Connect with us

Actualitate

Klaus Iohannis nu este nazist

Publicat

pe

În unele dintre cercurile de oameni cu care eu am contact, Klaus Iohannis este antipatizat. Și taxat în fel și chip. Din ce în ce mai frecvent, aud o acuzație foarte gravă. Cum că ar fi nazist. Așa că am decis să iau taurul de coarne. Și să atac acest subiect extrem de delicat. Îi avertizez însă pe cititori. Din capul locului, eu unul nu admit teza conform căreia Iohannis e nazist.

Desigur, niciunul dintre cei care îl eticheteză astfel nu sugerează că domnul Klaus Iohannis ar fi nazist în sensul propriu al cuvântului. Adică nazist cu legitimație. Ci, mai degrabă, că este nazist în spirit. În modul în care gândește. Și în comportamentul pe care îl manifestă. Dar nici din această perspectivă eu nu pot să susțin o asemenea teză.

Sunt convins că această etichetă îi este pusă cu trimitere directă la Grupul Etnic German. Grupul Etnic German a fost o organizație nazistă. Înaintea și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un număr foarte mare de etnici germani s-au înscris în această grupare și circa 80.000 dintre ei au ales în mod voluntar să facă parte din SS și nu au participat ca militari ai Armatei Române. Mulți dintre ei susținând că Armata Română este mult prea tolerantă cu evreii. Și mulți dintre acești tineri rătăciți, pierduți în tenebrele nazismului, și-au pierdut viața încercând să materializeze ideile demente ale lui Adolf Hitler. Aproape toți cei care au scăpat de moarte sau de prizonierat și s-au întors acasă au fost ulterior ridicați de dubele Securității, făcuți pachet, dați pe mâna rușilor și expediați în Siberia. Puțini dintre ei au mai revenit vreodată. Iar sub comunism, după cum bine se știe, o parte însemnată a populației de sași a emigrat în Germania Federală. Satele și localitățile în care în trecut sute de ani trăise o populație germană au rămas în bună măsură pustii. A fost o tragedie. Pentru ei, dar și pentru cultura și spiritualitatea românilor.

Faptul că domnul Klaus Iohannis este de origine germană nu poate reprezenta un păcat. Și nimeni nu-i poate pune din acest motiv ștampila de nazist. Dar atunci de ce? De ce atât de multe persoane, dintre care o bună parte l-au și votat în urmă cu cinci ani, îl etichetează drept nazist? Oricât ar fi de dificil și oricât ar fi de traumatizant, trebuie să răspundem la această întrebare.

Sunt două motive posibile pe care îmi propun să le iau în calcul. Un motiv este legătura pe care el însuși a construit-o între Forumul Democratic al Germanilor, pe care la condus mulți ani și organizația nazistă criminală, scoasă în afara legii și condamnată de istorie, care se numea Grupul Etnic German. Această legătură există, este probată și pentru ea domnul Klaus Iohannis trebuie să-și asume întreaga răspundere. Poate că tocmai din acest motiv el refuză cu obstinație să participe la o dezbatere cu contracandidatul său. Pentru a nu i se pune cumva vreo întrebare care să-l înfunde. Al doilea motiv este comportamentul său general. Lipsa de empatie față de semenii săi. Nepăsarea cu care în general îi tatează pe ceilalți oameni. Răceala din comportamentul său. Pe rând, mă voi referi la cele două motive pentru care în mod greșit i se pune lui Klaus Iohannis eticheta de nazist.

Prin urmare, cu mai mulți ani înainte de a fi ajuns prin votul nostru președinte al României, Klaus Iohannis a condus o organizație născută după decembrie 1989, Forumul Democratic al Germanilor din România și, în același timp, a fost și primar al Municipiului Sibiu. În acea perioadă, i-a venit o idee, inspirată sau nu de alții, legată de uriașul patrimoniu care fusese deținut de Grupul Etnic German și apoi confiscat de căre autoritățile statului român, printr-un decret semnat de Regele Mihai I de România, ca urmare a Tratatului de Pace și Convenției de Armistițiu, care stabiliseră că Grupul Etnic este o organizație nazistă, criminală. O parte dintre aceste bunuri fuseseră donate de bunăvoie sau forțat de comunitățile de germani sau chiar de organizațiile lor religioase și o altă parte, mai consistentă chiar, fusese obținută de prin spolierea, în complicitate cu autoritățile statului român, a familiilor de evrei. După cel de-al Doilea Război Mondial, acest patrimoniu uriaș, în valoare azi de miliarde de euro, a fost preluat de statul român.

Domnul Klaus Iohannis, în calitate de președinte al Forumului Democratic al Germanilor din România, a pus la cale o teribilă inginerie. Obiectivul a fost preluarea de către organizația condusă de el a acestui patrimoniu, sub forma unor restituiri, pe care statul român le-ar datora celor cărora le-a confiscat averea sub comunism. Ca să-și atingă acest obectiv, avea nevoie de două lucruri. 1). De protecție din partea Germaniei, de exercitarea în forță a autorității celui mai puternic stat european asupra autorităților de la București. 2). De o hotărâre judecătorească, prin care să se stabilească nici mai mult nici mai puțin, decât că Forumul Democratic al Germanior din România este succesorul în toate drepturile al Grupului Etnic German, o organizație, repet, nazistă, acuzată pe drept cuvânt de crime de război.

Și astfel, pas cu pas, Klaus Iohannis a reușit mai întâi să obțină o hotărâre judecătorească rămasă definitivă a unei instanțe din Sibiu, oraș unde el era primar și apoi, tot pas cu pas, într-o Românie a lucrului bine făcut, restituirea, rând pe rând, a unor proprietăți, în special imobile și opere de artă, în valoare de miliarde de euro, în beneficiul Forumului Democratic al Germanilor din România și al comunităților religioase germane. Și totul în condițiile în care din nefericre numărul etnicilor germani din România nu depășește cifra de 30.000. Teoretic, toți aceștia au devenit peste noapte milionari. Grație lui Klaus Iohannis. În zadar a încercat Parchetul să întoarcă hotărârea judecătorească de la Sibiu printr-un recurs în interesul statului, în care este pe larg explicată ilegalitatea respectvei decizii de instanță.

Pasul doi a fost nici mai mult nici mai puțin decât intervenția în forță a cancelarului Angela Merkel, care a făcut presiuni asupra autorităților statului român pentru a urgenta și a finalizat restituirile. Nu este de mirare în aceste condiții că, înainte de a fi devenit președinte al României, domnul Klaus Iohannis a fost decorat de statul german cu cea mai înaltă distincție și, pentru prima dată, respectiva distincție a fost acordată unui cetățean al altui stat.

Când Klaus Iohannis a intrat în competiție în urmă cu cinci ani cu Victor Ponta pentru funcția prezidențială, acest fapt desoebit de grav prin care statul român a fost prejudiciat de bunuri în valoare de miliarde de euro, nu a fost cunoscut. Și ca atare nu a fost dezbătut în cele două întâlniri în direct organizate de staff-urile electorale ale candidaților. La acea dată nici litigiile legate de imobilele deținute personal de Klaus Iohannis nu erau cunoscute. Și nici nu aveau cum. Pentru că la acea dată încă nu existase o sentință definitivă a unui tribunal, prin care să se constate că una dintre achiziții, imobilul din centrul Sibiului închiriat pe bani grei băncii Reiffeisen, fusese obținut în baza unor documente false, prezentate cu rea credință de cei care au devenit proprietari ai imobilului cu concursul autorităților locale – Klaus Iohannis fiind primar al Municipiului Sibiu. Această sentință judecătorească, dată pe parcursul mandatului de președinte a lui Klaus Iohannis, constată reaua credință a familiei Iohannis.

Ținând cont de circumstanțele descrise mai sus, avem o primă explicație a obstinației cu care Klaus Iohannis a evitat o confruntare printr-o dezbatere publică cu contracandidați săi și va evita o asemenea confruntare cu doamna Dăncilă. Ce ar putea să răspundă dacă va fi întrebat – și desigur ar putea fi – despre cele două schelete de elefant cazute din dulapul său?

Alegând însă să refuze orice dezbatere, Klaus Iohannis manifestă nu numai lașitate, fapt regretabil pentru un om politic care dorește să conducă statul român, ci și dispreț față de cetățeni. Pentru că cetățenii sunt cei care au acest drept în primul rând și abia în al doilea rând e vorba de contracandidatul său. Această atitudine, această cerbicie a lui Klaus Iohannis, criticată alaltăieri chiar în prestigioasa publicație germană Stern, unde se semnalează că acest refuz este unic în Europa democrată, este taxată de cunoscuții mei drept expresia unor reflexe de tip nazist. Iar această atitudine este pusă în corelație cu alte momente în care Klaus Iohannis a reacționat cu nepăsare, cu nesimțire chiar. Cum ar fi de pildă momentul în care un militar american a leșinat la câțiva metri distanță de Klaus Iohannis, care rostea un discurs la Constanța de Ziua Marinei. Acesta nu a întrerupt discursul, s-a prefăcut că nu vede despre ce este vorba și nici nu a reacționat imediat după discurs, interesându-se de soarta militarului.

Și mai este un detaliu care îi determină pe mulți ca, în mod neîntemeiat, să-i pună lui Klaus Iohannis eticheta de nazist. În spațiul public au apărut, dar nu cu prea mare insistență, dezvăluiri, comentarii și referiri la această mizerie a succesiunii Forumului Democratic al Germanilor din România în toate drepturile din Grupul Etnic German, organizație nazistă criminală. Una dintre dezbatrei a fost organizată de Andreea Crețulescu la România TV. Toți participanții la această dezbatere, inclusiv cei care au participat telefonic, în frunte cu Andreea Crețulescu, în calitatea ei de realizator, au fost judecați în urma unei plângeri formulate de Forumul Democratic al Germanilor din România de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Și în ciuda evidențelor toți, fără excepție, au fost găsiți vinovați. Și fiecare a fost sancționat cu amendă de câte 2.000 de lei. Evident participanții a dezbatere au făcut recurs, și acesta urmează să se judece. Dar până atunci, până la clarificarea acestei situații, întrucât deja există o sancțiune dată pentru acuzațiile aduse lui Klaus Iohannis, televiziunile de știri și ziarele de investigație se tem pe drept cuvânt să dezbată această temă incendiară. Dacă însă ar exista o dezbatere a celor doi candidați prezidențiali rămași în cursă, dinamita i-ar exploda în față lui Klaus Iohannis. Nimic nu ar putea-o opri pe Viorica Dăncilă, exceptând ipoteza unei complicități cu contracandidatul ei, să-i pună acestuia cuvenitele întrebări. Și să-l înfunde pur și simplu.

Klaus Iohannis, în ciuda detalilor de mai sus, nu este nazist. El este etichetat astfel pentru că este extrem de oportunist. Și nu a avut scrupule în a obține foloase necuvenite pentru el și pentru Forumul Democratic al Germanilor din România. Acum, când se pregătește să sacrifice în beneficiul companiilor germane programele de înzestrare ale Armatei Române, el nu o face fiindcă este nazist. Ci fiindcă este oportunist. Pentru că astfel beneficiază în continuare de protectoratul Berlinului. Ca un bun vasal. Iar modul în care a decis să conducă Executivul României, transformându-l pe Ludivic Orban într-un simplu valet, nu este de tip nazist. Ci vine tot din oportunism. Pentru că asta i-ar putea asigura în viitor o autoritate de necontestat. Și, după anihilarea Parlamentului, o libertate deplină în mișcări. Nu e nazism! E oportunism!

Sorin Rosca Stanescu

 

Actualitate

Pentagonul pierde până la 830 de milioane de dolari din fondurile neangajate

Publicat

pe

De

Aproximativ 10 miliarde de dolari au rămas nealocați înainte de termenul-limită

Pentagonul a angajat aproximativ 142 de miliarde de dolari din fondurile pentru apărare prevăzute anul trecut în legea bugetară „One Big Beautiful Bill”. Circa 7% din suma totală — aproximativ 10 miliarde de dolari — a rămas însă neangajată și este acum supusă reducerilor bugetare automate.

Un oficial din domeniul apărării a confirmat că, înainte de începerea anului fiscal 2027, fusese angajat 93% din totalul fondurilor. Acesta nu a precizat însă ce programe sau linii bugetare au rămas nefinanțate.

Reducere automată de 8,3%

Legea adoptată anul trecut de republicani prin procedura de reconciliere bugetară a prevăzut aproximativ 152 de miliarde de dolari pentru apărare. Banii erau destinați unor priorități precum programul de apărare antirachetă Golden Dome, două distrugătoare din clasa Arleigh Burke, muniții și avioane de luptă.

Fondurile puteau fi cheltuite pe parcursul mai multor ani, dar sumele care nu erau angajate până la 1 octombrie urmau să fie reduse cu 8,3%, prin mecanismul cunoscut drept sechestrare bugetară. Aplicată celor aproximativ 10 miliarde de dolari rămași neangajați, reducerea ar însemna o pierdere de circa 830 de milioane de dolari din puterea de cumpărare a Pentagonului.

Presiuni pentru accelerarea contractelor

Deblocarea fondurilor a fost lentă la început, stârnind nemulțumirea Congresului. Legislatorii au cerut oficialilor Pentagonului să încheie contracte înainte de expirarea termenului.

La sfârșitul lunii aprilie, secretarul Apărării, Pete Hegseth, le-a spus senatorilor că fuseseră atribuiți contracte pentru numai 26 de miliarde de dolari. În iunie, un oficial de rang înalt al Departamentului Apărării a declarat că instituția transmisese birourilor de programe instrucțiuni pentru accelerarea cheltuirii banilor, dar și pentru utilizarea lor responsabilă.

La sfârșitul lunii iulie, Hegseth a informat Comisia pentru alocări bugetare a Senatului că aproximativ 75 de miliarde de dolari erau încă neangajate. El a estimat atunci că 95% din fonduri vor fi contractate până la încheierea anului fiscal, inclusiv pentru proiecte precum sistemul Golden Dome.

Reacția Congresului rămâne incertă

Nu este clar dacă fondurile pierdute vor provoca nemulțumirea legislatorilor. Întrebat miercuri dacă toate sumele alocate apărării vor fi cheltuite până la finalul anului fiscal 2026, președintele Comisiei pentru servicii armate a Senatului, Roger Wicker, a declarat că este „foarte mulțumit de nivelul de execuție”, fără a oferi detalii suplimentare.

Elaine McCusker, cercetătoare principală la American Enterprise Institute și fostă comptroller interimară a Pentagonului, a avertizat anterior că departamentul are nevoie de fiecare dolar disponibil pentru a remedia probleme structurale de durată. Chiar și o reducere de 8,3% la reportarea fondurilor poate avea consecințe, a spus ea.

Citeste in continuare

Actualitate

DIA publică un cadru de analiză pentru evaluarea „voinței de a lupta”

Publicat

pe

De

Agenția de Informații a Apărării din SUA (DIA) a făcut publică metodologia prin care încearcă să evalueze unul dintre cele mai greu de anticipat aspecte ale capacității unei armate străine: disponibilitatea de a continua lupta atunci când izbucnește un conflict.

„Voința de a lupta” este dificil de analizat tocmai pentru că ține de factori intangibili. Spre deosebire de numărul tancurilor sau de starea avioanelor, multe dintre elementele care o determină nu pot fi măsurate direct și nici observate cu ușurință.

DIA precizează că documentul, actualizat ultima dată în septembrie 2024, este destinat sprijinirii analizelor comunității de informații. Totodată, face parte dintr-o serie de materiale publice menite să explice provocări relevante pentru securitatea națională a SUA. Agenția a anunțat publicarea în contextul împlinirii a cinci ani de la retragerea americană din Afganistan, încheiată la 30 august 2021.

Lecțiile Afganistanului și Ucrainei

Prăbușirea rapidă a forțelor afgane în fața ofensivei talibane, în 2021, a luat prin surprindere atât comunitatea de informații americană, cât și Casa Albă. Mai multe zone strategice au fost abandonate fără luptă, iar președintele de atunci, Ashraf Ghani, a fugit din țară pe 15 august, în timp ce talibanii se apropiau de Kabul.

În cazul Ucrainei, evaluările inițiale au greșit în direcția opusă. După invazia rusă din februarie 2022, Kievul era așteptat să cadă în câteva zile. În schimb, armata ucraineană a respins înaintarea forțelor ruse și a continuat să lupte, până la instalarea unui impas sângeros în estul țării.

În 2024, fostul director al DIA, general-locotenentul Jeffrey Kruse, a recunoscut că agenția a subestimat hotărârea ucrainenilor de a-și apăra țara. Aceștia au manifestat o voință de luptă mult mai puternică decât anticipaseră analiștii, a spus el la un eveniment organizat de Alianța pentru Informații și Securitate Națională.

De la conducerea statului la moralul soldaților

Noul cadru își propune să structureze evaluarea unor factori care nu pot fi reduși la cifre. Analiștii sunt îndrumați să examineze dinamici de la nivelul conducerii naționale — inclusiv autoritatea și integritatea acesteia — până la spiritul de corp al militarilor.

Metodologia include și evaluarea mizelor conflictului: analiștii trebuie să stabilească dacă victoria sau înfrângerea ar reprezenta o amenințare existențială pentru stat, organizație ori regim. Sprijinul perceput din partea aliaților este, de asemenea, un factor relevant.

În acest sens, documentul ar fi putut evidenția hotărârea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a rămâne la Kiev în primele zile ale invaziei, în timp ce forțele ruse se apropiau de capitală. Refuzând oferta de evacuare, Zelenski i-ar fi transmis atunci președintelui american Joe Biden că avea nevoie de muniție, nu de o mașină pentru a pleca.

O evaluare care trebuie revizuită pe parcurs

DIA avertizează că voința de a lupta nu este fixă. Ea se poate schimba rapid și radical pe parcursul unui conflict, pentru fiecare dintre părțile implicate. O schimbare ulterioară nu înseamnă neapărat că evaluarea inițială a fost greșită; analiștii trebuie să identifice evenimentele și condițiile care au produs-o.

Kruse a declarat în 2024 că DIA folosise deja metodologia pentru a evalua China, considerată principala prioritate strategică a SUA. Agenția nu a precizat ce alte armate au fost analizate și nici ce concluzii au rezultat.

Voința de a lupta reprezintă doar unul dintre factorii intangibili luați în calcul în evaluarea capacităților militare. Imaginea de ansamblu include și pregătirea trupelor, structura demografică a personalului activ și a rezerviștilor, bugetele de apărare și doctrina militară.

DIA susține că o analiză sistematică a acestor factori poate ajuta la orientarea culegerii de informații și la identificarea elementelor care contează cel mai mult în diferite etape ale unui conflict. Miza este reducerea riscului unor erori de anticipare precum cele din Afganistan, în 2021, și Ucraina, în 2022.

Citeste in continuare

Actualitate

Boeing câștigă contractul pentru avionul naval de generația a șasea, dar adevărata probă abia începe

Publicat

pe

De

Boeing a fost desemnat câștigătorul competiției pentru construirea avionului de luptă naval de generația a șasea F/A-XX, devansând Northrop Grumman. Aeronava va înlocui treptat avioanele F/A-18 Super Hornet și EA-18G Growler, aflate în ultimele etape ale ciclului lor operațional.

Contractul, evaluat la peste 20 de miliarde de dolari, consolidează poziția Boeing ca principal producător american al avioanelor de luptă de generația a șasea. Totuși, analiștii avertizează că succesul comercial nu garantează automat și o execuție fără probleme.

De la risc de retragere la controlul viitorului aviației de luptă

Victoria reprezintă o schimbare spectaculoasă pentru divizia de apărare a Boeing. Compania s-a confruntat în ultimii ani cu dificultăți în derularea unor programe majore, printre care avionul-cisternă KC-46 și aeronava de antrenament T-7.

În martie 2025, Boeing a obținut însă contractul pentru avionul de luptă F-47 al Forțelor Aeriene, iar câștigarea programului F/A-XX marchează o nouă etapă în revenirea companiei.

„Pentru Boeing, acesta este un pas uriaș într-o redresare extraordinară: de la un producător al unor programe de avioane de luptă aflate la final, la compania care controlează viitorul aviației de vânătoare americane”, a apreciat Richard Aboulafia, director general al AeroDynamic Advisory.

Stacie Pettyjohn, analistă în cadrul Center for a New American Security, a descris situația drept o schimbare radicală pentru Boeing. Compania a trecut de la perspectiva închiderii liniilor de producție pentru avioane de luptă la deținerea ambelor contracte americane majore pentru aeronave de generația a șasea.

Poate Boeing să construiască simultan două avioane de generație nouă?

Principala întrebare privește viteza cu care Boeing va putea dezvolta un F/A-XX operațional. Răspunsul depinde, în parte, de gradul de similitudine dintre noul avion naval și F-47.

Jeremiah Gertler, consilier principal la AeroDynamic Advisory și fost analist pentru aviația militară în cadrul Congressional Research Service, a explicat că, dacă cele două proiecte folosesc tehnologii și soluții comune sau au fost dezvoltate parțial în paralel, F/A-XX ar putea ajunge să zboare mai devreme decât se estimează.

În schimb, o platformă navală complet distinctă ar presupune un calendar mai lung și riscuri tehnologice suplimentare.

Forța de muncă, următorul punct vulnerabil

Capacitatea Boeing de a mobiliza suficient personal reprezintă o altă problemă. În complexul industrial din St. Louis, compania ar urma să lucreze simultan la programele F/A-XX, F-47 și T-7A Red Hawk, în timp ce pregătește și o creștere semnificativă a ritmului de producție pentru F-15EX.

„Întrebarea este dacă Boeing are deja oamenii necesari — și dacă îi poate recruta — pentru a menține toate aceste linii la un nivel ridicat de producție în același timp”, a spus Gertler.

Doug Birkey, directorul executiv al Mitchell Institute for Aerospace Studies, a subliniat că necesarul de personal pentru primele etape ale programelor F-47 și F/A-XX va trebui gestionat atent. Compania va trebui să evite ca cele două proiecte să intre în competiție pentru aceiași ingineri, tehnicieni și specialiști.

Investitorii vor urmări costurile și structura contractului

După atribuirea contractului, Roman Schweizer, analist la TD Cowen, a afirmat că investitorii vor examina cu atenție prețul propus de Boeing și modul în care este construit acordul. Ambele aspecte au creat probleme în trecut pentru unele programe ale companiei.

Potrivit lui Schweizer, decizia Marinei sugerează că oficialii au acordat o importanță deosebită capacității industriale a Boeing și posibilității de a livra aeronave la scară largă.

În ultimii ani, Boeing a investit masiv în infrastructura din St. Louis și în instrumente de proiectare digitală. Aceste investiții ar fi contribuit la convingerea Marinei că producătorul poate gestiona simultan mai multe programe complexe.

Boeing a respins anterior îndoielile privind capacitatea sa de a construi avioane pentru Marină și Forțele Aeriene în paralel. Steve Parker, șeful diviziei de apărare, a declarat că dezvoltarea simultană a celor două avioane avansate a fost prevăzută încă de la început, iar investițiile companiei au fost planificate în consecință.

Northrop Grumman pierde competiția, dar nu rămâne fără proiecte strategice

Pentru Northrop Grumman, înfrângerea în competiția F/A-XX reprezintă o lovitură importantă. Compania încerca să redevină producător principal al unui avion de luptă pentru prima dată după celebrul F-14 Tomcat.

Totuși, analiștii consideră că pierderea contractului nu pune în pericol viitorul companiei. Northrop are deja programe majore în portofoliu, inclusiv bombardierul B-21 Raider, racheta balistică intercontinentală Sentinel și componente pentru avioanele F-35 produse sub coordonarea Lockheed Martin.

Richard Aboulafia a apreciat că impactul asupra companiei va fi limitat, în timp ce Gertler a subliniat că nici Boeing, nici Northrop nu depind de acest singur contract pentru supraviețuirea diviziilor lor de apărare sau aeronautică.

Northrop este așteptată să analizeze posibilitatea contestării deciziei. Totuși, procedurile de protest în cazul competițiilor pentru aeronave militare clasificate au, în mod tradițional, o rată redusă de succes.

Boeing va închide liniile Super Hornet și Growler

Într-o ironie a tranziției tehnologice, în aceeași perioadă în care a fost selectată pentru dezvoltarea F/A-XX, Boeing a primit și un contract pentru sprijinirea închiderii liniilor de producție ale F/A-18E/F Super Hornet și EA-18G Growler.

Compania a fabricat timp de decenii avioane de luptă pentru Marina SUA, însă aceste programe se apropie acum de final. F/A-XX va prelua treptat rolul lor în viitoarea structură aeriană a grupărilor navale.

Contractul finanțează testarea mai multor prototipuri

Anunțul Pentagonului precizează că acordul acoperă faza de dezvoltare la scară completă și include fabricarea mai multor aeronave de testare.

Acestea vor fi utilizate pentru verificări la sol, evaluarea navigabilității, testarea sistemelor și integrarea armamentului. Marina nu a prezentat încă detalii despre configurația avionului, dar oficialii au indicat că F/A-XX va avea o rază de acțiune superioară celei oferite de actualele avioane de luptă.

F/A-XX, în centrul aripii aeriene navale a viitorului

Noul avion va trebui să opereze alături de viitoarele Collaborative Combat Aircraft, drone de luptă concepute pentru a executa misiuni împreună cu aeronave pilotate.

Marina SUA dezvoltă acest concept ca parte a unei noi arhitecturi pentru gruparea aeriană de pe portavion. Amiralul Daryl Caudle, șeful operațiunilor navale, a confirmat că programul dronelor și F/A-XX sunt elemente interdependente ale acestei strategii.

Stacie Pettyjohn a subliniat că echilibrul dintre avioanele pilotate și cele autonome va fi esențial pentru capacitatea Marinei de a proiecta forță. În opinia sa, un avion de luptă pilotat trebuie să rămână nucleul aripii aeriene, în jurul căruia vor fi integrate sistemele fără pilot.

Numărul de aeronave care vor fi comandate, proporția dintre avioanele cu echipaj și drone, precum și tipul de arme instalate pe F/A-XX vor indica prioritățile operaționale ale Marinei. Aceste decizii vor fi decisive mai ales în Pacific, unde distanțele sunt foarte mari, iar forțele chineze dispun de arme cu rază lungă de acțiune capabile să pună presiune asupra navelor americane.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv20 de ore ago

„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai...

Exclusiv20 de ore ago

Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții Când nu mai ai încredere nici în...

Exclusiv2 zile ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusiv2 zile ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Exclusiv2 zile ago

Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...

Exclusiv3 zile ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv3 zile ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv3 zile ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusiv4 zile ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusiv4 zile ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusiv4 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv5 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv5 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv