În România postcomunistă (sau neocomunistă) se fură sau se „adjudecă”, se privatizează orice. De ce nu s-ar adjudeca şi atelierul unui pictor intrat în istoria artei româneşti şi nu numai ? Atelierul lui Ion Pacea, de exemplu. Totul e să ai suficient tupeu, complici iresponsabili (presupuşi „artişti contemporani”, şefi UAP), să ai instrumente de presiune (nu de şantaj !).

Fără doar şi poate, marele public îşi aminteşte de un bărbat foarte chipeş care a interpretat rolul principal în filmul „Bietul Ioanide”, regizat de Dan Piţa după romanele celebre ale lui G. Călinescu, „Bietul Ioanide” şi „Scrinul negru”. „În Ioanide, pictorul Ion Pacea are prestanţă, trage cerebral din pipă, e fotogenic şi frazează cu distincţie” (Tudor Caranfil). Pictorul Ion Pacea, cunoscut de toţi iubitorii picturii româneşti, a jucat rolul arhitectului Ioanide, care i-a venit mănuşă. Altfel, toţi cei implicaţi sau doar pasionaţi de viaţa artistică a ultimei jumătăţi de veac XX, de pictură ştiu foarte bine cine a fost Ion Pacea. I-a avut profesori pe N. Dărăscu, Camil Ressu, Jean Al. Steriadi. I-a cunoscut bine şi a fost apropiat de Th. Pallady, Henri H. Catargi, Lucian Grigorescu, Alexandru Ciucurencu, Ion Gheorghiu, Vasile Gorduz. Nişte giganţi. Mai ales când îi comparăm cu piticii recenţi care populează azi UAP – cu deosebire carieriştii care o conduc. Despre Ion Pacea au scris, printre alţii, Jacques Lassaigne, Georges Boudaille, Henri H. Catargi, Petru Comarnescu, Dan Hăulică, Anca Arghir, Ion Frunzetti, Vasile Drăguţ, Pierre Cornette de Saint-Cyr şi mulţi alţii.
Ion Pacea (n. 1924, în Munţii Pindului, Grecia) a avut şi doi copii, Nana şi Dinu (Constantin Teodor). Nana a crescut cinci fete şi a fost soţia lui Zamfir Dumitrescu, pictor, fost preşedinte al UAP (Uniunea Artiştilor Plastici), decedat şi el nu demult. Zamfir Dumitrescu era fiul unui faimos colecţionar de artă interbelică. Constantin Pacea e un pictor la fel de bine cunoscut în Franţa (cu cotă !), Spania, Germania, ţările nordice, ca şi în România, unde a absolvit Institutul de Arte Plastice din Bucureşti şi este membru UAP de peste 30 de ani.
După moartea marelui artist Ion Pacea, în 1999, atelierul său a fost preluat de fiul său, Constantin Pacea, cu contract, şi de ginerele artistului, Zamfir Dumitrescu. Constantin Pacea lucrează în acest atelier încă din timpul vieţii lui Ion Pacea şi a Lucreţiei Pacea (născută Hagi), mama sa, la rândul ei artistă, membră UAP. Din 1990, Dinu Pacea alternează munca în atelierul din Bucureşti cu cea din atelierele sale din Paris şi din Spania. Serios şi foarte tipicar, şi-a achitat sistematic obligaţiile faţă de UAP şi, mai mult, deţine toate chitanţele. Care sunt eliberate pe numele său.
Dar la UAP securismul („Miliţia”) a ajuns pe culmi. De foarte multă vreme nu se mai atribuie contracte pentru atelier decât pe un an. Deci, toţi deţinătorii de ateliere UAP au doar contracte precare. Oricând pot fi daţi afară prin hotărârea unei fantomatice „comisii” dacă nu sunt destul de cuminţi, pe linie sau dacă vreun „tovarăş” artist, un „acoperit” sau chiar unul la vedere e interesat de atelier. Pentru ca, eventual, să-l transforme într-un apartament de lux pe strada Ermil Pangratti, lângă Televiziune.
După decesul lui Zamfir Dumitrescu, din februarie 2021, UAP i-a cerut văduvei acestuia, Nana Pacea Dumitrescu, evacuarea atelierului. Constantin Pacea, care lucrează în acel atelier de peste 30 de ani, a fost considerat o cantitate neglijabilă. Atelierul său adăposteşte moştenirea lui Ion Pacea – artistului i se pregăteşte o mare retrospectivă la Palatul Regal, Muzeul Naţional de Artă al României -, şi propria producţie, pictură şi desene, precum şi întreaga memorie artistică şi documentară a familiei Pacea. Dinu Pacea (n. 1957, la Bucureşti) e un artist temeinic, dincolo de indiscutabilul său talent, lucrează zilnic în atelier. Deci şi opera sa e foarte întinsă. Trebuie spus şi că Florica Pacea, soţia lui Dinu, e absolventă a Institutului de Arte Plastice şi membră UAP. Avem deci o foarte întinsă familie de artişti, pe model renascentist.
Lumea artiştilor e mică şi foarte bine informată (totul şi ceva în plus), iar informaţia circulă. Măgăria care i se coace azi lui Dinu Pacea e cunoscută de toată lumea şi sunt foarte discutaţi „beneficiarul” şi „sforile”. Cei doi „mahări” puşi în piaţa publică de colegii lor sunt actualul preşedinte al UAP (pare-se că a depăşit, cu ajutorul Covidului, două mandate), Petru Lucaci, şi Dan Călin Corneliu, actualul director al Muzeului de Artă Contemporană, „beneficiarul”, despre care toată lumea şopteşte, speriată, că e foarte „important”, are „responsabilităţi”. Ce fel de „responsabilităţi” are Dan Călin Corneliu vom încerca să aflăm punând nişte întrebări la „autorităţi” şi „conduceri”. Vom investiga şi vom reveni. În plus, vom reveni şi în legătură cu alegerile UAP, care se anunţă pentru octombrie. Petru Lucaci, pe modelul cunoscut al lui Ion Iliescu, pare că vrea să obţină un al treilea (sau al patrulea ?) mandat nestatutar.
Uniunea Artiştilor Plastici (UAP), Uniunea Scriitorilor (USR), Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor (UCMR) şi Uniunea Arhitecţilor (UAR) sunt moşteniri din vechiul regim. Concepute cândva la Moscova, pe model sovietic, se înţelege. Cu excepţia scandalurilor interminabile de la Uniunea Scriitorilor, greu de înţeles, prost explicate, de viaţa artiştilor, muzicienilor, arhitecţilor şi scriitorilor nu se mai interesează prea multă lume. S-a vorbit şi se vorbeşte până la ameţeală despre nefericitele partide politice şi despre politicieni. Ziariştii şi problemele lor au luat locul scriitorilor, pictorilor, artiştilor „clasici”. Uniunea Artiştilor Plastici este astăzi mult mai puţin mediatizată, incomparabil, decât casa de licitaţii Artmark, o companie privată. Dar UAP-ul are totuşi mii de artişti în toată ţara. Iar Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor e azi complet depăşită de celebritatea unor cantautori sau formaţii de muzică foarte uşoară, ca să nu mai vorbim de manelişti, nişte superstaruri.
Totuşi, în anonimat, artiştii, scriitorii, muzicienii, arhitecţii continuă să lucreze în România. În ce condiţii ? Foarte vitrege – dacă ziariştii nu ar fi atât de narcisici şi de aserviţi „politicului”, ar trebui să ne aducă veşti şi de la aceştia.

Petru Romoşan

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 61.600 persoane cu 17.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 65.900 persoane cu 19.000 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 35.400 de persoane şi 16.700 de mijloace de transport (5.500 automarfare), din care pe sensul de ieșire din ţară au fost aproximativ 20.200 de persoane cu 8.700 mijloace de transport.

Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

• 60 fapte ilegale (49 infracţiuni şi 11 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
• au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 684.600 lei;
• valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 9.800 lei.
• nu s-a permis intrarea în ţară a 31 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 20 cetăţeni români din diferite motive legale, anunta Politia de Frontiera Roamana. (Sava N.).

(Preluare Inpolitics):

”Vă invităm acum să descoperiţi o comoară din Apuseni – Roșia Montană. Acolo puteţi admira galerii subterane unice în lume, biserici, dar şi lacuri în care se oglindesc cerul şi brazi falnici.  Galeriile Romane din Roșia Montană spun povestea mineritului din Apuseni”.

Cam așa sună lozincile sforăitoare ale multora, adepți ai blocării explotărilor miniere din Apuseni și promotori ai unui așa-zis turism internațional de anvergură care va scoate zona din sărăcie.
Lozinci care au reizbucnit recent, cînd cu scandalul scoaterii Roșiei Montane din patrimoniul UNESCO, scoatere care nu s-a mai produs.

A venit și momentul trist al adevărului.
Într-o interpelare parlamentară, senatorul PNL de Alba, Sorin Bumb, trage zilele trecute un semnal dramatic de alarmă asupra unei situații extrem de grave. După începerea anului școlar, elevii din zona munților Apuseni sunt nevoiți să meargă la școală pe jos, mulți kilometri, ori cu autostopul, din lipsa curselor regulate de transport în regiune.

Motivul?

”La licitațiile succesive pentru atribuirea licențelor de transport nu s-a prezentat nimeni. Astfel, neexistînd aceste curse de autobuze, nici elevii nu mai beneficiază de decontarea transportului pentru că, în fapt, nu mai există servicii publice de transport în areal” arată senatorul, care îi solicită ministrului Educației o informare vizavi de măsuri pentru rezolvarea problemei.