Connect with us

Actualitate

NORME. La muzee și galerii de artă sunt restricționate tururile ghidate, iar la biblioteci, documentele returnate intră în carantină. În ce condiții vor funcționa librăriile

Publicat

pe

Accesul vizitatorilor la muzee sau galerii de artă va fi limitat, pentru a fi asigurată o distanță de minimum doi metri între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Li se va lua temperatura, noncontact, iar persoanele care refuză nu vor putea intra în muzeu sau în galeria de artă. Pe toată durata vizitei, publicul, la fel și angajații, trebuie să poarte masca de protecție.

Măsurile care trebuie luate pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță sanitară a activităților desfășurate în muzee și galerii de artă, biblioteci, librării, în domeniul producției de film și audiovizual, spectacole în aer liber și drive in sunt incluse în ordinul comun semnat de Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu și Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, publicat, vineri, în Monitorul Oficial.

Potrivit Ministerului Culturii, măsurile se aplică în perioada stării de alertă, în condițiile ridicării graduale a restricțiilor, coroborat cu necesitatea asigurării desfășurării în condiții de siguranță sanitară a activității instituțiilor de cultură și operatorilor economici cu obiect de activitate în domeniul cultural.

Această etapă de relaxare a măsurilor restrictive pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, de la 1 iunie, a fost anunțată, joi, de președintele Klaus Iohannis.

Conform ordinului comun, în muzee și galerii se artă este interzisă utilizarea aparatelor de audio-guide și reutilizarea broșurilor de prezentare și este restricționarea grupurilor de vizitatori, tururilor ghidate, evenimentelor publice și/sau private.

Bibliotecarii trebuie să aducă documentele de la raft

În cazul bibliotecilor, pe lângă măsurile de distanțare și protecție, au fost impuse măsuri pentru manipularea în siguranță a echipamentelor electronice și a documentelor.

Astfel, în vederea limitării numărului de persoane care ating un obiect, personalul bibliotecii va merge la rafturi pentru a procura documentul cerut de utilizator. Accesul în sălile de lectură va fi redus, cu respectarea prevederilor referitoare la distanțarea socială, astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 1,5 m între oricare 2 persoane sau 4 metri pătrați pentru fiecare vizitator.

Accesul la calculatoare în bibliotecă va fi limitat, cu respectarea normelor de distanțare socială, iar în lipsa unui protocol de dezinfectare se recomandă anularea acestui serviciu.

Mai mult, se recomandă o perioadă de carantină a documentelor returnate, în cazul în care dezinfecția acestora nu este posibilă. În cazul documentelor – cărți, reviste – pe hârtie fără elemente din plastic este necesară o perioadă de minimum 3 zile de carantină, pentru cele cu coperte laminate, 10 zile de carantină; sau dezinfectarea copertelor cu material îmbibat cu produse biocide autorizate, respectând timpul de uscare, urmat de o carantinare de 3 zile, înainte de a intra din nou în circulație, pentru a se asigura că virusul nu mai este viabil pe suprafața de hârtie. Procedura este valabilă și pentru documente din plastic – CD, DVD.

În ceea ce privește libăriile, este impusă igienizarea mâinilor la intrare. De altfel, librăriile pot funcționa pot deschide activitatea cu publicul doar dacă își desfășoară activitatea în centrele comerciale mici, de sub 15.000 mp, și are o suprafață sub 500 mp și are accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului.

CAPITOLUL I. Măsuri și reguli pentru activitatea muzeelor și galeriilor de artă

Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală; angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:

a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARSCoV-2;

c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;

e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.

Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul vizitator

a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;

b) deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală, din județul/regiunea în care se află muzeul sau galeriile de artă;

c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în muzeu;

d) accesul în muzeu sau în galeria de artă se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 2 m, se vor monta marcaje;

e) limitarea accesului publicului vizitator astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;

f) stabilirea unor fluxuri de vizitare unidirecționale pentru facilitarea menținerii distanței fizice;

g) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării măștii (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în muzeu. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;

h) limitarea vizitei la un interval de timp de 2 ore în muzeu sau galerie de artă;

i) vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în muzeu sau în galeria de artă;

j) vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrarea în muzeu sau în galeria de artă;

k) la intrarea în muzeu sau în galeria de artă se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);

l) termometrizarea noncontact a vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în muzeu sau în galeria de artă;

m) plasarea de paravane despărțitoare la ghișeele muzeului;

n) încurajarea utilizării plății cu cardul;

o) interzicerea reutilizării pliantelor, broșurilor și a altor materiale informative în format fizic;

p) dezinfecția zilnică și ori de câte ori este nevoie a suprafețelor cu produse dezinfectante avizate;

q) interzicerea utilizării aparatelor de audio-guide;

r) aerisirea zilnică și ori de câte ori este nevoie a încăperilor;

s) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;

t) restricționarea accesului în sălile de expoziție cu suprafețe mici;

u) interzicerea accesului la cafeneaua/bistroul muzeului sau a galeriei de artă, acolo unde acestea există;

v) restricționarea grupurilor de vizitatori, tururilor ghidate, evenimentelor publice și/sau private;

w) restricționarea accesului la zone de picnic și spații de joacă organizate în spațiile în aer liber, acolo unde acestea există.

Măsuri care privesc angajatorii

a) triajul observațional al angajaților nu permite prezența la locul de muncă a persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

b) termometrizarea noncontact zilnică, la intrarea în serviciu – angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;

c) angajații muzeului vor purta mască (medicală/nonmedicală);

d) se va asigura distanța fizică între angajați de minimum 2 m;

e) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței sociale de minimum 1,5 m;

f) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrare/ieșire din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în incintă.

Măsuri pentru personalul care lucrează în birouri

a) asigurarea distanței de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri orientate față-spate și spate-spate;

b) pentru birourile deschise orientate față-față, asigurarea separării acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu produse dezinfectante avizate;

c) dezinfecția suprafețelor de lucru la începerea serviciului și apoi o dată la 4 ore;

d) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței fizice de minimum 1,5 m;

e) aerisirea periodică a încăperilor;

f) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.

CAPITOLUL II. Măsuri și reguli pentru activitatea bibliotecilor

Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală; angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:

a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARSCoV-2;

c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă au simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;

e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.

Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul vizitator

a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;

b) deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care se află biblioteca;

c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces;

d) limitarea accesului astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între persoane, se vor monta marcaje;

e) au obligația de a termometriza noncontact vizitatorii. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în incinta clădirii;

f) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;

g) vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare;

h) vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrare;

i) se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);

j) plasarea de paravane despărțitoare la ghișee/casierii;

k) încurajarea utilizării plății cu cardul;

l) dezinfecția regulată a suprafețelor;

m) aerisirea periodică a încăperilor;

n) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;

o) restricționarea accesului în sălile de lectură cu suprafețe mici;

p) interzicerea accesului la cafenea/bistro, acolo unde acestea există;

q) sunt interzise evenimentele publice și/sau private;

r) restricționarea activităților culturale și de educare în biblioteci;

s) asigurarea amenajării biroului de la recepție astfel încât să existe mai multe stații de lucru separate, aflate la cel puțin 1,5 metri una de alta, și fiecare angajat să aibă locul său;

t) recepția și birourile de împrumut vor trebui să aibă instalate ecrane de protecție;

u) se vor monta marcaje în apropierea biroului pentru a impune respectarea unei distanțe de cel puțin 1 metru între utilizatori;

v) se va stabili și implementa un plan de trafic pentru a limita aglomerările și pentru respectarea distanțării impuse;

w) organizarea rezervărilor documentelor se va putea face prin telefon, e-mail, site etc., cu stabilirea unor intervale orare de ridicare a cărților, pentru a elimina formarea de aglomerări de cititori;

x) în vederea limitării numărului de persoane care ating un obiect, personalul bibliotecii va merge la rafturi pentru a procura documentul cerut de utilizator;

y) accesul în sălile de lectură va fi redus, cu respectarea prevederilor referitoare la distanțarea socială, astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 1,5 m între oricare 2 persoane sau 4 m2 pentru fiecare vizitator;

z) accesul la calculatoare în bibliotecă va fi limitat, cu respectarea normelor de distanțare socială, iar în lipsa unui protocol de dezinfectare se recomandă anularea acestui serviciu;

aa) se recomandă o perioadă de carantină a documentelor, în cazul în care dezinfecția acestora nu este posibilă;

bb) restituirea documentelor împrumutate și împrumutul de documente se vor face cu respectarea următoarelor reguli:

  •  (i) documente (cărți, reviste etc.) pe hârtie fără elemente din plastic: minimum 3 zile de carantină;
  • (ii) documente pe hârtie (monografii sau periodice) cu coperte laminate: 10 zile de carantină; sau dezinfectarea copertelor cu material îmbibat cu produse biocide autorizate, respectând timpul de uscare, urmat de o carantinare de 3 zile, înainte de a intra din nou în circulație, pentru a se asigura că virusul nu mai este viabil pe suprafața de hârtie;
  • (iii) documente din plastic (CD, DVD etc.): 10 zile de carantină sau dezinfecție cu material îmbibat cu produse biocide autorizate, respectând timpul de uscare, urmat de o carantinare de 3 zile, dacă sunt documente din hârtie în acel CD sau DVD (broșuri, cutii din carton etc.), apoi pot fi puse la raft;

cc) documentele care au rămas în bibliotecă și care nu au fost manipulate în timpul izolării pot fi manipulate în continuare fără a mai fi dezinfectate în vederea reluării operațiunilor;

dd) în absența unei camere de carantină se va aranja un spațiu specific (o parte din depozit sau din sala de lectură care poate fi ușor adaptat și izolat), cu rafturi și/sau mese disponibile pe care să se stocheze documente, asigurându-se faptul că acel spațiu nu este accesibil pentru public;

ee) toate operațiunile de manipulare, carantină, dezinfecție și curățenie vor trebui să fie executate de personalul din bibliotecă echipat cu echipament de protecție.

Măsuri care privesc angajatorii:

a) vor efectua triajul observațional al angajaților și nu vor permite prezența la locul de muncă a persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

b) termometrizarea zilnică, la intrarea în serviciu – angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;

c) angajaților li se vor asigura măști (medicală/nonmedicală);

d) nu vor obliga angajații să se prezinte la muncă dacă aceștia prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

e) se va asigura distanța fizică între angajați de minimum 2 m;

f) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței sociale de minimum 1,5 m;

g) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrarea/ieșirea din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în incintă.

Măsuri pentru personalul care lucrează în birouri:

a) asigurarea distanței de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri orientate față-spate și spate-spate;

b) pentru birourile deschise orientate față-față asigurarea separării acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu soluții dezinfectante avizate pe bază de alcool;

c) dezinfecția suprafețelor de lucru la începerea serviciului și apoi o dată la 4 ore;

d) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței fizice de minimum 1,5 m;

e) aerisirea periodică a încăperilor;

f) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.

CAPITOLUL III. Măsuri și reguli pentru activitatea librăriilor

Măsuri ce privesc personalul din librării; angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:

a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARSCoV-2;

c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;

e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.

Măsuri care privesc angajatorii

a) angajaților li se vor asigura măști (medicale/nonmedicale);

b) vor efectua triajul observațional al angajaților și nu vor permite prezența la locul de muncă al persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

c) termometrizarea zilnică la intrarea în serviciu – angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;

d) nu vor obliga angajații să se prezinte la muncă dacă aceștia prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

e) se va asigura distanța fizică între angajați de minimum 2 m;

f) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței sociale de minimum 1,5 metri;

g) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrare/ieșire din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în incintă.

Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul

a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;

b) deschiderea activității cu publicul se va face doar dacă librăria:

  • (i) își desfășoară activitatea în centrele comerciale mici, de sub 15.000 mp, și are o suprafață sub 500 mp;
  • (ii) are accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului;
  • (iii) beneficiază de spațiu suficient pentru a asigura regulile de distanțare socială;
  • (iv) desfășoară activități exclusiv de comerț cu amănuntul, fără zonă de staționare.

c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces;

d) pentru limitarea accesului se vor monta marcaje astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între persoane;

e) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;

f) igienizarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare;

g) se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);

h) plasarea de paravane despărțitoare la casierii;

i) încurajarea utilizării plății cu cardul;

j) dezinfecția zilnică și de câte ori este nevoie a suprafețelor;

k) aerisirea zilnică și de câte ori este nevoie a încăperilor;

l) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;

m) interzicerea accesului la cafenea/bistro acolo unde acestea există;

n) sunt interzise evenimentele publice și/sau private;

o) restricționarea accesului la zone de picnic și spații de joacă organizate în spațiile în aer liber, acolo unde acestea există.

Actualitate

Dincolo de performanță: Reconfigurarea capabilităților aeriene pentru teatrele de operațiuni moderne

Publicat

pe

De

Forțele armate care vizează modernizarea flotelor aeriene nu mai caută doar aeronave cu performanțe tehnice superioare la costuri competitive. Nevoia actuală este de a găsi un partener de misiune capabil să livreze nu doar tehnologie „future-ready”, ci și expertiza inginerească necesară adaptării acestor platforme la cerințe operaționale specifice, totul într-un cadru de timp și buget strict definit. Esențială în acest ecosistem este continuitatea: suportul și mentenanța pe tot parcursul ciclului de viață al misiunii.

Platforme versatile pentru misiuni strategice

Avioanele de afaceri, prin caracteristicile lor remarcabile – viteză, autonomie, disponibilitate rapidă și eficiență operațională – au devenit soluția ideală pentru noua generație de platforme aeriene. Aceste aeronave, odată echipate cu radare avansate, senzori și încărcături utile complexe, sunt desfășurate pentru misiuni de Inteligență, Recunoaștere și Supraveghere (ISR), dar și pentru avertizare timpurie (AEW&C).

Capacitatea lor de a fi redeployate rapid în noi zone de operațiuni sau de a fi realocate dinamic le transformă în active strategice. Mai mult, prin interioare modularizate, o singură platformă poate îndeplini roluri multiple, de la patrulare maritimă și evacuare medicală, până la transport strategic, demonstrând o adaptabilitate crucială într-un peisaj al amenințărilor în continuă evoluție.

Succesul programelor critice: Dovezile eficienței

Eficiența acestui tip de platformă este demonstrată prin programe militare de mare succes. Un exemplu elocvent este flota utilizată de forțele aeriene americane pentru programul Battlefield Airborne Communications Node (BACN). Cunoscute drept „Wi-Fi-ul cerului”, aceste avioane acționează ca un gateway de comunicații la mare altitudine, asigurând interoperabilitatea între forțele aeriene și cele terestre, surmontând bariere geografice precum munții sau distanțele vaste.

Un alt punct de cotitură este sistemul High Accuracy Detection and Exploitation System (HADES). Această platformă este pilonul următoarei generații de senzori aerieni, permițând monitorizarea la distanțe strategice de siguranță. HADES transformă radical modul în care este colectată și livrată inteligența militară, oferind acoperire persistentă asupra unor zone întinse și susținând operațiunile multi-domeniu, fără a expune echipajele la riscuri inutile.

Parteneriatul dincolo de hardware

Succesul acestor programe se bazează pe colaborarea strânsă cu lideri în inovația tehnologică de apărare. Abordarea nu este una de tip „one-size-fits-all”, ci una adaptată: de la furnizarea platformei brute până la expertiză inginerească complexă, modificări structurale și servicii de mentenanță integrată.

Cu un suport global care acoperă peste 100 de locații, mentenanța predictibilă devine o realitate, permițând clienților guvernamentali o vizibilitate mai clară asupra cerințelor bugetare pe termen lung. Într-o lume în care cerințele se schimbă rapid, filozofia centrată pe client asigură nu doar o soluție tehnică personalizată, ci un partener care rămâne alături de forțele armate pe toată durata de viață a misiunii.

Citeste in continuare

Actualitate

Traficul trimis de ChatGPT a crescut de peste patru ori în cinci luni: ce arată datele pe septembrie de pe trafic.dwf.ro

Publicat

pe

Un studiu DWF pe 400.000 de răspunsuri ChatGPT explică saltul: traficul pe chatgpt.com a rămas același, dar răspunsurile au început să trimită direct către site-uri.

București, 15 octombrie 2026 – Cele 782 de site-uri românești monitorizate de DWF pe trafic.dwf.ro au primit în septembrie 2026 aproximativ 1,36 milioane de sesiuni din asistenții AI, de peste patru ori mai multe decât în aprilie, când erau circa 312.000. În aceeași perioadă, traficul pe chatgpt.com din România nu a crescut, iar la căutările de cumpărare ponderea răspunsurilor ChatGPT cu linkuri direct în text a urcat de la sub 1% la 49%.

Saltul traficului din AI a început în iulie, odată cu linkurile din răspunsuri

  • Față de septembrie 2025, traficul din asistenții AI e de 4,3 ori mai mare (+328%), iar septembrie este a 15-a lună la rând peste nivelul anului anterior.
  • Creșterea nu a fost constantă. Între iunie 2025 și iunie 2026, traficul din AI a stat aproape pe loc, între 284.000 și 385.000 de sesiuni pe lună, în medie circa 333.000.
  • Din iulie 2026, traficul a urcat la 533.000 de sesiuni, apoi la 854.000 în august și la 1,36 milioane în septembrie.
  • Peste 95% din creșterea față de anul trecut s-a produs între iulie și septembrie 2026. Din cele 1,36 milioane de sesiuni din septembrie, aproximativ 1 milion sunt peste nivelul de dinainte de linkuri.

Legătura se vede în timp: momentul saltului coincide cu apariția linkurilor, iar studiul DWF nu a găsit o altă schimbare în răspunsurile ChatGPT în această perioadă. Click-urile individuale nu pot fi atribuite unui anumit tip de răspuns.

Graficul 1. Sesiunile din asistenții AI pe lună și ponderea răspunsurilor ChatGPT cu linkuri în text. Surse: trafic.dwf.ro, studiul DWF.

ChatGPT căuta și înainte, dar sursele nu apăreau în text

Studiul DWF a analizat 400.000 de răspunsuri ChatGPT la căutări în limba română, făcute din România, din ianuarie până în septembrie 2026. Un singur lucru s-a schimbat în această perioadă: locul în care stau sursele.

  • În ianuarie, ChatGPT căuta deja pe internet la întrebările de cumpărare. Fiecare răspuns avea în medie 24 de surse, cam jumătate site-uri străine precum Alibaba, Wikipedia sau Reddit, dar toate stăteau într-un panou separat, deschis cu butonul „Sources”.
  • În septembrie, 49% din răspunsuri aveau linkuri direct în text, în medie 2,8 pe răspuns.
  • Nouă din zece linkuri din text duc către site-uri românești.

 

Căutarea „camere dvr” în ChatGPT 15 ianuarie 2026 10 septembrie 2026
Linkuri în textul răspunsului 0 3
Unde ajunge cine dă click nicăieri, sursele stau în butonul „Sources” pe site-urile respective

Tabelul 1. Aceeași căutare în ChatGPT, la opt luni distanță. Sursa: studiul DWF.

Vizitele sunt reale: în GA4 cresc în același ritm atât sesiunile marcate cu parametri UTM, cât și cele identificate după site-ul de proveniență, iar rata de engagement a rămas aceeași.

Schimbarea nu e doar locală. ChatGPT a început să afișeze linkuri mai vizibile către branduri în mai 2026, iar Similarweb a măsurat atunci, la nivel global, o creștere de peste 150% a traficului trimis către site-uri într-o singură săptămână.

„Până acum, prezența în răspunsurile AI era o curiozitate de măsurat. Acum e un canal care trimite click-uri importante, iar nouă din zece duc pe site-uri românești. Dacă brandul tău nu apare în răspuns, concurentul care apare ia traficul”, spune Radu Mărcușu, Search Director DWF.

O vizită din AI la fiecare 30 din Google

  • Acum un an, la 146 de vizite din Google venea una din asistenții AI. În septembrie, una la 30.
  • Traficul din AI înseamnă 3,19% din traficul de search și 0,89% din traficul total, cu 59% peste august.
  • ChatGPT aduce 98,9% din acest trafic și trimite deja mai mult decât Bing, al doilea motor de căutare din datele studiului.

Vizitatorul din AI nu mai cumpără mai des, dar cumpără mai scump

Magazinele online din studiu AI, aprilie 2026 AI, septembrie 2026 Google organic, septembrie 2026
Rata de conversie 3,44% 2,09% 1,91%
Coșul mediu 282 lei 391 lei 303 lei

Tabelul 2. Conversia și coșul mediu pe magazinele online din studiu. Sursa: trafic.dwf.ro.

Graficul 2. Rata de conversie din AI și din Google organic, ianuarie-septembrie 2026. Sursa: trafic.dwf.ro.

  • În aprilie, vizitatorul venit din AI cumpăra de aproape două ori mai des decât cel din Google organic. În septembrie, diferența aproape a dispărut.
  • Comenzile din AI sunt însă mai mari: coșul mediu a urcat la 391 de lei, cu 29% peste organic.
  • Veniturile aduse de AI magazinelor, de 2,1 milioane de lei în septembrie, sunt de peste patru ori mai mari decât acum un an, dar reprezintă încă doar 0,8% din vânzări.
  • Ipoteza DWF, de urmărit în lunile următoare: linkurile din text aduc pe site și oameni care încă explorează, nu doar pe cei care au ales deja ce cumpără.

Piața: scăderea traficului încetinește a treia lună la rând

Traficul total este cu 4,8% sub nivelul din septembrie 2025, după scăderi de 10,7% în iulie și 7,1% în august. Search-ul rămâne canalul cu cea mai mare scădere, dar ritmul s-a redus de la 20% în iulie la 12,6%.

Canal Sesiuni septembrie 2026 Evoluție anuală iulie Evoluție anuală august Evoluție anuală septembrie
Trafic total 153,3 mil. −10,7% −7,1% −4,8%
Search 42,8 mil. −20,0% −18,3% −12,6%
Paid 44,7 mil. −1,7% +7,0% +7,6%
Social 3,6 mil. −1,0% +9,8% +11,1%
Direct 30,7 mil. −6,5% −10,9% −3,1%
Asistenți AI 1,36 mil. +47,6% +154,4% +327,8%

Tabelul 3. Traficul pe canale și evoluția față de anul anterior, iulie-septembrie 2026. Sursa: trafic.dwf.ro.

Magazinele online cresc puțin peste inflație

  • Veniturile din septembrie sunt cu 7,4% mai mari decât acum un an, la 268 de milioane de lei.
  • Inflația anuală a fost de 6,6% în septembrie, iar mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,1%, potrivit INS. În termeni reali, vânzările sunt deci aproape la nivelul de anul trecut.
  • Comenzile au crescut cu 2,8%, iar coșul mediu cu 4,4%, la 333 de lei, mai puțin decât inflația.
  • Tabloul se potrivește cu datele INS pentru întregul comerț cu amănuntul, care a avut în august prima creștere anuală după 12 luni, de 0,9%.
  • Organicul continuă să aducă mai puține vizite, dar mai mulți bani: sesiunile scad cu 18,1%, iar veniturile cresc cu 2,2%.

De reținut

  • Site-urile din studiu au primit în septembrie 1,36 milioane de sesiuni din asistenții AI, de peste patru ori mai multe decât în aprilie (circa 312.000).
  • Traficul pe chatgpt.com din România nu a crescut: stă între 20 și 26 de milioane de vizite pe lună de 16 luni, potrivit Similarweb.
  • Canalul AI crește, dar peste 95% din creșterea față de anul trecut s-a produs între iulie și septembrie, după ce ChatGPT a început să pună linkuri în răspunsuri: la căutările de cumpărare, de la sub 1% în ianuarie la 49% în septembrie.
  • Acum un an, la 146 de vizite din Google venea una din asistenții AI. În septembrie, una la 30.
  • Vizitatorul din AI nu mai cumpără mai des decât cel din Google, dar lasă un coș cu 29% mai mare.
  • Magazinele online cresc cu 7,4%, puțin peste inflația de 6,6%.

Notă metodologică

  • trafic.dwf.ro agregă anonim datele din Google Analytics 4 a 782 de site-uri din portofoliul DWF, cu 153,3 milioane de sesiuni în septembrie, mai ales companii active în marketing (magazine online, firme de servicii, advertiseri), fără portaluri de știri. Cifrele descriu aceste site-uri, nu întregul internet românesc.
  • Cohorta se recompune la fiecare ediție: procentele de evoluție sunt comparabile între ediții, volumele absolute nu.
  • De la această ediție, cifrele lunare sunt calculate pe luna calendaristică întreagă. Ediția pe august folosea o fereastră de 30 de zile și raporta 995.000 de sesiuni din AI, față de aproximativ 855.000 pe luna calendaristică.
  • Traficul din AI include sesiunile identificate în GA4 după site-ul de proveniență sau parametrii UTM. Click-urile din reclamele ChatGPT sunt măsurate separat, iar cele din Modul AI al Google sunt numărate la Search.
  • Studiul despre linkuri: 400.000 de răspunsuri colectate din interfața ChatGPT în ianuarie-septembrie 2026, pentru 36.318 căutări în limba română, făcute din România. Vizitele pe chatgpt.com: Similarweb. Inflația și comerțul cu amănuntul: INS.

Despre DWF

DWF este o agenție de digital marketing construită în jurul performanței, tehnologiei și datelor. Agenția reunește specialiști din SEO, Paid Media, Social Media, Content și AI pentru a dezvolta strategii integrate și a transforma obiectivele de business în rezultate măsurabile.

trafic.dwf.ro este gratuit, nu necesită înregistrare și se actualizează lunar. Studiul complet despre linkurile din ChatGPT este disponibil la trafic.dwf.ro/ai.

f.ro | BĂNĂȚEANUL

Citeste in continuare

Actualitate

Talon Blue, drona autonomă Northrop Grumman, a efectuat primul zbor

Publicat

pe

De

Demonstrație autonomă în deșertul Mojave

Demonstratorul de dronă „wingman” Talon Blue, dezvoltat de Northrop Grumman, a zburat pentru prima dată deasupra deșertului Mojave din California. În cadrul testului, desfășurat la o dată care nu a fost precizată, aparatul a executat autonom rulajul, decolarea, manevrele în aer și aterizarea, potrivit companiei.

Craig Woolston, vicepreședinte și director general pentru cercetare și proiectare avansată în cadrul Northrop Grumman, a descris zborul drept un pas către o nouă generație de capabilități autonome. El a adăugat că fiecare test oferă lecții utile pentru dezvoltarea viitoare a acestor tehnologii.

Proiect finanțat de companie, în afara primului val al programului CCA

Northrop Grumman a finanțat până acum din resurse proprii dezvoltarea Talon Blue, după ce nu a fost selectată pentru contractele inițiale ale Forțelor Aeriene ale SUA privind aeronavele autonome de tip Collaborative Combat Aircraft (CCA).

În iunie, Anduril și General Atomics au fost alese pentru construirea dronelor din prima etapă a programului. Separat, în competiția dedicată software-ului de autonomie, au avansat Anduril, Shield AI și Collins Aerospace, filială a RTX.

Cu toate acestea, autoritățile americane au manifestat interes pentru Talon Blue, iar Forțele Aeriene i-au atribuit indicativul militar YFQ-48A.

Arhitectură modulară și software aflat în teste

Northrop Grumman promovează designul modular al aeronavei și afirmă că compartimentul său pentru armament poate fi adaptat pentru misiuni diferite. Compania dezvoltă, de asemenea, o suită software de autonomie numită Prism, testată pe Model 437, o dronă produsă de filiala Scaled Composites.

Nu este clar dacă Talon Blue a fost pilotată în primul zbor folosind software-ul Prism. Un purtător de cuvânt al companiei nu oferise încă o precizare în acest.

Competiția pentru drone autonome continuă

O a doua etapă a programului CCA este în curs de dezvoltare. În paralel, și alți producători, inclusiv Lockheed Martin, și-au prezentat conceptele de drone „wingman”, fără să le asocieze în mod public cu programe specifice.

Primul zbor al Talon Blue marchează astfel o etapă importantă pentru proiectul Northrop Grumman, într-un domeniu în care companiile încearcă să transforme autonomia aeriană într-o capabilitate operațională.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv23 de ore ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv23 de ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv23 de ore ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv23 de ore ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusiv23 de ore ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusiv23 de ore ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu

După ce i-am trecut prin bisturiu pe: Picior Florin-Alexandru – agentul-spray prins de propriul body-cam, Mataiche Marian – Rambo de...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea

Grădinița de cadre – ediția Baicoi: bătaie, botezuri și băi de „apă vie” la Poliția lui Pinochio & prietenii (aici)...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA

SRPCIV Prahova, structură care ar trebui să fie un pilon al siguranței rutiere, funcționează, potrivit relatărilor interne și investigatiilor Incisiv...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...

Exclusiv4 zile ago

Ploiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”

În Ploiești, cetățeanul care respectă legea este, oficial, fraier. Actele o spun, nu pamfletarul. Hârtii cu ștampilă, semnături, dispoziții și...

Exclusiv4 zile ago

Articolul 10 – Sindromul «Să moară și capra judecătorului din provincie». Legea contenciosului administrativ, cancer procedural în 151 de dosare din M.A.I.

Când legea nu mai apără drepturi, ci protejează oboseala instanțelor din București În România juridică, statul de drept are o...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...

Exclusiv5 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv