Actualitate
VISCERAL. Rareș Bogdan, atac la ministrul ungar de Externe: „Jigodia lui Viktor Orban”
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a luat foc și l-a numit pe ministrul ungar de Externe Péter Szijjártó „jigodia lui Viktor Orban“. Liberalul îl acuză pe oficialul maghiar că încearcă să se facă remarcat prin „atacuri fără temei” la adresa președintelui Klaus Iohannis.
„Hopaaaaa!!! Jigodia lui Viktor Orban atacă cel mai tolerant şi democratic preşedinte al României din ultimii 30 de ani. Acest imberb ce se vrea jucător regional, un biet fost purtător de cuvânt al FIDESZ ce s-a remarcat prin atacuri la comunitatea rromă şi evreiască din Câmpia Panoniei încearcă să se facă remarcat prin atacuri fără temei la unul dintre cei mai respectaţi lideri politici la nivel european. Nu le-a ieşit cu Trianonul şi încearcă toate mizeriile posibile pentru a incita şi ataca. Vor primi exact ce merită! ROMÂNIA este stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil”, a scris Rareş Bogdan, pe Facebook.
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, atac feroce la adresa lui Klaus Iohannis
Ministrul ungar de Externe a avut vineri cuvinte viscerale pentru Iohannis, pe care l-a calificat drept un „politician extremist antimaghiar”.
Szijjarto a făcut declarația după ce șeful statului român a declarat că trimite CCR legea care prevede deschiderea unui punct de frontieră cu Ungaria, un proiect legislativ inițiat de trei parlamentari social-democrați și unul de la minorități.
„Din păcate Preşedintele Romaniei este un politician extremist antimaghiar. Implică în continuu Ungaria si guvernul ungar în campania electorala din România. Acum, pe deasupra, face rău în mod intentionat relaţiei ungaro-romane si nu se sfiieşte să pună piedici unor cauze care sunt importante atât pentru maghiari, cât şi pentru români. Trecerile de frontieră deschise la graniţa celor două state nu sunt doar simbolice, au şi o însemnătate practică. Aduc mai aproape comunităţile care trăiesc la graniţa celor două state, respectiv înlesnesc viaţa de zi cu zi a celor care trăiesc acolo. Veto-ul deschiderii unei noi treceri de frontieră nu înseamnă altceva decât împiedicarea intenţionată a aproprierii celor două naţiuni. Guvernul Ungariei rămâne în continuare angajat în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, deoarece aceasta este şi interesul maghiarilor care trăiesc în Transilvania şi în Ţinutul Secuiesc”, a scris Szijjártó, pe Facebook.
Klaus Iohannis trimite legea la CCR
Iohannis a sesizat vineri CCR asupra Legii pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Ungaria privind deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria).
Actualitate
Cum să profiți de o ciocolată caldă delicioasă, dar și de alte delicatese de pe AlimenteAcasa.ro
În anotimpul rece, felul în care ne hrănim trebuie să fie cât mai diversificat, cu accent pe alimente de calitate. Și ne referim aici nu doar la produse proaspete, ci și la cele bio, care câștigă teren în preferințele multor persoane.
Chiar și lichidele calde merită să fie încercate, mai ales cele livrate de AlimenteAcasa.ro. Aici, un sortiment variat de produse alimentare este pus la dispoziția clienților. Iată ofertele acestui site.
Ciocolată caldă și alte bunătăți
Și alimentația corespunzătoare lunilor de iarnă este, cu siguranță, diferită de ceea ce mâncăm de obicei. Organismul uman are nevoie de anumite alimente, dar și de odihnă sau băuturi calde.
De exemplu, un ceai sau o cafea aromată se pot bea oricând în timpul zilei, înainte sau după masă. Iar o ceașcă de ciocolata calda va fi delicioasă și binevenită, mai ales la desert. Sortimentele de ciocolată caldă sunt variate și îmbogățite cu diverse arome, tocmai pentru a fi pe placul mai multor categorii de vârstă. Inclusiv copiii se pot bucura de gustul savuros cu arome diverse.
Adulții vor putea alege din mai multe sortimente prezente site-ul AlimenteAcasa.ro, fie ciocolată albă, fie cea clasică. Ciocolata caldă are o densitate mai mare și este îmbogățită cu arome precum portocala și scorțișoară, arome specifice iernii. Cu caramel, cu nuci de cocos sau cu alune de pădure, această ciocolată densă merită neapărat testată.
Categorii de produse disponibile pe site-ul AlimenteAcasa.ro
Atât clienții fideli, cât și cei noi care descoperă produsele de aici prima oară, pot comanda o diversitate din ceea ce le este necesar. Astfel, toate categoriile de produse de aici sunt importate direct de la producător, ceea ce le dă un plus de autenticitate. Mai apoi, tot de aici se pot comanda produse vegane, fără gluten și fără zahăr, pentru persoanele care au diverse intoleranțe.
Bunătățile italiene prezente aici pot fi combinate în fel și chip, atât pentru prânz, cât și pentru cină. Mai mult, cu ajutorul unor condimente sau specialități gourmet, mesele în familie vor căpăta o savoare diferită.
Snacks-uri sănătoase și mic dejun, sosuri, ulei de măsline, celebrele paste italiene, dar și brânzeturi românești completează coșul de cumpărături. Toate produsele de aici pot fi comandate și în cantități mai mari, pentru cei care activează în HoReCa. Se acordă reduceri substanțiale.
Află mai multe despre beneficiile de client, din pagina oficială
Cu o disponibilitate imediată și cu un transport rapid în țară, aceste produse alimentare vor deveni rapid preferatele familiei. Clienții vor aprecia și produsele cadou primite la comenzi mai mari de 75 de lei. Oricând cu aceste produse se poate pregăti o gustare sau o pizza în autenticul stil italian.
Branduri de renume sunt prezente, aici pentru a aduce un strop din însorita Italie, direct la domiciliu. Inclusiv deserturi, dar și produse de patiserie sau înghețate, totul poate fi cumpărat de aici. Detalii, dar și comenzi, doar pe site-ul oficial pot fi făcute și anume AlimenteAcasa.ro.
Sursa foto: AlimenteAcasa.ro
Contact: contact@alimenteacasa.ro
Actualitate
Marketing Digital pentru Afaceri Mici: Soluții Eficiente pentru Succesul Online
Marketingul digital este esențial pentru succesul oricărei afaceri, chiar și pentru cele mici. Dacă ești proprietar al unei afaceri mici și vrei să îți crești vizibilitatea online, marketingul digital poate fi cheia.
În acest articol, îți vom prezenta cele mai bune soluții de marketing digital pentru afaceri mici, pentru a te ajuta să atingi succesul online. Vom explora strategiile de marketing digital care sunt accesibile și eficiente, indiferent de bugetul afacerii tale.
Cum poate Marketingul Digital să ajute Afacerea Ta Mică
Marketingul digital este mai accesibil ca niciodată pentru afaceri mici. Cu instrumente și platforme online ușor de folosit, afacerea ta poate ajunge rapid la un public țintit. Iată cum marketingul digital poate aduce beneficii afacerii tale.
Câștigă Vizibilitate cu Ajutorul SEO
SEO (Search Engine Optimization) este o componentă crucială în marketingul digital. Prin optimizarea site-ului pentru motoarele de căutare, afacerea ta poate atrage trafic organic și poate ajunge în fața unui public larg fără a investi în reclame plătite. Implementarea unei strategii eficiente de SEO te ajută să îți crești vizibilitatea pe Google și să ajungi la mai mulți clienți potențiali.
Publicitate Plătită pe Rețele Sociale
Campaniile de publicitate pe rețelele sociale sunt o modalitate excelentă de a atrage clienți pentru afacerea ta mică. Platformele precum Facebook și Instagram oferă posibilitatea de a targeta audiențe foarte precise, ceea ce înseamnă că poți ajunge direct la clienții care sunt cel mai probabil interesați de produsele sau serviciile tale.
Marketingul de Conținut – Cheia Succesului Online
Crearea de conținut valoros este o metodă esențială în marketingul digital. De la bloguri și postări pe rețelele sociale, până la ghiduri și videoclipuri informative, marketingul de conținut ajută afacerea ta să atragă și să angajeze publicul.
Soluții de Marketing Digital pentru Afaceri Mici
Pentru afaceri mici, este important să găsești soluții de marketing digital care să fie eficiente, dar și accesibile din punct de vedere financiar. În această secțiune, îți vom prezenta câteva soluții specifice care pot face diferența pentru afacerea ta.
Email Marketing: O Soluție Economica și Eficientă
Email marketingul este o metodă de marketing digital eficientă și accesibilă. Poți crea campanii de email personalizate pentru clienții tăi și îi poți informa despre oferte speciale, produse noi sau evenimente importante. Acesta este un mod excelent de a menține legătura cu clienții existenți și de a atrage noi abonați.
Optimizarea pentru Mobil: Esențială pentru Succesul Afacerii Tale Mici
Odată cu creșterea utilizării dispozitivelor mobile pentru navigarea pe internet, este esențial ca afacerea ta să fie optimizată pentru mobil. Un site web care se încarcă rapid și este ușor de utilizat pe telefon poate face diferența între câștigarea unui client și pierderea acestuia.
Colaborarea cu Profesioniști în Marketing Digital
Pentru a maximiza impactul strategiilor tale de marketing digital, colaborează cu experți care îți pot oferi soluții personalizate pentru afacerea ta. Specialiștii în marketing digital pot să îți creeze campanii eficiente care să răspundă nevoilor specifice ale afacerii tale mici, ajutându-te să obții cele mai bune rezultate.
Transformă-ți Afacerea cu Marketing Digital Eficient
Marketingul digital oferă afacerilor mici oportunități excelente pentru a crește și a se dezvolta pe piața online. Fie că este vorba de SEO, publicitate pe rețelele sociale sau marketing de conținut, fiecare dintre aceste strategii poate fi adaptată la nevoile afacerii tale. Cu ajutorul unor soluții eficiente de marketing digital, afacerea ta mică poate ajunge rapid la succesul dorit.
Actualitate
Troy Meink, noua alegere pentru Secretarul Forțelor Aeriene
-
Exclusivacum 4 zile
Amânări letale: Între incertitudine și posibile motivări ascunse – Judecătoarea Apostu Lavinia Nusa și dosarul 727 / 42 / 2024
-
Exclusivacum 2 zile
O nouă escrocherie imobiliară: blocul de apartamente de pe strada Mărășești nr. 178 în centrul controverselor din Ploiești
-
Exclusivacum o zi
Secretele dosarului White Tower/De ce informațiile sensibile din dosarul White Tower „transpirau” la gruparea de criminalitate economico-financiar organizată?
-
Exclusivacum 9 ore
Inculpatul Cătălin Stavri: Pseudojurnalistul care a ingenuncheat justiția și a santajat afacerile locale/ Cazul White Tower și abuzurile din Ploiești
-
Exclusivacum o zi
Afacerile clandestine ale lui Cătălin Mureșan: O poveste de corupție și interlopi
-
Exclusivacum 2 zile
Corupție în sistemul penitenciar: Nemulțumiri și apeluri la acțiune
-
Exclusivacum 3 zile
Plângere penală și proteste impotriva Directorului Penitenciarului Spital Rahova, Bogdan Puianu
-
Exclusivacum 5 zile
Protestul polițiștilor pentru RESPECT