Connect with us

Actualitate

Controverse: Creierul omului trecut de 60 de ani

Publicat

pe

Pe Internet circulă articol intitulat „Creierul omului trecut de 60 de ani……………..!!!”, care surprinde prin concluziile pe care le prezintă ca fiind deosebit de importante pentru omenire.

Consider că CONCLUZIILE DIN ACEST ARTICOL SUNT TOTAL ERONATE, fie şi numai din considerentele expuse la sfârşitul acestuia.

Creierul omului trecut de 60 de ani……………..!!!

Pe baza ultimelor cercetări în domeniul neurologiei, gerontologul american Gene Cohen, directorul Centrului de cercetări în domeniul Îmbătrânirii şi Sănătăţii din cadrul Universităţii George Washington, susţine că creierul unei persoane în etate este mult mai elastic decât se consideră a fi.

Pe parcursul întregii vieţi creierul nostru codează gândurile şi amintirile, formând astfel noi legături neuronale. Mai mult ca atât, interacțiunea dintre emisfera dreaptă şi stângă ale creierului devine mai integrată, ceea ce duce la îmbunătățirea posibilităților noastre creative.

Creierul unei persoane sănătoase înaintate în vârstă nu mai este atât de rapid ca în tinereţe, dar în schimb este foarte elastic. S-ar putea ca aceasta să fie una din cauzele pentru care la bătrâneţe oamenii trag concluzii mai precise şi iau decizii înţelepte. În afară de aceasta s-a dovedit că odată cu înaintarea în vârstă creierul reacţionează mai calm la emoţiile negative. De fapt el începe să funcţioneze la capacitate maximă la vârsta de 60-80 de ani. Apogeul activităţii intelectuale a omului are loc în jurul vârstei de 70 de ani. Cu timpul în creierul uman creşte cantitatea de mielină – substanţă datorită căreia semnalul neuronal se transmite mai rapid. Din această cauză capacitatea intelectuală generală a creierului creşte cu până la 3000% în comparaţie cu valoarea medie în categoriile de vârstă inferioare. Apogeul producţiei de mielină are loc în acelaşi interval de vârstă: 60-80 de ani.

Dacă până la 60 de ani între cele două emisfere cerebrale există o separare strictă a funcţiilor, după această vârstă omul poate folosi ambele emisfere concomitent, reglând activarea lor prin înclinări uşoare ale capului într-o parte sau alta. În acest fel se pot rezolva probleme mult mai complexe.

Cercetătorii au selectat voluntari din diferite categorii de vârstă şi i-au rugat să răspundă la un şir de teste de diferite grade de dificultate. S-a dovedit că oamenii din categoria de vârstă 60-75 de ani rezolvă mult mai simplu şi mai rapid cele mai dificile probleme. Participanţii mai tineri în situaţii critice, când aveau de rezolvat probleme dificile, mergeau pe calea calculului tuturor variantelor posibile, ceea ce, într-un final, crea o mare confuzie. Între timp oamenii trecuţi de 60 de ani alegeau cu o exactitate uimitoare 2-3 variante alternative, cu ajutorul cărora găseau uşor soluţia corectă.

Profesorul Monchi Oury din Universitatea din Montreal afirmă: “Creierul unui om în etate alege calea cea mai ergonomică, excluzând variantele inutile şi luând în calcul doar variantele corecte ale rezolvării problemei”. În afară de aceasta îşi spune cuvântul şi experienţa de viaţă pe care au acumulat-o oamenii în vârstă de-a lungul anilor. Ei sunt expuşi într-o măsură mult mai mică decât tinerii la confuzii şi tulburări datorate unor informaţii cu încărcătură emoţională.

Profesorul Dilip Jeste de la Universitatea din California afirmă: “Creierul uman, în spatele căruia se află zeci de ani de viaţă, este mult mai puţin impulsiv şi mult mai raţional”. Anume asta numim noi “înţelepciune”: un amestec de cunoştinţe şi de experienţă, care permit luarea rapidă a unor decizii corecte.

Particularităţile funcţionării creierului la 60-70 de ani

1. Neuronii cerebrali nu mor, ci pot dispărea conexiunile dintre ei atunci când omul nu practică o muncă intelectuală serioasă.

2. Odată cu înaintarea în vârstă creşte cantitatea de mielină în creier, apogeul acestei creşteri fiind după 60 de ani. În acest fel are loc accelerarea trecerii semnalelor de la un neuron la altul, iar capacitatea intelectuală creşte de 30 de ori.

3. Lipsa de concentrare şi memoria slabă sunt datorate excesului de informaţie în “memoria operativă”.

4. La această vârstă omul devine mult mai rezistent la stres şi poate lucra mult mai eficient în condiţii de solicitare emoţională.

5. Începând cu vârsta de 60 de ani omul începe să utilizeze concomitent ambele emisfere cerebrale.

6. În această perioadă a vieţii creşte considerabil ceea ce numim noi “intuiţie”.

7. Apogeul funcţiilor cognitive are loc în intervalul de vârstă 60-70 de ani.

8. Dacă se respectă un mod de viaţă sănătos, capacitatea intelectuală nu numai că nu scade odată cu vârsta, ci, dimpotrivă, chiar este în creştere şi poate atinge apogeul la 80 sau chiar la 90 de ani.

Consider că CONCLUZIILE DE MAI SUS SUNT TOTAL ERONATE fie şi numai din următoarele considerente:

1. Marile creaţii ale lumii, în toate domeniile de activitate, au avut loc până la vârsta de 45 de ani.

2. Din statisticile internaţionale rezultă că apogeul creaţiei a fost în jurul vârstei de 35 de ani.

3. Autorii nu prezintă nici cel puţin un singur caz, oricât de singular ar fi acesta, al unei persoane la care „capacitatea intelectuală nu numai că nu a scăzut odată cu vârsta, ci, dimpotrivă, chiar a crescut, atingând apogeul la 80 sau chiar la 90 de ani”.

4. Autorii nu au în vedere nici chiar faptul elementar că geniile omenirii nu au atins vârsta de 90 de ani, iar cele care au atins vârsta de 80 de ani:

4.1) fie nu s-au mai înregistrat acte/opere de creaţie.

4.2) fie lâncezeau fizic şi intelectual.

5. Ar fi interesant ca istoria ştiinţei să consemneze care a fost „capacitatea intelectuală a autorilor de mai sus la 90 de ani”:

5.1) în această lume, dacă vor mai apuca această vârstă (puţin probabil),

5.2) sau de pe lumea cealaltă (foarte probabil).

6. Cine poate crede, cu excepţia autorilor de mai sus (dacă aceştia există în realitate, iar dacă da, dacă au şi tras asemenea concluzii) că persoanele de 80 şi de 90 de ani;

6.1)  au capacitatea intelectuală creşte de 30 de ori ?

6.2) sunt mult mai rezistent la stres şi poate lucra mult mai eficient în condiţii de solicitare emoţională ?

7. Dacă asemenea concluzii sunt valabile, de ce în întreaga lume oamenii sunt scoşi din activitate la vârste de 60 – 65 de ani, pe motive de uzură fizică şi intelectuală, şi trimişi la pensie ?

În concluzie, aşa cum „nu tot ce zboară se mănâncă”, tot aşa de adevărat este şi faptul că „nu tot ce se publică pe Internet este adevărat”.

Sunt numeroase articole pe Internet în care se inventează şi elite în anumite domenii, li se pun în gura acestora concluzii dintre cele mai absurde, se practică arta manipulării, a dezinformării, a intoxicării”.

Lumea Internetului este răvăşită şi destabilizată cu informaţii dintre cele mai diverse şi mai „atent lucrate”, inclusiv în unele „laboratoare”, în care se practică, printr-o mare varietate şi subtilitate, arta manipulării, a dezinformării, a intoxicării mediatice şi informaţionale, fără precedent până în prezent. (N. Grigorie Lăcriţa)

 

 

 

 

 

 

 

Actualitate

Paza de la mări și combaterea traficului de droguri: Paza de Coastă a SUA cumpără patru drone MQ-9B

Publicat

pe

De

Paza de Coastă a Statelor Unite va achiziționa pentru prima dată drone MQ-9B. Contractul, în valoare de 247,8 milioane de dolari, acoperă patru aeronave, stații de control la sol și echipamente de sprijin.

Supraveghere maritimă pe distanțe mari

Dronele vor fi folosite pentru monitorizarea apelor din larg, misiuni de căutare și salvare și sprijinirea operațiunilor împotriva traficului de droguri. Aeronavele nu sunt proiectate să transporte armament, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.

Potrivit conducerii Pazei de Coastă, noile aparate vor extinde raza de observare maritimă și vor permite detectarea mai timpurie a amenințărilor, decizii mai bine fundamentate și intervenții mai rapide.

Finanțare federală pentru patru aeronave

Planurile de achiziție au fost anunțate inițial anul trecut, după ce Paza de Coastă a primit fonduri prin pachetul bugetar de reconciliere pentru anul fiscal 2025 și alocările pentru anul fiscal 2026. Pachetul din 2025 a inclus aproape 25 de miliarde de dolari pentru serviciu.

Experiență operațională cu drone similare

Paza de Coastă a mai colaborat cu Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor (CBP), utilizând drone MQ-9A ale acestuia în operațiuni desfășurate din Texas. În anul fiscal 2026, aeronavele au sprijinit CBP în capturarea a 60.700 de livre de droguri ilegale și arestarea a aproximativ 20 de persoane implicate în contrabandă.

Peste 30 de ore în misiune

MQ-9B SeaGuardian este concepută pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere maritimă care pot depăși 30 de ore. Raza sa operațională este de aproximativ 1.200 de mile marine, potrivit producătorului, General Atomics.

Citeste in continuare

Actualitate

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate Bucuresti

Publicat

pe

De

Intr-un mediu economic in continua schimbare, gestionarea corecta a activitatilor financiare reprezinta o conditie esentiala pentru functionarea si dezvoltarea unei companii. In Bucuresti, unde activeaza numeroase intreprinderi din domenii diverse, serviciile contabile au un rol important in organizarea documentelor, respectarea legislatiei fiscale si fundamentarea deciziilor de business. O firma de contabilitate Bucuresti nu se ocupa doar de inregistrarea facturilor, ci poate deveni un partener strategic pentru antreprenorii care urmaresc stabilitate si performanta pe termen lung.

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate

Gestionarea documentelor si evidenta contabila

Una dintre principalele responsabilitati ale unei firme de contabilitate consta in organizarea si inregistrarea operatiunilor economice ale clientilor. Acest proces presupune verificarea documentelor justificative, evidentierea veniturilor si cheltuielilor, urmarirea creantelor si datoriilor, precum si gestionarea informatiilor referitoare la activele companiei.

O evidenta contabila bine structurata ofera o imagine realista asupra situatiei financiare si permite identificarea eventualelor neconcordante. Totodata, documentele organizate corespunzator faciliteaza pregatirea raportarilor si verificarea tranzactiilor atunci cand este necesar.

Declaratii fiscale si respectarea obligatiilor legale

Un alt domeniu important il reprezinta calcularea obligatiilor fiscale si pregatirea declaratiilor corespunzatoare. In functie de activitatea si regimul fiscal al companiei, acestea pot include obligatii privind impozitele, TVA-ul, contributiile salariale si alte raportari prevazute de legislatia aplicabila.

O firma de contabilitate urmareste termenele relevante si modificarile legislative care pot influenta activitatea clientului. Printr-o colaborare eficienta, antreprenorii pot reduce riscul intarzierilor si al erorilor declarative.

Salarizare si administrarea personalului

Companiile care au angajati trebuie sa gestioneze lunar numeroase operatiuni administrative. Serviciile de salarizare pot include calcularea drepturilor salariale, pregatirea statelor de plata, gestionarea concediilor si intocmirea declaratiilor aferente veniturilor salariale.

Analiza financiara si consultanta pentru dezvoltare

Dincolo de operatiunile curente, o firma de contabilitate Bucuresti poate sprijini procesul decizional prin rapoarte financiare si interpretarea indicatorilor economici. Informatiile despre profitabilitate, lichiditati, costuri si datorii ii ajuta pe antreprenori sa evalueze performanta companiei.

In functie de serviciile contractate, consultanta poate include analiza costurilor, planificarea fluxului de numerar si evaluarea implicatiilor fiscale ale anumitor decizii comerciale. Aceste informatii sunt utile atunci cand o companie doreste sa investeasca, sa isi extinda activitatea sau sa isi reorganizeze cheltuielile.

Tehnologie, comunicare si confidentialitate

Digitalizarea a schimbat modul in care sunt furnizate serviciile contabile. Transmiterea electronica a documentelor, utilizarea programelor specializate si comunicarea online pot simplifica procesele si accelera schimbul de informatii.

In acelasi timp, protejarea datelor financiare si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale. Alegerea unui partener care utilizeaza proceduri adecvate de securitate si stabileste clar responsabilitatile contractuale contribuie la o colaborare sigura.

Cum alegi firma de contabilitate potrivita?

Experienta profesionala, transparenta tarifelor, disponibilitatea comunicarii si adaptarea serviciilor la specificul companiei sunt criterii importante de selectie. De asemenea, trebuie clarificate serviciile incluse, responsabilitatile fiecarei parti si modul de transmitere a documentelor.

 

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA extinde Zero Trust: identitatea devine cheia securității pentru mii de sisteme

Publicat

pe

De

Pentru Armata SUA, provocarea Zero Trust nu mai ține atât de definirea conceptului, cât de aplicarea lui la scară largă. Aproximativ 5.000 de sisteme IT trebuie integrate într-o platformă comună de gestionare a identităților, acreditărilor și accesului — E-ICAM — deși multe dintre ele au fost construite cu mult înainte ca interoperabilitatea să devină o prioritate.

În paralel, cerințele de securitate depășesc rețelele IT tradiționale. Ele se extind către unitățile de la marginea tactică a rețelei, tehnologiile operaționale, sistemele de armament și, tot mai mult, agenții de inteligență artificială.

În aceste condiții, Zero Trust nu este o destinație la care se ajunge o singură dată, ci un model de securitate care trebuie ajustat permanent.

„Nu putem pur și simplu să cumpărăm Zero Trust de la un furnizor; nu este doar o cerință de conformitate”, a declarat David Thompson, responsabil de produs pentru E-ICAM în cadrul structurii Army CPE Command and Control Information Network. El a subliniat că amenințările, politicile și tehnologiile se schimbă continuu, iar Armata trebuie să își adapteze permanent abordarea.

Identitatea, prima linie de apărare

În centrul modelului se află identitatea. Orice entitate care încearcă să acceseze o resursă trebuie identificată, asociată unei acreditări și autorizată. Regula se aplică nu doar oamenilor, ci și dispozitivelor, aplicațiilor și altor entități non-umane.

„Orice lucru care se conectează la altceva pentru a accesa o resursă trebuie identificat fără echivoc, asociat în mod solid unei acreditări și autorizat în siguranță”, a explicat Thompson. „Asta înseamnă literalmente totul: de la utilizatori umani la interfețe non-umane și fiecare componentă fizică sau virtuală dintre acestea.”

Un element esențial al acestui model este autentificarea granulară și repetată. Utilizatorii, dispozitivele, datele și agenții AI trebuie verificați periodic pentru a-și păstra accesul, nu doar la momentul conectării inițiale.

5.000 de sisteme, o singură provocare complexă

Problema imediată este că sistemele Armatei diferă considerabil ca vechime și capabilități tehnice. Unele funcționează de zeci de ani și nu au ținut pasul cu modernizarea. În loc să impună aceeași soluție tehnică tuturor, Armata dezvoltă mai multe trasee de integrare și încearcă să aplice fiecărui sistem măsurile de control al accesului pe care acesta le poate susține în prezent.

Thompson a comparat situația cu securizarea unei clădiri guvernamentale. Controlul poate fi instituit la poartă, la intrare, în lift, la ușile interioare sau chiar la sertarele birourilor. Însă clădirile vechi nu au neapărat toate aceste puncte de control.

„Dacă o clădire nu are uși interioare sau birouri, trebuie să securizăm astăzi ceea ce este posibil și să fim pregătiți să sprijinim îmbunătățirile de securitate ale beneficiarului pe viitor”, a spus el.

Sistemele vechi rămân, astfel, unul dintre principalele obstacole în calea aplicării complete a Zero Trust. Curtis Dukes, vicepreședinte executiv și director general pentru bune practici de securitate la Center for Internet Security, a avertizat că o parte dintre acestea ar putea necesita modernizări importante pentru a răspunde noilor cerințe.

Această flexibilitate este esențială în contextul obiectivului Armatei de a îndeplini toate etapele-țintă Zero Trust până la sfârșitul anului 2027. Thompson a descris integrarea miilor de sisteme până la acel termen drept „un obiectiv uriaș”.

Integrare pe domenii, nu doar sistem cu sistem

Una dintre soluțiile analizate este integrarea sistemelor pe domenii operaționale, în locul tratării fiecăruia separat. Armata lucrează, de asemenea, la instrumente care să le permită responsabililor de sisteme să preia o parte mai mare din proces.

„Încercăm să găsim o metodă de integrare a domeniilor operaționale care pot cuprinde sute sau chiar o mie de sisteme IT”, a afirmat Thompson. El a adăugat că se pregătește un set de instrumente de tip „do it yourself”, astfel încât administratorii să poată lua măsuri fără să fie nevoiți să colaboreze individual, la fiecare pas, cu structura C2IN.

Pentru ca această abordare să funcționeze, responsabilii trebuie să știe ce sisteme și resurse dețin și cum operează acestea. Echipele Armatei au constatat uneori că proprietarii sistemelor nu au o imagine completă asupra propriilor medii informatice.

„Nu există o soluție universală; fiecare sistem IT este diferit. Este dificil, dar nu pentru că ar fi complicat. Dificultatea vine din atenția minuțioasă la detalii”, a spus Thompson.

Accesul securizat nu garantează protejarea datelor

Verificarea identității unui utilizator sau a unui dispozitiv nu este suficientă dacă informațiile la care acesta ajunge rămân vulnerabile. Din acest motiv, măsurile Zero Trust trebuie să protejeze și datele, nu doar accesul la ele.

Mario Puras, vicepreședinte senior pentru inginerie și arhitectură de soluții globale la Netskope, a susținut că modelul trebuie să includă verificare continuă, limitarea rapidă a amenințărilor și protecție completă a informațiilor.

„Misiunea eșuează dacă accesul utilizatorului este securizat, dar datele sunt compromise”, a afirmat Puras.

Într-o astfel de arhitectură, deciziile de acces se pot schimba în funcție de identitate, starea dispozitivului, comportament, conținut și alți factori. Politicile sunt aplicate la nivelul datelor, folosind informații despre utilizatori, dispozitive, conexiuni de rețea și aplicații.

Controlul devine cu atât mai important pe măsură ce mediile militare folosesc servicii cloud, interfețe API, platforme de colaborare și trafic criptat. Transferurile de informații sensibile prin apeluri API, încărcări în cloud sau mesaje de chat sunt exemple de activități pe care sistemele Zero Trust ar putea fi nevoite să le analizeze și să le controleze.

Agenții AI aduc o nouă dimensiune riscului

Extinderea utilizării agenților AI complică administrarea identităților. Pentru Thompson, principiul de bază nu se schimbă atunci când entitatea care solicită accesul nu este umană: și agenții AI trebuie să aibă identități, drepturi limitate și acces restrâns la ceea ce le este necesar.

„Paradigma nu este diferită; este aceeași, dar trebuie să ne mișcăm mai repede”, a spus el. Automatizarea ar putea accelera activitățile ostile, de la câteva atacuri pe minut la sute sau chiar mii pe secundă.

Dukes a atras atenția și asupra agenților capabili să delege sarcini altor agenți. Organizațiile vor trebui să gestioneze relații de încredere între lanțuri de identități non-umane și să se pregătească pentru agenți neautorizați — așa-numiții „shadow agents” — sau pentru sisteme care se comportă imprevizibil ori sunt compromise.

Zero Trust ajunge și la marginea tactică

La nivel tactic, Armata se confruntă cu o altă constrângere: conectivitatea. Unitățile de la nivelul brigăzii și de deasupra acesteia pot conta, în general, pe acces la resursele cloud ale Armatei. Formațiunile aflate sub acest nivel trebuie însă să se pregătească pentru conexiuni întrerupte, degradate, intermitente sau limitate.

Prin urmare, ele au nevoie de suficiente capabilități E-ICAM locale pentru a-și continua misiunile când sunt deconectate și pentru a actualiza informațiile atunci când legătura revine.

Aceleași principii ar urma să se aplice și tehnologiilor operaționale, sistemelor industriale de control, dispozitivelor conectate la internet și componentelor individuale ale sistemelor de armament.

Thompson a dat exemplul unui elicopter: atributele identității ar putea stabili dacă o anumită persoană are dreptul să pornească aparatul.

„Dacă David Thompson urcă într-un elicopter, are el autoritatea de a-l porni?”, a întrebat el. Răspunsul depinde de identitatea persoanei, de atributele asociate acesteia și de acțiunile pe care are voie să le întreprindă.

Provocarea Zero Trust depășește astfel cu mult conectarea la o rețea. Armata trebuie să stabilească ce persoană, mașină, aplicație sau agent AI poate accesa o anumită resursă, ce poate face după obținerea accesului și cum trebuie schimbate permisiunile odată cu evoluția tehnologiei, a misiunii și a amenințărilor.

În cuvintele lui Thompson, în cazul tehnologiilor operaționale, Zero Trust „nu este o stare finală, ci o acțiune continuă”.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv17 ore ago

Guvern demis, USR decis: austeritate la MEDAT, lux la IAR Brașov

Austeritate la minister, șampanie la consiliu – „Strângem cureaua la ghișeu, lărgim cureaua la consiliu” Pe 24 septembrie, Guvernul demis...

Exclusiv2 zile ago

Polițist cu cântarul, la datorie: cât lemn bagi în sobă, atâta „ordine publică” ai!

Mintea odihnită produce hârtii obosite Acolo unde ar trebui să fie strategie, analiză de risc și planuri de combatere a...

Exclusiv2 zile ago

Antena bate până în concediu: IGPR pierde recursul, nota de plată prinde dobândă

În administrația românească, drumul dintre un drept salarial și plata lui poate avea mai multe opriri decât un personal de...

Exclusiv2 zile ago

La MAI, familia se întemeiază cu acordul șefului. Pentru reîntregire, aduceți un „indicator la schimb”!

În Poliția Română, infractorul poate traversa mai multe județe într-o singură noapte. Polițistul care vrea să se mute în județul...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Operațiunea Iodura: cum a transformat Statul Român Prahova...

Exclusiv3 zile ago

Republica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT

Când un secretar general adjunct își face lege proprie, iar ministrul Irineu Darău transformă statul român în firmă de partid...

Exclusiv3 zile ago

Nu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!

Nu, nu este o toaletă dintr-o clădire părăsită, nici decor de film horror și nici vreun experiment vizual generat de...

Exclusiv3 zile ago

Planul la amenzi: cum s-a transformat polițistul în vaca de muls a șefilor cu pix și Excel

Normă la amenzi, nu atribuții: polițist cu șapcă, șef cu abac Mesajul transmis de adjunctul IPJ Bacău, comisar-șef Giugariu Constantin,...

Exclusiv3 zile ago

„BAYRAKTAR” LA SECRET.  Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul

Ministrul Predoiu n-a fost cercetat nici măcar o zi. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a stat șapte luni cu dosar...

Exclusiv3 zile ago

TASER PENTRU TOȚI, DAR NU CHIAR ACUM. Cronica unui șoc anunțat în Poliția Română

Polițiștii români ar putea, într-o bună zi, să vadă altceva la brâu în afară de un pix, un baston și...

Exclusiv4 zile ago

Incompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri

SIDEPOL trage semnalul de alarmă: din 31 august 2026 a intrat în vigoare Legea 180/2026, noul regim al incompatibilităților, dar...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – Statul vânează rațe, „Diamantul” vânează drepturi: trei procese, trei palme peste obrazul sistemului

Când „sezonul de vânătoare” se deschide în România, toată lumea se gândește la rațe, nu la drepturi salariale. Numai că,...

Exclusiv4 zile ago

CATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA –  Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5

O poveste (din păcate) reală despre cum se poate transforma o agenție de protecție a mediului într-un cartier general al...

Exclusiv5 zile ago

Stația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4

Incisiv de Prahova prezintă în exclusivitate imaginile (video) de ieri ale unei catastrofe ecologice „omologate” prin nepăsare oficială Ziarul de...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a IX‑a –  Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Statul care dă cu racheta în nori și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv