Actualitate
Europenii se simt mai sociabili și încrezători pe internet, decât în viața reală
Întâlnirile online nu au fost niciodată mai simple și mai accesibile ca acum. De la aplicații de dating și social media, la forumuri populare, milioane de oameni își fac prieteni, în mod regulat, prin intermediul internetului. De fapt, noile cercetări Kaspersky au descoperit că europenii sunt atât de implicați în relațiile virtuale, încât unul din trei (31%) relatează că îi este mai ușor să construiască noi prietenii online. Cu toate acestea, în ciuda exploziei de relații online, cei care își petrec o mare parte din timp conectându-se cu ceilalți în mediul digital, au mai multe șanse să se simtă singuri.
Oamenii sunt din ce în ce mai obișnuiți să întâlnească alți oameni prin intermediul platformelor online, motiv pentru care acest comportament a devenit, treptat, normă. Mulți oameni se simt acum mai în largul lor să-și găsească o gașcă de prieteni online, decât față în față, în jur de unul de unul din trei oameni (31%) spunând că îi este mai ușor să se afișeze așa cum vrea să fie văzut în mediul online, decât în persoană. Un număr similar (32%) afirmă, de asemenea, că sunt mai încrezători și mai sociabili decât atunci când întâlnesc oamenii față în față.
Totuși, această creștere a relațiilor online a contribuit, de asemenea, la apariția unor sentimente de singurătate și de izolare în cazul multor persoane, întrucât aceștia nu mai sunt la fel de preocupați de conexiunile din viața reală. Cercetările au relevat faptul că jumătate (53%) dintre persoanele care folosesc social media și forumuri online admit că “se simt singuri tot timpul” și petrec cel puțin cinci ore pe zi în online. Acest lucru poate indica faptul că persoanele care își petrec mai mult timp pe internet sunt mai predispuse să se simtă singure, comparativ cu cele care nu sunt la fel de active în mediul online.
Kaspersky a mai descoperit că aproximativ unul din cinci Europeni (18%) consideră că acea conexiune emoțională pe care o au cu prietenii în mediul online este mai puternică decât cea pe care o au cu prietenii pe care îi întâlnesc în viața reală.
“Tehnologia a avut, fără îndoială, un rol crucial în îmbunătățirea vieții sociale a oamenilor, cu tot mai multe aplicații și canale online disponibile, pentru a ne menține conectați. Deși aceste platforme pot fi foarte benefice, trebuie să avem în vedere și provocările pe care le pot aduce. Este important să conștientizăm că persoanele pe care le întâlnim în mediul online s-ar putea să nu fie exact cine pretind că sunt. Ori de câte ori întâlnim pe cineva online, Kaspersky recomandă să fim vigilenți și să păstrăm pentru noi informațiile private, cum ar fi datele bancare sau alte detalii personale”, spune David Emm, Principal Security Researcher la Kaspersky.
Mai multe concluzii din ultimele cercetări derulate de Kaspersky, sunt disppnibile în raportul online Find Your Tribe.
Kaspersky ia, de asemenea, măsuri, pentru a ajuta oamenii să rămână în siguranță online, oferind informații și ghiduri privind protecția smartphone-ului și protejarea vieții digitale, disponibile acum pe blogul companiei.
Metodologia de cercetare
Arlington Research, o agenție independentă de cercetare de piață, a efectuat cercetări de piață în numele Kaspersky în 12 țări europene, plus Japonia. Țările intervievate includ Marea Britanie (2.000 de respondenți), Franța (1.000 de respondenți), Germania (1.000 de respondenți), Italia (1.000 de respondenți), Spania (1.000 de respondenți), Olanda (1.000 de respondenți), Belgia (500 de respondenți), Portugalia (500 de respondenți) ), Cehia (500 de respondenți), Austria (500 de respondenți), Ungaria (500 de respondenți), România (500 de respondenți) și Japonia (500 de respondenți). Cercetarea este reprezentativă la nivel național pentru adulții cu vârsta peste 18 ani în fiecare țară studiată în ceea ce privește sexul, vârsta și regiunea (+/- 2%). Cercetarea a fost realizată în conformitate cu orientările de cercetare de piață ESOMAR. Datele utilizate în acest comunicat de presă se bazează pe date europene dintr-o bază de respondenți fără pondere de 10.000 de respondenți. Datele din Marea Britanie din setul total de date europene au fost reduse de la 2.000 la 1.000 de respondenți, astfel încât datele din Marea Britanie sunt echivalente cu piețele-cheie ale UE din PIB.
Actualitate
Rocket Lab achiziționează Iridium: O mișcare decisivă pentru a deveni liderul integrat al apărării spațiale
Într-o tranzacție care marchează apogeul unei strategii de expansiune de cinci ani, Rocket Lab a anunțat achiziționarea furnizorului de comunicații prin satelit Iridium. Această fuziune transformă compania dintr-un simplu furnizor de servicii de lansare într-un gigant tehnologic integrat pe verticală, capabil să ofere soluții complete pentru piața de apărare și servicii spațiale.
O strategie de cinci ani care culminează cu o achiziție istorică
Tranzacția oferă Rocket Lab o prezență imediată în domeniul aplicațiilor bazate pe sateliți, realizând viziunea pe termen lung a fondatorului său, Sir Peter Beck. Prin această mutare, compania nu mai depinde doar de fabricarea și lansarea rachetelor, ci trece către un model de business bazat pe venituri recurente din servicii de date. Integrarea patrimoniului tehnologic al Iridium cu capacitățile de producție ale Rocket Lab promite să deblocheze piețe complet noi, sub conceptul de „spațiul ca serviciu” (space as a service).
Tehnologii critice pentru viitorul apărării și comunicațiilor
Dincolo de conectivitatea globală, această achiziție vizează dezvoltarea unor capacități esențiale pentru securitatea națională. Printre aplicațiile vizate se numără accesul la internet din spațiu, conexiunea directă către dispozitive mobile (direct-to-device) și sisteme avansate de poziționare, navigație și cronometrare (PNT). Acestea din urmă sunt de un interes vital pentru Space Force, oferind alternative la sistemele GPS tradiționale, care sunt vulnerabile la bruiaj în zonele de conflict.
Neutron și Electron: Pilonii infrastructurii orbitale
Pentru a susține această nouă rețea, Rocket Lab mizează pe flota sa de rachete. Vehiculul de transport greu Neutron, programat pentru lansare la finalul acestui an, este considerat soluția ideală pentru reaprovizionarea și desfășurarea noilor constelații de sateliți. În paralel, racheta Electron va continua să fie utilizată pentru lansarea rapidă a demonstratoarelor tehnologice, permițând o inovare accelerată.
Un arsenal de achiziții pentru dominația digitală a spațiului
Succesul de astăzi este rezultatul unei campanii agresive de achiziții începute în 2020. De la specialiști în hardware precum Sinclair Interplanetary, până la experți în robotică (Motiv Space Systems) sau sisteme laser de comunicare (Mynaric), Rocket Lab și-a construit metodic capacitatea de a construi, lansa și opera propriile vehicule spațiale. Această independență tehnologică îi permite să concureze direct cu jucători majori precum SpaceX sau Blue Origin pentru contracte militare de miliarde de dolari, consolidându-și poziția ca partener strategic de elită pentru Departamentul Apărării.
Actualitate
Orizonturi noi pentru Honeywell Aerospace: Compania devine oficial entitate independentă pe piața de capital
Honeywell Aerospace a marcat astăzi începutul unei noi etape în evoluția sa, finalizând procesul de desprindere și devenind o companie publică independentă, listată la bursa Nasdaq. Această transformare strategică vizează consolidarea poziției de lider în sectoarele apărării și aviației comerciale, oferind noii entități agilitatea necesară pentru a răspunde provocărilor complexe dintr-o industrie aflată în continuă schimbare.
Divizarea strategică a gigantului industrial în trei entități distincte
Separarea segmentului de aviație este rezultatul unei strategii ambițioase anunțate la începutul anului 2025, prin care grupul mamă a decis fragmentarea operațiunilor în trei piloni principali. Aceștia includ Honeywell Technologies, axat pe automatizare, Solstice, o unitate dedicată materialelor avansate, și actuala companie Honeywell Aerospace. Obiectivul central al acestei restructurări este de a permite fiecărei divizii să urmărească strategii de creștere personalizate, maximizând astfel veniturile și eficiența operațională.
O forță globală în aviație cu 36.000 de angajați
Sub conducerea directorului executiv Jim Currier, noua entitate independentă își asumă misiunea de a proteja și avansa promisiunea zborului într-o lume tot mai conectată. Cu o forță de muncă de 36.000 de specialiști, Honeywell Aerospace continuă să producă sisteme esențiale, de la motoare și avionică, până la componente critice pentru tehnologiile de apărare. Independența financiară îi va permite companiei să aloce resursele mai eficient către inovație și cercetare.
Tranziția financiară și perspectivele de raportare pe termen scurt
Procesul de separare a fost finalizat prin distribuirea acțiunilor de către Honeywell Technologies, deschizând calea pentru tranzacționarea liberă pe bursă. Deși Honeywell Aerospace funcționează acum separat, următoarele rezultate financiare trimestriale, programate pentru 23 iulie, vor include încă cifrele segmentului de aviație ca parte a structurii consolidate anterioare. Această raportare va oferi investitorilor o ultimă privire de ansamblu asupra performanței sectorului înainte de a evalua evoluția sa ca entitate de sine stătătoare.
Actualitate
Investiții în infrastructură: cum susțin capacele de canalizare pentru infrastructura urbană proiectele marilor orașe
Marile orașe investesc constant în drumuri, rețele de utilități, parcări subterane, pasaje și cartiere noi. În planurile tehnice apar structuri complexe, calcule de rezistență, soluții pentru trafic intens și cerințe stricte de siguranță. În acest ansamblu, capacele de canalizare par detalii minore. În practică, ele influențează direct durabilitatea carosabilului, accesul la rețelele subterane și costurile de exploatare.
Dacă proiectezi sau execuți lucrări de infrastructură urbană, știi că o alegere greșită la nivelul unui capac poate genera tasări, infiltrații sau intervenții repetate. Articolul următor clarifică modul în care capacele de canalizare susțin proiectele marilor orașe și ce criterii tehnice merită analizate înainte de a le include în caietul de sarcini.
Înțelege funcția tehnică a capacelor în rețelele urbane
Un capac de canalizare asigură accesul controlat la căminele de vizitare pentru canalizare menajeră, pluvială, telecomunicații, apă sau gaze. În același timp, protejează rețeaua împotriva infiltrării apei de suprafață, a deșeurilor și a accesului neautorizat.
În majoritatea cazurilor, capacul preia sarcinile transmise de trafic și le distribuie către rama și structura căminului. Dacă dimensionezi greșit acest element, apar:
- Fisuri în jurul ramei și degradarea asfaltului.
- Deplasări ale capacului sub trafic repetat.
- Vibrații și zgomote care afectează confortul urban.
Pentru rezultate stabile, tratează capacul ca parte integrată din structura rutieră, nu ca accesoriu montat la final.
Alege materialul potrivit pentru aplicația corectă
Materialul influențează comportamentul în exploatare, frecvența intervențiilor și siguranța. Cele mai utilizate soluții în infrastructura urbană sunt fonta ductilă, polipropilena (PP) și materialele compozite pe bază de fibră de sticlă.
Fonta ductilă
Fonta ductilă rămâne o opțiune frecvent utilizată pe drumuri publice și în zone cu trafic intens. Oferă rezistență ridicată la sarcini mari, comportament bun la șocuri și uzură. Se încadrează ușor în clasele superioare prevăzute de SR EN 124 (de exemplu D400 sau F900).
Limitări:
- Greutate mare, care îngreunează manipularea fără echipamente adecvate.
- Valoare de reciclare, ceea ce poate încuraja furtul în anumite zone.
Polipropilenă (PP)
Capacele din PP se folosesc pentru zone pietonale, spații verzi sau aplicații rezidențiale cu trafic redus. Sunt ușoare, rezistente la coroziune și simplu de montat.
Limitări:
- Capacitate redusă de preluare a sarcinilor.
- Sensibilitate la deformare dacă le utilizezi peste clasa pentru care au fost proiectate.
Materiale compozite (fibră de sticlă)
Compozitele oferă rezistență mecanică bună raportată la greutate și nu prezintă valoare de recuperare a metalului. Rezistă la coroziune și la medii agresive.
Limitări:
- Preț inițial mai ridicat față de soluțiile din PP.
- Necesită respectarea strictă a indicațiilor de montaj pentru a evita deformările în timp.
Pentru utilizare uzuală în proiecte urbane complexe, analizează fișele tehnice și certificările produselor, nu doar materialul declarat.
Respectă clasele de sarcină și standardele aplicabile
Standardul SR EN 124 clasifică capacele în funcție de sarcina maximă pe care o pot suporta. În proiectele publice, această clasificare nu este opțională. Autoritățile solicită produse certificate și testate conform normelor.
Orientativ:
- Clasa A15 – zone pietonale, spații verzi.
- Clasa B125 – trotuare, parcări ușoare.
- Clasa C250 – rigole de bordură, zone adiacente carosabilului.
- Clasa D400 – drumuri publice cu trafic intens.
- Clasa E600 și F900 – zone industriale, portuare, platforme logistice.
Dacă instalezi un capac subdimensionat într-o intersecție aglomerată, riști cedarea acestuia sub sarcină repetată. În schimb, utilizarea unei clase superioare în zone exclusiv pietonale poate crește inutil bugetul.
La etapa de proiectare, verifică planul de trafic și corelează-l cu clasa de rezistență. Colaborează cu proiectantul de drum și cu inginerul de rețea pentru a evita supradimensionarea sau subdimensionarea.
În procesul de selecție, consultă gama de capace de canalizare de la Vodaland pentru infrastructura urbană, unde găsești produse încadrate clar pe clase de sarcină și aplicații. Analizează datele tehnice și corelează-le cu cerințele din caietul de sarcini.
Integrează corect capacul în structura rutieră
Performanța pe termen lung depinde nu doar de produs, ci și de montaj. În multe situații, problemele apar din cauza execuției necorespunzătoare a zonei din jurul căminului.
Pentru o integrare corectă:
- Asigură fundația stabilă a căminului, fără tasări diferențiale.
- Montează rama la cota finală a carosabilului, fără denivelări.
- Utilizează mortar sau beton de fixare adecvat clasei de trafic.
- Respectă timpii de întărire înainte de deschiderea circulației.
În zonele cu trafic greu, ia în calcul utilizarea unor rame cu sistem anti-vibrație sau garnituri elastice care reduc zgomotul și uzura la contactul capac-ramă.
Dacă execuți lucrări de reabilitare, verifică starea căminului existent. Înlocuirea doar a capacului, fără consolidarea structurii suport, poate genera probleme recurente.
Redu costurile de mentenanță prin alegere și planificare corectă
Bugetul inițial reprezintă doar o parte din costul total al investiției. Intervențiile repetate pentru reglaj, înlocuire sau remedierea tasărilor cresc cheltuielile și afectează traficul.
Pentru a limita costurile de exploatare:
- Alege materiale rezistente la coroziune, mai ales în zone cu apă sărată sau agenți chimici.
- Optează pentru sisteme cu blocare sau balamale în zone expuse furtului.
- Planifică inspecții periodice ale capacelor amplasate în intersecții și sensuri giratorii.
Un capac blocat sau dificil de deschis întârzie intervențiile la rețea. În situații de urgență, fiecare minut contează. De aceea, verifică și ergonomia produsului, nu doar rezistența la sarcină.
Pentru proiecte mari, include în documentație cerințe clare privind marcajele, codurile de identificare și trasabilitatea produselor. Aceste detalii simplifică mentenanța ulterioară.
Corelează alegerea capacelor cu cerințele de siguranță și mediu
Siguranța publică rămâne prioritară. Un capac instabil poate provoca accidente grave pentru pietoni, bicicliști sau șoferi. Suprafața antiderapantă și fixarea fermă în ramă reduc riscurile.
În zonele industriale, verifică rezistența la substanțe chimice și la temperaturi ridicate. În parcări subterane, analizează cerințele privind comportamentul la incendiu și evacuarea fumului, conform reglementărilor naționale aplicabile.
Impactul asupra mediului merită, de asemenea, evaluat. Materialele compozite sau polimerice nu corodează și nu necesită tratamente suplimentare anticorozive. Fonta, în schimb, permite reciclarea la finalul ciclului de viață, ceea ce poate susține o abordare responsabilă a resurselor.
Consultă întotdeauna un inginer structurist sau un proiectant de specialitate înainte de a lua decizia finală. Normativele locale și condițiile specifice ale amplasamentului pot impune cerințe suplimentare.
Planifică pe termen lung în proiectele majore ale orașelor
Reabilitarea bulevardelor, extinderea rețelelor în cartiere noi sau dezvoltarea parcurilor industriale implică sute sau mii de capace de canalizare. O abordare unitară simplifică atât execuția, cât și mentenanța ulterioară.
Stabilește de la început:
- Clasele de sarcină pentru fiecare tip de zonă.
- Materialele acceptate și criteriile de performanță.
- Procedura de montaj și verificare în șantier.
Uniformizarea soluțiilor într-un proiect amplu facilitează aprovizionarea și reduce riscul de erori. În plus, personalul de întreținere va lucra cu sisteme cunoscute, ceea ce scade timpul de intervenție.
Pentru marile orașe, capacele de canalizare influențează direct calitatea infrastructurii rutiere, siguranța traficului și eficiența intervențiilor la rețea. Dacă tratezi aceste elemente cu aceeași atenție acordată structurilor majore, vei obține o infrastructură coerentă, durabilă și ușor de administrat pe termen lung.
-
Exclusivacum 3 zileCând poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan
-
Exclusivacum 5 zile„Purul adevăr” al chestorului Drăgan: cum se împuternicește Minciuna și se desemnează Nerușinarea
-
Ancheteacum 3 zileElena Udrea, ironie devastatoare după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „L-am pus pe listă la rugămintea Elenei Băsescu și pe banii lui Pinalty”
-
Featuredacum 3 zileFocile politice și pușculița de la Palat: cum a ajuns George Simion să-l țină în brațe pe Ilie Bolojan
-
Exclusivacum o ziMafia de la Volan”: Cum ar fi fost jefuit IGPR la carburant și piese, sub semnătura Prim‑ministrului și sub nasul “șefilor cu ochii închiși”
-
Featuredacum 3 zileRăzboi total la Apele Române: Ministrul Diana Buzoianu, acuzată de „sclavagism modern” și „minciuni ordinare” de către sindicaliști
-
Featuredacum 3 zileErou pe crestele munților: Polițistul Moisil Lazăr-Doru, decorat cu Emblema de Onoare a MAI după o misiune dramatică de salvare
-
Exclusivacum 3 zileFier vechi, morți noi: cum poate un cablu furat să bage un tren întreg în pământ



