Connect with us

Actualitate

Mafia gunoaielor in Prahova si institutiile implicate in protejarea lor (I)

Publicat

pe

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni puternici implicați în deciziile luate de vârf și este aproape inutil să-i mai amintim pe cei care au fost la vedere.
Există actori care învârt banii cu lopata, care și-au subordonat o latură a activității economice, din județ și nu numai, care au știut să ungă toate rotițele ca nimeni să nu-i deranjeze. Evident, nu pot face asta fără acceptul șefilor politici, aflați într-o frăție directă sau bine unsă prin interpuși. Când vremurile o cer, interesele se pot întâlni sau pot fi bine sincronizate la un corn sau un pahar cu lapte.
Un asemenea domeniu îl reprezintă tot ce înseamnă colectarea, transportul, depozitarea și valorificarea gunoaielor în județ. Un domeniu extrem de vast și de profitabil, care, gestionat la sânge, înseamnă sume incredibile ca profit direct, dar și indirect, plus mulți bani la negru. Nu întâmplător, în lume, cel mai mare operator în domeniu este reprezentat de cei din crima organizată, numit generic Mafia. În Prahova avem, fără nicio îndoială, grupuri organizate care gestionează domeniul. Cât timp nimeni nu-i controleaza, se presupune că nu sunt infracționale, deci nimic nu pute nimănui; e loc pentru toată lumea la felii din tortul gunoaielor, în cazul acesta dulci și aromate din punct de vedere financiar.
Incisiv de Prahova in colaborare cu alti ziaristi de la alte trusturi de presa si impreuna cu o televiziune este aproape de finalizarea unei ample anchete care va devoala interesele din acest domeniu, institutiile implicate si razboaiele subterane din acest domeniu duse la „baioneta” in Prahova chiar prin angajari si/sau transferuri in institutiile statului in interesele mafiei.
Putem preciza ca in aceasta caracatita sunt implicati functionari din cadrul Garzii de Mediu Prahova, functionari din APM Prahova, ANPM, oameni politici, etc.
Nu este de neglijat nici implicarea numitei Gabriela Munteanu, sef al Garzii de Mediu Prahova, persoana transferata in iulie 2019 cu sprijinul PSD de la APM Buzău unde a deținut funcția de director executiv, în baza detașării, persoana ce s-a ocupat cu avizarea operatorilor economici in perioada cand și-a desfășurat activitatea ca șef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații la APM Prahova.
Vom reveni cu dezvaluiri si prezentarea punctuala a functionarilor publici implicati in aceasta caracatita a firmelor protejate de acestia. (Cerasela N.).

Actualitate

Informaţiile privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul APM Prahova

Publicat

pe

De

SC NTC VANSERV AUTO SRL,cu sediul în Popesti, com Brazi, str. Plopilor, nr.41, jud Prahova, inregistrată la Registrul Comerţului sub numărul: J29/3040/2018, Cod Unic de Inregistrare: 40347131, avand ca obiect principal de activitate cod CAEN 4520- Intretinerea si repararea autovehiculelor,anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de obţinere a autorizaţiei de mediu privind activitatea sapaltorie auto, ce se desfăşoară în Ploiesti, str Laboratorului, nr.37, Hala nr.2, jud Prahova. Informaţiile privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul APM Prahova, Str. Gh. Gr. Cantacuzino nr. 306, Ploiesti, zilnic între orele 9-14. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Prahova până la data de 25.04.2020 (15 zile de la data apariţiei anunţului în presă)

Citeste in continuare

Actualitate

EDITORIAL/Fabula medievala

Publicat

pe

De

John era un viteaz cavaler al regelui Arthur dar avea si el o obsesie pentru frumosii sani ai reginei!
Stia bine ca, daca i-ar fi atins, ar fi fost condamnat la moarte.
Intr-o zi, John nu mai rezista si isi face cunoscuta dorinta lui secreta magului Merlin.
Baiat orientat, magul gaseste o solutie pentru a satisface dorinta acestuia dar numai contra a 1000 monede de aur.
John accepta fara sa ezite. In dimineata urmatoare, magul Merlin prepara o pulbere urticanta si o pune in sutienul reginei, in timp ce ea isi facea dusul.
Imediat ce regina se imbraca incepe sa simta o mancarime din ce in ce mai mare.
Regele Arthur il convoaca imediat pe vrajitor, pentru a-I cere un remediu, iar acesta ii spune ca doar o saliva speciala, aplicata timp de 4 (patru) ore ar putea trata aceasta teribila urticarie.
A mai mentionat ca din testele efectuate in „laborator”, a observant ca doar saliva lui John ar avea aceste caracteristici speciale.
Regele il convoaca imediat pe John, care deja isi luase antidotul pentru pulberea urticanta.
Asa se face ca John are ocazia de a saruta (la ordinul regelui!), pentru cateva ore bune, sanii pe care ii visase dintotdeauna si pe deasupra vine sarbatorit de curte ca un erou.
Inainte de a se intoarce la mosia lui, John este oprit de vrajitor, care ii reaminteste datoria de 1000 de monede de aur.
Surpriza, insa, John, deja satisfacut, refuza sa plateasca, mizand pe faptul ca magul nu s-ar fi putut confesa, fiind complice la ce s-a intamplat.
In dimineata urmatoare, insa, magul Merlin pune aceeasi pulbere urticanta in chilotii regelui…
Morala fabulei: PLATITI-VA FACTURILE LA TIMP!

Citeste in continuare

Actualitate

Spre deosebire de Banca Nationala a Romaniei (BNR), Banca Nationala a Poloniei face din nou ceva pentru populatie si a redus ieri, pentru a doua oara consecutiv, rata de dobanda cheie

Publicat

pe

De

Spre deosebire de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si de Manole Isarescu, Banca Nationala a Poloniei si Adam Glapinski (care nu a fost turnator la Securitate inainte de 1989 ci a fost membru al Solidaritatii in anii ’80), face din nou ceva pentru populatie si a redus ieri, pentru a doua oara consecutiv, rata de dobanda cheie. Banca Centrala a Poloniei tocmai a redus cu inca 0,5 puncte procentuale pana la minimul istoric de 0,5% rata de dobanda cheie, dupa ce in 17 martie reducea dobanda cheie de la 1,5% la 1%. #cevarealpentrupopulatie. Astfel, Banca Centrala a Poloniei se consolideaza in plutonul tarilor care tintesc masuri reale pentru populatie chiar si in Europa de Est, alaturi de Banca Centrala a Cehiei si a Ungariei. Spre deosebire, BNR ramane cvasi-singulara, alaturi de banca centrala a Rusiei, care nu ia masuri reale pentru populatie. Va reamintesc ca la sedinta precedenta, BNR nu a redus dobanda nici macar pana la minimul istoric de 1,75%, tintind conservarea profiturilor bancilor si nu reducerea poverii bancare pentru populatie, precizeaza analistul economic Radu Teodor Soviani. (Sava N.).

Citeste in continuare

Parteneri


Harmony Beauty Salon Ploiesti

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
- micropigmentare sprâncene
-extensii gene
- coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
- sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Actualitate1 oră ago

Informaţiile privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul APM Prahova

SC NTC VANSERV AUTO SRL,cu sediul în Popesti, com Brazi, str. Plopilor, nr.41, jud Prahova, inregistrată la Registrul Comerţului sub...

Actualitate1 oră ago

EDITORIAL/Fabula medievala

John era un viteaz cavaler al regelui Arthur dar avea si el o obsesie pentru frumosii sani ai reginei! Stia...

Actualitate1 oră ago

Spre deosebire de Banca Nationala a Romaniei (BNR), Banca Nationala a Poloniei face din nou ceva pentru populatie si a redus ieri, pentru a doua oara consecutiv, rata de dobanda cheie

Spre deosebire de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si de Manole Isarescu, Banca Nationala a Poloniei si Adam Glapinski (care...

Actualitate1 oră ago

Vela, pune un SG!

(Preluare National – Catalin Tache): Fără îndoială, alături de medici, efectivele Ministerului Afacerilor Interne se află în prima linie a...

Actualitate1 oră ago

In plina pandemie- SPP îşi înnoieşte flota cu 40 de autoturisme 4×4 prin programul Rabla

Serviciul de Protectie si Paza, maretul serviciu secret care il apara pe Iohannis cand merge la solar in plina pandemie...

Actualitate2 ore ago

Imunitate pentru medici? Sau amnistie anticipată?

L-am auzit toți, în urmă cu mai multe zile, pe profesorul Adrian Streinu-Cercel făcând o solicitare șoc. Referindu-se la presiunile...

Actualitate2 ore ago

Guvernul propune micsorarea numarului de semnaturi necesare pentru candidaturi sau inlocuirea semnaturilor cu sume de bani

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că Orban se comportă ca un mare dictator: ”Guvernul Lucovid Orban a modificat prin...

Actualitate2 ore ago

PALEOLOGU JR: BISERICA NU E PRAVALIE, SA STEA INCHISA DE PASTI

(Preluare Inpolitics): Fostul candidat prezidențial Theodor Paleologu cere românilor să stea acasă de sărbătoarea Paștelui și afirmă, pe Facebook, că...

Actualitate1 zi ago

EDITORIAL/Incisiv de Prahova!/ Iată cum se numeste ziarul pe care intră de frica si politicienii corupți!

Evident, toți discută politică, fiecare după cum îl duce capul. Pornind de la știrile ce au ținut prima pagină a...

Actualitate1 zi ago

„Noul Birou Politic Teritorial al ALDE Prahova a incercat si incearca sa elimine din randul membrilor sai pe cei care au luptat sa obtina functii politice pentru a satisface interese pecuniare sau de alta natura pentru ei, familie si prieteni”

Daca este reala precizarea domnului Nemes Constantin – Incisiv de Prahova saluta decizia partidului politic ALDE Prahova si asigura membrii...

Actualitate1 zi ago

„Au fost deja comandate 150 de ventilatoare şi imediat ce vor ajunge în România le vom putea trimite rapid în ţările care au nevoie de ele, bineînţeles în Spania şi Italia”

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene: „Am creat o rezervă strategică comună de echipamente medicale a Uniunii Europene. (…)...

Actualitate1 zi ago

Criză majoră de droguri în România!

(Preluare National – Catalin Tache): Se înmulțesc ”durerile de cap” pentru efectivele Poliției Române în plină pandemie de coronavirus, odată...

Actualitate1 zi ago

LOVITURA IN STAREA DE URGENTA: AVOCATUL POPORULUI SUGEREAZA ROMANILOR SA ATACE IN INSTANTA AMENZILE

(Preluare Inpolitics): Instituția Avocatului Poporului, extrem de activă în ultima perioadă, lucru salutar, este tot mai critică la adresa autorităților...

Actualitate1 zi ago

Pirlog vrea sa-i defileze pe Scutea si pe Licu

Celebrul procuror #rezistent Bogdan Ciprian Pirlog – prim-adjunctul Parchetului Militar Bucuresti – ne obliga sa marcam o premiera in istoria...

Actualitate1 zi ago

Frica de asumare

Președintele Klaus Iohannis ezită să-și asume răspunderea. Se teme. Dovedește nu bărbăție, ci lașitate. Își dorește să fie în poză....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!