Connect with us

Actualitate

Agenda secretă a lui Marcel Ciolacu

Publicat

pe

Conjunctura face ca succesul demersului PNL de asumare a răspunderii pentru schimbarea din mers a sistemului electoral, alegerea primarilor în două tururi de scrutin, să depindă nu neapărat de poziția celorlalte partide parlamentare. Ci mai mult de agenda politică a unei persoane. Această persoană este Marcel Ciolacu. El deține conducerea provizorie a PSD, care este principalul partid de opoziție. Singurul în măsură să inițieze o moțiune de cezură prin strângerea unui număr suficient de mare de semnături. Și, de asemenea, partidul care poate coagula în jurul său majoritatea necesară pentru succesul acestui demers. Întrebarea cheie este în ce măsură interesele statului român coincid cu interesele PSD, iar interesele PSD coincid cu interesele lui Marcel Ciolacu.

E clar! Un stat normal la cap nu poate fi legiferat prin asumări de răspundere. Din această perspectivă, orice Guvern care săvârșește în mod sistematic acest abuz trebuie dat la o parte. Pentru a se reveni la un sistem parlamentar democratic. PNL face repetat, în exces, recurs la asumările de răspundere și nu numai pentru legi separate, ci și pentru pachete de legi. În aceste condiții, obligația care-i revine celui mai important partid din opoziție este să acționeze în mod hotărât și decisiv. Dar nu sunt vremuri de pace. Sunt vremuri de război. Iar PSD are o grijă mai mare decât salvarea democrației. PSD trebuie să se salveze pe el însuși. Decapitat, partidul și-a pus pe umeri un nucleu de conducători provizorii, în epicentrul căruia se află Marcel Ciolacu. Cel care a orchestrat executarea, de altfel previzibilă, a doamnei Viorica Dăncilă. În plus, PSD se confruntă cu propria sa imagine, extrem de șifonată ca efect al factorului extern, dar și în urma rezultatelor dezastruoase de natură electorală obținute în plan intern. În mod cert, PSD trebuie să se reinventeze. Trebuie să identifice alte soluții, mai eficiente, de a reveni în grațiile electoratului. PSD este un partid demoralizat și demobilizat. El trebuie să se reîncarce din punctul de vedere al voinței politice, să se remotiveze și să se mobilizeze pentru a câștiga alegerile locale. În caz contrar, PSD pierde până și Capitala, care în acest moment pare un obiectiv realizabil.
Detaliile prezentate mai sus au rolul de a demonstra că PSD, ca partid politic care a dominat România în ultimi 30 de ani și care are un bazin electoral semnificativ, mai mare decât cel al PNL, dacă nu ținem cont de factorii conjuncturali, care sunt volatili, are ca prioritate absolută mobilizarea în direcția câștigării alegerilor locale. Indiferent în câte tururi de scrutin se desfășoară acestea. Și când spun indiferent, știu ce spun. În realitate, doar un procent nesemnificativ dintre primarii aleși, de sub 15%, a câștigat obținând sub 50% din voturile desfășurate la ultimele alegeri, care au fost într-un singur tur de scrutin. La limită, PSD ar putea din această perspectivă, a modului în care se votează, să piardă procentul care-i revine din cei 15%. Adică un 7-8%, care ar putea să se împartă între celelalte partide care intră în cursă. De aceea, în ciuda opoziției manifestate, în ciuda aparentului scandal generat de intenția PNL de a schimba regula jocului chiar înainte de desfășurarea alegerilor și în ciuda chiar a Consiliului European, care s-a sesizat și face o anchetă pe această temă, PSD nu acordă vreo mare importanță aceste opinteli a liberalilor. Firește, dincolo de dimensiunea propagandistică a protestului vizavi de gestul unei noi asumări de răspundere. Și PSD va inventa și o scuză. Și anume că niciunul dintre partidele mici, nici măcar ALDE nu va susține moțiunea de cenzură întrucât trăiesc cu iluzia că negocierile din al doilea tur de scrutin le-ar putea aduce câteva primării în plus.
În al doilea rând, PSD se confruntă cu perspectiva unei competiții interne extrem de importante. Un Congres care urmează să stabilească direcția în care se va îndrepta acest partid, strategia pe care o va adopta precum și o nouă conducere, care va asigura succesul acestei strategii. Competiția internă este în sine un lucru bun. Pentru că eliberează și canalizează energii. Iar unele energii sunt noi. Necunoscute anterior. Și ele pot impulsiona sub toate aspectele un partid politic. Vor avea loc dezbateri la nivelul filialelor și la nivel național asupra unor teme importante de pe agenda internă și externă a partidului, și aceasta reprezintă în sine un fenomen important. În fine, există șansa, teoretic cel puțin, ca partidul să promoveze fețe noi, alături de fețele cunoscute, unele dintre ele bine cotate de electorat. O echipă nouă vine întotdeauna cu un suflu nou și este de natură să puncteze pozitiv partidul. Numai că asta se întâmplă în precampanie electorală. Din acest motiv, al suprapunerii unor procese, competiția internă poate fi alterată. Pe de-o parte. Pe de altă parte, ea poate deveni prea puțin vizibilă și asta e rău, în contextul în care agenda generală a românilor este ocupată de alte teme. Cele generate de efectele guvernării PNL. Iată un al doilea motiv pentru care, instinctiv, un partid mare cum este PSD și care, fiind mare, își schimbă mai încet direcția, nu va pune în prim plan o luptă deschisă cu PNL pe terenul asumării răspunderii. Chiar dacă, formal, inițiază și susține o moțiune de cenzură.
În al treilea rând – și abia acum intrăm în substanța acestui demers analitic – mai există o agendă de preocupări diferită, dar care joacă un rol extrem de important. Aceasta vizează exclusiv obiectivele politice ale lui Marcel Ciolacu. Aceste obiective politice sunt obiective personale. Și care pot fi înțelese. Și, odată înțelese, pot fi evaluate. Marcel Ciolacu este pe val în interiorul PSD. Și-a format o camarilă puternică. Camarila dispune de puternice influențe în plan local. Marcel Ciolacu vrea să preia conducerea PSD în urma unui Congres. Congres pe care tot el îl organizează. Și căruia i-a impus până una alta regulile jocului. Principala regulă a jocului stabilit de Ciolacu este ca această competiție pentru o viitoare conducere să se desfășoare în baza unor proiecte. Ceea ce înseamnă că unul sau mai multe grupuri coagulate din elita PSD vor propune la Congres o strategie proprie. Una dintre aceste strategii va fi premiată. Odată cu premierea strategiei, va fi premiat și grupul care a elaborat-o și o susține. Acest grup va fi instalat în bloc la conducerea PSD. Celelalte grupuri vor fi cu desăvârșire excluse de la cașcavalul puterii interne. Și, așa cum s-a mai întâmplat în ultimii 30 de ani, când au fost organizate congrese pe baza unor rezoluții, aceste grupuri excluse vor deveni dizidente și, la limită, vor rupe partidul. Totuși, aceasta este singura soluție care-i garantează victoria lui Marcel Ciolacu.
Evident, extrem de important este și cine vine la Congres. Cine va vota. Care va fi numărul de delegați. În funcție de număr, va putea fi dirijată de la centru și compoziția acestor delegații. De numărul delegațiilor și de compoziția lor depinde succesul lui Marcel Ciolacu. Și din această perspectivă se desfășoară o manevră, la fel de neîndemânatic ca și în cazul rezoluțiilor. Este de necrezut, dar cel mai mare partid politic din România își organizeză un Congres de o asemenea însemnătate în funcție de sala în care el va avea loc. Deci nu necesitățile Congresului vor determina opțiunea pentru un spațiu de desfășurare, ci, conform lui Ciolacu, raporturile vor fi inversate. Va fi găsită o sală și vor fi atâția delegați la Congres câți încap în acea sală. Simplul fapt că Ciolacu a făcut un asemenea enunț, dovedește amatorismul acestui om politic, care vrea să ajungă – și probabil va ajunge – în fruntea PSD. Și pot să vă garantez de pe-acum că va fi o incintă cu dimensiuni mai mici decât cele cu care ne-a obișnuit până în prezent PSD. Și asta nu pentru ca populația să nu se simtă sfidată de „ciuma roșie”, de „partidul stat”, ci pentru ca domnul Ciolacu să poată face în așa fel încât să potrivească numărul delegațiilor și compoziția delegațiilor în așa fel încât să-i iasă lui la socoteală.
Îmi este imposibil să-mi reprim gestul de a adăuga acestor elemente ținând de agenda personală a lui Ciolacu și informații vehiculate pe piață și pe care și eu însuși le-am vehhiculat conform cărora Ciolacu este o dronă supusă șantajului. O dronă, pentru că s-a format sau s-a deformat – cum vreți să o luați – la Academia „Mihai Viteazul” a Serviciului Român de Informații, principala pepinieră din care cel mai important serviciu secret al țării și-a recrutat acoperiții, cei mai mulți devenind agenți de influență ai statului subteran. Și o dronă supusă șantajului, pentru că anul trecut, ce să vezi, Ciolacu a devenit pe neașteptate revoluționar. Luptător cu merite deosebite și cu patalama la mână al unei localități în care, conform celor stabilite de căre istorici și de către Parchetul General, până în 22 decembrie, orele prânzului, când Nicolae Ceaușescu a fugit din Comitetul Central, nu a avut loc nicio acțiune de protest, nu a existat nicio arestare politică, nicio victimă politică, niciun fel de revoluție. Iar, în prezent, Marcel Ciolacu figurează într-un dosar penal. Cu acuzație de fals și de uz de fals în acte publice. Și asta pentru că, în ceea ce îl privește, este înregistrată o plângere penală. Ceea ce înseamnă nu neapărat că este șantajat, dar în mod cert că poate fi șantajat. Iar un asemenea personaj vrea să conducă – și probabil va conduce – PSD.
Și acum să punem cap la cap toate cele de mai sus. Și să tragem singura concluzie logică care poate rezulta. PSD în perioada următoare va lăsa în plata Domnului lupta cu PNL, concentrându-se asupra agendei proprii. Iar Marcel Ciolacu va lăsa în plata Domnului viitorul politic al PSD, pentru că, la rândul său, se va concentra asupra obiectivelor personale, care nu coincid decât parțial cu obiectivele PSD. Așa că România va sta probabil la degetul mic al lui Klaus Iohannis. Asta dacă nu care cumva Guvernul Orban și-i va urca în cap pe români.
Sorin Rosca Stanescu

Actualitate

Top parfumuri unisex pentru bărbați și femei: cele mai apreciate parfumuri unisex în 2026

Publicat

pe

Parfumurile unisex au devenit o opțiune tot mai prezentă în rutina zilnică a celor care își construiesc atent imaginea, fie că vorbim despre tinere active în social media sau despre femei care își doresc produse moderne și sigure pentru stilul lor. Alegerea nu mai pornește de la etichetă, ci de la felul în care un parfum completează ținuta, energia și contextul zilei. În continuare, descoperi șapte direcții olfactive apreciate în prezent și cum le poți integra natural în garderoba ta.

Parfum lemnos cu santal, pentru ținute minimaliste și elegante

Parfumurile construite în jurul lemnului de santal rămân printre cele mai căutate. Santalul oferă o textură cremoasă, caldă, care se așază aproape de piele și creează un efect curat, rafinat. În majoritatea cazurilor, aceste compoziții includ și mosc alb sau ambroxan, pentru stabilitate și persistență bună pe parcursul zilei.

Le poți purta cu un costum bine croit, în nuanțe neutre, sau cu o rochie simplă din bumbac de calitate. Pentru birou, două pulverizări sunt suficiente. Parfumul susține o imagine sigură și echilibrată, fără să încarce spațiul din jur.

Parfum citric cu accente verzi, pentru zile dinamice

Notele de bergamotă, lămâie verde, neroli și frunze de smochin oferă prospețime și energie. Aceste parfumuri funcționează bine dimineața, în întâlniri sau în contexte profesionale unde îți dorești claritate și naturalețe.

Dacă vrei să explorezi mai multe opțiuni din această zonă, poți consulta selecția de top de parfumuri unisex disponibilă online, unde găsești compoziții echilibrate, potrivite pentru ritmul zilnic.

Pentru mai multă persistență în zilele călduroase, aplică parfumul pe piele hidratată. Astfel, menții o proiecție moderată și o evoluție armonioasă.

Smochin și cocos natural, pentru un look relaxat și actual

Smochinul aduce un mix de verde și lăptos, iar cocosul în variantă naturală oferă o notă discretă, ușor lemnoasă. Împreună, creează un parfum potrivit pentru weekend, vacanțe sau ieșiri în aer liber.

Acest tip de compoziție se potrivește cu rochii vaporoase, sandale simple și accesorii din materiale naturale. Mirosul rămâne apropiat de piele, ceea ce îl face confortabil pentru purtare îndelungată.

Iris și mosc alb, pentru un stil discret și rafinat

Irisul aduce o tentă ușor pudrată, iar mosc-ul alb rotunjește compoziția. Rezultatul este un parfum curat, potrivit pentru birou sau întâlniri formale. Persistența se situează, de regulă, între patru și șase ore, suficient pentru o zi de lucru.

Poartă-l cu o fustă midi și un sacou bine structurat sau cu o rochie într-o nuanță calmă, precum bej sau gri perlat. Dacă îți dorești un efect mai intens seara, reaplică o singură pulverizare în zona gâtului.

Vanilie matură și tonka, pentru apariții memorabile

Vanilia în versiune matură, combinată cu boabe de tonka și lemn fin, creează parfumuri calde și elegante. Acestea sunt potrivite pentru purtare la evenimente, cine sau întâlniri speciale.

Pentru o apariție coerentă, asortează un astfel de parfum cu o rochie satinată sau cu un costum în tonuri închise. Notele dulci rămân echilibrate prin accente lemnoase, astfel încât rezultatul să fie plăcut și bine definit. Aplică maximum două pulverizări pentru a menține proporția potrivită.

Note marine și ambroxan, pentru un aer proaspăt și sigur

Parfumurile cu acorduri marine moderne nu imită mirosul apei sărate, ci sugerează aerul curat. Ambroxanul contribuie la fixare și oferă o senzație luminoasă, apreciată în mediul profesional.

Acest tip de parfum completează ținute smart casual, cum ar fi jeanși drepți, tricou simplu și blazer lejer. În majoritatea cazurilor, aceste compoziții au o proiecție moderată și se simt confortabil pe tot parcursul zilei.

Condimente fine și lemn de cedru, pentru personalități creative

Cardamomul, piperul roz și cedrul oferă un profil ușor condimentat, cu structură clară. Aceste parfumuri atrag femeile care își exprimă stilul prin detalii bine alese și combinații îndrăznețe.

Poartă-le cu piese statement, cum ar fi o geantă colorată sau un palton într-o nuanță intensă. Parfumul devine parte din semnătura ta personală și completează imaginea generală fără a domina.

Cum alegi parfumul unisex potrivit pentru tine?

Pentru o alegere inspirată, urmează câțiva pași simpli:

  1. Testează parfumul direct pe piele, nu doar pe blotter. Chimia pielii influențează evoluția notelor.
  2. Așteaptă cel puțin 30 de minute pentru a observa baza parfumului.
  3. Gândește alegerea în raport cu garderoba ta. Un parfum lemnos se potrivește cu linii clare și materiale dense, în timp ce unul citric completează ținute lejere.
  4. Ține cont de sezon. Temperaturile ridicate amplifică notele dulci, iar cele scăzute susțin compoziții mai intense.

Două sau trei parfumuri diferite acoperă nevoile zilnice: unul pentru birou, unul pentru timp liber și unul pentru evenimente.

Cum aplici parfumul pentru un efect echilibrat?

Aplică parfumul pe punctele de puls, cum ar fi gâtul și încheieturile. Hidratează pielea înainte de aplicare și evită frecarea pielii după pulverizare/ O cremă neutră ajută la fixare și susține persistența.

Dacă vrei o prezență discretă, pulverizează în aer și treci prin norul fin creat. Pentru un efect mai clar definit, aplică direct pe piele, în cantitate moderată.

Parfumul completează ținuta, la fel ca o geantă sau o pereche de pantofi bine aleasă. Experimentează, testează și adaptează alegerea la stilul tău personal. Astfel, îți construiești o prezență coerentă și autentică, susținută de un parfum care te reprezintă.

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA accelerează dezvoltarea sistemului TITAN: contracte de 192 de milioane de dolari pentru Palantir și Anduril

Publicat

pe

De

Noua platformă mobilă va reuni informații din spațiu, aer și de la sol

Armata Statelor Unite a atribuit contracte de producție în valoare totală de 192 de milioane de dolari companiilor Palantir și Anduril, pentru trecerea în etapa de fabricație a sistemului mobil de informații de nouă generație TITAN.

Programul Tactical Intelligence Targeting Access Node este conceput ca o platformă terestră capabilă să colecteze, să coreleze și să distribuie informații către unitățile de pe câmpul de luptă. Sistemul va combina date provenite de la senzori și surse militare americane, inclusiv infrastructuri terestre și sateliți aflați pe orbită.

Palantir preia coordonarea producției

Palantir, companie care a devenit contractor principal al programului în 2024, a primit un contract în valoare de 127 de milioane de dolari. Anduril va încasa 65 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unei mari părți a echipamentelor rezistente la condiții dificile.

Contractele vizează achiziția și integrarea a opt sisteme TITAN, ce urmează să fie livrate în următoarele 18 luni. Pachetul include patru variante avansate și patru variante de bază.

Palantir va coordona producția generală, în timp ce contribuții suplimentare, ale căror detalii nu au fost făcute publice, vor fi asigurate de L3Harris Technologies, Sierra Nevada, Strategic Technology Consulting și World Wide Technology.

Anduril va furniza sistemele ranforsate montate pe vehicule și va integra sursele de alimentare, precum și subsistemele destinate operatorilor. Echipamentele trebuie să funcționeze în condițiile solicitante în care operează forțele americane.

Două configurații pentru niveluri diferite de comandă

Varianta de bază a sistemului TITAN va fi destinată unităților de nivel divizie. Aceasta va fi instalată pe vehicule Joint Light Tactical Vehicle și Infantry Squad Vehicle-Utility, oferind trupelor o mobilitate sporită.

Modelul avansat va fi destinat structurilor de nivel corp de armată, brigăzilor de informații militare și centrelor de comandă care operează la nivel de teatru și în cadrul operațiunilor multidomeniu. Această configurație va fi montată pe vehicule din familia Family of Medium Tactical Vehicles.

Planificarea actuală prevede alocarea a două sisteme de bază și a unuia avansat pentru fiecare unitate. Numărul redus al echipamentelor va impune protejarea lor strictă, întrucât acestea vor reprezenta ținte deosebit de importante pentru adversar.

Testele din teren au scos la iveală probleme neașteptate

Armata americană lucrează la dezvoltarea și testarea sistemului TITAN de mai mulți ani. În 2022, mai multe versiuni preliminare au fost trimise în regiunea Pacificului și în Europa pentru evaluări operaționale.

Feedbackul militarilor a fost folosit pentru modificarea și îmbunătățirea sistemului. Testele desfășurate în Filipine au arătat, de exemplu, că nivelul ridicat de umiditate provoca probleme care nu fuseseră întâlnite în timpul operațiunilor din Orientul Mijlociu.

Oficialii americani susțin că dificultățile legate de condițiile climatice au fost remediate prin aplicarea unor proceduri mai riguroase de proiectare și verificare a rezistenței echipamentelor.

TITAN promite scurtarea decisivă a timpului dintre detecție și lovire

Colonelul Jonathan Lipscomb, responsabil de programele armatei americane privind sistemele de informații și analiză, a declarat că actuala configurație a TITAN este rezultatul mai multor ani de teste și al observațiilor transmise de militarii care au utilizat prototipurile în medii operaționale diferite.

Sistemul este proiectat să accelereze identificarea și localizarea țintelor prin combinarea automată a datelor provenite de la mai mulți senzori. Prin generarea automată a propunerilor de ținte și consolidarea imaginii comune asupra situației operative, TITAN ar urma să reducă semnificativ intervalul dintre detectarea unei ținte și angajarea acesteia.

Dezvoltarea pentru vehiculele tactice va continua

Acordarea contractelor de producție nu va pune capăt activităților de testare. Armata va continua să adapteze și să integreze sistemul pe vehiculele Joint Light Tactical Vehicle și Infantry Squad Vehicle-Utility.

În paralel, este pregătită și o versiune independentă de tipul vehiculului pe care este instalată. Aceasta va putea fi transportată într-o carcasă specială, încărcată în partea din spate a unui vehicul sau scoasă și conectată într-o clădire, în funcție de misiune și de situația din teren.

Sistemul va putea funcționa și fără acces la cloud

Una dintre mizele principale ale programului este menținerea capacității de operare în zone în care comunicațiile sunt întrerupte, degradate, intermitente sau sever limitate.

În astfel de condiții, TITAN va putea utiliza direct datele provenite de la senzorii locali, fără să depindă exclusiv de accesul la infrastructuri cloud sau la surse de informații centralizate. Unitățile vor putea să se deplaseze pentru a intra în raza senzorilor disponibili, să primească și să proceseze datele, apoi să continue identificarea și angajarea țintelor.

Prin această arhitectură, Armata SUA urmărește să mențină superioritatea informațională și să ofere comandanților o imagine operațională actualizată chiar și în cele mai dificile scenarii de luptă.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul lansează „Secure Space Network” pentru a extinde accesul companiilor la infrastructura clasificată

Publicat

pe

De

Aproximativ 50 de facilități SCIF vor fi construite în Statele Unite

Companiile contractante vor avea în curând mai multe oportunități de a derula activități clasificate pentru Pentagon, printr-un nou program denumit „Secure Space Network”.

Inițiativa prevede proiectarea și instalarea a aproximativ 50 de spații securizate în diferite regiuni ale Statelor Unite. Aceste facilități, cunoscute sub acronimul SCIF — Sensitive Compartmented Information Facilities — sunt destinate procesării, stocării și discutării informațiilor strict clasificate.

Washington vrea să elimine barierele pentru companiile mici

Programul urmărește să faciliteze accesul firmelor capabile la mediile clasificate, considerate de industria de apărare una dintre principalele piedici în colaborarea cu Departamentul Apărării.

James R. Mismash, adjunct al secretarului pentru dezvoltarea bazei industriale și director al Biroului pentru Programe destinate Întreprinderilor Mici, a declarat că noua rețea va permite unui număr mai mare de companii să contribuie la proiecte militare clasificate.

Potrivit acestuia, cooperarea dintre instituțiile guvernamentale și sprijinul Congresului ar urma să consolideze baza de furnizori ai Pentagonului și să accelereze furnizarea capabilităților necesare forțelor armate.

SCIF-urile, spații proiectate pentru a rezista spionajului

O facilitate SCIF poate fi o zonă, o încăpere, un grup de încăperi, o clădire sau chiar un întreg obiectiv certificat și acreditat în conformitate cu standardele de securitate stabilite de directorul comunității americane de informații.

Aceste spații sunt concepute pentru a permite gestionarea informațiilor sensibile compartimentate și pentru a preveni o serie de amenințări. Printre măsurile de protecție se numără rezistența la pătrunderea forțată, interceptarea comunicațiilor audio și supravegherea electronică.

Costurile ridicate limitează accesul firmelor la contractele clasificate

Pentru multe companii mici care încearcă să obțină contracte militare, accesul la informații clasificate și la spații SCIF reprezintă o provocare majoră. Construirea și acreditarea unor astfel de facilități presupun costuri semnificative, iar unele firme nu dispun de infrastructura necesară sau nu au acces facil la astfel de locații.

Prin „Secure Space Network”, autoritățile americane încearcă să reducă aceste bariere și să lărgească numărul companiilor care pot participa la proiecte ale Pentagonului.

Programul ar putea fi extins rapid în funcție de necesități

Prima etapă a proiectului va crea un model de producție repetabil, care să permită extinderea rețelei pe măsură ce cresc cerințele operaționale.

Planul include și dezvoltarea unei capacități de producție flexibile, capabile să fie intensificată rapid pentru a răspunde unor creșteri bruște ale necesarului de spații de lucru acreditate pentru activități clasificate.

Facilitățile vor fi amplasate în baze militare și centre dedicate industriei

Coordonarea inițiativei va reveni Biroului pentru Dezvoltarea Bazei Industriale, aflat în subordinea structurii pentru achiziții și mentenanță a Departamentului Apărării.

Noile facilități ar putea fi amplasate în baze militare, în locații orientate către industrie — inclusiv centre de tip APEX Accelerators — sau în alte puncte considerate relevante pentru misiunile Pentagonului.

Detaliile publice despre program rămân însă limitate. Nu au fost precizate dimensiunile fiecărei facilități SCIF, bugetul alocat sau calendarul exact pentru implementarea proiectului.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv9 ore ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv9 ore ago

Sticlărie fantomă în Blejoi: când fumul e negru, dar protecția e… verde Spanu (II)

La nr. 19, pe strada Constantin Dimitrescu din Blejoi, o sticlărie ilegală topește sticla și, odată cu ea, și încrederea...

Exclusiv9 ore ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusivo zi ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusivo zi ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusivo zi ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv2 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Exclusiv2 zile ago

Harta dragostei penale din Brașov: cum se fură cu sentiment și se delapidează cu sufletul la gură

În județul Brașov, după toate aparențele și după cum susțin sursele și reclamațiile, nu mai vorbim doar de afaceri dubioase,...

Exclusiv2 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane

În orașul în care autobuzele abia se târăsc, iar datoriile sar în aer, la TCE Ploiești nu curge motorină. Curge...

Exclusiv3 zile ago

Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect –  Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”

Ministrul Ambrozie-Irineu Darău a vrut să reorganizeze MEDAT. Ministerul Justiției i-a răspuns, în esență: „Reorganizează-ți întâi temeiurile legale, apoi mai...

Exclusiv3 zile ago

„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex

Un nou “cadou” marca MAI pentru polițiștii care au îndrăznit să gândească singuri și să muncească în lumea civilizată: de...

Exclusiv3 zile ago

Industria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc –  Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor

În comuna Blejoi, județul Prahova, nu mai e nevoie de filme horror. E suficient să locuiești lângă punctul de lucru...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)

Ploieștiul, oraș cu transport public… privat de rușine La suprafață, TCE Ploiești e „societate publică de transport”. În realitate, ultimii...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episodul 55, în care am prezentat traseul spectaculos...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv