Connect with us

Administratie

Iohannis, de la visul de președinte de stat, la rolul politic de șef de campanie electorală pentru PNL‼️

Publicat

pe

Ce a rămas de la discursul de președinte, ținut în fața Parlamentului României, acum mai bine de 5 ani, cu ocazia preluării primului său mandat câștigat prin votul dat de încrederea a milioane de români, în care auzeam despre obiective de țară, #reforme structurale, priorități naționale, precum sănătatea și educația, dialog între instituții și multe alte proiecte ce urmau să se transpună în #realizări ale României condusă de Klaus Warner Iohannis, până la declarația sa din noiembrie anul trecut, conform căreia, cea mai importantă realizare a mandatului său este înlăturarea guvernului PSD și ridicarea unui guvern al său „sublimat” de celebrul actoraș politic Orban?

PSD, PSD, PSD … ‼️

Acesta este SINGURUL mesaj clar transmis de președintele României (știu, vă vine greu să credeți asta❗) în cele 8 luni din cel de-al doilea mandat. Am văzut și ieri și azi un președinte rigid, plictisit și forțat de consilierii săi de imagine, să stea de vorbă cu națiunea, în loc să fie pe plajă în vila luxoasă de protocol.

Este inadmisibil, domnule Iohannis, să aruncați pisica în curtea opoziției pentru gravele incompetențe ale guvernului pe care îl girați‼️

Dacă nu sunteți informat, mă ofer să vă arăt o imagine clară și pragmatică a „realizărilor” guvernului #Orban în 9 luni de #guvernare (adevărat, cu o opoziție parlamentară MAJORITARĂ … „redutabilă”❗️).

Să o luăm pe rând:

✖️ În afară de promovarea jafului în finanțele publice, incompetenței în toată administrația, blocajelor în sănătate și învățământ, abuzurilor asupra drepturilor constituționale, falimentului economic, furtului în masă și, cel mai grav, a inducerii panicii și fricii în rândul oamenilor, nu au facut NIMIC pentru angajații din mediul privat și din sistemul public, pentru mediul de afaceri, pentru cetateni, pentru #economie în general;

✖️ Cifrele dezastrului se pare că nu mai impresionează pe nimeni, iar batjocura guvernului la adresa cetățenilor nu mai irită și nu mai înfurie pe nimeni, atât timp cât nimeni nu cere, nu strigă, nu condamnă și nu mai #rezistă organizat;

✖️ Avem niște păpuși și păpușari care joacă prost actul guvernării și care, rând pe rând, revin obsesiv cu câteva teme: NU creșteri de venituri pentru populație, NU pensii, NU alocații, ci DA investiții, doar din fonduri europene❗️Și iată că au reușit … doar partea cu NU❗️De fapt, singurele venituri pentru care s-au zbătut, au fost cele din amenzile aplicate #abuziv populației în starea de urgență;

✖️ Despre partea, cu marile investiții din fonduri europene, ne tot arată „cioara de pe gard” a celor 80 de miliarde euro, neștiind că avem și „vrabia din mână” care încă trebuie jumulită până la ultimul euro❗️Adică vorbesc cu emfază despre zecile de miliarde de euro care, chipurile, dau buzna peste economia românească, dar nu prea spun că mai avem încă niște alte zeci de miliarde de euro încă necheltuite din alocarea de fonduri europene aferentă actualului buget european multianual, din care au mai rămas vreo 3 ani și jumătate, adică până la finalul anului 2023. Dar, ATENȚIE mare, că vă jucați cu focul❗️De anul viitor, presiunea devine maximă asupra sistemului public care trebuie să facă față unei perioade de câțiva ani de suprapunere a celor două cicluri financiare de gestionare a fondurilor europene, la care se adaugă și fondurile destinate redresării economice post-pandemie (asta este prea subtilă pentru habarniști❗️).

Așadar, cât mai aveți de gând să negați realitatea, că acest guvern TREBUIE demis urgent prin #moțiunedecenzură, iar în ceea ce va privește, domnule președinte, ați uitat când ne spuneați că pandemia este doar o simplă răceală ⁉️ Nu credeți că ar trebui să-i aveți pe constiință pe toți cei care au fost afectați mai mult sau mai puțin și mai ales … fatal de COVID-19 ⁉️, precizeaza pe pagina sa de socializare senatorul Eugen Orlando Teodorovici. (Irinel I.).

 

Administratie

Accesand platforma de strangere de semnaturi realizam ca actualul Presedinte al Consiliului Judetean Prahova are un CV impresionant!/ Iubesc Prahova este motto-ul care a ghidat, zi de zi, fiecare acțiune a mea

Publicat

pe

De

Vă invit să accesați http://bogdantoadersemnaturi.ro/ dacă doriți să mă sprijiniți în calitate de candidat la Consiliul Județean Prahova din partea Alianței pentru Prahova, formată din PSD-PRO Romania-PPU (S-L), pentru un nou mandat.

Continuăm strângerea de semnături și în teren. Noi respectăm recomandările specifice perioadei de pandemie, inclusiv contactul cu echipele noastre #pestradă se va desfășura obligatoriu cu respectarea distanțării fizice și purtării măștii, precizeaza pe pagina sa de socializare Bogdan Toader.

Iubesc Prahova este motto-ul care a ghidat, zi de zi, fiecare acțiune a mea și mă simt onorat că am avut posibilitatea să-mi implementez viziunea, pentru ca Prahova să se mențină, astăzi, în topul județelor prospere și puternice ale României, și îmi doresc să se întâmple acest lucru și în continuare.

Accesand platforma de strangere de semnaturi realizam ca actualul Presedinte al Consiliului Judetean Prahova are un CV impresionant! Suntem curiosi cum ar arata CV-ul contracandidatilor, probabil cu maxim trei-patru fraze. (Cerasela N.).

 

 

Citeste in continuare

Administratie

Ciudatenii: cum a ajuns un medic de dispensar sa recomande dictatura medicala in Romania

Publicat

pe

De

(Preluare Inpolitics):

De la începerea pandemiei, pe ecranele TV și în restul presei se pronunță regulat, în calitate de mare specialist în Covid 19, dr.Emilian Imbri, director al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din București. În luna iunie, el a fost făcut cetățean de onoare al Capitalei de către primarul general Gabriela Firea în calitate de ”medic de elită”, pentru ca zilele trecute el să șocheze națiunea declarînd că a venit momentul instaurării dictaturii medicale.

Dr.Imbri a explicat poporului multe lucruri, în ultimele luni, uneori aproape cu un aer sumbru.
Prin martie ne spunea că ”Noi va trebui să conviețuim cu acest virus, pentru că a ajuns și la noi și în toată lumea și va rămâne, iar apoi va reapărea în momente prielnice”.

Prin aprilie aflam de la el că ”Am sperat ca această scădere a numărului de cazuri să fie un semn bun și poate-poate să sperăm că în iunie-iulie, am putea să ieșim la liman. Cred însă că m-am pripit și nu e bine să sperăm. E o așteptare surdă, ceva nelămurit care simt că planează asupra noastră”.

Recent, a lovit nuclear, însă:

„A cam trecut vremea poveștilor spuse la ceas de seară de persoane care își spală adidașii.

E vremea dictaturii medicale.

Doctorii trebuie să fie înțeleși și crezuți(…)Trebuie să dispară comentariile acelea « adică de ce nu putem să bem noi pe terase până dimineața, să ne strângem în brațe și să tragem o horă, mai flăcăi?». Pentru că ăștia sunt românii, sunt ca dacii, mor, dar mor cu pumnii strânși cu țărâna în pumn ». Trebuie să dispară aceste gânduri, că «eu merg la mare să mă distrez » (…) E atât de simplu ca, oriunde te duci să porți masca, să te speli pe mâini și să încerci să nu te apropii prea mult, că nu ești în troleibuz, tramvai, poți să ocolești să nu intri taman în îmbulzeală. E atât de simplu”.

Altceva nu ne-a explicat, însă, dr.Imbri.

Cum ar fi faptul că pe o temă atît de sensibilă precum coronavirusul, care dă dureri de cap celor mai mare savanți ai lumii medicale, se pronunță un medic de dispensar comunal, de care e foarte greu să lipești eticheta de ”medic de elită”.
Și care e foarte posibil să dețină ilegal funcția de manager al spitalului Babeș.

Să o luăm metodic:
Emilian Imbri s-a născut pe 3 martie 1954 și a absolvit medicina în 1980.
Conform CV-ului oficial de pe siteul spitalului ”Victor Babeș”, pînă în 1983 el și-a făcut stagiatura la spitalul Universitar, iar după obținerea dreptului de liberă practică a lucrat ca medic ”de întreprindere” la dispensarul din localitatea Ulmeni, Călărași, cu o populație de 3-4000 de locuitori.

Din 1987 devine redactor la Editura Medicală din București, pînă în 1996. Cariera lui de medic plin, de doar 4 ani cu indulgență, mai are o zvîcnire de cîteva luni între 1998-99, după care îmbrățișează cariera politico-administrativă, făcînd studii solide în domeniu, fiind consilier guvernamental în vremea CDR, șef la CNAS, consilier parlamentar, consilier al ministrului Elena Udrea, consilier în guvernul Ponta, mai apoi devenind manager al spitalului Victor Babeș.

Faptul că Imbri nu are nicio specializare medicală, nici ranguri universitare, nu ar reprezenta o problemă, legea permițînd ca spitalele să fie conduse inclusiv de juriști sau economiști. Cu o excepție: spitalele care au și secții de cercetare.

Iar Ordinul nr. 1.082/2010 al ministerului Sănătății prevede nemilos, la articolul 1:

”Pentru spitalele clinice în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală, managerul trebuie să fie cadru universitar sau medic primar şi să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii”.

Ori, în Spitalul Babeș se desfășoară activități de învăţămînt şi cercetare ştiinţifico-medicală, iar dr.Imbri nu este, conform aceluiași CV oficial, nici medic primar, nici medic specialist măcar, nici cadru universitar.
Cum a ajuns fostul medic de dispensar comunal ”medic de elită” și manager al unei unități cu ștaif științific precum ”Victor Babeș”, poziție din care recomandă public dictatură medicală, ar fi interesant de aflat de la cei îndreptățiți să lămurească asemenea confuzii.

 

Citeste in continuare

Administratie

Ploieștenii batjocoriți de subordonatii primarului liberal Adrian Dobre/Oamenii tinuti ca „vitele”, in afara portilor inchise cu „lanturi”, pe bulevard/Update/A fost chemata JANDARMERIA/DEMISIA

Publicat

pe

De

Dupa ce azi am prezentat cum un om de afaceri care achita la bugetul local peste 150.000 de euro lunar s-a trezit fata in fata cu aroganta, ignoranta si prostia functionarilor publici carora le asigura chiar acesta salariul, azi va prezentam nesimtirea care persista.

Despre aroganță, ignoranță și prostia functionarilor publici din subordinea primarului liberal Adrian Dobre


Pauza de masa la SPCLEP Ploiesti/Ploieștenii batjocoriți de subordonatii primarului liberal Adrian Dobre/Oamenii tinuti ca „vitele”, in afara portilor inchise cu „lanturi”, pe bulevard
Update
ora 14.00, 10.08.2020
Ploiestenii nu sunt lasati sa intre, a fost chemata JANDARMERIA. Incredibil cata nesimtire intr-o institutie subordonata primarului liberal Adrian Dobre

DEMISIA

Citeste in continuare

Parteneri



Harmony Beauty Salon Ploiesti

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
- micropigmentare sprâncene
-extensii gene
- coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
- sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Aveti un Pont13 ore ago

Du-te, bre, Raede și te caută!/ Oprește-te odată, ești ridicol!

Du-te, bre, Raede și te caută! Auzi voci, simți respirația vrăjmașului în ceafă, te persecută oamenii răi. Vorbești despre tine...

Actualitate2 zile ago

Patru ani de la reluarea aparitiei in mediul on-line a Ziarului „Incisiv de Prahova”

Cu cerbicie, am zice, am reusit sa reconstruim Ziarul „Incisiv de Prahova” in august 2016, pe ruinele fostei publicatii si...

Aveti un Pont5 zile ago

Oare așa a negociat și la Bruxelles miliardele alea multe și de hârtie?

Pentru milioane de copii si părinți, redeschiderea școlilor în pademie este o chestiune vitală. Și totuși… ,,Formula de calcul nu...

Aveti un Pont6 zile ago

Modelul de administratie liberala/Slanic – Prahova

Domnul Rizea Cocuță din Slănic, Str Piatra Verde, este in greva foamei în fața Primăriei! Rizea Cocuța susține că a...

Aveti un Pont7 zile ago

Modelul de candidat PNL la primarie/ Dorian Botoaca – „omul” lui „Portocala” si Kovesi – falsuri si furturi grosolane din bani publici/Inregistrari audio-video/documente (II)

In articolul anterior precizam ca NU putem incepe dezvaluirile din serialul „Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile...

Aveti un Pont1 săptămână ago

O noua eroare juridica!/Nu exista nicio norma expresa in Legea nr.55/2020 prin care se sanctioneaza nepurtarea mastii! Avocatul Poporului ar trebui sa sesizeze CCR

Poate cineva sa spuna care este articolul si din ce lege un cetatean poate fi amendat pentru nepurtarea mastii de...

Aveti un Pont1 săptămână ago

Modelul de candidat PNL la primarie/ Dorian Botoaca – „omul” lui „Portocala” si Kovesi – falsuri si furturi grosolane din bani publici/Inregistrari audio-video

Nu putem incepe dezvaluirile din serialul „Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile secrete, barlogul „Zeitei” de unde...

Aveti un Pont1 săptămână ago

PROMO/Luni, Incisiv de Prahova va va dezvalui cine este „Tura”, „regele din spatele PNL Prahova”, „marionetele” procurorului Negulescu Mircea si „cetatenii” din PNL Prahova (oameni de afaceri, „formatori de opinie” de proasta calitate, sefi din administratia locala ai PNL) – din spatele denunturilor si elimnarii concurentilor politici si/sau economici

ASALT LA JUSTITIE, la „baioneta” a gruparii Nergulescu  Mircea – DNA ST Ploiesti. Crima organizata ataca magistratii….in curand „Rocada” smecherilor...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

PROMO/Staţia de epurare a municipiului Ploiești, reteaua prin care s-au sifonat zeci de milione de euro, politicieni locali implicati

Peste o luna, se împlinesc sapte ani de când stația de epurare zace nefinalizată în zona de est a municipiului...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

„Taci că şi-a făcut Maus un tabel în care scrie că PSD a făcut o criză sanitară sau ceva, cred că a inventat şi covidul în Wuhan, nu că ei şi el n-aveau lege pe covid de 4 luni şi guvernau prin ordine ilegale de ministru”

Taci că şi-a făcut Maus un tabel în care scrie că PSD a făcut o criză sanitară sau ceva, cred...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

Se va sesiza CCR si pe aceasta tema de incalcare a protectiei datelor cu caracter personal precum si a drepturilor pacientului!

Acum 9 zile Avocatul Poporului a trimis o solicitare cu privire la transmiterea bazei de date cu pacienti, existenta la...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

PROMO/Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile secrete, barlogul „Zeitei” de unde se dictau „paradelile”, ziaristi si oameni de afaceri

In curand, ziarul Incisiv de Prahova va publica o investigatie cutremuratoare privind tenebrele „Statului Paralel” si ramificatiile acestuia, in mai...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

Amenintarile lui „Portocala” sunt pe cale sa produca un tsunami in SRI mai mare decat cel produs de dezvaluirile lui Sebastian Ghita care s-au soldat cu ejectarea din sistem al generalului de carton, Florian Coldea

In data de 15.07.2020 cand Negulescu Mircea a fost in arestul Central acesta a urlat si a amenintat si a...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

Testeaza masiv! Costa?! Ghinion! E pandemie mi-ai spus, BAGA TOTI BANII IN TESTARE!

Nu testam nimic, nu stim nimic! Stam si ne uitam cum ne infectam! Ni se spune ca e posibil sa...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

Petre Daniel, zis „Pusi”, operatiunile de evaziune fiscala si spalare de bani, DIICOT si protectia oferita de gruparea de crima organizata coordonata de procurorul Negulescu Mircea

Magistrații Tribunalului Prahova au emis, in data de 24.11.2014, mandate de arestare preventivă pe numele acționarilor clubului de fotbal Petrolul...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!