(Preluare Inpolitics):

Scriam pe la jumătatea acestei jalnice campanii electorale că în România post-decembristă comunismul a devenit un agent electoral de mare calibru al dreptei. Pentru că am avut un partid de stînga născut, pe bune, din cenușa fostului PCR, iar dreapta nu a prididit să proclame, la fiecare ciclu electoral, nevoia îngenuncherii definitive a comunismului, prin zdrobirea și eliminarea PSD din prim planul politic. Doar că și cînd se reușea asta și cînd nu, lozinca rămînea neschimbată. Și nu s-a schimbat nici după victoria de aseară a lui Iohannis și a PNL.
Pentru că zdrobirea permanentă a PCR/PSD este moștenitoarea conceptului comunist de revoluție perpetuă. Comod și util, totodată. La adăpostul său poți face orice, pentru că nu interesele de zi cu zi ale cetățeanului ocupă agenda puternicilor zilei, ci doar Marele Interes: lupta de clasă contra dușmanului invizibil. Care e perfid și nu doarme niciodată.
Fără revoluția perpetuă, comunismul ar fi devenit o formă fără fond.
Cine a fost atent la discursul de după închiderea urnelor al lui Klaus Iohannis nu se poate să nu fi remarcat lucruri interesante, spre incendiare.
În primul rînd, sobrietatea speechului și a manifestării, în ansamblu. Fără explozie de bucurie, fără dopuri pocninde de șampanie, fără confetti, artificii și zbierete fericite. Ceea ce nu ar fi fost deloc deplasat, indiferent de standarde. O mare victorie e o mare victorie. Iar aseară, în ograda PNL – și nu în Piața Universității ori a Victoriei, cum ne-am fi așteptat – părea să nu fi fost deloc o mare victorie.
În al doilea rînd, spusele lui Iohannis au stîrnit și ele, mirarea.
„Este o înfrângere semnificativă pentru PSD, dar trebuie să fim realiști, am câștigat o lupta importantă, dar războiul încă nu a fost câștigat.
Este nevoie să mergem la vot și la locale și la parlamentare, abia atunci când PSD-ul este trimis în opoziție vom putea face ce ne-au cerut astăzi românii, abia atunci vom putea să facem România normală, România așa cum ne-o dorim noi cu toții.
În România normală vor fi și trebuie să fie alegătorii liberali, în România normală vor trebui să fie alegătorii USR-PLUS, în România normală vor trebui să fie alegătorii PMP, UDMR și da, în România normală trebuie să fie și alegătorii PSD-ului. Eu nu am un război cu alegătorii PSD-ului, eu am un război cu PSD-ul, care încearcă să se cramponeze de putere în județe, în comunități, și de aceea va invit dragi români, rămâneți conectați, mergeți în continuare la vot în număr mare, este extrem de important. (…) cu toții trebuie să punem umărul pentru a construi România normală. Și ne vom implică cu toții și vom crea o nouă majoritate parlamentară împreună cu toate partidele democratice, și vă promit că vom crea împreună România normală pe care și-o doresc toți românii” a anunțat președintele.
Înaintea acestor alegeri, ni s-a comunicat pe toate canalele că românii trebuie să iasă masiv la vot și să administreze lovitura de grație colosului pesedist, pentru a-l trimite la colțul istoriei, unde îi e locul.
Prima mare lovitură venise la europarlamentare, cînd PSD aproape căzuse pe locul 3.
A doua a fost dărîmarea guvernului pesedist.
A treia a fost impunerea unui guvern nu tot al PSD, nu al unei coaliții mai largi, nu de uniune națională, ci direct al unui partid de 20%, PNL.
A patra lovitură și cea care trebuia să fie, în sfîrșit, cea fatală, ar fi fost înfrîngerea zdrobitoare a PSD la prezidențiale.
Victoria ultimă, supremă, asupra comunismului.
Condeiele erau deja pregătite, probabil, gata să facă cernelurile să țîșnească în gazete imediat ce s-ar fi dat semnalul potrivit.
Marea victorie a venit!
Cernelurile nu au mai erupt, însă.
De sus, a venit un mesaj de sobrietate: nu e momentul să ne bucurăm, mai trebuie două rînduri de alegeri cîștigate pentru ca PSD să fie învins cu adevărat.
În numele acestui concept, Klaus Iohannis a sacrificat celebrarea corespunzătoare a victoriei sale și a ales un comportament atît de reținut.
Pentru că noul președinte nu are niciun chef ca în al doilea mandat să vină cu propuneri constructive, cu promisiuni punctuale, cu un plan de relansare națională.
Pe panoul său interior s-a aprins becul roșu al alertei de muncă.
Pericolul e imens: de acum, are guvernul lui, are cinci ani de mandat bătut în cuie, are serviciile de partea lui, adversarul pesedist e aproape în comă și, deci, nicio scuză dacă nu ar mai performa politic corespunzător.
Dar Klaus Iohannis nu vrea să performeze, el vrea doar să domnească.
Soluția?
PSD nu e mort, a decretat Suveranul.
E mai periculos și mai perfid ca oricînd.
Nu e cazul să ne risipim puterile guvernînd, prioritară e lichidarea PSD.
Și pentru asta mai avem încă două rînduri de alegeri contra ”ciumei roșii”.
Ori trei. Ori patru. Ori cîte va fi nevoie.
Mecanismul e deja fumat de Traian Băsescu. Cel care promitea că dacă e ales primar reclădește Bucureștii. Odată ales, a cerut și consiliul general ca să facă treabă de-adevăratelea. Exact cînd l-a obținut, a tulit-o la președinție ca să salveze toată România și a lăsat în urmă o capitală însîngerată de mii de procese, de conflicte și de acțiuni neîncepute decît pe hîrtie. Odată ales președinte, nu s-a mulțumit: a forțat cu soluții imorale un guvern al lui, apoi a vrut anticipate ca să aibă și un parlament al lui. Două mandate mai tîrziu, singura lui realizare a fost parte din familie în pușcărie.
Regulă veche de cînd lumea: cine poate, găsește soluții. Cine nu, găsește scuze!
Ca și Băsescu, actualul președinte își ascunde impotența în spatele luptei contra ”ciumei roșii”.
Klaus Iohannis și-a stabilit revoluția perpetuă: Jos PSD!
Iar dacă ”ciuma roșie” va face din greșeală un infarct de supărare, Klaus Iohannis se va grăbi să-i facă, primul, masaj cardiac, pentru că rămas fără adversarul de mucava, neputința lui ar apărea poporului în toată splendoarea.