Connect with us

Actualitate

Claudiu Stănășel, românul cu cea mai rapidă ascensiune în topul administrației italiene, detalii exclusive despre lupta cu pandemia din „linia întâi” a decidenților din orașul Prato/ Poveștile emoționante ale românilor din Italia care au decis să rămână în exil ca să-și protejeze familiile

Publicat

pe

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

În vara anului trecut, când presa italiană anunța victoria în alegeri a tânărului politician român Claudiu Stănăşel: cel mai tânăr consilier local din Italia (24 de ani) și, ulterior, Vicepreședinte al Consiliului Comunal din Prato, era imposibil de anticipat uriașa răspundere pe care urma să și-o asume în gestionarea administrativă a crizei de proporții declanșate de pandemie. Claudiu Stănășel a povestit în exclusivitate, pentru GÂNDUL.RO, cum s-a resimțit criza din vârful administrației italiene și cum au reușit autoritățile din Prato – regiunea Toscana – să traverseze pandemia cu cele mai puține cazuri pozitive și decese din cauza coronavirusului (456 cazuri pozitive si 43 de decese). În același timp, tânărul politician a dezvăluit un adevăr surprinzător: în realitate, cetățenii români responsabili cu reședința sau domiciliul în Italia nu au plecat spre România din dorința de a-și proteja familiile, dar și pentru că au beneficiat de șomaj tehnic și de îngrijire medicală la cele mai înalte standarde în Italia.

Claudiu Stănășel: „Cei care s-au întors în țară nu reprezintă românii din diaspora, în cele mai multe cazuri majoritatea sunt asistați sociali în România care au venit temporar la muncă în Italia”

Comunitatea românească din Toscana numără nu mai puțin de 100.000 de cetățeni români și în orașul Prato peste 4.000. Românii sunt „un exemplu de integrare pentru toate comunitățile de cetățeni străini din întreaga peninsulă. Avem o comunitate puternică și pregatită, care este bine implicată în contextul economic, social, cultural și politic”, spune Stănășel.

„Cei care s-au întors în țară nu reprezintă românii din diaspora, în cele mai multe cazuri majoritatea sunt asistați sociali în România care au venit temporar la muncă în Italia. Am avut foarte multe situații de urgență în acea perioadă și cu ajutorul reprezentanțelor diplomatice din Italia și ale avioanelor de tip charter puse la dispoziție de statul român au fost rezolvate toate cazurile care nu suportau amânare. Sistemul de sănătate din Italia, unul dintre cele mai puternice din Europa, nu a făcut niciodată diferențe între cetățenii români și italieni, problemele de sănătate apărute în această perioadă fiind gestionate la nivel local fără a fi necesară plecarea în România”, ne-a declarat Claudiu Stănășel.

Eforturile administrației orașului Prato au fost dublate de comportamentul disciplinat al cetățenilor, care au contribuit în mod remarcabil la evitarea situațiilor extrem de grave din alte provincii italiene

Tânărul politician spune că eforturile administrației orașului Prato au fost dublate de comportamentul disciplinat al cetățenilor, care au contribuit în mod remarcabil la evitarea situațiilor extrem de grave din alte provincii italiene, lovite devastator de pandemie.

„La începutul acestei crize toți au crezut că orașul Prato va fi unul din cele care vor avea cel mai mult de suferit din această criză, dat fiind faptul că este orașul cu cea mai mare prezență în procente de cetățeni chinezi din Italia, în jur de peste 30.000 dintr- un total de 200.000 de cetățeni. Acest lucru din fericire nu s-a întâmplat, ci dimpotrivă suntem unul dintre orașele cele mai mari din Regiunea Toscana, care a avut cele mai puține cazuri pozitive și decese”, ne-a declarat Claudiu Stănășel.

„Asistăm la un faliment total care a pus la pământ întreaga economie a Italiei, țară care înainte de Coronavirus trăia deja o criză economică accentuată”

Vicepreședinte al Consiliului Comunal din Prato, din partea partidului italian de dreapta Lega (condus de Matteo Salvini, Stănășel explică și actuala situație politică din Italia și despre eșecul Guvernului de a opri sau limita dezastrul.

„Am asistat la o serie continuă de promisiuni din partea guvernului italian care nici în ziua de azi nu au fost onorate, în consecință, nu au produs rezultatele dorite. Dacă pe planul sanitar a fost un dezastru care se putea evita, pe planul economic asistăm inclusiv în aceste zile la un faliment total care a pus la pământ întreaga economie a Italiei, țară care înainte de Coronavirus trăia deja o criză economică accentuată”

Claudiu Stănășel a inițiat deja un proiect în colaborare cu autoritățile române: Toscana-România, turism şi afaceri”

Un alt subiect important pe care îl are în vedere este dezvoltarea relațiilor economice între regiunea Toscana și România. Astfel, în februarie 2020, Claudiu Stănășel a vizitat România, alături de Lorenzo Marchi, assessore pentru domeniul turismului și patrimoniului în cadrul Primăriei din Prato și Ştefan Stănăsel, președintele Coordinamento Nazionale Cittadini Romeni in Italia (CNCRI), pentru a demara proiectul „Toscana-România, turism şi afaceri”.
Reprezentanții delegației italiene s-au întâlnit cu secretarul de stat Liviu Rogojinaru, cu care au discutat implementarea acestui proiect benefic de ambele părți.

Vă prezentăm în continuare, integral, interviul cu Vicepreședintele Consiliului Comunal din Prato, Claudiu Stănășel

GÂNDUL.RO: S-a împlinit, relativ recent, un an de când sunteți Vicepreședinte al Consiliului Comunal din Prato. Paradoxal, Prato și regiunea Toscana, care are cea mai mare populație de cetățeni de origine chineză, au fost mai puțin afectate de COVID decât alte regiuni cum ar fi Lombardia. Ce contribuție ați avut în gestionarea acestei crize și cum ați perceput criza- din punct de vedere sanitar, social și economic din această funcție?

La începutul acestei crize toți au crezut că orașul Prato va fi unul din cele care vor avea cel mai mult de suferit din această criză, dat fiind faptul că este orașul cu cea mai mare prezență în procente de cetățeni chinezi din Italia, în jur de peste 30.000 dintr- un total de 200.000 de cetățeni. Acest lucru din fericire nu s-a întâmplat, ci dimpotrivă suntem unul dintre orașele cele mai mari din Regiunea Toscana, care a avut cele mai puține cazuri pozitive și decese din cauza coronavirusului (456 cazuri pozitive si 43 de decese). Sunt mândru de cum s-au comportat cetățenii din Prato pe întregul parcurs al ultimelor luni.

Activitatea mea legată de această criză a început in luna Ianuarie 2020, atunci când am depus primul document în cadrul Consiliului local din Prato cu o serie de acțiuni și măsuri urgente pentru a ne pregăti pentru situația critică care a afectat grav nu doar orașul nostru ci toată Italia. Din acel moment până în ziua de azi, am depus în ședințele consiliului peste 20 de documente cu propuneri de măsuri pentru a ajuta cetățenii din Prato în fiecare din cele 3 faze al acestei crize. Am fost mereu alături de Primar și de toată echipa administrației locale pe teren, împreună cu forțele de ordine și asociațiile de voluntariat, cărora le mulțumesc în mod special pentru tot efortul și munca depusă de la începutul crizei până acum. Protagoniștii acestui succes care se vede astăzi în orașul cel mai puțin lovit de această criză, sunt cetățenii din Prato care au fost extraordinari și au demonstrat prin comportamentul lor că au înțeles gravitatea acestei situații încă de la început. Alături de noi, reprezentanții instituțiilor, am reușit împreună să evităm o situație mult mai tragică decât alte orașe sau regiuni care din păcate au trăit această experiență. Munca în echipă și eforturile făcute ne-au permis să menținem situația aceasta sub control pe tot parcursul ei, de la început până în prezent. Acum viața și-a reluat parcursul, dar cu foarte multe greutăți mai ales pe plan economic unde orașul nostru a fost lovit cel mai mult. Dar vreau să fiu pozitiv și sunt convins că așa cum am intrat împreună în aceasta criză, doar împreună vom reuși să ieșim din ea și să punem baza unui viitor mai bun pentru toată societatea noastră.

GÂNDUL.RO: Mulți români au plecat acasă, în România, la debutul crizei. Au fost români care au apelat la dvs pentru ajutor? Ne puteți detalia câteva astfel de situații?

Cetățenii români cu reședința sau domiciliul în Italia nu au plecat spre România din două motive: primul este că majoritatea dintre ei lucrau sau nu aveau cum să plece datorită faptului că au fost în șomaj tehnic și al doilea motiv: cunoscând gravitatea situației din Italia din acele momente , au vrut să își protejeze familiile din România.

Cei care s-au întors în țară nu reprezintă românii din diaspora, în cele mai multe cazuri majoritatea sunt asistați sociali în România care au venit temporar la muncă în Italia.

Am avut foarte multe situații de urgență în acea perioadă și cu ajutorul reprezentanțelor diplomatice din Italia și ale avioanelor de tip charter puse la dispoziție de statul român au fost rezolvate toate cazurile care nu suportau amânare.
Sistemul de sănătate din Italia, unul dintre cele mai puternice din Europa, nu a făcut niciodată diferențe între cetățenii români și italieni, problemele de sănătate apărute în această perioadă fiind gestionate la nivel local fără a fi necesară plecarea în România.

GÂNDUL.RO: Cum vedeți situația politică în Italia după coronavirus? Care sunt percepțiile și sentimentele oamenilor legate de politicile actualului Guvern? Ce grupări politice au câștigat capital de imagine în acest context și cu ce tip de mesaje?

Italia a fost prima țară lovită de Coronavirus în urma dezastrului din China și țara europeană care de la început până acum a suferit cel mai mult din această criză.

Guvernul italian nu are nici o scuză plauzibilă pentru greșelile pe care le-a făcut și pentru modul în care a gestionat această criză luând măsuri parțiale și cu întârziere, neluând în considerare de la început apelurile sistemelor de sănătate din regiunile afectate de virus. În plus nu au fost capabili și încă nu sunt nici în ziua de azi, să organizeze un plan cu o programare clară și soluții politice rapide care să aducă rezultate imediate pentru a ajuta întreaga țară în aceste luni complicate.

Am asistat la o serie continuă de promisiuni din partea guvernului italian care nici în ziua de azi nu au fost onorate, în consecință, nu au produs rezultatele dorite. Dacă pe planul sanitar a fost un dezastru care se putea evita, pe planul economic asistăm inclusiv în aceste zile la un faliment total care a pus la pământ întreaga economie a Italiei, țară care înainte de Coronavirus trăia deja o criză economică accentuată.

În prezent a luat amploare și mai mare în urma crizei cauzate de acest virus și de incompetența guvernului care nu a fost capabil să țină situația sub control și nici să programeze reîntoarcerea la normalitate. În acest moment în Italia, sondajele electorale precum și rezultatele ultimelor alegeri regionale care au avut loc în ultimele 12 luni, spun clar un lucru: majoritatea care conduce acest guvern în momentul de față nu mai reprezintă majoritatea alegătorilor cu drept de vot din Italia.

Câștigă teren partidele din opoziție, primul dintre ele este cel în care activez eu, Lega, condusă de Matteo Salvini. Majoritatea acestui guvern este zilnic într-un conflict permanent asupra oricărui subiect și acest lucru cu timpul, a creat și va crea în continuare o mare instabilitate care va dăuna tuturor. Noi avem nevoie de un guvern puternic și capabil care să scoată Italia din aceasta criză. Eu sunt convins că doar un guvern liberal de centru dreapta ghidat de Lega poate ajuta această țară venind cu programe și soluții clare pentru viitor care să dea speranță tuturor. Ne bazăm în primul rând pe o presiune fiscală mai mică și o susținere puternică a mediului de afaceri.

GÂNDUL.RO: Care este următoarea „provocare” politică pentru Claudiu Stănășel?

În această perioadă în regiunea Toscana ne pregătim de alegerile regionale, care vor avea loc în data de 20 Septembrie. Partidul meu, foarte mulți cetățeni, precum și aliații noștri din celelalte partide care formează coaliția de centru dreapta, au propus ca eu să fiu candidat pentru funcția de consilier regional. Am ales să nu candidez chiar dacă este o ocazie extraordinară pentru mine, dar consider că parcursul pe care l-am început acum un an în Consiliul Local din Prato este prea important pentru a îl întrerupe acum. Am multe de făcut încă și trebuie să realizez ceea ce am promis în campania electorală de acum un an. Am reușit deja să obțin rezultate, dar mai am nevoie de timp ca să pot duce la bun sfârșit proiectele începute în acest mandat.

Obiectivul meu este să candidez pentru alegerile parlamentare din Italia. Ar fi nu numai o victorie personală, ci o victorie pentru toți românii din Italia și pentru întreaga Românie. Un deputat român în parlamentul italian ar fi în primul rând un mare câștig pentru imaginea tuturor românilor din diaspora și un ajutor în plus pentru toți cetățenii români din Italia. Viitoarele alegeri parlamentare vor avea loc în anul 2023 (dacă nu vor fi alegeri anticipate), atunci cred că putem scrie împreună cel mai important capitol din istoria românilor din Italia din ultimii 30 de ani.

GÂNDUL.RO: Sunteți în legătură cu oameni politici din România? Aveți în vedere un proiect pentru românii din Italia?

Am fost mereu în legatură cu politica din România și cu oameni politici, indiferent de apartenența lor de partid. Sunt român și voi rămâne român, chiar dacă trăiesc în Italia, în Europa, la mine acasă, la Prato. A te integra într-o societate nu înseamnă să uiți de unde ai venit, ci dimpotrivă eu consider că trebuie să transmitem valorile, cultura și tradiția românească aici unde locuim pentru a aduce un plus valoare întregii societăți în care trăim. Mereu am spus că procesul de integrare are multe drepturi dar și multe obligații. Părerea mea este că cel mai important lucru pe care îl putem face și care stă în puterea noastră, este să contribuim la creșterea economică, culturală, socială, politică a societații în care trăim adăugand un plus de valoare în fiecare zi.

Pentru acest motiv am lansat un proiect foarte important: “Toscana – Romania: Turismo & Impresa”, un proiect instituţional, derulat pe două planuri, afaceri şi turism între România si Regiunea Toscana. Acest proiect a fost lansat de către Primaria din Prato la începutul lunii Noiembrie 2019 și apoi lam propus în România, la București, la Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri într-o întâlnire cu domnul Secretar de Stat Liviu Rogojinaru și echipa sa. Intenționez să extind ideea acestui proiect și în alte regiuni din Italia, spre exemplu Sicilia și Sardinia. Este pentru prima dată când Italia propune României un astfel de proiect instituţional și sunt convins că împreună vom reuși să obținem rezultate concrete, atunci când starea de urgență/ alertă cauzată de Coronavirus se va sfârși și vom putea începe derularea acestui proiect.

GÂNDUL.RO: Ce ne puteți spune despre diaspora românească din Italia?

Comunitatea românească din Italia este un exemplu de integrare pentru toate comunitățile de cetățeni străini din întreaga peninsulă. Aici in Toscana sunt în jur de 100.000 de cetățeni români și in orașul Prato peste 4.000. Avem o comunitate puternică și pregatită, care este bine implicată în contextul economic, social, cultural și politic. Avem un potențial extraordinar în care am mare încredere și în mod special sunt convins că noile generații de tineri români pot face diferența prin performanță și prin obținerea rolurilor de conducere în orice domeniu ei s-ar implica. Am susținut și mereu voi susține toți tinerii români care vor să se implice în politică dar și în mediul de afaceri sau în alte domenii, pentru că noi putem aduce un plus valoare societății în care locuim, aici in Italia. Dar pentru acest lucru trebuie să înțelegem că doar prin colaborare și munca în echipă putem obține rezultate pentru comunitatea românească din Italia și pentru orașele unde trăim alături de frații noștri italieni.

Actualitate

FNSS prezintă İ-ZAHA, un vehicul amfibiu autonom destinat primului val al operațiunilor de desant

Publicat

pe

De

Vehiculul fără echipaj, proiectat pentru misiuni cu risc ridicat

Producătorul turc de vehicule militare FNSS a prezentat, în cadrul expoziției de apărare Teknofest, noul vehicul amfibiu autonom multifuncțional İ-ZAHA.

Platforma cu patru roți a fost concepută pentru a elimina echipajele umane din primul val al unui asalt amfibiu, considerat etapa cu cel mai ridicat nivel de risc. Vehiculul este destinat să opereze în cadrul unor echipe mixte om-mașină, alături de vehiculele de asalt marin aflate deja în dotarea Forțelor Navale Turce.

Opt tone, viteză de șapte noduri pe apă

İ-ZAHA are o masă de aproximativ opt tone și poate naviga de la zona maritimă către țărm. Vehiculul atinge o viteză de până la șapte noduri pe apă și poate rula cu maximum 70 de kilometri pe oră pe uscat.

Configurația sa permite utilizarea în mai multe tipuri de misiuni, de la sprijinul cu foc și deminare până la război electronic și combaterea dronelor.

Armament și sisteme pentru câmpul de luptă

Vehiculul poate fi echipat cu o mitralieră destinată sprijinului trupelor, sisteme pentru detectarea și neutralizarea minelor, module de război electronic și soluții pentru contracararea aeronavelor fără pilot.

La bord sunt integrate un sistem de navigație GNSS/INS, un modul de identificare „prieten sau dușman” — IFF — și capabilități de procesare a imaginilor bazate pe inteligență artificială.

Aceste tehnologii îi permit platformei să se deplaseze autonom, să identifice mediul operațional și să contribuie la desfășurarea unor misiuni în zone în care trimiterea unui echipaj uman ar implica riscuri majore.

Module interschimbabile pentru misiuni diferite

Una dintre principalele caracteristici ale İ-ZAHA este arhitectura sa modulară. Diferitele încărcături utile pot fi schimbate pe aceeași platformă de bază, în funcție de profilul operațional al misiunii.

Potrivit producătorului, înlocuirea unui modul poate fi realizată pe teren în aproximativ 40 de minute. Soluția permite adaptarea rapidă a vehiculului pentru operațiuni de sprijin cu foc, deminare, război electronic sau apărare împotriva dronelor.

FNSS accelerează dezvoltarea sistemelor autonome

FNSS este o companie privată turcă din industria de apărare, deținută integral de grupul Nurol Holding.

Directorul general al companiei, Selim Baybaş, a declarat că FNSS își extinde activitatea de cercetare și dezvoltare în domeniul vehiculelor fără echipaj și al platformelor autonome.

Potrivit acestuia, U-MAV reunește experiența inginerească a companiei, rezultatele obținute de vehiculele de asalt marin și investițiile continue în cercetare și dezvoltare, într-o platformă amfibie autonomă de nouă generație, destinată clasei grele.

Citeste in continuare

Actualitate

SUA accelerează ofensiva dronelor: Casa Albă vrea producție internă și supremație tehnologică

Publicat

pe

De

Aproape 100 de reprezentanți ai industriei și administrației, reuniți la Washington

Administrația Trump a făcut un nou pas pentru dezvoltarea producției interne de drone. Aproape 100 de reprezentanți ai companiilor și ai instituțiilor guvernamentale s-au reunit la Washington, în clădirea Eisenhower Executive Office Building, în cadrul primei ediții a evenimentului „Drone Dominance”, organizat la Casa Albă.

La reuniune au participat reprezentanți ai aproximativ 40 de companii, care au primit informații despre direcțiile strategice ale administrației americane în domeniul dronelor. Printre oficialii prezenți s-au numărat Sebastian Gorka, director principal pentru combaterea terorismului în cadrul Consiliului Național de Securitate, Emil Michael, subsecretar al Apărării pentru cercetare și inginerie, și Kelly Loeffler, administratorul Small Business Administration.

„Cavaleria guvernamentală a venit să se întâlnească cu propria dumneavoastră cavalerie din sectorul privat, pentru a ne asigura că Statele Unite nu vor avea doar suficiente drone sau o poziție de paritate, ci vor domina acest domeniu”, le-a transmis Emil Michael participanților.

Washingtonul vrea să rupă dependența de furnizorii străini

Evenimentul face parte dintr-un plan mai amplu al administrației americane, menit să consolideze producția națională de drone într-un moment în care industria trebuie să respecte simultan cerințele Departamentului Apărării, reglementările Administrației Federale a Aviației și noile restricții privind materiile prime strategice.

O ordonanță executivă acordă companiilor termen până la începutul anului 2027 pentru a elimina din lanțurile de aprovizionare materialele și mineralele critice provenite din Rusia, Iran, Coreea de Nord și, în special, China.

Pentru sectorul apărării, Emil Michael a anunțat noi investiții guvernamentale, după modelul unui împrumut condiționat în valoare de 820 de milioane de dolari acordat recent companiei Performance Drone Works prin intermediul Office of Strategic Capital.

„În următoarele două săptămâni veți vedea mai multe astfel de acorduri. Construim capacitatea industrială în Statele Unite pentru a garanta reziliența lanțului de aprovizionare și pentru a răspunde nevoilor industriei”, a declarat oficialul.

Un „târg” guvernamental pentru companiile din domeniu

După discursurile susținute în prima parte a zilei, participanții au putut vizita o expoziție organizată sub forma unui târg. Mai multe instituții americane au amenajat standuri unde reprezentanții companiilor puteau discuta direct despre finanțare, reglementări, achiziții publice și oportunități de colaborare.

Printre instituțiile prezente s-au aflat Departamentul Apărării, Departamentul Comerțului, Small Business Administration, Export-Import Bank of the United States, Departamentul pentru Securitate Internă și Administrația Federală a Aviației.

Un oficial al Casei Albe a precizat ulterior că evenimentul a fost conceput pentru a sprijini toate componentele producției interne de drone, nu doar fabricarea aparatelor propriu-zise. La reuniune au participat și producători de baterii, camere video, senzori termici și motoare.

De la ordinul prezidențial la reorganizarea Pentagonului

Reuniunea de la Washington a avut loc la peste un an de la semnarea, în iunie 2025, a ordinului executiv intitulat „Unleashing American Drone Dominance”, prin care administrația Trump a stabilit obiectivul extinderii rapide a capacităților americane în domeniul dronelor.

O lună mai târziu, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a emis o directivă menită să reducă procedurile birocratice și să accelereze dezvoltarea, achiziția și introducerea dronelor în dotarea forțelor armate.

În lunile care au urmat, Pentagonul a lansat mai multe inițiative pentru punerea în aplicare a programului. Printre acestea se numără înființarea funcției de manager al portofoliului pentru autonomia militară, prezentarea unui plan de aproape 55 de miliarde de dolari pentru înlocuirea inițiativei „Replicator”, creată în timpul administrației Biden, precum și dezvoltarea programului Defense Autonomous Warfare Group, cunoscut sub acronimul DAWG.

Un miliard de dolari pentru drone de atac de mici dimensiuni

Programul „Drone Dominance” este prezentat drept principalul mecanism prin care Pentagonul intenționează să aloce un miliard de dolari în următorii doi ani pentru drone de atac de mici dimensiuni.

Pentru selectarea furnizorilor, oficialii americani organizează competiții succesive, în cadrul cărora companiile trebuie să-și demonstreze rapid capacitățile tehnice și de producție. Ulterior, firmele câștigătoare primesc comenzi directe.

Prima rundă, denumită „Gauntlet 1”, s-a concentrat pe drone de atac de mici dimensiuni, concepute pentru o singură misiune. Potrivit clasamentului programului, 11 companii au obținut deja contracte pentru furnizarea a 24.320 de arme aeriene fără pilot.

Prin aceste măsuri, administrația americană urmărește să construiască o bază industrială capabilă să producă drone la scară largă, să reducă dependența de furnizorii externi și să asigure Statelor Unite un avantaj decisiv într-un domeniu devenit esențial pentru conflictele moderne.

Citeste in continuare

Actualitate

E-2D Advanced Hawkeye intră într-o nouă etapă: modernizarea radarului aeropurtat va fi finalizată până la sfârșitul deceniului

Publicat

pe

De

Programul Block II a trecut testul critic al proiectării

Avionul american de avertizare timpurie E-2D Advanced Hawkeye urmează să primească una dintre cele mai ample modernizări de la intrarea sa în dezvoltare. Programul Block II a trecut analiza critică a proiectării, o etapă esențială prin care se verifică dacă noul sistem îndeplinește cerințele operaționale stabilite.

Depășirea acestui prag deschide calea pentru livrarea primelor aeronave modernizate până la sfârșitul anilor 2020, potrivit informațiilor furnizate de Marina Statelor Unite și de compania producătoare.

Modernizarea va include un cockpit redesenat, o arhitectură deschisă pentru sistemele de misiune și o putere de calcul semnificativ îmbunătățită.

Arhitectură deschisă și tehnologii mai ușor de integrat

Unul dintre principalele obiective ale programului Block II este introducerea unei arhitecturi Open Mission Systems. Aceasta va permite înlocuirea mai rapidă a componentelor devenite depășite și integrarea unor tehnologii noi fără dependență de soluții proprietare.

Noua arhitectură ar trebui să reducă problemele asociate cu învechirea pieselor și să permită actualizări tehnologice mai rapide, pe măsură ce apar noi cerințe operaționale.

Modificările aduse cockpitului și sistemelor de zbor sunt concepute pentru a reduce volumul de muncă al piloților și pentru a îmbunătăți imaginea operațională asupra câmpului de luptă. Echipajele vor putea astfel să se concentreze mai mult asupra misiunilor complexe de coordonare și conducere a operațiunilor aeriene.

Un centru aeropurtat pentru comanda și controlul luptelor

E-2D Advanced Hawkeye este o aeronavă tactică de avertizare timpurie, capabilă să opereze de pe portavioane. Elementul său distinctiv este radarul de mari dimensiuni, montat deasupra fuselajului, care detectează amenințările aflate la distanță și furnizează informații esențiale pentru forțele participante la luptă.

Echipajul aeronavei nu se limitează la supravegherea spațiului aerian. Operatorii pot coordona alte platforme și pot contribui la gestionarea întregului dispozitiv militar, transformând E-2D într-un nod aeropurtat de comandă și control.

Prin modernizarea Block II, avionul ar urma să-și păstreze rolul de principal centru aerian pentru coordonarea operațiunilor, oferind forțelor navale capacități mai reziliente și mai eficiente într-un mediu maritim contestat.

Testele de zbor încep în 2029

Testarea în zbor a noilor sisteme este programată să înceapă în anul fiscal 2029. Compania producătoare intenționează să aplice modernizarea atât aeronavelor deja aflate în serviciu, cât și avioanelor noi care vor fi construite în perioada următoare.

Producătorul consideră programul Block II cea mai importantă actualizare realizată de la dezvoltarea modelului E-2D. Primele aeronave modernizate sunt așteptate să fie livrate până la sfârșitul deceniului.

Depășirea analizei critice a proiectării marchează finalizarea unei etape importante pentru echipele implicate și confirmă direcția tehnică aleasă pentru modernizarea aeronavei.

E-2D poate coordona mai multe tipuri de misiuni

Deși rolul principal al aeronavei este asigurarea comenzii și controlului aerian, E-2D poate sprijini simultan mai multe tipuri de operațiuni.

Printre acestea se numără coordonarea atacurilor aeriene, sprijinirea forțelor terestre și gestionarea misiunilor de căutare și salvare. Capacitatea de a administra misiuni desfășurate în paralel crește valoarea aeronavei în cadrul operațiunilor complexe, în care avioane de luptă, bombardiere, elicoptere, drone, nave și submarine trebuie să acționeze sincronizat.

Aeronava a fost implicată în operațiuni împotriva Iranului

E-2D Advanced Hawkeye a participat recent la Operațiunea Epic Fury împotriva Iranului, într-un dispozitiv militar american care a inclus bombardiere, avioane de luptă, elicoptere, drone de atac unidirecționale, distrugătoare și submarine.

Prezența aeronavei într-o astfel de operațiune evidențiază rolul său în coordonarea forțelor și în furnizarea unei imagini comune asupra situației tactice.

E-2D, soluție de rezervă pentru apărarea aeriană americană

În trecut, Pentagonul a analizat posibilitatea renunțării la programul aeronavei E-7 Wedgetail, destinată Forțelor Aeriene, și achiziționării unui număr suplimentar de E-2D ca soluție temporară.

Planul a întâmpinat opoziție în Congres, iar dezvoltarea E-7 a fost reluată ulterior. Discuția a demonstrat însă importanța acordată de armata americană aeronavelor capabile să furnizeze avertizare timpurie și să coordoneze forțele de pe câmpul de luptă.

Japonia operează deja aeronava, Franța o va primi în 2027

Statele Unite nu sunt singura țară care utilizează E-2D Advanced Hawkeye. Japonia operează deja acest tip de aeronavă, iar Franța este așteptată să primească primul său exemplar în 2027.

Prin modernizarea Block II, E-2D va beneficia de sisteme mai flexibile, o capacitate de procesare sporită și o integrare mai rapidă a noilor tehnologii. Obiectivul este ca aeronava să rămână un element central al operațiunilor aeriene și navale americane într-un mediu de securitate tot mai complex.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

Operațiunea „Glock-ul de Hârtie”: cum a ajuns un ordin de salarizare să fie tratat ca dosar CIA cu spioni și droguri

Contabilul-șef al secretelor naționale, chestorul Grecu din MAI, își apără cu disperare „arma letală” OMAI S7/2018, un simplu ordin de...

Exclusiv3 ore ago

Vesta antiînjunghiere și creierul anti-logică: cum arată „uniforma modernă” văzută din birou

Uniformă de catalog, piele de cobai Acestea sunt reacțiile pielii unui polițist din cadrul Poliției Capitalei după 8 ore de...

Exclusiv3 ore ago

TCE Ploiești, cetatea lui Nae: organigrama croită pentru rude, fini și oameni de încredere

La TCE Ploiești, reorganizarea nu mai pare să aibă ca obiectiv principal eficiența unei societăți de transport public, ci consolidarea...

Exclusiv3 ore ago

Coca‑Cola HBC România – fabrica din Ploiești: „Coca‑Rola la cap – cum se spală imaginea cu verde 100%, iar gunoiul, oamenii și banii se duc pe câmp”

„Green” în prezentări, maro în realitate În broșurile lucioase și campaniile de PR, Coca‑Cola HBC România pozează în campion al...

Exclusiv3 ore ago

IPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 51: MOCANU, „CAVALERU’ P..II”, LAUTARUL CU EPOLEȚI

Într-o țară normală, cu poliție normală, cuvintele „onoare”, „uniformă” și „ofițer” ar încăpea în aceeași frază fără să roșească nici...

Exclusiv22 de ore ago

IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”, Episodul 50. Mocanu Horia – manelistul cu epoleți, drogatul cu grade și șantajistul cu interpuși

Serialul „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” continuă. Dacă până acum am vorbit despre lăutarul cu epoleți, despre petrecerile lui...

Exclusiv22 de ore ago

Digitalizare cu pixul și hârtia. Cronica unei „revoluții digitale” blocate la Direcția Rutieră

Tabletă la poză, pix la treabă De peste doi ani, polițiștii rutieri se chinuie cu aceeași problemă pe care Sindicatul...

Exclusiv22 de ore ago

IPJ-ul cu papadia-n dotare: lecția de management „doi proști bat un deștept”

Papadia – noul instrument de lucru în Poliția Română Într-o scenă demnă de un sketch de comedie, relatată de Sindicatul...

Exclusiv22 de ore ago

Adjunctul inspectoratului a uitat de polițiștii ultragiați?

Întrebări privind reacția conducerii IPJ Bacău după incidentul de la Buhuși Polițiștii agresați și amenințați în timpul unei intervenții la...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 49: Manelistul cu epoleți s-a ofilit, proxeneta cu insignă se ascunde, iar ofițerul făcut cu șpagă își ia examenele la plic

EPISODUL 49 din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” „Mocanu, manelistul cu epoleți, s-a ofilit; Iolanda, proxeneta cu insignă,...

Exclusiv2 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE: Nae Comisionaru’ își mută imperiul pe banii fraierilor de la capăt de linie

În Ploieștiul anului 2026, caii sunt dopați, troleele decapitate, mecanicii dorm beți în vestiar, iar juriștii sunt vânați ca dăunătorii....

Exclusiv2 zile ago

De la cizmarul cu patru clase la dactilografa cu ștampilă: cum resuscită MAI secretomania lui Ceaușescu în 2026

Statul cu bocanci: atunci și acum Pe vremuri, când România era ținută sub bocancul unui regim dictatorial condus de cizmarul...

Exclusiv3 zile ago

Episodul 48 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. „Troaca de aur” – TCE Ploiești: „Nae Comisionaru”, boxeri pe bani publici, mecanici beți și polițiști cu fini la butoane

Cai dopați, trolee decapitate, mecanici care dorm beți în vestiar, juriști vânați în C.A., boxeri decontați pe firmă de stat...

Exclusiv3 zile ago

Ministerul Economiei și „Digitalizării” își taie singur internetul la cap – cum să faci praf o direcție strategică cu un simplu proiect de HG

Ministerul reorganizării pe genunchi Un document intern adresat ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, pune pe jar întreaga...

Exclusiv3 zile ago

Polițist în concediu medical? Perfect, îți tăiem sporul de neuro! Ordinul secret S7/2018 lovește în oamenii în uniformă

Știați că boala nu doare… doar la salariu?…de la Sindicatul Diamantul aflăm încă o șmecherie „la secret” „Ești bolnav? Perfect,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv