Connect with us

Actualitate

Dosarul care aruncă în aer România pe 25 august!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

După ce pe 3 mai dezvăluiam schema de ”devalizare definitivă” a companiei de stat CFR Marfă, structurile informative au început să își pună întrebări. Ce-i drept, numele grele implicate în acest ”ghem” transpartinic de interese majore, plecând de la o sumă netă de pornire de 570 de milioane euro- de la fostul șef al ANAF, Bogdan Stan și până la ”beneficiarul final”, miliardarul Gruia Stoica- sunt ”legendate” la vârful sistemului ca fiind ”indestructibile” în fața oricărei anchete. Dar, uite că ”șurubul” începe totuși să se strângă…
Oare Gruia Stoica s-o bucura de ”războiul fratricid” dintre CFR Infrastructură și CFR Marfă?
Chiar dacă, într-adevăr, ”cheița” a fost întoarsă de la Bruxelles, de acolo de unde mai marii Comisiei Europene avertizează autoritățile de la București ca până la data scadentă de 25 august 2020 să recupereze 570 milioane de euro. Sumă considerată printr-o decizie definitivă a Comisiei Europene drept ajutor de stat în ”afacerea suveică” derulată cu sprijinul tacit al ”săgeților” de la ANAF și Curtea de Conturi între două companii de stat al căror acționar majoritar este Ministerul Transporturilor. Însă sperând că ”plata” se va face la grămadă, de la buget, după 25 august, atunci când guvernanții vor începe să plângă din nou cu lacrimi de crocodil, pe modelul plăților efectuate către frații Micula, cum că nu mai au ce face, artizanii acestei uriașe scheme financiare se feresc ca de tămâie să răspundă la întrebările gata pregătite pentru ei. Și care trebuie să li se pună și oficial, dar până pe data de 25 august, atunci când România pur și simplu va fi aruncată în aer de o devastatoare procedură de infringement în domeniul Transporturilor! Totul doar pentru ca niște băieți deștepți să încaseze un comision de aproape șase milioane de euro iar compania de stat CFR Marfă să poată fi depusă cu totul pe tava concurenței private!
Devalizarea SNTFM CFR MARFĂ SA
Iată că în ciuda eforturilor ”logistice” disperate de a se acoperi dedesubturile care au făcut ca două companii de stat, CFR Infrastructură SA și SNTFM CFR MARFĂ SA să se ”devoreze” între ele spre beneficiul de sute de milioane de euro a concurenței private se înmulțesc deja notele informative pe acest subiect.Și care scot la iveală nu doar cum a fost posibilă o asemenea manevră, dar și cum se acoperă urmele prin ”încăpățânarea” de a nu da drumul la raportul controlului Curții de Conturi de către ”supervisor”-ul Bogdan Stan. Același care, din fosta sa calitate de președinte al ANAF se pare că s-a aflat ”la serviciu” și la declanșarea crizei de la CFR Marfă. Iar ultima informare deja parvenită beneficiarilor legali completează o mare parte din acest ”puzzle” prin care statul român tocmai ce este pe cale să piardă 570 milioane de euro: ”Pe 04.02.2020, în dosarul nr. 969/3/2020, înregistrat pe rolul Tribunalului București se pronunță încheierea de deschidere a procedurii de concordat preventiv al SNTFM CFR MARFĂ SA, fiind desemnat administrator concordatar provizoriu CITR Filiala Ilfov SPRL. Pe 12.03.2020, în același dosar se omologhează proiectul de concordat preventiv propus de SNTFM CFR MARFĂ SA.
Bogdan Stan are de dat multe explicații
Însă compania intră în procedura de concordat preventiv înainte ca DGAMC să recupereze valoare datoriilor restante cu titlu de principal ale SNTFM CFR MARFĂ SA față de ANAF din 2010 și până la conversia creanțelor în acțiuni în 2013, cât și valoarea datoriilor restante cu titlu de principal ale SNTFM CFR MARFĂ SA față de CFR Infrastructură SA, valori apreciate drept ajutor de stat incompatibil prin Decizia Comisiei Europene pronunțată în dosarul cu număr de caz SA.43549. De altfel, Comisia a concluzionat că finanțarea publică acordată de România societății SNTFM CFR MARFĂ SA este incompatibilă cu normele UE privind ajutoarele de stat. Și, prin urmare trebuie să fie recuperată o sumă de 570 milioane de euro. Revenind la DGAMC, acesta este organul fiscal care administrează societatea și are atribuții în ceea ce privește aplicarea măsurilor de executare silită pentru recuperarea ajutorului de stat incompatibil. Termenul stabilit de Comisia Europeană fiind 25.08.2020. Nerespectarea termenului de recuperare a ajutorului de stat incompatibil conducând la declanșarea procedurii de infringement împotriva României. Cu toate acestea, pe de o parte, suma reprezentând ajutor de stat incompatibil de restituit statului român nu este consemnată în proiectul de concordat preventiv al SNTFM CFR MARFĂ SA! Nefiind astfel recunoscută drept o creanță datorată și, ca atare, nu se propune nicio modalitate de plată a acesteia! Iar pe de altă parte, proiectul de concordat preventiv nici nu a fost comunicat către DGAMC în vederea exprimării votului de susținere sau de respingere a proiectului de concordat preventiv! Acestea fiind de altfel și motivele pentru care DGAMC a promovat apel împotriva hotărârii prin care a fost omologat concordatul preventiv propus creditorilor de SNTFM CFR MARFĂ SA, apel nesoluționat însă până acum.
Cine plătește pentru procedura de infringement ce va fi declanșată de Comisia Europeană?
De asemenea, mari probleme ridică și tabelul de creanțe întocmit în procedura concordatului preventiv deschisă în dosarul nr.969/3/2020. Și unde, potrivit documentelor intrate în posesia noastră, creanța cu care DGAMC este înscris la masa credală este de aproximativ 127,5 milioane lei. Iar modalitatea în care a fost propusă restituirea acestei sume este prin eșalonare, atât în perioada celor 24 de luni de concordat preventiv, cât și ulterior finalizării celor 24 de luni! În perioada post concordat figurând o sumă de aproximativ 50 milioane lei de restituit. Mai mult decât atât, deși prin proiectul de concordat preventiv se afirmă că modalitatea de eșalonare a creanței ANAF a fost agreată în prealabil, DGAMC susține în apelul promovat că nici la data supunerii spre aprobare a proiectului și nici la data omologării sale nu exprimase acordul de eșalonare a creanței datorate de SNTFM CFR MARFĂ SA! Important de avut în vedere fiind și faptul că în perioada de desfășurare a concordatului preventiv nu se poate deschide procedura de insolvență împotriva debitorului SNTFM CFR MARFĂ SA, dar și că toate procedurile de executare silită sunt suspendate”!
Fără selecție de oferte!
De asemenea, un alt ”mister” care a pus serios pe jar structurile abilitate este cel referitor la practicianul în insolvență desemnat administrator concordatar, CITR FILIALA ILFOV SPRL, întrucât debitoarea SNTFM CFR MARFĂ SA nu a organizat obligatoria procedură a selecției de oferte! Dar se va stabili și cum a fost posibilă o asemenea decizie motivată doar printr-o halucinantă explicație gen” lucrăm doar cu firma noastră de casă”! Cert este însă doar că pentru atribuțiile exercitate de aceasta în calitate de administrator concordatar, SNTFM CFR MARFĂ SA va plăti lunar 21.000 euro + TVA, timp de 24 de luni, onorariu de succes 1% + TVA din sumele stinse în cadrul planului de concordat, precum și suma de 170.000 + TVA pentru proiectul de concordat depus și omologat în instanță.
Cine răspunde?
Până la urmă, în ciuda tuturor ”legendărilor” celor implicați în devalizarea CFR MARFĂ, cineva tot va trebui să răspundă la următoarele întrebări. Și cu cât mai repede, cu atât mai bine, nemaifiind chiar atât de mult până la scadența din 25 august. Deci :
Care au fost criteriile de alegere a practicianului în insolvență pentru desemnarea în calitate de administrator concordatar? Onorariul de succes de 1% se va aplica și la suma de 570 milioane euro pe care SNTFM CFR MARFĂ SA va trebui să o plătească către statul român până la 25.08.2020?
Compania Națională a Căilor Ferate CFR SA-creditorul principal- este autoritate contractantă în sensul art.4 alin. (1) lit. b) din Legea 98/2016?
Dacă s-a comunicat de către ANAF prin DGAMC somația de plată a sumei de 570 milioane de euro stabilite prin decizia Comisiei Europene? Și dacă da, la ce dată? În caz contrar, care a fost impedimentul transmiterii somației?
Cine va plăti costurile declanșării procedurii de infringement împotriva României dacă ajutorul de stat nu este recuperat în acord cu Decizia Comisiei Europene?

Actualitate

Scutul orbital prinde contur: Northrop Grumman și Apex Space accelerează programul de interceptoare spațiale pentru 2027

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să revoluționeze apărarea antirachetă a Statelor Unite, gigantul Northrop Grumman a anunțat un parteneriat cu firma comercială Apex Space. Obiectivul central al acestei alianțe este demonstrarea capacităților interceptoarelor bazate în spațiu (SBI) în cadrul inițiativei de apărare „Golden Dome”, un pilon al strategiei de securitate a administrației Trump, cu termen de implementare în anul 2027.

Un parteneriat pentru viteză și scară industrială

Colaborarea dintre cele două entități vizează transformarea rapidă a conceptelor teoretice în realități operaționale. Northrop Grumman a finalizat deja teste critice la sol în cursul acestui an, poziționându-se, alături de Apex, pentru a accelera producția de serie a acestor sisteme de apărare. Miza este clară: protejarea teritoriului național prin soluții tehnologice accesibile și ușor de multiplicat la scară industrială.

Proiectul este susținut printr-o modalitate inedită de finanțare. Northrop Grumman își autofinanțează demonstrația planificată, participând astfel la competiția de tip „premiu” lansată de Space Force. Acest program mai larg a atras deja investiții masive, serviciul militar acordând anterior contracte în valoare totală de 3,2 miliarde de dolari către diverse firme din domeniu.

Investiții masive și baze tehnologice solide

Efortul Northrop Grumman nu pleacă de la zero. Demonstrația programată pentru 2027 se bazează pe o investiție proprie de un miliard de dolari în tehnologii de apărare antirachetă. Succesul testelor la sol din acest an confirmă faptul că gigantul aerospațial este în grafic pentru a livra capacități orbitale funcționale în mai puțin de trei ani.

Rolul vital al startup-urilor în noua cursă spațială

Apex Space, un startup din Los Angeles fondat în 2022, aduce în ecuație agilitatea și specializarea în construcția de platforme satelitare (buses) modularizate. Acestea sunt concepute special pentru a susține constelații vaste pe orbita joasă a Pământului (LEO), fiind infrastructura ideală pentru proiectul „Golden Dome”.

Conducerea Apex subliniază că parteneriatul va permite o apărare antirachetă la scară de constelație, răspunzând unei nevoi urgente de securitate. Deși Apex anunțase anterior un proiect propriu, denumit „Project Shadow”, care viza testarea unui interceptor până la finele anului 2026, rămâne de văzut cum va fi integrată acea inițiativă în noua arhitectură comună cu Northrop Grumman.

Citeste in continuare

Actualitate

ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ

Publicat

pe

De

 

România

Consiliul Județean Prahova

Serviciul Resurse Umane

Compartiment Sănătate, Cultură, Învățământ

Mas-Media, Sport-Tineret, Ong-Uri, Turism                                 Aprobat,

Nr. 15194/ 27.05.2026                                                                                               

                                                                                                 PREȘEDINTE

                                                                                                       Virgiliu Daniel Nanu

 

 

ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ

 

           Consiliul Județean Prahova, Bdul Republicii, nr. 2-4, Municipiul Ploiești, Județul Prahova, telefon: 0244.514.545, fax: 515.816, email: cons._jud@cjph.ro, codul fiscal 2842889.

Consiliul Județean Prahova invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc  condiţiile  prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună propuneri de proiecte în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, pentru domeniile: cultură și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, –  sport de performanță, sportul  pentru toți.

Proiectele din fonduri publice pentru activități nonprofit de interes general (județean), depuse în baza Legii 350/2005, vor fi finalizate de către potențialii beneficiari, conform termenelor stabilite în cererea de finanțare, fără a depăși data de 25.11.2026.

 

1.Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniile: cultura și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, – sport de performanță, sportul pentru toți, pe anul 2026, este prevăzută în Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

2.Sursa de finanţare a contractului şi valoarea:

Suma totală aprobată a finanțărilor nerambursabile este de 2.300.000 lei, din bugetul județului.

Domeniile pentru care se acordă finanțări nerambursabile și sumele aprobate pentru anul 2026, conform:  Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 67/29.04.2026, privind aprobarea Bugetului propriu al județului și al bugetelor instituțiilor de sub autoritatea Consiliului Județean Prahova pe anul 2026 și estimări pe anii 2027-2029; Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 69/14.05.2026, privind modificarea și completarea Ghidurilor solicitantului referitoare la regimul finanțărilor nerambursabile acordate din bugetul propriu al Județului Prahova pentru activități nonprofit de interes județean, aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 92/30.04.2024, modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 171/2025; Hotărârii Consilului Județean

 

 

Prahova nr. 70/14.05.2026, privind aprobarea Programului anual de finanţări nerambursabile  din fondurile publice ale județului Prahova pentru activităţi nonprofit de interes judeţean pe anul 2026, sunt:

–  Cultură și învățământ, Sănătate, Social, Protecția mediului cu 230.000 lei:

– Tineret – 230.000 lei;

– Sport de performanță, – 1.472.000 lei;

– Sportul  pentru toți în sumă de 368.000 lei;

  1. Durata proiectelor: până în data de 25.11.2026
  2. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 04.07.2026, ora 23:59
  3. Propunerile de proiect vor fi depuse online pe Platforma digital.cjph.ro.
  4. Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare, în perioada: 06. 07 – 13.07.2026

7.Transmitere clarificări către aplicanți: 14.07-15.07.2026

8.Primirea răspunsurilor la clarificări: 16.07-21.07.2026

  1. Afișarea rezultatelor evaluării proiectelor depuse: 22.07.2026
  2. Perioada de depunere a contestaţiilor: 23.07-27.07.2026
  3. Soluţionarea contestaţiilor depuse: 28.07– 30.07.2026
  4. Afişarea pe site-ul instituției a rezultatelor finale:31.07.2026.
  5. Semnarea contractelor de finanțare: 13-15.08.2026
  6. Derularea proiectelor: până la data de 25.11.2026

Ghidurile care stau la baza finanțării acestor proiecte sunt postate pe site-ul Consiliului Județean Prahova: www.cjph.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

Compartiment Sănătate,Cultură,Învățământ,  Mass – Media, Sport-Tineret, ONGuri, Turism
Nume și prenume Semnătura      Data:
Întocmit: Cons.Moșu Răzvan 27.05.2026
Verificat: Șef serviciu Ioan Elena 27.05.2026

 

 

 

Citeste in continuare

Actualitate

Inovația din umbră: Cum Physical Sciences Inc. redefinește securitatea națională prin tehnologii de elită

Publicat

pe

De

În adâncurile golfului Narragansett din Rhode Island, o dronă subacvatică alimentată de baterii specializate cu litiu-ion scanează fundul mării în căutarea unor mine explozive simulate. Această misiune, de o dificultate extremă, necesită densități de putere și standarde de siguranță mult peste capacitățile comerciale obișnuite. În același timp, la punctele de frontieră și la evenimente de anvergură precum Super Bowl, sisteme avansate de detecție spectroscopică gamma veghează împotriva contrabandei cu materiale nucleare, având capacitatea rară de a distinge amenințările reale de radiațiile naturale.

Aceste tehnologii critice nu sunt produsul unor start-up-uri din Silicon Valley care vânează profituri rapide, ci rezultatul muncii asidue de decenii a companiei Physical Sciences Inc. (PSI), o afacere mică deținută de angajați, cu sediul în Andover, Massachusetts.

Dincolo de modelul Silicon Valley: Pariul pe cercetare pe termen lung

Spre deosebire de companiile finanțate prin capital de risc care caută scalarea comercială imediată, PSI a ales un drum marcat de rigoare și parteneriate strategice cu agențiile federale. Prin intermediul programului Small Business Innovation Research (SBIR), compania a reușit să transforme concepte teoretice în prototipuri funcționale și, ulterior, în producție de serie pentru sistemele de apărare. Acest model de afaceri permite PSI să ignore presiunile investitorilor externi și să se concentreze pe cicluri de dezvoltare de până la zece ani, esențiale pentru tehnologiile integrate în marile platforme militare.

O bază industrială suverană: Investiții masive în producția autohtonă

Pentru a răspunde provocărilor moderne, PSI a demarat o serie de investiții strategice în facilități de producție pe teritoriul Statelor Unite. Printre acestea se numără o fabrică de baterii de 30 de milioane de dolari, preluată de la un start-up care își mutase producția peste hotare, acum reutilată pentru a echipa sistemul de neutralizare a minelor Barracuda al Marinei. Mai mult, compania a inaugurat spații dedicate componentelor din ceramică pentru rachete hipersonice și sisteme de detecție a radiațiilor montate pe șine, utilizând exclusiv componente de origine internă pentru a elimina riscurile legate de lanțurile de aprovizionare globale.

Angajamentul angajaților-proprietari: Un partener de încredere pentru viitorul apărării

Cu o echipă de 250 de angajați care sunt totodată și acționari, PSI demonstrează că stabilitatea și expertiza acumulată în timp sunt fundamentale pentru inovația în domeniul apărării. De la propulsoare avansate pentru rachete până la optică în infraroșu pentru sisteme de imagistică, portofoliul companiei acoperă lacune critice în baza industrială națională. Recent, Pentagonul a descris programul SBIR drept o „piatră de temelie a inovației în apărare”, iar PSI își asumă rolul de punte între ideile revoluționare și implementarea lor la scară largă, oferind soluții concrete pentru provocările de securitate ale deceniului actual.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

ANTIGRINDINA: Milionul fantomă de hectare protejate. Cum a împușcat statul norii pe hârtie și a ratat culturile din câmp

„Milioane de hectare protejate” – slogan oficial, nu realitate agricolă În România, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor...

Exclusiv2 ore ago

BMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)

PRAHOVA, MOȘIE DE PILE ȘI ÎMPUTERNICIȚI PE VIAȚĂ De mai bine de un deceniu, IPJ Prahova arată ca o casă...

Exclusiv2 ore ago

PATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!

DICTATURA CIORBEI LA BOLDEȘTI-SCĂENI: REPUBLICA BANANIERĂ UNDE LEGEA E PREȘ, IAR NEPOTISMUL E SPORT NAȚIONAL! Măcelul de la stadion: Cum...

Exclusiv2 ore ago

EXPORTATORII DE TEROARE: DE LA „COLONIA PENALĂ” A LUI NAN DE LA COCA – COLA DIN PLOIEȘTI, LA JOCURILE DE CULISE ALE LUI MOLDOVAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA

DICTATURA BULELOR ȘI REȚETA SCLAVIEI: CUM SE MULGE PROFITUL LA COCA-COLA PLOIEȘTI PRIN TEROARE, NEPOTISM ȘI LOBBY TRANSFRONTALIER În timp...

Exclusiv2 ore ago

CIRCUL FOAMEI DE SECURITATE: Cum să privești dronele ca la cinema pe banii proștilor și să vinzi suveranitatea la tarabă în Washington

Factura de 565.000 de dolari: Diplomația română, pusă pe liber de o firmă de lobby Într-o țară în care spitalele...

Exclusiv2 ore ago

OASTEA ORBILOR CU EPOLEȚI: CUM SE SCHIMBĂ ONOAREA PE VRAJEALA LUI SIMION ȘI O PENSIE ZĂCUTĂ ÎN SERTAR

În timp ce „patrioții” de serviciu bat toba suveranismului prin piețe, mii de rezerviști români au fost transformați în masă...

Exclusiv2 ore ago

Epoleții muți și „Sindicatul Tăcerii”: Cum se ascunde vârful IGPR în timp ce Justiția face scut în jurul grefierilor

Fantezii cu șefi solidari și alte basme de adormit agenții Într-o lume paralelă, unde onoarea se poartă pe umeri, nu...

Exclusivo zi ago

AMNEZIE GENERALĂ ÎN CASA POPORULUI: CUM SE JOACĂ „DE-A DEBILAȚII” PARLAMENTARII CU PENSIILE MILITARE

În timp ce aleșii neamului se înghesuie la bufetul Parlamentului, proiectul PLx 540/2024 zace într-un sertar cu miros de trădare....

Exclusivo zi ago

Permisul de conducere, „zălog” pentru amenzile neplătite: Noua regulă care ar putea lăsa zeci de mii de români fără dreptul de a sofa

O schimbare radicală de paradigmă în legislația rutieră și fiscală din România se pregătește să intre în vigoare, vizând direct...

Exclusivo zi ago

Sărbătoare încheiată în spatele gratiilor: Drumul spre casă al unui șofer băut s-a oprit în arestul poliției

O seară care trebuia să fie marcată de liniștea sărbătorii de Rusalii s-a transformat într-o cauză penală pentru un bărbat...

Exclusiv2 zile ago

FESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE

După două decenii în care au privit spre cer ca la un spectacol de artificii de prost gust, plătit scump...

Exclusiv2 zile ago

PLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor

Balet deșănțat pe cadavrul legii: Când „obligația” devine „opțiune” de ignorat În timp ce rezerviștii militari își numără mărunțișul în...

Exclusiv3 zile ago

MĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!

PUȘCĂRIA MĂRGINENI, MOȘIA VĂTAFILOR CU EPOLEȚI: INVESTIGAȚIA CARE CUTREMURĂ PORȚILE! Șah cu polițiștii prin DZU: Cum se mută „pionii” după...

Exclusiv3 zile ago

MIRACOLELE SALARIZĂRII LA BUCUREȘTI: EROI CU RESTRICȚII, PLĂTIȚI CA NIȘTE SCRIBOI DE BIROU!

Polițistul român, acest „Superman” pe care statul îl vrea și supus, și sărac În timp ce prin birourile Ministerului Muncii...

Exclusiv3 zile ago

GALAȚIUL ARDE, IAR GUVERNUL SE PIAPTĂNĂ CU LEGEA SALARIZĂRII: DRONA A PICAT, NESIMȚIREA A RĂMAS!

Artificii rusești peste blocurile din Galați: Somnul rațiunii naște cratere și răniți În timp ce mai-marii statului exersează prin birouri...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv