furnizorilor, oficialii americani organizează competiții succesive, în cadrul cărora companiile trebuie să-și demonstreze rapid capacitățile tehnice și de producție. Ulterior, firmele câștigătoare primesc comenzi directe.
Prima rundă, denumită „Gauntlet 1”, s-a concentrat pe drone de atac de mici dimensiuni, concepute pentru o singură misiune. Potrivit clasamentului programului, 11 companii au obținut deja contracte pentru furnizarea a 24.320 de arme aeriene fără pilot.
Prin aceste măsuri, administrația americană urmărește să construiască o bază industrială capabilă să producă drone la scară largă, să reducă dependența de furnizorii externi și să asigure Statelor Unite un avantaj decisiv într-un domeniu devenit esențial pentru conflictele moderne.
Actualitate
E-2D Advanced Hawkeye intră într-o nouă etapă: modernizarea radarului aeropurtat va fi finalizată până la sfârșitul deceniului
Programul Block II a trecut testul critic al proiectării
Avionul american de avertizare timpurie E-2D Advanced Hawkeye urmează să primească una dintre cele mai ample modernizări de la intrarea sa în dezvoltare. Programul Block II a trecut analiza critică a proiectării, o etapă esențială prin care se verifică dacă noul sistem îndeplinește cerințele operaționale stabilite.
Depășirea acestui prag deschide calea pentru livrarea primelor aeronave modernizate până la sfârșitul anilor 2020, potrivit informațiilor furnizate de Marina Statelor Unite și de compania producătoare.
Modernizarea va include un cockpit redesenat, o arhitectură deschisă pentru sistemele de misiune și o putere de calcul semnificativ îmbunătățită.
Arhitectură deschisă și tehnologii mai ușor de integrat
Unul dintre principalele obiective ale programului Block II este introducerea unei arhitecturi Open Mission Systems. Aceasta va permite înlocuirea mai rapidă a componentelor devenite depășite și integrarea unor tehnologii noi fără dependență de soluții proprietare.
Noua arhitectură ar trebui să reducă problemele asociate cu învechirea pieselor și să permită actualizări tehnologice mai rapide, pe măsură ce apar noi cerințe operaționale.
Modificările aduse cockpitului și sistemelor de zbor sunt concepute pentru a reduce volumul de muncă al piloților și pentru a îmbunătăți imaginea operațională asupra câmpului de luptă. Echipajele vor putea astfel să se concentreze mai mult asupra misiunilor complexe de coordonare și conducere a operațiunilor aeriene.
Un centru aeropurtat pentru comanda și controlul luptelor
E-2D Advanced Hawkeye este o aeronavă tactică de avertizare timpurie, capabilă să opereze de pe portavioane. Elementul său distinctiv este radarul de mari dimensiuni, montat deasupra fuselajului, care detectează amenințările aflate la distanță și furnizează informații esențiale pentru forțele participante la luptă.
Echipajul aeronavei nu se limitează la supravegherea spațiului aerian. Operatorii pot coordona alte platforme și pot contribui la gestionarea întregului dispozitiv militar, transformând E-2D într-un nod aeropurtat de comandă și control.
Prin modernizarea Block II, avionul ar urma să-și păstreze rolul de principal centru aerian pentru coordonarea operațiunilor, oferind forțelor navale capacități mai reziliente și mai eficiente într-un mediu maritim contestat.
Testele de zbor încep în 2029
Testarea în zbor a noilor sisteme este programată să înceapă în anul fiscal 2029. Compania producătoare intenționează să aplice modernizarea atât aeronavelor deja aflate în serviciu, cât și avioanelor noi care vor fi construite în perioada următoare.
Producătorul consideră programul Block II cea mai importantă actualizare realizată de la dezvoltarea modelului E-2D. Primele aeronave modernizate sunt așteptate să fie livrate până la sfârșitul deceniului.
Depășirea analizei critice a proiectării marchează finalizarea unei etape importante pentru echipele implicate și confirmă direcția tehnică aleasă pentru modernizarea aeronavei.
E-2D poate coordona mai multe tipuri de misiuni
Deși rolul principal al aeronavei este asigurarea comenzii și controlului aerian, E-2D poate sprijini simultan mai multe tipuri de operațiuni.
Printre acestea se numără coordonarea atacurilor aeriene, sprijinirea forțelor terestre și gestionarea misiunilor de căutare și salvare. Capacitatea de a administra misiuni desfășurate în paralel crește valoarea aeronavei în cadrul operațiunilor complexe, în care avioane de luptă, bombardiere, elicoptere, drone, nave și submarine trebuie să acționeze sincronizat.
Aeronava a fost implicată în operațiuni împotriva Iranului
E-2D Advanced Hawkeye a participat recent la Operațiunea Epic Fury împotriva Iranului, într-un dispozitiv militar american care a inclus bombardiere, avioane de luptă, elicoptere, drone de atac unidirecționale, distrugătoare și submarine.
Prezența aeronavei într-o astfel de operațiune evidențiază rolul său în coordonarea forțelor și în furnizarea unei imagini comune asupra situației tactice.
E-2D, soluție de rezervă pentru apărarea aeriană americană
În trecut, Pentagonul a analizat posibilitatea renunțării la programul aeronavei E-7 Wedgetail, destinată Forțelor Aeriene, și achiziționării unui număr suplimentar de E-2D ca soluție temporară.
Planul a întâmpinat opoziție în Congres, iar dezvoltarea E-7 a fost reluată ulterior. Discuția a demonstrat însă importanța acordată de armata americană aeronavelor capabile să furnizeze avertizare timpurie și să coordoneze forțele de pe câmpul de luptă.
Japonia operează deja aeronava, Franța o va primi în 2027
Statele Unite nu sunt singura țară care utilizează E-2D Advanced Hawkeye. Japonia operează deja acest tip de aeronavă, iar Franța este așteptată să primească primul său exemplar în 2027.
Prin modernizarea Block II, E-2D va beneficia de sisteme mai flexibile, o capacitate de procesare sporită și o integrare mai rapidă a noilor tehnologii. Obiectivul este ca aeronava să rămână un element central al operațiunilor aeriene și navale americane într-un mediu de securitate tot mai complex.
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 47 – I.P.J. Prahova – „Grădinița de cadre”: Manelistul Mocanu își șterge pozele, Iolanda filmează la șliț, iar Iacob „evadează” cu foliile pe spate
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 49: Manelistul cu epoleți s-a ofilit, proxeneta cu insignă se ascunde, iar ofițerul făcut cu șpagă își ia examenele la plic
-
Exclusivacum 5 zileEpisodul 46 – «IPJ Prahova – Grădinița de cadre»: Mocanu Horia cântă tata la altă masă! SIPI și DGA joacă după ureche?
-
Exclusivacum 3 zileEpisodul 48 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. „Troaca de aur” – TCE Ploiești: „Nae Comisionaru”, boxeri pe bani publici, mecanici beți și polițiști cu fini la butoane
-
Exclusivacum 4 zileMEDAT își face reorganizarea cu toporul: DINA dispare, CSAT-ul află din ziar
-
Exclusivacum 2 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE: Nae Comisionaru’ își mută imperiul pe banii fraierilor de la capăt de linie
-
Exclusivacum 15 oreIPJ Prahova – „Grădinița de cadre”, Episodul 50. Mocanu Horia – manelistul cu epoleți, drogatul cu grade și șantajistul cu interpuși
-
Exclusivacum 4 zileOperațiunea „Reorganizarea”: cum vrea MEDAT să taie statul în felii și să-l servească intereselor de partid



