Actualitate
Horoscop, 29 iulie 2020. „Racii” duc la bun sfârșit o mulțime de lucruri amânate până acum
Horoscopul zilei de miercuri, 29 iulie 2020. La finalul zilei, nativii din zodia „Taur” primesc o veste bună de la locul de muncă.
Berbec
Încearcă să nu te lași descurajat, chiar dacă îți vor apărea în cale o mulțime de provocări. Te gândești din ce în ce mai mult la viitor. Vrei să începi o afacere și să muncești doar pentru tine de acum înainte.
Taur
Ai multă încredere în tine, iar acest lucru se vede. Astfel, atragi atenția peste tot pe unde mergi și te bucuri de admirația celor din jur. În plus, la finalul zilei, primești o veste bună de la locul de muncă.
Gemeni
Creativitatea te caracterizează azi. Petreci mult timp singur, în compania pasiunilor pe care le ai, și te bucuri de fiecare moment de liniște. În plus, începi să vezi progresele pe care le faci în zona artelor.
Rac
Petreci mare parte din timp la locul de muncă și încerci să duci la bun sfârșit o mulțime de lucruri pe care le-ai tot amânat. Încearcă, totuși, să ceri ajutorul atunci când simți că te ajunge extenuarea.
Leu
Vrei să faci unele schimbări când vine vorba de viața profesională, așa că azi începi să înveți lucururi noi care să te ajute pe drumul pe care l-ai ales. Ai determinarea necesară pentru a face tot ceea ce îți propui.
Fecioară
Ziua de miercuri este dedicată relaxării. Petreci mult timp acasă, în compania unei cărți bune sau vizionând un film pe care vrei să-l vezi de mult, pentru a putea să elimini stresul.
Citește horoscopul integral, pe Jurnalul.ro
Prognoza meteo, 29 iulie 2020. Vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în zonele sudice și estice
Potrivit prognozei meteo de miercuri, 29 iulie, vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în zonele sudice și estice. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și, îndeosebi la câmpie, va depăși pragul critic de 80 de unități.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar mai accentuate după-amiaza în zona de munte și în nord-vest, iar spre seară și noaptea în nordul teritoriului, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, descărcări electrice, intensificări trecătoare ale vântului și, posibil, grindină.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 30 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 și 25 de grade Celsius, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 10-12 grade Celsius, potrivit stirimeteo.com.
Cod galben de caniculă în 22 de județe și în București. Temperaturile vor ajunge la 38 de grade
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți dimineață, o avertizare de cod galben de caniculă în 22 de județe și în București.
Avertizarea meteo este valabilă în zilele de miercuri și joi (29 și 30 iulie), iar începând de astăzi, de la ora 12:00, până joi seară, a fost emisă o informare meteo de disconfort termic. Temperaturile maxime vor ajunge la 38 de grade Celsius.
Informarea meteo este în vigoare în intervalul marți ora 12.00 – joi ora 20.00. Valorile termice vor continua să crească, astfel încât vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară în regiunile extracarpatice.
Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de peste 33…35 de grade, disconfortul termic va fi ridicat, iar pragul critic de 80 de unități al indicelui temperatură-umezeală (ITU) va fi atins în zonele de câmpie și podiș din sudul și estul țării și local din vest.
Cum va fi vremea în toată țara în următoarele 4 săptămâni
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.
Pentru intervalul 27 iulie-3 august, sunt anunţate averse de ploaie în cea mai mare parte a ţării, dar în special în regiunile vestice şi nord-vestice.
Actualitate
Destinații de munte în România potrivite pentru familii: idei de vacanță și cazări de la Cazări Unice
Munții din România au un talent aparte: reușesc să mulțumească deopotrivă un copil de cinci ani care vrea să alerge după fluturi, un adolescent care vrea semnal la telefon și niște părinți care visează doar la liniște și aer curat. Dacă tot cauți o vacanță care să bifeze toate aceste nevoi într-un singur loc, ai ajuns exact unde trebuie. Valea Prahovei rămâne una dintre cele mai bune alegeri pentru o escapadă în familie, iar alegerea cazării potrivite face toată diferența.
Valea Prahovei – Bușteni și Sinaia, alegerea sigură de pe Cazări Unice
Dacă e prima ta vacanță la munte cu copiii, Valea Prahovei e probabil cel mai bun punct de start. E la doar două ore de București, are tot ce-ți trebuie pentru o vacanță fără bătăi de cap, iar distanțele scurte între obiective înseamnă mai puțin timp în mașină și mai mult timp de joacă.
Telecabina din Bușteni te duce direct în platoul Bucegilor, de unde poți admira celebrul Sfinx, iar Cascada Urlătoarea e o plimbare scurtă prin pădure care se termină cu o priveliște superbă. Dacă vreți și o oprire mai liniștită, Mănăstirea Caraiman merită o vizită de-o oră. La câțiva kilometri distanță, în Sinaia, Castelul Peleș rămâne un obiectiv pe care copiii îl țin minte mult timp după vacanță. Iarna, zăpada transformă toată valea într-un decor de poveste; vara, pădurile de brad îți dau răcoarea de care ai nevoie și trasee ușoare, potrivite și pentru cei care nu sunt mari iubitori de drumeții solicitante.
Pentru cazare, dacă mergeți mai mulți, cel puțin două familii, bunici, prieteni cu copii de aceeași vârstă, merită să cauți o casă întreagă în locul mai multor camere de hotel. Cabana de închiriat în Bușteni de pe Cazari Unice, Nova Cervus, e un exemplu bun în acest sens: o cabană cu finisaje de lux, 5 dormitoare (fiecare cu baie proprie și balcon) pentru până la 10 persoane, cu vedere spre Munții Caraiman și la doar 1,5 km de Castelul Cantacuzino. Are foișor cu grătar pentru serile de vară, încălzire în pardoseală pentru cele de iarnă, iar la cerere vine cu pătuț de bebeluș, scaun înalt și chiar un ATV, dacă vrei să mai adaugi o doză de aventură. Prețul pe noapte pentru toată vila împărțit la 10 persoane, este mult sub ce ai plăti pentru camere separate de hotel. Partea cea mai bună.este că poți achita și cu vouchere de vacanță. Rezervarea se face direct, fără comision, iar check-in-ul e self-service, așa că ajungi când vrei, fără să te sincronizezi cu programul altcuiva.
Cazări unice în Poiana Țapului – ciubăr propriu pentru întreaga familie
Nu toată lumea vrea aceeași experiență, așa că merită să știi și ce alte opțiuni are cazariunice.ro în Bușteni, pentru familii mai numeroase sau grupuri de prieteni cu copii.
Rustic House, după cum indică și numele, este o cabană rustică cu șemineu în living, în cartierul Poiana Țapului, pentru 6 persoane. Are 3 dormitoare, ciubăr propriu și acces la saună, plus loc de joacă pentru copii, pătuț de bebeluș și scaun înalt la cerere. E la 1,5 km de Cascada Urlătoarea și la 3 km de Castelul Cantacuzino, așa că nu pierzi nimic din ce oferă zona.
Cazare lângă Cascada Urlătoarea – spațiu pentru grupuri mai mari
Pentru un grup și mai mare, Family House are 6 dormitoare și loc pentru 12 persoane, cu bucătărie complet echipată, foișor cu grătar și o curte cu trambulină și coș de baschet. Activități care vor ține copii suficient de ocupați cât voi gătiți sau vă relaxați pe terasă. E chiar pe drumul spre Cascada Urlătoarea, la doar 1,5 km, și la 9 km de Castelul Peleș din Sinaia, dacă vreți și o excursie de-o zi.
Toate sunt rezervabile direct, fără comision, cu poze reale și tur virtual pe site, ca să știi exact ce rezervi înainte să pleci la drum.
Pe cazariunice.ro găsești toată colecția de vile și cabane din Bușteni, fiecare vizitată și verificată de echipa lor înainte să ajungă în portofoliu. Rezervarea directă înseamnă și un preț mai bun. În funcție de perioadă, lunile martie–iunie sunt mai puțin cerute pe munte, așa că găsești mai ușor disponibilitate și prețuri mai bune decât în plin sezon (iarna sau iulie–august).
O vacanță bună începe de la cazare, locul în care te relaxezi după o zi întreagă petrecută afară. Alege cu grijă, și restul vine de la sine!
Actualitate
Proiectul Golden Dome prinde contur: O unitate de elită a Armatei SUA începe pregătirile pentru noul scut antirachetă
Armata Statelor Unite a desemnat oficial prima unitate de mărimea unui batalion care va începe antrenamentele și testarea planurilor pentru misiunea de apărare aeriană Golden Dome. Această formațiune reprezintă contribuția inițială a forțelor terestre la un proiect vast, menit să securizeze teritoriul național împotriva amenințărilor aeriene tot mai complexe. Deși identitatea specifică a unității selectate rămâne confidențială, oficialii militari confirmă că alegerea a fost făcută din structura de forțe existentă, având în vedere calendarul extrem de strâns pentru implementare.
Pregătiri intense pentru termenul limită din 2028
Obiectivul strategic este ca sistemul Golden Dome să devină pe deplin operațional până la jumătatea anului 2028. Până la acel moment, unitatea desemnată va trece printr-o serie riguroasă de experimente și exerciții de teren pentru a asigura integrarea perfectă cu noile soluții tehnice aflate în curs de finalizare. Arhitectura acestui sistem de apărare, concepută ca o structură stratificată, va include atât sisteme radar și de interceptare terestre, cât și componente spațiale, toate fiind coordonate de un sistem centralizat de comandă și control.
Gestionarea presiunii asupra trupelor în contextul crizelor globale
Implementarea proiectului Golden Dome survine într-un moment în care forțele de apărare aeriană sunt deja solicitate la maximum de misiunile curente din Orientul Mijlociu. Menținerea echilibrului între cerințele operaționale imediate, pregătirea soldaților și planurile de modernizare reprezintă o provocare logistică majoră. Pentru a atenua această presiune, liderii militari au decis să trimită actualizările tehnologice și noile echipamente direct trupelor aflate în teatrele de operații, fără a mai aștepta revenirea acestora la bazele de origine.
Extinderea capacităților Patriot pentru a răspunde noilor cerințe de securitate
Pe lângă dezvoltarea noului scut, planurile prevăd o creștere semnificativă a forței de rachete Patriot, care va trece de la 16 la 18 batalioane. Această extindere este esențială pentru a face față cererii globale și pentru a asigura succesul misiunii Golden Dome. Experiența acumulată în protejarea zonelor strategice, cum este regiunea capitalei federale, oferă baza necesară pentru optimizarea structurilor de personal și a abordărilor de comandă, în vederea consolidării apărării teritoriului național împotriva oricărei amenințări.
Actualitate
Revoluția armamentului accesibil: Boeing și Northrop Grumman rescriu regulile războiului modern
Într-o cursă contra cronometru pentru a echilibra balanța costurilor pe câmpul de luptă, giganții industriei de apărare fac pași decisivi către producția în masă a tehnologiilor de înaltă precizie. În contextul în care conflictele actuale epuizează stocurile de muniții sofisticate și extrem de scumpe, noile soluții propuse promit să ofere performanță de elită la o fracțiune din prețul actual, eliminând totodată blocajele critice din lanțurile de aprovizionare.
Tehnologia care sparge blocajele: Boeing lansează căutătorul radar ultra-ieftin
Boeing a finalizat dezvoltarea unei noi generații de senzori radar, sub denumirea de Ultra Low-Cost Seeker (ULCS), o tehnologie vitală care ghidează rachetele către țintă în momentele finale ale impactului. Această componentă, care a reprezentat istoric un punct critic ce a încetinit producția de interceptori precum cei folosiți de sistemele Patriot, a demonstrat deja că poate rezista condițiilor extreme de zbor pe rachete operaționale. Utilizând componente comerciale adaptate pentru uz militar, noul sistem promite o reducere drastică a costului per unitate, permițând dotarea arsenalelor ofensive și defensive cu o precizie chirurgicală, fără presiunea financiară a tehnologiilor de lux. Testele complexe, programate pentru anul viitor, vor valida capacitatea acestui senzor de a schimba fundamental modul în care este percepută sustenabilitatea programelor de rachete.
Raid Hunter: Precizie letală la preț de chilipir împotriva roiurilor de drone
În paralel, Northrop Grumman a dezvăluit sistemul Raid Hunter, o soluție de apărare aeriană bazată pe un tun de 50 mm, proiectată special pentru a contracara amenințările emergente, cum sunt roiurile de drone și rachetele de croazieră. Inovația majoră constă în muniția manevrabilă care, fiind conectată la un sistem avansat de senzori, se ghidează activ spre țintă și explodează prin proximitate. Spre deosebire de sistemele clasice care creează un „perete de plumb” irosind cantități uriașe de proiectile, Raid Hunter mizează pe economie și eficiență: un singur foc poate neutraliza o țintă, la un cost estimat de doar câteva mii de dolari.
Economia de scară în apărare: Trecerea de la muniții de elită la masa critică
Aceste avansuri tehnologice marchează o schimbare de paradigmă în strategia Pentagonului, care solicită industriei un volum mai mare de armament la prețuri sustenabile. Sistemul Raid Hunter utilizează tehnologia tunului XM913, deja selectat pentru noile transportoare blindate ale armatei, asigurând o integrare rapidă și o logistică simplificată. Cu prototipuri operaționale așteptate la orizontul anului 2027, industria apărării se pregătește să livreze „masă accesibilă” – capacitatea de a copleși inamicul nu doar prin tehnologie superioară, ci și prin volumul și frecvența atacurilor, transformând radical logica economică a confruntărilor militare viitoare.
-
Exclusivacum 5 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVII: RALIUL PROSTIEI PE DRUMURILE NAȚIONALE. VISE UMEDE DE ȘEFIE CU 2,66 LA CONCURS
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J Prahova – „GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XL (40)” – SIPI PRAHOVA SAU „VOLGA NEAGRĂ” CU OCHI AZURII: CÂND PASAGERUL BEAT VREA SĂ DEA ORDINE LA BODICAM
-
Exclusivacum 4 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXIX. „De la SC Wetterbest la pîră profesionistă”: nașterea unui polițist de ultim loc
-
Exclusivacum 4 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXVIII. De la „Academia de cămătărie” la „măcelul CAR-ului”: când și victimele se cumințesc brusc
-
Exclusivacum 2 zileTriatlonul lui Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”: Dopaj la trap, jaf la TCE și amenințări la poartă. Hărțuirea în direct la TCE. DEMISIA!
-
Exclusivacum 5 zileRecord mondial la Ministerul Afacerilor Interne: Împuternicirea de șase luni care a durat nouă ani și „amnezia” Guvernului în fața legii
-
Exclusivacum 4 zileCCR, gardianul plafonului: pensiile militare rămân la „capace”, militarii la coadă. Diamantul sună stingerea iluziilor
-
Exclusivacum 2 zileAlexandri Nicolae – Nae Comisionarul care a încercat să rescrie legea trapului. ANZ îl contrazice: decizie ilegală, cal descalificat, scandal cu tentă penală (DOCUMENTE)



