Connect with us

Actualitate

Bianca Andreescu, prima canadiancă din istorie care a câștigat un turneu de Grand Slam. „Cred că ce am luat din România, este pasiunea mea pentru tenis”

Incisiv

Publicat

pe

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

Bianca Andreescu este o super jucătoare de tenis de origine română, născută pe pământ canadian. Cu toate că, în acte, nu este cetățean român și ca sportiv reprezintă frunza de arțar, Bianca este, fie și indirect, unul dintre cei mai buni ambasadori ai țării noastre.

De altfel, a și spus, într-un interviu pe care l-a acordat, în limba română, pentru Romanian Television of New York, că pasiunea pentru tenis a căpătat-o, de fapt, din România.

Și asta pentru că, deși că s-a născut în Canada, sportiva a început tenisul în țara noastră, iar primul antrenor are i-a inoculat dragostea pentru „sportul alb”, a fost un român.

Bianca Vanessa Andreescu s-a născut la data de 16 iunie 2000, în Canada, la Mississauga, unde se stabiliseră părinții săi. Al doilea nume mic, Vanessa, a fost inspirat de actrița și cântăreața Vanessa Williams.

Idolul Biancăi era Simona Halep

Când era încă mică, a revenit cu familia în țară iar la vârsta de șapte ani părinții au dat-o la tenis.
Acesta a fost, practic, punctul de plecare al Biancăi spre marea performanță.

Nu a rămas mult, însă, în țara noastră. Părinții săi au revenit pe pământ canadian și, pentru că erau conștienți de calitățile fiicei lor, au decis că aceasta trebuie să continue. Ca urmare, au înscris-o la Ontario Racquet Club, din Mississauga, unde a continuat să impresioneze.

La vârsta de unsprezece ani, a început să se pregătească la Centrul Național de Antrenament pentru copii sub 14 ani din Toronto, pentru sezonul 2011-2012, iar viitorul celei care avea să devină o mare campioană începea să prindă contur.

Iar așa cum spunea pe atunci, idolul ei era tot o româncă, fostul număr unu mondial, Simona Halep!
În ianuarie 2014, Bianca și-a trecut în palmares prima competiție. A câștigat Les Petits Ca, unul dintre cele mai prestigioase turnee din lume, dedicate copiilor sub 14 ani.

Șase luni mai târziu a trecut la copii la juniori și a câștigat un turneu de simplu la Havana și unul de dublu, la Nassau, săptămâna următoare.

În ianuarie 2019, la primul ei eveniment de la ASB Classic din Auckland s-a calificat pe tabloul principal și le-a învins pe Caroline Wozniacki și Venus Williams, două foste numărul unu mondial. Așa a ajuns Bianca Andreescu, canadianca de origine română, în prima ei finală WTA.

Finala pierdută a motivat-o și mai mult. Ca urmare, următoarea competiție, care a fost turneul U.S. Open, a câștigat finala după două seturi într-un meci jucat împotriva Serenei Williams devenind , la 19 ani , prima canadiancă care a câștigat, vreodată, un turneu de Grand Slam.

Cea mai bună poziție atinsă de Bianca a fost locul cinci în clasamentul WTA, pe care a obținut-o pe 9 septembrie 2019.

Jucătoarea de origine română a câștigat titlul la Indian Wells Masters și a devenit prima jucătoare posesoare a unui wild card care se impune la acest turneu.

La data de 11 august 2019 a câștigat și Canadian Open, la 50 de ani distanță de titlul obținut de Faye Urban, care își adjudecase acest titlu în 1969.

Pe 8 septembrie 2019 a câștigat US Open fiind prima jucătoare din Canada care câștigă un turneu de Grand Slam.

În octombrie 2019, Bianca și-a întâlnit, în sfârșit, pe teren, idolul din adolescență, la Turneul Campioanelor. Simona Halep nu i-a lăsat, însă, nicio șansă și a câștigat în trei seturi, 3-6, 7-6, 6-3.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Doi cetățeni români, extrădați | Agenţia AMOS News

Incisiv

Publicat

pe

De

Astăzi, 14 august, Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, împreună cu Ambasadorul SUA în România, Excelența Sa Adrian Zuckerman, a susținut o declarație de presă la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, din Otopeni, în care a reiterat importanța și eficiența eforturilor asumate de autoritățile române în parteneriat cu cele din Statele Unite ale Americii, pentru lupta împotriva criminalității organizate, în special împotriva traficului de persoane.

 

„Este încă o dovadă că soluția pentru combaterea infracționalității este colaborarea, atât la nivel național, și prin asta înțeleg o colaborare serioasă, corectă și operativă între toate instituțiile din România, și aici mă refer la Poliție, la parteneri, la parchete și la tot ceea ce înseamnă procesul în sine care se derulează în instanțele de judecată, la fel cum este importantă această colaborare cu instituțiile internaționale, cu partenerii strategici, pentru că infracționalitatea nu este doar în România, infracționalitatea este la nivel internațional”, a declarat ministrul Ion Marcel Vela.

 

Declarațiile au fost făcute în contextul extrădării a doi cetățeni români, a căror activitate infracțională desfășurată la nivel internațional a fost dejucată ca urmare a implicării directe a structurilor operative și de cooperare internațională din MAI în colaborare cu Interpol și structuri specializate de la nivelul Statelor Unite ale Americii.

 

În concret, este vorba despre un cetățean român urmărit de autoritățile judiciare americane pentru comiterea infracțiunilor de trafic de migranți și complicitate la trafic de migranți, rețea infracțională ce acționa în România – Mexic – Statele Unite ale Americii. Cel de-al doilea cetățean român capturat pe teritoriul României și predat autorităților americane este cercetat pentru comiterea de infracţiuni informatice şi furt de identitate.

 

Această acțiune face parte din misiunea asumată de Ministerul Afacerilor Interne de prevenire și combatere a infracționalității, sub toate formele ei, pentru siguranța tuturor cetățenilor și pentru întărirea parteneriatelor strategice la nivel internațional în atingerea acestor obiective prioritare.

 

”Așadar, suntem cu ochii pe infractori, trebuie să știe acest lucru, oriunde s-ar afla ei. În România, în orice țară sau pe orice continent”, a atras atenția ministrul afacerilor interne.

Citeste in continuare

Actualitate

Ministrul Vela a trimis Corpul de Control la Poliția Capitalei. Scandal fără precedent între șefii din Poliție, după moartea lui Emi Pian

Incisiv

Publicat

pe

De

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, vineri, că a trimis Corpul de Control la Poliția Capitalei, în urma afirmațiilor publice făcute de șeful Serviciului Grupări Infracționale Violente, care s-a plâns, în presă, că mai multe anchete care priveau destructarea unor clanuri periculoase ar fi fost blocate de superiori. Declarațiile ofițerului au venit după ce structura pe care o conduce a fost acuzată că nu este capabilă să facă față clanurilor și că, în consecință, în București au avut loc, în ultima perioadă, mai multe evenimente deosebit de violente.

Moartea lui Florin Mototolea, zis Emi Pian, nu a provocat furtună doar în mediile interlope ci și la vârful Poliției Capitalei, unde a izbucnit un scandal fără precedent în istoria modernă a instituției. Dincolo de ecourile pe care le-a avut în lumea intrelopă, decesul lui Emi Pian a creat impresia generală că Bucureștiul este, de fapt, un oraș împânzit de clanuri. Și cum Direcția Generală de Poliție a Municipiului București are un serviciu specializat tocmai în combaterea acestor grupări violente, toate privirile s-au îndreptat către colectivul de polițiști care ar fi trebuit să țină clanurile sub control.

Și asta, după ce evenimente precum incidentele foarte grave din Piața Constituției, în urma cărora un om a fost omorât cu toporul, apoi înjunghierea unui membru marcant al Grupării Sportivilor, rănirea gravă a unui membru al clanului Pian, cunoscut sub numele de Elvis, care a fost înjunghiat în gât și moartea lui Emi Pian, fratele lui Elvis, mort după ce a fost înjunghiat în picior, au revenit în memoria colectivă.

Pe fondul criticilor apărute în spațiul public, comisarul șef Marius Andrei, șeful Serviciului Grupări Infracționale Violente, a ieșit în presă și a spus, fără să dea nume, că, împreună cu oamenii săi, nu a putut să finalizeze mai multe dosare din cauza faptului că ar fi fost sabotat din interior de unui dintre directorii adjuncți, care i-a blocat anchetele pe care acesta le avea în lucru alături de DIICOT.

În realitate, comisarul șef Marius Andrei făcea referire, în mod direct, la comisarul șef Radu Gavriș, director adjunct al Poliției Capitalei, care îi ceruse să închidă anchetele care vizau traficul de droguri, în condițiile în care, pentru București, Poliția Română are deja Brigada pentru Combaterea Crimei Organizate.

Liderii clanurilor, reținuți în dosare de omor

La rândul său, Radu Gavriș a întocmit două rapoarte, prin care a evidențiat lipsa de eficacitate a Serviciului Grupări Infracționale Violente (SGIV), care nu ar fi putut gestiona grupările violente din București și, cu toate că unele evenimente sângeroase ar fi putut fi prevenite, membrii acestor clanuri au ajuns să fie reținuți se Serviciul Omoruri, abia după producerea unor crime sau tentative de omor. Ca urmare, Gavriș a solicitat o verificare a activității SGIV.

În plin război intern la Poliția Capitalei, ministrul Marcel Vela a trimis, la Poliția Capitalei, Corpul de Control pentru a verifica dacă afirmațiile făcute în presă de comidarul șef Marius Andrei sunt adevărate, iar acesta nu ar fi fost lăsat să anihileze clanurile din Capitală.

„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public după difuzarea la un post de televiziune a unui interviu cu șeful Serviciului Grupări Infracționale Violente din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a dispus Corpului de Control efectuarea de îndată a unui control la Poliția Capitalei pentru a verifica veridicitatea datelor prezentate și pentru a dispune, în cel mai scurt timp, măsurile legale care se impun”, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Citeste in continuare

Actualitate

Webinar – Cum poti obține fonduri europene pentru afacerea ta

Incisiv

Publicat

pe

De

Consiliul Județean continuă seria webinariilor cu o discuție pe tema fondurilor europene, luni, 17 august, de la ora 12.00.  Participă: Remus Trandafir, manager proiecte de dezvoltare în cadrul CJ Ilfov, Alex Groșanu – director Grupul de Acțiune Locală Cociovaliștea,  Sorin Stroe – director  Grupul de Acțiune Locală SABAR, Rodica Lupu – antreprenor și consultant de business.

 

Webinarul ”Cum poți obține fonduri europene pentru afacerea ta” va fi transmis live pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Ilfov.

 

Cei care au întrebări le pot adrea pe pagina de Facebook, în timpul transmisiunii live sau le pot trimite pe mail, la dmpd@cjilfov.ro.

 

 

 

 

 

 

Citeste in continuare

Parteneri



Harmony Beauty Salon Ploiesti

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
- micropigmentare sprâncene
-extensii gene
- coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
- sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Aveti un Pont16 ore ago

Staţia de epurare a municipiului Ploiești, reteaua prin care s-au sifonat zeci de milione de euro, politicieni locali implicati/17.08.2020

Se împlinesc sapte ani de când stația de epurare zace nefinalizată în zona de est a municipiului Ploiești. Clădirea care...

Aveti un Pont16 ore ago

Cu explozia datoriei publice in perioada pandemiei (bani imprumutati la cele mai mari costuri din toata Uniunea Europeana), autoritatile au fost consecvente: nimic pentru populatie, nimic pentru companii

Apoi au insirat o maculatura privind un program guvernamental de 100 de miliarde de Euro. Desene pe asfalt. O mare...

Aveti un Pont16 ore ago

Ionut Matei, probably the best judge in the world…/Urmeaza dosare grele, alea cu „coco”/ Ușor cu pianul pe scări!

Mare dreptate a avut Floriana Jucan de la Qmagazine, care a anuntat ca judecatorul suprem Ionut Matei il va elibera...

Aveti un Pont2 zile ago

Legenda scheletilor din dulapul unui candidat la Consiliul Local Ploiesti: privatizarea Societatii Salub si concesionarea Hipodromului/Se ofera un adevarat „model” de administrare

O cooperativă a hoţiei instituţionalizate – asta a fost o parte a SRI-ului incă de la fondare. Asta nu o...

Aveti un Pont3 zile ago

UE a anticipat pandemia generată de coronavirus: l-a finanțat pe PINTOIU de România cu fonduri europene pentru lumânări, coșciuge și colivă/Nu a anticipat panica si boala ce se propaga cu repeziciune in jurul Grațielei Gavrilescu, incepand chiar cu Pintoiu Toma

În condițiile în care, în România, corupția e un fenomen generalizat, iar corupții sunt mai numeroși decât ciupercile după ploaie,...

Aveti un Pont3 zile ago

Du-te, bre, Raede și te caută!/ Oprește-te odată, ești ridicol!

Du-te, bre, Raede și te caută! Auzi voci, simți respirația vrăjmașului în ceafă, te persecută oamenii răi. Vorbești despre tine...

Actualitate4 zile ago

Patru ani de la reluarea aparitiei in mediul on-line a Ziarului „Incisiv de Prahova”

Cu cerbicie, am zice, am reusit sa reconstruim Ziarul „Incisiv de Prahova” in august 2016, pe ruinele fostei publicatii si...

Aveti un Pont1 săptămână ago

Oare așa a negociat și la Bruxelles miliardele alea multe și de hârtie?

Pentru milioane de copii si părinți, redeschiderea școlilor în pademie este o chestiune vitală. Și totuși… ,,Formula de calcul nu...

Aveti un Pont1 săptămână ago

Modelul de administratie liberala/Slanic – Prahova

Domnul Rizea Cocuță din Slănic, Str Piatra Verde, este in greva foamei în fața Primăriei! Rizea Cocuța susține că a...

intalnire-de-afaceri intalnire-de-afaceri
Actualitate1 săptămână ago

Nuanta unui costum barbatesc de brand

Tendintele din lumea modei pentru barbati sunt destul de stabile. Prin urmare, timp de multe decenii, s-au format idei clare despre...

Aveti un Pont1 săptămână ago

Modelul de candidat PNL la primarie/ Dorian Botoaca – „omul” lui „Portocala” si Kovesi – falsuri si furturi grosolane din bani publici/Inregistrari audio-video/documente (II)

In articolul anterior precizam ca NU putem incepe dezvaluirile din serialul „Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

O noua eroare juridica!/Nu exista nicio norma expresa in Legea nr.55/2020 prin care se sanctioneaza nepurtarea mastii! Avocatul Poporului ar trebui sa sesizeze CCR

Poate cineva sa spuna care este articolul si din ce lege un cetatean poate fi amendat pentru nepurtarea mastii de...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

Modelul de candidat PNL la primarie/ Dorian Botoaca – „omul” lui „Portocala” si Kovesi – falsuri si furturi grosolane din bani publici/Inregistrari audio-video

Nu putem incepe dezvaluirile din serialul „Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile secrete, barlogul „Zeitei” de unde...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

PROMO/Luni, Incisiv de Prahova va va dezvalui cine este „Tura”, „regele din spatele PNL Prahova”, „marionetele” procurorului Negulescu Mircea si „cetatenii” din PNL Prahova (oameni de afaceri, „formatori de opinie” de proasta calitate, sefi din administratia locala ai PNL) – din spatele denunturilor si elimnarii concurentilor politici si/sau economici

ASALT LA JUSTITIE, la „baioneta” a gruparii Nergulescu  Mircea – DNA ST Ploiesti. Crima organizata ataca magistratii….in curand „Rocada” smecherilor...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

PROMO/Staţia de epurare a municipiului Ploiești, reteaua prin care s-au sifonat zeci de milione de euro, politicieni locali implicati

Peste o luna, se împlinesc sapte ani de când stația de epurare zace nefinalizată în zona de est a municipiului...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!