EVRIKA

Într-o dezbatere televizată, un „cadru de răspundere” ne-a explicat că Uzina de aluminiu Slatina nu e rentabilă din cauză că vechiul (sic!) dictator a înzestrat-o cu linii tehnologice depăşite. Să înţelegem că e nevoie de un nou dictator spre a o face rentabilă? Orice limbă are cursele ei…    

AZI

1516=2756! Este numai un exemplu al „exactităţii” cifrelor comunicate de U.D.M.R. care au vrut să pună la punct „Vatra Românească”, cu privire la numărul absolvenţilor. O să ajungem ca la fusele orare -ora Bucurestiului, ora Londrei – să spunem „după cifra U.D.M.R.-ului”?

IERI

La cea de-a 22-a ediţie a Olimpiadei internaţionale de Chimie, care a avut loc la Paris, cei patru reprezentanţi ai României au repurtat un frumos succes, obţinind fiecare o medalie de argint. Un care de rigi?

Ziarul Libertatea din 19 iulie 1990 pag. 1-a

Caricatură de ANDO

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MINA ÎN FOC)

• CONFERINŢA

La Innsbruck, eroina perpetuă Doina (fostă Iuhasz) si actuală Kociş-Kornea a ţinut o conferinţă de presă, după ce îşi îndeplinise în mod exemplar, în fata parlamentarilor din C.E., însărcinările primite din partea domnilor Domokoş, Racz, Pall et Lykeanu.

Scăpărătoarea d-nă Kociş-Kornea a enumerat, în prima parte a conferinţei, condiţiile minimale obligatorii pe care ea le va impune Guvernului si care vor convinge străinii că s-a purces ferm pe calea democratizării udemeristo-umerelisto-gedeSSiste. Pînă la sfîrşitul anului, ca o primă condiţie, va fi proclamată Reg. Aut. Trans-Erdely, care va fi administrată, pînă la viitoarele alegeri din R. Ungară, de un consiliu de coaliţie al reprezentanţilor celor trei avantGĂRZI. Se va desfiinţa graniţa de west garantîndu-se astfel libertatea de circulaţie persoanelor. O a doua condiţie, de natură economică, va consta în preluarea de către Guvern a datoriei externe de 21 miliarde de dolari a Budapestei. Şi, în sfîrşit, a treia condiţie, care va demonstra buna credintă a Bucureştiului, va fi mate-rializată prin sărbătorirea în fiecare an a zilei de 30 august 1940, cînd vor fi arborate şi drapelele României.

Răspunzînd la o întrebare a corespondentului „Vocii Americii” la Budapesta, referitoare la un articol intitulat „Români împotriva României” apărut în presa de la Bucureşti, d-na Kociş-Kornea a subliniat caracterul naţionalist al titlului, arătind că în viitor, pentru ca minorităţile să nu se simtă marginalizate, cuvîntul român” va fi înlocuit cu „olah”. In ce priveşte denumirea de „România”, a continuat d-na Kociş, U.D.M.R. (care de fapt se numeşte U.D.M.) a înaintat deja propuneri de schimbare a acestei şovine, aşteptîndu-se aprobarea Budapestei şi Washingtonului.

• MEDIERI

Agenţiile internaţionale de presă transmit despre refugierea la ambasada Cubei din Tirana a d-lui. prof. S. Brucan, ca urmare a eşecului înregistrat in acţiunea de mediere, cu care fusese însărcinat de dl. James Baker, pe lîngă tovarăşul Ramiz Alia. Se aşteaptă sosirea de la Washington a unui avion „Air Porce” pentru evacuarea profesorului.

In situaţia creată, aflăm din surse R. L. că urmează să decoleze de la Bucureşti la Tirana, via Budapesta, delegaţia grupului pentru dialog social, condusă de mandarinii tienanmen-işti OK Tav Ian şi Li Cea Nu, instruită special de mister A.G.-iunior la indicaţiile d-lui. J.B.

AMBIDEXTRU

Eram foarte îngrijoraţi, de ce să nu o recunoaştem, că nu cunoşteam care este adevărata opinie, cea de inimă, a Doamnei de Fier despre situaţia din România, care este poziţia personală a excelentei sale nu a guvernului englez pe care o cunoaştem – fată de poporul român. Gratie domnului Ion Ratiu, deputat de Cluj (pardon de Turda; cum ii place domniei sale să se numească) am aflat-o între vorbă şi faptă nu-i nici o deosebire. „Români, nu vreţi să vă tîrîţi în genunchi, să ne imploraţi să vă dăm ajutor, nu vreţi să vă alegeţi drept conducători pe cei ce v-au fost trimişi din afară înseamnă că nu respectaţi libertăţile si drepturile omului,     principiile democraţiei si atunci vă arătăm clar că acţiunile voastre sunt incompatibile cu dorinţa declarată de a primi ajutor din partea Occidentului. Acesta-i sensul sintetic al mesajului adresat românilor prin scrisoarea adresată domnului Ion Raţiu, publicată în numărul de ieri al celui mai independent ziar de pe piaţa românească – „R.L.” Dar, din scrisoarea primului ministru al Albionului am mai aflat ceva, lucru pe care probabil domnul Raţiu n-ar fi dorit să-l aflăm: intensa corespondentă purtată de domnia sa personal şi onor familia – nora şi fiul – cu mai marii Angliterei în perioada 24 mai – 25 iunie a.c. Cîte alte misive n-or fi fost expediate spre alte eminente cenuşii si politice, spre capete încoronate ale Occidentului, în aceeaşi perioadă.

Si, dacă, totuşi, domnur Raţiu a găsit de cuviinţă, potrivit uzanţelor democratice şi dacă vreţi diplomatice, cum plastic se exprimă domnia sa în interviul acordat  aceluiaşi ziar să dea publicităţii scrisoarea doamnei Thatcher; de ce nu a dat, oare, publicităţii si cele trei scrisori expediate în 

Anglia semnate de domnia sa pe 25 mai, de doamna Sokolov, noră, pe 24 mai şi domnul Nicolae Ratiu, fiul pe 20 iunie? Aveau tot un caracter diplomatic? Credem că este vorba de cu totul altceva. Dacă ar fi fost publicate am fi avut desigur multe de aflat şi de învăţat! Or, asta nu intră în viziunea dumnealor. Am fi aflat spre exemplu, cum poti să-ti denigrezi si calomniezi tara si poporul. Să măsluiesti faptele, înfăţişîndu-le prin prisma infectată de ură a propriilor dorinti si refulări. Am fi învăţat cum se dau indicaţii privind atitudinea pe care trebuie să o aibă diplomaţii (de către cine si în numele
cui?) fată de guvernele pe lingă care sînt acreditaţi. Ambasadorii occidentali acreditaţi în România, spre exemplu, pot să-si îndeplinească funcţiile încredinţate, inclusiv cele de protocol, numai si numai cu acordul familiei Ratiu, altfel, fiul acestuia va înainta imediat un protest. Ştie el unde! Am fi aflat, în sfîrşit, dacă mai era nevoie, cui datorăm respectul, stima, încrederea, înte-legerea si ajutorul de care nu beneficiem din partea unor state si guverne, care se consideră expresii ale democra-ţiei occidentale şi pe care noi le mai credem încă prietene.

Se pare că aria calomniei mai are acolo ascultare! De ce? Cei ce pot să răspundă se stiu si isi cunosc bine notele!    

Gheorghe NICULIŢA

Podurile Dâmboviţei

Se ştie că din ordinul funestrului dictator au fost distruse şi cîteva poduri de pe rîul Dîmboviţa din Capitală. Dar, după cum era firesc, această situaţie gravă a dus la strangularea circulatiei, a transportului în comun aglome-rind traficul către zona centrală.

Trebuie salutată de aceea iniţiativa primăriei municipiului, care a si deschis şantierul de reconstrucţie a podului Cotroceni ce face legătura zonei centrale si a Gării de Nord cu marile cartiere din sectorul 6. Se va realiza astfel descongestionarea arterei de la Răzoare, Opera Română, etc.

Populatia Bucurestiului aşteaptă cu nerăbdare reconstruirea podului Mihai Vodă, lărgirea podului de la Opera Rpmână şi a punţii de la Haşdeu. Pe cînd vor începe si aceste lucrări? (I. CHIRITESCU).

Ziarul Libertatea din 19 iulie 1990 pag. a 2-a

Actualitatea culturală

Opreliştile şi „gîtuirile ideologice” din domeniul culturii au fost abolite, se ştie. Nu chiar toate însă şi nu pentru totdeauna, stăruirea şi revenirea lor fiind mai mult decît evidente. Asta pentru că n-au fost luate în discuţie – si extirpate – şi „gîtuirile economice”.

Editurile, de pildă, funcţionează după „normativele economice de acum douăzeci sau treizeci de ani. Ele nu au voie să calculeze şi să fixeze preţul cărţii în raport cu majorările care au intervenit între timp la hîrtie şi la ma–nopera tipografică. Se aşteaptă, se spune, noi normative. Bine, dar la majorări de ce nu s-a aşteptat, de ce se manifestă atîta grabă, cînd e vorba să cîştige statul (cum se întîmpla şi înainte vreme), şi de ce se lucrează atît de greoi cînd e vorba să cîştige (în sensul unei rentabilităţi reale) şi editura – editura dar şl truditorul care justifică existenţa ei?!

Legea drepturilor de autor, pe de altă parte (mă refer la vechea lege, nu la cea nouă care va fi aprobată cîndva, nu contează cînd, mai ales că „electoralele scriitoriceşti” au trecut cu bine), a fost ciuntită de-a lungul anilor prin tot felul de „instrucţiuni” şi „decizii date şi emise de „înaltele cabinete” şi de Consiliul Culturii. Legea aceasta a fost schilodită, pur şi simplu, în defavoarea scriitorului şi în favoarea statului, în buzunarul căruia intrau toate tirajele (sute de mii de exemplare) care nu erau „luate în calcul” la retributie tipărind şi difuzarea lor făcîndu-se in favoarea lui „Stan-Păpuşă”, nu în favoarea poporului, cum se spunea ori de cîte ori îndrăzneai să te atingi de această „problemă delicată” (imediat ţi se spunea că „umbli după bani” şi că nu ai conştiinţă, cum are tovarăşii!…”).

Era vorba, e cît se poate de clar, de o fărădelege; de o jecmăneală organizată de „forurile compotente” în favoarea cenzorilor şi a culturnicilor, în favoarea, de fapt, unui aparat birocratic (de partid şi de stat), care trebuia întreţinut bine (la „nivel mondial”) producătorului, truditorului de rînd oferindu-i-se şansa de a pune un accent din ce în ce mai mare „pe conştiinţă”.

Dar de ce e şi acum aşa, dacă lucrurile sînt atît de clare?! De ce continuă să existe fărădelegea, de ce sînt încă în vigoare „instrucţiunile” şi „deciziile” unor organisme care au fost desfiintate? E nevoie cumva să-şi rotunjească obrăjorii alte rinduri de dregători culturali, urmînd ca abia după aceea să fie ratificată, eventual, desfiinţarea amintită?

E o absurditate, e limpede abolirea acestei absurdităţi fiind mal mult decît necesară, înţelegînd prin abolire lichidarea tuturor „gîtuirilor economice” din domeniul culturii şi repunerea în drepturi a legii, dindu-se astfel un conţinut real „desferecărilor ideologice”.

Nu e vorba, aşadar, de o revendicare economică, nu se cere nimic „în plus” (cum vor fi zis probabil „tovarăşii e-conomişti”, dar mai ales cei ce au fost învăţaţi să calculeze în defavoarea omuIui si pentru ghiftuirea maşinăriilor birocratice), se cere, pe drept, să se revină la normal, să fie lichidate cu adevărat toate „gîtuirile”.

Sînt aproape sigur că atît domnul Mircea Dinescu, pre-şedintele Uniunii Scriitorilor, cît şi domnul Andrei Pleşu, ministrul culturii, mă vor sprijini în demersul acesta (care interesează, de fapt, întreaga obsţe), dumnealor fiind – nu-i aşa?! – vechi adversari al birocraţiei şi prieteni ai creaţiei.

Iar dacă nu se va întîmpla aşa, dacă acest demers va cădea în balta fără fund a conservatorismului, nu va fi în orice caz, spre ruşinea mea.

Ion LANCRANJAN

Ziarul Libertatea din 19 iulie 1990 pag. a 3-a

Ziarul Libertatea din 19 iulie 1990 pag. a 4-a

Mica publicitate

Un articol intitulat, fără noimă, „Ministerul Afacerilor Externe se substituie comisiei parlamentare?”, publicat în cotidianul ,,România Liberă” din 17 iulie a.c. face referinţă la un text prezentat în „Libertatea” nr. 164 din 6 iulie. Titlul textului din ziarul nostru „Cu privire la evenimentele din 13-15 iunie de la Bucureşti” este redacţional. Materialul ca atare a fost transmis, de Rompres – Redacţia Actualităţi Interne – la 3 iulie, telegrama nr. 28 şi urma telegramei nr. 27 care conţinea Nota Verbală a MAE al României adresată MAE al Republicii Ungare. Nota verbală a fost integral prezentată la noi în ziar în numărul precedent, nr. 163 din 5 iulie, tot în pagina a 4-a. Interesul cert, trezit de această notă este confirmat de prezentarea unor extrase largi chiar şi în cotidianul „România Liberă” (sub un titlu redacţional!), practică, deci, care nu trebuie să mire). Nota menţionează că prezintă în anexă informaţiile solicitate de MAE ungar, în conformitate cu prevederile documentului de la Viena. Această „anexă” o găsim în „Libertatea” din 6 iulie, sub titlul redacţional „Cu privire la evenimentele…”. Nedumeririle formulate de articolul din „România Liberă”, puteau fi aşadar uşor disipate de d-na Florica Ichim sau de dl. Bazil Ştefan, ambii secretari generali de redacţie ai cotidianului. Dacă erau consultaţi.

Autorul articolului din „România Liberă” are obiecţii la informaţiile MAE român. Nu este singurul. Obiecţii a prezentat şi Redacţia emisiunii în limba maghiară a Televiziunii române. De la Bucureşti. Obiecţiile nu se suprapun, se completează. Probabil că vor fi sistematizate de MAE al Republicii Ungare şi le vom afla locul într-o nouă notă verbală a Budapestei, în campania de a ni se demonstra şi de a demonstra lumii că – aşa cum zice dl. A. Goncz, preşedintele interimar al ţării vecine, cu referire la aderarea noastră la organisme europene şi comunitare – „drumul României în Europa trece prin Ungaria”.

„L”

De la trimisul nostru special     

„PACEA ACUM” – o organizaţie şi un deziderat

„PACEA ACUM” ‘ este cea mai puternică organizaţie a-politică şi neguvernamentală din Israel. Bazele ei au fost puse acum 12 ani şi este o mişcare sionistă, care are ca principiu esenţial recunoaşterea statului Israel, dar şi a existentei palestinienilor pe acest pămînt. Simpatizantii a-cestei organizaţii (în număr de cîteva zeci de mii) militează pentru pace în ţară, susţinînd propunerile de coexistenţă a celor două popoare in state separate şi cu drepturi egale. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, „Pacea Acum” promovează iniţiativele de retragere a forţelor armate din teritoriile ocupate şi începerea tratativelor cu reprezentantul legal al ponorului palestinian – O.E.P. De asemenea, se cere stoparea colonizării teritoriilor şi a extinderii aşezărilor evreieşti actuale din Cisiordania şi Gaza.

Mişcarea „Pacea Acum” a ales ca formă de luptă organizarea de demonstraţii masive cu participarea, în special a evreilor dornici de soluţionare a conflictului is-raeliano-palestinian. Una dintre cele mai mari „ieşiri” în stradă s-a produs în Tel Aviv în 1981, cînd aproximativ 400 000 de oameni au protestat împotriva măcelului din taberele de refugiat) din Liban.

Mai recent, pe 30 decembrie 1989, 25.000 de evrei si arabi şi-au unit mîinile pentru a înconjura Oraşul Vechi dintr-un „Lanţ al Păcii”, demonstrând paşnic pentru prietenia dintre cele două popoare. Poliţia, însă, nu a recepţionat „mesajul” şi a intervenit cu brutalitate, răpind 70 de persoane si arestînd alte 60. O altă manifestare importantă s-a produs în semn de solidaritate cu Ebi Natan, cetătenn israelian care a fost arestat pentru că s-a întîlnit cu Yasser Arafat, încălcînd interdictia generală de a avea contacte cu conducătorii O.E.P. Ebi Natan este o personalitate publică în Israel, cunoscut si ca proprietar al unui post neguvernamental de radio ce emite o navă din largul Mării Meditarene.

Ce este cert că fiind o mişcare foarte puternică şi cu relaţii internaţionale, „Pacea Acum” nu poate fi ignorată prin impactul ce-l produce asupra opiniei publice. Interesant este că mulţi simpatizanţi sînt ofiţeri ai armatei israeliene care nu împărtăşesc politica de ocupare a teritoriilor si doresc pur şi simplu, pacea.

În dorinţa de a demonstra lumii întregi că dialogul israeliano posibil, „Pacea Acum” se va înscrie la sfîrşitul acestei veri cu o nouă acţiune de amploare: prezentarea unei petiţii de pace semnată, deopotrivă de israelieni şi de palestinieni. Va fi încă o dovadă, că în timp ce popoarele suferă, dar găsesc, soluţii de convieţuire, factorii, de decizie se împiedică în continuare de proiecte exclusiviste, în drumul lung spre masa tratativelor!    

Răzvan MITROI