Connect with us

Actualitate

O analiză pertinenta a grupărilor de criminalitate organizată care au gravitat în jurul fostului procuror NEGULESCU MIRCEA

Incisiv

Publicat

pe

O anali a grupărilor de criminalitate organizată care au gravitat în jurul  fostului procuror NEGULESCU MIRCEA, grupări/subgrupări ale căror fapte prevăzute și pedepsite de legea penală ar întruni – la o încadrare juridică preliminară – elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni, după caz și calitatea persoanei:

  • constituirea unui grup infractional organizat (art. 367 Cod penal si art. 7, alin. 1 din Legea nr. 39/2003) în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material;
  • infractiuni contra infăptuirii justitiei (art. 266 – 283 Cod penal);
  • infractiuni de coruptie si de serviciu (art. 289 – 292, 295-297, art. 301, cu consecinte deosebit de grave – art. 309 Cod penal);
  • spălarea de bani (a 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare) coroborate cu Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curti de Casație și Justiție care a admis sesizarea formulată de C. Ap. Alba Iulia – S. pen. în dosarul nr. 5.230/97/2013 și a dezlegat chestiuni de drept;

–         evaziune fiscală pe întregul lanț de firme angrenate în fraudele economice descrise mai jos (Legea nr. 241 / 2005 pentru combaterea și prevenirea evaziunii fiscale);

–         infracțiuni de fals – falsul în înscrisuri – art. 320 și urm. Cod penal.

Persoanele constituite în acest grup organizat – magistrați, polițiști, oameni de afaceri – au avut, în esență, că scop,

  • satisfacerea unor interese personale și de grup de natură economico-financiară, acționând potrivit unor comenzi conjuncturale că instrumente ale materializării unor repoziționări locale (la nivel județean) dar, parțial, și naționale, în sfera afacerilor comerciale frauduloase în industria și comerțul alimentar, pentru acapararea unor segmente relevante,
  • reconfigurand ilicit și abuziv sferele de putere și influență economico-financiară cel puțin zonale.

Persoanele vătămate au fost: magistrați, ofițeri de poliție, ofițeri SRI, oameni de afaceri etc. asupra cărora s-a acționat prin deschiderea de dosare penale ”contrafăcute”, reținerea/arestarea lor, după intimidare și compromitere, deoarece erau sau deveneau, din varia motive, incomozi și puneau în pericol acțiunile grupării și beneficiile/ rezultatele scontate ale acestora.

  1. Numitul NEGULESCU MIRCEA a îndeplinit funcţia de procuror (cu grad profesional de procuror de Parchet Înaltă Curte) în cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti din structura Direcţiei Naţionale Anticorupţie până la data de 20.02.2017, ocupand funcţia prin detaşare de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
  2. NEGULESCU MIRCEA – de o moralitate îndoielnică şi un profesionalism precar în fosta sa funcţie de procuror la diferite unităţi de parchet, a avut un comportament tipic exponentului unui grup de interese politice şi economico-financiare, prin activităţile sale abuzive, pseudo judiciare, acţionând, din interese proprii, din sentimente de răzbunare sau/şi la comanda unor grupuri locale institutionale ori private de interese, împotriva unor persoane fizice şi juridice, ca un instrument al materializarii unor repoziţionări locale in ierarhia puterii / preluări ostile ale unor afaceri, străine de competente profesionale ori procedurile legale, respectiv de legităţile concurenţei loiale de piaţă, în sfera economica.

In cvasitotalitatea lor, cauzele penale instrumentate de NEGULESCU MIRCEA nu au avut ca scop infaptuirea actului de justitie in faza de urmarire penala, nu au avut absolut nicio legatura cu:

  • ideea de dreptate şi aflarea adevarului ori de tragere la raspundere penala a persoanelor dovedite vinovate,
  • cu loialitatea administrarii probelor şi respectarea drepturilor procesual penale ale cetateanului.

Scopurile reale au fost, fără putinţă de tăgadă, o reconfigurare, frauduloasă şi abuzivă, a unor zone de influenţă politico-financiară, respectiv dobândirea, de către alţi poli locali de putere economică, a controlului asupra unor mari segmente din activitatea comercială de pe piaţa afacerilor din Ploieşti şi judeţul Prahova.

Concret, procurorul NEGULESCU MIRCEA a deschis şi lucrat discreţionar – contrar oricăror principii ale unui proces penal şi cu înfrângerea tuturor drepturilor procesual penale ale părţilor / subiecţilor, de regulă administratori de firme de pe piaţa locală a judeţului Prahova (nominalizate în cuprinsul denunţului), dar şi functionari publici şi alte persoane fizice pe care le percepea a fi în relaţii de duşmănie cu el ori cu entităţi „prietene” – e. g. – cei doi foşti ofiţeri superiori din Prahova ai Serviciului Român de Informaţii, col. (r) Gulianu Florin şi mr. (r) Florea Daniel – zeci de dosare de cercetare / urmărire penală, în instrumentarea cărora, apoi:

– cu complicitatea unor judecători, ca de exemplu  DINU IULIAN, NITA CONSTANTIN, TUDORAN MIHAI, TRANDAFIRESCU ZINICA sau avocaţi, exemplu TĂNASE CLAUDIA, etc,

– cu sprijinul unor denunţători şi martori puşi în dependenţă,

– şi profitând de lipsa, la prima vedere, inexplicabilă de reacţie instituţională a procurorului sef al DNA şi a unor procurori din DNA – S. T. Ploieşti (Onea Lucian-Gabriel – procuror sef serviciu teritoarial la data faptelor, Răileanu Cerasela, Savu Alfred şi Deaconu Giruela), i-a şantajat pe aşa-zişii făptuitori cu evoluţia negativă a dosarului penal al fiecăruia (îndeosebi cu reţinerea şi arestarea preventivă).

  1. MODUS OPERANDI AL PROCURORULUI NEGULESCU MIRCEA

In activitatea sa, procurorul recruta / alegea denuntatorii si tintele pe mai multe paliere:

DENUNTATORII:

Palierul nr. 1 La acest nivel erau cei:

  1. Recrutati, instruiti si recomandati de Directia Judeteana de Informatii Prahova a Serviciului Roman de Informatii, denumiti in intelligence-ul romanesc „agenti de documentare”, prin care se urmarea realizarea interesului acestei structuri secrete de informatii, nu intotdeauna in acord cu securitatea nationala, adevarul si dreptatea (razbunari pe cei care refuzasera colaborarea cu SRI, pedepsirea ofiterilor SRI deveniti incomozi, care „iesisera din front” si-i criticau pe Coldea si Maior sau, mai rau, depusesera denunturi la DNA – Structura centrala, de ex. ds. nr. 83, 84, 109 si 125/P/2014 formate urmare sesizarilor col. Gulianu Florin si mr. Florea Daniel).

Ca acestia au avut dreptate, o dovedesc:

– nu numai evenimentele din ultimii ani (revocarea Procurorului sef DNA

– eliberarea din functie si trecerea in rezerva a g-ral. lt. COLDEA MIHAIL FLORIAN – prim-adjunct al directorului, g-ral. brig. DUMBRAVA DUMITRU – secretar general al SRI, anterior seful Directiei Juridice, g-ral. brig PUIU GHEORGHE – directorul general de securitate al SRI, mutarea de la SRI Prahova, prima data a col. MARIN CONSTANTIN – comandantul unitatii, ulterior a succesorului sau, col. IANCU SABIN etc.),

– si Deciziile CCR care ”au scos” SRI din urmarirea penala,

– ci si, cea mai elocventa proba, care provine din legislativul Romaniei, ”Raport privind folosirea Serviciului Român de Informaţii şi Agenţiei Naţionale de Integritate de către domnul George Maior în scopuri politice”. (s.n.).

Nota: Marti, 16.04.2019, Comisia permanenta comuna a Senatului si Camerei Deputatilor pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI condusă de Claudiu Manda, a adoptat acest Raport privind colaborarea SRI-ANI. In documentul oficial se retine, in esenta, ca ”Domnul George Maior a deținut funcția de director al Serviciului Român de Informații în perioada octombrie 2006-ianuarie 2015. Acesta a încălcat legislația care reglementează activitatea instituției pe care a condus-o și a angajat instituția în acțiuni reprobabile, care au lezat interesele partidelor politice, sau ale persoanelor fizice sau juridice. Aceste elemente se circumscriu unor acțiuni de poliție politică, menite să afecteze grav procese democratice, în beneficiul propriu și personal, pentru a obține influență politică nelegitimă, în vederea obținerii funcției de prim-ministru al României, în eventualitatea câștigării alegerilor prezidențiale de către Victor Ponta”.

Daca intr-un stat civilizat, democratic si de drept, o comisie parlamentara ar fi intocmit un astfel de raport, era cutremur in plan politic, institutional si al ONG-urilor care clameaza fals ca ”lupta impotriva coruptiei, a incalcarii drepturilor si libertatilor cetateanului, militeaza pentru neimixtiunea institutiilor de forta (in special servicii secrete) in viata politica a unui partid, care poate compromite pluralismul politic, dar si in viata privata a cetatenilor.

  1. Identificati si pusi in dependenta de procurorul NEGULESCU MIRCEA (santajul fiind cea mai uzitata metoda si compromiterea in mediul public si de afaceri), recrutati din mediul de afaceri (unele cu caracter penal) / interlope din judetul Prahova (e. g. fiind VLAD CONSTANTIN, alias „Somerul”), dar si ALEXE RAZVAN, ION DUMITRU, COSTIN GIANI PALADA şi NICOLAE ONEA.

Palierul nr. 2 era format din denuntatori cu identitate reala sau protejata (folositi cu acordul SRI si al sefului de Serviciu Teritorial Ploiesti, ONEA LUCIAN GABRIEL) pentru rezolvarea problemelor / razbunarilor personale ale procurorului NEGULESCU MIRCEA. E. g. este denuntatorul PLESA CRISTINA, folosit in dosarul 636/P/2014  – nr. ds. DNA 190/P/2015, precum si in al fostilor mei colegi de la SRI, col. GULIANU FLORIN si mr. FLOREA DANIEL (nr. ds. DNA – ST Ploiesti 150/P/2014). Un alt exemplu de persoana santajata pentru a deveni denuntator, atat cu numele real, cat si cu identitate protejata, este deputatul COSMA VLAD.

TINTELE:

Palierul nr. 1

Era format din oameni politici si personalitati publice cu notorietate nationala/internationala si era comandat, de regula, de la nivelul sefei DNA, KOVESI LAURA CODRUTA, in coniventa cu prim-adjunctul directorului Serviciului Roman de informatii, g-ral. lt. COLDEA MIHAIL FLORIAN, pentru a le oferi acestora consistenta in retorica impotriva coruptiei si motive pentru a aduna cat mai multe laude, recunoasteri si medalii. Printre acestea s-au numarat:

  • TRAIAN BASESCU (procurorul NEGULESCU fortandu-l pe BLEJNAR SORIN sa formuleze un denunt impotriva fostului sef de stat, acesta refuzand);
  • VASILE BLAGA (achitat de ICCJ),
  • GHITA SEBASTIAN, deputat, membru al Comisiei SRI,
  • SAVU DANIEL, senator, membru al Comisiei SRI – dosarul tigailor impartite in campania electorala din 2016),
  • PONTA VICTOR VIOREL, prim-ministru si familia sa (mama, cumnatul, sora),
  • TONY BLAIR, fost prim-ministru al Marii Britanii,
  • ANA MARIA PĂTRU, fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP),
  • familia COSMA (MIRCEA, deputatii VLAD si ANDREEA),
  • BADESCU IULIAN, fost senator, fost primar al municipiului Ploiesti,
  • VOLOSEVICI ANDREI, fost primar al municipiului Ploiesti, fost senator, primarul orașului Sinaia,
  • VLAD OPREA

In planul afacerilor la nivel national, o tinta relevanta care a deranjat si SRI a fost FLORIAN WALTER, fost BUŞCĂ.

Palierul nr. 2

Pe acest palier au fost identificate ca tinte:

  1. ofiteri SRI, col. GULIANU FLORIN (fost sef, de-a lungul carierei profesionale in SRI, al Sectoarelor Juridic, Securitate Economica, Antiterorism si Contraspionaj la Prahova) si mr. FLOREA DANIEL (fost sef al Biroului Securitate Interna din SRI pe cinci judete, anterior ofiter al Politiei Nationale, arma Politie de Frontiera-Pasapoarte, absolvent al Academiei de Politie „Al. I. Cuza” Bucuresti) – care au sesizat, in scris, asumandu-si responsabilitatea, faptele de coruptie, abuz in serviciu, evaziune fiscala, uzurpare de calitati oficiale, infractiuni contra infaptuirii justitiei etc. savarsite de membri din Consiliul Director al SRI (Maior, Coldea, gen. Ghita Vasile), de col. MARIN CONSTANTIN, seful SRI Prahova, de procurori (inclusiv NEGULESCU MIRCEA), dosarele lucrate de Sectia pentru combaterea infractiunilor de coruptie savarsite de militari a DNA fiind clasate de procurorii de caz, g-ral. maior magistrat LUPULESCU NICOLAE si col. magistrat VAETISI MARIAN (ds. nr. 83, 84, 109 si 125/P/2014).
  2. Procurori si ofiteri de politie din Prahova:

TUDOSE LIVIU, procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti si adjunctul acestuia, MIHAILA AURELIAN, fosti sefi ierarhici ai lui NEGULESCU MIRC EA, care cunosteau abuzurile si ilegalitatile savarsite de acesta cat timp a lucrat in subordinea lor. Desi l-au tolerat o perioada (din cauza presiunilor pe care SRI le facea pentru protejarea lui NEGULESCU), totusi, printr-un minim act de curaj profesional si acces de demnitate umana, au sesizat, in final, o parte dintre ilegalitatile savarsite de acesta (indeosebi pe cele din dosarul COSMA). NEGULESCU, atentionat de SRI local cu privire la atitudinea celor doi procurori generali, coroborat si cu antipatiile anterioare (generate de devoalarea afacerii ilegale a fiului sau, NEGULESCU ALIN DRAGOS, cu terenul si vila din localitatea Strejnicu, comuna Târgșorul Vechi), NEGULESCU a trecut la represalii procedurale impotriva acestora (deschidere dosare penale, retineri, arestare preventiva etc.)

– procurorul sef VADUVAN IULIAN si

– procurorul BUCUR DANIEL, ambii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sinaia, care – impreuna cu seful Politiei Orasenesti Sinaia, comisar sef de politie TUDORICA MARIN – cunosteau despre escapadele bahice si amoroase ale procurorului NEGULESCU in locatii din Sinaia-Busteni, precum si despre chefurile organizate de persoane din lumea interlopa pentru acrst functionar oficial al statului roman la hotelul „Carpathia Hotel” (fost hotel “Rowa Dany”) din Sinaia, al cămătarului VÂLCEA ION, din Comarnic (cel care i-a furnizat gratuit tablă pentru acoperişul vilei din Strejnicu, marca WETTER BEST, pe care acesta a achitat-o firmei SC DEPACO SRL Băicoi) si despre petrecerea de Revelion 2014/2015 de la Complexul Turistic Gura Diham Busteni. Cei doi procurori l-au ajutat pe NEGULESCU MIRCEA sa-si procure documente false (antedatate) si, pentru ca acestia sa nu fie credibili (ca si toti ceilalti, de altfel), cu acceptul conducerii SRI si conducerii DNA, procurorul NEGULESCU MIRCEA    le-a ticluit probe, le-a deschis dosare penale contrafacute, i-au arestat si trimis in judecata, fiind folositi ca martori denuntatori: VLAD CONSTANTIN zis „Somerul” si COSTIN GIANI PALADA, administratorul SC CAST SRL Banesti.

– pe aceasta linie se inscrie si TOADER CRISTINEL, care a devenit o tinta atipica a procurorului NEGULESCU MIRCEA (pentru cele cinci motive pe care le-a enumerat in propria plangere penala, dar fortat sa devina si denuntator in dosarele care ii privesc pe: PETRACHE FLORIN (ds. nr. 5632/105/2016), VOLOSEVICI ANDREI (ds. nr.122/42/2017), GULIANU FLORIN si FLOREA DANIEL (ds. nr. 150/P/2014 al DNA – ST Ploiesti) si BADESCU IULIAN (in care a refuzat) etc.

– comisar sef de politie ISPAS CONSTANTIN, fost sef al Serviciului Anticoruptie Prahova din cadrul DGA a MAI, care cunoastea si a raportat pe linie ierarhica, dar a si informat organele competente ale statului despre ilegalitatile si abuzurile multiple pe care le savarseau: procurorul NEGULESCU MIRCEA, ofiterul de politie judiciara comisar IORDACHE MIHAI IULIANO, procurorul sef al Serviciului Teritorial Ploiesti al DNA, ONEA LUCIAN GABRIEL, procurorii RAILEANU CERASELA, DEACONU GILUELA si SAVU ALFRED, precum si ceilalti politisti judiciari detasati la DNA Ploiesti: comisar sef CONSTANTIN SORIN, comisar sef TOMA CIPRIAN, militianul meloman, cel cu muzica greceasca in „suflet”, subcomisar CHIRITA etc.

– comisar sef de politie SAGHEL EMANUEL sef Serviciu Combaterea Criminalitatii Economice in cadrul BCCO Prahova, care cunoastea – in linii mari – aceleasi probleme cu cele stiute de ISPAS.

– comisar sef de politie RADULESCU ADRIAN, fost ofiter DGA, fost inspector sef adjunct al Inspectoratului de Politie al Judetului Prahova, care cunoaste aceleasi aspecte cu cele stiute de ISPAS si SAGHEL, dar si despre interventiile (trafic de influenta, abuz in serviciu) facute pe langa el de procurorii ONEA si NEGULESCU pentru favorizarea unor oameni de afaceri aflati in anturajul lor si protejati de ei, fata de care structuri ale IPJ Prahova derula masuri operative, de cercetare penala etc.

Perioada cea mai prolifica a fost cea in care aceasta unitate teritoriala a SRI a fost condusa, pana la 01.07.2014, de col. MARIN CONSTANTIN (fost ofiter de Securitate declarat ca a facut politie politica si a incalcat drepturile si libertatile cetatenesti ca agent al Securitatii ca organ represiv al regimului comunist – ds. nr. 5738/2/2017 al Curtii de Apel Bucuresti, Decizia nr. 4987/18.12.2017) si, apoi, de lt. col. (inaintat la gradul de col. inainte de termen, pentru „merite” deosebite) IANCU SABIN – pana la 09.05.2017.

Nota: Relatiile fostului procuror NEGULESCU cu SRI au fost devoalate cu date concrete si probe de mai multe surse media, dar si de deputata de Prahova, COSMA ANDREEA, fiind sesizata si Comisia parlamentara comuna permanenta de control asupra activitatii SRI. Adrian Ţuţuianu – presedinte comisie in acel moment – preciza că Andreea Cosma a semnalat relaţiile procurorului Mircea Negulescu cu şeful SRI Prahova şi precedesorul acestuia, legat de instrumentarea unor dosare penale.

  • exponenţi ai lumii interlope locale ,

Cu aceste ocazii, participanţii luau la cunostinţă, divulgate de către magistrat în timpul discuţiilor, despre diverse date / informaţii confidenţiale din dosarele instrumentate de acesta, privind: persoanele vizate de anchete penale, data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmau a se administra probe. Pe fondul consumului de alcool, avea dese astfel de accese de lăudăroşenie şi pălăvrăgeală despre activitatea sa profesională ori a altor colegi procurori. Ajungând, aproape întotdeauna, în stare de ebrietate, procurorul NEGULESCU MIRCEA depăşea în mod evident limitele legale ale obligaţiei de a nu divulga informaţii secrete de serviciu ori nedestinate publicităţii, pe care le cunoştea datorită atribuţiilor de serviciu, informaţii care, ulterior, erau diseminate de terţii convivi în alte diferite medii (interlope, de afaceri, politice), fiind folosite de cei interesaţi potrivit propriilor scopuri ori de grup, fiind astfel afectate grav interesele sau / şi activitatea atât a unităţii de parchet, cât şi a altor persoane.

  1. INTR-UN AL DOILEA PLAN/ REGISTRU, GRUPUL A FOST COMPUS SI A ACTIONAT ASTFEL DIN:

Liderii grupului au fost:

  • procurorul de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti si, apoi, la DNA- ST Ploiesti, NEGULESCU MIRCEA si
  • comisar șef de politie PAREPA GHEORGHE, fost sef Serviciu Investigarea Fraudelor, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Judetean de Poliție Prahova (ulterior inspector sef al I.P.J. Dolj și adjunct al directorului Directiei de Investigatii Criminale din cadrul I.G.P.R. Bucuresti).

Membrii grupului au fost:

  • comisar șef de politie IORDACHE MIHAI IULIANO, CNP 16_____30, CI seria P_, nr. 00___9 – ofiter operativ in cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Prahova, detasat la PCA Ploiesti, apoi – din august 2015 – la D.N.A. – S. T. Ploiesti;
  • comisar de politie TOMA CIPRIAN, CNP 17_____01 – ofiter operativ in cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor, detasat la D.N.A. – S. T. Ploiesti;

Aleg să trăiesc nu să supraviețuiesc …

Aleg să trăiesc nu să supraviețuiesc ….

Publicată de Ceva deosebit pe Vineri, 5 iulie 2019

  • inspector principal de politie CIOROBEA ION – ofiter operativ al Serviciului Investigarea Fraudelor Prahova, detasat la D.N.A. – S.T. Ploiesti;
  • comisar de politie OLTEANU EMANUIEL, fost ofiter operativ in cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor Prahova, in prezent functionar ANAF;
  • IUSTIN PARASCHIV – administrator al SC Ana și Cornel SRL și SC Carmistin SRL;
  • ȚIGĂNILĂ MIHAI RĂZVAN, asociat administrator al SC Uncom SRL Baba Ana, etc. Vom reveni cu dezvaluiri senzationale care va arunca IPJ Prahova in cel mai mare scandal de la infiintare. Cum am obisnuit cititorii, vom reveni cu documente, inregistrari audio si stenograme. (Cristina T.).

 

Actualitate

IN TENEBRELE JUSTITIEI „INDEPENDENTE”, DESFIINTATI DNA-ul!!!

Incisiv

Publicat

pe

De

In Octombrie 2014 am plecat la Paris, pentru un examen medical, la Spitalul American, precizeaza fostul sef SPP,Dumitru Iliescu. Doar ce am ajuns la locul de destinatie si am fost apelat de domnul Panaitescu, pe atunci subcomisar, astazi comisar sef, politist judiciar la DNA, care m-a informat ca domnul procuror DNA Pancescu a dispus, prin Ordonanta, inceperea urmaririi penale impotriva mea, ca am calitatea de suspect intr-un dosar, si ca se va face o perchezitie domiciliara, iar eu am la dispozitie o jumatate de ora sa-mi trimit avocatul sa asiste. I-am spus unde ma gasesc, desi domnia-sa stia foarte bine, fusesem doar monitorizat permanent, inclusiv prin MONSAT. Mai mult, au programat perchezitia in asa fel incat eu sa nu pot fi prezent si sa nu ii incomodez in derularea planului elaborat in acest sens. L-am intrebat de ce sunt acuzat, dar a refuzat sa imi spuna. Nu a fost nicio problema, am aflat imediat de la cei din media, care primisera toate detaliile si care m-au apelat sa le dau un punc de vedere. Nu asteapta insa sosirea avocatului, o cohorta de indivizi mascati inarmati pana in dinti se napusteste in curtea mea, iar apoi in casa. Acolo dau peste sotia mea, care, luata prin surprindere, sub amenintarea pistoalelor mitraliera, purtate de niste namile mascate, care racneau din toti bosogii ca o impusca daca nu se culca pe podea, se prabuseste pe fotoliul existent in holul de la intrarea in locuinta. Se aude ceva asemanator si la bucatarie, unde fata care matura era amenintata in acelasi mod, si somata sa lase din mana arma atat de periculoasa, adica matura. Nici nu se dumireste bine sotia ce se intampla, ca alti indivizi, fara sa spuna ce cauta acolo, se napustesc in dormitoarele de la etaj. Intr-unul din ele zacea soacra-mea, care era bolnava si se deplasa foarte greu. Sarmana femeie s-a speriat asa de tare cand i-a vazut pe invadatori, incat a rupt-o la fuga pe scara, parca nici nu atingea treptele, strigand cu disperare: „Sariti…, saaaariti.., au venit hotii.., au venit calaii…, ne prapadesc…!” La fel au procedat si in locuinta fiicei mele Ana-Maria, unde se napustisera cu furie in camera copilului acesteia, ce e drept care reprezenta un real pericol pentru ei, cu toate ca avea doar doi ani. Cu greu au fost convinsi sa ii lase pe parinti sa ia in brate copilul, care se speriase asa de tare incat plangea sa lesine. Dupa un timp, dupa ce s-au convins ca fiinta din fata lor nu este atat de periculoasa pe cat isi inchipuiau, au cedat rugamintilor tatalui de a-si scoate cagulele si a parasi rolul de sperietoare pentru copil.
A sosit si avocatul meu, le-a cerut mandatul de perchezitie, a constatat ca in el era trecuta o alta adresa, imi comunica acest aspect, iar eu ii spun sa permita sa se faca perchezitia si in aceste conditii. De fapt perchezitia incepuse de mult, doar se napustisera in toate incaperile in acelasi timp, fara a da posibilitatea membrilor familiei sa ii asiste, cu siguranta aveau de „plantat” tehnica de interceptare. Primii care au intrat au fost cei de la SRI, care au inceput sa caute microfoane si sonde optice prin peretii sufrageriei. Sotia i-a intrebat ce cauta, ca sa le puna la dispozitie ceea ce doreau, dar ei au preferat sa scotoceasca prin toate lucrurile personale. Probabil primisera informatii la fel ca americanii in Irak si cautau rachete nucleare si arme chimice. Dupa mai multe ore de cautare asidua, procurorul asistat de seful grupului SRI, ii cheama in curte pe sefii echipelor care faceau perchizitia si acestia il informeaza ca nu au gasit nimic. Vadit suparat si preocupat, le spune acestora sa continue cautarile ca nu se poate sa nu gaseasca ceva. Este si imprudent, se lasase intunericul si nu observase ca la cativa pasi mai incolo se aflau doi membri ai familiei care auzisera fara sa vrea intregul dialog. Spre dimineata s-a terminat perchezitia, au luat tot ce se putea lua, si au plecat. Au luat calculatorul meu, tableta, telefoanele mobile. La fel au procedat si cu fiica mea Ana-Maria, careia printre multe altele, i-au luat calculatorul in care avea instalat programul „AutoCAD”, ea fiind arhitect, luandu-i posibilitatea de a munci si a-si asigura cele necesare existentei. M-a apelat din nou domnul Panaitescu si m-a intrebat cand revin in tara. I-am raspuns ca ajung in Bucuresti dupa cinci zile si ca ma voi prezenta la sediul DNA pentru audiere. A spus ca este OK si ca ma asteapta. Vazand insa cum se deruleaza lucrurile, am decis sa renunt la examenul medical si sa ma intorc imediat in tara. Fiind cu un mijloc de transport auto am reusit sa revin in Romania doar in doua zile. Am anuntat avocatul ca sosesc mai devreme cu trei zile si l-am rugat sa comunice acest lucru celor de la DNA, ceea ce a si facut. Dupa intrarea in tara, mi-am pregatit bagajul si le-am spus celor care ma insoteau sa nu se sperie daca vom fi opriti pe drum de catre cei de la DNA si voi fi luat si dus cu mandat la sediul acesteia. Stiam ca nu au gasit nimic la perchezitie, desi nu asistasem si nu vazusem procesul verbal, nu imi faceam probleme pentru ca in casa nu aveam nimic care sa fie folosit impotriva mea si cel mai important stiam ca sunt nevinovat. Cum am anticipat, asa s-a si intamplat. Am fost oprit la intrarea in Sibiu, si preluat de o masina a DNA. Nu intelegeam de ce au facut acest efort sa vina pana la Sibiu, de ce au facut risipa de timp si bani, cand puteau foarte simplu sa ma astepte la intrarea in Bucuresti, mai ales ca dupa ce am plecat din Franta am lasat pe mobil activat programul de stabilire a locatiei pentru ca cei de la SRI si DNA sa stie in orice moment unde ma aflu si care este itinerariul de deplasare. Oricum ei o puteau face si fara sprijinul meu, dar am zis sa simplific lucrurile. Nu pot sa nu mentionez faptul ca ofiterul de politie judiciara, un comisar sef, care m-a insotit in masina pana la sediul DNA, a avut un comportament civilizat, manifestand respectul necesar, chiar precizandu-mi ca nu si-a luat cu el nici catusele si nici armamentul, stiind ca sunt o persoana responsabila si care nu va crea probleme. A incercat insa cu insistenta sa ma convinga sa dau declaratie cand ajung la procuror, sa cooperez cu ei, spunandu-mi ca avocatii doar incurca lucrurile pentru a-ti lua cat mai multi bani. L-am aprobat si i-am spus ca asa o sa procedez, fiind convins ca nu au nicio proba si vor sa aiba ceva la dosar, adica declaratia mea. Vazand ca accept propunerea, s-a luminat la fata si a sunat la Bucuresti la cineva careia i se adresa cu apelativul „SEFA”. Cum nu era greu de imaginat cu cine vorbea, am plusat in directia care-l interesa si i-am spus ca doresc o cooperare deschisa si deplina cu ei pentru rezolvarea imediata si legala a situatiei. Ulterior a mai fost apelat de cateva ori de „SEFA” pe care a asigurat-o ca totul este sub control si ca lucrurile sunt rezolvate. Am ajuns la sediul DNA, o multime de camere de la diverse televiziuni, focalizate spre mine, reporterii se imbulzeau si imi puneau care mai de care intrebari. Deja pe toate canalele de stiri se dadeau informatii certe ca am fost arestat, ca sunt vinovat de o fapta penala deosebit de grava, adica de trafic de influenta, si ca voi primi ani grei de puscarie. In fond despre ce era vorba. Eram acuzat ca am facut demersuri sa imi angajez fiica arhitect la o firma privata de arhitectura. Unde vedeau ei caracterul ilicit al faptei nu pot sa va spun. Va pot prezenta doar faptul ca era aceasi situatie cu cea in care mergeti pe bicicleta pe un drum privat si va opreste politia si va cere permisul de conducere, iar pentru ca nu il aveti va face dosar penal ca v-ati permis sa conduceti un vehicul fara permis. Dar sa revenim la momentul anterior. Chiar daca as fi dorit sa le raspund, nu puteam sa o fac pentru ca am fost condus imediat spre poarta de contot tehnic antiterorist aflat la intrarea in institutie. Am fost condus intr-un birou, unde sigur era tehnica de inregistrare si unde m-am intalnit cu avocatii mei, si ei vadit marcati de situatie. Le-am spus in cateva cuvinte despre ce este vorba si atunci li s-au descretit fruntile. Specialisti de prim-rang, avocatii m-au sfatuit sa nu dau declaratie decat daca mi se prezinta dosarul, de fapt ceea ce si eu gandisem in urma dialogului cu insotitorul din partea DNA. Am intrat in biroul procurorului Pancescu, unde se aflau si doi ofiteri de politie judiciara. Mi s-a prezentat Ordonanta de incepere a urmaririi penale, si faptele de care sunt acuzat, iar apoi mi s-a solicitat sa dau declaratia promisa, anchetatorii avand un comportament decent, total diferit de ceea ce imi inchipuiam eu. Am raspuns ca dau declaratia, dar dupa ce mi se prezinta dosarul. Toti au ramas consternati, nu le venea sa creada ca le cer asa ceva, parca ii lovisem in moalele capului. Dupa cateva minute ne-au rugat sa mergem pe hol si sa asteptam acolo, fiind supravegheati de un ofiter de politie judiciara. La un moment dat am observat ceva agitatie si l-am recunoscut pe seful grupei de politisti care trebuia sa ma duca la „Beciul Domnesc” si care le dadea dispozitie subordonatilor, vadit suparat. Am solicitat sa mi se permita accesul in biroul procurorului unde in geanta aveam o sticla cu suc, spunand insotitorului ca imi scade glicemia si ca pot intra in coma hipoglicemica daca nu consum ceva dulce. A mers cu mine in birou si i-a spus procurorului despre ce este vorba si nu pot sa nu va relatez despre surprinderea pe care am avut-o cand s-au oferit ei sa ma serveasca cu suc si o felie de tort. Am acceptat sucul si le-am multumit frumos. Cand sa ies din birou, m-au oprit si, profitand de absenta avocatilor, au incercat sa ma determine sa le spun cine este persoana din DNA care m-a informat despre diverse evenimente. Le-am raspuns ca nu exista o asemenea persoana, si am iesit. Dupa cateva minute, ecipa de politisti a plecat, se facuse tarziu, aproape miezul noptii, suparati ca au asteptat atatea ore. Am fost chemati in biroul procurorului. Mi-a spus ca nu poate sa imi prezinte dosarul, si a inceput sa dicteze procesul verbal. I-am raspuns ca astept ordonanta de retinere pentru 24 de ore, ca sa nu mai tinem oamenii sa astepte si ca oricum vad dosarul a doua zi la instanta. A spus ca nu imi va fi prezentat dosarul pentru ca nu voi fi retinut, ca sunt liber sa plec si ca nu a luat niciun fel de masuri in ceea ce ma priveste. Am plecat din sediul DNA fara sa raspund reporterilor care imi barasera drumul. Deja pe majoritatea televiziunilor reporterii isi puneau problema daca nu este un balon cu aer, facut doar pentru imagine si pentru a fi condamnat de opinia publica. La cateva zile am fost chemat pentru perchezitia informatica. Am fost surprins de faptul ca se ceruse mandatul la o instanta inferioara celei competente, adica un mandat total ilegal, dar nu am spus nimic, lasandu-i pe cei care au facut-o sa isi dea seama de gafa inadmisibila la un ssemenea nivel. Nici acum nu au realizat acest lucru. Cartea, bat-o vina…!!! Au trecut aproape cinci ani si nu s-a mai lucrat nimic in dosar, doar eu continuand sa fiu suspect si „penal” asa cum ii place sa spuna Herr Iohannis. Vazand ca nimeni nu doreste finalizarea anchetei, am cerut avocatului sa le faca o solicitare in scris si, in caz ca nu se iau masuri, sa ii chemam in judecata, sa ii oblige instanta. In urma demersului nostru au audiat trei persoane, doua dintre ele care nici nu ma cunosteau, si vazand ca nu gasesc nimic de ce sa se agate, au dispus, prin ordonanta, pe 17 Iulie 2019, clasarea dosarului. Dupa 5 ani, timp in care am fost „SUSPECT” si PENAL”, s-a clasat dosarul meu cu Art. 16 lit. b si c, adica fapta nu intruneste elementele infractiunii, nu exista fapta penala si nu exista probe…!!! Explicatia pe care am primit-o: „O inlantuire de intamplari nefericite”. Aceasta este JUSTITIA „INDEPENDENTA” pe care o protejati, Herr Iohannis, o justitie care a intrat cu bocancii in intimitatea si in casa mea, care mi-a terorizat familia de parca as fi fost cel mai mare criminal, o justitie care a incercat sa compromita imaginea unui General cu patru stele, unul dintre fondatorii sistemului de aparare si siguranta nationala, militar care s-a pus in slujba scestei tari inca de la varsta de 14 ani cand a pasit pe portile Liceului Militar, si care nu si-a permis sa dezonoreze niciodata uniforma militara si armata din care a facut parte, si al carui comandant, din nefericire, sunteti. Pentru toate acestea, cei vinovati trebuie sa raspunda, de la procuror, la judecatorul care a aprobat mandatul de perchezitie, fara sa aiba un minimum de indicii ca s-a savarsit o fapta penala, si pana la cei de la SRI, care si-au permis sa intre ilegal in locuinta mea, fara a-i eluda pe cei care le-au ordonat sa o faca. Pentru toate acestea autorul moral este blestemul care a lovit Romania, adica Presedintele ei, care nu a vazut si nu vede abuzurile din justitie si ale celor care o pastoresc, cei din SRI. Ce spuneti, Herr Iohannis, am dreptate sau nu… Sper sa nu va trebuiasca timp pana ce vi se incheie mandatul ca sa cititi si sa intelegeti ce am scris in aceasta postare….!!! Daca unui general cu patru stele i se poate intampla asa ceva, ce i se poate intampla unui om obisnuit, a carui vizibilitate publica este foarte redusa si ale carui sanse sa i se faca dreptate sunt practic inexistente… Din acest motiv a venit decizia mea da a aduce la cunostinta publicului aceasta speta, sa auda si sa vada si cel din fruntea statului, pe care pare ca l-a lovit „SURDA” si „ORBUL GAINILOR”…, precizeaza pe pagina sa de socializare fostul sef SPP. (Paul D.).

 

Citeste in continuare

Actualitate

Un fost sef STS, sefi si politisti locali din Politia Locala Ploiesti sunt acuzati de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă

Incisiv

Publicat

pe

De

Nu ne vom referi in acest articol despre vizita celor de la DIICOT ST Ploiesti efectuata ieri la sediul Politiei Locale Ploiesti, vizat fiind directorul interimar Adrian Vaida. Nu ne vom referi la acesta “vizita” de curtoazie deoarce ne-am obisnuit ca caeasta structura sa acopere faptele savarsite de uneltele procurorului Negulescu Mircea, unelte utilizate in diverse dosare penale fabricate de acesta “fetisurilor” sale. Despre acest subiect vom reveni intr-un serial separat pentru ca toti cititorii sa cunoasca adevarata fata a DIICOT ST Ploiesti si modul cum seful acestei structuri de parchet a efectuat acte de urmarire penala in afara cadrului legal, cu savarsirea mai multor ilegalitati pentru a musamaliza un dosar penal in care faptuitori sunt excat aceste unelte ALE PROCURORULUI “ZDREANTA”, de la Politia Locala Ploiesti. Noroc ca intstanta i-a dat-o in “bot” ditamai sefului DIICOT ST Ploiesti iar Sectia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) il cereceteaza pentru aceste fapte.

In acest articol va dezvaluim in exclusivitate faptul ca, pe numele col. Vasile Marian Ercuș, fost sef STS si pe numele lui Adrian Vaida (sef interimar al Politiei Locale Ploiesti), Chifor George, (șef dispecerat al Politiei Locale Ploiesti) si Buciumeanu Dragoș Costin (politest local) s-a depus recent o plangere penala pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, instigare la mărturie mincinoasă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 268 aln 2, art. 273 alin 1, art. 47 raportat la art. 268 și art. 47 raportat la art. 273 Cod Penal. 

Deși fantomaticul Dosar TETRA a ajuns celebru în presa locală, întrucât acesta încă mai bântuie instanțele de circa 8 ani, trebuie să vă reamintim că acest proces „cu cântec”, pe baza achizițiilor publice efectuate la Poliția Locală Ploiești, încă nu a fost finalizat. La ultimele termene se pare că „uneltele” de lucru ale procurorului exclus din magistratură, Negulescu Mircea, zis Portocală, zis Zdreanță, chemați ca martori în instanță, se contrazic în propriile minciuni în acest dosar „fabricat” doar din „fetișurile” față de Cristinel Toader, fost director al Poliției Locale Ploiești, și Cezar Stoichiciu, fost șef la Achiziții în cadrul aceleiași instituții. Încet, dar sigur, magistații au reușit să descoasă acest dosar „cusut cu ață albă”.

În cadrul acestui proces-maraton cu peste 70 de termene, col. Vasile Marian Ercuș, pe atunci șef la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), a declarat că știa de achiziția efectuată de Poliția Locală Ploiești, dar, la solicitarea factorilor de decizie ai instituției, a implementat un alt soft, fapt contrazis de documente. Vasile declarând că a primit „ordin”, să implementeze un alt soft, în afara celui achiziționat legal de către Cezar Dan Stoichiciu, în calitate de șef Achiziții la Poliția Locală Ploiești. Încă e o enigmă: de unde a venit „ordinul”? A venit pe cale ierarhică sau Negulescu, pe atunci la Parchetul Curții de Apel Ploiești, a luat-o pe scurtătură cu „șantajele”-i caracteristice? Totuși, Vasile a mai declarat, sub jurământ, că acest soft era pe un anumit calculator pe care chiar l-a și indicat. Așadar, NU EXISTĂ prejudiciu din partea inculpatului Cezar Dan Stoichiciu, ci acest prejudiciu a fost cauzat din partea altor factori de conducere ai Poliției Locale Ploiești, după cum reiese și din documente, dar și din declarațiile martorilor care, încet-încet, își schimbă acuzațiile date în dosarul de cercetare penală.

Col. Vasile Marian Ercuș precizează faptul că „NU AM FOST IMPLICAT ÎN NICIUN FEL ÎN PROCESUL DE ACHIZIȚIE AL TERMINALELOR TETRA ȘI SOFT-ULUI AVL, AFERENT ACESTORA, ARĂT FAPTUL CĂ TERMINALELE FUNCȚIONAU ȘI INDEPENDENT DE SOFT-UL AVL, CEL DIN URMĂ FOLOSINDU-I DISPECERULUI PENTRU LOCALIZAREA ÎN TEREN A STAȚIILOR, ARĂT CĂ, LA MOMENTUL RESPECTIV, CA ȘI ATRIBUȚIE DE SERVICIU, RĂSPUNDEAM DE FUNCȚIONALITATEA PLATFORMEI TETRA LA NIVELUL JUDEȚULUI PRAHOVA. ARĂT CĂ STAȚIILE TETRA NECESITAU UN COD DE CRIPTARE PE CARE ÎL OFEREA DOAR STS, IAR PROCESUL DE AVIZARE AL ACESTOR TERMINALE IMPLICĂ ACORDAREA CODURILOR DE CRIPTARE. (…) MENȚIONEZ CĂ TERMINALELE TETRA CORESPUNDEAU SPECIFICAȚIILOR MINIME IMPUSE DE STS.

Ulterior, colonelul Vasile se contrazice în declarații, ba chiar sfidează procesele verbale semnate. Potrivit procesului verbal, înregistrat la data de 10 mai 2011, colonelul Vasile a girat faptul că „Lucrarea a fost executată în baza solicitării Poliției Locale (…), serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale Ploiești desemnat să opereze stația de lucru a fost instruit în acest sens.” Culmea, un proces verbal aprobat și de directorul general adjunct al Poliției Locale, Vaida Adrian, alt martor mincinos în acest dosar și, desigur, unealta neprocurorului Negulescu, un dosar care nu conține probe reale, iar așa-zisele denunțuri au fost obținute sub presiune de la martori cu „identitate protejată”.

Așadar, după „punerea în funcțiune a serviciului”, colonelul Vasile are o revelație și declară: ÎMI AMINTESC CĂ, DUPĂ O PERIOADĂ DE CÂTEVA LUNI, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE POLIȚIA LOCALĂ NU-ȘI REZOLVASE PROBLEMA FUNCȚIONALITĂȚII SOFT-ULUI ACHIZIȚIONAT, PRINTR-O ADRESĂ NE-A CERUT SUPORT TEHNIC ÎN VEDEREA PUNERII LA DISPOZIȚIE A UNUI ASTFEL DE SOFT. (…) LE-AM SPECIFICAT ACESTORA CĂ LE PUNEM LA DISPOZIȚIE SOFT-UL PROVIZORIU PÂNĂ LA REZOLVAREA PROBLEMELOR CU SOFT-UL PROPRIU ACHIZIȚIONAT.”

Totuși, „în ciuda eforturilor depuse de reprezentanții STS”, sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune folosind infrastructura Platformei Comune TETRA. Colonelul Vasile a mai declarat, la ultimul termen, că „soft-ul era instalat pe calculatorul existent la Dispeceratul Poliției Locale”.

La vremea respectivă, conform unui Proces Verbal, directorul interimar Adrian Vaida, Chifor George, șef dispecerat și reprezentantul STS au luat la cunoștință că softul era funcțional. Cu o singură omisiune: la momentul respectiv se implentase, de fapt, un soft al STS, nu achiziționat de către Poliția Locală din motive… necunoscute, la aceea vreme, întrucât nu a existat nicio corespondență între STS și Poliția Locală, din care să reiasă că softul achiziționat de Poliția Locală nu poate fi implementat din cauza unor probleme tehnice. În afară procesului verbal, STS nu a trimis nicio adresă. Din motive greu de înțeles, Vaida și Chifor au ascuns acest aspect, în loc să ia măsurile necesare pentru remedierea situației ivite.

Din declarațiile date în instanță, în mod clar (cu martori), reiese faptul că Adrian Vaida era conștient că el este de fapt făptuitorul și a ascuns această problemă, rugându-l pe Toader Cristinel să nu îl introducă în plângerea penală, mizând atunci pe protecția fostului procuror Negulescu.

Astfel, conducerea de atunci a Poliţiei Locale, (în interimatul deținut de directorul adjunct Adrian Vaida) în loc să ia măsurile necesare pentru implementarea softului deja achitat, a instalat un sistem software pus la dispoziţie de STS, cu titlu gratuit, însă provizoriu. Pe motivul că programul achiziţionat nu era compatibil cu sistemul de transmisiuni STS. Acest fapt s-a aflat abia după doi ani, când scandalul a ajuns în presa locală, STS dând un comunicat de presă față de situația creată. În acest răstimp, doar Adrian Vaida și Chifor George cunoșteau situația reală. Ulterior, reprezentanţii STS ar fi înştiinţat conducerea Poliţiei Locale că nu mai pot lăsa la dispoziţia instituţiei softul împrumutat în mod gratuit. Deși, potrivit declarației reprezentantului firmei Barby Route, Adrian Barbu, în prezența unei delegații STS s-au făcut probe și, paradoxal, softul achiziționat de Poliția Locală se afla pe una dintre cele două partiții ale serverului Poliției Locale. Comisia de recepție din cadrul Poliției Locale nu avea atribuții pentru implementarea sistemului, fapt recunoscut și de Vaida, dar și de col. Vasile Marian Ercuș în instanță.

Însă, Adrian Vaida avizase procesul verbal prin care „serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale (…) a fost instruit.” Potrivit declarației date în instanță, nu-și reamintea acest lucru. Un Proces Verbal semnat și de colonelul Vasile Marian. Adică cel care în fața organelor de cercetare, sub presiune sau nu, declara că „în ciuda eforturilor tehnice depuse de reprezentanții STS, sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune”, în timp ce din Minuta întâlnirii reiese contrariul.

Buciumeanu Dragoș Costin (foto), făcând parte din comisia de achiziții, nu numai că a semnat procesul verbal de recepție cantitativă, ba chiar  l-a conceput pentru o staţie fixă de comunicaţii TETRA SEPURA SRG, 16 staţii mobile emisie-recepţie TETRA SEPURA SRG 3500 GPS, 100 de staţii portabile de comunicaţii TETRA SEPURA SRH- 3800 GPS şi, ceea ce era mai important, un sistem software-hardware AVL de gestionare a terminalelor.

in declarațiile date în instanță, în mod clar (cu martori), reiese faptul că Adrian Vaida era conștient că el este de fapt făptuitorul și a ascuns această problemă, rugându-l pe Toader Cristinel să nu îl introducă în plângerea penală, mizând atunci pe protecția fostului procuror Negulescu.

Iata declaratiile date de Adrian Vaida, in numar de trei pe parcursul urmaririi penale si in instanta, declaratii care se contrazic singure, una pe alta…(la sfarsitul articolului).

La asta daca mai adaugam si o inregistrare ambientala dintre Adrian Vaida si un interlocutor, avem tabloul complet…Adrian Vaida declara ca numita Carmen Gheorghe a vrut sa stearga softul de pe calculator…

Reamintim că, directorul general (suspendat) Carmen Gheorghe, directorul general adjunct Adrian Vaida, șefa Oficiului Juridic Mocanu Isabela Gabriela și Vasilescu Gabriel, „secretarul” instituției, sunt urmăriti penal in mai multe cause penale pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, instigare la mărturie mincinoasă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 268 aln 2, art. 273 alin 1, art. 47 raportat la art. 268 și art. 47 raportat la art. 273 Cod Penal.  Vom reveni. (Cristina T.).

 

 

 

Citeste in continuare

Actualitate

Procuror DNA, amenințat de șeful Poliției!

Incisiv

Publicat

pe

De

(Preluare National – Catalin Tache):

S-a întâmplat la Constanța, acolo unde în urma dezvăluirilor noastre privind ”Măcelul DNA la MAI”, ancheta care îl privește pe inspectorul șef Constantin Dancu a trecut deja la ”next level”. Astfel că în acest weekend, Direcția Națională Anticorupție a descins cu mandat la sediul central al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, unul dintre scopurile principale ale descinderii fiind chiar realizarea de fotografii la bunurile rezultate prin acțiuni de sponsorizare suspectate a fi ilicite, inclusiv ”barietele” de la poarte de intrare și multe altele…

Culmea este însă că după cum susțin surse apropiate anchetei în care comisarul șef Constantin Dancu este ”cap de listă” al rețelei care ar fi organizat licitații fără avizul obligatoriu al SIPI pentru a ocoli astfel un aviz negativ pentru anumite societăți comerciale care figurau cu probleme penale în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne, șeful IPJ ar fi suferit o adevărată criză în timpul operațiunii desfășurate, repet, cu mandat judecătoresc. Astfel că pur și simplu procurorul DNA de caz a ar fi fost amenințat fățiș cu sesizarea Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magostraturii, de parcă acesta ar fi descins la sediul IPJ Constanța de capul lui și fără mandat judecătoresc… Iar virulența acestor amenințări a făcut ca ”riposta” anchetatorilor să fie una fermă, comisarul șef fiind avertizat că riscă să fie pus sub acuzare pentru obstrucționarea activităților specifice în cazul în care este cercetat și se pare că are deja statutul de suspect. Și nu doar… Iar cea mai bună dovadă că ”pârghia” pe care comisarul șef Constantin  Dancu, ca și chestorul Ioan Buda de altfel se baza atâta ca va putea ”frâna” anchetele procurorilor anticorupție nu mai funcționează este chemarea de ultimă oră a lui Dancu la București, pentru a fi audiat la structura centrală a DNA și într-o cu totul altă anchetă, cea a permiselor auto…

Martorul IPA, audiat patru ore!

Iar nervozitatea extremă dovedită de Constantin Dancu în timpul descinderii DNA de la sediul IPJ Constanța nu se datorează nicicum conștientizării faptului că nu va primi nici în acest an steaua mult visată de chestor, cât faptului că partenerul de la IPA a fost audiat nu mai puțin de patru ore, scăpând din ”ghearele” procurorilor anticorupție doar cu statutul de martor. Asta în timp ce Dancu cel nervos a devenit deja suspect…Ca să nu mai vorbim de cealaltă speță în care a acesta este anchetat, de această dată la Structura Centrală a DNA, cea care efectuează cercetări aprofundate în dosarul permiselor auto din Constanța…

 

 

Citeste in continuare

Parteneri

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Actualitate3 zile ago

IN TENEBRELE JUSTITIEI „INDEPENDENTE”, DESFIINTATI DNA-ul!!!

In Octombrie 2014 am plecat la Paris, pentru un examen medical, la Spitalul American, precizeaza fostul sef SPP,Dumitru Iliescu. Doar...

Actualitate3 zile ago

Un fost sef STS, sefi si politisti locali din Politia Locala Ploiesti sunt acuzati de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă

Nu ne vom referi in acest articol despre vizita celor de la DIICOT ST Ploiesti efectuata ieri la sediul Politiei...

Actualitate3 zile ago

Procuror DNA, amenințat de șeful Poliției!

(Preluare National – Catalin Tache): S-a întâmplat la Constanța, acolo unde în urma dezvăluirilor noastre privind ”Măcelul DNA la MAI”,...

Actualitate3 zile ago

Procuroarea activista, pupici cu lipici. Show total la volan! (Video)

Cotidianul a descoperit un nou exemplu de „asa nu” in randul procurorilor! Si Doamne fereste ce exemplu! Este vorba despre...

Actualitate3 zile ago

Scandalul Caracal – Statul roman, prins intre opinia publica si scutul de la Deveselu

(PRELUARE INPOLITICS.RO): Scandalul momentului ține de posibila implicare a americanilor de la Deveselu în traficul de carne vie din Caracal,...

Actualitate3 zile ago

PERICOL BIOLOGIC la Parcul Industrial Brazi

O firma depozitează necorespunzător deșeuri aduse spre incinerare. Mirosul de cadavre în descompunere este pesistent si ziua si noaptea. Firma...

Actualitate4 zile ago

Editorial/Ne plîngem că Statul nu are autoritate. Din nefericire așa este

Ne plîngem că Statul nu are autoritate. Din nefericire așa este. Avand experiență , mi-am permis să creionez cîteva motive care...

Actualitate4 zile ago

Organele de cercetare penala ar fi trebuit sa obtina un mandat pentru obtinerea datelor de trafic, localizare si identificare a echipamentului terminal de pe care s-a sunat

Nu inteleg de ce ancheta DIICOT in cazul de la Caracal treneaza atat de mult si nu poate identifica persoanele...

Actualitate4 zile ago

DIICOT MEHEDINȚI, sistemul ticălos, SRI și procurorii de la Craiova mușamalizează de ani buni un dosar de prostituție cu eleve minore din liceele municipiului Drobeta Turnu Severin!

Cerem redeschiderea dosarului minorelor,  eleve de liceu, din Drobeta Turnu Severin,  care a fost musamalizat de DIICOT Craiova, în care...

Actualitate4 zile ago

Mușamalizări pe bandă rulantă la Brănești/Ilfov din partea tuturor instituțiilor!

Intr-o dimineață obișnuită din august 2018 are loc un accident de muncă, ulterior mușamalizat de toate instituțiile implicate. Numita T.R....

Actualitate4 zile ago

Ancheta Buda: Sturioni sau droguri?

(Preluare National – Catalin Tache): Cu toate că poate părea din start o adevărată blasfemie să te gândești numai că...

Actualitate4 zile ago

Dosarul Caracal este testul care ne va arăta daca justiţia din România este capabilă să aplice legea

Marea problemă este dacă procurorii DIICOT vor avea forţa să treacă peste complexul de tip DNA şi să execute fără...

Actualitate5 zile ago

SRI, STS, Telekom si demersurile aflarii identitatii fiecarei persoane ce doreste sa utilizeze o cartela prepaid

Revenind la proiectul de OUG pentru modifcarea unor norme juridice in domeniul comunicatiilor electronice, in speta data a localizarii unui...

Actualitate5 zile ago

DNA, măcel la MAI!

(Preluare National – Catalin Tache): Iată că interimarului Mihai Fifor îi place atât demult ”jucăria” Ministerului de Interne încât deja...

Actualitate5 zile ago

De ce este complet inutil cardul de sanatate, pentru a carui implementare in Romania s-au cheltuit sute de milioane de euro?!

Dintre zecile de exemple argumentative, va dau doar unul: Recent, am fost nevoita sa il ajut pe tatal meu sa...

Partener media exclusiv

stiri actualizate

Top Articole Incisiv