Actualitate
Anual în România peste 40.000 de persoane devin victime ale accidentelor de circulaţie
Anual în România peste 40.000 de persoane devin victime ale accidentelor de circulaţie şi au nevoie de sprijin. Dintre acestea, între 1.800 şi 2.000 îşi pierd viaţa, conform statisticii din ultimii ani, ţara noastră înregistrând cel mai ridicat procent al persoanelor decedate, la un milion de locuitori, din Uniunea Europeană.
După accident este necesară gestionarea corectă a situaţiei victimei atât sub aspect medical şi psihologic, cât şi juridic, ambele paliere având un impact major în conturarea viitorului victimei. Persoana vătămată este astfel obligată să ia decizii rapide ce îi pot influenţa semnificativ viaţa în perioada următoare sau pentru totdeauna.
Având în vedere lipsa acută de informaţie necesară persoanelor vătămate în accidente de circulaţie, cu privire la situaţia juridică în care se află, drepturi şi obligaţii, priorităţi în gestionarea cauzei, legislaţie şi entităţi competente cu care trebuie să interacţioneze, Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie – AVAC România lansează pe data de 01.08.2020 prima ediţie online a GHIDULUI PERSOANEI VĂTĂMATE ÎN ACCIDENTELE DE CIRCULAŢIE.
Temele abordate de GHID sunt următoarele:
1. Necesitate ghid
2. Legislaţie aplicabilă
3. Persoana vătămată – definiţie, situaţii
4. Situaţii ce privesc autorul faptei şi trebuie cunoscute de victimă
5. Drepturi ale victimei
6. Obligaţii ale victimei
7. Recomandări.
Materialul integral va fi publicat, pentru început, pe site-ul www.avacromania.ro.
Totodată, în perioada august – decembrie, pe fondul existenţei unei siguranţe rutiere deficitare ce generează un risc crescut de producere a accidentelor de circulaţie, asociaţia noastră îşi propune să desfăşoare campania „Eşti informat, eşti mai puţin vulnerabil” cu scopul responsabilizării, prin informare, a participanţilor la traficul rutier.
În fiecare lună vor fi prezentate şi dezbătute subiecte cu ajutorul specialiştilor şi vor fi transmise materiale scrise în format video şi audio prin intermediul partenerilor atât din media, cât şi din alte domenii.
În cadrul campaniei vor fi abordate mai multe teme, după cum urmează:
Luna august: „Fiinţa umană – valoarea supremă într-o societate”;
Luna septembrie: „Luna micului pieton”;
Luna Octombrie – „Bunul simţ în trafic”;
Luna Noiembrie – „Condusul nu este o competiţie”;
Luna Decembrie – „Viteza = duşmanul din trafic”
La fel ca în cazul Campaniei „Traume ireparabile” derulată în toamna anului trecut, portalul autovit.ro se va alătura demersului nostru.
Prezentul material, precum şi toate materialele pe care le vom folosi în acest proiect al nostru, reprezintă un concept original aparţinând AVAC, care are libertatea folosinţei acestora şi nu este ţinut de alte drepturi de autor sau obligaţii către terţi.
Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie, este reprezentant al societăţii civile pentru apărarea drepturilor fundamentale ale victimelor accidentelor de circulaţie şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Preşedinte AVAC,
Cătălin CODESCU
Actualitate
Macron ripostează ferm: Instrumentul anti-coerciție al UE, activat împotriva amenințărilor lui Trump privind Groenlanda și tarifele!
Actualitate
Avertismentul sumbru al lui Zelenski: Rusia vizează sistemul energetic ucrainean pentru a forța capitularea – Civilii, tintă principală
Actualitate
Gigantul Emirati EDGE pătrunde în Europa: Fabrică de drone kamikaze și arme inteligente, în parteneriat cu Spania
-
Exclusivacum 3 zileAdio, polițistului Giurgiuveanu de la S.A.S, adio: De la „să invinețiți ochii!” la pensia de lux, în timp ce mascații noștri fac reclamă la… pariuri! Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș.
-
Exclusivacum 5 zilePrahova, sanatoriul de lux al infractorilor cu epoleți: De la spagă în trafic, direct pe canapeaua justiției! (Cu girofaruri și lumini albastre de la „Miliția” rezidențială!)
-
Exclusivacum 5 zileGuvernul bipolar: Oamenii în uniformă, carne de tun pentru miniștrii cu dileme existentiale! (Sau cum se sinucide predictibilitatea la comandă)
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova, cazanul diavolului: „Metoda Portocală” face pui, iar justiția joacă la teatrul absurdului!
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova: Operațiunea „dosar sters” – Când justiția e manipulată, iar digitalul demască o rețea criminală în uniformă!
-
Exclusivacum 5 zileGiurgiu, Republica Penală: Unde „Famiglia” Fulga e stăpână, salariile de merit sunt cadou, iar dreptatea… a murit la apel!
-
Exclusivacum 3 zileJustiția română, Ediția Specială: Prahova, scena unui Stand-Up de groază cu mafia imobiliară în rolul principal!
-
Exclusivacum 4 zilePloieștiul se deconectează: Călătoria spre nicăieri, o „eficiență” de râs (amar)!



