Anchete
MAI geme de drogați în uniformă! Încep testările!
(Preluare National – Catalin Tache):
Situația cu ”consumatorii” din MAI scapă de sub control
Este, de departe, unul dintre cele mai negre secrete ale Ministerului Afacerilor Interne. Și chiar dacă lovitura de imagine poate fi una năucitoare pentru credibilitatea ministerului odată cu declanșarea scandalului, deja acesta nu mai poate fi ținut prea mult sub preșul șefilor instituției. Cei care s-au tot temut în această perioadă că dacă se va afla că la nivelul structurilor subordonate a explodat deja numărul cadrelor identificate ca fiind deja consumatori de droguri, atunci întreg ministerul va avea de suferit.
Sunt drogați peste tot, și în Poliție, la Pompieri sau Jandarmerie
Numai că, după cum rezultă din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, fenomenul subofițerilor sau chiar a tot mai mulți ofițeri superiori documentați deja ca fiind ”drogați” este pe cale să scape de sub control. În cadrul anumitor inspectorate nemaifiind vorba doar de cazuri punctuale, ci de întregi ”focare” de cadre MAI care au căzut pradă acestui flagel. Ceea ce reprezintă o vulnerabilitate majoră pentru respectivele structuri. Mai ales atunci când printre cei deja ”prăjiți” se află inclusiv ofițeri care exercită funcții de comandă! Drept urmare, până acum se prefera ”extragerea” acestora barem din posturile de conducere, dacă tot nu se putea reuși scoaterea lor cu totul din sistem. Totul prin declanșarea unor cercetări disciplinare interne, dar sub cu totul alte pretexte. Numai că deja nu se mai poate acționa ”cu mănuși”, cadrele monitorizate pentru consum de droguri trecând la ”next level” al ”fraternizării” cu proprii dealeri și implicit rețelele de traficanți din spatele acestora. Astfel că se ia în calcul inclusiv declanșarea unei testări anti-drog ”în masă”, mai ales la nivelul structurilor suspectate a fi cele mai penetrate de către clanurile interlope!
Dependenți de ”păcănele”
Au fost ani de zile în care o problemă serioasă cu care se confrunta protecția internă a MAI-ului o reprezenta dependența de ”păcănele” a unor cadre care căzuseră în patima jocurilor de noroc. Și drept urmare nu aveau cum să nu fie văzuți drept o vulnerabiliate, mai ales că mulți dintre ei deja erau plini de datorii.
După ”păcănele”, un nou flagel lovește Internele
Și un polițist gata să ia bani și de la cămătari, numai ca să ”mai dea o mână” poate fi la rândul său o victimă ușoară în fața unor interlopi versați. De altfel, existând destule cazuri în care cu familiile destrămate din cauza ”păcănelelor” și cu cămătarii suflându-le în ceafă, polițiști, pompieri sau jandarmi altădată model au recurs la măsuri extreme de a ieși din acest cerc vicios. Mai mult decât atât, au existat și ofițeri superiori și chiar chestori aflați la comanda unor importante structuri de poliție care au fost documentați ca fiind dependenți de ”păcănele” și care au fost nevoiți să demisioneze astfel ”din motive personale” atunci când au simțit că se strânge ”lațul” anchetelor interne. Punând astfel implicit capăt unor cariere aflate la apogeu.
S-au ”prăjit” singuri…
Și tocmai când în urma operațiunilor contrainformative specifice se părea că s-a reușit ținerea în frâu a acestui fenomen, totul culminând cu o demisie de răsunet la vârful Poliției Române, MAI tocmai ce a sărit din lac în puț. Înmulțindu-se deja alarmant numărul celor suspectați că s-ar droga!
Ofițeri racolați în cluburi
La nivelul tuturor inspectoratelor generale, în frunte cu IGSU și IGPR! Ce-i drept, toate informațiile arătau că pompierii, polițiștii, jandarmii sau frontieriștii care deja călcaseră pe bec ”se prăjiseră” de unii singuri, nefind victimele unei campanii de victimizare din partea grupărilor de crimă organizată. Însă lucrurile s-au agravat în scurt timp, odată cu creșterea alarmantă a celor care au început să se drogheze la rândul lor, în special colegi din anturajul primului val de toxicomani din MAI. Mai ales că nu doar colegii, șefii sau ofițerii de informații responsabili de documentarea celor vizați au aflat de problemele de ”moralitate” cu care se confruntă aceștia, dar și liderii interlopi. Cei care nu au pierdut ocazia de a-i fideliza pe ”gaborii drogați”, prin mijloacele specifice lumii interlope.
”Sclavii” traficanților!
Astfel că ”polii de Putere” s-au schimbat în scurt timp. ”Gaborii” vulnerabili fiind ”frăgeziți” prin deja tradiționalele atracții de care lumea interlopă nu duce deloc lipsă. Și după ce au fost lăsați să-și ”facă talentul” și să își ”umfle mușchii” prin cluburi sau direct anturaje interlope, acestora li s-a readus dureros aminte că nu sunt decît niște ”atârnache”. Și că mai ales pe stradă ”șmecheria costă” al naibi de mult! Astfel că acum sunt monitorizate tot mai multe cazuri halucinante în care polițiști sau ofițeri ai altor structuri au ajuns pur și simplu ”sclavii” traficanților cărora în mod normal ei ar fi trebuit să ”le dea panică”!
”Avocatul diavolului”
Iar după această racolare masivă a ”drogaților” de care din păcate încă ”geme” MAI-ul s-a intrat într-o spirală a evenimentelor tot mai greu de gestionat. Și care a ajuns deja la un nivel halucinant, chiar în aceste zile fiind instrumentat un caz greu de digerat de către structurile informative, cele anticorupție și nu numai. Unul prin care un ”om al clanurilor” a ajuns să beneficieze de protecție la cel mai înalt nivel, prin simpla apartenență la același ”avocat al diavolului” care reprezintă și diverse grupuri de crimă organizată. Ceea ce spune multe despre nivelul de penetrare al structurilor MAI, prin chiar intermediul polițiștilor drogați! Iar situația fiind deja una atât de gravă, se impun măsuri cu mult mai profunde decât ineficientele cercetări disciplinare de până acum. Cele care se dovedeau oricum niște biete ”pistoale cu apă” față de ”muniția grea” aruncată de crima organizată în bătălia pentru câștigarea a cât mai mulți adepți printre purtătorii uniformei MAI. Mai ales că deja la nivelul structurilor de combatere a crimei organizate oricum se purtau deja adevărate războaie fratricide între polițiștii care continuă să își îndeplinească misiunile cu orice risc și cei care au fraternizat cu mediile interlope. Totul după ce cutuma protecției oferite cluburilor ”prăfuite” de către acoperiții ”de la crimă” s-a dovedit o sabie cu două tăișuri…
Teste anti-drog
Iar cea mai la îndemână modalitate de ”destructurare” a acestor ”cuiburi de drogați” de la nivelul anumitor structuri ale MAI nu poate fi decât ”testarea în masă”, după modelul anti-COVID, a membrilor ”grupurilor țintă”. Mai ales că procedural vorbind totul este cât se poate de simplu și legal, prin angajamentele de integritate și moralitate asumate pe proprie răspundere, cadrele MAI putând fi astfel testate. Ce-i drept însă, această strategie extremă implică și vădite sensibilități din punct de vedere al imaginii ministerului, astfel că este nevoie fie de o asumare politică, fie de o ”mână de fier” de la conducerea MAI. Și care să accepte declanșarea testărilor anti-drog la nivelul inspectoratelor subordonate.
E ”praf și pulbere” și în Parchete!
Iar cu toate că nimeni nu se încumetă să împingă lucrurile până acolo, deja sunt identificate și structuri de Parchet unde sunt procurori recunoscuți deja ca ”praf și pulbere”. Și la fel și în ceea ce îi privește pe unii dintre cei mai ”onorabili” judecători, inclusiv de la cele mai înalte instanțe din țară! Dar acolo ”jocul” este cu totul altul, adevărații băieți deștepți ai sistemului având astfel oportunitatea să mențină ”deschise” ce a mai rămas din vechile ”culoare” din justiție…
N.R – Incisiv de Prahova propune un test si pentru seful DGIPI, alias Dumitrache, consumator de vaza al sistemului….
Anchete
Breaking news la CSM: România nu mai are procurori, are doar ‘pensionari la termen redus’
Procuror cu funcție, țintă sigură: pensia specială
Singura „bombă” de pe ordinea de zi a ședinței viitoare a Secției pentru procurori a CSM nu e vreun dosar complicat, nu e vreo mare anchetă, ci eterna melodie a sistemului: încă o cerere de pensionare, dezvăluită de publicația Lumea Justiției. Deja nici nu mai miră pe nimeni.
De data aceasta, protagonista este procuroarea Cătălina Ioana Șerboi, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, care nu mai vrea să „lupte cu infracționalitatea”, ci cu orarul de la supermarket și cu ofertele de city-break.
CSM, secția pentru procurori sau biroul de resurse umane pentru pensii?
Pe hârtie, Secția pentru procurori a CSM este garantul independenței magistraților. În practică, însă, ordinea de zi începe tot mai des să arate ca un panou de plecări de pe aeroport: „cerere de eliberare din funcție prin pensionare”, „plecare definitivă în lumea beneficiilor”, „zbor direct către pensia specială”.
Cererea procuroarei Șerboi este doar încă o filă din epopeea sistemului judiciar, unde mulți magistrați par mai interesați să prindă „valul” legislativ potrivit pentru pensie decât să prindă infractori.
Justiția pe genunchi, dar pensiile drepte și sigure
În timp ce dosarele se adună pe birouri, iar cetățeanul de rând așteaptă ani la rând o soluție, o parte a magistraților apasă liniștiți pe acel mare buton roșu numit „pensionare anticipată, înainte să se strice magia”.
Nu știm dacă sistemul se clatină sau doar se scutură de responsabilități, dar știm sigur că una dintre constante este aceasta: magistratura română produce rapid două lucruri – comunicate pompoase și pensionari de lux.
Concluzie amar-comică
Cererea Cătălinei Ioana Șerboi de eliberare din funcție prin pensionare, aflată pe ordinea de zi a Secției pentru procurori, nu este o știre izolată, ci încă un episod din serialul național „Cum să pleci devreme din sistem, cu drepturi maxime și responsabilități minime”.
Justiția rămâne, ca de obicei, „independentă”:
– independentă de viteza de soluționare a dosarelor,
– independentă de nevoile societății,
– dar total dependentă de calendarul pensionărilor.
Dacă mai continuă mult așa, vom ajunge să nu mai întrebăm „cine anchetează?”, ci „cine mai n-a apucat încă să se pensioneze?”. (Irinel I.).
Anchete
Justiție pe slow-motion: hotărârea din 2021 care încă își caută cuvintele
Judecătoare încremenită în proiect: hotărârea care nu mai vine
Publicația Lumea Justiției dezvăluie un caz care ar trebui studiat nu doar la Institutul Național al Magistraturii, ci și la Muzeul Recordurilor de Lentoare Administrativă. Judecătoarea Iuliana Gabriela Telescu, de la Judecătoria Sectorului 1, a ajuns în atenția Inspecției Judiciare nu pentru că ar fi scris prea mult, ci pentru că, spune Inspecția, nu ar fi scris aproape deloc la timp.
Potrivit informațiilor prezentate de Lumea Justiției, Inspecția Judiciară i-a făcut dosar și a trimis-o în judecată disciplinară, acuzând-o de comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q teza I din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor – respectiv
„neredactarea hotărârilor judecătorești, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege”.
Cu alte cuvinte, nu vorbim despre inspirație literară, ci despre ceva mult mai prozaic: hotărâri care trebuie scrise și nu-s.
189 de hotărâri rătăcite prin tăcere
Inspecția Judiciară susține că judecătoarea Telescu nu ar fi lăsat „pe mâine ce poate face azi”, ci mai degrabă „pe alți ani ce trebuia făcut atunci”. Concret, potrivit acuzațiilor formulate, magistrata ar fi acumulat nu una, nu zece, ci 189 de hotărâri judecătorești neredactate în termenul legal.
Cireașa de pe tortul acestei performanțe negative? Cea mai veche dintre aceste hotărâri ar data din 16 aprilie 2021. Adică o decizie care, în loc să fie motivată într-un termen rezonabil, a ajuns să numere ani, nu luni. Practic, vorbim despre o hotărâre care a trecut de mult de statutul de „întârziată” și se îndreaptă spre categoria „fosilă juridică”.
În prezentarea făcută, Inspecția Judiciară atrage atenția că toate aceste întârzieri privesc termenele prevăzute de art. 426 alin. 5 din Codul de procedură civilă, care stabilește obligația de a redacta hotărârile într-un anumit interval, nu „când om avea timp”.
„Deficiențe în activitate” sau rețeta sigură pentru a sabota dreptul la termen rezonabil
În concluziile sale, Inspecția Judiciară – condusă de judecătoarea Roxana Petcu – nu se sfiește să caracterizeze situația drept una gravă. Potrivit constatărilor citate,
„faptele doamnei judecător constând în neredactarea în termenul legal, prevăzut de art. 426 alin. 5 C. proc. civ., a 189 de hotărâri judecătorești, cea mai veche pronunțată la data de 16.04.2021, reprezintă rezultatul deficiențelor în activitatea sa de natură a produce consecinţe asupra dreptului părţilor de a beneficia de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil”.
Tradus din limbaj tehnic în româna crudă: nu e vorba de niște foi nescrise, ci de oameni reali, cu dosare reale, care așteaptă ani la rând ca statul, prin judecători, să binevoiască să le explice negru pe alb de ce au câștigat sau au pierdut un proces. Până atunci, ei nu își pot exercita efectiv dreptul la apel, recurs sau orice altă cale legală. Practic, justiția lor stă în comă, conectată la aparatul numit „nu am apucat să motivez”.
Justiție cu frâna de mână trasă
Cazul prezentat de Lumea Justiției scoate la lumină, într-o formă aproape grotescă, una dintre marile boli cronice ale sistemului: motivările întârziate până la absurd. Când o hotărâre din 2021 încă își așteaptă cuvintele, termenul „rezonabil” devine o glumă amară.
Dacă acuzațiile Inspecției Judiciare se confirmă, nu mai e vorba doar de un simplu „backlog” sau de „volum mare de dosare”, ci de un mod de a înțelege responsabilitatea care sfidează atât litera legii, cât și bunul-simț al oricărui cetățean care a stat în sala de judecată sperând că măcar pe hârtie va primi, într-un final, dreptate explicată.
Între timp, dosarul disciplinar își urmează cursul, iar opinia publică rămâne cu o întrebare usturătoare:
cât timp mai poate justiția română să se joace de-a „motivarea la calendele grecești” fără să-și piardă definitiv credibilitatea? (Irinel I.).
Anchete
Optimiști de zece, realitate de nota șase: concursul de șefi din parchete, între „olimpicii sistemului” și marele absent
„Concurs” cu repetiție: toți premianți, nimeni responsabil
Consiliul Superior al Magistraturii a mai bifat un episod din telenovela „Cum să ne alegem șefii între noi, cu note perfecte”. Miercuri, instituția a publicat tabelul cu rezultatele obținute de procurorii înscriși la concursul pentru funcțiile de conducere de la parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel.
Potrivit publicației Lumea Justiției, la proba proiectului de management – adică exact la partea unde ar trebui să vedem viziune, competență și ceva coloană vertebrală – s-a produs miracolul: opt candidați au reușit performanța să ia nota 10. Adică perfecți. Impecabili. De manual. De parcă parchetele României ar fi deja modele de organizare pentru restul Europei și nu am trăi zilnic în haos, dosare uitate și anchete veșnic „în lucru”.
Opt corifei ai perfecțiunii, un fugar de la examen
Dincolo de corul de „zece pe linie”, spectacolul a avut și un personaj discret, dar savuros: un procuror care a preferat să abandoneze lupta. Nu știm dacă a fugit de emoții sau de ridicol, dar tabloul este complet: opt „genii de sistem”, un absent și restul… mediocritate ambalată frumos.
La capătul opus al clasamentului, cea mai mică notă a fost 6,71. Adică suficient cât să nu pară dezastru, dar destul de slab încât să ne amintim că nu toți pot fi artiști ai perfecțiunii birocratice. Într-un sistem normal, 6,71 la „management” pentru un viitor șef de parchet ar stârni îngrijorare. În sistemul nostru, e doar încă o cifră într-un tabel pe care nu-l citește nimeni cu adevărat.
Management de carton, note de aur
Când vezi opt note de 10 la proiecte de management în procuratură, ai două variante de interpretare:
- Fie România a devenit peste noapte patria meritocrației absolute și nu am aflat noi.
- Fie proiectele sunt scrise la indigo, corectate cu mănuși și împachetate frumos pentru a justifica rotația de cadre în același cerc închis.
Potrivit dezvăluirilor prezentate de Lumea Justiției, concursul nu este doar o procedură administrativă, ci o vitrină lustruită a unui sistem care vrea să pară impecabil pe hârtie, în timp ce realitatea din teren arată parchete sufocate, dosare uitate prin sertare și decizii discutabile.
Când nota maximă devine regula și nu excepția, nu mai vorbim de excelență, ci de farsă. Un proiect de management de nota 10, într-un parchet care abia se târăște, seamănă perfect cu faimoasele „strategii naționale” pline de grafice colorate, dar care nu schimbă absolut nimic.
Rezultate „provizorii”: se mai aranjează, se mai cosmetizează
Ca să nu stricăm decorul, CSM ne asigură că rezultatele nu sunt definitive. Ele pot fi contestate, iar notele finale vor fi afișate la sfârșitul lunii sau la începutul lui noiembrie. Cu alte cuvinte, mai este timp pentru ultimele retușuri: o contestație ici, o reevaluare colo, până iese „tabloul de familie” exact cum trebuie.
În teorie, această etapă de contestații garantează corectitudinea. În practică, într-un sistem obișnuit să-și protejeze oamenii „de încredere”, sună mai degrabă a ultim act de reglaj fin: cine trebuie să rămână sus rămâne, cine trebuie să fie „ajustat” va fi ajustat. Și, bineînțeles, totul va fi în deplină „legalitate”.
Concluzie: când toți sunt de zece, cine mai răspunde pentru eșecuri?
După acest episod, rămân câteva întrebări simple, pe care nu le poate acoperi niciun proiect de management lustruit:
- Dacă avem atâția candidați „perfecți”, de ce arată parchetele așa cum arată?
- Dacă proiectele sunt de 10, de ce justiția pentru cetățean se simte, de cele mai multe ori, sub nota de trecere?
- Dacă opt procurori sunt „olimpici” la management, cine răspunde pentru eșecurile vechi și viitoare ale sistemului?
Concursul de șefi de parchete, așa cum reiese și din relatările Lumea Justiției, pare mai degrabă o piesă de teatru trist-comică: decor strălucitor, scenariu glorios, replici pompoase – dar sală goală și publicul real (societatea) lăsat afară.
Opt note de zece, un procuror absent și un sistem care continuă să se noteze singur cu calificativul „excepțional”, în timp ce în lumea de afară, justiția încă bâjbâie între dosare pierdute și încredere prăbușită. Un pamflet perfect, doar că nu mai râde nimeni. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 4 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta
-
Exclusivacum 2 zileUrbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi
-
Exclusivacum 2 zileDosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș




