Connect with us

Actualitate

DEDESUBTURI. Filiera așa-ziselor service-uri indepedente pune presiune pentru păstrarea Legii RCA! Cine sunt ”butoanele” pe care gașca afaceriștilor le-a acționat în Parlament și ASF?!

Publicat

pe

Legea RCA se modifică din nou după doar trei ani de funcționare, iar în spatele acestor demersuri se află grupuri de interese despre care GÂNDUL.RO a scris deja într-un articol precedent (CITEȘTE DETALII AICI!) ”Gașca” așa-ziselor service-uri independente acționează pentru a-și proteja afacerile. Azi, vom continua să arătăm cine sunt personajele-cheie în toată această poveste și cum se trag sforile pentru ca legea să susțină interese unei minorități.

După un debut ca tinichigiu în service-ul familiei, in perioada 1998-2000, afaceristul Florin Pandele (e doar omonimie, o coincidență de nume cu soțul Primarului General al Capitalei) a devenit unul dintre numele de referință de pe piața reparațiilor auto aflată în conexiune cu marile companii de asigurări. Este primul personaj la care ne vom referi în acest articol. El este omul care a construit ”Auto Car Grup” de la o mică asociație de familie din Pipera într-un colos. Inițial, surse din piață susțin că a reușit să încheie multe convenții cu anumite companii de asigurări în perioada 2002-2009, stimulând prin comisioane generoase anumiți inspectori de daune. Ulterior, în perioada 2009-2010, printr-o legătură la Raiffeisen a reușit să atragă aproape întreaga flotă de mașini din București, influențând chiar obținerea unui contract cu ”Uniqa Asigurări” la un tarif de 130 lei/ ora de manoperă. Ttrif uriaș în piața de service și de neatins de niciun alt service concurent.

Astfel, în perioada 2010-2014, Florin Pandele intră puternic în piață înființând încă două service-uri: „Auto Car & Trucks” și „Standocolor”, care facturau anumite lucrări la tarife de 250 lei + TVA/ ora de manoperă, dar și piese cu prețuri net superioare celor practicate de importatorii specializați din România. De fapt, sursele din piața arată că mașinile care ajungeau la reparație în service-ul „Auto Car Grup 1” – acesta avea convenție cu firmele de asigurări la tarife cuprinse între 70-90 lei pentru ora de manoperă – ar fi fost facturate pe celelalte două firme cu tarife triple, fapt care ar fi determinat multe companii să ceară rezilierea convențiilor de colaborare.

Afacerea se extinde în momentul în care el devine nașul patronului firmei de brokeraj în asigurări „Safety Broker” – Viorel Vasile -, și, prin intermediului firmei finului, capătă acces la clienții companiei. În 2017, conexiunile create în piață – printre persoanele din lumea politică sau cu președintele Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI), Cristian Muntean – îi dezvoltă afacerea lui Florin Pandele și, în plus, îl ajută să  schimbe legea RCA făcând un puternic lobby in Parlamentul României. Acolo unde existau deja anumite persoane care aveau înființate service-uri în țară prin intermediul unor rude.

După publicarea legii 132/2017 in Monitorul Oficial, firmele de asigurări din România au constatat că un service putea factura o lucrare de reparație decontată de o firmă de asigurări și cu o valoare de câteva ori mai mare decât altă unitate reparatoare din aceeași categorie. Companiile lui Florin Pandele au început astfel să jongleze cu tarifele, la sfârșitul anului 2017, la prețuri pentru ora de manopera cuprinse între 340-370 lei. S-a ajuns ca o firmă de asigurări să achite și 10.000 lei pentru vopsitoria unei uși la o mașină de clasă medie.

Bineînțeles că toate firmele de asigurări au sesizat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a reglementa cumva aceste nereguli, dar acolo era deja instalat în 2018 ca și consilier al vicepreședintelui pe zona de asigurări (Ovidiu Wlassopol), același Cristian Muntean, fostul președinte al ASSAI. Așa a fost posibil ca anumite persoane din ASF să susțină unitățile de service în detrimentul companiilor de asigurări.

Pe parcursul lui 2018, companiile de asigurări care emiteau RCA pe teritoriul României au achitat tarife pentru ora manoperă și de 1.000 lei, nefiind luată nicio măsură de ASF în acest sens. În toată această perioadă, Pandele a ”sudat” legăturile în ASF, cu directorul de pe zona de reclamații/ petiții, Călin Rangu, acesta din urmă susținând că afaceristul este un reprezentant al consumatorului (întrucât este președintele APCONS Iași) și are tot dreptul să fie primit la ASF pentru consultări si discuții.

Prin această prietenie cu Rangu, Muntean și Wlassopol, sursele noastre arată că Florin Pandele și-a rezolvat la ASF o multitudine de probleme prin trimiterea unor petiții redactate în numele clienților, iar companiile de asigurări care nu răspundeau prompt solicitărilor transmise de Rangu, erau invitate săptămânal la ASF pentru discuții, la unele fiind trimise ulterior și anumite controale. Pe marginea acestei „prietenii”, tarifele cresc în 2019 la 470 lei + TVA/ ora, iar în 2020 ajung la 700 lei + TVA/ ora de manoperă. Despre profitul celor trei firme patronate de Florin Pandele, cu punct de lucru în aceeași locație și un număr mediu de angajați cuprins între 15 – 20, scriem mai jos. Este situația pe anii 2018 – 2019. Este de menționat că, în 2018, de pildă, firmele ”Auto Car” au avut profit de 33 de ori mai mare decât cel realizat ca medie a celorlalte service-uri:

– profit Autocar Grup 1 2018 – 3.796.710 lei

– profit Autocar Grup 1 2019 – 4.633.744 lei

– profit Standocolor 2018 – 1.337.408 lei

– profit Standocolor 2019 – 4.158.953 lei

– profit Autocar&Trucks 2018 – 1.195.649 lei

– profit Autocar&Trucks 2019 – 4.633.744 lei

Despre Cătălin Rangu au fost făcute mai multe referiri și într-un reportaj publicat de reporterglobal.ro.

Crearea unor standarde corecte, europene, de tarifare a serviciilor de reparații ar putea pune sub semnul întrebării existența unor divizii de supracontrol, cum ar fi cea condusă de Călin Rangu, specializată în „Supravegherea Intermediarilor și Supravegherea Regulilor de Conduită”. Când regulile sunt clare, atunci nu ai nevoie să inventezi divizii responsabile cu supravegherea manierelor în afaceri. În plus, România are o instituție care se ocupă strict de protecția consumatorului, e drept, care a apărut mai târziu în peisajul administrativ.

Pe Călin Rangu, șeful departamentului de brokeraj la ASF și, înainte de această funcție, al departamentului de relații cu clienții, pare să-l preocupe mai mult numărul și mărimea reclamațiilor lansate împotriva asigurătorilor, decât comportamentul brokerilor pe piață. E drept, pentru că, la o privire mai atentă, comportamentul cordial față de brokeri poate fi explicat și prin aceea că Rangu este șeful Institutului Financiar Român, unde sunt școliți chiar brokerii. Evident, maestrul, cum îi spun unii foști elevi, nu-i poate supraveghea cu un ochi prea sever. Probabil, aici ASF trebuie să studieze dacă nu cumva Rangu este într-un conflict de interese: când și pentru cine e pedagog și când și pentru cine este supraveghetor sever? Să nu uităm că aceste cursuri și atestatele costă, nu vorbim de Academia de Studii Economice, ci de un institut privat. Nu e nimic rău în existența unui institut privat care pregătește și școlește brokeri de asigurări, însă atunci când unul dintre șefii institutului ajunge să-i verifice, avem o problemă de conflict de interese evidentă.

Totuși din combinația aceasta bizară (pentru un angajat al unei instituții de supraveghere a piețelor financiare), Călin Rangu a încasat anul trecut aproape o jumătate de milion de lei (462.660 de lei), o sumă echivalentă cu 99.500 de euro. E drept, suma cea mai consistentă, 427.500 de lei, este remunerarea pentru munca la ASF.

Rudele au ”căpușat” ASF-ul

Dar să revenim la tovărăția dintre Călin Rangu și Florin Pandele, unul dintre cei mai influenți afaceriști din domeniul reparațiilor auto. Desigur, șuvoiul de petiții și reclamații pe care-l poate dirija către ASF un mare atelier de reparații auto poate justifica existența direcției. Mai mult, cu cât sunt mai multe petiții, cu atât ceilalți contribuabili, cei plătiți cu salarii derizorii, dar muncite, pot înțelege de ce există un salariu de o jumătate de milion de lei. În această etapă, nu ne vom opri la zvonurile despre rolul considerabil al experților de nivel inferior de la ASF, care protejează interesele acestei adevărate grupări de presiune a afacerilor de reparații auto.

Este binecunoscută și plecarea din țară, în Bulgaria, împreună cu un reprezentant al ASF (Cristian Muntean) în anul 2019, la sediul companiei de asigurări EUROINS, pentru a  pune presiune pe aceștia să îi achite dosarele de daune la niște prețuri și de 4,5 ori peste o reprezentanță de marcă din România. Pentru că bulgarii nu au cedat de bună voie, ASF i-a amendat și apoi i-a pus în administrare specială. Administratorul special a fost… FGA (Fondul de Garantare a Asigurărilor) – instituție din subordinea ASF, care a luat măsura plății tuturor facturilor emise de firmele lui Pandele și apoi a plecat. Asta ar fi fost toată administrarea specială făcută cu mâna Monei Cucu de la FGA! Despre Mona Cucu, afirmându-se că ar fi pupila Angelei Toncescu – fosta șefă a ASF, condamnată în dosarul Carpatica.

Chiar dacă toate daunele sunt achitate din banii consumatorilor români, ASF abia la sfârșitul anului 2019 a început să facă anumite demersuri și intâlniri pe această temă, solicitând tuturor companiilor de asigurări și puncte de vedere în vederea modificării legislației RCA.

Văzând că inclusiv în Parlamentul României a fost luată în discuție modificarea legii RCA, Pandele și-a făcut repede un plan pentru a fi susținută din nou în parlament o legislație favorabilă service-urilor din România. Acesta ar fi reușit să ajungă astfel vicepreședintele COTAR, cu toate că mulți ani a fost în continuă ceartă cu președintele COTAR, Vasile Ștefănescu, deoarece asociația transportatorilor nu susținea demersurile făcute de Florin Pandele.

La momentul actua, cei doi și-au dat mâna și par a avea o luptă comună cu firmele de asigurări din România și ASF, pentru a rămâne legislația favorabilă pentru service-uri, cum a fost și în ultimii trei ani. Având în vedere că fiica președintelui COTAR, Vanesa Păduraru (fosta Ștefănescu) este angajată ASF cu un salariu de 25.000 lei lunar, ne întrebam cum de a devenit posibilpă această apropiere dintre Florin Pandele și Vasile Ștefănescu, tocmai în momentul în care se duc dezbateri pentru modificarea legii RCA, lege facută în 2017 pentru service-urile auto, fără nicio legătură cu protejarea consumatorului român de produse financiare non bancare.

Fiind la modă ca anumiți reprezentanți ai unor organizații de tipul brokeraj (COTAR, ASSAI) să-și planteze rudele în ASF, Florin Pandele nu a vrut să fie mai prejos și a reușit să-și propulseze și el fiica, pe Marina Pandele Dima, într-o funcție în cadrul Autorității, tot la un salariu în jurul la 25-30.000 lei.

Prin intermediul APCONS, COTAR, ASSAI și anumiți angajați ASF, Florin Pandele face așadar ,,orice’’ pentru a păstra legea RCA în varianta actuală. Pentru asigurați și asiguratori aceste corecții și clarificări necesare aduse legislației sunt binevenite. Surprinzător însă, intențiile legiuitorilor sunt intens criticate în ultimele săptămâni. Emoția provocată de idea aplicării unor algoritmi clari, de evaluare precisă și corectă a costurilor, descrie tensiunea celor care, aparent, riscă să piardă un avantaj incorect de care beneficiază într-o piață financiară pe care o abuzează. Abuzurile sunt, din păcate, evidente în cazul oricărei analize atente și profesioniste.

Contraargumentele în favoarea afacerii de reparații auto sunt interesante: afișarea unor tarife standardizate, ideal al oricărui client individual, este prezentată ca un atac împotriva „pieței libere”, deoarece anulează „garantarea libertății atelierelor de reparații auto pentru stabilirea prețurilor serviciilor de reparare ale automobilelor asigurate, care au suferit daune”. Pentru a se ajunge la nivelul de profit atins de grupul Autocar, firmele de asigurări din România trebuie sa tripleze prețul la polițele RCA, prețuri ce nu ar putea fi suportate de consumatorul de produse financiar bancare din România.

Cum a încercat ”tripleta” Pandele – Muntean – Rangu să elimine de pe piata asigurărilor City Insurance și Euroins

După ce a văzut că are succes și chiar poate influența anumite persoane din lumea politică și inclusiv pe președintele ASSAI, Cristian Muntean, Florin Pandele a reușit – cum scriam mai sus – în 2017 schimbarea legii RCA făcând un puternic lobby in Parlamentul României. După publicarea legii 132/2017 in Monitorul Oficial, firmele de asigurări din România au constatat că un service putea factura o lucrare de reparație decontată de o firmă de asigurări și cu o valoare de câteva ori mai mare decât altă unitate reparatoare din aceeași categorie.

Bineînțeles că toate firmele de asigurări au sesizat ASF-ul pentru a reglementa cumva aceste nereguli, dar acolo era deja instalat, din 2018, ca și consilier al vicepreședintelui pe zona de asigurări, Ovidiu Wlassopol, același Cristian Muntean, fostul președinte al Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI). Acesta a scris pe Facebook că a fost țepuit de firma de asigurări City Insurance, tocmai în acel interes de care povesteam mai devreme de a pune presiuni pe cele două mari societăți de asigurări. Iată ce posta Muntean:

Daca v-a placut titlul, acum am sa va dau 2 informatii care au directa legatura cu povestea de mai jos, dar care ma vor face mai putin simpatic. Lucrez la ASF de un an si jumatate. Conduc de 4 ani si jumatate una dintre masinile familiei, respectiv un Porsche Cayenne. Bun. Daca ati mai pastrat o bruma de simpatie, intru direct in subiect: In data de 9 iulie, un domn mai in varsta, neatent si cu reflexe intarziate, nu a pastrat distanta regulamentara fata de masina mea si nu pune nici piciorul pe frana. Rezultatul: imi loveste masina in spate. Vinovatul are asigurare RCA la City, dar macar isi recunoaste vina. Intreb la reprezentanta Porsche. Imi spun ca o repara, dar pe banii mei. Ei refuza sa repare mașini in baza unei polite RCA emise de catre City Insurance. Oare de ce? Imi repar masina in service-ul unui prieten, ocazie cu care imi inchiriez si o masina din aceeasi clasa sau clasa inferioara (exact cum e prevazut in art. 25 al 1 punctul a, din norma 20/2017). Imi inchiriez un Audi Q8. Joi ma suna mama ca am primit un plic de la City Insurance prin care sunt anuntat de faptul ca societatea este dispusa sa achite mai putin de 50% din costul de reparatie si inchiriere. Ca principiu, sunt de acord ca pot exista discutii pe marginea costurilor de reparatie atunci cand exista diferente de plata sub 10%. Am vreo 11 ani de experienta in domeniul reparatiilor auto si in asigurari.
Retineti: Cand exista diferente de peste 50%, una dintre parti este clar un TEPAR. Citesc argumentatia lor. City nu este de acord cu tariful practicat de catre unitatea service, cu adaosul lor comercial si cu valoarea costului de inchiriere. Cu toate ca legea RCA prevede la articolul 14 aliniatul c, urmatoarele: Valoarea reparației se stabilește folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto ISI POATE UTILIZA PROPRIA VALOARE A OREI DE MANOPERA AFISATA. Pe principiul pietei libere, in care asiguratorii isi pot stabili propriile tarife de RCA, la fel si service-urile isi pot stabili propriul cost de reparatie. Cu toate ca vorbim despre o INCALCARE EVIDENTA A LEGII, am zis sa fac un mic studiu comparativ, fără valoare juridică. Porsche are un tarif 400 de lei + TVA pe ora pt masina mea si tipul meu de reparatie si A REFUZAT POLITICOS sa imi repare masina in baza tichetului RCA emis de catre City Insurance. Amicul meu are un service comparabil din toate punctele de vedere cu reprezentanta Porsche, dar are un tarif de 460 lei + TVA. Practic, e cu 15% mai scump, dar va recupera banii doar in instanta (sau de la Fondul de Garantare a Asiguratilor. Termen estimat 3 – 5 ani). Amicul meu isi asuma un risc mare in schimbul unui cost majorat cu 15% fata de reprezentanta care nu doreste sa isi recupereze banii doar in instanta sau de la FGA de la acest asigurator, ceea ce ii va genera costuri suplimentare: va trebui sa achite piesele, materialele, angajatii, leasingul la Q8-ul inchiriat, taxele si impozitele la niste sume neincasate, va trebui sa se imprumte de la banca, adica va trebui sa achite o dobanda si sa isi angajeze niste avocati pentru a da in judecata societatea City Insurance. Am curiozitatea sa vad cat costa o masina ca a mea de inchiriat. Intre 270 si 330 de euro/zi (TVA inclus) este la firmele de rent a car, care imi cer suplimentar 1900 euro garantie si plata integrala. Amicul meu mi-a inchiriat masina cu 295 euro + TVA/zi, fara garantie necesara de 1900 euro si fara “plata integrala la livrarea masinii”.
Nu mai spun de faptul ca firma de asigurari nu achita costul de inchiriere pentru zilele nelucratoare.  Ex: daca lucrarea ta dureaza 10 zile lucratoare, respectiv 2 saptamani calendaristice, asiguratorii NU deconteaza zilele de weekend. Practic, ai 2 variante: A. Predai masina pt perioada weekend-ului la firma de rent a car si o iei inapoi luni (daca intre timp nu a inchiriat altcineva acea masina). B. O pastrezi peste weekend, dar pe banii tai. Aici este o lacuna legislativa care trebuie obligatoriu corectata. Pe scurt, exista lege si fara de lege. Legea prevede ca unitatea service isi stabileste propriul tarif orar, iar in cazul meu, tariful orar se situeaza in zona reprezentantei auto sau a firmelor de rent a car. (+15%) Ce face City? Imi scrie ca accepta doar 300 de lei tariful orar si imi calculeaza ei un cost de inchiriere de 118 euro + TVA. In baza carui temei legal? NICIUNUL. Ce poate face o persoana in acest caz? In primul rand sa faca o reclamatie la ASF. Vedeti atasata reclamatia. Va intrebati daca mi se va rezolva situatia in urma reclamatiei transmisa la ASF? In proportie de 99% va spun de acum ca NU. NU in cazul lui City Insurance. Pe ei nu ii afecteaza o sanctiune de “avertisment” sau amenda de 50 000 de lei. Doar din 2 tepe precum cea data mie, isi acopera acea amenda de 50 000 de lei. In cazul altor societati de asigurari, aveti cam 60% sanse sa se rezolve daca veti depune reclamatie la ASF. Va intrebati de ce? Simplu. ASF NU POATE LEGAL OBLIGA UN ASIGURATOR SA ACHITE DAUNELE NICI DACA PAGUBITUL ARE DREPTATE. Ce poate face ASF? Poate sanctiona firma de asigurari pentru nerespectarea legii. Cel mai probabil, voi ajunge sa ma judec cu ei in instanta, daca nu cumva in urmatoarele luni aceasta firma de asigurari va calca pe urmele lui Astra si Carpatica si va trebui sa depun o noua cerere de plata catre FGA. Pentru ca ma alatur incepand de astazi miilor de pagubiti RCA tepuiti de catre City Insurance DOAR IN PRIMELE 7 luni ale acestuit an, imi voi asuma 3 promisiuni publice: 1.In situatia in care se va organiza un miting de protest impotriva acestei societati, promit sa imi iau o zi libera si sa protestez indiferent de locul de desfasurare a acestui miting. 2.Promit ca voi face public raspunsul primit de la ASF in urma acestei petitii. 3.Daca o persoana din conducerea ASF ma va apostrofa pentru aceasta postare, promit sa ii fac public numele, functia si continutul discutiei noastre. Inca ceva: Daca cumva aceasta postare ajunge si la domnul Bogdan Chiritoiu, Presedintele Consiliului Concurentei, il rog sa aiba in vedere faptul ca avem un asigurator cu o cota de piata de aproximativ 45% in RCA, care stabileste preturi si adaosuri comerciale in piata de reparatii si rent a car. Cristian Muntean (cu totul intamplator, fost Presedinte ASSAI, actual Consilier al Vicepresedintelui sectorului de Asigurari din cadrul ASF) PS: mai exista inca o promisiune pe care nu o pot exprima in public. Va veti prinde voi curand despre ce e vorba!

Firește, din postarea lui deducem lesne că „amicul” cu service-ul e nimeni altul decât Florin Pandele, care ceruse un tarif de manoperă astronomic celor de la City Insurance, pe modelul deja menționat anterior. Ca atare, cei de la asigurări au fost dispuși să achite doar jumătate în ideea în care reparația se realizează conform legislației in vigoare. Se vede încă o dată cum cuplul Pandele – Muntean a exercitat presiuni asupra asiguratorului pentru a factura suma cerută. La fel ca și în cazul Euroins. Și nu mai spunem că aceste presiuni s-au transformat în procese pentru a da „greutate” acțiunii.

În aceste condiții, conducerea ASF a luat decizia de a-l cerceta disciplinar pe Cristian Muntean. Decizia șefilor Autorității a apărut la două luni după producerea faptei investigate și nu a venit întâmplător, ci în urma unei solicitări făcute de către comisia de combatere a abuzurilor din cadrul Camerei Deputaților.

În fapt, acțiunea declanșată de ASF a fost anunțată chiar în ultima zi a perioadei puse la dispoziție de către deputați pentru a răspunde unei solicitări privind o postare pe Facebook în care Muntean acuza City Insurance că nu achită integral și la timp daunele. Dacă nu ar fi declanșat acțiunea, șefii ASF ar fi trebuit să răspundă deputaților dacă Muntean a încălcat regulamentele interne atunci când a făcut respectivele afirmații. Așa, răspunsul care îi scapă pe șefii ASF de responsabilitate, într-un stil deja consacrat a fost: avem o anchetă în desfășurare.

De menționat că postarea lui Muntean a fost făcută la jumătatea lui august 2019, sesizarea de la Camera Deputaților formulată la jumătatea lui septembrie, iar ASF a luat măsuri abia la finalul lui octombrie, forțat de împrejurări.

Comisia de abuzuri a fost sesizată chiar de către City Insurance, care s-a îndreptat și în instanță împotriva lui Cristian Muntean, arătând că afirmațiile făcute de acesta, potrivit cărora City Insurance obișnuiește să nu achite integral și la timp daunele din RCA, i-au adus prejudicii de 300.000 de euro. Pe fond, Muntean a câștigat deja unul dintre cele două procese., așa cum dezvăluia Capital.ro.

Amintim și că postarea lui Cristian Muntean a venit în imediata apropiere a declanșării procesului în grupul de service-uri al lui Florin Pandele a solicitat falimentul City Insurance. Iar Muntean, fost președinte al ASSAI, asociația service-urilor independente, a fost mai mereu una dintre cele mai puternice voci care au acuzat City de practici care defavorizează consumatorii.

Iată, mai jos și cum a răspuns Muntean acuzațiilor aduse de City și solicitărilor venite de la Comisia de abuzuri:

Postarea de pe Facebook a fost facuta in calitate de persoana fizica si nu am pretins nicio clipa ca exprima punctul de vedere al Autoritatii de Supraveghere Financiara; Postarea de pe Facebook a fost realizata in timpul meu liber, intr-o zi de duminica. Acea postare a fost facuta in calitate de persoana prejudiciata de catre asiguratorul City Insurance. Libertatea de exprimare este garantata prin Art.30 de catre Constitutia Romaniei. Am sesizat public faptul ca societatea de asigurari a incalcat Art. 14 alin. C din legea 132/2017 care prevede urmatoarele: Valoarea reparatiei se stabileste folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise in conditiile legii in care unitatea reparatoare isi poate utiliza propria valoare a orei de manopera. Imi mentin opinia exprimata, societatea City Insurance a incalcat acel articol si a decis sa plateasca atat cat considera, fara a exista niciun temei legal. Consiliul ASF a luat hotararea in sedinta din data de 24 septembrie (la o luna de la postarea mea) sa amendeze societatile City Insurance si Euroins cu amenda in cuantum de 50.000 de lei, ambele societati aflandu-se la a doua abatere in ultimele luni. Ambele societati au fost amendate pentru conduita defectuoasa privind onorarea obligatiilor de despagubire in relatia cu pagubitii RCA. In situatia prezentata de catre mine se afla mii de pagubiti RCA, societatea City Insurance fiind pe locul 2 la reclamatii inregistrate in primul semestru al anului 2019, acesta firma de asigurari inregistrand in primele 6 luni un numar de 2146 de petitii, fata de 702 de petitii cat a inregistrat in primele 6 luni ale anului 2018. Practic, in primele 6 luni ale anului 2019, numarul de reclamatii inregistrate de catre City Insurance a crescut cu peste 300%.

Daca ne referim la modul in care societatea City Insurance isi indeplineste obligatiile de despagubire in relatia cu clientii sai, aceasta firma de asigurari inregistreaza cele mai multe litigii in instanta, fiind inregistrate peste 5800 de dosare doar in perioada 1 ianuarie 2018 – 1 iulie 2019. Din dosarele solutinate de catre instantele de judecata (1588 dosare), putem observa faptul ca societatea de asigurari a pierdut procesele in aproximativ 93% din cazuri (1474). Doresc sa va aduc la cunostinta faptul ca societatea de asigurari a decis sa ma actioneze in instanta (in civil) procedand exact la fel cum a procedat domnul Ilie Carabulea, fostul presedinte al firmei Carpatica Asig cand am facut publice niste informatii despre acea societate de asigurari din pozitia de Presedinte al Asociatiei Societatilor de Service Independente (ASSAI) pe care o detineam de la acea vreme. Ambele societati de asigurari folosesc aceleasi mijloace rudimentare bazandu-se pe banii si relatiile pe care le detin, pentru a intimida persoane care indraznesc sa le deranjeze afacerile. Mi-am angajat un avocat platit de catre mine pentru a ma reprezenta in instanta, iar hotararea instantei o voi face publica. Imi mentin toate cuvintele exprimate in calitate de persoana fizica trannsmise pe Facebook in data de 25 August 2019 cu privire la societatea City Insurance. Opinia mea ramane neschimbata: daca nu va aparea in scurt timp un investitor miraculos care sa cumpere societatea City Insurance, piata de asigurari va fi zguduita de un nou faliment, de aceasta data de mult mai mari proportii, societatea City Insurance avand in prezent o cota de piata de aproape 3 ori mai mare decat o avea Carpatica Asig in momentul declansarii falimentului. In situatia in care este necesar, sunt dispus si chiar mi-as dori sa ma prezint in fata Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Coruptiei si pentru Petitii din cadrul Camerei Deputatilor, pentru a raspunde la intrebarile adresate de catre domniile lor. In ciuda faptului ca a fost transmisa in data de 23 august 2019 o reclamatie la adresa firmei City Insurance catre Autoritatea de Supraveghere Financiara, am fost informat in data de 9 octombrie 2019 (dupa 47 de zile!!!) in mod politicos de catre Autoritate ca societatea de asigurari isi mentine punctul de vedere si ca ar fi bine ma adresez pentru rezolvarea situatiei catre Sal-Fin sau catre instantele de judecata, ceea ce voi face in continuare pana la recuperarea intregului prejudiciu suferit si nedespagubit de catre City Insurance”.

Aceste ”cărți” se joacă acum pentru ca modificarea Legii RCA să nu afecteze interesele de gașcă ale așa-ziselor service-uri indepedente, iar afacerile super-profitabile să fie protejate în detrimentul celorlați. GÂNDUL.RO va urmări ce se va întâmpla pe piața asigurărilor și va reveni cu noi dezvăluiri.

 

Actualitate

Marina americană înființează un nou birou pentru consolidarea bazei industriale de apărare

Publicat

pe

De

Marina Statelor Unite lansează o structură dedicată consolidării bazei industriale de apărare, cu obiectivul de a-și securiza lanțul de aprovizionare și de a accelera integrarea tehnologiilor inovatoare în cadrul flotei.

Un nou responsabil pentru industria navală americană

Andrew Magliochetti, fost director al Biroului pentru Programe Destinate Întreprinderilor Mici din cadrul Marinei, va conduce noul Birou pentru Baza Industrială de Apărare. Numirea sa a fost anunțată luni de secretarul interimar al Marinei, Hung Cao.

În noua funcție, Magliochetti va acționa ca principal consilier civil al secretarului adjunct al Marinei pentru Cercetare, Dezvoltare și Achiziții. El va avea responsabilitatea de a coordona dezvoltarea și stabilitatea lanțului industrial care susține activitatea Marinei și a Corpului Pușcașilor Marini.

Accent pe producția internă și reducerea vulnerabilităților

Potrivit lui Hung Cao, noul responsabil va coordona măsuri menite să extindă ecosistemul național de producție, să reducă vulnerabilitățile lanțurilor de aprovizionare și să accelereze adoptarea tehnologiilor comerciale cu utilizare duală.

Aceste tehnologii, care pot fi folosite atât în domeniul civil, cât și în cel militar, ar urma să contribuie la creșterea capacității operaționale a forțelor navale americane.

„Va conduce inițiativele pentru extinderea ecosistemului de producție internă, reducerea vulnerabilităților lanțurilor de aprovizionare și integrarea tehnologiilor comerciale cu utilizare duală, astfel încât să crească eficiența operațională a echipei formate din Marină și Corpul Pușcașilor Marini”, a declarat Cao.

Decizia vine după un memorandum prezidențial

Numirea lui Magliochetti are loc după emiterea unui memorandum prezidențial privind securitatea națională, prin care Pentagonului i s-a cerut să refacă atât capacitatea de producție, cât și nivelul concurenței din industria navală de apărare.

Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de extindere a structurii forțelor navale americane și de creștere a capacității industriei de a susține viitoarele programe de înzestrare.

Tehnologiile comerciale, aduse mai rapid pe câmpul de luptă

Magliochetti a declarat că o bază industrială flexibilă și sigură reprezintă fundamentul pregătirii pentru luptă. El a precizat că își propune să accelereze livrarea unor lanțuri de aprovizionare reziliente și a unor tehnologii avansate către militarii americani.

Obiectivul final este ca marinarii și pușcașii marini să dispună rapid de echipamente și soluții tehnologice capabile să le susțină într-un conflict de mare intensitate.

Citeste in continuare

Actualitate

FNSS prezintă İ-ZAHA, un vehicul amfibiu autonom destinat primului val al operațiunilor de desant

Publicat

pe

De

Vehiculul fără echipaj, proiectat pentru misiuni cu risc ridicat

Producătorul turc de vehicule militare FNSS a prezentat, în cadrul expoziției de apărare Teknofest, noul vehicul amfibiu autonom multifuncțional İ-ZAHA.

Platforma cu patru roți a fost concepută pentru a elimina echipajele umane din primul val al unui asalt amfibiu, considerat etapa cu cel mai ridicat nivel de risc. Vehiculul este destinat să opereze în cadrul unor echipe mixte om-mașină, alături de vehiculele de asalt marin aflate deja în dotarea Forțelor Navale Turce.

Opt tone, viteză de șapte noduri pe apă

İ-ZAHA are o masă de aproximativ opt tone și poate naviga de la zona maritimă către țărm. Vehiculul atinge o viteză de până la șapte noduri pe apă și poate rula cu maximum 70 de kilometri pe oră pe uscat.

Configurația sa permite utilizarea în mai multe tipuri de misiuni, de la sprijinul cu foc și deminare până la război electronic și combaterea dronelor.

Armament și sisteme pentru câmpul de luptă

Vehiculul poate fi echipat cu o mitralieră destinată sprijinului trupelor, sisteme pentru detectarea și neutralizarea minelor, module de război electronic și soluții pentru contracararea aeronavelor fără pilot.

La bord sunt integrate un sistem de navigație GNSS/INS, un modul de identificare „prieten sau dușman” — IFF — și capabilități de procesare a imaginilor bazate pe inteligență artificială.

Aceste tehnologii îi permit platformei să se deplaseze autonom, să identifice mediul operațional și să contribuie la desfășurarea unor misiuni în zone în care trimiterea unui echipaj uman ar implica riscuri majore.

Module interschimbabile pentru misiuni diferite

Una dintre principalele caracteristici ale İ-ZAHA este arhitectura sa modulară. Diferitele încărcături utile pot fi schimbate pe aceeași platformă de bază, în funcție de profilul operațional al misiunii.

Potrivit producătorului, înlocuirea unui modul poate fi realizată pe teren în aproximativ 40 de minute. Soluția permite adaptarea rapidă a vehiculului pentru operațiuni de sprijin cu foc, deminare, război electronic sau apărare împotriva dronelor.

FNSS accelerează dezvoltarea sistemelor autonome

FNSS este o companie privată turcă din industria de apărare, deținută integral de grupul Nurol Holding.

Directorul general al companiei, Selim Baybaş, a declarat că FNSS își extinde activitatea de cercetare și dezvoltare în domeniul vehiculelor fără echipaj și al platformelor autonome.

Potrivit acestuia, U-MAV reunește experiența inginerească a companiei, rezultatele obținute de vehiculele de asalt marin și investițiile continue în cercetare și dezvoltare, într-o platformă amfibie autonomă de nouă generație, destinată clasei grele.

Citeste in continuare

Actualitate

SUA accelerează ofensiva dronelor: Casa Albă vrea producție internă și supremație tehnologică

Publicat

pe

De

Aproape 100 de reprezentanți ai industriei și administrației, reuniți la Washington

Administrația Trump a făcut un nou pas pentru dezvoltarea producției interne de drone. Aproape 100 de reprezentanți ai companiilor și ai instituțiilor guvernamentale s-au reunit la Washington, în clădirea Eisenhower Executive Office Building, în cadrul primei ediții a evenimentului „Drone Dominance”, organizat la Casa Albă.

La reuniune au participat reprezentanți ai aproximativ 40 de companii, care au primit informații despre direcțiile strategice ale administrației americane în domeniul dronelor. Printre oficialii prezenți s-au numărat Sebastian Gorka, director principal pentru combaterea terorismului în cadrul Consiliului Național de Securitate, Emil Michael, subsecretar al Apărării pentru cercetare și inginerie, și Kelly Loeffler, administratorul Small Business Administration.

„Cavaleria guvernamentală a venit să se întâlnească cu propria dumneavoastră cavalerie din sectorul privat, pentru a ne asigura că Statele Unite nu vor avea doar suficiente drone sau o poziție de paritate, ci vor domina acest domeniu”, le-a transmis Emil Michael participanților.

Washingtonul vrea să rupă dependența de furnizorii străini

Evenimentul face parte dintr-un plan mai amplu al administrației americane, menit să consolideze producția națională de drone într-un moment în care industria trebuie să respecte simultan cerințele Departamentului Apărării, reglementările Administrației Federale a Aviației și noile restricții privind materiile prime strategice.

O ordonanță executivă acordă companiilor termen până la începutul anului 2027 pentru a elimina din lanțurile de aprovizionare materialele și mineralele critice provenite din Rusia, Iran, Coreea de Nord și, în special, China.

Pentru sectorul apărării, Emil Michael a anunțat noi investiții guvernamentale, după modelul unui împrumut condiționat în valoare de 820 de milioane de dolari acordat recent companiei Performance Drone Works prin intermediul Office of Strategic Capital.

„În următoarele două săptămâni veți vedea mai multe astfel de acorduri. Construim capacitatea industrială în Statele Unite pentru a garanta reziliența lanțului de aprovizionare și pentru a răspunde nevoilor industriei”, a declarat oficialul.

Un „târg” guvernamental pentru companiile din domeniu

După discursurile susținute în prima parte a zilei, participanții au putut vizita o expoziție organizată sub forma unui târg. Mai multe instituții americane au amenajat standuri unde reprezentanții companiilor puteau discuta direct despre finanțare, reglementări, achiziții publice și oportunități de colaborare.

Printre instituțiile prezente s-au aflat Departamentul Apărării, Departamentul Comerțului, Small Business Administration, Export-Import Bank of the United States, Departamentul pentru Securitate Internă și Administrația Federală a Aviației.

Un oficial al Casei Albe a precizat ulterior că evenimentul a fost conceput pentru a sprijini toate componentele producției interne de drone, nu doar fabricarea aparatelor propriu-zise. La reuniune au participat și producători de baterii, camere video, senzori termici și motoare.

De la ordinul prezidențial la reorganizarea Pentagonului

Reuniunea de la Washington a avut loc la peste un an de la semnarea, în iunie 2025, a ordinului executiv intitulat „Unleashing American Drone Dominance”, prin care administrația Trump a stabilit obiectivul extinderii rapide a capacităților americane în domeniul dronelor.

O lună mai târziu, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a emis o directivă menită să reducă procedurile birocratice și să accelereze dezvoltarea, achiziția și introducerea dronelor în dotarea forțelor armate.

În lunile care au urmat, Pentagonul a lansat mai multe inițiative pentru punerea în aplicare a programului. Printre acestea se numără înființarea funcției de manager al portofoliului pentru autonomia militară, prezentarea unui plan de aproape 55 de miliarde de dolari pentru înlocuirea inițiativei „Replicator”, creată în timpul administrației Biden, precum și dezvoltarea programului Defense Autonomous Warfare Group, cunoscut sub acronimul DAWG.

Un miliard de dolari pentru drone de atac de mici dimensiuni

Programul „Drone Dominance” este prezentat drept principalul mecanism prin care Pentagonul intenționează să aloce un miliard de dolari în următorii doi ani pentru drone de atac de mici dimensiuni.

Pentru selectarea furnizorilor, oficialii americani organizează competiții succesive, în cadrul cărora companiile trebuie să-și demonstreze rapid capacitățile tehnice și de producție. Ulterior, firmele câștigătoare primesc comenzi directe.

Prima rundă, denumită „Gauntlet 1”, s-a concentrat pe drone de atac de mici dimensiuni, concepute pentru o singură misiune. Potrivit clasamentului programului, 11 companii au obținut deja contracte pentru furnizarea a 24.320 de arme aeriene fără pilot.

Prin aceste măsuri, administrația americană urmărește să construiască o bază industrială capabilă să producă drone la scară largă, să reducă dependența de furnizorii externi și să asigure Statelor Unite un avantaj decisiv într-un domeniu devenit esențial pentru conflictele moderne.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv6 ore ago

EPISODUL 52 – „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre: Nepoți, kile și vile”

Serialul „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” continuă Dacă până acum am vorbit despre lăutarul cu epoleți, petrecerile pe bani...

Exclusiv6 ore ago

Autospeciala de hârtie: la IPJ Constanța, siguranța rutieră se face cu ITP și RCA, nu cu caroserie și frâne

Autospeciala-minune: dacă are ITP și RCA, e tank de intervenție IPJ Constanța a descoperit, cu ajutorul birocrației iluminate, secretul absolut...

Exclusiv6 ore ago

Grădinița juridică IGPR: toți știu Statutul, nimeni nu-l respectă

„Iexperții” juridici ai IGPR: 15 ani fără audiere, dar știau tot „de la grădiniță” Iexperții lui pește prăjit: „știau” de...

Exclusiv6 ore ago

ORGANIGRAMA CU CHILOȚI” DE LA TCE, RUȘINEA PLOIEȘTIULUI: CUM ÎȘI DĂ NAE COMISIONARU’ SINGUR CONTROL, JUSTIȚIE ȘI AUDIT, CU NEAMURILE LA BUTOANE

Incisiv de Prahova a pus mâna pe o „bombă”: Decizia nr. 12/20.08.2026 a C.A. TCE Ziarul nostru de investigații Incisiv...

Exclusiv7 ore ago

ROF-uri fantomă la DGMRU: când regulile devin mai secrete decât CIA black ops

DGMRU și DGF – „zei” ai secretului, la 5 metri deasupra CIA Știați că și DGMRU are Regulamentul de Organizare...

Exclusiv23 de ore ago

La TCE Ploiești, organigrama cu iz de „chiloteală” a rămas fără aplauze: AGA a tras frâna de mână

Într-o administrație în care normalitatea a devenit motiv de sărbătoare, orice gest de responsabilitate merită remarcat. Iar de această dată,...

Exclusivo zi ago

Operațiunea „Glock-ul de Hârtie”: cum a ajuns un ordin de salarizare să fie tratat ca dosar CIA cu spioni și droguri

Contabilul-șef al secretelor naționale, chestorul Grecu din MAI, își apără cu disperare „arma letală” OMAI S7/2018, un simplu ordin de...

Exclusivo zi ago

Vesta antiînjunghiere și creierul anti-logică: cum arată „uniforma modernă” văzută din birou

Uniformă de catalog, piele de cobai Acestea sunt reacțiile pielii unui polițist din cadrul Poliției Capitalei după 8 ore de...

Exclusivo zi ago

TCE Ploiești, cetatea lui Nae: organigrama croită pentru rude, fini și oameni de încredere

La TCE Ploiești, reorganizarea nu mai pare să aibă ca obiectiv principal eficiența unei societăți de transport public, ci consolidarea...

Exclusivo zi ago

Coca‑Cola HBC România – fabrica din Ploiești: „Coca‑Rola la cap – cum se spală imaginea cu verde 100%, iar gunoiul, oamenii și banii se duc pe câmp”

„Green” în prezentări, maro în realitate În broșurile lucioase și campaniile de PR, Coca‑Cola HBC România pozează în campion al...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 51: MOCANU, „CAVALERU’ P..II”, LAUTARUL CU EPOLEȚI

Într-o țară normală, cu poliție normală, cuvintele „onoare”, „uniformă” și „ofițer” ar încăpea în aceeași frază fără să roșească nici...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”, Episodul 50. Mocanu Horia – manelistul cu epoleți, drogatul cu grade și șantajistul cu interpuși

Serialul „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” continuă. Dacă până acum am vorbit despre lăutarul cu epoleți, despre petrecerile lui...

Exclusiv2 zile ago

Digitalizare cu pixul și hârtia. Cronica unei „revoluții digitale” blocate la Direcția Rutieră

Tabletă la poză, pix la treabă De peste doi ani, polițiștii rutieri se chinuie cu aceeași problemă pe care Sindicatul...

Exclusiv2 zile ago

IPJ-ul cu papadia-n dotare: lecția de management „doi proști bat un deștept”

Papadia – noul instrument de lucru în Poliția Română Într-o scenă demnă de un sketch de comedie, relatată de Sindicatul...

Exclusiv2 zile ago

Adjunctul inspectoratului a uitat de polițiștii ultragiați?

Întrebări privind reacția conducerii IPJ Bacău după incidentul de la Buhuși Polițiștii agresați și amenințați în timpul unei intervenții la...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv