Connect with us

Actualitate

“Cocosatul” vs „Soricioaica”/Pamflet

Publicat

pe

Va dezvaluiam intr-un „Pamflet” recent ca, uneltele procurorului Negulescu Mircea se fabrică la Ploiesti: „Sobolanul”/jurist in primaria Ploiesti si „Soricioaica”.

Va precizam ca ne-am prins de la ce puțea in primarie si intr-o institutie subordonata primarului
De când s-a „scapat pe el” primarul in functie („primarul -care este”) ca este prea bun pentru urbea noastra, un sobolan din primarie, urat mirositor, a inceput sa „fete” actele de demitere ale unor functionari publici mergand la o unitate din structura primarului si „emanad” prostie si ilegalitate (marca primarului inca in PNL si amprenta sa „pur” personala) in actele oficiale semnate/contrasemnate de onorata’ „Soricioaica”, inca sef al institutiei, chiar de pe calculatoarele de la Oficiul Juridic.
Cum apare mirosul sau infect de Sobolan in haine jerperite in aceasta institutie, cum a doua zi „Soricioaica” – „fata” la randul sau prostia si ilegalitatea conceputa de Sobolanul urat mirositor, intr-un act oficial.
Prostia Sobolanului este ca de multe ori incearca sa isi ascunda masina pe care o „piteste” (dar nu de noi, fiind filmata cu data si ora) si intra pe „furis” in aceasta institutie de parca ar fi platit de primar si din banii publici pentru „mascariiile” astea. Asa cum probabil ii platea pe alti consilieri sa faca filaje la prietenii contracandidatului sau la primarie, cum am dezvaluit…
Este acelasi Sobolan care se prezenta din partea institutiei in cauza (chiar daca este un parlit de natarau – jurist – in primaria Ploiesti) in aceleasi haine urat mirositoare, in fata instantei, acelasi Sobolan urat mirositor care a fost avertizat de catre magistrati.
Este acelasi Sobolan urat mirositor care a avut tupeul sa faca trafic de influenta si sa ceara sprijinul „Soricioaicei” cand a fost amendat, in mod legal, pentru stationare interzisa.
Mirosul șobolanilor. Așteptând o altă administratie
Temându-ne de bolile pe care le pot transmite Șobolanul si Soricioaica – inca in functie, avem date certe ca se va spăla totul în aceasta institutie cu clor, si pentru a nu mai persista mirosul de canalizare şi de rozătoare chiar si cu damf de DNA. Foarte curand…
Spray de alungat „Sobolanul” si „Soricioaica”. Am uitat sa va precizam: „Soricioaica” a fost utilizata pe post de martor acoperit si/sau denuntator in multe cauze penale de catre Negulescu, in toate fiind cu marturii mincionase. Asta este adiministratia „primarului care este”…
Faceam si o „PROFETIE”: ȘOBOLANULE’ si maimutoiule de „Soricioaica” – când sunteti prea morti ca să mai aibă rost să-nviati – mars’ la culcare ca tot acolo o sa ajungeti (exact unde credeti ca le pregatiti locul – ilegal – unor functionari publici): „…altfel dracu știe… zaceti așa până dimineață și nu va puteti trezi nici după ce intră bautura în voi”…
Șobolanul si Soricioaica se fabrică, la Ploiesti, cu ligheanul, cu găleata și, mai nou, cu betoniera, amestecând lichidul dintr-o fiolă cu o masă vegetală insipidă.
Iata ca „profetia” noastra se adevereste…
„Cersetorul” de cafea, „Soricioaica cea vestita” alias „Cocosatul” a inceput sa pupe „mostele” viitorului sef al urbei si striga pe langa apropiatii acestuia numele cu enutuziasm de parca ar fi fost in rezistenta cu actualul primar care este prea bun pentru urbea noastra.
De parca ne-ar zice: iubiti si ‘Soricioaicele vagaboande” …
Avand grave insomnii generate de schimbarile din partid, „Soricioaica” s-a gandit ca trebuie sa profite de tehnica sa de cea mai mare mincinoasa. Este recunoscuta aceasta tehnica aplicata in principal organelor de cercetare penala. Dintre toate animalele aflate la conducerea institutiei inca de la infiintare pana acest moment este singura care nu a fost trimisa in judecata de DNA, am aflat ca ii place cu gura, adica chiar ii place dupa ce isi da placa dentara jos de pe „Cocosat”.
Soricioaica rezistenta la schimbarile bruste de conducere si interese incearca sa se adapteze noilor cerinte de partid. Mai nou a invatat si sa scrie, normal la dictarea „Sobolanului” mai sus mentionat.
Este cunoscut faptul ca „Soricioaica” a suferit de mai multe ori din dragoste. Ultima data a facut cadou un lantisor de aur unei portarese pentru a o aduce la birouri/Tesa…
Cert este ca “Soricioaica” regreta ca stapanul actual este prea bun pentru urbe existand indicii temeinice ca va ajunge la “talpa”…
“Soricioaica” COCOSATA spune de foarte multe ori ca este atrasa de PARCHETELE CENTRALE, fiind tentat sa dea pe toti in gat, o spune insa cu tristete stiind traseul greu pe care trebuie sa il suporte de acum inainte…Vom reveni cu noutati despre “Sobolanul” urat mirositor si “Soricioaica” cea “Cocosata” de la prima trimitere in judecata a celei din urma. (Cerasela N.).
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare! Deocamdata… pana vom reveni cu filmari si documente! Asa cum am promis: Luați-vă popcornul și asistati la circ!

Actualitate

Botezul focului în Mojave: Armata SUA își testează sistemele de comandă digitală în „cuptorul” din California

Publicat

pe

De

Într-un peisaj dezolant, unde temperaturile depășesc frecvent 41 de grade Celsius, Pentagonul a decis să împingă tehnologia viitorului la limită. Arhitectura de Comandă și Control de Nouă Generație (NGC2) părăsește laboratoarele sterile pentru a înfrunta căldura zdrobitoare și relieful necruțător al Deșertului Mojave, într-un test care va decide viitorul comunicațiilor pe câmpul de luptă.

Electronică sub asediu: Când 100 de grade Fahrenheit devin un inamic tactic

Misiunea din cadrul Proiectului Convergence Capstone 6 nu este doar o simplă aplicație militară, ci o luptă pentru supraviețuirea sistemelor electronice. Oficialii militari subliniază că temperaturile extreme aduc o perspectivă complet nouă asupra comunicațiilor. Nu este vorba doar de funcționarea software-ului, ci de rezistența fizică a carcaselor, a sistemelor de răcire și a circuitelor care trebuie să gestioneze fluxuri masive de date în timp ce sunt expuse unui soare arzător.

Deșertul Mojave, cu vârfurile sale muntoase precum Tiefort Mountain, oferă decorul perfect pentru a testa „stresul” la care sunt supuse undele radio, transformând barierele naturale în obstacole cibernetice ce trebuie depășite pentru a menține unitatea fluxului informațional.

Duelul prototipurilor: Divizia 4 Infanterie versus Divizia 25 Infanterie

Experimentul pune față în față două abordări diferite ale modernizării. În timp ce Divizia 4 Infanterie a reconstruit rețeaua de la zero pe noua arhitectură NGC2, Divizia 25 Infanterie utilizează o variantă modernizată a sistemelor actuale, numită C2 Fix.

Această comparație directă va permite armatei să determine mixul ideal de capabilități necesare pentru întreaga forță, care operează în prezent cu un amestec de echipamente moștenite și tehnologii de ultimă oră. Rezultatul va influența direct deciziile de achiziție și contractele de miliarde de dolari ce urmează a fi acordate.

Inteligența Artificială sub presiunea „Blackhorse”

Testul actual se remarcă printr-o amploare fără precedent: aproape 10.000 de soldați participă la ceea ce este considerat cel mai mare exercițiu de acest tip. Adversarul nu este unul de paie; faimosul Regiment 11 Cavalerie, cunoscut sub numele de „Blackhorse”, acționează ca o forță de opoziție de clasă mondială, simulând atacuri cibernetice și electromagnetice constante.

În acest mediu ostil, sistemele de asistență bazate pe Inteligență Artificială și funcțiile de comunicații automate (auto-PACE) trebuie să demonstreze că pot reconfigura rețeaua instantaneu atunci când legăturile primare sunt bruiate sau distruse.

Pariul pe sectorul comercial: De la prototip la dotarea de serie

Această etapă marchează finalul fazei de prototipare pentru NGC2. Armata SUA își validează astfel strategia „commercial-first”, testând dacă produsele derivate din sectorul civil pot face față rigorilor războiului modern. Feedback-ul colectat în Mojave va fi crucial pentru ajustările finale înainte ca echipamentele să ajungă în dotarea unităților operative anul viitor. Pentru Pentagon, miza este clară: transformarea datelor într-o armă letală, indiferent cât de ridicată este temperatura în termometre.

Citeste in continuare

Actualitate

Un pas istoric pentru apărarea Kievului: Raytheon și Lockheed Martin analizează producția de rachete Patriot direct în Ucraina

Publicat

pe

De

În urma anunțului surprinzător al președintelui Donald Trump privind acordarea unei licențe de producție, giganții industriei de apărare RTX (prin subsidiara Raytheon) și Lockheed Martin au demarat studiile de fezabilitate pentru fabricarea interceptoarelor Patriot pe teritoriul ucrainean. Discuțiile, deși aflate într-un stadiu incipient, marchează o schimbare fundamentală în strategia de susținere militară a Ucrainei, mutând accentul de pe transferul de echipamente către producția locală sub licență americană.

Undă verde de la Casa Albă: Administrația Trump forțează extinderea capacităților industriale în zonele de conflict

Decizia oficială de a permite licențierea producției de interceptoare în Ucraina a pus în mișcare mecanismele birocratice și tehnice ale marilor furnizori de armament. Tom Laliberty, președintele diviziei de sisteme de apărare terestră și aeriană din cadrul Raytheon, a confirmat la Farnborough că procesul este abia la început, subliniind că firma va urma îndeaproape directivele guvernului Statelor Unite. Această inițiativă vizează nu doar sprijinirea efortului de război, ci și reducerea presiunii asupra stocurilor globale, care au generat deja tensiuni cu alți clienți strategici, precum Elveția.

Arhitectura apărării aeriene: Analiza fezabilității pentru modelele GEM-T și PAC-3

Complexitatea sistemului Patriot, care integrează tehnologii de la mai mulți furnizori, ridică provocări logistice semnificative. În timp ce RTX furnizează interceptorul GEM-T, Lockheed Martin produce varianta PAC-3, ambele fiind esențiale pentru anihilarea amenințărilor balistice. Oficialii celor două companii studiază în prezent trei direcții de acțiune: implicarea lanțului de aprovizionare local, operarea unor facilități de mentenanță și, în cel mai ambițios scenariu, asamblarea completă a rachetelor pe sol ucrainean pentru a asigura suportul pe care Kievul îl solicită.

Inovație la costuri reduse: Lockheed Martin prezintă noul interceptor Adapted Capability Effector

În paralel cu discuțiile despre Ucraina, industria de apărare caută soluții pentru a face față cererii masive și costurilor ridicate. Lockheed Martin a profitat de contextul salonului aeronautic pentru a lansa o nouă versiune a interceptorului PAC-3, denumită Adapted Capability Effector (ACE). Această variantă, concepută pentru a fi mai accesibilă din punct de vedere financiar, urmează să fie dezvoltată în parteneriat cu industria europeană, primul test fiind programat pentru anul 2028. Această mutare semnalează o adaptare a marilor jucători la o realitate în care cantitatea și sustenabilitatea economică devin la fel de importante ca precizia tehnologică.

Citeste in continuare

Actualitate

Scutul olandez pentru Europa: Destinus prezintă interceptorul Vorexon pentru eliminarea punctelor oarbe din apărarea aeriană

Publicat

pe

De

Compania olandeză Destinus a dezvăluit un nou sistem de interceptare a rachetelor, conceput special pentru a aborda vulnerabilitățile critice din arhitectura de apărare aeriană integrată a Europei. Denumit Vorexon, acest interceptor lansat de la sol promite să detecteze și să neutralizeze rapid proiectilele inamice, asigurând protecția activelor prioritare printr-o selecție inteligentă a țintelor.

Viteză de peste Mach 2 și precizie sub control uman

Aflat încă în faza de dezvoltare, sistemul Vorexon este proiectat să atingă o viteză maximă de peste Mach 2 și să aibă o rază de acțiune de peste 20 de kilometri. Tehnologia funcționează în cadrul unei rețele integrate de senzori și control al focului, utilizând radare externe pentru a identifica și clasifica proiectilele primite. După lansare, interceptorul beneficiază de corecții de curs pe traiectoria medie, până când propriul radar se blochează pe țintă pentru atacul final. Un aspect esențial subliniat de producători este faptul că decizia finală de angajare a țintei rămâne în permanență sub comanda unui operator uman.

Eficiența costurilor: O lecție învățată de pe frontul din Ucraina

Dezvoltarea Vorexon vine ca un răspuns direct la realitățile războiului modern, unde bombardamentele masive de artilerie au demonstrat că utilizarea interceptorilor scumpi pentru a opri rachete ieftine este nesustenabilă economic. În prezent, nicio arhitectură de apărare nu poate angaja fiecare proiectil fără a epuiza resursele financiare ale apărătorului. Vorexon urmărește să echilibreze acest raport de forțe, oferind o soluție scalabilă împotriva rachetelor de artilerie și a bombelor ghidate, care sunt produse în masă la costuri reduse.

Calendarul implementării și protecția infrastructurii critice

Destinus estimează că Vorexon va trece prin teste operaționale anul viitor, având ca țintă lansarea producției de masă în 2028. Sistemul este gândit să protejeze puncte strategice precum posturile de comandă, hub-urile logistice, depozitele de muniție și bateriile de apărare aeriană. Deși nu au fost anunțați clienți oficiali de lansare, compania a confirmat purtarea unor discuții cu mai multe state europene, inclusiv cu Ucraina, țară unde alte tehnologii ale firmei, precum racheta de croazieră RUTA Block 2, sunt deja utilizate în contextul conflictului actual.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

De la „butelia de fericire” la galeata de ploaie: cum se îneacă Coca-Cola Ploiești în apă, fantome și 50 de bani taxați la fraieri

Fabrica de ploaie îmbuteliată După două zile de ploi serioase, fabrica Coca-Cola HBC România de la Ploiești nu mai arăta...

Exclusiv11 ore ago

Garda de Mediu Prahova, prinsă în… „pielea goală”. Interimatul de avarie cu eterna Dana Tudorache

S-a schimbat șefa! De la „achiziții” la… „dezafectare” Garda de Mediu Prahova dă iar senzația că este condusă din mers,...

Exclusiv11 ore ago

GDPR la mișto: cum se ascund „salariile de excelență” în timp ce se afișează avansările cu nume și prenume

Chestorul cu două măsuri: secretomanie la bani, publicitate la grade De când a aterizat în fotoliul de inspector general, chestorul...

Exclusivo zi ago

Mascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală

După ani de scandaluri, morți la apel, evadări ca-n filme proaste și o „afacere de familie” demnă de manualul de...

Exclusivo zi ago

REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”

Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o...

Exclusivo zi ago

O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani

DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”....

Exclusivo zi ago

O nouă eră în aplicarea „selectivă” a legii: șeful Poliției Române și pixul care face ravagii la baza sistemului

Șeful e în toane bune, legea e pe modul „opțional” Șeful Poliției Române este în toane excelente zilele acestea, după...

Exclusiv2 zile ago

Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene

România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o...

Exclusiv2 zile ago

O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”

Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă...

Exclusiv2 zile ago

O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți

Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță,...

Exclusiv2 zile ago

Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor

Culise murdare la trap: regulamentul, călcat în picioare Pe hipodromul din Ploiești nu se mai aleargă doar caii, ci și...

Exclusiv3 zile ago

IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!

PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...

Exclusiv4 zile ago

„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale

Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...

Exclusiv4 zile ago

TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57

Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...

Exclusiv4 zile ago

„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii

„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv