AZI

Amatori de sport! Cronicile manifestărilor sportive de sîmbătă şi duminică le veţi putea citi abia marţea, în paginile „Gazetei Sporturilor”. Curioasă desincronizare între „arenele” sportive şi „halele” tipografiei acestei populare gazete.

EVRIKA

Despre contactele avute cu conducerea Ministerului Apărării, domnul preşedinte lliescu a spus că au constituit „o întîlnire informativă”. Cine pe cine a informat?

IERl 

Aflăm, de la colegii din televiziune că au început examenele de admitere în învăţămîntul superior de stat. Să înţelegem, din formulare, că avem învăţămînt superior şi particular? Dacă-i aşa, e bine. Dacă nu, NU.

​Ziarul Libertatea din 16 iulie 1990 pag. 1-a

Săptămâna Redusă de Lucru

​Caricatură de ANDO

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• UN PARTID, UN IDEAL, UN MICROBUZ

Recentele sciziuni şi frămîntări cu caracter contestatar în sînul unor partide de opoziţie au propulsat în prim plan partidele mici şi foarte mici. Un purtător de cuvint al Partidului Social-Democrat a relevat de curînd că sub sînul acestor grupări domneşte o atmosferă de calm si linişte, membrii partidului fiind strins uniţi in jurul conducerii sale. Mal mult pentru a se evita orice posibili-tăţi de dispersare a forţelor si apariţie a unor tendinte de separatism, recent conducerea acestei mişcări a hotărit ca deplasările membrilor partidelor să se efectueze in corpore. Pe lingă consecinţele favorabile in plan orga-nizatoric si ideologic, concentrarea intr-un singur mijloc de transport, va duce indiscutabil, în condiţiile recentelor modificări de preturi la benzină, si mari avantaje finan-ciare. După dezbaterea problemei a fost luată decizia ca aceste deplasări să se efectueze cu microbuzul, respin-gîndu-se ferm ideea utilizării a două Aro Diesel. „Nu putem fi de acord cu cei care pun avantajele motorinei înaintea celor ale unităţii” – a declarat purtătorul de cuvînt.

• POLITICA – O MESERIE (ÎN) CARE SE FURĂ

Devastarea, la mijlocul lunii trecute a sediului filialei din Ploieşti a Uniunii Democrat Creştine a însemnat printre altele şi dispariţia a cca. 2 500 exemplare dintr-o publicaţie preluată de nişte întreprinzători particulari, în vederea vînzării. Conducerea filialei se disculpă fată de proprietari acuzind minerii. Păgubaşii nu sint, însă, con-vinşi de caracterul politic al acestei acţiuni, sustinind că nu e vorba de o diversiune ci pur si simplu de o hoţie. 

Deocamdată el caută dovezi, pentru că hoţul nedovedit e negustor cinstit, si chiar politician ilustru.

• SENTIMENTUL COOP

De curind, la un discret party de la locuinţa unui cunoscut scriitor contemporan, un senator bărbos a fost văzut întreţinîndu-se cu un fost membru marcant al vechii nomenclaturi. Cei doi şi-au împărtăşit reciproc din experienţa de marginalizati politici, conversaţia fiind stro-pită cu cîţiva stropi de whisky. Gazda a privit cu sen- timentalism această scenă, inregistrînd cheltuielile în contul ospeţiei, omeniei si prevederii, prescurtat COOP.    

• LUPOI – O CARIERĂ    

Dl. Lupoi dă in continuare interviuri în presa elveţiană. Comentatorii apreciază că una din marile calităţi ale fostului ministeriabil este că se rade impecabil. Dacă nu-şi va găsi împlinirea în politică, fostul ministeriabil va putea face carieră într-o frizerie.

AMBIDEXTRU

DE SÎMBĂTĂ PÎNĂ LUNI

DE LA CABINETUL PROCURORULUI GENERAL AL ROMÂNIEI. În legătură cu cercetările penale privind evenimentele care au avut loc în zilele de 13-15 iunie a.c. în Bucureşti, Procuratura României comunică următoarele: Din probele administrate pînă în prezent rezultă că în această perioadă şi-au pierdut viaţa un număr de 6 persoane, iar alte 127 au fost spitalizate, ca urmare a leziunilor corporale suferite în cursul evenimentelor, datorită incendierilor şi distrugerilor, s-au produs pagube avutului public estimate la peste 1500 milioane lei. Au fost trimise în judecată 34 de persoane pentru contravenţii prevăzute de Decretul nr. 153/1970, 29 dintre acestea fiind sancţionate cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă. Se află în curs de cercetare penală, în stare de arest preventiv, 185 persoane, dintre care 74 sînt fără ocupaţie, 57 muncitori, 7 intelectuali, 17 elevi, un student şi alte 29 categorii (şoferi, portari, lucrători comerciali ş.a.). Din totalul persoanelor sancţionate contravenţional şi al celor aflate în stare de arest preventiv, un număr de 54 au mai suferit condamnări penale, iar 12 au mai fost sancţionate contravenţional • SUB PATRONAJUL FUNDAŢIEI EUROPENE DRĂGAN. La Lugoj, a apărut o nouă publicaţie – „Redeşteptarea” – foaie de opinie independentă în al cărei articol de fond prof. I.C. Drăgan motivează necesitatea unei asemenea publicaţii într-un oraş păstrător şi continuator al unor grăitoare fapte de cultură şi istorie românească • RALIUL AUTOMOBILELOR VECHI. O adevărată paradă a automobilelor „de epocă” a avut loc la sfîrşitul săptămînii trecute în judeţul Gorj. Echipaje din Bucureşti, Constanţa, Braşov, Sibiu, Ploieşti şi din Tg. Jiu au pilotat modele Ford 1926, Pleymuth 1926, Kreissler 1932, Wilis. Competiţia s-a încheiat la Tismana, cu un original… bal • „DOINA JIULUI”. Ansamblul artistic al sindicatului liber din cadrul Regionalei de căi ferate Craiova a revenit în ţară, din Norvegia, unde a participat la un prestigios festival de folclor, lăsînd o bună impresie. Să mai spună cineva că sindicatele nu ştiu să facă altceva decît greve! • „OAMENI ŞI LOCURI DE ALTĂDATĂ”. Sub acest generic sala de recepţii a Teatrului municipal Drobeta-Turnu Severin găzduieşte o originală expoziţie prezentînd imagini din fosta insulă Ada-Kaleh, micul orient de pe Dunăre, acoperit de apele lacului de acumulare al Sistemului hidroenergeticei de navigaţie „Porţile de Fier”.

Emil JURCĂ

TATĂ, VINO ACASĂ!

Trei copii – din satul mureşan Ibăneşti, băieţii de trei ani şi de nouă ani, fata absolventă a clasei a X-a – îl aşteaptă de cîteva luni pe omul din fotografie. MIHĂILĂ COFARIU, tăicuţul lor drag. Si va ajunge el într-un tîrziu acasă – viaţa sa, cu preţul unor eforturi greu de povestit, nu mat este in pericol – desigur, atunci cînd medicii vor hotărî că este posibil acest lucru. (Ce bine ar fi dacă, pentru timpul pe care îl va mai petrece la Spitalul nr. 9, ar putea împrumuta un televizor…). Şi cînd va ajunge în pragul casei, copiii îi vor sări de gît, alergînd apoi în vecini să dea vestea cea mare: „A venit tata, a venit tata!“ Se vor obişnui cu timpul si cu ideea că tata, om zdravăn, cu ochii lui căprui, mari şi luminoşi, cu vorba aşezată, aşa cum îl ştiau ei, nu va mai putea să facă multe dintre cele pe care odată le împlinea. Îl vor iubi la fel, îl vor îngriji cu dragoste… Dar le va fi foarte greu să înţeleagă să accepte ideea, că pe lumea aceasta poate exista atîta ură cită să strivească un om.
Oameni buni, uitaţi-vă în ochii lui Mihăilă Cofariu şi hotărîţi în faţa conştiinţei dumneavoastră că trebuie să facem tot ce putem ca să nu se mai repete niciodată un alt Tîrgu-Mureş… (C. BĂLTEANU).

Ziarul Libertatea din 16 iulie 1990 pag. a 2-a

Ziarul Libertatea din 16 iulie 1990 pag. a 3-a

Ziarul Libertatea din 16 iulie 1990 pag. a 4-a

O viziune neconcludentă asupra reformelor

Lipsa zîmbetului destins din campania electorală şi accentul pregnant pe pachetul negativ al actualei problematici social-economice şi politice româneşti, nu fost impresiile dominante provocate de discursul televizat, de vineri seara, al preşedintelui Ion Iliescu. Fără îndoială că însuşi conţinutul analizei prezentate era de natură să îngrijoreze şi, din acest punct de vedere, adoptarea acestei atitudini poate fi considerată un gest realist. Indicatorii economici pe ultima lună confirmă degradarea vizibilă si cu ochiul liber, a activităţii productive din majoritatea sectoarelor şi din unele zone agricole, usoarele creşteri înregistrate în unele domenii fiind, fără îndoială, nesemnificative pentru ansamblul economiei naţionale. Stagnarea şi, în cele mai multe cazuri, descreşterea productivităţii muncii afectează eficienţa activităţii unor colective din domenii vitale ale sistemului economic, ingreunînd posibilitatea rezolvării unor conflicte de muncă datorate discrepanţei dintre nivelul preţurilor şi cel al cîştigurilori. În planul condiţiilor de viaţă, penuria produselor alimentare şi bunurilor de larg consum aduc nemijlocit în viaţa cetăţeanului dificultăţile experienţei trecerii la o economie descentralizată şi e-fectele stingăciilor şi reţinerilor în implementarea mecanismelor de piaţă. Fenomenele de birocratism, corupţie şi proasta funcţionare a aparatului funcţionăresc de stat sporesc starea de nemulţumire a populaţiei. Încetarea fazei de provizorat politic nu a însemnat şi vindecarea rănilor şi malformaţiilor moştenite de la dictatură. Pînă aici discursul prezidenţial nu a înşelat aşteptările unui spirit obiectiv şi lucid în radiografierea evoluţiilor sociale şi economice, pentru care domnul Ion Iliescu a arătat receptivitatea necesară încă de la începutul apariţiei sale în viaţa politică postrevoluţionară. Ne aflăm însă, acum într-o etapă în care o astfel de atitudine politica este necesară, dar nu şi suficientă. Pe fondul unei atmosfere politice în continuare tensionate, opiniei publice i se prezintă un diagnostic social crud, fără însă a se preciza şi responsabilităţile ce revin noilor organe si structuri politice şi administrative.

Din acest punct de vedere, discursul prezidenţial a decepţionat sau cel puţin a nedumerit. În legătură cu dificultăţile economice şi distorsiunile sociale ce grevează nivelul de trai al populaţiei s-a făcut apel la simţul civic şi la spiritul de combativitate faţă de nereguli, ceea ce, in sine nu este greşit, dar absenta referirilor la soluţiile ce urmează să fie asumate de noile instituţii şi organe de stat şi politice a creat imaginea unei replieri spre practica apelului la remediile propagandistice. Simpla enunţare a unor fenomene negative şi abuzuri de tip administrativ şi supunerea lor cunoaşterii publice si oprobiului colectiv, au făcut figura de terapie politică doar într-o fază de dezgheţ a totalitarismului contemporan, dovedindu-şi însă ineficienţa acolo unde au prevalat în contextul unor tendinţe de schimbare radicală. Caracterul cronic şi generalizat al dificultăţilor ce caracterizează societatea noastră in etapa pe care o parcurgem impune soluţii globale şi de fond asupra iminenţei cărora nimeni nu se îndoieşte. Cărui fapt i se datorează, atunci această îngustare a viziunii reformatoare pe care era de aşteptat să o contureze un discurs programatic al deţinătorului funcţiei executive supreme în stat? Desigur, atîta timp cît lucrările Constituantei se află abia la început, nici prerogativele prezidenţiale nu sînt încă fixate. Cît de oportună a fost în aceste condiţii declanşarea acestui – nefericit intitulat – „dialog cu ţara”, atîta timp cît termenii raporturilor sînt nestatuaţi? Intenţia impunerii, ca instituţie primordială a unui contact direct al preşedintelui cu ţara a reprezentat un demers a cărui extracţie totalitară presupunea reducerea funcţiilor ce reveneau structu-
rilor politico-administrative pe verticală. El însemna în fapt un preşedinte care vorbeşte ţării, căci numai metaforic, o ţară se poate adresa primului ei vorbitor. Noul model politic, care sperăm că va favoriza evoluţia spre democraţie a ţării nu-l poate reacredita fără a expune structurile de putere şi pe exponenţii ei la efectele negative inerente caracterului lor utopic. O societate modernă şi bazată pe instituţii democratice nu exclude contacte ale oamenilor politici cu populaţia, dar nu văzute ca un panaceu universal pentru revigorarea organismului social. 

Odată încredinţate de către popor prin alegeri libere, responsabilităţile asupra destinelor ţării trebuie asumate de către cei aleşi şi aplicate, prin instrumentele şi instituţiile specifice statului de drept.

De la trimişii noştri speciali 

Pentru a ajunge la NabIus din Ierusalim nu există decit aceeaşi soluţie ca si pentru Gaza: taxiul arăbesc. Aşadar ne-am dus la Poarta Damascului din Ierusalimul de Est şi am aşteptat, răbdători pînă cînd Mercedesul de 8 locuri a fost plin. Traseul sinuos (dar parcurs cu peste 100 km/h) cu numere de înmatriculare ne-a oferit pe lingă emoţii şi priveliştea Cisiordaniei (pe acolo, denumită West Bank), complet diferită de restul ţării. Satele sărăcăcioase, păminturile aride şi necultivate, mizeria şi gunoaiele aruncate peste tot formează o imagine sumbră. Maşinile israeliene specifice) apar tot mai rar pe şosele, cedind locul jeep-urilor militare de patrulare protejate de plase metalice împotriva pietrelor Intifadei.

Cu cîţiva kilometri înainte de oraşul Nablus (cel mai important oraş al Cisiordaniei) un baraj militar similar cu cel întîlnit în Gaza verifică din „ochi” maşinile ce intră in zonă. Oraşul ne apare ca un furnicar de oameni ce umple străzile totuşi îngrijite şi clădirile mai dichisite decît ce întîlnisem în Gaza. Se poate distinge o diferenţă a nivelului de trai între cele două sectoare, explicaţia fiind că între 1050 şi 1967 Cisiordania a fost sub ocupaţie iordaniană, iar Gaza sub cea egipteană, gradul de dezvoltate al celor două ţări reflectîndu-se asupra teritoriilor administrate astăzi de israelieni. Populaţia actuală a Cisiordaniei este de peste 1 milion de palestinieni, la care se mai adaugă şi locuitorii israelieni ai celor 70 de colonii înfiinţate în ultima vreme. Istoria Nablus-ului începe în anul 300 î.e.n., cînd a apărut oraşul arăbesc Shakim distrus de romani în anul 20 e.n. Ei au pus bazele unui nou oraş modernizat ale cărui vestigii se mai văd şi astăzi. Cam atît ştiam despre Nablus cînd am ajuns cu taxiul în piaţa centrală. Ne lipseau faptele la zi, şi acestea n-au întîrziat să apară. Cînd am coborît din maşină ne-am trezit cu cîteva arme îndreptate spre noi de soldaţi în uniforme bleu-cenuşii. Stăteau în poziţie de luptă, acoperind retragerea unor colegi de-ai lor dintr-o clădire spre o dubă blindată. Arabii de pe strada foarte aglomerată nu se sinchiseau, continuîndu-şi, nepăsători activitatea comercială în jurul tarabelor tradiţionale. Numai noi eram nedumeriţi. Abia după închiderea misiunii şi plecarea soldaţilor, oamenii au întors privirile mînioase spre maşină şi au început să arunce cu pietre şi sticle după ea. Atunci ne-am mişcat şi noi de pe marginea trotuarului. Ulterior am aflat că era o obişnuită acţiune de transport bancar în teritorii, însoţitorii fiind de la un serviciu special al poliţiei. În cîteva minute totul revenise la normal. 

Dacă Nablus este mai dezvoltat decit Gaza, nu acelaşi lucru se poate spune despre tabăra de refugiaţi. Ascar unde am descoperit jalnicele imagini din Beach Camp. Copiii zdrenţăroşi şi murdari, prin joaca lor cu pietre şi agitarea steguleţelor palestiniene realizează singurul decor animat, restul părînd o natură moartă din epoca feudală. Casele sînt ridicate din diferite materiale de construcţie adunate de cine ştie unde, reţeaua de canalizare improvizată lîngă trotuar degajă mirosuri pestilenţiale sub acţiunea căldurii toride, maşini vechi contrastează cu limuzinele prezentanţilor ONU ce se plimbă prin tabără. Ziaristul palestinian ce ne însoţeşte, ne arată casa unei familii ce a pierdut de curînd un copil de 11 ani, Ahmad Salami. Intrăm printr-un gang întunecos in „apartamentul” de 3 camere în care locuiesc 16 persoane. Una dintre camere este închisă si se aud nişte sunete animalice: doi copii, de 10-12 ani stau legaţi cu frînghia de picioare ca într-o celulă pentru că sînt bolnavi psihic; într-o altă cameră locuieşte o pereche de tineri căsătoriţi, iar în „salon” dorm pe saltelele puse pe podea restul de 12 persoane. Mama îndurerată ne povesteşte amănuntele tragice. Băiatul a fost împuşcat într-o ambuscadă pe uliţele taberei cînd soldaţii au pătruns într-un moment neaşteptat. Vina lui a constat în a arunca pietre în soldaţi, la fel ca toţi copiii arabi, cu un curaj şi o îndrăzneală neobişnuită pentru vîrsta lor… Evenimentul a rămas fără urmări, doar Crucea Roşie Internaţională întocmind un raport asupra celor întîmplate. Tatăl copilului este şomer de cînd a fost declanşată Intifada şi fără şanse de reangajare în viitor. Ajutoarele alimentare ONU sint insuficiente (3 kg de făină pentru o persoană/lună), dar totuşi rămîn o sursă sigură şi de bază. Viaţa mizerabilă apasă aceşti oameni din 1958 de cind s-a înfiinţat tabăra, întipărindu-le cu vremea masca suferinţei şi a disperării. Deocamdată ei supravieţuiesc prin Intifada şi prin lumea construită în visele lor.    

De la Nablus am plecat în minte cu cuvintele ziaristului-ghid: „Vrem să fie pace. N-am avea nimic eu evreii (cu care locuim de sute de ani împreună), dacă ar recunoaşte existenţa noastră”. 

Răzvan MITROI
Foto: Gabriel MIRON