Actualitate
Ministrul Sănătății: Examenul de rezidențiat ar putea fi organizat în luna noiembrie. Totul depinde de evoluția pandemiei
Examenul de rezidențiat ar putea fi organizat în luna noiembrie, însă totul depinde de evoluția epidemiei de COVID-19, a spus, joi, la Sibiu, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
„Specialitatea trebuia dată în martie a fost amânată pentru noiembrie, iar rezidenții din ultimul an au prelungirea ultimului an până pe 31 octombrie. În măsura evoluției pandemiei, noi mizăm pentru luna noiembrie pentru examenul de rezidențiat”, a spus Nelu Tătaru.
Examenul de rezidențiat pentru medici a fost amânat din cauza pandemiei.
Tătaru: Adaptăm spitalele pentru a acoperi necesarul de paturi la ATI. Urmează două săptămâni grele
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus, joi, că unitățile medicale sunt adaptate, în prezent, pentru a face față numărului mare de cazuri ce necesită internare la terapie intensivă, el adăugând că „urmează două săptămâni foarte grele”.
„În acest moment, suntem în săptămânile în care se consumă boala. Sunt două săptămâni grele în care vom avea o creştere progresivă a numărului de cazuri. Rămâne ca noi, ca sistem sanitar, ca Minister, ca guvern, să adaptăm unităţile sanitare pe care le avem, paturile de terapie intensivă, aparatura, la numărul care în fiecare zi îl vedem ca şi terapie intensivă, ca şi adresabilitate la unităţile de primiri urgenţe. Ventilatoare avem, s-au şi adaptat la spitalele modulare pe care le avem, avem obţinut aviz pentru acel spital pe care-l avem în Chitila, se operaţionalizează astăzi primele 100 de paturi, se vor operaţionaliza tot în zilele următoare şi 100 din cele 500 de paturi din spitalul modular ce ţine de Victor Babeş din Pipera, avem spitalul Elias cu acel spital din incintă, tot spital modular care este operaţional în acest moment şi avem şi unităţile mobile de terapie intensivă pe care în acest moment le avem trimise către Piteşti, Prahova, Galaţi şi Timişoara”, a spus, joi, prezent la Sibiu, Nelu Tătaru.
Conform sursei citate, unitățile sanitare de lângă județele puternic afectate de COVID-19 sunt adaptate pentru a face față valului mare de îmbolnăviri.
„Noi adaptăm aceste unităţi mobile, după cum ştiţi avem nişte judeţe care în acest moment au o creştere ridicată: Dâmboviţa, Argeş, Prahova, Braşov, Galaţi şi municipiul Bucureşti. Adaptăm unităţile medicale din judeţele limitrofe şi din judeţele aflate la distanţă pentru a putea acoperi necesarul atât de paturi de terapie intensivă, de ventilatoare, cât şi de spitale suport COVID”, a adăugat ministrul Sănătății.
Noul bilanț al cazurilor de coronavirus
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.356 de noi cazuri de COVID-19 în România și 35 de decese la pacienți confirmați pozitiv.
Potrivit GCS, până joi în România au fost confirmate 49.591 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 26.609 pacienți au fost declarați vindecați și 4.005 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
Actualitate
Miliarde pentru flota americană: Marina SUA comandă noi nave-cisternă esențiale
Actualitate
Ucraina vrea 25 de sisteme Patriot: Zelenski cere „colegilor” europeni să împrumute apărarea antiaeriană și acuză „coada” de producție
Actualitate
Curățenie birouri Brașov – servicii profesionale oferite de Prestclean
Un birou curat înseamnă un mediu de lucru sănătos, productiv și plăcut. Prestclean oferă servicii profesionale de curățenie birouri Brașov, adaptate cerințelor companiilor moderne care doresc un partener de încredere pentru întreținerea spațiilor de lucru. Indiferent dacă este vorba despre o firmă mică sau un sediu de mari dimensiuni, echipa noastră asigură un nivel înalt de igienă și întreținere constantă.
De ce să alegi Prestclean pentru curățenia biroului tău?
Prestclean este o firmă de curățenie din Brașov specializată în servicii comerciale și industriale. Experiența acumulată în domeniul B2B ne permite să oferim soluții personalizate pentru fiecare client.
Avantajele colaborării cu Prestclean:
-
Personal instruit și verificat, cu experiență în curățenie profesională.
-
Utilizarea de echipamente moderne și produse de curățenie ecologice, sigure pentru oameni și suprafețe.
-
Flexibilitate în stabilirea programului de curățenie, inclusiv în afara orelor de lucru.
-
Posibilitatea de a alege frecvența intervențiilor: zilnică, săptămânală sau lunară.
-
Rapoarte periodice privind activitatea desfășurată și nivelul de curățenie.
-
Ofertă personalizată în funcție de dimensiunea spațiului și nevoile clientului.
Ce include serviciul de curățenie birouri Brașov?
Serviciul de curățenie birouri oferit de Prestclean este complet și acoperă toate aspectele întreținerii spațiilor de lucru:
-
Aspirarea și spălarea pardoselilor.
-
Curățarea și dezinfectarea birourilor, mobilierului și suprafețelor de lucru.
-
Curățarea monitoarelor, tastaturilor și echipamentelor IT.
-
Golirea și igienizarea coșurilor de gunoi.
-
Ștergerea prafului de pe mobilier și suprafețele verticale.
-
Curățarea geamurilor și a vitrinelor interioare și exterioare.
-
Întreținerea băilor și a bucătăriilor de serviciu.
-
Dezinfectarea spațiilor comune, a mânerelelor, balustradelor și întrerupătoarelor.
În funcție de solicitare, se pot adăuga și servicii suplimentare, precum curățenia generală periodică, spălarea mochetelor și a tapițeriilor sau igienizarea zonelor tehnice.
Beneficiile unui birou curat și întreținut corect
Un birou curat contribuie la:
-
Creșterea productivității și moralului angajaților.
-
Reducerea riscului de îmbolnăvire prin eliminarea bacteriilor și a prafului.
-
O imagine profesională și plăcută în fața clienților și partenerilor.
-
Protejarea mobilierului și a echipamentelor prin întreținere corectă.
Curățenie eficientă și discretă în Brașov
Echipa Prestclean respectă normele de siguranță și igienă în vigoare, folosind doar produse profesionale și tehnici moderne. Ne adaptăm la programul companiei tale pentru a asigura curățenie constantă fără a întrerupe activitatea de birou. Scopul nostru este să oferim un serviciu eficient, discret și constant de înaltă calitate.
Contactează Prestclean pentru o ofertă personalizată
Dacă ai nevoie de servicii de curățenie birouri în Brașov, contactează echipa Prestclean pentru o evaluare gratuită și o ofertă personalizată în funcție de nevoile spațiului tău.
Telefon: 0741 632 885
E-mail: office@prestclean.ro
Website: www.prestclean.ro
-
Exclusivacum 15 ore„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum 4 zilePoliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, subalternii patimesc! O poveste cu inel magic și psihologi „dotați”!
-
Exclusivacum 3 zileSAS, de la acțiuni speciale la acțiuni penale: Poliția „Elite” unde psihologii hărțuiesc, iar sefii joacă „inelul magic” cu carierele!
-
Exclusivacum 2 zileMAE: Academia de diplomație sau bârlogul faraonilor fiscali? Oana Țoiu „reformează” cu concursuri viciate și platforme piratate – Detalii exclusiv Incisiv de Prahova!
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova: Școala de falși polițiști, filiala „Gonflabila” – Absolvenți cu opt clase și mentori în uniformă!
-
Exclusivacum o ziSAS, de la „echipă de intervenție rapidă” la „brigada psihologilor cu bâtă”: Când statul de drept e suspendat, iar abuzul e Lege!
-
Exclusivacum 3 zileRomânia: „Sat fără câini” cu epoleți și „inelul magic” al corupției – Băsescu sună alarma, iar sistemul râde în haimanale!
-
Exclusivacum 3 zileScandalul spionajului ilegal: Sindicatul Diamantul acuză IGPR de mușamalizare și ‘gura care nu miroase’ la Botoșani!



