Connect with us

Actualitate

Este Maior complicele lui Joe Biden?

Publicat

pe

Analistul politic Cozmin Gușă lansează ipoteza conform căreia glonțul de aur în campania electorală din Statele Unite ar putea să fie tras de la București. Nimerindu-l pe Joe Biden. Contracandidatul lui Donald Trump. Acest scenariu stă în picioare. Iar legăturile duc direct la George Maior, fostul șef al Serviciului Român de Informații și, în prezent, ambasador extrardinar și plenipotențiar al României la Washington. Numit acolo de Klaus Iohannis. Și susținut în continuare de acesta. De partea cui e George Maior?

Avem toate motivele să afirmăm fără nicio ezitare că George Maior se plasează politic de partea Partidului Democrat din Statele Unite. Avem de asemenea toate motivele, cântărind comportamentul lui Klaus Iohannis, să facem și o a doua afirmație. Și anume că, în ciuda faptului ca a dat de câteva ori mâna cu Donald Trump și s-a alintat în timp ce acesta îl bătea bărbătește pe umăr, președintelui României îi este mult mai confortabilă compania democraților. Și s-ar bucura sincer dacă Donald Trump ar fi învins de Joe Biden în campania prezidențială din Statele Unite. Și, în fine, este obligatoriu, dacă vrem să facem un raționament corect, să pornim de la premiza unui puternic parteneriat care îl leagă pe Klaus Iohannis de George Maior.

Să începem cu sfârșitul. Aparent, Klaus Iohannis ar fi avut toate motivele să nu-l mențină în funcție nici măcar o zi pe George Maior. În poziția de șef al Serviciului Român de Informații. Dar în mod straniu Eduard Hellvig l-a înlocuit pe acesta abia după trecerea unei bune perioade de timp. Un timp în care George Maior a avut vreme să-și împacheteze cu grijă jucăriile și scheletele unora și altora, pe care le depozita în fișet. Chiar și după aruncarea pe horn a lui George Maior, la butoane a rămas o bucată de timp generalul Florian Coldea, care a continuat și el să împacheteze. Iar acum acționează în forță din întuneric, amestecându-se în viața politică în general și în campania electorală prezidențială în special.

Perioada tandemului Maior-Coldea la conducerea Serviciului Român de Informații a coincis nu atât cu transformarea instituției în principala poliție politică a României, ci mai ales cu o vastă operațiune de confiscare a principalelor instituții civile ale statului. Care, rând pe rând, au devenit prizonierele SRI. În toată această perioadă, cea mai mare consumată sub regimul Traian Băsescu, a existat fără nicun fel de discuție un parteneriat din ce în ce mai bine consolidat între conducerea Serviciului Român de Informații și serviciile secrete din Statele Unite. Când ești partener cu o putere de anvergura Statelor Unite, rezultatul este că tu nu afli mare lucru despre omologii tăi, în schimb omologii tăi știu totul despre tine. Și pentru asta te și decorează în mod repetat.

Prin urmare, noi nu am aflat și nici nu ne-a prea interesat ce se întâmplă în subteranele puterii de la Washington. În schimb, ceea ce se întâmpla în subteranele puterii de la București se putea citi de pe malul Potomacului zi de zi cu mare ușurință. Au fost cunoscute de către partenerii noștri americani toate încălcările grave ale democrației puse la cale de instituțiile de forță din România și toate încălcările fățișe, brutale, de o violență fără precedent în istoria recentă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, care îi vizau în special pe adversarii politici ai regimului Băsescu și pe oamenii de afaceri care nu făceau parte din anturajul acestuia. Dar Statele Unite au închis ochii și nu au reacționat în niciun fel, pentru că în acest fel au reușit să-i aibă la mână pe cei mai importanți parteneri politici de la București.

Pe tot parcursul mandatelor lui Traian Băsescu, la Washington la putere s-au afat democrații. Aceșt democrați și-au împărțit sferele de influență. Joe Biden, aflat la acea dată într-o poziție cheie în administrația Statelor Unite, s-a ocupat îndeaproape de statele din estul Europei și în special de România. El a slujit aici interesele Statelor Unite, în mod direct și în mod indirect, prin intermediul ambasadorului Mark Gitenstein. Iar când acesta nu mai făcea față, o trimitea la București pe asistenta sa Victoria Nuland. Ei acționau ca niște veritabili pompieri de serviciu, atunci când coșmelia lui Traian Băsescu lua foc. Cum s-a întâmplat la referendumul pentru suspendarea acestuia. Referendum întors pe dos, după ce Băsescu a fost demis de populația României, pe mâna Curții Constituționale, dar în realitate de către serviciile secrete, în special SRI, care au lucrat într-un strâns parteneriat cu omologii lor din Statele Unite. Poate dvs., cei care citiți astăzi aceste rânduri, nu vă mai amintiți. Dar eu îmi amintesc foarte bine descinderile care au avut loc atunci la București ale unor oficiali americani, sub directa coordonare a lui Joe Biden și chiar descinderile unora dintre aceștia la Palatul Cotroceni, unde președinte interimar era Crin Antonescu. Toate aceste intervenții au avut drep scop influențarea majoră și brutală a politicii de la București.

În acest parteneriat, care, iată, a avut și calitatea de a-l susține fie și împăiat pe Traian Băsescu la putere, acesta, precum și echipa sa, în care o poziție centrală o ocupa tandemul Maior-Coldea, nu aveau cum să nu plătească la greu pentru serviciile făcute. Și astfel Joe Biden, în mod direct și prin interpuși, a putut să facă la București, cum a făcut și la Kiev, afaceri extrem de profitabile. Afaceri personale. Dincolo de afacerile în interes american. Joe Biden a lucrat în Româna într-o strânsă combinație cu ambasadorul Mark Gitenstein. Un prim și evident, ca să nu spun flagrant rezultat al acestei alianțe și a datoriei plătite de către regimul Băsescu, este plasarea ambasadorului în cea mai importantă poziție financiară pe care România i-ar fi putut-o oferi unei persoane avide de câștiguri uriașe. Așa se face că Mark Gitenstein a devenit președintele Fondului Proprietatea. Și, din acel moment, a câștigat pentru el și protectorii săi de la Washington, dintre care cel mai important este Joe Biden, miliarde de dolari. Bani buni, românești. Iar printre numeroasele combinații financiare puse în operă în acea perioadă și ulterior s-a numărat și faimoasa mega-escrocherie Microsoft. Pentru care există deja două denunțuri semnate de fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu și depuse atât la Departamentul de Justiție al Statelor Unite cât și la Casa Albă, atenție, sub mandatul lui Donald Trump.

Această istorie, în bună măsură încă secretă, nu se încheie aici. Să ne amintim că în perioada în care Elena Udrea, cel mai apropiat colaborator al lui Traian Băsescu, a fost deținută într-un penitenciar în Costa Rica, ea a fost supusă unei intense operațiuni de debriefing de către reprezentanți FBI. Se întâmpla tot sub mandatul lui Donald Trump. Și cine are memorie bună va recunoaște că prin mai multe demersuri editoriale am atras atenția că cel vizat la capătul acestui efort FBI nu a fost atât Traian Băsescu, cât Joe Biden, despre care se știa în cercurile bine informate că va deveni principalul contra-candidat al lui Donald Trump în cursa pentru Casa Albă. În cele din urmă, după ce a spus tot ceea ce avea de spus, Elena Udrea s-a putut întoarce liniștită în România. Și, într-un prim avânt, a lăsat chiar să se înțeleagă că s-ar putea să se înscrie în cursa electorală prezidențială. Nu a mai făcut-o. Dar este liberă bine merci. Și probabil liberă va rămâne. Pentru că a vărsat tot ceea ce trebuia vărsat despre Joe Biden.

Presupun că nici afacerile din domeniul energiei nu sunt neglijate de anchetatorii FBI, care investighează ceea ce a făcut Joe Biden nu numai în Ucraina, ci și la București. Una peste alta, nu m-aș mira deloc ca într-adevăr, așa cum sugerează Cozmin Gușă, glonțul de aur să fie tras de la București, lăsând Partidul Democrat american fără un candidat cât de cât eligibil. Cu acest prilej vom vedea ce mai face George Maior, ambasadorul nostru la Washington, partener de nădejde al lui Joe Biden. Va rămâne până la capăt în tabăra acestuia? Sau va defecta? Sau deja a defectat și noi nu știm? Întrebarea nu este fără sens. Pentru că, la rândul său, George Maior este partener al ui Klaus Iohannis. Până la urmă, în ce teren joacă Klaus Iohannis? În terenul lui Donald Trump? Sau în terenul lui Joe Biden? Răspunsul la aceasă ultimă întrebare ar putea să sugereze că glonțul de aur e reversibil. Pleacă de la București la Washington, lovește ce e de lovit și se întoarce la Bucrești, pentru a lovi din nou. Ce e de lovit.

Sorin Rosca Stanescu

 

Actualitate

Top parfumuri unisex pentru bărbați și femei: cele mai apreciate parfumuri unisex în 2026

Publicat

pe

Parfumurile unisex au devenit o opțiune tot mai prezentă în rutina zilnică a celor care își construiesc atent imaginea, fie că vorbim despre tinere active în social media sau despre femei care își doresc produse moderne și sigure pentru stilul lor. Alegerea nu mai pornește de la etichetă, ci de la felul în care un parfum completează ținuta, energia și contextul zilei. În continuare, descoperi șapte direcții olfactive apreciate în prezent și cum le poți integra natural în garderoba ta.

Parfum lemnos cu santal, pentru ținute minimaliste și elegante

Parfumurile construite în jurul lemnului de santal rămân printre cele mai căutate. Santalul oferă o textură cremoasă, caldă, care se așază aproape de piele și creează un efect curat, rafinat. În majoritatea cazurilor, aceste compoziții includ și mosc alb sau ambroxan, pentru stabilitate și persistență bună pe parcursul zilei.

Le poți purta cu un costum bine croit, în nuanțe neutre, sau cu o rochie simplă din bumbac de calitate. Pentru birou, două pulverizări sunt suficiente. Parfumul susține o imagine sigură și echilibrată, fără să încarce spațiul din jur.

Parfum citric cu accente verzi, pentru zile dinamice

Notele de bergamotă, lămâie verde, neroli și frunze de smochin oferă prospețime și energie. Aceste parfumuri funcționează bine dimineața, în întâlniri sau în contexte profesionale unde îți dorești claritate și naturalețe.

Dacă vrei să explorezi mai multe opțiuni din această zonă, poți consulta selecția de top de parfumuri unisex disponibilă online, unde găsești compoziții echilibrate, potrivite pentru ritmul zilnic.

Pentru mai multă persistență în zilele călduroase, aplică parfumul pe piele hidratată. Astfel, menții o proiecție moderată și o evoluție armonioasă.

Smochin și cocos natural, pentru un look relaxat și actual

Smochinul aduce un mix de verde și lăptos, iar cocosul în variantă naturală oferă o notă discretă, ușor lemnoasă. Împreună, creează un parfum potrivit pentru weekend, vacanțe sau ieșiri în aer liber.

Acest tip de compoziție se potrivește cu rochii vaporoase, sandale simple și accesorii din materiale naturale. Mirosul rămâne apropiat de piele, ceea ce îl face confortabil pentru purtare îndelungată.

Iris și mosc alb, pentru un stil discret și rafinat

Irisul aduce o tentă ușor pudrată, iar mosc-ul alb rotunjește compoziția. Rezultatul este un parfum curat, potrivit pentru birou sau întâlniri formale. Persistența se situează, de regulă, între patru și șase ore, suficient pentru o zi de lucru.

Poartă-l cu o fustă midi și un sacou bine structurat sau cu o rochie într-o nuanță calmă, precum bej sau gri perlat. Dacă îți dorești un efect mai intens seara, reaplică o singură pulverizare în zona gâtului.

Vanilie matură și tonka, pentru apariții memorabile

Vanilia în versiune matură, combinată cu boabe de tonka și lemn fin, creează parfumuri calde și elegante. Acestea sunt potrivite pentru purtare la evenimente, cine sau întâlniri speciale.

Pentru o apariție coerentă, asortează un astfel de parfum cu o rochie satinată sau cu un costum în tonuri închise. Notele dulci rămân echilibrate prin accente lemnoase, astfel încât rezultatul să fie plăcut și bine definit. Aplică maximum două pulverizări pentru a menține proporția potrivită.

Note marine și ambroxan, pentru un aer proaspăt și sigur

Parfumurile cu acorduri marine moderne nu imită mirosul apei sărate, ci sugerează aerul curat. Ambroxanul contribuie la fixare și oferă o senzație luminoasă, apreciată în mediul profesional.

Acest tip de parfum completează ținute smart casual, cum ar fi jeanși drepți, tricou simplu și blazer lejer. În majoritatea cazurilor, aceste compoziții au o proiecție moderată și se simt confortabil pe tot parcursul zilei.

Condimente fine și lemn de cedru, pentru personalități creative

Cardamomul, piperul roz și cedrul oferă un profil ușor condimentat, cu structură clară. Aceste parfumuri atrag femeile care își exprimă stilul prin detalii bine alese și combinații îndrăznețe.

Poartă-le cu piese statement, cum ar fi o geantă colorată sau un palton într-o nuanță intensă. Parfumul devine parte din semnătura ta personală și completează imaginea generală fără a domina.

Cum alegi parfumul unisex potrivit pentru tine?

Pentru o alegere inspirată, urmează câțiva pași simpli:

  1. Testează parfumul direct pe piele, nu doar pe blotter. Chimia pielii influențează evoluția notelor.
  2. Așteaptă cel puțin 30 de minute pentru a observa baza parfumului.
  3. Gândește alegerea în raport cu garderoba ta. Un parfum lemnos se potrivește cu linii clare și materiale dense, în timp ce unul citric completează ținute lejere.
  4. Ține cont de sezon. Temperaturile ridicate amplifică notele dulci, iar cele scăzute susțin compoziții mai intense.

Două sau trei parfumuri diferite acoperă nevoile zilnice: unul pentru birou, unul pentru timp liber și unul pentru evenimente.

Cum aplici parfumul pentru un efect echilibrat?

Aplică parfumul pe punctele de puls, cum ar fi gâtul și încheieturile. Hidratează pielea înainte de aplicare și evită frecarea pielii după pulverizare/ O cremă neutră ajută la fixare și susține persistența.

Dacă vrei o prezență discretă, pulverizează în aer și treci prin norul fin creat. Pentru un efect mai clar definit, aplică direct pe piele, în cantitate moderată.

Parfumul completează ținuta, la fel ca o geantă sau o pereche de pantofi bine aleasă. Experimentează, testează și adaptează alegerea la stilul tău personal. Astfel, îți construiești o prezență coerentă și autentică, susținută de un parfum care te reprezintă.

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA accelerează dezvoltarea sistemului TITAN: contracte de 192 de milioane de dolari pentru Palantir și Anduril

Publicat

pe

De

Noua platformă mobilă va reuni informații din spațiu, aer și de la sol

Armata Statelor Unite a atribuit contracte de producție în valoare totală de 192 de milioane de dolari companiilor Palantir și Anduril, pentru trecerea în etapa de fabricație a sistemului mobil de informații de nouă generație TITAN.

Programul Tactical Intelligence Targeting Access Node este conceput ca o platformă terestră capabilă să colecteze, să coreleze și să distribuie informații către unitățile de pe câmpul de luptă. Sistemul va combina date provenite de la senzori și surse militare americane, inclusiv infrastructuri terestre și sateliți aflați pe orbită.

Palantir preia coordonarea producției

Palantir, companie care a devenit contractor principal al programului în 2024, a primit un contract în valoare de 127 de milioane de dolari. Anduril va încasa 65 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unei mari părți a echipamentelor rezistente la condiții dificile.

Contractele vizează achiziția și integrarea a opt sisteme TITAN, ce urmează să fie livrate în următoarele 18 luni. Pachetul include patru variante avansate și patru variante de bază.

Palantir va coordona producția generală, în timp ce contribuții suplimentare, ale căror detalii nu au fost făcute publice, vor fi asigurate de L3Harris Technologies, Sierra Nevada, Strategic Technology Consulting și World Wide Technology.

Anduril va furniza sistemele ranforsate montate pe vehicule și va integra sursele de alimentare, precum și subsistemele destinate operatorilor. Echipamentele trebuie să funcționeze în condițiile solicitante în care operează forțele americane.

Două configurații pentru niveluri diferite de comandă

Varianta de bază a sistemului TITAN va fi destinată unităților de nivel divizie. Aceasta va fi instalată pe vehicule Joint Light Tactical Vehicle și Infantry Squad Vehicle-Utility, oferind trupelor o mobilitate sporită.

Modelul avansat va fi destinat structurilor de nivel corp de armată, brigăzilor de informații militare și centrelor de comandă care operează la nivel de teatru și în cadrul operațiunilor multidomeniu. Această configurație va fi montată pe vehicule din familia Family of Medium Tactical Vehicles.

Planificarea actuală prevede alocarea a două sisteme de bază și a unuia avansat pentru fiecare unitate. Numărul redus al echipamentelor va impune protejarea lor strictă, întrucât acestea vor reprezenta ținte deosebit de importante pentru adversar.

Testele din teren au scos la iveală probleme neașteptate

Armata americană lucrează la dezvoltarea și testarea sistemului TITAN de mai mulți ani. În 2022, mai multe versiuni preliminare au fost trimise în regiunea Pacificului și în Europa pentru evaluări operaționale.

Feedbackul militarilor a fost folosit pentru modificarea și îmbunătățirea sistemului. Testele desfășurate în Filipine au arătat, de exemplu, că nivelul ridicat de umiditate provoca probleme care nu fuseseră întâlnite în timpul operațiunilor din Orientul Mijlociu.

Oficialii americani susțin că dificultățile legate de condițiile climatice au fost remediate prin aplicarea unor proceduri mai riguroase de proiectare și verificare a rezistenței echipamentelor.

TITAN promite scurtarea decisivă a timpului dintre detecție și lovire

Colonelul Jonathan Lipscomb, responsabil de programele armatei americane privind sistemele de informații și analiză, a declarat că actuala configurație a TITAN este rezultatul mai multor ani de teste și al observațiilor transmise de militarii care au utilizat prototipurile în medii operaționale diferite.

Sistemul este proiectat să accelereze identificarea și localizarea țintelor prin combinarea automată a datelor provenite de la mai mulți senzori. Prin generarea automată a propunerilor de ținte și consolidarea imaginii comune asupra situației operative, TITAN ar urma să reducă semnificativ intervalul dintre detectarea unei ținte și angajarea acesteia.

Dezvoltarea pentru vehiculele tactice va continua

Acordarea contractelor de producție nu va pune capăt activităților de testare. Armata va continua să adapteze și să integreze sistemul pe vehiculele Joint Light Tactical Vehicle și Infantry Squad Vehicle-Utility.

În paralel, este pregătită și o versiune independentă de tipul vehiculului pe care este instalată. Aceasta va putea fi transportată într-o carcasă specială, încărcată în partea din spate a unui vehicul sau scoasă și conectată într-o clădire, în funcție de misiune și de situația din teren.

Sistemul va putea funcționa și fără acces la cloud

Una dintre mizele principale ale programului este menținerea capacității de operare în zone în care comunicațiile sunt întrerupte, degradate, intermitente sau sever limitate.

În astfel de condiții, TITAN va putea utiliza direct datele provenite de la senzorii locali, fără să depindă exclusiv de accesul la infrastructuri cloud sau la surse de informații centralizate. Unitățile vor putea să se deplaseze pentru a intra în raza senzorilor disponibili, să primească și să proceseze datele, apoi să continue identificarea și angajarea țintelor.

Prin această arhitectură, Armata SUA urmărește să mențină superioritatea informațională și să ofere comandanților o imagine operațională actualizată chiar și în cele mai dificile scenarii de luptă.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul lansează „Secure Space Network” pentru a extinde accesul companiilor la infrastructura clasificată

Publicat

pe

De

Aproximativ 50 de facilități SCIF vor fi construite în Statele Unite

Companiile contractante vor avea în curând mai multe oportunități de a derula activități clasificate pentru Pentagon, printr-un nou program denumit „Secure Space Network”.

Inițiativa prevede proiectarea și instalarea a aproximativ 50 de spații securizate în diferite regiuni ale Statelor Unite. Aceste facilități, cunoscute sub acronimul SCIF — Sensitive Compartmented Information Facilities — sunt destinate procesării, stocării și discutării informațiilor strict clasificate.

Washington vrea să elimine barierele pentru companiile mici

Programul urmărește să faciliteze accesul firmelor capabile la mediile clasificate, considerate de industria de apărare una dintre principalele piedici în colaborarea cu Departamentul Apărării.

James R. Mismash, adjunct al secretarului pentru dezvoltarea bazei industriale și director al Biroului pentru Programe destinate Întreprinderilor Mici, a declarat că noua rețea va permite unui număr mai mare de companii să contribuie la proiecte militare clasificate.

Potrivit acestuia, cooperarea dintre instituțiile guvernamentale și sprijinul Congresului ar urma să consolideze baza de furnizori ai Pentagonului și să accelereze furnizarea capabilităților necesare forțelor armate.

SCIF-urile, spații proiectate pentru a rezista spionajului

O facilitate SCIF poate fi o zonă, o încăpere, un grup de încăperi, o clădire sau chiar un întreg obiectiv certificat și acreditat în conformitate cu standardele de securitate stabilite de directorul comunității americane de informații.

Aceste spații sunt concepute pentru a permite gestionarea informațiilor sensibile compartimentate și pentru a preveni o serie de amenințări. Printre măsurile de protecție se numără rezistența la pătrunderea forțată, interceptarea comunicațiilor audio și supravegherea electronică.

Costurile ridicate limitează accesul firmelor la contractele clasificate

Pentru multe companii mici care încearcă să obțină contracte militare, accesul la informații clasificate și la spații SCIF reprezintă o provocare majoră. Construirea și acreditarea unor astfel de facilități presupun costuri semnificative, iar unele firme nu dispun de infrastructura necesară sau nu au acces facil la astfel de locații.

Prin „Secure Space Network”, autoritățile americane încearcă să reducă aceste bariere și să lărgească numărul companiilor care pot participa la proiecte ale Pentagonului.

Programul ar putea fi extins rapid în funcție de necesități

Prima etapă a proiectului va crea un model de producție repetabil, care să permită extinderea rețelei pe măsură ce cresc cerințele operaționale.

Planul include și dezvoltarea unei capacități de producție flexibile, capabile să fie intensificată rapid pentru a răspunde unor creșteri bruște ale necesarului de spații de lucru acreditate pentru activități clasificate.

Facilitățile vor fi amplasate în baze militare și centre dedicate industriei

Coordonarea inițiativei va reveni Biroului pentru Dezvoltarea Bazei Industriale, aflat în subordinea structurii pentru achiziții și mentenanță a Departamentului Apărării.

Noile facilități ar putea fi amplasate în baze militare, în locații orientate către industrie — inclusiv centre de tip APEX Accelerators — sau în alte puncte considerate relevante pentru misiunile Pentagonului.

Detaliile publice despre program rămân însă limitate. Nu au fost precizate dimensiunile fiecărei facilități SCIF, bugetul alocat sau calendarul exact pentru implementarea proiectului.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv10 ore ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv10 ore ago

Sticlărie fantomă în Blejoi: când fumul e negru, dar protecția e… verde Spanu (II)

La nr. 19, pe strada Constantin Dimitrescu din Blejoi, o sticlărie ilegală topește sticla și, odată cu ea, și încrederea...

Exclusiv10 ore ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusivo zi ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusivo zi ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusivo zi ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv2 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Exclusiv2 zile ago

Harta dragostei penale din Brașov: cum se fură cu sentiment și se delapidează cu sufletul la gură

În județul Brașov, după toate aparențele și după cum susțin sursele și reclamațiile, nu mai vorbim doar de afaceri dubioase,...

Exclusiv2 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane

În orașul în care autobuzele abia se târăsc, iar datoriile sar în aer, la TCE Ploiești nu curge motorină. Curge...

Exclusiv3 zile ago

Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect –  Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”

Ministrul Ambrozie-Irineu Darău a vrut să reorganizeze MEDAT. Ministerul Justiției i-a răspuns, în esență: „Reorganizează-ți întâi temeiurile legale, apoi mai...

Exclusiv3 zile ago

„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex

Un nou “cadou” marca MAI pentru polițiștii care au îndrăznit să gândească singuri și să muncească în lumea civilizată: de...

Exclusiv3 zile ago

Industria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc –  Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor

În comuna Blejoi, județul Prahova, nu mai e nevoie de filme horror. E suficient să locuiești lângă punctul de lucru...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)

Ploieștiul, oraș cu transport public… privat de rușine La suprafață, TCE Ploiești e „societate publică de transport”. În realitate, ultimii...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episodul 55, în care am prezentat traseul spectaculos...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv