Iată o întrebare aparent ciudată. La care trebuie să dăm un răspuns. Iar la sfârșit va trebui chiar să completăm întrebarea. În felul următor: hackerii lui Orban sunt hackerii lui Iohannis, dar și hackerii lui Ciolacu? La ce mă refer? La partidul-stat.
Iohannis și PNL au luptat cu succes împotriva PSD, căruia i-au pus, pe bună dreptate, ștampila de partid-stat. Numai că acum PNL devine el însuși un partid-stat. Cu concursul lui Ciolacu. La discreția lui Klaus Iohannis. Iar această piruetă politică nu ar fi posibilă fără hackeri.
Una dintre cele mai nocive boli ale democrației fragile, unii îi spun eșuate, ale României este traseismul politic. Mutarea individuală, în grup sau chiar în masă de la un partid la altul. Prin simpla schimbare a culorilor. În condițiile în care jucătorii rămân aceiași. Păsările călătoare din politică devin veritabili hackeri ai sistemului democratic. Balansarea lor dintr-o parte în alta alterează voința cetățenilor, mută puterea de la un partid la altul și păstrează partidul-stat printr-o simplă schimbare de ștafetă.
În Opoziție fiind, având în fruntea statului un președinte castrat, lipsit de un Guvern și de o majoritate parlamentară, PNL a acuzat pe drept cuvânt faptul că într-o democrație este un fenomen nociv când există un partid-stat. Partidul-stat fiind, nu cu multă vreme în urmă, partidul ciumei roșii. Partidul PSD, care pusese mâna pe puterea executivă, călărea puterea legislativă și încerca, după cum afirmau criticii săi, să domesticească Justiția. Partidului-stat al ciumei roșii îi lipsea doar moțul. Adică un președinte al său. Acum situația se inversează abrupt.
Klaus Iohannis a câștigat cel de-al doilea mandat și și-a propus, promițîndu-le românilor în același timp, să se transforme într-un președinte nou, și anume dintr-un președinte inactiv să devină un președinte ultraactiv. PNL a pus mâna pe puterea executivă. Iar Justiția, gata dresată, dresată de fapt din perioada comunistă, își urmează consecvent tradiția și lucrează în favoarea noului stăpân. Ce-i mai lipsește noii puteri? Majoritatea în Legislativ. Însoțită, firește, de o majoritate în ceea ce privește puterea locală. Odată obținute cele două majorități, PNL devine la rândul său un partid-stat, care are posibilitatea să ocupe întreg teritoriul administrației publice centrale și locale pe calea vânătorii de vrăjitoare extinse, numită elegant fie pesederizare, fie eficientizarea întregii societăți.
Dar are PNL suficiente resurse electorale pentru a produce acest salt uriaș și a obține, pentru prima dată în istorie, majoritatea în Parlament, în primării și în Consilii Județene? Dacă ne menținem într-o logică strict democratică răspunsul este negativ. E prea devreme ca liberalii să se sprijine pe o societate de mijloc, încă insuficient de consistentă. Acest proces necesită timp și un efort uriaș de promovare a capitalului național și de protejare a acestuia, obiectiv de care nici PNL, nici Klaus Iohannis, nu par a fi interesați. Fără o bază de masă, PNL nu ar putea deveni un partid majoritar. Și atunci, cum ar putea el domina întreaga societate într-un asemenea grad încât să devină, așa cum își propune, un partid-stat?
Răspunsul la dilema expusă pe larg mai sus ni-l oferă hackerii. Hackerii democrației. Care, în această accepțiune, sunt oamenii politici din Parlament sau la nivel local, ultraoportuniști, care, la comandă sau doar din instinct, se mută de la un partid la altul înlocuind astfel o putere artificială printr-o altă putere artificială.
Împotriva acestui fenomen al migrației de la un partid la altul, PNL s-a pronunțat și chiar a luptat atunci când suferea el însuși hemoragii. Acum situația s-a inversat. Tendința este ca în mod natural ultraoportuniștii să se mute din tabăra PSD în tabăra PNL. Pur și simplu pentru a avea în continuare acces la putere. Sesizând pericolul perpetuării acestei practici nocive a traseismului politic, oameni lucizi din PNL, care gândesc pe termen lung, fiind atașați valorilor liberale și refuzând hei-rupismul, au tras un semnal de alarmă și au avertizat că se vor opune acestui fenomen. Și că refuză să devină beneficiarii efectelor produse de acești hackeri ai democrației. Printre acești oameni politici l-am putut cu toții remarca pe Rareș Bogdan. Number one, cum i-a spus Klaus Iohannis. Prim-vicepreședinte al PNL. El chiar a supralicitat, șocând în sens bun întreaga opinie publică. A anunțat că dacă PNL încearcă la rândul său să devină beneficiar al traseismului, dacă în PNL vor fi primiți politicieni ai PSD, el, Rareș Bogdan, se va răzvrăti, iar liderii PNL care vor încuraja acest fenomen vor avea de-a face cu el. Corect, frumos, onorabil!
Dacă nu mă înșel, aceeastă reacție virulentă a lui Rareș Bogdan, făcută publică relativ recent, a avut ca punct de plecare o dispută legată de județul Giurgiu. Se discuta atunci în mare taină în PNL despre racolarea unor oameni politici ai PSD din Giurgiu. Nu a trecut mult timp, așa că memoria colectivă ar trebui să funcționeze. Sub conducerea lui Ludovic Orban, PNL nu mai contestă traseismul. Dimpotrivă. Face eforturi disperate pentru a-l încuraja. Și ce să vezi? Printre nenumăratele exemple de acest fel, de dragul exploatării unei coincidențe, am decis să aleg fix județul Giurgiu pentru a demonstra cum PNL, sub nasul lui Rareș Bogdan, își încalcă angajamentele.
Cel mai cunoscut personaj politic din Giurgiu este nimeni altul decât Niculae Bădălău. Care, dealtfel, conduce de mult timp, formal sau informal, organizația PSD de Giurgiu. Acesta are fini și prepuși. Unul dintre prepuși se numește Andrei Alexandru, care anul trecut încă era parlamentar PSD. A plecat din grupul parlamentar PSD, fie din ultraoportunismul de care vorbeam mai sus, fie teleghidat. Continuă să fie omul de casă al lui Niculae Bădălău. Dar, în același timp, s-a înscris în mare viteză în PNL și, beneficiind de susținere de la centru, adică din direcția lui Ludovic Orban, este la un pas de a prelua conducerea organizației PNL Giurgiu. A sărit dintr-o barcă în alta în doar câteva luni. Și nu oriunde. Ci chiar la vârf. Preluarea de către Andrei Alexandru a conducerii filialei PNL Giurgiu poate fi rezultatul unui blat la nivel înalt orchestrat de Bădălău și acceptat de Ciolacu, sau poate reprezenta o capcană, având în vedere că trădătorii își vând întotdeauna cumpărătorii. Astfel încât PNL să se trezească în alegeri că i-a fugit covorul electoral de sub picioare.
Dintre nenumăratele exemple pe care le pot da, la fel de detaliat, pentru că acest fenomen se întâmplă în întreaga țară, m-am oprit tocmai asupra acestui caz dintr-un motiv foarte simplu și pe care îl recunosc cu sinceritate maximă. Încerc astfel să-l provoc pe Rareș Bogdan să reacționeze. Pentru a afla dacă este consecvent cu principiile pe care le-a susținut și dacă nu care cumva, între timp, politica murdară l-a domesticit. Și mai vreau să aflu astfel dacă într-adevăr, așa cum știu, neotraseismul este încurajat de Iohannis. Dacă da, atunci Rareș Bogdan va pune capul în nisip și va spune din nou că își cunoaște lungimea nasului. Și că avansează pas cu pas. Pentru a nu se împiedica.
Dar vreau să merg cu provocarea până la capăt. Pentru că hackerii democrației nu sunt doar traseiștii. Avem și alte categorii. Între aceste categorii figurează și „penali”. „Penalii”, în accepțiunea lui Klaus Iohannis și a lui „Number one”, înseamnă persoane din administrația publică și din vârful politicii, trimise în judecată pentru prezumtiva săvârșire a unor infracțiuni. Aceștia, spune Iohannis și spune și Rareș Bogdan, trebuie să facă un pas înapoi. Sau măcar un pas în lateral. Este cazul și în ceea ce-i privește pe membrii PNL? Ar trebui să fie. Și atunci aleg din nou un exemplu. Unul singur dintr-o mulțime. Primarul din Eforie. Primar PNL. Se numește Robert Nicolae Șerban. E trimis în judecată în baza unui rechizitoriu care spune că, în fruntea unui grup criminal organizat și în schimbul unor foloase materiale, a favorizat o preluare frauduloasă a unui teren și a unui imobil de la malul mării. Cazul se încadrează perfect în tiparul formulat ani la rând de Klaus Iohannnis și de Rareș Bogdan. A făcut acest Robert Nicolae Șerban un pas înapoi sau măcar un pas în lateral? Nici vorbă! L-a trimis la plimbare organizația PNL de la nivel local sau central? Nici vorba! L-a ejectat cumva Ludovic Orban? Nu!
Ce ne facem în aceste condiții? Aplaudăm crearea prin aceleași mijloace a unui nou partid-stat în locul altui partid -stat? Teamă îmi e că tentativa de a pune alături alegerile parlamentare înainte de termen cu alegerile locale are tocmai rolul de a declanșa o mișcare traseistă fără precedent în istoria recentă, a liderilor locali PSD către PNL. Mișcarea le dă posibilitatea primarilor PSD, între care mulți sunt ultraoportuniști, să sară în ultimul moment în barca PNL cu electoratul lor cu tot, fără a risca să-și piardă funcțiile. Iar la schimb, Marcel Ciolacu, care închide ochii asupra acestui fenomen, pune mâna pe partid și își asigură liniștea penală.
Sorin Rosca Stanescu