Actualitate
”Măcel” între ”procurorii fără chip”/Culoarul SRI, privatizat de samsarii de procurori!
(Preluare National – Catalin Tache):
Recent încheiatele proceduri pentru desemnarea noilor procurori șefi ai celor mai importante structuri de Parchet, începând chiar cu Parchetul General și sfârșind cu DNA și DIICOT au fost de departe cele mai ”murdare” de până acum. Chiar dacă ”placa” oricum obosită a lui Cătălin Predoiu cu ”transparența” lor poate a mai amăgit pe unul sau pe altul, inițiații sistemului cel puțin au fost pur și simplu șocați la ce nivel s-a putut ajunge în impunerea conducerilor ”structurilor de elită”. Pentru că dacă în trecut și chiar și pe vremea de aur a ”statului paralel” se juca de asemenea murdar, dar ”pârghiile” erau apăsate strict de ”frățiile” din serviciile secrete, prin intermediul liderilor politici de casă, de această dată bătălia subterană s-a purtat strict între ”samsarii de procurori”! Oameni de afaceri care nu doar că au scăpat de propriile dosare pe când nimeni nu mai credea în ”extragerea” lor din ”ghearele” Justiției, dar care acum pur și simplu au privatizat la propriu fostele ”culoare” dintre ”câmpurile tactice” create de generalul Dumitru Dumbravă.
De au și ajuns să se răsucească în rezervă generalii SRI din vechea gardă văzând ce a ajuns din ”Jusitiția lor”, după ce aceasta a fost preluată de controversați afaceriști a căror infuență este tot mai mare, atât printre organele de urmărire penală, cât și la celălalt capăt al culoarului, în sălile de judecată… Iar odată cu ”privatizarea” fostelor ”culoare” ale Serviciului Român de Informații, riscurile ca actul de Justiție să scape de sub control mai mult decât oricând sunt deja prea mari pentru a fi neglijate de structurile contrainformative. Unele însă destul de timorate, cel puțin pe acest subiect sensibil, mai ales că în spatele ”samsarilor” din Justiție care au pus la cale un adevărat ”târg privat de procurori” la Cluj Napoca pare a fi un serviciu secret occidental. Unul care astfel a găsit o nouă soluție de a continua să controleze Justiția din România, fără ca măcar astfel să mai fie nevoie de folosirea prea costisitorilor și mai ales ”năzuroșilor” lideri politici de la noi…
”Măcel” între ”procurorii fără chip”
”Procurorii fără chip preiau Justiția” titram pe 12 ianuarie, avertizând că, mult mai curând decât se așteaptă unii, sistemul va fi zguduit de o luptă ”surdă” dată între protectorii celor deja identificați drept ”procurorii fără chip”. Adică acei procurori care, în ciuda lipsei cvasitotale a dosarelor rezolvate de la CV-uri, vor fi puternic susținuți, prin orice mijloace și cu orice preț, pentru a accede cât mai sus spre vârful piramidei noii ”Republici a Procurorilor” ce va fi instaurată în România, după ”selecția” ministrului Justiției din ”guvernul meu”. Urmând ca de-abia apoi ”samsarii de procurori” să își facă și ei calculele pe îndelete și să își recupereze apoi investițiile făcute, cu maximum de profit posibil, bineînțeles… Iar polițele deja au început să fie plătite la atât de puțină vreme de când președintele Klaus Iohannis a semnat deja decretele de numire pentru noii procurori șefi. ”Samsarii de procurori” declanșând deja un adevărat ”război fratricid”, prin detonarea unui scandal public care arată că nu toate părțile s-au arătat mulțumite cu rezultatele ”procedurizări transparente” a lui Cătălin Predoiu. Și că operațiunea de ”vendetta” este de-abia la început, fiind de așteptat un adevărat ”măcel” pentru redesenarea sferelor de influență din Justiție. Un adevărat război total, din momemnt ce părțile beligerante își anihilează mai nou inclusiv ”tentaculele mediatice” puse mai mult sau mai puțin la vedere în slujba ”procurorilor fără chip”…
Moștenirea lui Dumbravă…
Proaspăt devenit corporatist la o companie bancară maghiară, probabil că generalul Dumitru Dumbravă nu mai are aceiași fini cunoscători ai sistemului drept ascultători ai legendarelor sale povești la un pahar -sau mai ales la mai multe- despre eficiența ”câmpurilor tactice” create de acesta în Justiție, pe când se afla în fruntea uneia dintre Direcțiile cheie ale Serviciului Român de Informații. ”Câmpuri tactice” care, după ce au fost unite între ele și prin complexa rețea de ”culoare” preluate în urma unui veritabil ”atac raider” de la fostul vicepremier Gabriel Oprea au devenit practic cea mai de temut forță a României din zilele ”statului paralel”. Cel nerecunoscut nici de președintele Klaus Iohannis, dar nici măcar de ”contracandidata” acestuia, Viorica Dăncilă. Numai că ”decaparea” de urgență a generalului Dumitru Dumbravă – singurul care a fost trecut în rezervă fără respectarea cutumei ultimei înaintări în grad!- mai ales că ”Mitică” se dovedea deja mult prea vorbăreț la ”șuetele băiețești” la care participa a lăsat în urmă un ”gol” care nu a fost revendicat, cel puțin la vedere, de nicio altă grupare din serviciile secrete. Cele care, din contră au făcut chiar tot posibilul de a se disocia de ”moștenirea lui Dumbravă”. Cea care a ajuns astfel în mâinile altcuiva… Dar nu a ”samsarilor de procurori” despre care deja se spune că fac legea în actul de Justiție, prin crearea unui adevărat ”centru de comandă” la Cluj Napoca.02a 0aaa3 Culoarul SRI, privatizat de samsarii de procurori!Pentru că la rândul lor ”cocoșați” deja de propriile dosare, aceștia chiar că nu aveau cum să preia ei, pe persoană fizică, ”moștenirea lui Dumbravă”. Varianta de lucru cea mai plauzibilă a structurilor contrainformative fiind doar că aceștia au fost activați în folosul unei alte forțe cu adevărat de luat în seamă. Cel puțin într-o primă fază ”samsarii” fiind mulțumiți că au scăpat de propriile dosare, astfel că de acum nu își mai permit să nu execute ”sugestiile” venite cel mai probabil din Vestul Europei… De acolo unde, după ”experimentul Colectiv” de acum câțiva ani, cel puțin s-a recurs de această dată la o soluție ”soft” de păstrare a puterii politico – judiciare…
E ”groasă” cu comenzile luate…!
Dincolo de ”datul la gioale” generalizat care va urma pe palierele de conducere ale principalelor structuri de Parchet, acolo unde noii procurori șefi vor încerca să schimbe liniile iar ”pierzătorii” deja se organizează în adevărate ”cuiburi de rezistență”, miza fiind una cu adevărat uriașă. Inclusiv financiar vorbind, într-un raport contrainformativ intrat în posesia noastră vorbindu-se inclusiv de sume absolut exorbitante puse pe masă pentru promovarea anumitor procurori pe funcții din care să poată ”securiza” profitabilele ”culoare” din Justiție.fug Culoarul SRI, privatizat de samsarii de procurori!Iar cum nu doar că promisiunile au fost făcute, dar deja s-au și luat ”comenzile”, fiind arvunite primele dosare, uite că este mai ”groasă” decât oricând! Mai ales că din informațiile de ultimă oră care produc deja frisoane la vârful sistemului se pare că, de această dată DNA-ul nu se va mai băga în ”gestionarea” acestor confruntări interne. Mulți temându-se totuși că aceste asigurări nu sunt decât niște ”CEC-uri fără acoperire” aruncate special pe piață pentru ca naivii sistemului să le ia de bune… Și că dovada cea mai solidă în acest sens este tocmai promovarea în fruntea DNA a unui procuror de ”anvergura” lui Bologa, ajuns din adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj direct pe scaunul Laurei Codruța Kovesi…
Actualitate
Northrop Grumman se alătură proiectului Hermeus: sisteme de misiune pentru drona supersonică Quarterhorse
Northrop Grumman va furniza sisteme de misiune pentru aeronavele dezvoltate de startup-ul Hermeus, consolidând echipa industrială care lucrează la drona de mare viteză Quarterhorse.
Potrivit unui comunicat publicat joi de Hermeus, Northrop va contribui la proiectarea, dezvoltarea, integrarea și susținerea sistemelor integrate de misiune. Parteneriatul ar putea dota aeronavele companiei cu tehnologii de detecție, comunicații, navigație și comandă-control, astfel încât acestea să poată îndeplini misiuni mai complexe.
„Construim o nouă clasă de aeronave, care le oferă militarilor viteză, rază de acțiune și flexibilitate sporite, integrându-se totodată în forța existentă”, a declarat Zach Shore, directorul general al Hermeus. El a adăugat că sistemele Northrop Grumman, testate în condiții operaționale, ar putea extinde capacitățile aeronavelor și accelera intrarea lor în serviciu.
Quarterhorse țintește viteze de până la Mach 3
Înființată în 2018, Hermeus dezvoltă drona Quarterhorse cu finanțare de la Unitatea de Inovare în Apărare a Pentagonului. Oficialii militari și-au exprimat un interes puternic față de proiect, iar compania urmărește ca aeronava să atingă viteze de până la Mach 3, printr-un proces de dezvoltare bazat pe testare și îmbunătățiri succesive.
Drona a depășit viteza sunetului la începutul acestui an. Northrop Grumman a precizat, într-un comunicat separat, că va integra propriile sisteme de misiune pe Quarterhorse.
Kyle Mimken, manager de program la Northrop, a declarat că firma va contribui cu tehnologii de război electronic, comunicații, detecție și navigație, precum și cu experiența necesară pentru integrarea încărcăturilor utile și proiectarea sistemelor. El nu a dezvăluit ce echipamente specifice vor fi instalate, dar a spus că acestea ar trebui să sporească supraviețuirea și eficiența aeronavei.
Prioritatea imediată, a explicat Mimken, este integrarea sistemelor de misiune și coordonarea cu Hermeus pentru pregătirea testelor de zbor. Northrop estimează că va începe, în timpul verii, testarea unor componente ale kitului de misiune în propriile medii de testare.
Anduril și Pratt & Whitney completează echipa
Intrarea Northrop Grumman în proiect vine după ce Hermeus a anunțat, în septembrie, un acord cu firma de tehnologie militară Anduril, care va furniza software de autonomie pentru viitoarele teste de zbor.
Quarterhorse este propulsată de motorul F100, fabricat de Pratt & Whitney. La scurt timp după anunțarea parteneriatului cu Anduril, reprezentanții Hermeus au declarat că au ajuns la un acord cu Pratt pentru a produce motorul F100 sub licență — o premieră pentru o companie americană. Hermeus consideră că înțelegerea ar putea să o transforme într-unul dintre foarte puținii constructori de aeronave cu integrare verticală aproape completă.
De la drona supersonică la aeronava hipersonică
Hermeus dezvoltă și un motor propriu de tip ciclu combinat bazat pe turbină — TBCC — pornind de la F100. Acest tip de propulsie combină o turbină cu reacție și un motor ramjet într-un sistem integrat, conceput pentru a împinge aeronava la viteze hipersonice, de peste Mach 5.
Conceptul TBCC al companiei, numit Chimera, este destinat aeronavei hipersonice pe care Hermeus o proiectează sub numele Darkhorse.
Publicitate: accelerarea inovării în domeniul apărării
L3Harris promovează o abordare bazată pe produse, cu soluții configurabile și testate, menite să poată fi adaptate mai multor platforme și misiuni. Printre exemple se numără receptorul GPS anti-bruiaj TruNav și răcitorul criogenic B5000.
Compania susține că astfel de soluții pot accelera livrarea tehnologiilor verificate către militari.
Actualitate
Revoluție la Pentagon: Planul radical de a ridica forțele speciale la rang de putere militară
Secretarul american al Apărării a inițiat o ofensivă strategică menită să transforme radical influența forțelor speciale în cadrul arhitecturii militare. Printr-o directivă ce promite să redeseneze raporturile de putere la vârful Pentagonului, este vizată ridicarea rolului civil principal pentru operațiuni speciale la un rang echivalent cu cel al secretarilor departamentelor militare, o schimbare ce ar conferi acestui segment o autoritate fără precedent în procesul decizional și în alocarea resurselor.
O ambiție legislativă de calibru înalt
Obiectivul central al acestei restructurări este transformarea funcției de asistent al secretarului apărării pentru operațiuni speciale și conflicte de intensitate redusă (ASD-SOLIC) într-o poziție de subsecretar pentru servicii strategice (OSS). Această mutare fundamentală, care ar plasa forțele speciale într-o sferă de influență mult mai extinsă, necesită însă un gir parlamentar ferm. Echipa legislativă a departamentului a primit deja sarcina de a elabora propunerile necesare pentru a transpune această viziune în realitate juridică. Până la obținerea aprobărilor din partea Congresului, biroul va adopta, neoficial, titulatura de „asistent al secretarului de război pentru Biroul Serviciilor Strategice”, o strategie menită să pregătească terenul pentru validarea oficială ulterioară.
Reformă birocratică pentru acces la decizia de vârf
În paralel cu demersurile legislative, se acționează intern pentru a consolida imediat autoritatea acestui birou. Printr-o reîncadrare în „Codul 2” al ordinii de precedență a Pentagonului, structura va beneficia de un acces privilegiat la consiliile de decizie de cel mai înalt nivel. Astfel, reprezentanții forțelor speciale vor fi prezenți direct în forumurile de planificare strategică, în gestionarea cerințelor comune și în supravegherea programelor sensibile, alături de secretarii serviciilor militare, asigurându-se că interesele acestui segment sunt integrate în inima strategiei de apărare.
Resurse financiare și umane: O prioritate strategică
Implementarea acestei paradigme include și un transfer masiv de capacități. Într-un interval de 60 de zile, 75 de civili și 25 de membri ai personalului întrunit vor fi realocați acestui birou, consolidând substanțial baza sa operațională. Totodată, a fost impusă identificarea a 45 de milioane de dolari anual, proveniți din fondurile de operațiuni și întreținere, pentru a asigura sustenabilitatea noii structuri. Totodată, se impune o evidență distinctă a forțelor speciale în documentele oficiale de planificare, cerându-se prioritate maximă pentru investițiile în modernizare și dotări. Acest semnal clar indică intenția de a crește semnificativ ponderea operațiunilor speciale în bugetul total al apărării, aliniind resursele cu obiectivele dinamice ale noii conduceri.
Vocile sceptice: Eficiența, sub semnul întrebării
Proiectul nu este lipsit de critici, ridicând semne de întrebare asupra limitelor autorității executive în raport cu legislativul. Experții subliniază că atât restructurarea de amploare, cât și alocarea fondurilor necesită un proces riguros de autorizare și aprobare bugetară în Congres, proces care ar putea întâmpina rezistențe. Mai mult, voci din mediul academic și strategic pun la îndoială însăși oportunitatea acestei concentrări de putere, argumentând că o investiție disproporționată în forțele speciale ar putea neglija nevoile forțelor convenționale. În final, această inițiativă reaprinde dezbaterea clasică privind echilibrul corect între forțele de elită și capacitatea militară generală în atingerea obiectivelor de securitate națională.
Actualitate
Kievul cere extinderea acoperirii Starshield pentru a contracara atacurile balistice rusești
Ucraina vrea acces la rețea dincolo de graniță
Producătorul ucrainean de rachete Fire Point solicită extinderea licențelor pentru rețeaua militară Starshield, operată de SpaceX, astfel încât aceasta să poată fi folosită și în zone aflate la 200–300 de kilometri dincolo de teritoriul Ucrainei. Directoarea executivă a companiei, Iryna Terekh, susține că o asemenea schimbare ar putea ajuta Kievul să identifice și să urmărească lansatoarele rusești de rachete balistice aflate în apropierea graniței.
Solicitarea vine în contextul discuțiilor dintre Kiev și Washington privind reînnoirea contractului de utilizare a rețelei. Acordul actual ar urma să expire la mijlocul anului 2027, iar negocierile pentru o nouă înțelegere au început în această lună.
În prezent, acoperirea Starshield este limitată la teritoriul Ucrainei. Potrivit lui Terekh, restricția permite folosirea sistemului în misiuni desfășurate în teritoriile ocupate temporar, dar nu și pentru urmărirea țintelor de pe teritoriul rus, de unde, afirmă ea, sunt lansate numeroase rachete balistice.
Starshield, sub controlul Ministerului Apărării
Terekh a precizat că Ucraina utilizează Starshield în scopuri militare, nu serviciul civil Starlink. Licențele pentru terminale sunt emise și administrate de Ministerul Apărării ucrainean, care păstrează controlul guvernamental asupra utilizării lor. Fire Point are voie să instaleze echipamentele, dar nu să le pună la dispoziția altor entități.
Directoarea companiei a afirmat că o modificare recentă a funcționării rețelei a coincis cu defecțiuni ale unor drone și sisteme de apărare, soldate cu pierderi militare și civile. Ucraina ar fi găsit o soluție alternativă pentru a depăși limitările impuse de Statele Unite, însă aceasta ar asigura doar 15–20% din capacitatea Starshield, potrivit estimării sale. Terekh nu a oferit detalii despre metoda folosită.
Ea a subliniat că alternativa nu poate înlocui rețeaua nici ca preț, nici ca posibilitate de extindere. Totodată, a susținut că licențierea Starshield pentru utilizarea pe platforme mobile este un avantaj față de Starlink, ale cărui terminale civile ar fi destinate, în principal, utilizării statice. Terminalele Starshield pot fi instalate pe drone, vehicule și alte platforme aflate în mișcare, în anumite limite de viteză.
Kievul mizează pe un nou sistem antirachetă
În timp ce Ucraina se confruntă cu atacuri balistice repetate și cu întârzieri în livrarea sistemelor americane Patriot, Fire Point lucrează la sistemul antirachetă Freya, dezvoltat împreună cu compania suedeză Saab și alți parteneri.
Terekh a declarat că testele sistemului sunt prevăzute pentru acest an, iar interceptarea unei ținte balistice este așteptată anul viitor. Ea a descris Freya drept o soluție interoperabilă, fără dependența de un singur furnizor, și a susținut că sistemul ar putea fi produs în masă la un cost mai redus decât Patriot.
Rachetele FP-7 și FP-9 se apropie de noi teste
Pe plan ofensiv, Fire Point afirmă că racheta balistică tactică FP-7, cu o rază de acțiune de până la 250 de kilometri, a trecut recent printr-o primă lansare în condiții de luptă. Compania spune că a analizat datele obținute, a actualizat sistemul și se pregătește pentru o nouă etapă de testare, după care ar putea încheia un contract de producție în serie.
Pentru racheta FP-9, despre care Fire Point afirmă că poate atinge ținte aflate la distanțe de până la 850 de kilometri, Terekh anticipează un prim test de luptă până la sfârșitul anului.
Compania a mai revendicat o serie de lovituri la mare distanță în interiorul Rusiei, prezentate în materiale video furnizate de aceasta. Printre atacurile menționate se numără lovituri asupra unor obiective industriale și logistice din Omsk și Togliatti, asupra unor depozite de petrol, a unui centru de date și a unui pod feroviar din Sankt Petersburg, precum și asupra unui centru de date al Sberbank din Balakovo.
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 4 zileComuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
-
Exclusivacum 2 zileTribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 3 zileDirectorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
-
Exclusivacum 4 zilePolițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
-
Exclusivacum 4 zileParadisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
-
Ancheteacum 3 zileCoincidențe la Ploiești: când „doar ne uitam” devine fir roșu




