Connect with us

Actualitate

Încrengătura politică ascunsa a gunoaielor/Există o “mafie” a gunoiului? Cu siguranta – DA! (II)

Publicat

pe

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni puternici implicați în deciziile luate de vârf și este aproape inutil să-i mai amintim pe cei care au fost la vedere.

Există actori care învârt banii cu lopata, care și-au subordonat o latură a activității economice, din județ și nu numai, care au știut să ungă toate rotițele ca nimeni să nu-i deranjeze. Evident, nu pot face asta fără acceptul șefilor politici, aflați într-o frăție directă sau bine unsă prin interpuși. Când vremurile o cer, interesele se pot întâlni sau pot fi bine sincronizate la un corn sau un pahar cu lapte.
Un asemenea domeniu îl reprezintă tot ce înseamnă colectarea, transportul, depozitarea și valorificarea gunoaielor în județ. Un domeniu extrem de vast și de profitabil, care, gestionat la sânge, înseamnă sume incredibile ca profit direct, dar și indirect, plus mulți bani la negru. Nu întâmplător, în lume, cel mai mare operator în domeniu este reprezentat de cei din crima organizată, numit generic Mafia. În Prahova avem, fără nicio îndoială, grupuri organizate care gestionează domeniul. Cât timp nimeni nu-i controleaza, se presupune că nu sunt infracționale, deci nimic nu pute nimănui; e loc pentru toată lumea la felii din tortul gunoaielor, în cazul acesta dulci și aromate din punct de vedere financiar.
Incisiv de Prahova in colaborare cu alti ziaristi de la alte trusturi de presa si impreuna cu o televiziune este aproape de finalizarea unei ample anchete care va devoala interesele din acest domeniu, institutiile implicate si razboaiele subterane din acest domeniu duse la „baioneta” in Prahova chiar prin angajari si/sau transferuri in institutiile statului in interesele mafiei.
Putem preciza ca in aceasta caracatita sunt implicati functionari din cadrul Garzii de Mediu Prahova, functionari din APM Prahova, ANPM, oameni politici, etc.
In acest articol, Incisiv de Prahova continua prezentarea celor implicati in aceasta caracatita:

Mafia gunoaielor in Prahova si institutiile implicate in protejarea lor (I)


CLANUL LOCAL
1. Mihail Fâcă, fostul șef al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
PSD-ist cu ștate vechi, Mihail Fâcă a fost deputat de Prahova în timpul guvernării Năstase și, ulterior, administrator public al județului. În 2009, când PDL și PSD guvernau împreună, filiala partidului l-a trimis pentru prima dată la conducerea ANPM. Apoi, PSD a reintrat în opoziție și Mihail Fâcă a redevenit county manager la Prahova până în mai 2012, când e numit, din nou, în fruntea ANPM, imediat după instalarea USL la putere. Fâcă a rămas în funcție până în noiembrie, moment în care guvernul Ponta a pus problema descentralizării instituției și trecerea structurilor sale teritoriale sub autoritatea consiliilor județene
2. Fiul secretarului de stat de la Mediu, medicul Andrei Fâcă este asociat în firma Tehnoinstrument din Ploiești, specializată în consultanță tehnică tot pe probleme de mediu. Printre marii clienți ai companiei se numără coloși industriali precum Lukoil (rafinăria Petrotel), Petrom (rafinăria Petrobrazi), combinatul Azomureș al magnatului Ioan Niculae, dar și mari fabrici de ciment (Lafarge, Holcim), termoncentrale din toată țara și inspectorate județene pentru protecția mediului.
3. Felix Prisacariu – Expert tehnic management deseuri la Green Waste Sollution SRL Bucureşti si fost director al Rampei Ecologice Vitalia de la Boldesti Scaieni este o piesă importanta în jocul de puzzle al mafiei gunoaielor din Prahova si din tara.


4. Silvia Constantinescu – director executiv adjunct al Direcţiei absorbţie fonduri europene din cadrul Consiliului Judetean Prahova, concubina expertului tehnic management Felix Prisacariu.

ser

In aceste conditii, contractul de concesiune a operării stației de sortare a deșeurilor Boldești Scăieni și a stației de tratare mecano-biologică a deșeurilor biodegradabile Ploiești, parafat între Consiliul Județean Prahova și SC SWO SRL (Solid Waste Operation) devine „suspect” si vom prezenta in numerele viitoare cum au fost eliminati alti participanti si motivele obscure din spate al acestor demersuri.
Stația de tratare mecano-biologică este parte a “Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Prahova” de care s-a ocupat personal chiar Silvia Constantinescu – director executiv adjunct al Direcţiei absorbţie fonduri europene din cadrul Consiliului Judetean Prahova.
Staţia este construită la marginea municipiului Ploieşti, în vecinătatea rafinăriei Petrotel-Lukoil şi a fostei gropi de gunoi a oraşului.
Proiectul are o valoare generală de peste 60 de milioane de lei.
Reamintim ca acest contract a fost semnat, in data de 15 mai 2019, la Ploiești, în prezența premierului Viorica Dăncilă și a mai multor miniștri ai Guvernului României de la aceea data. Este vorba despre contractul de concesiune a operării stației de sortare a deșeurilor Boldești Scăieni și a stației de tratare mecano-biologică a deșeurilor biodegradabile Ploiești, parafat între Consiliul Județean Prahova și SC SWO SRL (Solid Waste Operation).
Președintele Consiliului Județean Prahova – Bogdan Toader și reprezentanții firmei câștigătoare a „licitațiilor” – Solid Waste Operation – au semnat contractul prin care devine operațională una dintre cele mai performante stații de tratare a deșeurilor reziduale din țară, construită în zona în care, altădată, se afla groapa de gunoi a orașului Ploiești.
Stația de tratare de la Ploiești, realizată prin Programul Operațional Infrastructură Mare, în faza a doua a proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Prahova, este una dintre cele mai performante din România, fiind unică în țară prin procesul tehnologic utilizat pentru tratarea deșeurilor biodegradabile. Vom reveni cu precizarea ca aceasta investigatie este aproape de finalizare, investigatie derulata de Incisiv de Prahova cu ziaristi din alte trusturi de presa. (Cristina T.).

Actualitate

Apa Nova: Staţii de pompare din Sectorul 6 oprite din cauza lipsei de alimentare cu energie electrică

Incisiv

Publicat

pe

De

Apa Nova anunţă că mai multe staţii de pompare şi repompare din Sectorul 6 au rămas vineri fără energie electrică din cauza unei căderi de tensiune.

„Echipele operaţionale Apa Nova au intervenit de urgenţă astăzi, 07.08.2020, în jurul orei 12,50, după ce Staţia de Potabilizare Roşu, dar şi mai multe staţii de pompare şi repompare ale Apa Nova din Sectorul 6 au rămas fără energie electrică din cauza unei căderi de tensiune apărute la Staţia 110 KV Enel. Ca urmare a lipsei de alimentare cu energie, staţiile de pompare au fost oprite parţial sau integral în Sectorul 6, dar au fost afectate şi zone din sectoarele 1, 2 şi 5, pentru aproximativ 30 de minute.
Echipele Apa Nova au intervenit atât în teren, cât şi din Dispecerat prin manevre şi acţiuni specifice pentru diminuarea pe cât posibil a efectelor căderii de tensiune”, anunţă Apa Nova, prin intermediul unui comunicat.

Conform companiei, în jurul orei 13,15, furnizorul de electricitate a reluat serviciul de distribuţie a energiei, iar sistemul de pompare şi distribuţie a fost repornit.

„Urmare a acestei căderi de tensiune şi a şocului hidraulic există posibilitatea ca pentru o scurtă perioadă de timp apa să-şi piardă din limpezime (apa tulbure), în special în zone din Sectorul 6. Echipele operaţionale Apa Nova vor continua acţiunile în teren, pentru a interveni în aceste situaţii punctuale ce pot apărea în cursul zilei. Apa Nova îşi cere scuze persoanelor din zonele afectate pentru disconfortul creat”, menţionează sursa citată. 

Citeste in continuare

Actualitate

Momentul când o bătrână din Timișoara este tâlhărită, surprins de camerele de supraveghere. Un bărbat i-a smuls lanțul de aur de la gât (VIDEO)

Incisiv

Publicat

pe

De

Polițiștii timișoreni au fost sesizați, vineri, 8 august, în jurul orei 16.00, cu privire la faptul că pe bulevardul 16 Decembrie din Timișoara o femeie de 81 de ani, a fost deposedată de către o persoană necunoscută, prin violență, de lănțișorul de aur pe care îl purta la gât.

După aproximativ cinci ore, în urma investigațiilor efectuate, politistii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara împreună cu polițiștii Secției 3 Timișoara, au identificat un bărbat de 34 de ani din Timișoara, bănuit de comiterea faptei, acesta fiind condus la audieri.

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitului.

În luna mai, și o bătrână din Piatra Neamț a fost bătută și tâlhărită în plină stradă. Femeia ținea de mână un copil mic, când a fost atacată

O bătrână a fost atacată de un tânăr necunoscut, care i-a smuls geanta în care se aflau documentele personale și portofelul.

Femeia, în vârstă de 63 de ani, se plimba pe o stradă din Piatra Neamț, iar când a fost atacată ținea de mână un copil mic.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați, în data de 3 mai, cu privire la această faptă, care a fost surprinsă și ea de camerele de supraveghere din zonă, la fel ca și în cazul din Timișoara.

Bătrână aflată în izolare, cercetată penal după ce a ieșit să își cumpere de mâncare. Femeia a mâncat zile întregi doar zahăr

O femeie de 71 de ani din Gorj este cercetată penal, sub acuzația de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce s-a dus să-și cumpere de mâncare, în timp ce se afla în izolare.

Bătrâna a fost găsită pe stradă la doar câteva zile după ce fiica sa, confirmată cu Covid-19, fusese internată la spitalul din Târgu Cărbunești, scrie digi24.ro.

Bătrâna a stat singură în casă mai multe zile și a mâncat doar zahăr, deoarece nu avea alte alimente.

Citeste in continuare

Actualitate

CNPP: Peste 956.000 de pensionari au primit indemnizaţie socială în iunie 2020

Incisiv

Publicat

pe

De

Numărul de beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost, în iunie 2020, de 956.586 persoane, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Din totalul beneficiarilor de indemnizaţie socială înregistraţi în iunie, 803.094 erau pensionari din sistemul public şi 153.492 erau pensionari agricultori.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 261 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Cluj – 305 lei, Bistriţa-Năsăud – 299 lei şi Hunedoara – 293 lei.

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – 35.544 şi în judeţele Suceava – 32.371 pensionari, Iaşi – 28.976 şi Dolj – 28.156.

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 142 de lei, valoarea ce mai mare fiind înregistrată în Bucureşti (între 176 lei şi 213 lei) şi în judeţele Ilfov – 227 de lei şi Gorj – 207 lei.

Numărul cel mai mare de beneficiari se înregistra în judeţele Iaşi – 10.322 persoane, Dolj – 10.071 persoane şi Botoşani – 9.644 persoane. 

Citeste in continuare

Parteneri



Harmony Beauty Salon Ploiesti

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
- micropigmentare sprâncene
-extensii gene
- coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
- sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Aveti un Pont1 zi ago

Oare așa a negociat și la Bruxelles miliardele alea multe și de hârtie?

Pentru milioane de copii si părinți, redeschiderea școlilor în pademie este o chestiune vitală. Și totuși… ,,Formula de calcul nu...

Aveti un Pont2 zile ago

Modelul de administratie liberala/Slanic – Prahova

Domnul Rizea Cocuță din Slănic, Str Piatra Verde, este in greva foamei în fața Primăriei! Rizea Cocuța susține că a...

Aveti un Pont3 zile ago

Modelul de candidat PNL la primarie/ Dorian Botoaca – „omul” lui „Portocala” si Kovesi – falsuri si furturi grosolane din bani publici/Inregistrari audio-video/documente (II)

In articolul anterior precizam ca NU putem incepe dezvaluirile din serialul „Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile...

Aveti un Pont4 zile ago

O noua eroare juridica!/Nu exista nicio norma expresa in Legea nr.55/2020 prin care se sanctioneaza nepurtarea mastii! Avocatul Poporului ar trebui sa sesizeze CCR

Poate cineva sa spuna care este articolul si din ce lege un cetatean poate fi amendat pentru nepurtarea mastii de...

Aveti un Pont5 zile ago

Modelul de candidat PNL la primarie/ Dorian Botoaca – „omul” lui „Portocala” si Kovesi – falsuri si furturi grosolane din bani publici/Inregistrari audio-video

Nu putem incepe dezvaluirile din serialul „Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile secrete, barlogul „Zeitei” de unde...

Aveti un Pont7 zile ago

PROMO/Luni, Incisiv de Prahova va va dezvalui cine este „Tura”, „regele din spatele PNL Prahova”, „marionetele” procurorului Negulescu Mircea si „cetatenii” din PNL Prahova (oameni de afaceri, „formatori de opinie” de proasta calitate, sefi din administratia locala ai PNL) – din spatele denunturilor si elimnarii concurentilor politici si/sau economici

ASALT LA JUSTITIE, la „baioneta” a gruparii Nergulescu  Mircea – DNA ST Ploiesti. Crima organizata ataca magistratii….in curand „Rocada” smecherilor...

Aveti un Pont1 săptămână ago

PROMO/Staţia de epurare a municipiului Ploiești, reteaua prin care s-au sifonat zeci de milione de euro, politicieni locali implicati

Peste o luna, se împlinesc sapte ani de când stația de epurare zace nefinalizată în zona de est a municipiului...

Aveti un Pont1 săptămână ago

„Taci că şi-a făcut Maus un tabel în care scrie că PSD a făcut o criză sanitară sau ceva, cred că a inventat şi covidul în Wuhan, nu că ei şi el n-aveau lege pe covid de 4 luni şi guvernau prin ordine ilegale de ministru”

Taci că şi-a făcut Maus un tabel în care scrie că PSD a făcut o criză sanitară sau ceva, cred...

Aveti un Pont1 săptămână ago

Se va sesiza CCR si pe aceasta tema de incalcare a protectiei datelor cu caracter personal precum si a drepturilor pacientului!

Acum 9 zile Avocatul Poporului a trimis o solicitare cu privire la transmiterea bazei de date cu pacienti, existenta la...

Aveti un Pont1 săptămână ago

PROMO/Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile secrete, barlogul „Zeitei” de unde se dictau „paradelile”, ziaristi si oameni de afaceri

In curand, ziarul Incisiv de Prahova va publica o investigatie cutremuratoare privind tenebrele „Statului Paralel” si ramificatiile acestuia, in mai...

Aveti un Pont1 săptămână ago

Amenintarile lui „Portocala” sunt pe cale sa produca un tsunami in SRI mai mare decat cel produs de dezvaluirile lui Sebastian Ghita care s-au soldat cu ejectarea din sistem al generalului de carton, Florian Coldea

In data de 15.07.2020 cand Negulescu Mircea a fost in arestul Central acesta a urlat si a amenintat si a...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

Testeaza masiv! Costa?! Ghinion! E pandemie mi-ai spus, BAGA TOTI BANII IN TESTARE!

Nu testam nimic, nu stim nimic! Stam si ne uitam cum ne infectam! Ni se spune ca e posibil sa...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

Petre Daniel, zis „Pusi”, operatiunile de evaziune fiscala si spalare de bani, DIICOT si protectia oferita de gruparea de crima organizata coordonata de procurorul Negulescu Mircea

Magistrații Tribunalului Prahova au emis, in data de 24.11.2014, mandate de arestare preventivă pe numele acționarilor clubului de fotbal Petrolul...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

Bomba medicala: de ce infectarile apar numai la testele de stat?

(Preluare Inpolitics): O veritabilă bombă medicală e lansată pe piață de un reputat medic, care atrage atenția asupra unui fenomen...

Administratie2 săptămâni ago

EXCLUSIV/Ofiter activ din cadrul IPJ Prahova santajeaza public judecatori/„Se va face dreptate. Cu putin noroc, ajunge si Cosma tot la ea”…

La data de 20 iunie 2020, Incisiv de Prahova a publicat articolul ”Mafia contraataca/Solicitare oficiala catre Comisarul şef de poliţie...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!