Actualitate
START. Solicitare pentru Guvern în cazul Unifarm, printre primele decizii ale Comisiei parlamentare de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă
Comisia parlamentară de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă a decis, marţi, în prima şedinţă de la înființare, să solicite informații în acest sens la mai multe ministere, inclusiv la Guvern, privind cazul Unifarm, şi, în plus va cere Guvernului să prezinte detalii privind înfiinţarea și componența Comisiei pentru Comunicare Strategică, pentru a știi cine e responsabil de comunicare eronată, dacă se va demonstra acest lucru.
Comisia parlamentară de anchetă privind achizițiile și gestionarea stării de urgență, condusă de deputatul PSD Marius Budăi, și-a început, marți, activitatea și a stabilit agenda de lucru, care include solicitări de informații de la instituțiile guvernamentale.
„Astăzi a avut loc prima întrunire a Comisiei de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă şi inclusiv a stării de alertă. Au fost prezenţi toţi colegii. Activitatea noastră în prima parte a şedinţei s-a axat pe măsuri organizatorice, memorii către birourile permanente, Regulamentul comisiei. Ulterior am decis solicitarea de informaţii către Guvernul României, Secretariatul General, Ministerul Sănătăţii, ONAC, Ministerul Finanţelor, MAI, MAE, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Şi, bineînţeles, vom solicita Guvernului să ne prezinte componenţa clară a Comisiei pentru Comunicare Strategică, actele normative de înfiinţare, de cine este condusă şi cine răspunde sau, în eventualitatea unor situaţii care se vor demonstra sau nu, de comunicarea eronată către public şi către mass-media”, a declarat Marius Budăi la Parlament, la finalul şedinţei, citat de Agerpres.
Budăi: „Putem spune că PNL secretizează hoţia la Unifarm”
Marius Budai a comentat și achizițiile din cazul Unifarm, opinând că, luni, „a avut loc o încercare hilară din partea directorului Unifarm” care a afirmat, la o solicitare pe Legea 544 „că nu poate răspunde acestor solicitări, invocând secretul comercial”.
„Iată că această situaţie nu va mai putea fi invocată în relaţia cu comisia parlamentară. Este o încercare proastă din partea domnului Orban şi a PNL. Putem spune că PNL secretizează hoţia la Unifarm. De altfel, domnul director numit la Unifarm este un fost candidat PNL la CJ Constanţa din partea PNL. Am observat ieri în Parlament că domnul Orban nu a dorit să comunice dacă are sau nu legături cu acea doamnă care a propus şpaga către Unifarm, nu a răspuns întrebărilor noastre. De această dată, Comisia i le va adresa domnului Orban în scris şi va fi obligat prin legile statului şi prin decizia CCR să răspundă la întrebările Comisiei dacă a intervenit sau nu să se rezilieze sau nu contractul cu acele măşti proaste, dacă a avut cunoştinţă despre ceea ce se întâmplă la Unifarm”, a afirmat deputatul PSD.
Prezent luni în Camera Deputaților, invitat la Ora premierului, Ludovic Orban a acuzat PSD că încearcă să creeze o legătură, fără fundament, între el și Guvernul pe care îl conduce și Unifarm și a invitat Comisia de anchetă să înceapă verificările cu privire la achiziții, dar nu numai la nivel guveramental. „Vă rog să includeți în obiectul de activitate al acestei comisii achizițiile derulate de toate entitățile, de ministere, evident, dar și de consiiliile județene, de președinții consiliilor județene, de primari, de directorii de spitale care nu au fost schimbați din funcție, ci de directorii de spitale pe care i-ați numit dvs, și faceți o anchetă serioasă parlamentară, ca într-adevăr să se afle cu adevărat adevărul și în urma acestei anchete parlamentare să puteți să furnizați organelor de anchetă penală, instituțiilor statului care se ocupă cu respectarea legii și cu lupta anticorupție, informații care să-i ajute în activitatea pe care o derulează”, a subliniat Ludovic Orban, marți, la pupitrul Camerei inferioare a Parlamentului.
La 23 iunie, procurorii DNA l-au inculpat şi pus sub control judiciar pe pentru o perioadă de 60 de zile pe fostul director general al Unifarm SA, Adrian Eugen Ionel. Acesta este acuzat de procurori de mai multe fapte de corupţie şi că a pretins de la intermediar suma de 760.000 de euro pe un singur contract de achiziţie, atribuit fără nicio procedură, pentru echipamente de protecţie pe perioada pandemiei COVID-19.
„Cu siguranţă, dinamica în această comisie va fi foarte mare”
Marius Budăi a anunțat că această comisie va solicita și informații privind reacția și modul de atenționare a populației de la la debutul actualei pandemii cu noul coronavirus.
„Ştim cu toţii că, începând din decembrie 2019, presa a relatat că a venit acea informare pe linie NATO a tot ceea ce se întâmplă legat de pandemie. Vom solicita Guvernului, prin corespondenţă, să ne spună de la acea informare NATO până în prezent care au fost paşii dumnealor de realizare şi de actualizare a stocurilor existente, de protecţie a personalului care a lucrat în prima linie şi de sprijin al autorităţilor publice locale. Cu siguranţă, dinamica în această comisie va fi foarte mare”, a spus deputatul.
Budăi a făcut în final un apel către societatea civilă pentru persoanele care îşi doresc să discute cu parlamentarii comisiei de anchetă, cu referire la cetăţenii intraţi în ţară, amendaţi, carantinaţi, la cetăţenii internaţi chiar dacă erau asimptomatici sau izolaţi.
„O atenţie deosebită vom acorda în primă facă şi cazului Suceava şi vom solicita şi de acolo clarificări. De acolo vom invita la Comisie în dezbatere, fie pe cale online, fie prezenţă fizică la Parlament, medici care au fost implicaţi în acel război cu pandemia. Şi vom vrea şi noi să auzim şi să prezentăm diploma de doctor a domnului preşedinte Flutur de la Suceava”, a explicat Marius Budăi.
Cine face parte din comisia de anchetă
Înființată în 30 iunie, la solicitarea liderilor PSD, Pro Europa și ALDE – Marcel Ciolacu, Victor Ponta și Căin Popescu – Tăriceanu, în urma votului din plenul reunit, comisia are 21 de membri, 9 de la PSD, 4 – PNL, 3 – USR, 2 – Pro Europa, 2 – UDMR și 1 – PMP.
Conform hotărârii de înființare, Comisia este împuternicită să facă audieri și să ceară autorităților și instituțiilor publice, oricăror structuri de specialitate ale statului, altor entități publice sau private, precum și cetățenilor, să îi pună la dispoziție date, informații și materiale necesare și utile pentru clarificarea obiectivelor Comisie de anchetă.
- Preşedinte: Budăi Marius-Constantin – deputat PSD
- Vicepreşedinte: Leoreanu Laurenţiu-Dan- deputat PNL
- Vicepreşedinte: Ungureanu Emanuel-Dumitru – deputat USR
- Vicepreşedinte: Văcaru Alin Vasile – deputat PRO Europa
- Secretar: Vass Levente – deputat UDMR
- Membri: Dircă George-Edward – senator USR
- Dobre Mircea-Titus – deputat PRO Europa
- Fenechiu Cătălin-Danie – senator PNL
- László Attila – senator UDMR
- Manole Petre-Florin – deputat PSD
- Matei Constantin-Bogdan – senator PSD
- Mihu Ştefan – senator PSD
- Movilă Petru – deputat PMP
- Popa Ion – senator PNL
- Popescu Nicolae-Daniel – deputat USR
- Roman Florin-Claudiu – deputat PNL
- Soporan Aurel-Horea – senator PSD
- Suciu Vasile-Daniel – deputat PSD
- Vişan George-Gabriel – deputat PSD
- Vosganian Varujan – deputat PSD
- Zamfir Daniel-Cătălin – senator PSD
Actualitate
Dincolo de orizont: Cum vor „navele-robot” să salveze flota epuizată a Marinei Militare
Într-o eră în care resursele umane și financiare sunt întinse la maximum, Marina Militară mizează pe o schimbare radicală de paradigmă: utilizarea navelor de suprafață fără echipaj (USV). Aceste sisteme autonome nu sunt doar simple gadgeturi tehnologice, ci soluția critică pentru a ridica presiunea operațională de pe umerii unei flote îmbătrânite și suprasolicitate.
Adio „camioanelor gigant” pentru livrări mici
Actuala strategie de a trimite un distrugător de clasa Arleigh Burke, cu un echipaj de 300 de marinari, pentru misiuni izolate de monitorizare este comparată de experți cu utilizarea unui tir de mare tonaj pentru a livra un singur pachet de pe Amazon. Este un model tactiv funcțional, dar un dezastru economic și logistic.
Introducerea navelor autonome permite Marinei să creeze „forțe personalizate”. De exemplu, un singur distrugător, asistat de câteva nave autonome dotate cu senzori performanți, poate îndeplini misiuni care, în mod normal, ar fi necesitat două sau trei nave de război masive. Această abordare eliberează platformele mari pentru lupte complexe, lăsând sarcinile de nișă în seama roboților.
Economia războiului: USV ca soluție la criza de personal
Problema principală a Marinei nu este doar costul de achiziție al navelor, ci întreținerea lor pe termen lung. Recrutarea, antrenamentul, hrana și salariile echipajelor reprezintă „centre de cost” masive care limitează dimensiunea flotei. Navele autonome elimină aceste bariere laborioase, oferind o prezență persistentă în zone periculoase sau îndepărtate fără a pune vieți în pericol sau a goli bugetul de stat.
Aceste „nave-camion” devin relevante prin versatilitatea lor: pot transporta de la sonar și sisteme de comunicații, până la rachete sau muniții de tip „loitering”, adaptându-se rapid nevoilor comandanților de pe teren.
Aliații și arhitectura de supraveghere globală
Importanța sistemelor autonome trece dincolo de granițele unei singure națiuni. Pentru aliați precum Japonia, care trebuie să monitorizeze zone vaste precum Marea Chinei de Est sau Pacificul de Vest, USV-urile sunt piesa lipsă dintr-un puzzle defensiv complex. Integrarea acestora într-o rețea care include sateliți și drone permite partajarea instantanee a datelor, transformând informația în cea mai puternică armă de descurajare regională.
Actualitate
Este sigur un împrumut fără giranți? Ce trebuie să știi înainte să aplici?
Tot mai mulți români caută soluții de finanțare fără să implice familia sau prietenii. Un împrumut fără giranți pare o variantă simplă: aplici pe cont propriu și îți asumi responsabilitatea integral. Întrebarea firească este dacă această opțiune este sigură.
Răspunsul depinde de trei lucruri clare: alegi o instituție autorizată, înțelegi toate costurile și îți calculezi realist capacitatea de plată. În acest ghid găsești explicații simple, exemple și pașii practici care te ajută să iei o decizie informată.
Ce înseamnă un împrumut fără giranți?
Un împrumut fără giranți este un credit acordat fără ca o altă persoană să garanteze pentru tine. Nu aduci un co-debitor și nu implici pe nimeni care să plătească în locul tău dacă apar probleme.
Asta nu înseamnă că instituția nu face verificări. Orice bancă sau IFN autorizat trebuie să îți analizeze bonitatea, adică veniturile, cheltuielile și istoricul din Biroul de Credit.
Cele mai frecvente forme sunt:
- Credit de nevoi personale negarantat, fără ipotecă sau alte bunuri puse garanție;
- Credit garantat cu bun (de exemplu, ipotecar), dar fără co-debitor.
Diferența este simplă: lipsa girantului nu elimină analiza financiară. Dacă întâlnești expresii precum „doar cu buletinul” sau „fără verificări”, tratează-le cu prudență. Instituțiile reglementate au obligația legală să verifice capacitatea de rambursare.
Când poate fi o opțiune potrivită?
Un credit fără girant devine util în situații clare: ai o urgență medicală, trebuie să repari mașina sau vrei să acoperi o cheltuială neprevăzută. Nu vrei să implici rudele și preferi discreție totală.
Avantajele cele mai frecvente:
- Nu pui presiune pe relațiile personale;
- Procesul este mai rapid, pentru că nu aștepți documentele altei persoane;
- Păstrezi confidențialitatea situației tale financiare.
De exemplu, dacă ai un salariu net de 4.000 lei și zero alte rate, poți solicita un credit de nevoi personale adaptat venitului tău. Instituția va calcula gradul de îndatorare și îți va propune o rată care, în multe cazuri, nu depășește 30% din venitul net.
Totuși, confortul aplicării rapide nu trebuie să înlocuiască analiza atentă a costurilor.
Ce trebuie să verifici înainte să aplici?
Înainte să semnezi, analizează oferta din mai multe unghiuri. Concentrează-te pe costul total, nu doar pe rata lunară.
1. Dobânda și DAE – DAE (Dobânda Anuală Efectivă) include dobânda și toate comisioanele. Este indicatorul care arată cât te costă creditul pe an, exprimat procentual. Compară ofertele după DAE, nu doar după dobânda afișată.
2. Suma totală de rambursat – Solicită un exemplu concret: dacă împrumuți 10.000 lei pe 24 de luni, cât returnezi în total? Diferența dintre suma primită și cea rambursată reflectă costul real.
3. Comisioane suplimentare – Verifică existența:
- comisionului de analiză a dosarului;
- comisionului lunar de administrare;
- costurilor pentru rambursare anticipată;
- penalităților pentru întârziere.
4. Formularul SECCI – Instituția trebuie să îți ofere Formularul European de Informații Standardizate privind Creditul pentru Consumatori (SECCI). Citește-l integral înainte de semnare.
Dacă analizezi opțiuni precum un împrumut fără giranți, rapid, online, verifică pe site toate informațiile despre costuri, condiții și criterii de eligibilitate. Un furnizor transparent afișează clar aceste date și îți oferă simulatoare de calcul.
Riscuri și consecințe pe care trebuie să le înțelegi
Orice credit implică riscuri. Fără girant, întreaga responsabilitate financiară îți aparține.
Gradul de îndatorare
Băncile și IFN-urile țin cont de limitele stabilite prin reglementările BNR privind gradul maxim de îndatorare. Dacă rata ta lunară depășește aproximativ 40% din venitul net, instituția poate respinge cererea.
Chiar dacă te încadrezi, întreabă-te: îți rămân bani suficienți pentru chirie, utilități, mâncare și cheltuieli neprevăzute?
Impactul asupra scorului de credit
Întârzierile la plată se raportează în Biroul de Credit. O restanță de peste 30 de zile îți poate afecta scorul și îți va îngreuna accesul la alte finanțări.
Penalități și executare
Dacă nu plătești ratele, creditorul poate aplica penalități și poate începe proceduri de recuperare. În faze avansate, se poate ajunge la executare silită asupra veniturilor sau bunurilor tale.
Analizează aceste consecințe înainte să semnezi. Un credit te ajută doar dacă îl gestionezi corect.
Alternative reale la creditul fără giranți
Dacă nu ești complet convins, ai și alte opțiuni:
- Credit cu co-debitor – poate reduce costul, pentru că riscul se împarte;
- Card de credit cu perioadă de grație – util pentru cheltuieli pe termen scurt;
- Overdraft (descoperit de cont) – potrivit dacă ai venit stabil încasat în același cont;
- Refinanțare – dacă ai mai multe rate, le poți consolida într-una singură.
Fiecare variantă are avantaje și limitări. Compară-le în funcție de suma necesară și perioada de rambursare.
Pași practici pentru aplicare și evaluarea ofertelor
Dacă te-ai decis să mergi mai departe, urmează acești pași simpli:
- Calculează-ți bugetul lunar. Notează veniturile și toate cheltuielile fixe;
- Stabilește rata maximă confortabilă. Ideal, sub 30–35% din venitul net;
- Simulează mai multe scenarii. Modifică perioada și suma pentru a vedea cum variază costul total;
- Verifică eligibilitatea înainte de aplicare fermă. Unele instituții oferă verificări preliminare care nu afectează scorul;
- Citește contractul integral.
Dacă vrei să vezi concret ce presupune procesul, poți analiza pașii și documentele necesare și apoi să decizi dacă este momentul potrivit pentru a aplica acum.
Un împrumut fără giranți poate fi o soluție practică dacă îl alegi informat și îl adaptezi bugetului tău real. Analizează costurile, compară ofertele și aplică doar după ce înțelegi toate obligațiile contractuale. Informează-te din surse sigure și ia decizia în ritmul tău.
Actualitate
Marina americană, la limita bugetului: exerciții și antrenamente în pericol din vară
Marina SUA se pregătește pentru restricții financiare care ar putea afecta antrenamentele, exercițiile și certificările începând din această vară, pe fondul ritmului intens al operațiunilor curente, a avertizat șeful Statului Major al Forțelor Navale în fața Congresului.
Decizii dure din iulie: „Va trebui să schimb modul în care generăm forța”
„În luna iulie voi fi nevoit să iau decizii privind modificarea antrenamentelor, operațiunilor, certificărilor și a evenimentelor prin care generăm și pregătim forța”, a declarat șeful operațiunilor navale, amiralul Daryl Caudle, în fața Comisiei pentru credite bugetare a Camerei Reprezentanților.
Răspunsul său a venit după ce parlamentarii au întrebat când se așteaptă ca actualul ritm operațional să epuizeze fondurile disponibile. În prezent, Marina americană are două portavioane desfășurate în Orientul Mijlociu.
Caudle a confirmat că finanțarea acestor misiuni suplimentare este prevăzută să vină printr-un pachet bugetar suplimentar de apărare.
Presiune în Congres: „Avem nevoie de suplimentar cât mai repede”
În replică, congresmanul republican Ken Calvert, președintele Subcomisiei pentru apărare din cadrul Comisiei de credite, a cerut ca proiectul suplimentar să ajungă urgent în fața legislativului.
„Nu știu cine ia decizia finală pentru a trimite suplimentarul aici, dar trebuie să îl primim cât mai repede”, a spus Calvert. „Ambele partide trebuie să îl analizeze. Desigur, și Senatul trebuie să îl examineze. Va dura ceva timp. În paralel, vom lucra la bugetul de bază pentru apărare. Dar, din ce mi-ați spus, pare clar că trebuie să adoptăm mai întâi suplimentarul și să asigurăm aceste fonduri cât mai rapid.”
Operațiunea „Epic Fury” împinge costurile la 29 de miliarde de dolari
În aceeași zi, în fața Comisiei de credite a Senatului, contabilul-șef interimar al Pentagonului, Jules „Jay” Hurst, a anunțat că nota de plată pentru operațiunea „Epic Fury” din Orientul Mijlociu a ajuns la 29 de miliarde de dolari.
Aceste costuri, combinate cu desfășurările prelungite ale portavioanelor, alimentează presiunea asupra bugetelor curente ale Marinei și sporesc dependența de pachetul suplimentar de finanțare.
Portavionul „Gerald R. Ford”: record de zile pe mare, explozie de mentenanță
În paralel, secretarul interimar al Marinei, Hung Cao, a avertizat că portavionul „Gerald R. Ford” va avea nevoie de lucrări de întreținere semnificativ mai ample decât în mod obișnuit, după ce se va întoarce dintr-o desfășurare de aproape 11 luni – față de durata standard de aproximativ șapte luni.
„Pentru fiecare 30 de zile de prelungire a desfășurării, se adaugă aproximativ 6% la volumul de mentenanță. Cinci luni în plus înseamnă o creștere de 30% a lucrărilor de întreținere”, a explicat Cao în fața aleșilor.
Portavionul a plecat din baza Naval Station Norfolk în iunie 2025 și, până marți, acumulase 323 de zile pe mare, în urma mai multor prelungiri succesive. Nava a depășit astfel recordul portavionului „Abraham Lincoln”, care petrecuse 294 de zile pe mare în perioada 2019–2020, cea mai lungă desfășurare de la războiul din Vietnam încoace.
De la Nordul Îndepărtat la Mediterana și Caraibe: un tur de forță global
Pe parcursul acestei misiuni istorice, „Gerald R. Ford” a operat în zona nordică de mare latitudine, în cooperare cu aliații NATO, și în estul Mediteranei.
În toamnă, portavionul a fost trimis în aria de responsabilitate a Comandamentului Sudic al SUA pentru a sprijini consolidarea navală ordonată de administrația Trump în apropierea Americii de Sud, în contextul tensiunilor crescute din Venezuela, înaintea înlăturării de la putere a lui Nicolás Maduro în ianuarie.
Escaladare cu Iranul și întoarcerea în Atlantic
În februarie, președintele Donald Trump a anunțat că portavionul va fi redirecționat din nou către est, pentru a sprijini operațiunile din Orientul Mijlociu, împreună cu „Abraham Lincoln”, în condițiile creșterii tensiunilor dintre SUA și Iran.
Între timp, „Gerald R. Ford” a părăsit zona Orientului Mijlociu și se află în prezent în Atlantic, potrivit urmăririi publice a desfășurărilor navale americane.
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova, nu deranjați! La Bătrâni polițistul e la câmp. Post de Poliție sau Ferma Animalelor?
-
Exclusivacum 2 zileREPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei
-
Exclusivacum 4 zileBatista pe țambal la IPJ Prahova: după ani de dezvăluiri, doar pensionari fericiți și victime îngropate în datorii
-
Exclusivacum 3 zileCaracatița de la Economie: tentacule în buget, ochii la bani, spatele asigurat
-
Exclusivacum 2 zileEpoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata
-
Exclusivacum 4 zileRECHIZITORIUL TĂCERII: CUM S-A TRANSFORMAT STATUL ROMÂN ÎN TÂLHAR DE DRUMUL MARE LA PENSIILE MILITARE
-
Exclusivacum 4 zilePloiești, capitala tarifelor gunoiului la ruletă: cât costă, azi, să fii fraier oficial al lui Bin Go?
-
Exclusivacum 4 zileGRAD DE CHESTOR ÎN „SPIONAJUL” CU PĂPUȘI: Cum a regizat „Bebe-Chestorul” un Kompromat de doi lei împotriva Sindicatului Diamantul



