Un renumit istoric roman pune punctul pe „i” si analizeaza ce s-a intamplat cu Romania dupa 1989 intr-un interviu acordat Neatza Info.

De 24 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: „Istorie, istoriee…”. De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare.
De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat „visătorii” potriviţi.
Nimeni n-a „visat” pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său. Mulţumită politicienilor, în ultimii 24 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie.
Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina – limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui „holocaust” aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic: „Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi”.
„Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural”
Domnule profesor, toată lumea ştie că Istoria este dispreţuită şi ignorată în ţara noastră. Cât de greşită este această atitudine din partea guvernanţilor ultimilor 24 de ani?
Cauzele restrângerii dramatice şi regretabile a ponderii istoriei în învăţământul românesc trebuie căutate, în opinia noastră, mai întâi, în confruntarea dintre globalism şi identitatea naţională şi, apoi, în percepţia eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a omului contemporan. Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui teritoriu sau dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi. În atingerea acestui ţel, globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a popoarelor, întruchipată în statele naţionale. Identitatea naţională se hrăneşte şi din memoria istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru a slăbi conştiinţa naţională.
În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de oameni cu un larg orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi într-un domeniu restrâns. Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural. Cred că în predarea istoriei, a istoriei românilor în primul rând, în ultimii 24 de ani, s-a înregistrat un regres pe cât de dăunător, pe atât de condamnabil.
Şcoala românească, o şcoală cu excelente tradiţii de învăţământ solid şi fertil, a fost pusă la pământ de coaliţia dintre elevii leneşi, bolnavi de socializare pe Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele nemulţumite că trebuie „să-şi facă temele acasă”, şi birocraţii plafonaţi, grijulii cu scaunele lor, nu cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii străine, pentru a redacta legi, regulamente şi programe analitice. De 24 de ani se fac reforme şi iar reforme ale învăţământului, care, în realitate, subminează funcţia instructiv-educativă a şcolii.
Primul pas în cretinizarea elevilor este prigoana dezlănţuită de birocraţii Ministerului Educaţiei împotriva volumului de cunoştinţe transmise elevilor. La istorie – şi nu numai la noi – s-a început cu îndepărtarea cronologiei: „Să nu încărcăm mintea elevilor cu date”. Foarte bine: istoria nu este o disciplină de memorizare, ci de analiză. Dar fără repere în timp nu se pot stabili legăturile cauzale. Şi eu sunt împotriva învăţării pe dinafară a datelor lesne de găsit într-o cronologie sau într-un manual, dar – pentru Dumnezeu! – cum să înţelegi raporturile de cauză-efect dintre evenimente dacă nu cunoşti succesiunea lor în timp? Nu se doreşte ca elevii să aibă o pregătire temeinică, şi cei trei componenţi ai coaliţiei de care am amintit preferă nişte adolescenţi ignoranţi, incapabili să depăşească limbajul „mişto” şi „naşpa”. Cu astfel de cetăţeni, viitorul României este sumbru.
În timp ce bulgarii îşi împânzesc ţara cu şantiere arheologice, în căutarea tracilor cu care nu au nici o legătură, românii, urmaşi direcţi ai dacilor şi romanilor, sunt gata să cedeze străinilor, spre distrugere, vestigiile daco-romane de la Roşia Montană. Care ar trebui să fie atitudinea statului faţă de cercetarea arheologică?
Deşi se vorbeşte de conservarea „patrimoniului naţional”, nu se face nimic pentru păstrarea şi valorificarea lui. S-a găsit un alibi: nu sunt bani. Dar banii se găsesc imediat când se construiesc vile şi se achiziţionează maşini de lux. Este o ruşine că statul român nu a participat la „licitaţia Brâncuşi”, pentru a achiziţiona măcar pipa unui român care a deschis drumuri noi în artă. Nu ne pasă de Brâncuşi, dar avem bani pentru branduri care nu conving pe nimeni. Spre ruşinea guvernanţilor noştri, avem mult mai puţine şantiere arheologice astăzi, în România, decât pe vremea lui Mihail Roller, de tristă amintire.
Sentimentul patriotic se înfiripă la copil din interesul şi dragostea pentru vestigiile trecutului. Sentimentul istoric al continuităţii se naşte din ataşamentul pentru un monument, o cruce înălţată să veşnicească un eveniment, un mic schit, pierdut în munţi. Cine-i învaţă pe copii să le ocrotească? Grija pentru urmele înaintaşilor – vezi şi cazul Roşia Montană – ar trebui să fie un principiu sădit în conştiinţa românilor încă de pe băncile şcolii.
„Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români”
Cui credeţi că i se datorează situaţia catastrofală în care se află astăzi România?
– Situaţia catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român. Clasa politică postdecembristă nu a avut – indiferent de partid – nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii. Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, „nu vor ajunge blestemele” pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn.
Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura „opera” nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani – spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru). Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? Proteste ca în Grecia – leagănul democraţiei – sunt de neimaginat în România. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee. Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii. Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români. Am avut un exemplu la 1 Decembrie a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari? „Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?”
Românii au mai trecut prin crize. Spre exemplu, Marea Criză din 1929-1933. Cum s-au descurcat guvernele de atunci?
– Într-adevăr, crize economice au existat şi în trecut, dar fiecare eveniment este generat de condiţiile istorice care îi conferă unicitate. Soluţiile, deci, nu pot fi identice în cazul unor crize. Cea din anii 1929-1933 a lovit dur România, şi guvernanţii de atunci, ca şi cei de acum, au recurs la concedieri, întârzierea plăţii lefurilor, reduceri de salarii („curbele de sacrificiu”). A fost marea neşansă a lui Nicolae Iorga, cea mai strălucită minte a românilor, să fie prim-ministru în anii 1931-1932, când criza se îndrepta spre apogeu. A făcut scandal în epocă replica dată de el unei delegaţii de agricultori, veniţi la Mangalia, unde el îşi petrecea concediul, pentru a se plânge de situaţia grea în care se aflau, fiind presaţi de bănci să-şi achite datoriile. Iată relatarea lui Iorga însuşi: „Iar, cum un om mai simplu strigase la capătul lămuririlor mele, că el e «desperat», i-am spus, glumind: «Nu; fiindcă aici e casa mea, colo e marea; dacă erai în adevăr desperat, la mare te duceai»”.
Ziarele care-i erau ostile l-au acuzat că i-a trimis pe protestatari să se arunce în mare. Exasperat de „măsurile de austeritate”, un colonel, şef de unitate, s-a dus la Constantin Argetoianu, ministru de Finanţe în guvernul Iorga, şi l-a întrebat: „Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?”. Criza s-a rezolvat când a încetat pe plan internaţional. Sunt convins că şi acum va fi la fel. Adevărul este că mari finanţişti nu am avut decât doi: Eugeniu Carada şi Vintilă Brătianu. Nu am avut şi nu avem mari competenţe financiare, capabile de elaborarea soluţiilor de criză. Guvernanţii de astăzi vădesc o gândire rudimentară: „să taie”, să reducă salariile şi să sporească taxele. Un mare plan de investiţii, de relansare a economiei, nu există. Să aşteptăm, aşadar, scrâşnind din dinţi, sfârşitul crizei pe plan mondial.
Care este epoca din istoria românilor pe care o admiraţi cel mai mult?
Admiraţia cea mai puternică o am pentru generaţia paşoptistă. O forţă de creaţie politică, un devotament pentru interesul naţional, un dezinteres total pentru destinul personal, totul a fost închinat naţiunii române. Eşecul revoluţiei din 1848 nu i-a descurajat pe paşoptişti. Au îndurat exilul, dar au continuat lupta şi, în două decenii (1859-1878), au creat statul român modern, căruia i-au câştigat independenţa. Doar două decenii, adică exact cât i-a trebuit clasei politice postdecembriste să prăbuşească România în haos şi mizerie. Cum să nu-i admiri pe paşoptişti? Sunt un model care ar trebui prezentat şi explicat în toate dimensiunile lui, nu ca o simplă lecţie de manual, ci ca un prilej de meditaţie, responsabilă şi fecundă, pentru adolescenţi, făuritorii României de mâine. Dar cum să le „încărcăm mintea” cu evenimente şi date? Nu se lăuda, nu demult, Ministerul Educaţiei că a mai redus cu 35% cunoştinţele de transmis în învăţământ?
Ce vă doriţi în viitor ?
Ce-mi doresc ? Să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi. Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor.
Ce urare le adresaţi românilor, domnule profesor?
Urez poporului român, să se revitalizeze şi să fie capabil să reînnoiască, în condiţiile secolului al XXI-lea, performanţele strămoşilor din timpul lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi al luptătorilor paşoptişti.

Pe zi ce trece se observa ca guvernul actual nu mai are nicio legatura cu programul de guvernare pe care trebuie sa il EXECUTE si pe care refuza sa il execute. Motiv pentru care trebuie sa plece. Florin Citu vrea sa elimine transparenta in achizitii, sa declare informatizarea ANAF de ,,interes strategic,, astfel incat sa ofere unei singure companii (SRI???) contractul. Pe sestache, ministerul sanatatii incearca sa privatizeze sistemul public de sanatate (scrie Libertatea). Procurorii sefi propusi de Ministerul Justitiei au fie legaturi evidente cu SRI, fie averi dubioase (gen fata de procuror cu 100.000 de Euro dar de nunta). Am o intrebare pentru domnul Citu, care vrea din nou controlul SRI pe ANAF, ca pe vremea cand alde Ghita devaliza bugetul de stat (la scutul SRI, care il considera ,,persoana de interes special,,). Lipsa trecerii informatizarii ANAF prin CSAT a impiedicat procurorii sa previna sifonarile alde Ghita sau protectia acordata? Lipsa informatizarii ANAF a facut BNR si ANAF sa inchida ochii la sifonarea de catre bancile comerciale a profiturilor (vanzarea la 5% din valoarea a unor asa numite credite neperformante – in fapt externalizarea profiturilor in alte state)? Lipsa informatizarii ANAF a facut fiscul si BNR sa inchida ochii la bonusurile platite ,,bancherilor,, in off-shore-uri? Lipsa informatizarii ANAF a fost cea care a facut ca redeventele platite de Petrom sa fie mizerabile? Sau protectia ticaloasa acordata de SRI, prin protocoale trecute, ca si asta de acum de se vrea, in fapt, cu ANAF, prin CSAT? Intre timp… in loc de autostrazi… drumuri forestiere si piedici de gandaci…precizeaza analistul economic Radu Teodor Soviani. (Cerasela N.).

Cine le-a deschis ușa rușilor în România. Emil Constantinescu, rol principal

(Preluare Newsweek România):
În 1998, rafinăria Teleajen a fost privatizată prin ordin direct al lui Emil Constantinescu. Victor Ciorbea a executat în orb.

Recent, dosarul unei evaziuni fiscale de două miliarde de euro (conform estimărilor procurorilor), care ar fi fost produse de mecanisme ilicite puse în practică de către Lukoil România și alte subsidiare europene ale grupului rusesc, a fost casat. Procesul, așadar, va fi reluat de la zero.
A fost nevoie de patru ani să se ajungă aici, însă nu e neapărat surprinzător: în 2015, când premier era Victor Ponta și sechestre fuseseră pus pe activele rafinăriei Lukoil, șeful Guvernului a reacționat prompt și a criticat măsura.
Dar cele mai multe suspiciuni privind atitudinea statului român în legătură cu compania rusă datează de acum aproape 22 de ani, când Petrotel Teleajen a fost privatizată de statul român prin vânzarea de acțiuni către Lukoil.
Newsweek România a vorbit cu demnitarii implicați atunci în tranzacție și a descoperit că toată operațiunea a fost făcută pentru a evita Guvernul, deși tocmai structura executivă a statului avea atribuția privatizărilor.
În ciuda scandalurilor repetate referitoare la privatizări, Sorin Dimitriu a fost condamnat pentru fraude cu bani europeni

Foto: INQUAM PHOTOS/ Liviu Florin Albei
Cine, atunci, a vândut rafinăria de la Telejean? Da, semnătura a fost a unui șef de agenție guvernamentală, dar decizia a fost luată la Cotroceni de către președintele Emil Constantinescu, care s-a și întâlnit cu șeful Lukoil de atunci și de acum, celebrul Vagit Alekperov.
Ierarhic, însă, decizia ar fi trebuit să fie a premierului (Victor Ciorbea), a ministrului Privatizării (Valentin Ionescu) și a șefului Fondului Proprietății de Stat (instituție subordonată Ministerului Privatizării), Sorin Dimitriu.
Newsweek România a reconstituit ce s-a întâmplat în realitate, prin mărturiile celor implicați.
Patriciu, „agent de influență rus“
Valentin Ionescu a vorbit pe larg despre subiect cu Newsweek România. „Este important contextul. La începutul anului 1998, a venit în România Vagit Alekperov, președintele CA Lukoil.
Eu am fost cumva luat prin surprindere pentru că nu știam nici de această vizită și nici de privatizarea care se pregătea.
Prin urmare, eu cred că au avut loc niște acțiuni pregătitoare, foarte probabil la sfârșitul anului 1997, despre care eu nu știu nimic, și care au continuat în 1998.
Nu știu exact care au fost motivele care l-au determinat pe dl. Constantinescu să decidă că această privatizare trebuie făcută cu Lukoil, dar el a luat acestă decizie sub influența lui Dorin Marian (consilier prezidențial al lui Emil Constantinescu – n.r.) și a lui Cătălin Harnagea (șef SIE între 1997 și 2001 – n.r.), în principal.

Pe 3 februarie 1998, CEO-ul Vagit Alekperov s-a întâlnit cu președintele Emil Constantinescu
Pe vremea aceea, la Cotroceni erau mai multe grupuri de interese care se învârteau.
Unul dintre grupuri era format din rețeaua Harnagea, Dorin Marian, Dinu Patriciu, Sorin Roșca Stănescu.
Aceștia se întâlneau între ei foarte des și discutau între ei. Eu bănui că ei aveau niște interese economice legate în principal de persoana lor, dar cel puțin despre unul am auzit ulterior că era agent de influență rus.
Și mă refer la Dinu Patriciu. Și mi s-a spus și în ce context a fost racolat, deși nu știu exact dacă așa a fost sau nu, dar probabil că asta este mai puțin important“, a arătat fostul ministru al Privatizării.
Harnagea ar fi susținut necesitatea privatizării
„Sectorul energetic era foarte important la vremea respectivă și avea o miză geopolitică majoră, chiar dacă România nu înțelegea foarte bine acest lucru, în condițiile în care România avea un potențial de rafinare foarte ridicat.
Pe de altă parte, se vehiculau ideile că Rusia nu mai este un inamic al Occidentului.
Este un partener al Occidentului și ar trebui să privim altcumva Rusia, să avem o relație de colaborare strânsă și așa mai departe.
Și mie mi s-au vândut poeziile astea, eu fiind de felul meu rusofob și nu înghit așa ceva.
Să revenim. La începutul anului 1998, când a venit conducerea Lukoil în România pentru această privatizare, eu am avut și o discuție cu Harnagea, la el în birou.
El a încercat să îmi dea o motivație de ce este necesară această privatizare. Eu i-am spus că nu este necesară această privatizare pentru simplul motiv că orice firmă rusească pe teritoriul României este un punct de sprijin pentru serviciile lor de informații.
Asta i-am spus eu în clar. Și asta i-am spus și primului ministru când a venit Alekperov, la el în birou. Prin urmare, mi s-a spus că de această vizită se ocupă Victor Surdu (ulterior privatizării, șef al Lukoil România – n.r.), el fiind apropiat de partea rusă.
Surdu m-a căutat pe mine asiduu și eu m-am făcut nevăzut în sensul că nu vroiam să mă întâlnesc cu el și nici cu delegația lor. Mi se comunicase că mă caută prin cabinetul primului-ministru Ciorbea“, a rememorat Ionescu.
Ionescu: „Era ceva aberant“
„Am fost chemat la Guvern, am avut o întâlnire și cu primul ministru, de față fiind Șerbănescu, care era purtător de cuvânt și ulterior a devenit consul în SUA (fost ziarist la bază), Mugur Isărescu, mai era un consilier.
Primul ministru mi-a spus că dl. Emil Constantinescu dorește să mă ocup de chestia asta, să ne întâlnim și totodată să aranjăm și un viitor acord între România și firma Lukoil pentru prospecțiuni geologice.
Eu nici în ziua de azi nu realizez dacă această solicitare pe care eu am primit-o verbal de la primul ministru a fost o testare în ceea ce privește persoana mea sau chiar era ceva serios.
Ca să poată încheia afacerea cu Lukoil, Cotroceniul a trebuit să se folosească de Sorin Dimitriu, șeful FPS
Pentru că, din punct de vedere legal, nu numai geopolitic, nu aveai cum să faci în 24 de ore un asemenea acord, tu, țară, ca subiect de drept internațional, cu o firmă privată căreia tu îi dai pe mână toate prospecțiunile geologice din România.
Este ceva aberant. Fără licitație, fără selecție, fără nimic. Asta din punct de vedere tehnic.
Din punct de vedere politic, era și mai aberant. Dar nici până în ziua de azi eu nu știu sigur dacă, când mi s-a dat această dispoziție verbală transmisă de Ciorbea de la Cotroceni, am fost testat să vadă dacă eu sunt patriot sau pur și simplu așa se dorea.
Nu știu. Eu am zis doar atât, de față cu toți ceilalți: «Domnule prim-ministru, eu nu pot să îmi pun semnătura pe un asemenea act și nu îmi pun semnătura pe niciun act de privatizare»“, a dezvăluit
Valentin Ionescu.
Ciorbea ar fi spus că „este o firmă olandeză cu sediul la Londra“
„I-am explicat motivele. I-am spus că ce am discutat cu Harnagea, vă spun și dvs: eu nu sunt de acord ca rușii să aibă o investiție în România, sunt probleme de securitate națională.
«Nu, că este o firmă olandeză cu sediul la Londra», mi-a replicat el. Domnule, asta nu este o firmă olandeză cu sediul la Londra, asta este o firmă rusească.
Iar pentru mine este o problemă de securitate națională și eu nu semnez nici călcat de tanc așa ceva.
Și am mai spus că nu semnez nici ce mi s-a sugerat privind un acord de principiu pentru prospecțiuni geologice doar pentru că vine Alekperov și trebuie să îi oferim ceva. De ce trebuie să îi oferim ceva? Nu trebuie să îi oferim nimic.
Și mi s-a mai spus că se pune problema privatizării și amânării sau iertării datoriilor Petrotel. Și am spus că nici asta nu este în regulă.
Era deja în circuit de avizare de la Ministerul Finanțelor, pe care își pusese semnătura Ionuț Costea, cumnatul lui Geoană, chiar dacă nu a mai apărut ulterior semnătura lui.
Asta în luna februarie. Era în pregătire ordonanța privind ștergerea ori amânarea datoriei pe 25 de ani.
Ordonanța asta a apărut în luna mai, Ordonanța 10, și a fost respinsă în 2002 că nu mai avea obiect, probabil.
În orice caz, eu m-am opus și la asta, pentru că un asemenea regim nu a fost acordat niciunui investitor străin.
De ce trebuie să îi acordăm lui asemenea facilitate? La vremea respectivă se discuta că toți care cumpără societăți de la stat trebuie să își asume și datoriile.
De ce trebuie ei să beneficieze de asemenea facilitate? Au venit firme occidentale în România și nu au beneficiat de această facilitate.
Pe vremea aceea nu era legea ajutorului de stat. Dar exista legea concurenței. Și le-am spus că eu nu semnez așa ceva. Și nu am semnat“, și-a amintit ex-ministrul Privatizării.
„Cel care a marșat a fost Sorin Dimitriu, așa a primit dispoziție“
„A venit Alekperov, am avut o întâlnire față în față. Bineînțeles că el a fost informat că eu sunt ostil. Surdu era și el de față.
A avut o întrevedere de jumătate de oră cu primul-ministru, la care am participat și eu. S-a discutat, eu nu am vorbit că nu avea sens, fiind primul ministru de față.
Și asta a fost tot. Cel care a marșat la privatizare a fost Sorin Dimitriu (șeful Fondului Proprietății de Stat – n.r.), pentru că așa a primit dispoziție.
Acesta este desfășurătorul evenimentelor de atunci. M-am opus la orice act cu ei. Privatizarea s-a făcut prin FPS, nu prin mine, iar problema datoriilor s-a făcut după ce am plecat eu de la minister.
Urmarea a fost că eu am fost schimbat la sfârșitul lunii aprilie (1998 – n.r.). Foarte rapid. Eu cred că de aici mi s-a tras.
Și apoi, ani de zile, eu am avut de tras din această cauză. Și mi s-au pus tot felul de bețe în roate din această cauză și m-au izolat.
Eu am avut tot timpul probleme din cauza rușilor pentru că m-am opus acestei privatizări. De ce?
Pentru că ei au oameni în România, au în multe locuri agenți de influență și în puncte cheie. Când au avut loc alegerile din 2004, mi s-a și spus în față de către un om al lui Patriciu: ai de ales dacă vrei sau nu să mai faci ceva în politică – ori ești cu rușii, ori ești pe partea cealaltă, dar ăia care sunt de partea cealaltă sunt o gașcă de homosexuali, vezi și tu ce faci.
Asta primise el dispoziție de la Dinu Patriciu să îmi transmită. Agenții aceștia de influență cred că există și acum, dar nu mai au aceeași forță“, a încheiat Valentin Ionescu.
Ciorbea: „Dimitriu era stat în stat și FPS la fel“
Fostul premier Victor Ciorbea a negat mai tot din versiunea fostului său ministru: „Eu n-am privatizat nimic! Nu m-am întâlnit cu Lukoil.
Când am închis Teleajenul (rafinăria – n.r.), au fost proteste. A fost o închidere temporară, în vederea reorganizării. Dimitriu era stat în stat și FPS la fel, era în subordineaParlamentului, nu avea nicio legătură cu mine.
Eu am înființat Ministerul Privatizării și am pus FPS în subordinea Guvernului (OUG 88/1997), așa s-a contabilizat tot la pasivul meu.
Nu-mi amintesc de întâlnirea asta de la Guvern de care vorbește Valentin Ionescu. Singura întâlnire cu rușii a fost cu vicepremierul rus, prin ’97, înainte de Madrid, când m-a amenințat să o lăsăm mai moale cu NATO.
Sincer, nu-mi aduc aminte să mă fi informat Harnagea despre Lukoil. Era exact intervalul în care criza guvernamentală (între membrii Convenției Democratice – n.r.) era la apogeu“.
Ilie Șerbănescu: „Ministerul Reformei era o structură-fantomă“
Fostul ministru al Reformei, Ilie Șerbănescu, a spus că nu a avut nicio legătură cu privatizarea: „Eu nu-mi amintesc de așa ceva (întâlnirea de la Guvern cu Alekperov; ce e drept, Valentin Ionescu vorbește de un alt Șerbănescu – n.r.), am dubii că am participat la așa ceva.
Am fost luat în Guvernul Ciorbea pe nepusă masă, probabil eram unul din cei 15.000 de specialiști. Am constatat când am ajuns acolo, la Ministerul Reformei, că nu era un minister, era o structură-fantomă.

CONFLICT Ministru al Privatizării în 1998, Valentin Ionescu (foto sus) a avut discuții cu Cătălin Harnagea (foto jos), atunci șef SIE, aflat în aceeași grupare cu Dorin Marian (foto a doua de jos)

Nu era ordonator de credit, nu avea inițiativă legislativă, era format din trei persoane care își luau banii de la Secretariatul General al Guvernului.
Era absolut caraghios, am vrut să plec. M-a rugat Ciorbea să rămân, am acceptat, dar i-am zis că nu semnez nimic.
La sfârșitul lui februarie s-a terminat și cu Guvernul Ciorbea și am plecat. Era un climat atunci că, dacă e să dăm industria, ceea ce s-a și petrecut, să dăm la fiecare de pe scena mondială câte ceva“.
Sorin Dimitriu, protejatul generalului Stănculescu
În 1998, în ziua privatizării Petrotel Teleajen, Sorin Dimitriu, șeful de atunci al FPS, a declarat în conferința de presă astfel: „Compania Lukoil va prelua Petrotel.
Lukoil este un partener dorit în România, cu o participare importantă de capital american“.
Toată declarația sa se baza pe faptul că, la vremea respectivă, compania americană ConocoPhilips era interesată să cumpere acțiuni Lukoil.
Aflat la șefia Fondului Proprietății de Stat, Dimitriu a mai bătut palma cu rușii și pentru alte privatizări.
Interesantă a fost vânzarea către compania Mechel a Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște.
De altfel, la mijlocul anilor ’70, Dimitriu a lucrat la COS Târgoviște ca inginer tehnolog (detașat). Pe atunci, uzina avea un statut special pentru că fabrica oțeluri care se foloseau în industria de armament.
În acea perioadă, Dimitriu l-a cunoscut pe generalul Victor Athanasie Stănculescu, care supraveghea înzestrarea armatei statului comunist.
Mai târziu, Stănculescu avea să-i facă legătura cu fostul general Dan Drăgoi, căruia, în calitate de reprezentant al grupului Bali, Dimitriu i-a vândut, în 1997, Comvex Constanța. Șeful FPS din 1998 a fost și reprezentantul României în proiectul marelui combinat Krivoi Rog.
În ciuda numeroaselor apeluri, Sorin Dimitriu a refuzat să comunice pe subiectul Lukoil.
În timp ce Newsweek România încerca să-l contacteze, fostul șef al FPS a fost condamnat definitiv la doi ani și opt luni cu suspendare pentru fraude cu fonduri europene.
Harnagea nu vorbește. Marian: „Nu făceam programul președintelui“
Cătălin Harnagea, ex-director al SIE, se ascunde acum după cvasinecunoscuta Agenție de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, din subordinea MAE, al cărei director general este.
Harnagea a refuzat orice contact în legătură cu subiectul Lukoil. Totuși, acum câțiva ani, spunea pentru Digi24 următoarele: „Ceea ce ni s-a cerut nouă a fost o verificare pe acel moment a unor posibili investitori care ar fi vrut să vină să investească sau să cumpere, să intre într-un proces de privatizare.
Lukoil era o companie mare cum este şi acum, iar interesele erau să cumpere. Probabil că erau şi alţi competitori“.
După plecarea din funcția de director SIE, Harnagea a lucrat în Petromidia până în 2002 și a fost partener cu fostul consilier prezidențial Dorin Marian (până când acesta din urmă a devenit secretar de stat, în 2007) la Icar Energy SRL, companie care se ocupă de comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi, gazoși și al produselor derivate, precum și în alte firme.
Întrebat despre același subiect, Dorin Marian a negat totul: „În acea perioadă eram consilier pe Apărare (la Cotroceni – n.r.) și nu participam la întâlnirile economice, nici nu făceam programul președintelui“.
Nici președintele Emil Constantinescu nu a dorit să facă vreun comentariu pe acest subiect și nici să detalieze cum s-a pregătit întâlnirea cu Vagit Alekperov, CEO al Lukoil.