Connect with us

Actualitate

O întreagă familie a murit din cauza Covid-19 și a nepăsării personalului medical. Gabriel Copciag: ”Bolnava plecat pe semnătură. Nu era legislația în vigoare prin care să o obligi să rămână”

Publicat

pe

Unchiul unei fete, decedată la câteva zile după ce a fost testată, mărturisește că nepoata lui a murit după ce a fost  trimisă acasă  în toiul nopții, ulterior fiind luată de ambulanța. A două zi, tatăl care venise să fie testat, nu a fost băgat în seama la spital din cauza lipsei timpului, moment în care fiica și soția lui erau deja decedate. Despre responsabilii pentru tragedie, directorul medical al Spitalului Județean Argeș, unde s-a produs decesul, spune că decedatul este de vină și lacună legislativă din momentul respectiv.

”Domnișoară, poți să pleci acasă”, i s-a spus fetei cu febră și cu o mamă la AȚI, intubată, în stare gravă. Câteva ore mai târziu a decedat

”Mama care a fost în stare foarte gravă a rezistat la ATI, intubată, aproape o săptămână. Copilul ăsta în 24 de ore s-a prăpădit de când, teoretic s-a infectat, în timp ce mama ei era bolnavă și în spital, confirmată, nimeni nu s-a gândit să îi întrebe sau să îi testeze sau să vadă ce este cu ei. A ajuns la spital la Pitești, patru ore a stat într-o mizerie de cort, fără căldură, în frig, ea cu febră. Nimeni nu s-a interesat, în jur de 12 noaptea au venit și au testat-o si au spus așa: «Domnișoară, poți să pleci acasă». În condițiile în care între Pitești și Rucăr sunt aproape 100 de kilometri. La 12 noaptea. Singură. În condițiile în care 99% exista probabilitatea ca fata să fie pozitiv COVID, lucru care s-a și confirmat a doua zi.

Fata a fost luată după aproape 8 ore de ambulanță, a fost dusă la spitalul de pneumofiziologie din Câmpulung. A ajuns cu saturație 57. La Pitești a ajuns duminică după-amiaza, tatăl ei este de ieri în curtea spitalului din Pitești, în cort, adus să se testeze pentru că nu s-a simțit bine. Nu l-a băgat nimeni în seamă. Copilul lui, ieri, a murit în timp ce el era acolo în curte. Am sunat la spital pentru că, vă spun sincer, mi-a fost foarte greu să îl sun pe cumnatul meu la o săptămână după ce și-a pierdut soția să îi spun eu că i-a murit copilul. Nu am putut. Omenește, dacă cineva mă poate judeca pentru treaba asta, asta e.

Unchiul a sunat la spitalul de pneumofiziologie din Câmpulung pentru a informa despre faptul că cumnatul acesteia, neștiutor de mortea fiicei lui, stă și așteaptă în curtea spitalului să fie testat, de frică să nu infecteze și pe alții, primind răspunsul că ”nu există timp pentru așa ceva”, potrivit Digi24.

”Noi n-avem timp de așa ceva”

”Am sunat la spital și am zis: «Oameni buni, e un om acolo în curtea dumneavoastră care stă ca un tâmpit, singur, și așteaptă să îl testeze cineva. Între timp, i-a murit copilul. Și nu știe. Se poate duce cineva?». Ni s-a spus, «dom’le, noi n-avem timp de așa ceva. Nu putem să facem treaba asta». Tatăl ei este în continuare în curtea spitalului din Pitești, așteaptă rezultatul testului, el a zis că nu pleacă acasă, că nu știe ce se întâmplă cu el și dacă e pozitiv nu vrea să îmbolnăvească pe alții.

Au venit frații tatălului lui și au luat copilul acasă și acum sunt pe drum spre cimitir să o înmormânteze. În timp ce mama ei era internată în stare gravă, am insistat să își dea licență și a luat licența. Ieri, când a murit, trebuia să fie la facultate, la absolvire. A stat la mine în casă patru ani de zile, al doilea copil al meu. Nimeni nu poate să înțeleagă toată treaba asta. Și de-asta sunt convins că copilul ăsta astăzi ar fi fost în viață. Nu sănătos, dar în viață. Dacă nu își bătea cineva joc, să-l trimită singur la 12 noaptea la 75 de kilometri distanță de casă. Pentru ea nu se mai poate face nimic, dar poate pentru alții să se poată face ceva. E foarte dureros, să știți. Mai ales în ideea că îți dai seama că nu ai nicio șansă în fața sistemului dacă pentru un copil de 21 de ani nu s-a întâmplat nimic”, este mărturia cutremurătoare a unchiului tinerei care a murit.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, spune că față a refuzat să rămână la spital, fiind testată, însă fără rezultat, urmând un tratament la domiciliu după confirmarea cu Covid-19, unde starea de sănătate i s-a deteriorat.

”Este o tragedie ce s-a întâmplat. Într-adevăr, aceasta este succesiunea evenimentului, adică – a venit la spitalul județean pe data de 20, a fost evaluată. În așteptarea testului, dânsa a refuzat să rămână, avem semnătura dânsei pe foaie și a spus că așteaptă rezultatul acasă. Marți, i s-a comunicat că este pozitivă și a urmat un tratament la domiciliu până joi când a anunțat salvarea și starea generală s-a deteriorat, a fost internată la spitalul de pneuomologie din Câmpulung. De acolo transferată la Pitești în secția de ATI, în stare foarte gravă”, spune Gabriel Copciag.

”Nu este obligatorie testarea contactilor directi”

”Referitor la contacții direcți cu persoana infectată, să știți că nu este obligatorie testarea acestora. Se testează doar dacă sunt simptomatici, în rest, ei trebuie să stea în izolare 14 zile. Tatăl fetei este și dânsul pozitiv, este internat la Leordeni. Celelalte detalii, într-adevăr cutremurătoare, de stat și de așteptare pe care eu nu pot să le controlez, într-adevăr este o suprasolicitare la nivelul UPU spital județean și timpii de așteptare sunt mai mari decât normal. Ce putem spune, noi când am primit bolnava în starea respectivă, în starea ei foarte gravă, a primit tot tratamentul necesar dar, din păcate, nu a mai putut fi salvată și cu ultimul tip de medicație, dacă sunteți la curent, cu acele corduri speciale, acele măsuri de ventilație asistată, nu s-a putut obține rezultatul dorit”, continua Gabriel Copciag.

Referitor la tatăl fetei decedate, Gabriel Copciag spune că nimic nu este adevărat și că a fost evaluat la timp și ulterior internat la Leordeni.

Nu este adevărat! Domnul a venit, a fost luat în evidență, s-a deschis fișă, a fost evaluat, a fost testat, rezultatul testului nu vine imediat. Durează, de dimineață și până la ora 16 când a venit testul a durat. El a venit dimineață, a fost testat, și la ora 17 a venit rezultatul. Rezultat pozitiv și internat la Leordeni.

Gabriel Copciag susține că o parte a vinei este a tinerei decedate pentru că a refuzat să rămână la spital pe proprie răspundere, iar cealaltă parte a vidului legislativ, care nu obligă suspecții să rămână internați

”Bolnava a plecat pe semnătură. Nu era legislația în vigoare prin care să o obligi să rămână”

”Nu pot să găsesc eu, în momentul ăsta, vinovații. Gândiți-vă că bolnava a plecat pe semnătură. Nu era legislația în vigoare prin care să o obligi să rămână. Este în acea perioadă de vid legislativ în care nu aveai ce să îi faci pacientului dacă voia să plece. I s-a explicat, a venit cu febră, i s-a explicat să rămână internată, avem locuri la internare, avem secție tampon, avem unde să păstrăm bolnavii care au simptomatologie. Nu a vrut să rămână, nu aveai ce să îi faci la momentul respectiv”, declară Gabriel Copciag .

Actualitate

Halo_Shield, platformă de apărare antidrone testată în exerciții majore ale Departamentului Apărării al SUA

Publicat

pe

De

Sistemele aeriene fără pilot au transformat apărarea spațiului aerian într-o competiție rapidă și asimetrică. Dronele cu prețuri de sub 1.000 de dolari pot amenința infrastructura critică și activele de mare valoare, punând sub presiune sistemele tradiționale de apărare bazate în principal pe radare și pe soluții punctuale.

În acest context, AV a dezvoltat Halo_Shield, o arhitectură modulară și distribuită de contracarare a dronelor — C-UAS — care combină date provenite de la senzori pasivi și activi și le transformă într-o imagine operațională comună în cadrul platformei software AV_Halo.

Sistemul este instalat sub forma unor „Tiles”, module integrate și reziliente care reunesc senzori, centre de comandă și control și mijloace de neutralizare. Arhitectura permite detectarea mai timpurie a amenințărilor și reduce riscurile asociate apărării punctuale bazate pe un singur tip de senzor sau efect.

De la prototip la sistem operațional

Performanțele Halo_Shield au fost evaluate în cadrul a trei exerciții majore: T-REX 25-2, TWIX 2026 și T-REX 2026. Testările au urmărit capacitatea sistemului de a asigura întregul lanț operațional — de la detectare și identificare până la selectarea și utilizarea mijlocului de neutralizare.

T-REX 25-2: testarea apărării bazelor militare

Desfășurat la Camp Atterbury, în Indiana, exercițiul T-REX 25-2 a evaluat modul în care Halo_Shield poate fi utilizat pentru apărarea bazelor împotriva amenințărilor reprezentate de drone.

Sistemul a combinat date provenite de la senzori acustici, optici și de radiofrecvență, inclusiv Walaris AirScout, Squarehead Discovair și AV Titan SV, precum și fluxuri de date furnizate de sisteme partenere. Informațiile au fost fuzionate și transformate în piste de urmărire afișate într-o imagine operațională comună.

În cadrul exercițiului, Halo_Shield a fost instalat pe un vehicul, sub forma unui Terrestrial Tile cu mai multe servere. Sistemul a fost testat împotriva unor zboruri simulate și reale ale unor drone din grupele 1–3, inclusiv în scenarii cu manevre complexe și activități limitate de tip roi.

Potrivit AV, Halo_Shield a reușit să fuzioneze mai multe surse de date, să detecteze pasiv drone de mici dimensiuni și să permită verificarea vizuală rapidă a amenințărilor. Sistemul a devenit operațional în aproximativ 15 minute, iar configurările mai complexe au necesitat încă 15–20 de minute pentru instalarea software-ului.

Pe durata testărilor, platforma a funcționat cu o disponibilitate de aproape 100%, fără blocaje software sau defecțiuni hardware raportate.

Un alt rezultat important a fost integrarea rapidă în arhitecturi și medii de lucru existente, prin utilizarea formatului de mesagerie OMNI. Această interoperabilitate a permis participarea la arhitectura PMASKC și la mediile Ninja Fusion și TRAX.

TWIX 2026: interoperabilitate și mobilitate

Desfășurat la Sumter, în Carolina de Sud, TWIX 2026 a reunit reprezentanți ai Forțelor Aeriene ale SUA, MITRE, Departamentului pentru Securitate Internă, Gărzii Naționale și industriei de apărare, inclusiv AV.

În cadrul exercițiului, Halo_Shield a fost evaluat ca soluție interoperabilă pentru apărare stratificată. Platforma a integrat senzori acustici, radare și senzori de radiofrecvență, oferind totodată o imagine centralizată asupra amenințărilor și asupra stării sistemelor.

Halo_Shield a coordonat instrumente defensive și ofensive, a utilizat capabilitățile ISR ale AV Puma LE și a permis schimbul securizat de date prin UDL și prin specificații furnizate de parteneri.

Preintegrarea sistemului a făcut posibilă desfășurarea, conectarea, configurarea și operarea acestuia încă din prima zi. Nodurile aflate la distanță au putut fi repoziționate și reconfigurate cu perioade reduse de întrerupere, un element important pentru operațiunile expediționare și apărarea rapidă a bazelor.

Exercițiul a evidențiat și direcții de îmbunătățire, printre care simplificarea instalării, reducerea variațiilor de configurare, optimizarea proceselor de fuziune a datelor și îmbunătățirea interfețelor pentru operatori.

T-REX 2026: testarea întregului lanț de neutralizare

Cea mai solicitantă evaluare a avut loc la Grand Forks Air Force Base, în cadrul T-REX 2026. AV a integrat platforma AV_Halo cu sistemele Argus Perimeter Security, Titan RF C-UAS și laserul de mare energie LOCUST.

Arhitectura a inclus, de asemenea, senzori acustici Squarehead, camere EO/IR Axis, sistemul Walaris AirScout și radare active SRC Gryphon.

În mai multe scenarii desfășurate pe parcursul exercițiului, echipele AV au utilizat efecte de radiofrecvență și angajamente cu laserul de mare energie împotriva unor drone din grupele 1 și 2. Testările au urmărit toate etapele lanțului de neutralizare, în condiții de rețea, siguranță și operare cât mai apropiate de cele reale.

Potrivit companiei, timpul dintre lansarea dronei și detectarea acesteia a fost de sub un minut, iar identificarea, transmiterea datelor către mijlocul de neutralizare și autorizarea angajamentului au durat câteva secunde fiecare.

Halo_Shield a neutralizat rapid drone în scenarii considerate simple, a obținut în mod repetat lovituri împotriva unor platforme din grupa 2 și a distrus un roi format din cinci drone într-un interval scurt. Sistemul a reușit, de asemenea, să neutralizeze o dronă aflată în staționare înainte de lansarea oficială a acesteia în cadrul scenariului.

În timpul exercițiului au fost testate și Celestial Tiles și Aerial Tiles. Platformele AV_Halo CORTEX și Puma ISR au sprijinit detectarea activităților dinaintea lansării, prin identificarea unor posibile puncte de lansare, a echipelor de operatori și a zonelor de interes.

Prima tragere cu laserul LOCUST la Grand Forks

Unul dintre momentele centrale ale exercițiului a fost prima tragere cu laserul de mare energie LOCUST la Grand Forks Air Force Base.

Halo_Shield a asigurat funcțiile de comandă și control pentru angajamentul laser, inclusiv transmiterea pistei fuzionate, asocierea țintei cu arma, programarea angajamentului și confirmarea din partea comandantului, în condiții stricte de siguranță.

În trecut, astfel de trageri necesitau sprijin extern. În cadrul T-REX 2026, AV_Halo COMMAND a preluat acest rol și a demonstrat capacitatea de a coordona întregul proces din cadrul arhitecturii Halo_Shield.

O arhitectură modulară pentru apărarea distribuită

Rezultatele obținute în cadrul celor trei exerciții au demonstrat, potrivit AV, maturizarea Halo_Shield de la un prototip promițător la un sistem de luptă testat în medii operaționale complexe.

Platforma a evidențiat:

  • integrarea mai multor tipuri de senzori și efecte;
  • implementarea rapidă;
  • disponibilitate operațională ridicată;
  • interoperabilitate cu arhitecturi și sisteme partenere;
  • capacitatea de a opera în configurații distribuite;
  • coordonarea întregului lanț de detectare, identificare și neutralizare;
  • flexibilitate pentru apărarea bazelor și a infrastructurii critice.

Prin conceptul său bazat pe module interconectate, senzori pasivi și sisteme avansate de comandă și control, Halo_Shield urmărește să ofere o soluție scalabilă pentru apărarea spațiului aerian într-un mediu în care dronele ieftine și ușor de dislocat pot genera riscuri semnificative pentru baze, rețele de senzori și personal.

Citeste in continuare

Actualitate

Texasul, ales pentru ultima stație a rețelei americane de supraveghere a spațiului profund

Publicat

pe

De

Forțele Spațiale ale Statelor Unite au desemnat zona Lake Kickapoo, din Texas, drept locația preferată pentru construirea celui de-al treilea și ultimului radar al rețelei Deep Space Advanced Radar Capability (DARC), destinată monitorizării obiectelor aflate pe orbita geostaționară.

Proiectul ar urma să consolideze capacitatea Statelor Unite, Australiei și Regatului Unit de a detecta și urmări sateliți într-un mediu spațial tot mai contestat.

Lucrările ar putea începe în 2027

Construcția instalației din Texas este planificată să înceapă în 2027, după atribuirea contractului și obținerea tuturor aprobărilor necesare. Lucrările civile ar urma să fie finalizate în 2029, urmând apoi testarea și evaluarea echipamentelor.

Acceptarea operațională a radarului este programată pentru 2030, însă calendarul depinde de încheierea etapelor administrative și tehnice.

Printre aprobările necesare se numără și certificarea emisă de Administrația Federală a Aviației. Aceasta trebuie să confirme că radarul militar nu va interfera cu sistemele utilizate de controlorii traficului aerian civil.

O rețea globală pentru supravegherea orbitei geostaționare

Generalul Douglas Schiess, șeful operațiunilor spațiale americane, a declarat că alegerea Texasului menține planul de creare a unei rețele globale de senzori pentru spațiul profund.

Potrivit acestuia, noua capacitate va îmbunătăți vizibilitatea asupra unui domeniu strategic disputat și va consolida protejarea sistemelor spațiale de care depind Statele Unite și aliații săi.

DARC se bazează pe tehnologii dezvoltate de Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins. Sistemul este proiectat pentru monitorizarea permanentă a orbitei geostaționare, indiferent de condițiile meteorologice și inclusiv pe timp de zi — o performanță care îl diferențiază de majoritatea radarelor existente.

Australia și Țara Galilor găzduiesc primele două instalații

Primul radar al rețelei este construit în Australia de compania Northrop Grumman. Contractul inițial, în valoare de 341 de milioane de dolari, a fost atribuit în februarie 2022.

În septembrie 2023, Statele Unite, Australia și Regatul Unit au semnat un memorandum prin care și-au asumat cooperarea în cadrul programului DARC pentru următorii 22 de ani.

A doua instalație va fi amplasată în Pembroke, Țara Galilor. Northrop Grumman a primit în august 2024 un contract de aproximativ 200 de milioane de dolari pentru dezvoltarea acestui radar.

Ulterior, valoarea contractului a fost majorată cu aproape 216 milioane de dolari. Fondurile suplimentare sunt destinate achiziției anticipate a unor componente cu termen lung de producție, precum echipamentele antenelor și fabricarea propriu-zisă a acestora. Valoarea totală a contractului a ajuns astfel la aproximativ 495 de milioane de dolari.

Construcția instalației din Țara Galilor este programată să înceapă anul viitor, potrivit noii strategii spațiale britanice.

Programul, afectat de întârzieri și costuri suplimentare

Implementarea DARC a fost marcată de întârzieri încă din primele etape. Rapoarte succesive ale Biroului pentru Responsabilitate Guvernamentală din Statele Unite au semnalat amânări repetate ale calendarului și creșteri neprevăzute ale costurilor.

Pentru instalația din Australia, atingerea capacității operaționale inițiale a fost amânată de mai multe ori. Inițial, Forțele Spațiale estimau că aceasta va fi atinsă în septembrie 2025. Termenul a fost ulterior mutat pentru februarie 2026, iar cea mai recentă estimare indică luna ianuarie 2027.

În luna mai a anului trecut, Forțele Spațiale au început să utilizeze anticipat anumite capabilități la baza aeriană Eglin. Măsura a urmărit punerea la dispoziție a unor funcții militare esențiale înainte de acceptarea operațională completă.

Implementarea se desfășoară gradual, astfel încât operațiunile inițiale să poată începe în paralel cu activitățile de dezvoltare și integrare derulate de contractor.

Primul test a confirmat funcționarea coordonată a antenelor

În august, Northrop Grumman a anunțat finalizarea unui prim test la instalația din Australia. Rezultatul a demonstrat că antenele radarului pot funcționa împreună ca un sistem integrat și pot urmări simultan mai mulți sateliți.

Testarea a implicat însă doar șapte dintre cele 27 de antene parabolice planificate pentru sistemul complet. Acest fapt indică faptul că instalația australiană se află încă într-o etapă de dezvoltare și extindere operațională.

Problemele de la primul amplasament ar putea afecta calendarul american

În cel mai recent raport de evaluare, autoritățile americane au indicat riscul ca întârzierile și creșterile de costuri înregistrate la primul amplasament să se răsfrângă asupra construcției stației din Statele Unite.

Printre cauzele identificate se numără modificările necesare pentru respectarea unor cerințe impuse de țara gazdă. Aceste ajustări au generat presiuni suplimentare asupra calendarului și bugetului programului.

Forțele Spațiale au respins însă informațiile potrivit cărora dificultățile de la instalația australiană ar fi provocat deja întârzieri în proiectul din Texas.

Toate cele trei radare ar trebui să fie operaționale până în 2032

Potrivit celei mai recente estimări, toate cele trei instalații DARC — din Australia, Țara Galilor și Texas — ar urma să fie complet operaționale până în decembrie 2032.

Finalizarea rețelei va oferi aliaților o capacitate extinsă de monitorizare a orbitei geostaționare, unde sunt amplasați numeroși sateliți utilizați pentru comunicații, navigație, supraveghere și securitate națională. Prin acoperirea celor trei regiuni, sistemul este proiectat să furnizeze o imagine permanentă asupra activităților din spațiul profund și să sprijine protejarea infrastructurii spațiale critice.

Citeste in continuare

Actualitate

Apărarea antiaeriană americană, pusă la încercare de atacurile cu drone și rachete

Publicat

pe

De

Interceptoarele se consumă rapid, iar rezervele sunt tot mai greu de refăcut

Sistemele de apărare aeriană și antirachetă s-au dovedit eficiente în conflictele recente, reușind să respingă valuri de rachete de croazieră și roiuri de drone cu rate ridicate de succes. Performanța are însă un preț: interceptoarele sunt utilizate într-un ritm îngrijorător.

Situația este complicată și de pierderea unor radare THAAD/TPY-2, ceea ce a obligat Statele Unite să ia măsuri urgente pentru protejarea propriilor capabilități militare din Orientul Mijlociu.

Refacerea stocurilor actuale reprezintă deja o provocare, iar pregătirea pentru conflictele viitoare este și mai dificilă. Pentru a răspunde ambelor obiective, sistemele de apărare trebuie să se adapteze rapid tacticilor adversarilor și diversității amenințărilor.

Iranul a combinat rachete, drone și atacuri coordonate

Atacurile iraniene au demonstrat capacitatea de a lansa simultan mai multe tipuri de amenințări din domenii diferite: rachete de diverse categorii și vehicule aeriene fără pilot.

Un număr semnificativ de arme a fost lansat în același timp, cu obiective programate să fie lovite într-un interval scurt. Strategia a pus apărătorii în fața unei dileme complexe: amenințările ieftine trebuiau contracarate cu mijloace defensive accesibile, în timp ce rachetele mai rapide și mai sofisticate necesitau interceptoare avansate.

Pentru viitorul apărării antiaeriene și antirachetă, trei probleme sunt esențiale: costul, eficiența și capacitatea industriei de a produce rapid echipamentele necesare.

Gestionarea acestor factori va necesita un efort coordonat între Pentagon și companiile din industria de apărare.

Costul interceptării poate depăși valoarea țintei

Radarele, lansatoarele și interceptoarele sunt sisteme scumpe și dificil de fabricat. În multe situații, ele sunt folosite pentru distrugerea unor ținte mult mai ieftine, în special în cazul dronelor produse în masă și lansate în roiuri.

Totuși, prețul unei ținte nu este singurul criteriu. Valoarea obiectivului protejat trebuie inclusă în calcul, fie că este vorba despre o bază militară, infrastructură critică sau teritoriul național.

Apărarea unor obiective importante justifică utilizarea unor sisteme costisitoare, însă problema accesibilității nu poate fi ignorată. Statele Unite trebuie să stabilească cât sunt dispuse să cheltuiască pentru apărarea teritoriului și pentru menținerea capacității de a proiecta forță la mii de kilometri distanță.

Costurile interceptoarelor reprezintă doar una dintre componentele acestei ecuații, dar au devenit tot mai greu de susținut pe măsură ce atacurile folosesc un număr tot mai mare de drone ieftine.

Roiurile de drone schimbă regulile jocului

Dronele iraniene Shahed, al căror cost este estimat la câteva zeci de mii de dolari pe unitate, pot fi lansate în formații numeroase și pot parcurge distanțe de sute sau chiar mii de kilometri.

Folosirea unor interceptoare tradiționale împotriva acestor aparate este eficientă din punct de vedere militar, însă dezechilibrul financiar devine problematic. Distrugerea unei drone relativ ieftine cu o rachetă de milioane de dolari poate epuiza rapid stocurile defensive.

Există deja sisteme antidronă mai accesibile, dar pentru ca acestea să fie produse și introduse în număr suficient este nevoie de o schimbare a priorităților și a comenzilor militare.

Soluția nu constă doar în criticarea diferenței de preț dintre țintă și interceptor, ci în achiziționarea accelerată a echipamentelor antidronă care sunt deja disponibile și operaționale.

Apărarea trebuie să facă față mai multor amenințări simultan

Sistemele americane de apărare aeriană și antirachetă au avut o evoluție solidă, inclusiv începând cu primul război din Golf, când bateriile Patriot au fost folosite împotriva rachetelor Scud.

Amenințările actuale sunt însă mai variate și se deplasează cu viteze diferite. Dronele zboară la altitudini reduse și pot efectua manevre dificile, armele hipersonice se deplasează cu viteze foarte mari, iar rachetele balistice urmează traiectorii care pot fi anticipate într-o anumită măsură.

Modelul tradițional — detectarea țintei și distrugerea ei — nu mai este suficient. Sistemele defensive trebuie să urmărească și să neutralizeze simultan obiective multiple, provenite din direcții diferite și utilizând profiluri de zbor distincte.

Atacurile recente au confirmat că scenariul cel mai dificil nu este reprezentat de o singură rachetă, ci de o ofensivă coordonată, desfășurată în mai multe domenii și îndreptată asupra unor obiective diferite.

Finanțarea apărării apropiate rămâne insuficientă

Una dintre problemele majore este percepția potrivit căreia apărarea antiaeriană începe și se termină cu sistemul Patriot.

În realitate, există mai multe categorii de sisteme, de la apărarea aeriană cu rază scurtă până la echipamente specializate pentru combaterea dronelor. Aceste programe au fost relansate în ultimii ani, însă finanțarea lor nu a ținut pasul cu amploarea amenințărilor.

Creșterea numărului de atacuri cu drone și rachete a determinat acum autoritățile americane să trateze problema cu un grad sporit de urgență. Pentagonul și industria trebuie să accelereze dezvoltarea și desfășurarea sistemelor capabile să protejeze simultan mai multe tipuri de ținte.

Industria de apărare nu poate crește producția peste noapte

Capacitatea industrială a Statelor Unite a fost afectată de semnale de achiziție fluctuante, care au determinat reducerea treptată a producției de sisteme și componente pentru apărarea antiaeriană.

Motoarele cu combustibil solid utilizate de interceptoare presupun procese de fabricație complexe. În cazul radarului THAAD/TPY-2, construcția unui singur sistem necesită o perioadă îndelungată și investiții de ordinul miliardelor de dolari.

Aceste dificultăți au contribuit la diminuarea stocurilor și la apariția unei presiuni pentru extinderea rapidă a capacității de producție.

Nevoia de a înlocui munițiile consumate în operațiunile împotriva Iranului, combinată cu noile priorități ale administrației în domeniul apărării, poate transmite industriei semnale mai clare pentru creșterea producției și atragerea de investiții.

Producția la scară largă devine decisivă

Strategiile naționale de apărare, ordinele executive și inițiativele de reformare a achizițiilor militare indică o orientare tot mai clară către apărarea teritoriului și modernizarea bazei industriale.

Pentagonul și companiile de profil par să aibă o viziune comună asupra principalelor nevoi. Totuși, această convergență trebuie transformată în contracte predictibile și comenzi constante, fără de care fabricile nu pot investi în linii de producție suplimentare.

Tehnologiile viitoare trebuie nu doar să fie performante, ci și suficient de simple și accesibile pentru a putea fi produse în număr mare. Conflictele recente au arătat că apărarea aeriană ar putea fi nevoită să oprească roiuri de atacatori concepute special pentru a suprasolicita și satura sistemele existente.

Refacerea stocurilor nu mai poate fi amânată

Problema și direcțiile de acțiune sunt deja cunoscute. Statele Unite trebuie să investească simultan în refacerea rapidă a stocurilor de interceptoare și în dezvoltarea unor sisteme capabile să răspundă amenințărilor viitoare.

Extinderea producției de muniții ar fi trebuit să înceapă înainte ca rezervele să fie consumate într-un ritm atât de accelerat. În prezent, nevoia este și mai urgentă: fără o creștere rapidă a producției și fără o combinație mai inteligentă între sisteme scumpe și soluții antidronă accesibile, apărarea aeriană riscă să fie copleșită de atacuri numeroase și coordonate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”

Republica Prahova: „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal” Într-o țară imaginară...

Exclusiv2 zile ago

„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...

Exclusiv2 zile ago

„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125

Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv3 zile ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv3 zile ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv4 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv4 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv5 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv5 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv5 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv6 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv7 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv