Horoscop chinezesc pentru săptămâna 13-19 iulie 2020. Din 25 ianuarie 2020, Anul Mistrețului a fost înlocuit cu cel al Șobolanului de Metal. Află ce îți rezervă astrele zodiacului chinezesc, în săptămâna 13-19 iulie!

Șobolan

Filtrează cu atenție orice comentariu, pentru a nu ajunge în situații din care să nu mai poți ieși. Miercuri și joi sunt zile perfecte pentru afaceri și pentru plăceri nevinovate. Ai putea fi atras de calitățile misterioase ale unei persoane pe care o vei întâlni. În weekend, e rost de relaxare, dar nu uita nici de romantism și planifică ceva special!

Bivol

Încearcă să fii mai flexibil, mai ales în prima parte a săptămânii. Muncește, dar păstrează timp și pentru distracție și relaxare. Miercuri și joi sunt zile bune pentru prezentarea unor servicii sau produse de care te ocupi fie la locul de muncă, fie într-un proiect personal. În weekend nu este exclus să pleci undeva cu partenerul de viață, iar dacă ești singur, o întâlnire romantică ar putea să îți dea viața peste cap… în sensul bun.

Tigru

Începutul săptămânii poate fi mai dificil, mai ales dacă lucrezi în echipă. Unii colegi par rătăciți și îți dau mari bătăi de cap, dar lucrurile își revin la normal și tu poți să te ocupi mai mult de sarcinile tale. Miercuri și joi par zile excelente pentru întâlniri de afaceri. Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, ar putea fi zile excelente că să-ți programezi interviurile. Weekend-ul este rezervat prieteniei, așadar întâlnește-te cu oamenii pe care nu i-ai mai văzut de multă vreme!

Iepure

Este un aer de sărbătoare și distracție pentru tine, toată săptămâna aceasta. Miercuri și joi sunt zile excelente pentru afaceri, așa că dacă ai vreo propunere, superiorii pot fi încântați de prezentarea ta. Weekend-ul este de bun augur atât în plan profesional, cât și în plan profesional, însă să ai grijă să echilibrezi balanța.

Citește zodiacul chinezesc integral, pentru săptămâna 13-19 iulie 2020, pe sfatulparintilor.ro

Horoscopul zilei de marți, 14 iulie 2020. Berbecii nu sunt foarte inspirați

Vrei să laşi deoparte raţiunea şi să începi să adaugi detalii, care nu sunt adevărate, poveştilor cu care vrei să încânţi colegii de muncă. Nu eşti inspirat şi rişti să devii ridicol în faţa tuturor.

Taur

Te-ai hotărât să iei decizii bazate pe fapte simple şi sigure. Cu toate astea, logica îţi este afectată şi s-ar putea ca ceea ce vezi, să nu fie şi ceea ce vei obţine.

Gemeni

Nori de nesiguranţă încep să se adune, creând o instabilitate emoţională puternică. În mod surprinzător, te simţi creativ şi te refugiezi în activităţi care te liniştesc. Ai mai multă grijă de sănătate.

Rac

Eşti disperat să îndeplineşti promisiunile pe care le-ai făcut când erai sub presiune. Mai mult, eşti nevoit să-ţi planifici foarte bine acţiunile şi să munceşti din greu peste program.

Leu

S-ar putea să vezi un potenţial în orice persoană şi orice activitate pe care ţi-ai dori să o începi, dar vei exagera şi vei ajunge mult prea departe cu iluziile. Așadar, fii realist în tot ceea ce vrei să faci.

Fecioară

Eşti hotărât să abordezi într-un mod cu totul diferit relaţiile cu persoane dragi din jurul tău, datorită unor dorinţe care te inspiră să faci nişte schimbări în comportamentul tău.

Citește horoscopul integral, pe Jurnalul.ro

Horoscop 13-20 iulie 2020. Numerologul Mihai Voropchievici: Scorpionul este favorizat în această săptămână

În perioada 13-20 iulie fericitul zodiacului este Scorpionul, în timp ce Leul va trebui să facă față multor provocări nu prea plăcute săptămâna aceasta.

Mihai Voropchievici a intrat în atenția pasionaților de horoscop pentru previziunile sale pe care le acordă runelor (cifrelor sau semnelor magice, în funcție de fiecare semn zodiacal în parte).

În această săptămână, celebrul numerolog prevestește schimbări importante pentru Rac, Săgetător și Berbec. Și pentru Balanță este o săptămână prielnică, spune numerologul.

S.O.S. 
Dacă lucrurile continuă pe făgaşul pe care l-au luat în ultima vreme, s-ar putea ca în curînd să avem nevoie de paşaport pentru a călători prin Harghita şi Covasna…

EVRIKA!
Din cele 70.000 locuri prevăzute pentru învăţămîntul profesional în acest an, nici unul nu a fost destinat învăţămîntului în limba maghiară!

​Ziarul Libertatea din 14 iulie 1990 pag. 1-a

Am vrut să mă privatizez

Fiindcă foarte multă lume se privatizează, ia să mă privatizez şi eu, mi-am zis. Ia să-mi deschid o întreprindere de ascuţit creioane, căci rezerve cu pastă pentru    pixuri tot nu găseşti nici să tragi cu tunul.
In plus, de la Revoluţia din decembrie, anul trecut, românul nu mai e născut să fie poet. Românul e născut să fie in primul rînd gazetar! Dovadă ziarele, revistele, gazetele, suplimentele, etc. apărute cu miile in ultima vreme, asemeni ciupercilor după ploaie.
Ei bine, domnii mei, toate acestea trebuie scrise. Şi cu ce să scrii, dacă rezerve pentru     pix nu se găsesc? Aud? Scrii, evident, cu creionul – creioane deocamdată se mai află pe ici, pe colo. Iar o asemenea sculă de scris, cred că îmi daţi dreptate, trebuie mereu ţinută in stare de funcţionare: trebuie mereu ascuţită! Aşa mi-a venit ideea deschiderii unei întreprinderi de ascuţit creioane. Sînt convins că prin asemenea întreprindere nu numai că m-aş îmbogăţi repede (asta n-am visat niciodată), dar aş face şi un mare serviciu publicisticii româneşti, ascuţindu-le multora dintre confraţi creioanele boante.
Primele mele demersuri pentru privatizare s-au desfăşurat ca pe rulmenţi: am găsit oameni calificaţi în ascuţirea acestor instrumente de scris, am obţinut autorizaţia de funcţionare a întreprinderii. cu suma de 50 (cincizeci) de lei mi-am deschis cont la bancă etc. Împotmolirea s-a întîmplat, însă, acolo unde mă aşteptam mai puţin: la confecţionarea ştampilei pentru unitatea privată. „Veniţi dumneavoastră peste vreo doi – trei ani!” mi-a spus, toată numai zîmbet, doamna de Ia registratură, întinzîndu-mi o hîrtiuţă cu numărul de înregistrare ştampilat la zi. Nevenindu-mi să-mi cred urechilor, am rugat-o să repete spusele; şi din nou nevenindu-mi a crede, m-am înfăţişat la un factor de decizie în fabricarea ştampilelor. Cu amărăciune în glas, factorul de decizie m-a pus în temă: „Vedeţi dumneavoastră, înainte de alegerile din 20 mai, am confecţionat numai ştampile pentru secţiile de votare, celelalte lucrări lăsindu-le de-o parte şi aglomerindu-ne. Odată cu intrarea în legalitate a noului Guvern şi a Parlamentului, e nevoie să se schimbe ştampilele tuturor instituţiilor şi întreprinderilor din ţară. Vă rog să mă credeţi că nu facem faţă, cu mijloacele de care dispunem.
Bietul om – mi-am zis, sînt convins că a uitat că, peste cel mult doi ani, ne vom prezenta din nou la urne, înarmat fiecare cu cîte o ştampilă electorală, care de asemenea va trebui confecţionată!
De aceea, mi-a venit în minte un gînd: ce bine era în evul mediu întîmplător! Atunci, în loc de ştampilă, pe orice hîr-tie ce voiai s-o oficializezi, aplicai forma propriului tău inel. Oare n-ar fi indicat să se procedeze aşa şi în prezent? Hîm! … Dar de unde aur pentru inel? Că nu se găseşte nici de verighete! Iar o căsătorie fără verighete e ca o întreprindere fără ştampilă: numai pe jumătate! Eu de aceea nici nu mă căsătoresc – că nu pot procura verighetele aferente.

Cred că pînă la urmă nu mă mai privatizez. Să rămînă confraţii cu creioanele boante!
Dim RACHICI

​​Ziarul Libertatea din 14 iulie 1990 pag. a 2-a

​​Ziarul Libertatea din 14 iulie 1990 pag. a 3-a

Să reuşească oare Silviu Brucan ceea ce nu mai părea posibil; reunificarea Coreei?

Domnul Sergiu Cunescu, P.S.D.: „Partidul sînt eu!”. Şi încă vreo cîţiva…

Preşedintele lliescu îl felicită călduros pe antrenorul Emerich lenei pentru succesul înregistrat la C.M., in Italia (N.B. Nu sintem siguri că fotoreporterul nostru n-a realizat această imagine înaintea plecării spre Italia: Se non e verro, e ben’ trovato!)

„Chiar aşa, domnule Theodorescu, au vrut să vă arunce pe fereastră de la etajul XI? De ce nu vă mutaţi mai jos?” (Dialog imaginar al primului ministru cu preşedintele Televiziunii).

Papa Raţiu înconjurat de „paparazzi”

Nici aici n-am scăpat de cozi! par să spună parlamentarii care aşteaptă cuminţi să-şi încaseze diurna!

Nici nu se gîndea domnul Ascanio Damian, deputat şi fost rector la Arhitectură, ce zile glorioase avea să trăiască institutul din Edgar Quinet, în vremea „Golaniei”…

Ambidextru
Fotoreportaj de Lucian CRIŞAN, Lucian SIMION şi Gabriel MIRON

​​​Ziarul Libertatea din 14 iulie 1990 pag. a 6-a

​​Ziarul Libertatea din 14 iulie 1990 pag. a 7-a

(material inedit – microfilmat – aflat în Arhivele statului – 15.02.1942)

Imediat ce generalul Ion Antonescu a devenit conducătorul României, liderii fostelor partide istorice, Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu, au început o vastă corespondenţă cu acesta. Cuprinsul viza principalele măsuri socio-politice pe care proaspătul prim-ministru le lua, multe din ele dictate de desfăşurarea războiului în Europa. Majoritatea epistolelor schimbate între lideri şi Mareşal sînt scrise pe un ton tăios, iar acuzaţiile reciproce vor duce – după cum bine ştim – la o ruptură aproape definitivă, care a culminat cu august 1941.

Important pentru cititori este că din misivele acestor trei personalităţi marcante ale anilor ’40 răzbat grija pentru ţară, frămîntările lor pentru soarta poporului român, că din ele nu răzbate teama pentru situaţia proprie. Fiecare din cei trei a fost interesat de salvgardarea intereselor României şi ale românilor, dar mijloacele şi metodele avute în vedere erau complet diferite şi aceasta a constituit, de fapt, o dramă care s-a răsfrînt adînc asupra ţării.

În rîndurile care urmează vom spicui paragrafe dintr-o scrisoare – datată 15 februarie 1942 – prin care Mareşalul, răspunzînd lui Iuliu Maniu şi C.I.C. Brăţianu, Ie aduce acestora, la rindul său, grave învinuiri – n. n.

„Aş fi dorit ca să las şi această scrisoare fără răspuns, pentru a nu da Neamului său nefast” (Carol II şi camarila impresia unei lipse de unităţi (…) nu cred că timpurile de azi, care cer răspundere şi fapte, acţiuni şi împliniri, pot să fie rezemate pe cuvinte epistolare”.

„Pentru că însă Dvs. ieşiţi din rostul unei linii de obiectivitate şi măsură, pentru că nu numai că-mi daţi lecţiuni de purtarea răspunderilor istorice, dar şi încercaţi să mă acuzaţi în faţa viitorului, mă ţin dator să vă răspund următoarele”: „…Este foarte uşor să criticaţi zbuciumul greu de azi şi condiţiile în care, de la 1940 şi pînă azi, eu şi colaboratorii mei ne-am silit să salvăm Neamul şi Statul din gravele încercări prin care a trecut”.

Ca orice mare patriot, Mareşalul na putea să se desprindă de gîndul cedărilor de teritorii româneşti în favoarea celor trei vecini rapaci care, profitînd de izolarea politică a României, ne-au răpit în două luni şi jumătate o treime din teritoriu. (Dacă Ia 26 iunie 1940 România avea 295.000 km, Ia 7 septembrie acelaşi an eram reduşi la cca. 195.000 km2. Se smulseseră din trupul ţării Basarabia, Bucovina de nord, Transilvania de nord şi Dobrogea de sud – n.n.).

Şi rechizitoriul Mareşalului Ion Antonescu continuă: „În 1940, Neamul românesc se găsea la capătul unei prăbuşiri morale adusă de inconştienţa trufaşă şi venală a unui rege corupt şi a regimului său nefast” (Carol II şi Camarila -n.n.). „Întărirea armatei era singura chezăşie a graniţelor prin întărirea ordinii interne şi a unităţii morale a Neamului”. „In 1940, atunci eînd am făcut lovitura de stat, (s.n.) Neamul românesc ajunsese la spectacolul umilitor al dezonoarei”. „Armata fusese retrasă de pe pământuri româneşti, fie în lupte, ba şi Consiliul de Coroană însă, adunat de un rege trădător, hotărâse să ordone armatei de a nu apăra pămînturile”.

„În acel moment din răsărit înainta cotropitor Imperiul rus, care nu se oprise la ocuparea Basarabiei pe pretinse drepturi istorice, dar ocupase şi o parte a Bucovinei şi Herţa Moldovei, apăsînd asupra Gurilor Dunării cu voinţa hotărîtă de a trece prin Dobrogea spre Balcani sau chiar peste trupul Moldovei noastre, pentru a ajunge la Dardanele”.

La 23 august 1939, cînd s-a încheiat, la Moscova, unul dintre cele mai murdare pacte – Molotov – Ribbentrop – în ceea ce priveşte România, se hotărîse anexarea Basarabiei de către U.R.S.S. In rest, România era lăsată Ia cheremul Reich-ului, care avea interese pînă la Prut. Or, la sfîrşitul lui iunie 1940, diviziile lui Stalin ocupă – depăşind prevederile pactului – în afară de Moldova dintre Prut şi Nistru, jumătatea de nord a Bucovinei, precum şi ţinutul Herţa. Informat despre ceea ce a făcut Stalin, Hitler a făcut o criză de isterie. Evident, nu pentru rănile României, ci avea în vedere că i se micşora „ciolanul” – n.n.

„Azi, dvs. scoateţi capul din păcate pe care l-aţi ţinut, atît în timpul dramei Neamului românesc şi al prăbuşirii, cit şi în ceasul cînd, in septembrie 1940, am venit la Dvs. amîndoi încercând formarea unui guvern de uniune naţională, sau în orice caz aflarea unor mijloace care să unească toate puterile Neamului românesc (…). Dar dacă istoria este dreaptă – şi istoria nu poate fi decît dreaptă – ea nu poate aplauda fapta unor patrioţi care, după ce au privit cu braţele pe piept cum se prăbuşeşte Neamul, (…) se întorc azi împotriva acelora care îi adună ţănsările şi îi salvează cenuşa pentru a încerca din ruine şi ultima scînteie ca să reînvieze Neamul”. …”Să nu vă ridicaţi azi pe aripile unor împrejurări internaţionale grave pentru a vă transforma din acuzaţi în acuzatori, pentru că dacă este vorba de acuzaţiuni, acuzaţiunile vi le fac eu şi regimul meu şi nu Dvs. nouă”.

Orice comentariu pe aceste fragmente ar altera gravitatea şi acurateţea textului. Pana Mareşalului Ion Antonescu devine tot mai ascuţită. De la învinuiri generale, aduse celor doi lideri, Mareşalul trece la particularizări. Primul atac, de o duritate extremă, este îndreptat împotriva lui Iuliu Maniu. Redăm pentru cititori numai cîteva fragmente din cele 5 pagini ale acelei părţi din scrisoare în care se aduc învinuiri extrem de grave lui Maniu şi P.N.Ţ.

„Dvs., Domnule Maniu, purtaţi cea dintîi şi cea mai gravă răspundere în faţa istoriei, fiindcă Dvs. sînteţi cel dintîi care aţi dat exemplu de dezonoare românească (…) După cum tot Dvs. purtaţi în faţă răspunderea marii poveri de a fi creat în România regimul nefast al regelui Carol al II-lea”. (Ion Antonescu se referă la sprijinul dat de Iuliu Maniu lui Carol să revină din exil să-şi detroneze fiul, pentru a se instala în primul fotoliu al României – în 1930 – n.n.).

In continuare sînt inserate mai multe acţiuni ale lui Iuliu Maniu şi ale P.N.Ţ. – reale sau presupuse – îndreptate împotriva P.N.L., în orice caz de natură a învrăjbi relaţiile Maniu – Brătianu. Mereu este pus în antiteză cu „Ion Brătianu, împlinitorul şi făuritorul României Mari” – n.n.).

„După ce aţi îndrăznit să vă faceţi titluri morale de apărare a reginei Elena şi a moralităţii familiei regelui Carol al II-lea. Dvs. personal să o daţi atară din ţară pe mama regelui, pe Măria Sa regina-mamă, Elena, şi Dvs. personal aţi umilit-o cerîndu-i să părăsească atunci ţara (…) şi personal aţi semnat convenţia care îi interzicea să vină în ţară pentru a-şi vedea fiul, pe regele Mihai, caruia îi juraserăţi credinţă ca Preşedinte de Consiliu, atunci cînd regenta vă încredinţase puterea”. (In 1928, luliu Maniu, ca Preşedinte de Consiliu, jură credinţă lui Mihai I, pe atunci minor, tutelat de înalta Regenţă – n.n). „Aţi împiedicat prin aceasta înseşi condiţiile morale, ale păstrării dinastiei şi aţi lovit în însăşi bazele sufleteşti ale formării regelui Mihai (…). Aţi crezut că făcînd acest act, de aducere a unui rege netrebnic, de prăbuşire de pe tron a unui copil curat şi de umilire a unui Neam întreg, (…) vă asiguraţi vremelnic încrederea regelui Carol al II-lea şi prin aceasta faceţi concurenţă partidului liberal, care rămăsese cu meritul lui Ion Brătianu de a fi întemeiat Dinastia românească. Şi apoi cînd acela pe care I-aţi adus nu v-a satisfăcut ambiţiile (…). Dvs. v-aţi început, tot prin scrisori, faimoasa campanie de moralizare a tronului, in timp ce oamenii partidului Dvs. continuau să susţină ticăloşiile acestui rege nefast”. Mareşalul face referiri directe la sprijinul pe care Iuliu Maniu l-a acordat regelui în recîştigarea tronului în anul 1930. Concomitent, nu uită să precizeze că monarhul a întors repede spatele tuturor celor care l-au ajutat şi că numai în noua situaţie creată liderul P.N.Ţ. a început campania de moralizare. Realitatea este că şi Carol al II-lea şi Iuliu Maniu s-au înşelat fiecare asupra caracterului celuilalt. Regele era prea ambiţios ca să se lase manevrat, iar Iuliu Maniu nu avea în el stofă ca să devină membru al camarilei. Divorţul dintre ei era iminent şi s-a produs repede după ce Carol a acaparat tronul –    n.n. Şi rechizitoriul continuă pe acelaşi ton, presărat cu întrebări de o gravitate ieşită din comun: „Şi ce aţi făcut, Domnule Maniu, din poblemele armatei si ale apărării Neamului românesc în această vreme?” „Din armată aţi făcut afacerea Skoda şi scandalul care nu numai că a umilit Ţara românească şi Neamul întreg, dar a arătat şi străinătăţii halul în care ne găseam cu înarmarea noastră”. Ne oprim aici cu prima parte, în care majoritatea cartuşelor au fost trase de Mareşal în Iuliu Maniu.

General-maior Ion MUNTEANU

​​Ziarul Libertatea din 14 iulie 1990 pag. a 8-a

MEMORIILE LUI HRUŞCIOV

Teroarea şi colectivizarea

• Ce trebuie ştiut este că marea teroare n-a început decît în 1935. Dar aplicarea principiului terorii de a distruge opoziţia faţă de regim, a fost proprie stăpînirii bolşevice de la înscăunarea ei formală de către Lenin, în 1918 • Colectivizarea (1938-1933) a însemnat aplicarea totală a terorii la ţară şi nimeni nu ştia, sau n-a vrut niciodată să ştie, cîte milioane au pierit într-o operaţie nebună pe care, cîţiva ani mai tîrziu, Stalin însuşi a descris-o, în conversaţia sa cu Winston Churchil, ca fiind mai critică pentru Uniunea Sovietică decît oricare dintre crizele celui de-al doilea război mondial • După ce 1933 trecuse, producţia agricolă şi şeptelul Uniunii Sovietice scăzuseră la mai puţin de jumătate. In ajunul invaziei germane din 1941, acestea încă nu reveniseră la nivelul lor dinainte de colectivizarea din 1928 • Ceea ce face ca paginile ce urmează să prezinte un interes deosebit este că Hruşciov admite pentru întîia dată că „stilul de colectivizare al lui Stalin nu ne-a adus altceva decît mizeria” • Pentru aproape patruzeci de ani conducerea sovietică, inclusiv Hruşciov, a pretins că această colectivizare, căreia la vremea sa i s-au opus Buharin şi alţii, a fost o operaţie necesară şi încununată de un succes strălucit • De fapt, ea a fost o atrocitate la o scară colosală, ale cărei consecinţe au dăunat permanent economiei sovietice. Colectivizarea începuse cu un an înainte de a fi fost eu transferat din Ucraina, dar numai după ce mi-am început activitatea la Moscova am început să bănuiesc efectele ei reale asupra populaţiei – şi numai după măi mulţi ani mi-am dat seama de proporţiile foametei şi ale represiunii ce au însoţit colectivizarea în felul cum a fost aplicată sub Stalin.

Prima mea privire asupra realităţii a fost în 1930 cînd Biroul celulei de partid de la Academia Industrială încercase să mă îndepărteze, trimiţîndu-mă la ţară într-o călătorie de serviciu. Academia patrona ferma colectivă „Stalin” din regiunea Samara (numită mai tîrziu Kui-bîşev), căreia trebuia să-i predau banii pe care ii colectasem pentru a-şi cumpăra echipament agricol.

Am petrecut numai citeva zile la ferma colectivă şi am fost îngrijoraţi de condiţiile pe care le-am găsit acolo. Ţăranii mureau de foame. Am convocat o adunare pentru a preda banii pe care-i adunasem. Cei mai mulţi dintre muncitorii din această fermă colectivă proveneau din populaţia ciuvaşe, aşa încît trebuia să vorbim cu ei prin interpret; cînd le-am spus că bănii erau colectaţi pentru echiparea fermei, ei mi-au răspuns că n-au nici un interes în ce priveşte echipamentul – ceea ce doresc ei e pîirie. În sensul literar al cuvîntului ne-au rugat să Ie dăm alimente. Sdobnov şi cu mine eram găzduiţi în coliba unei bătrîne văduve care era atît de săracă încît nu ne-a putut da nimic. Am împărţit cu ea alimentele pe care le adusesem ca merinde pentru drum.

Nu aveam nici o idee că lucrurile erau atît de rele. La Academia Industrială noi trăiam sub iluzia răspîndită de „Pravda” – colectivizarea se desfăşura bine şi totul era minunat la ţară.

Apoi, fără nici un avertisment, Stalin a rostit faimoasa sa cuvîntare „Ameţeala succesului”, aruncînd balonul pentru excesele colectivizării asupra membrilor activi ai organizaţiilor locale de partid.

Aceiaşi oameni care au condus colectivizarea cu o astfel de fervoare bestială, neîntreruptă, s-au găsit dintr-o dată sub biciul „Pravdei”. In acel moment noi am considerat cuvîntarea lui Stalin ca o capodoperă, o lovitură îndrăzneaţă dată de conducerea de partid oamenilor responsabili pentru excese. Îmi amintesc însă că am fost frămîntat de gîndul; dacă totul mergea atît de bine în fermele colective, cum ne spusese Stalin pînă acum atunci care este motivul pentru cuvîntarea „Ameţeala succesului” venită atît de brusc?

Controversa cu privire la colectivizare a provocat o răsturnare rapidă în conducerea partidului din Moscova. Uglanov, care era adversarul colectivizării, a fost înlocuit de către Bauman. Apoi Bauman a fost prins în vîrtejul exceselor şi a fost înlocuit de către Molotov care, la rindul lui, i-a lăsat locul lui Kaganovici. Cînd Kaganovici era conducătorul organizaţiei din Moscova, a început să se împrăştie zvonul că existau tulburări în fermele colective, deşi n-am avut niciodată ideea că tulburările însemnau răscoale şi că se trimiteau oameni de la Moscova pentru a le reprima.

Îmi amintesc că, pe cînd lucram în Comitetul Orăşenesc al Moscovei, în 1932, dintr-o dată Kaganovici anunţă că trebuie să plece într-o călătorie de serviciuîn Krasnodar. A lipsit o săptămînă sau două. Atunci nu a spus, dar mai tîrziu a ieşit la iveală că el plecase să înăbuşe o grevă – sau „sabotaj”, cum se spunea atunci – a cazacilor din Kuban care refuzau să-şi cultive pămîntul. Ca urmare a călătoriei lui Kaganovici, cazacii din localităţi întregi au fost ridicaţi şi trimişi cu forţa în Siberia.

Unul dintre prietenii mei era Vaklişev, şeful departamentului politic („Securitatea” forţelor armate) al districtului militar din Moscova. El îmi spunea că grevele şi sabotajul bîntuiau peste tot în Ucraina şi că soldaţi din Armata roşie au fost mobilizaţi, pentru a păzi sfecla de zahăr. Am fost îngrozit. Ştiam din experienţa mea în agricultură că sfecla de zahăr era foarte sensibilă. Trebuia să fie prăşită la timpul cuvenit şi cu grija cuvenită. Nu te puteai aştepta da soldaţii din Armata roşie, dintre care cei mai mulţi n-au văzut niciodată o sfeclă de zahăr şi nu i-ar fi acordat nici o atenţie dacă ar fi văzut vreodată una, sa fie în stare să facă o treabă bună. Natural, recolta de sfeclă de zahăr a fost pierduta.

După aceea, s-a vorbit că a izbucnit foametea în Ucraina. Eu nu puteam crede asta. Părăsisem Ucraina în 1929, numai cu trei ani înainte, cînd Ucraina se ridicase la nivelul de viaţă antebelic. Alimente erau din plin şi ieftine. Totuşi acum se spunea că oamenii mureau de foame. Era de necrezut!

Numai după mai mulţi ani, cînd Anastas Ivanovici Mikoian mi-a povestit următoarea întâmplare, mi-am dat seama cit fusese de rea situaţia în Ucraina la începutul anilor ’30. Mikoian mi-a povestit că tovarăşul Damcenko, care era atunci prim-secretar al comitetului regional Kiev venise o dată să-l vadă la Moscova. Iată ce i-a spus Danicenko: „Anastas Ivanovici, ştie tovarăşul Stalin, în această privinţă ştie cineva din Biroul Politic, ce anume se întîmplă în Ucraina? Ei bine dacă nu ştie îţi voi da citeva date. De curînd un tren a sosit la Kiev încărcat cu cadavre omeneşti care muriseră de foame. Au fost culese aceste cadavre de-a lungul drumului de la Poltava la Kiev. Cred că cineva ar trebui să-l informeze mai bine pe Stalin despre această situaţie”.

Din această întâmplare puteţi vedea că se formase deja o stare de lucruri anormală în partid, încît unuia de talia lui Damcenko, membru al Biroului Politic ucranian, îi era teamă să se ducă să-l vadă pe Stalin însuşi. Intrasem deja în perioada cînd un om ţinea conducerea colectivă sub pumnul său şi toţi ceilalţi tremurau în faţa lui. Dem-oenko se hotărîse să-i povestească lui Mikoian cele ce se întîmplau în Ucraina, deoarece el ştia că Mikoian era din anturajul apropiat lui Stalin şi putea să fie în stare să facă ceva. Membrii activi de partid din zilele acelea se adresau adesea lui Stalin.

Am avut întotdeauna mare stimă pentru Anastas Iva-novici Mikoian. Noi toţi aveam greşelile noastre şi desigur că le are şi el pe ale lui, dar este un tovarăş onest, inteligent şi capabil, care a adus o mare contribuţie partidului şi statului.

Condiţiile care au existat în timpul colectivizării au fost descrise de către Şolohov în „Pămînt desţelenit”, Şolohov şi-a scris cartea în timp ce Stalin era în viaţă, încît n-a avut posibilitatea alegerii, ci doar să descrie colectivizarea în concordanţă cu interpretarea stalinistă. Cînd eşecul colectivizării a devenit cunoscut peste tot, noi am fost învăţaţi cu toţii să blamăm pe culaci, drep-tişti, troţkişti şi zinovlovişti pentru ceea ce se întâmplase. S-a practicat totdeauna explicarea superficială a sabotajului contrarevoluţionar.

Este necesară o analiză mai aprofundată şi obiectivă a colectivizării, dacă vrem să înţelegem o dată ce s-a întâmplat în realitate. Poate nu vom şti niciodată cum au pierit numeroşi oameni direct ca urmare a colectivizării sau indirect, ca urmare a dorinţei vii a lui Stalin de a trece asupra altora blamul pentru eşecul ei. Două lucruri sînt însă certe: întîi că stilul de colectivizare al lui Stalin nu ne-a adus nimic altceva decît mizerie şi brutalitate; iar în al doilea rînd, că Stalin a jucat un rol hotărîtor în conducerea ţării noastre din vremea aceea, Kîkov, Buharin, Zinoviev şi Kamenev fuseseră deja înlăturaţi din posturile lor, iar Troţki era în exil. De aceea dacă noi căutăm pe cineva să-l facem răspunzător, trebuie să aruncăm blamul exclusiv pe umerii lui Stalin.

Dar toate acestea au fost văzute ulterior. În vremea aceea noi nu cunoşteam realitatea.Noi continuam să credem în Stalin. 

PRELUDIUL RĂZBOIULUI 

Relaţiile sovieto-germane

• Este clar că Hruşciov acorda puţină atenţie afacerilor externe în periculoşii ani antebelici. Era complet prins cu conducerea mai întîi a Moscovei apoi a Ucrainei • Stalin îi spunea puţine din cele ce se petreceau. Astfel, el nu vorbeşte nimic cu privire la ascensiunea lui Hitler şi Ia campania pentru „securitatea colectivă” a lui Litvinov. Începe cu pactul Molotov – Ribbentrop din august 1939, care a aruncat Europa în stupoare şi i-a dat drum liber lui Hitler să invadeze Polonia. Invazia s-a produs la 1 septembrie 1939. Anglia şi Franţa au declarat război Germaniei la 3 septembrie. Armata Roşie a înaintat în Polonia de est la 17 septembrie • In comentariile sale cu privire la motivele şi la atitudinea Uniunii Sovietice, Germaniei, Angliei şi Franţei, Hruşciov oglindeşte linia sovietică acceptată.

Inevitabilitatea războiului era evidentă cu mult înainte ca Hitler şi duşmanii noştri să inceapă să se pregătească realmente să ne atace. De cînd în Germania au venit fasciştii la putere, noi ştiam că mai devreme sau mai tîrziu ei vor declanşa războiul contra noastră. In cartea sa „Mein Kampf” – care m-a desgustat atît de mult încît n-am putut-o termina niciodată – Hitler şi-a expus obiectivele agresive ce nutrea faţă de lume şi filozofia mizantropă care le motiva. El considera ca o obligaţie sfintă a lui să distrugă comunismul şi să asalteze citadela acestuia. Uniunea Sovietică. „Mein Kampf” nu spunea nimic cu privire la coexistenţa paşnică cu noi. Vorbeşte de distrugerea noastră. Şi desigur că n-a fost o schimbare a sentimentelor care l-a îndemnat pe Hitler să-l trimită pe Ribbentrop la Moscova în ziua de 23 august 1932. Nu, el era încă acelaşi Hitler; cu aceeaşi viziune despre sine, ca războinic şi cuceritor, înclinat să elibereze poporul rus, de bolşevism.

Am auzit prima dată despre vizita lui Ribbentrop cu o zi înainte de a fi sosit. Eram la Dacea lui Stalin, într-o sîmbătă, şi el mi-a spus că Ribbentrop urma să sosească cu avionul în ziua următoare. Stalin rîdea şi m-a privit de aproape pentru a vedea ce fel de impresie îmi produsese această ştire. Apoi am spus:

– De ce ar dori Ribbentrop să ne vadă? A trecut cumva de partea noastră sau de ce?
– Nu, zise Stalin, Hitler ne-a trimis un mesaj spunînd: „Te rog, Herr Stalin să-l primeşti pe ministrul meu Ribbentrop care aduce cu sine propuneri concrete”. Noi am fost de acord să ne întâlnim cu el mîine.

I-am spus lui Stalin că plănuisem deja să mergem la vînătoare cu Bulganin şi Malenkov, pe rezervaţia lui Voroşilov, în ziua următoare. Stalin a spus:

– Du-te liniştit. Aici nu-i nimic de făcut mîine. Molelov şi cu mine ne vom întâlni cu Ribbentrop şi vom asculta ce are să ne spună. Cînd te vei intoarce de la vînătoare, îţi voi spune ce gînduri are Hitler şi care este rezultatul conversaţiei noastre cu Ribbentrop.

În noaptea aceea Bulganin, Malenkov şi cu mine am plecat la vînătoare, în rezervaţia de la Zavidova. Cînd am sosit acolo am aflat că Voroşilov deja sosise, aşa încă nu putea să fie cu Stalin şi cu Molotov, pentru întâlnirea cu Ribbentrop. Mai erau acolo de asemenea şi cîţiva mareşali şi generali şi am vînat cu toţii împreună. A fost o zi splendidă. Vremea era caldă, iar vînătoarea a fost un mare succes – în special pentru mine. Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit: eu nu sînt unul dintre cei care m-aş lăuda cu îndemânarea mea de vînător, dar în ziua aceea am fost în stare să dobor o raţă mai mult decît Voroşilov. Menţionez aceasta nu numai fiindcă presa începuse deja să-l prezinte pe Voroşilov ca pe trăgătorul nostru numărul unu.

Cînd am terminat vînătoarea ne-am întors direct la vila lui Stalin. Ştiam că Stalin ne va invita pe toţi împreună Ia masă, aşa incit mi-am adus raţele mele pentru a le împărţi cu ceilalţi membri ai Biroului politic în acea seară. I-am povestit lui Stalin despre vînătoare şl a glumit despre succesul nostru din ziua aceea. El era într-o dispoziţie foarte bună şi a glumit o bucată de vreme. Atitudinea lui Stalin faţă de vînătoare depindea în mod obişnuit de dispoziţia în care se găsea. Dacă era într-o dispoziţie deosebit de bună, era gata chiar să meargă el însuşi la vînătoare. Alteori însă rămînea acasă şi se plîngea cumplit de vînători. Opoziţia sa ocazională faţă de vînătoare nu se baza pe convingerea că orice viaţă este sacră – departe de asta – ci pur şi simplu pe sentimentul său că vînătoarea era o pierdere de timp. Dar în ceea ce priveşte pierderea de timp, nu cred să fi existat vreodată vreun conducător într-o poziţie de răspundere comparativă, care să fi pierdut mai mult timp decît Stalin şezînd pur şi simplu la masa de prînz, mîncînd şi bînd.

Oricum, ne-am întîlnit la prînz, la Stalin, în duminica aceea din august 1939 şi, în timp ce se preparau trofeele vînătorii noastre pentru masă, Stalin ne-a povestit că Ribbentrop i-a adus un proiect de Tratat de prietenie şi neagresiune pe care l-a semnat. Stalin părea foarte mulţumit de sine. Spunea că atunci cînd englezii şi francezii, care mai erau încă la Moscova, vor afla a doua zi despre Tratat, ei vor pleca imediat acasă. Reprezentanţii englezi şi francezi care au venit la Moscova să trateze cu Voroşilov, nu doreau în realitate să-şi unească forţele cu noi contra Germaniei. Discuţiile noastre cu el au rămas fără rezultat. Noi ştiam că nu intenţionau în mod serios să încheie alianţă cu noi şi că scopul lor real era de a-l incita pe Hitler împotriva noastră. De aceea eram bucuroşi să-i vedem plecînd.

1) ^{Cînd Ribbentrop a zburat la Moscova, delegaţiile din Anglia şi Franţa şi-au imaginat că ele mai negociază încă cu roşii într-o întîrziată şi semigordiană încredere din partea guvernelor britanic şi francez de a încheia o alianţă cu ruşii. Mareşalul Voroşilov, comisarul poporului pentru apărare, era principalul purtător de cuvînt rus în tratativele cu englezii şi francezii. Este interesant de ştiut că el a plecat la vînătoare de raţe. În ziua fatală cînd s-a semnat pactul Molotov-Ribbentrop în timp ce englezii si francezii, ignorind totul, au fost lăsaţi să bată pasul pe loc.}

Artistul Marcel Pavel a povestit într-un interviu acordat postului TV de știri Antena 3, difuzat luni seară, prin ce a trecut în lupta sa cu coronavirusul, după ce a fost depistat pozitiv. Totodată, a avut și un mesaj pentru cei ce l-au  calomniat în zilele în care s-a luptat pentru viața sa pe un pat de spital, la Institutul „Matei Balș” din Capitală.

„Acum e ceva mai bine, relativ mai bine. Dar atunci a fost cumplit, la un pas de moarte. Nu am o stare emoțională extraordinară acum – în spital am avut-o foarte echilibrată, de neexplicat. Am avut o liniște foarte, foarte mare. Poate că acest lucru mi l-a inspirat și personalul spitalului. Am rămas cu tensiune și eu nu sunt hipertensiv. Și am descoperit că am ieșit cu tensiune 18. Bine, cu medicație a scăzut la 17.

Culmea, nu am avut nimic până acum trei săptămâni, niciun simptom, iar simptomul s-a manifestat după filmările pe care le-am avut la «Te cunosc de undeva». În platoul de filmare, fiind lumini și tot felul de aparaturi erau 40 de grade, cel puțin. Cu perucă pe cap, transformat în personaje, stăteam 11 ore acolo, a fost suficient să cedeze organismul pentru că nu se mai apăra, eu fiind foarte obosit, dormind doar două-trei ore pe noapte. Imunitatea mi-a scăzut, a fost șocul acela termic.

S-a instalat prima oară la sinusuri, dar din ce cauză – noi aveam o cameră de relaxare unde și mâncam. Erau 17 grade acolo, funcționa un aer condiționat, iar ceilalți nu aveau nicio treabă cu asta. Cel puțin Monica Anghel… tanc. Nu a avut nicio treabă. Romică Țociu la fel, Vârciu la fel – nu s-a manifestat la niciunul de acolo.

Numai că ce a fost pentru mine grav e că eu cred că luasem înainte cu o zi sau chiar în ziua aceea (…)”, a povestit artistul, în exclusivitate, pentru Antena 3.

Marcel Pavel: „M-am doctoricit singur o zi, apoi am dat telefon ORL-iștilor mei”

Marcel Pavel spune că primele simtome pe care le-a avut s-au manifestat dur abia acasă, a doua zi.

„Dureri oculare îngrozitoare, dureri de cap groaznice, transpirații abundente, temperatură 37,5. M-am doctoricit singur o zi, apoi am dat telefon ORL-iștilor mei. Mi-au spus că am sinuzită, mi-au dat un antibiotic mai slab, m-am vindecat, dar am spus că am o stare de moleșeală și transpir la o temperatură de 36,7. Nu s-a dus nimic la gât, la corzile vocale, Doamne ajută, în schimb se instalase această pneumonie: pneumonie interstițială bilateral medie, că așa era diagnosticul. După aceea mi-a spus doamna doctor să fac și un test COVID-19”, a mai spus Marcel Pavel, care a dezvăluit că s-a aflat la un pas de moarte. „O zi dacă mai stăteam și nu mă internam…”, a recunoscut artistul.

Acesta a mai spus că i s-au făcut 45 de injecții în spital și mai trebuie să facă încă 15 acasă și că încă mai are ușoare probleme respiratorii, dar nu se compară cu starea inițială a bolii.

Și mai grav, la început a avut expectorații cu sânge și, la un moment dat, chiar s-a sufocat în somn, în urma unui atac de panică. Cel mai mult s-a speriat în a treia zi de internare, când a crezut efectiv că o să moară.

Celebrul cântăreț a spus că aceasta este cumpăna vieții sale, iar familia a fost cea care l-a ajutat să meargă mai departe și chiar a recunoscut că până la acest moment nu prea a crezut în acest virus și în puterea sa de acțiune.

Marcel Pavel a avut un mesaj dur față de cei care l-au acuzat că a primit bani ca spună că are COVID-19: „Eu nu mă murdăresc pentru nimic în lume”

„Am un regret: eu îmi iubesc țara foarte mult, îmi iubesc poporul, sunt un om cu coroană vertebrală dreaptă, nu mi-aș trăda țara pentru nimic în lume. Îmi pare rău că o parte a românilor mei a avut un comportament foarte urât și nepotrivit față de mine, scriind pe rețele de socializare tot felul de minciuni. Poate vă gândiți, dragilor, că eu am o familie, am copii. Eu nu mă murdăresc pentru nimic în lume, în special pentru bani. Nu am nevoie. Și chiar dacă aveam, nu o făceam. Mai gândiți-vă și la respectul pe care trebuie să-l aveți față de o persoană. Înlocuiți veninul acesta cu miere – că e mai bine. Dacă vom înlocui veninul acesta cu miere, vom face o țară superbă, nu ne va egala nimeni, dar răutatea să știți că ne face să ne pierdem mințile”, a spus Marcel Pavel, în începutul interviului, confirmând că pe unii critici care l-au acuzat că a luat bani că să spună că are Covid-19 îi va da în judecată.

VEZI VIDEO AICI!

Marcel Pavel a fost depistat pozitiv cu coronavirus la începutul lunii iunie, după cum Gândul a scris în exclusivitate.

El a fost externat de la ”Matei Balș”, o lună mai târziu, când GÂNDUL.RO a realizat în exclusivitate primele imagini cu acesta după ce a părăsit spitalul!

EXCLUSIV. Actrița Adriana Trandafir, infectată cu coronavirus! După Marcel Pavel, Andrei Ștefănescu și Ozana Barabancea, o altă vedetă de la „Te cunosc de undeva” a luat virusul

Adriana Trandafir, care a participat și ea la show-ul „Te cunosc de undeva”, este infectată cu coronavirus. Asupra actriței existau suspiciuni și surse medicale au declarat, în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, că testele au confirmat infectarea cu virusul COVID-19.

Actrița Adriana Trandafir se alătură, astfel, colegilor săi Marcel Pavel, Ozana Barabancea și Andrei Ștefănescu, diagnosticați cu coronavirus.