Connect with us

Actualitate

Mahării MATEI NICOLAE, CHELARU FLORIN, DAMIAN ADRIAN și acoliții lor din La Piovra din Năvodari/ EPISODUL III

Publicat

pe

Preluare (Incisiv National)
Mărturisim, încă de la început, că – la Năvodari și, în general, în principalele localități de pe Malul Mării Negre, în domeniul afacerilor imobiliare – salașuieste și se mișcă inteligent o monstruoasă caracatiţă gigant a abuzurilor, falsurilor, înșelăciunilor și corupției. Nu facem comparația cu această moluscă pentru că “așa dă bine” în presă, animalul fiind exagerat invocat in şabloanele ziaristice din toate textele cu subiecte asemenatoare. Opțiunea noastră are o motivație foarte simplă. Nu are cum să nu te frapeze asemanarea cu ce se petrece la Năvodari, când vezi că animalul în cauză, deşi este o moluscă cu 8 braţe dotate cu sute de ventuze ce pot să simtă, dar să şi guste pradă, are şi un cioc asemănător cu cel al unui papagal, venin ca al unui şarpe şi limbă dotată cu o serie de dinţi. Mai mult, chiar dacă un exemplar ajunge să cântărească câteva zeci de kilograme, el va reuşi să se strecoare printr-o deschizătură de mărimea unei portocale.
La Piovra din Năvodari a făcut, ca toate suratele ei, multiple victime, care dintre ele necunoscătoare ale adevăratei situații din Năvodari, care credule/ naive și de a căror bunătate și dorința de a întreprinde ceva util, durabil și cinstit în oraș, au profitat imediat “rechinii imobiliari” locali (prietenii caracatiţei), fiind taxați ca proști și prejudiciați că atare de mahării MATEI NICOLAE, CHELARU FLORIN, DAMIAN ADRIAN și acoliții lor.
Ca în toate cacialmalele imobiliare care se respectă, avem și noi executori judecătorești (ADRIAN STOICA CONSTANTIN, BOGDAN IONICA), notari publici (LUCIA PARIS) operatori de Carte Funciară (ANDREEA STANCU, LUMINITA PUSCHIAZA) și judecători (ANGELICA NEACSU, DEHENEA CONSTANTIN) implicați în soluționarea interesată a multiplelor dosare civile care s-au născut dintr-o asociere decisă în 2015 și continuată până astăzi, cauza tergiversarilor fiind numeroasele conflicte generate de atitudinea de rea credință în raporturile juridice civile adoptată de partenerii / colaboratorii / asociații victimei inocente DINU ELENA.
Pe alocuri, faptele acestora îmbracă, fără dubii, un neaoș caracter penal.
Ne-am străduit anevoios să decriptăm cazul doamnei DINU ELENA din Năvodari, care a debutat în 2015 printr-o declarație de intenție, respectiv prin ceea ce părea un gentlemen’s agreement.
a. Din start ne-am lămurit total și definitiv cum stă treaba cu gentlemen’s agreement în Năvodari, în asocierile dintre d-na DINU ELENA, pe de o parte și: soții DAMIAN ADRIAN și ELENA, VASILICĂ OCTAV, DUMITRESCU MIHAIL, ROȘU MIHAI – BOGDAN, CINCU HIGEIA, pe de altă parte: la Caracoium (Karaköy) nu a ajuns nici noțiunea, nici practica de gentlemen’s agreement.
Acolo funcționează principii mai sofisticate și pragmatice în afacerile parteneriale, de genul: „Cum te prind, cum te ard.”
Lupi de mare, năvodărenii!!
b) Deoarece nu dorim să scriem și să publicăm un articol anost, arid, înghesuit în tiparele clasice ale unor astfel de materiale – care îmbracă, fără vrerea autorului, un caracter pur constatativ, tehnicist, tăind orice punte de empatie a cititorului cu persoana înșelată, nedreptățită și aflată în suferință – vom face o a două remarcă de debut.
Încrezătoare în existența unui mediu de afaceri sănătos, sperând în sinceritatea, buna credință și buna voință a unor concitadini, precum și în transparența și legalitatea organelor administrației publice locale (sic!), d-na. DINU ELENA din Năvodari, femeie, acum, la aproape 59 de ani, a decis în anul 2015 să înceapă o colaborare în afaceri cu DAMIAN ADRIAN, având ca obiect generic achiziționarea de terenuri de către dansa și construirea de către asociat/asociați, pe acestea, a unor imobile rezidențiale (case/vile), pe care, apoi, să le înstrăineze împreună, împărțind profitul (ca scop legal al oricărei întreprinderi efectuată în domeniul imobiliar).
Am analizat din punct de vedere juridic și am evaluat și coroborat din perspectiva factualitații și cronologiei lor, operațiunile derulate pe baza a aproximativ 100 de înscrisuri relevante, cu forță probatorie recunoscută de lege (sub semnătură privată, notariale, oficiale, emanate de la autorități, executori judecătorești etc.), toate emise / încheiate / eliberate în periada de la 02.03.2016 la 22.08.2019 (deci, o perioadă consistentă, de 3 ani și 5 luni).
c) O a treia concluzie generală, până la abordarea fondului problemei, este că – nici nu se putea altfel! – și în această speță am observat că, la negocieri, oamenii promit, fac compromisuri, plusează etc. și, într-un final, încheie o înțelegere pe care, de regulă, nu o respectă. Fiecare are în minte propria imagine asupra detaliilor. Fiecare are propria imagine a discuției, care de cele mai multe ori NU coincide cu cea a partenerului contractual. Într-un fel este normal, pentru că partenerii contractuali sunt, în realitate, persoane cu scopuri contrare care converg doar într-un singur punct, și anume că s-au ales unul pe altul să deruleze o operațiune și în felul acesta au reciproc pretenții de câștig/ profit.
d) Ceea ce iese cu pregnanță în evidență în cazul de față, este caracterul hrăpăreț al asociaților d-nei. DINU ELENA, abuzarea de buna-credință a acesteia. Cuvintele de ordine ale tuturor celor care, mai mult sau mai puțin au prejudiciat-o sever pe d-na. DINU ELENA, au fost tragerea pe sfoară, inducerea în eroare, amăgirea, minciuna, păcăleala, falsificarea.
Pe cale de consecință, va asigurăm că aserțiunile noastre se întemeiază pe documente strict conforme cu originalele lor.
S-au încheiat:
– 4 Contracte de asociere în participațiune între d-na. DINU ELENA și: a) VIACONSAVIS SRL a lui VASILICĂ OCTAV (02.03.2016); b) VIACONSAVIS SRL și CINCU HIGEIA (13.10.2016); c) VIACONSAVIS SRL și ROȘU MIHAI BOGDAN (25.08.2016); d) DAMIAN ADRIAN (08.02.2017).
– Prin Contractul de donație autentificat sub nr. 543/11.05.2016 la BNP Paris Lucia, DINU ELENA i-a donat lui VIACONSAVIS SRL și DUMITRESCU MIHAIL o suprafață indiviză de 100 mp din terenul proprietatea sa de 1081 mp din oraș.
– Culmea ingineriei juridice, pe data de 23.03.2017, DAMIAN ADRIAN a împrumutat-o pe DINU ELENA cu suma de 35.000 euro pentru ca amândoi să achiziționeze cota indiviză de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului situat în Orașul Năvodari, Mamaia-Sat, sola 25, parcelă A116/1/1 și A166/1/2, Lot 50. Actul a primit fraudulos Incheierea nr. 9 de data certa la BNP Stoica Andrei, DINU ELENA habar neavand de aceasta.

Deci, creditoarea, trebuie să-i restituie integral 35.000 euro, și nu 17.500 cât era partea ei!!
– Prin Contractul de creditare societate nr. 6/03.10.2017 încheiat sub semnătură privată, d-na. DINU ELENA persistă în culanță și altruism și împrumută pe SC AQUA FORCE SRL a lui DAMIAN ADRIAN, cu suma de 90.000 lei, fără dobânda. Viramentul s-a făcut prin Ordin de Plata nr. 1/03.10.2017din Banca TRANSILVANIA în UNICREDIT BANK.
– D-na. DINU ELENA pare posedată și, pe 20.12.2018, îi mai împrumută pe soții DAMIAN ADRIAN și ELENA cu încă 33. 000 euro conform Contractului de Împrumut autentificat sub nr. 1609/20.12.2018 de BNP Paris Lucia.

Relațiile interumane între beligeranți se degradeaza, afacerile intra in impas total, desi păreau a se fi reconciliat prin CONVENȚIA DE DARE ÎN PLATA autentificată cu nr. 1610/20.12.2018 de BNP Paris Lucia. Actul are 3 file, este stufos, plin de cifre și situații juridice supuse concilierii, astfel că nu are niciun sens să îl prezentăm, ori să cităm din el.
Aparent era că, prin darea în plata, părțile și-au stins reciproc debitele.
Aiurea!

În 2019, DAMIAN ADRIAN pornește din nou ostilitățile cerând executarea silită a d-nei. DINU ELENA (ds. nr. 752/2019, la Biroul Executorului Judecătoresc Bogdan Ionică), Judecătoria Constanța incuviintand executarea silită prin Încheierea nr. 8263/31.05.2019, ds. nr. 1488/2012/2019. S-a întâmplat ceea ce noi am anticipat mai sus în legătură cu faptul că, pe dată de 23.03.2017, DAMIAN ADRIAN a împrumutat-o pe DINU ELENA cu suma de 35.000 euro pentru că amândoi să achiziționeze cota indiviză de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului situat în Orașul Năvodari, Mamaia-Sat, sola 25, parcelă A116/1/1 și A166/1/2, Lot 50. Actul a primit fraudulos Încheierea nr. 9 de dată certă la BNP Stoica Andrei, DINU ELENA habar neavând de această. Judecătoria Constanța (ds. nr. 14885/212/2019, prin Încheierea nr. 826334/31.05.2019 încuviințează executarea silită împotriva debitoarei DINU ELENA.

Deci, creditoarea DINU trebuie să-i restituie integral 35.000 euro, și nu 17.500 cât era partea ei!! Acum, smenarul o execută silit și pentru partea cu care el, de drept și conform participatiunii, trebuia normal să contribuie.
La rândul sau, DINU ELENA începe executarea silită împotriva lui DAMIAN ADRIAN și DAMIAN ELENA, la BEJ Adrian-Stoica Constantin din Constanța, pentru suma de 33.000 euro, în baza titluluii executoriu reprezentat de Contractul de Împrumut autentificat sub nr. 1609/20.12.2018 de BNP Paris Lucia.Cererea i-a fost admisă de Judecătoria Constanța, ds. nr. 13012/2012/2019, prin Incheiereade executare silită nr. 7306/10.05.2019. În acest temei, prin Încheierea din 20.05.2019, BEJ Adrian-Stoica Constantin calculează în sarcina debitorilor DAMIAN cheltuieli de executare aferente în cuantum de 19.006,57 lei.
În perioada 05.06.2019 – 22.08.2019, între cele două părți și BEJ-urile angajate, se duce o lupta surdă, cronofagă, de satisfacere a creanțelor pretins a i se cuveni fiecăreia, de ajustare a debitelor pretins a fi datorate de fiecare (ds. de executare silită: nr. 37/2019, 41/2019, 42/2019, 43/2019, 45/2019, 223/2019, 752/2019 etc).

Din punctul nostru de vedere, fundamentat pe realitate și acte (înscrisuri), încercând să fim obiectivi pe principiul Audiatur et altera pars (pe care n-am putut să-l punem în practică, dar am reușit să-l suplinim prin analizarea inclusiv a materialelor celorlalte părți, altele decât DINU ELENA), tragem următoarele concluzii succinte:
– La începuturile asocierilor în participațiune, DINU ELENA și-a pus „la bătaie” propriul teren în valoare de 40.000 euro pe care s-au construit 3 case, contribuția acesteia fiind completată cu 35.000 euro bani personali pentru achiziția materialelor de construcție și 18.000 euro manoperă plătită muncitorilor;
– În perioada edificării celor 3 case, DINU ELENA a achitat, cu titlu de avans, 10.000 euro (din prețul total de 80.000 euro) pentru un teren pe care l-a achitat integral în perioada lunii mai 2015;
– În asociere/înțelegere cu DAMIAN ADRIAN, și pe acest teren a construit un Duplex compus din 2 imobile P + 1 și o casă alăturată acestui duplex;
– Din sumele rezultate din vânzarea celor trei case, a cumpărat un teren în Năvodari, pe care a construit două Duplexuri compuse din 4 imobile; prețul încasat pe acestea a fost de 110.000 euro, din care partea să de profit de 12.000 euro a înmânat-o lui DAMIAN ADRIAN „pentru rulaj”;
– A mai cumpărat, împreună cu DAMIAN ADRIAN, un alt teren situat în Mamaia-Sat, str. M 9, al cărui preț a fost de 71.000 euro preț achitat integral de către DINU ELENA, din contul sau personal bancar, înțelegerea fermă (nematerializata într-un înscris!), fiind că DAMIAN ADRIAN să-i plătească partea să de contribuție ½=35.500 euro. Ad probationem, d-na. DINU nu dispune de niciun act!
Această suma nu i-a fost restituită nici până la dată publicării acestui articol!
– Pe acest teren, în baza unuia dintre cele 4 Contract de asociere menționate la început, s-au construit 7 (șapte) vile P+1, contribuția d-nei. DINU fiind de cca. 200.000 euro, care i-a fost înmânată eșalonat, în tranșe inegale, lui DAMIAN ADRIAN pe măsură ce acesta avea nevoie de fonduri pentru edificarea și finalizarea imobilelor. Extrasele de cont succesive stau că dovadă a scoaterii banilor, etapizat, din contul bancar, de către d-na. DINU.
– Dupa finalizarea tranzactiilor privind cele 7 imobile, d-na. DINU ELENA a achizitionat, impreuna cu DAMIAN ADRIAN un teren situat in Mamaia Sat, str. Sora nr. 25 si,desi nu avea lichiditati, a devenit coproprietara prin compensarea cu DAMIAN ADRIAN a debitului pe care acesta il avea fata de DINU ELENA, deoarece si aceasta ii achitase o parte din pretul unui teren achizitionat de DAMIAN ADRIAN in Bucuresti
Cert este ca inainte de a intrerupe relatia cu DAMIAN ADRIAN, care a avut loc subsecvent incheierii CONVENȚIEI DE DARE ÎN PLATA autentificată cu nr. 1610/20.12.2018 de BNP Paris Lucia, am mai incheiat un Contract de asociere in participatiune cu SC VIACONSAVIS , Str. Teilor, nr.2,Bl.C2, administrator VASILICA OCTAV si DUMITRESCU MIHAIL, participarea sa constand in un teren in suprafata de 1100 mp, situat pe DN 7 Navodari (evaluat la 34.200 euro), pe care s-a construit un bloc de locuinte in regim de P+3+M, din care lui DIMA ELENA ii reveneau in proprietate:
– Etajul I compus din sase apartamente de cate doua camere ficare si o garsoniera la nivelul M.
Asociatul i-a impus sa dea gratuit doua apartamente si o garsoniera primarului CHELARU FLORIN (prin interpusi), iar in locul acestora partenerul sau de afaceri s-a angajat sa-i ofere doua apartamente intr-un bloc pe care acesta il construia in acel moment si nu era dat in folosinta.
NICIODATA ACESTE APARTAMENTE NU AU INTRAT IN POSESIA, CU ATAT MAI PUTIN PROPRIETATEA D-NEI. DIMA ELENA, CARE, EVIDENT, A FOST PREJUDICIATA SI CU CONTRAVALOAREA ACESTORA. Continuarea si concluziile in numarul viitor, cu precizarea ca cei de la DNA Structura Centrala au intrat pe firul acestor falsuri, in forta. (Gabriela Muntean)

Actualitate

7 idei de cadouri de Black Friday pentru cititorii pasionați de ficțiune

Publicat

pe

Black Friday poate fi un moment bun să alegi un cadou pentru cineva care citește mult, mai ales dacă știi ce gen preferă și ce tip de ediții caută. În loc să alegi la întâmplare un titlu popular, pornește de la obiceiurile lui de lectură: fantasy, thriller, romance, science-fiction, clasici sau romane grafice. Pe elefant.ro poți compara mai multe variante și poți porni de la preferințele cititorului, nu doar de la reducerile momentului.

Contează și formatul. Unii cititori preferă edițiile cartonate și volumele de colecție, în timp ce alții aleg cărți broșate, ușor de luat în geantă sau în vacanță. Dacă vrei să profiți de perioada Black Friday, compară edițiile, verifică dacă volumul face parte dintr-o serie și uită-te atent la limba cărții. Pentru un cadou reușit, detaliile mici pot conta la fel de mult ca titlul ales.

1. Fantasy pentru cititorii care iubesc lumile ample

Dacă persoana pentru care cauți un cadou citește fantasy, un prim volum dintr-o serie poate fi o alegere inspirată. Tolkien, Sarah J. Maas sau alți autori cunoscuți pot deschide lumi în care cititorul rămâne pentru mai multe volume. Verifică însă dacă seria este deja începută și ce ediții are în bibliotecă. Dacă deține volumele principale, poți căuta o ediție ilustrată, cartonată sau un titlu complementar din același univers.

2. Thriller și mister pentru cei care citesc pe nerăsuflate

Pentru cititorii care preferă poveștile tensionate, investigațiile și răsturnările de situație, un thriller sau un roman polițist poate funcționa foarte bine. Agatha Christie rămâne o alegere potrivită pentru misterul clasic, în timp ce autorii contemporani pot aduce un ritm mai intens și teme mai întunecate. Uită-te la descrierea cărții și la tipul de atmosferă înainte să cumperi, mai ales dacă nu cunoști foarte bine preferințele cititorului pentru subiecte mai dure.

3. Science-fiction și distopii pentru cititorii atrași de idei

Dacă persoana apreciază poveștile care pornesc de la întrebări despre societate, tehnologie sau viitor, science-fiction-ul și distopiile sunt opțiuni bune. Poți alege un titlu clasic, precum „Dune” sau „1984”, sau poți căuta apariții mai noi. Pe elefant.ro poți compara mai ușor ediții, autori și genuri, ceea ce ajută atunci când vrei să alegi rapid un cadou pentru cineva cu gusturi bine conturate.

4. Clasici și ficțiune istorică pentru un cadou de păstrat

Un clasic într-o ediție bine realizată poate fi un cadou potrivit pentru cineva care își construiește biblioteca și revine la cărțile preferate. „Mândrie și prejudecată”, de exemplu, poate funcționa pentru un cititor atras de povești de epocă, în timp ce ficțiunea istorică permite alegerea după perioada preferată. Verifică dacă persoana este interesată de Antichitate, secolul al XIX-lea sau marile conflicte ale secolului XX înainte să alegi titlul.

5. Manga și romane grafice pentru o experiență de lectură diferită

Manga, benzile desenate și romanele grafice pot fi o alegere foarte bună pentru cititorii care urmăresc și animații, filme sau jocuri. Cel mai sigur este să începi cu primul volum al unei serii, mai ales dacă nu știi ce a citit deja persoana. Pentru adolescenți, verifică întotdeauna recomandarea de vârstă și temele abordate, deoarece unele serii includ scene sau subiecte destinate unui public mai matur.

6. Două volume pentru cineva care preferă să citească în serie

Dacă știi că persoana preferă să continue imediat o poveste, două volume consecutive pot fi mai inspirate decât o singură carte. Alegerea funcționează mai ales pentru fantasy, romance, mystery sau young adult, unde seriile sunt frecvente. Verifică ordinea volumelor înainte de comandă și evită să cumperi o continuare fără primul titlu. Un set coerent arată bine și ca dar și oferă suficientă lectură pentru perioada de după sărbători.

7. Un cadou construit în jurul ritualului de lectură

Uneori, cea mai bună alegere nu este doar cartea, ci întregul moment de lectură. Poți porni de la un roman potrivit și să îl completezi cu un semn de carte, un jurnal pentru notițe sau un obiect simplu care se potrivește obiceiurilor cititorului. Evită accesoriile prea personale dacă nu îi cunoști bine gusturile. Un pachet restrâns, construit în jurul cărții, păstrează atenția pe lectură și face cadoul să pară ales cu mai multă grijă.

Alege cadoul care se potrivește cititorului, nu doar reducerii

Un cadou bun de Black Friday pornește de la persoana care îl va primi: ce citește, ce colecționează și ce universuri ar vrea să descopere mai departe. Compară titlurile, verifică ediția și poziția în serie, apoi alege varianta care îi completează firesc biblioteca. Fă-ți lista din timp, urmărește selecția disponibilă pe elefant.ro și alege cadoul care are cele mai mari șanse să ajungă direct de sub ambalaj între paginile unei seri de lectură.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul vrea să accelereze producția de drone, dar industria cere comenzi sigure

Publicat

pe

De

Competițiile deschid ușa, însă nu garantează comenzile viitoare

Pentagonul încearcă să majoreze producția de drone aeriene și să consolideze industria americană, însă oficialii militari și reprezentanții companiilor sunt împărțiți în privința unei întrebări esențiale: poate strategia actuală să asigure cererea constantă de care producătorii au nevoie pentru a investi și a-și extinde capacitățile?

„Vedem multe semnale încurajatoare, dar vrem să vedem concret ce urmează. Avem nevoie de o cerere susținută și normalizată”, a declarat James Slider, directorul general al Performance Drone Works. În opinia sa, un contract care ar presupune livrarea a 1.000 de drone pe lună, timp de un an, ar reprezenta un nivel solid și previzibil al cererii.

Pentagonul a creat mai multe surse de finanțare și competiții de achiziție pentru a stimula dezvoltarea dronelor și extinderea producției. Aceste inițiative nu oferă însă neapărat garanții privind comenzile pe termen lung. Pentru industrie, lipsa certitudinii că vor urma contracte suplimentare poate submina obiectivul de a construi o capacitate de producție internă durabilă.

Armata SUA, cel mai mare cumpărător individual de drone mici, încearcă în mod deliberat să determine companiile să investească în producția americană. Oficialii recunosc însă că producătorii ezită să facă acest pas fără o perspectivă mai clară asupra comenzilor viitoare.

Jon Strzelec, responsabil pentru producția avansată de drone mici în cadrul Comandamentului pentru Materiale al Armatei, a spus că Pentagonul încearcă să creeze artificial semnale de cerere pentru a impulsiona piața. Companiile, a explicat el, susțin că volumul comenzilor nu este suficient pentru a justifica investițiile necesare în lanțurile de aprovizionare interne.

Planuri ambițioase, dar finanțarea rămâne incertă

Efortul de achiziție a dronelor mici și ieftine nu a început odată cu administrația actuală. În timpul administrației Biden, Pentagonul a lansat inițiativa Replicator, menită să procure rapid mii de drone cu cost redus, considerate consumabile, pentru a pregăti armata în eventualitatea unui conflict cu China.

În ultimul an și jumătate, ritmul acestor eforturi s-a accelerat. Pentagonul a lansat noi programe de achiziție, și-a reorganizat coordonarea inițiativelor de război autonom și a solicitat miliarde de dolari pentru cumpărarea de drone.

La mijlocul lui 2025, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a lansat inițiativa „Drone Dominance”. Planul prevede creșterea producției de sisteme aeriene fără pilot, reducerea obstacolelor birocratice care limitează utilizarea acestora de către militari și dotarea fiecărei grupe a Armatei cu drone mici de atac, cu o singură utilizare, până la sfârșitul anului fiscal 2026.

Între timp, Pentagonul și-a reorganizat conducerea responsabilă de sistemele autonome. Hegseth a cerut aprobarea Congresului pentru înființarea unui comandament de patru stele dedicat războiului autonom, AUTOWARCOM. Inițiativa Replicator a fost redenumită Defense Autonomous Warfare Group (DAWG), apoi integrată în Task Force Autonomous Warfare.

Pentagonul a prevăzut aproape 55 de miliarde de dolari pentru această inițiativă în propunerea de buget pentru anul fiscal 2027. Cea mai mare parte a sumei a fost însă solicitată printr-un pachet legislativ de reconciliere, iar aprobarea sa rămâne incertă. Congresul analizează finanțarea, în timp ce Departamentul Apărării ia în calcul modificarea cererii sale bugetare de bază.

„Drone Dominance” promite oportunități repetate, nu continuitate

Programul „Drone Dominance” ilustrează cel mai bine abordarea Pentagonului. Acesta organizează competiții succesive, în care companiile pot câștiga contracte mai mici, care ar urma să însumeze un miliard de dolari în doi ani. Un clasament public urmărește participanții, numărul dronelor comandate și stadiul livrărilor raportate.

În prima rundă, Pentagonul a selectat 11 companii pentru livrarea a 30.000 de drone, prin comenzi inițiale și suplimentare. Farage Precision a primit o comandă pentru 1.520 de aparate, iar Neros, una dintre companiile aflate în partea superioară a clasamentului, a fost selectată pentru 4.960.

În a doua rundă, dronele au fost împărțite în două categorii: sisteme potrivite pentru lovituri la distanță mare și sisteme destinate luptelor la mică distanță. Pentagonul a selectat cinci companii pentru fiecare categorie și a atribuit contracte pentru câte 30.000 de drone în fiecare dintre ele.

Aceste contracte nu garantează însă comenzi ulterioare. Producătorii se pot trezi astfel fără angajamente care să le permită menținerea ritmului de producție după încheierea contractelor inițiale.

Andrew Evans, directorul Biroului de strategie și transformare din cadrul structurii de informații a Statului Major al Armatei, a descris problema drept o provocare economică majoră. Pentagonul încearcă să valorifice capacitățile industriale existente în SUA, dar și să mențină liniile de producție funcționale în perioadele în care cererea scade.

„Provocarea pentru conducerea noastră este să găsească o modalitate de a stimula industria să construiască, chiar dacă perioadele de comandă sunt intermitente”, a spus Evans.

Industria cere comenzi constante, nu competiții fără sfârșit

Companiile nu interpretează în același fel semnalele venite de la Pentagon. Unele văd o cerere în creștere în mai multe ramuri ale guvernului, în timp ce altele pun sub semnul întrebării capacitatea acesteia de a se transforma în comenzi regulate.

Callan Carpenter, director comercial al Skydio, a afirmat că semnalul administrației este clar și că cererea nu vine doar din partea Departamentului Apărării. Potrivit lui, există oportunități și în cadrul Departamentului pentru Securitate Internă și al altor agenții civile federale.

Alți reprezentanți ai industriei au atras atenția asupra dimensiunii reduse a unor achiziții, a competițiilor repetate și a incertitudinii bugetare. Fondurile anuale nu au fost încă aprobate de Congres și nici nu apar neapărat în proiecțiile bugetare pentru anii următori.

John Burer, directorul general al organizației industriale American Center for Manufacturing & Innovation, a spus că producătorii au nevoie de încredere că vor câștiga contracte suficient de mari și vor putea produce la scară înainte de a angaja capital substanțial. Testarea și demonstrațiile sunt utile, a adăugat el, dar extinderea producției necesită o abordare diferită, concentrată și pe costuri.

Chad Chasteen, director principal și coordonator pentru dezvoltarea afacerilor cu Armata la AV, a avertizat că organizarea continuă de competiții, fără menținerea aceleiași soluții mai mult de un an sau doi, poate destabiliza lanțurile de aprovizionare. Competițiile succesive, a spus el, trebuie urmate de un număr comparabil de contracte și comenzi.

„Fără cerere, nu există ofertă”, a afirmat Chasteen. „Competiția continuă nu înseamnă să ceri permanent industriei documente de prezentare. Trebuie să existe atribuiri și comenzi constante.”

Cele 55 de miliarde de dolari, un test decisiv pentru industrie

James Slider, directorul Performance Drone Works, a transmis un avertisment similar: fără angajamente mai puternice privind cererea pe termen lung, este puțin probabil ca sectorul să atragă mult mai multe investiții de capital privat.

O parte a incertitudinii este legată de pachetul de finanțare de 55 de miliarde de dolari propus pentru DAWG, care este blocat în Congres. Dacă Pentagonul și legislatorii vor găsi o modalitate de a asigura finanțarea la acest nivel — inclusiv prin bugetul de bază —, rezultatul ar putea constitui un semnal puternic pentru producători.

„Să vedem că fondurile DAWG ajung efectiv la programe ar fi foarte încurajator”, a spus Slider. În prezent, a adăugat el, unii consideră că finanțarea va fi acordată cu siguranță, iar alții cred contrariul.

Miza depășește rezultatul competițiilor individuale: capacitatea Pentagonului de a transforma promisiunile de achiziție în comenzi regulate ar putea decide dacă SUA vor reuși să construiască o industrie internă de drone capabilă să producă la scară.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul ridică spațiul cislunar la rang de prioritate militară

Publicat

pe

De

După ani de experimente fragmentare, Statele Unite își intensifică eforturile pentru a-și dezvolta capacitățile militare în spațiul dintre Pământ și Lună. Forța Spațială americană pregătește achiziția rapidă de tehnologii comerciale și sisteme autonome, cu obiectivul de a pune la dispoziție capabilități operaționale până la sfârșitul anului fiscal 2029.

De la subiect marginal la domeniu de luptă

La începutul anului, discuțiile despre spațiul cislunar erau descurajate în interiorul instituției, a declarat generalul-maior Stephen Purdy, responsabilul Forței Spațiale pentru achizițiile de programe avansate. Între timp, tema a ajuns în prim-planul dezbaterilor publice, iar conducerea militară americană o tratează tot mai clar ca pe un posibil domeniu de confruntare.

Pe 20 octombrie, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a avertizat că statele care vor controla zonele submarine și spațiul cislunar vor putea influența decisiv conflictele viitoare. Purdy a explicat că accelerarea eforturilor americane are o motivație directă: China avansează în acest domeniu, în timp ce Statele Unite au acordat până acum mai puțină atenție regiunii.

Progresele Chinei alimentează îngrijorările

Un proiect chinez recent a atras atenția specialiștilor: lansarea a 30 de nanosateliți CubeSat pe o orbită foarte eliptică, în apropierea unuia dintre punctele Lagrange ale sistemului Pământ–Lună, precum și pe o orbită circulară în jurul Lunii. Beijingul a prezentat inițiativa drept un experiment științific, însă experți în domeniu consideră că sistemul ar putea contribui la supravegherea spațiului cislunar.

În Statele Unite, instituții de cercetare precum Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene, SpaceWERX și DARPA au experimentat deja cu tehnologii destinate acestei regiuni. Până de curând, însă, activitatea lor s-a desfășurat fără un sprijin consistent din partea întregului aparat de apărare, concentrat în principal asupra operațiunilor militare din apropierea Pământului.

Două solicitări către industrie, cu accent pe soluții gata de utilizare

Forța Spațială intenționează să publice în curând două cereri de informații adresate companiilor. Prima va viza tehnologii comerciale utilizabile în misiuni cislunare de bază, inclusiv pentru supravegherea și monitorizarea activităților spațiale, precum și pentru poziționare, navigație și sincronizare.

Mesajul transmis industriei este că armata nu caută proiecte de cercetare îndelungate și nici nu intenționează să aloce sume mari pentru dezvoltarea unor sisteme de la zero. Prioritatea o reprezintă echipamentele comerciale deja disponibile sau aproape de comercializare, susținute de rezultate concrete și însoțite de software care necesită intervenții limitate. Sistemele de la sol trebuie incluse de la început într-o rețea integrată, nu tratate ca o componentă secundară.

A doua solicitare va căuta soluții de inteligență artificială și operare autonomă pentru navele spațiale care vor funcționa între Pământ și Lună. Obiectivul este ca acestea să poată detecta și gestiona defecțiuni, să proceseze datele colectate de senzori și să-și adapteze misiunile pe măsură ce se schimbă condițiile.

Autonomia, o necesitate într-un mediu dificil

Operațiunile cislunare sunt deosebit de complexe, a explicat Purdy. Distanțele și condițiile din regiune fac dificilă supravegherea permanentă de la sol, astfel că navele spațiale trebuie să poată lua decizii și să gestioneze probleme fără intervenția constantă a operatorilor.

Forța Spațială urmărește să introducă aceste capabilități până în trimestrul al patrulea al anului fiscal 2029, mizând pe tehnologii care pot fi livrate rapid, nu pe sisteme aflate la începutul unui ciclu amplu de dezvoltare.

Plan comun cu NASA, nu infrastructuri paralele

Pentru coordonarea efortului, Departamentul Apărării pregătește grupuri de lucru interinstituționale dedicate politicilor privind spațiul cislunar. Forța Spațială colaborează, totodată, cu NASA pentru armonizarea planurilor de infrastructură și evitarea construirii unor sisteme separate care să îndeplinească aceleași funcții.

Biroul de Coordonare Cislunară, înființat în luna mai, contribuie la definirea nevoilor și la transmiterea unor semnale mai clare către industrie. Rolul său nu este să conducă toate operațiunile din regiune, ci să sprijine efortul mai amplu al Forței Spațiale. Stabilirea cerințelor și achiziția capabilităților rămân în responsabilitatea structurilor specializate ale serviciului.

Planul cislunar aflat în pregătire va include strategii pentru domenii precum măsurarea timpului lunar, supravegherea spațiului și comunicațiile.

Finanțare limitată pentru nevoi urgente

Biroul a întocmit și o listă de cerințe urgente, dar nefinanțate, pentru operațiunile cislunare. Unele dintre probleme ar putea fi rezolvate cu sume relativ mici, inclusiv prin conectarea antenelor existente și îmbunătățirea fluxului de date către operatorii de la sol.

Chiar dacă, raportate la bugetele spațiale, aceste cheltuieli ar fi modeste, lipsa finanțării a întârziat soluționarea unor nevoi elementare. Noua listă stabilește prioritățile și urmărește să transforme planurile în sprijin concret pentru echipele care încearcă să construiască infrastructura necesară.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv24 de ore ago

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...

Exclusiv24 de ore ago

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...

Exclusiv24 de ore ago

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...

Exclusiv24 de ore ago

Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce

Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...

Exclusiv24 de ore ago

Diagnoză organizațională sau „batista pe țambal”? La IPJ Călărași, testul e pentru climat — nu pentru șefi

După sesizarea SIDEPOL, IGPR anunță verificări și o diagnoză organizațională. Sindicatul se teme că, în loc să lumineze problemele, instituția...

Exclusiv2 zile ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusiv2 zile ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusiv2 zile ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova  – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi

IPJ Prahova își lovește singur parcul auto și anchetează, tot singur, „victimele în uniformă” De la BMW-ul de aur la...

Exclusiv2 zile ago

Rambo de România la Filiala – ‘Structuri SRL’: cum se împart gradele, șpaga și curajul la pahar

Justiție cu epolet, amenințări la băutură, „diavoli” deveniți Dumnezei peste noapte și România transformată în platoul unui film prost de...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv3 zile ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusiv4 zile ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv4 zile ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv